Încheierea penală nr. 627/2011, Curtea de Apel Cluj

Decizii și sentințe penale - Curtea de Apel Cluj (2011)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.627/R/2011

Ședința publică din 20 aprilie 2011

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : ANA C., judecător

JUDECĂTORI : M. R.

L. M. GREFIER : M. B.

Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. -

A. C.

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul R. N. S. împotriva încheierii penale nr.9/C din (...) a T.ui S., având ca obiect propunere de arestare preventivă.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul R. N. S., în stare de arest, asistat de apărător ales av.Balog Roberth din cadrul

Baroului S., cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind de către instanță, inculpatul R. N. S. arată că își însușește recursul formulat de apărătorul său și dorește să dea declarație în fața instanței de recurs, depoziția sa fiind consemnată în procesul verbal aflat la fila 8 din dosar.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.

Apărătorul inculpatului R. N. S., în baza art.385/15 pct.2 lit.d C.solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând cauza, în principal, să se respingă propunerea de arestare preventivă, iar în subsidiar, în baza art.139 al.3 /5 C., să se dispună luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.

În susținerea recursului arată că față de inculpat s-a admis propunerea formulată de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj, s-a luat măsura arestării preventive în baza art.148 lit.f C., considerându-se îndeplinită prima condiție din textul legal și anume, că pedeapsa pentru infracțiunea ce face obiectul anchetei este mai mare de 4 ani închisoare, și de asemenea, că este îndeplinită și condiția referitoare la existența pericolului concret pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a inculpatului.

S. că are obiecții cu privire la ambele condiții. Desigur, în acest cadru procesual nu se poate pune în discuție o schimbare a încadrării juridice a faptei imputate inculpatului, dar se poate discuta dacă în viitor, fie în cursul urmăririi penale, fie în cursul judecății, va fi oportună o astfel schimbare a încadrării juridice.

Nu este certă încadrarea juridică de tentativă la infracțiunea de omor, putând fi vorba în speță, de o vătămare corporală, având în vedere intensitatea loviturii aplicate de inculpat și comportamentul acestuia după comiterea faptei.

Din concluziile provizorii ale Serviciului Județean de M. L. S. rezultă că suntem în prezenta unui număr de 35-40 zile de îngrijiri medicale, necesare pentru vindecarea victimei, dar viața acesteia nu a fost pusă în pericol. Astfel, se poate forma o idee despre intensitatea loviturii aplicate de inculpat. De asemenea, conduita făptuitorului este evidentă, declarând și azi în fața instanței de recurs, că nu a lovit victima după ce aceasta a căzut jos. I-a aplicat două lovituri, una pe spate, iar a doua lovitură a fost aplicată probabil când victima s-a ferit. Inculpatul este debordant de sincer și această declarație dată în recurs reflectă realitatea.

Dacă inculpatul dorea să comită infracțiunea de omor, în mod evident că ar mai fi aplicat lovituri și după căderea victimei la pământ, ori ar fi aplicat lovituri cu o intensitate mai mare. Acesta a fost speriat de conduita părții vătămate și mai mult, că avea cunoștință că aceasta ar fi bătut o persoană până ce a decedat.

Cert este că, din probatoriu rezultă că din zvonul public inculpatul avea cunoștință despre agresivitatea victimei. Din declarația sa, în care îl numește „. său, pe proprietarul oilor, reiese clar că este foarte legat de această persoană, fiind persoana care-i asigură un trai. In momentul în care l-a văzut căzut la pământ, având reprezentarea că partea vătămată i-a aplicat o lovitură cu bâta pe care o avea asupra sa, el a avut convingerea că acea persoană îl va omorî pe proprietarul oilor. El a încercat să apere acea persoană, dar fără intenția de a ucide. Practic, a încercat să-l salveze pe stăpânul său. Apreciază că nu se poate reține în acest context infracțiunea de tentativă la omor, ci eventual infracțiunea de vătămare corporală.

Instanța soluționând propunerea de arestare preventivă trebuie să aibă în vedere aceste împrejurări. Mai mult, rezultă și din declarația sa, că este o diferență de statură între inculpat și partea vătămată. Se poate observa cum arată inculpatul și ne putem închipui care a fost disproporția dintre statura acestora.

Condiția referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului, apreciază că nu este îndeplinită, având în vedere că din probele de la dosarul cauzei nu rezultă că în comunitatea din care fac parte inculpatul și partea vătămat, s-ar fi născut un sentiment de revoltă. Singurul motiv invocat în propunerea de arestare preventivă este încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului, respectiv tentativă la infracțiunea de omor.

Apreciază că și celelalte condiții relativ la persoana inculpatului trebuie să fie avute în vedere, respectiv vârsta, starea sa de sănătate și dezvoltarea fizică și intelectuală a inculpatului și orice alte împrejurări, și anume că, nu are antecedente penale și are o ocupație.

Alte motive pentru arestarea preventivă nu există. Nu este îndeplinită condiția prev. de art.136 al.1 C., cu privire la necesitatea arestării pentru buna desfășurare a procesului penal sau evitarea sustragerii învinuitului de la urmărirea penală.

În ipoteza în care se va considera că se impune totuși o măsură preventivă, consideră că cea mai oportună în această situație este obligarea de a nu părăsi localitatea. S. că inculpatul nu se va sustrage de la urmărirea penală și nici de la judecată, interesul lui fiind stabilirea adevărului în cauză.

Reprezentantul M.ui P., în baza art.385/15 pct.1 lit.b C., solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de inculpat și menținereaîncheierii atacate ca fiind temeinică și legală, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat și cu consecința menținerii arestării preventive a inculpatului.

În susținerea poziției procesuale arată că în cuprinsul considerentelor încheierii atacate se regăsesc toate argumentele, atât cele ce vizează legalitatea, cât și cele privind temeinicia măsurii arestării preventive dispuse în cauză. Sunt îndeplinite deci, condițiile prev. de art.136 C., art.143 și art.148 lit.f C. Consideră de asemenea că se regăsesc în considerentele încheierii atacate, argumentele care justifică aplicabilitatea art.148 lit.f C., după cum ele se regăsesc în propunerea de arestare preventivă formulată de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj, astfel încât apreciază că nu se impune reiterarea acestora, ci practic, însușirea lor.

O întreagă discuție s-a purtat cu privire la o eventuală greșită încadrare juridică a faptei, care deși nu se poate discuta în sensul art.334

C., o dată analizată de către instanța de recurs ar putea întemeia soluționarea favorabilă a recursului declarat de inculpatul R. N. S.

Pentru aceste motive, apreciază că se impune a discuta aspectele invocate de către apărătorul inculpatului și face scurte referiri pentru că apărătorul inculpatului a prezentat deopotrivă întreaga poziție în aprecierea faptelor de violență care pot fi încadrate ca și tentativă la omor. Cu certitudine zona lezată, instrumentul folosit și intensitatea loviturilor sunt elemente de fapt care se circumscriu practicii judiciare și doctrinei în materie, indiferent că discutăm despre forma de vinovăție a intenției directe sau indirecte.

Inculpatul a declarat în recurs, după ce în fața instanței de fond a considerat că se impune doar să-și mențină declarația de la urmărire penală, voalând, extrem de puțin, dar esențial, declarația dată în cursul urmăririi penale. Acea declarație are aceeași valoare probatorie, consideră că este important atât din punctul de vedere al analizei activității desfășurate de către inculpat, dar și a poziției subiective pe care acesta a avut-o. La urmărire penală, inculpatul a declarat fără putință de tăgadă că a aplicat o primă lovitură părții vătămate, pe care aceasta practic a barat-o, în sensul că a lovit spatele părții vătămate, aceasta a căzut la pământ, după care inculpatul i-a mai aplicat 2-3 lovituri cu bâta, în condițiile în care partea vătămată era înarmată cu un băț scurt în mână.

Pe de altă parte, solicită a se avea în vedere și declarația martorului

D., martor în apărarea căruia inculpatul s-a simțit obligat să intervină, care arată în cursul urmăririi penale, că într-adevăr partea vătămată P. a venit nervos, că într-adevăr partea vătămată era înarmată cu un băț, a aplicat o lovitură cu palma peste față acestui martor, moment în care inculpatul s-a deplasat înspre partea vătămată și i-a aplicat o primă lovitură cu bâta. Este cert că inculpatul a reacționat într-un mod vădit disproporționat pentru apărarea vieții martorului D. și este evident că a depășit orice fel de formă de apărare, continuând să aplice lovituri asupra părții vătămate, după ce aceasta se afla la pământ și neputând să mai opună nici o rezistență.

De asemenea, argumentele pe care inculpatul le prezintă pentru a justifica modul agresiv în care a reacționat, respectiv cunoașterea cel puțin din „gura satului"; a caracterului violent al părții vătămate, în condițiile în care inculpatul nu relatează să fi avut vreodată vreun incident cu partea vătămată sau să fi fost martor la un astfel de incident violent, nu pot fi decât invocări formale ale unor argumente, care să justifice atât impulsivitatea cât și agresivitatea de care inculpatul a dat dovadă în reacția pe care a avut-o. Desigur că fapta a fost comisă cu intenție indirectă, în mod spontan, însă nu este de natură a atenua pericolul pe care inculpatul îl prezintă pentru ordinea publică.

De asemenea, cu certitudine pentru comunitatea din care părțile provin, lipsa de reacție a autorităților statului, odată ce s-a stabilit că în mod rezonabil asupra inculpatului planează bănuiala că ar fi săvârșit o infracțiune de tentativă la omor în condițiile prezentate și care rezultă din dosarul cauzei, cu certitudine reacția comunității ar fi una de dezacord și ar fi de natură a stârni insecuritate în rândul acesteia.

Toate aceste aspecte, demonstrează că recursul este nefondat, că se impune menținerea măsurii arestării preventive dispusă de către instanța de fond și de asemenea, nu se impune nici înlocuirea acestei măsuri cu măsura restrictivă de libertate, aceea a obligării de a nu părăsi localitatea, întrucât toate argumentele prezentate anterior pledează înspre necesitatea menținerii măsurii arestării preventive.

În consecință, solicită respingerea recursului ca nefundat, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Apărătorul inculpatului R. N. S., în replică arată că inculpatul nu aacționat cu agresivitate, ci era foarte speriat. Acesta se afla cu spatele în momentul în care a fost lovit stăpânul său. A văzut martorul căzut la pământ, pe partea vătămată cu o bâtă lângă aceasta și coroborat cu faptul că știa că este o persoană violentă, consideră că au fost suficiente motive să-i cauzeze o temere că viața lui D. G. ar fi pusă în pericol. Nu a încercat sub nici o formă să comită infracțiunea de omor, ci a încercat să-l salveze pe „. său.

Inculpatul R. N. S., având ultimul cuvânt arată că lasă soluția laaprecierea instanței.

C U R T E A

Prin încheierea penală nr. 9/C din 13 aprilie 2011 a T.ui S., în baza art.149^{1 Cod procedură penală, s-a admis propunerea P. DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului R. N. S. (fiul lui I. și S., născut la (...) în Mediaș, jud.Sibiu, domiciliat în sat M. nr.47, com.Valea Viilor, jud.Sibiu, CNP 1.) pe o perioadă de 29 de zile începând cu data de (...) ora 14.25 și până la data de (...) ora 14.25.}

În baza art.151 Cod procedură penală, s-a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă a inculpatului R. N. S.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin propunerea P. de pe lângă Tribunalul Sălaj s-a solicitat arestarea preventivă a inculpatului R. N. S. pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor, faptă prev.și ped.de art.20 Cod penal rap.la art.174 Cod penal, pe o perioadă de 29 de zile, fiind întrunite condițiile prev.de art.148 lit.f Cod procedură penală.

În motivarea propunerii de arestare preventivă se arată că între inculpatul R. N. S. și partea vătămată P. I. a avut loc o altercație în urma căreia inculpatul a lovit-o pe partea vătămată de două ori cu o bâtă ciobănească în zona capului.

Asupra propunerii de arestare preventivă a inculpatului R. N. S., prima instanță a reținut următoarele:

În data de (...) în jurul orelor 18.00 pe terenurile private din apropierea pășunii satului M. - P. a avut loc o altercație între inculpatul R.

N. S. și partea vătămată P. loan, împrejurare în care inculpatul i-a aplicat părții vătămate două lovituri cu o bâtă în zona capului. În urma agresiunii partea vătămată a suferit leziuni traumatice - plăgi contuze suturate frontal stânga, auricular dreapta și retro auricular dreapta și fractura ulnei drepte

și mastoidiană dreapta. Leziunile s-au putut produce prin lovire cu un corp dur și corp tăietor. Leziunile traumatice nu au pus în primejdie viața victimei și necesită un nr. de 35- 40 de zile de îngrijiri medicale în condițiile unei evoluții favorabile (conform concluziilor provizorii ale medicului legist).

Inculpatul R. N. S. este cercetat în dosarul nr.139/P/2011 al P. de pe lângă Tribunalul Sălaj pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor prev.și ped.de art. 20 Cod penal rap.la art.174 Cod penal.

Prin rezoluția din data de (...), ora 15.00 a P. de pe lângă Tribunalul

Sălaj s-a început urmărirea penală față de inculpatul R. N. S. pentru infracțiunea prev. de art. - 20 Cp. rap. la art. 174 C.

Potrivit dispozițiilor art.143 alin.1 Cod procedură penală, pentru luarea măsurii arestului preventiv se cere, printre alte condiții, să existe probe sau indicii temeinice că s-a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, ceea ce nu echivalează cu existența unor probe care să justifice trimiterea în judecată a inculpatului și cu atât mai puțin, a celor care ar motiva o condamnare.

Cât privește expresia indicii temeinice, din simplul fapt al definirii acesteia în alin.3 al art.143 Cod procedură penală, rezultă în mod neîndoielnic că acestea nu sunt probe, ci simple presupuneri sau bănuieli bazate pe deducții logice având ca premise datele existente în cauză.

Există probe și indicii temeinice când din analiza datelor cuprinse în dosarul cauzei se desprinde presupunerea că cel față de care se efectuează urmărirea penală, a săvârșit fapta pentru care este cercetat.

Examinându-se probele existente la dosarul cauzei până la acest moment, instanța de fond a constatat că există indicii temeinice - în sensul prevăzut de art.68/1 Cod procedură penală - din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul R. N. S. a săvârșit fapta pentru care este cercetat și pentru care s-a făcut propunerea de arestare preventivă.

Astfel, a apreciat tribunalul, din concluziile medico-legale provizorii, declarațiile martorilor, declarația părții vătămate și declarația inculpatului, rezultă că părții vătămate P. I. i-au fost cauzate leziuni traumatice constând în plăgi contuze suturate frontal stânga, auricular dreapta și retroauricular dreapta precum și fractura ulnei drepte și mastoidiană dreapta. Aceste leziuni s-au putut produce prin lovire cu un corp dur și tăietor, nu au pus în pericol viața victimei și necesită pentru vindecare 35-40 zile îngrijiri medicale în condițiile unei evoluții favorabile. Leziunile pot data din 11 aprilie 2011.

Pe de altă parte, articolul 148 lit. f) C., invocat ca temei al arestării preventive, condiționează luarea măsurii arestării preventive de săvârșirea unei infracțiuni, pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață alternativ cu pedeapsa închisorii sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani; totodată este necesar să existe probe că lăsarea în libertate a persoanei cercetate, prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Cu privire la această ultimă condiție, a pericolului „concret"; pentru ordinea publică, instanța de fond a menționat că trebuie remarcat faptul că cerința prevăzută în textul legii „să existe probe";, este total inadecvată și lipsită de orice eficiență din punct de vedere procedural, deoarece starea de

„. este prin definiție o potențialitate, o posibilitate (ceea ce desigur exclude șicalificativul de „. vorba de o contradicție în termeni";) și nu o stare de fapt

(actualitate), care să poată fi dovedită, în condițiile prevăzute de art.62 și urm.Cod procedură penală, cu mijloacele de probă prevăzute de lege.

În realitate, pericolul pentru ordinea publică este un element de percepție psihologică, care rezultă din convingerea judecătorului, formatăpe baza circumstanțelor reale privind săvârșirea faptelor și persoana făptuitorului, în urma unor judecăți de valoare, așa cum rezultă din întreaga practica judiciară.

Acest element de subiectivitate, care intervine în mod inerent din partea judecătorului, ce filtrează valorile sociale ocrotite de lege prin propria personalitate, este cu siguranță unul din factorii care fac ca practica judiciară în acest domeniu să fie atât de controversată, lăsând uneori impresia că nu se apreciază cu „egală măsură"; tocmai în acest domeniu atât de sensibil al libertății persoanei, al justului echilibru dintre interesul public și un drept fundamental privat. Acest deziderat este greu, dacă nu, chiar imposibil de realizat, atâta vreme cât sintagma de „. concret"; pentru ordinea publică, este din punct de vedere semiologic total echivocă, nefiind în același timp definită, prin anumiți parametri cuantificabili, chiar de către legiuitor, această carență a legii fiind cel de-al doilea factor care poate crea aparența unei practici neunitare, chiar în cadrul aceleiași instanțe.

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa, că pericol concret pentru ordinea publică poate rezulta și din gradul însuși de pericol social al unor infracțiunii săvârșite de inculpat, atunci când acestea lezează anumite valori sociale de importanță deosebită.

Pentru infracțiunea de care este acuzat inculpatul, tentativă la omor calificat, faptă prev. și ped. de art.20 Cod penal raportat la art.174 Cod penal, limita minimă de pedeapsă este de 5 ani, iar cea maximă de 10 ani închisoare, infracțiunile contra vieții fiind foarte aspru sancționate de lege.

Acest pericol se apreciază, atât în raport de natura și gravitatea faptelor comise, rezonanța negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârșirii acesteia, cât și în raport de persoana inculpatului.

A mai învederat prima instanță că infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul prezintă pericol concret pentru ordinea publică datorită modalității în care a fost comisă și a rezultatului produs, iar lăsarea în libertate a acestuia ar crea un sentiment de insecuritate în rândul cetățenilor din localitatea în care s-a comis fapta, care ar putea avea convingerea că organele abilitate nu aplică legea față de persoanele care au comis fapte grave.

Starea de pericol pentru ordinea publică presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra căreia și-ar exercita influența negativă, dar și la nivelul ordinii sociale. Trebuie avut în vedere contextul actual în care problematica infracțiunilor contra vieții este de stringentă actualitate.

În cazul de față, instanța de fond a apreciat că este relevant comportamentul inculpatului în timpul comiterii faptei, acesta aplicându-i mai multe lovituri puternice părții vătămate în zone vitale ale corpului, loviturile continuând chiar și după ce victima a căzut la pământ .

Din aceste împrejurări de fapt, a rezultat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, constând în satisfacția persoanelor prezente și a celorlalte persoane care au aflat de comiterea acestor fapte, față de reacția promptă a autorităților împotriva unor persoane extrem de violente, precum și într-un sentiment de insecuritate socială inserat în sânul societății, prin cercetarea în stare de libertate a inculpatului.

Referitor la persoana inculpatului, instanța de fond a constatat că inculpatul are o pregătire școlară de 1 clasă primară, are loc de muncă și este necăsătorit.

Împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul Sălaj, în termen legal, a declarat recurs inculpatul R. N., fără a-l motiva în scris, dar în a cărui susținere orală de către apărător s-a solicitat casarea încheierii atacate și rejudecând cauza, în principal, să se respingă propunerea de arestare preventivă, iar în subsidiar, să se dispună față de inculpat, luarea măsuriiobligării de a nu părăsi localitatea.

S-a arătat în motivarea recursului că, nu sunt îndeplinite în cauză condițiile legale pentru luarea acestei măsuri.

Astfel, în primul rând s-a invocat, deși s-a recunoscut că nu în acest cadru se poate discuta, greșita încadrare juridică a faptei imputate inculpatului, apreciindu-se că este vorba în cauză, eventual de o vătămare corporală, având în vedere intensitatea loviturii aplicate de inculpat și comportamentul acestuia după comiterea faptei. Partea vătămată a necesitat un număr de 35-40 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, dar viața nu i-a fost pusă în pericol.

Pe de altă parte, s-a arătat că lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, din probele dosarului nu rezultă că în comunitatea din care fac parte inculpatul și partea vătămată, s-ar fi născut un sentiment de revoltă, de insecuritate.

S-a apreciat, de asemenea, că dacă se consideră totuși că se impune luarea unei măsuri preventive, trebuie avute în vedere și elemente ce țin de persoana inculpatului - vârsta, starea sa de sănătate și dezvoltarea fizică și intelectuală, atitudinea acestuia anterior prezentei fapte, nu are antecedente penale și are o ocupație - astfel că, și o măsură neprivativă de libertate ar fi suficientă, inculpatul nu se va sustrage de la urmărirea penală și nici de la judecată, interesul lui fiind stabilirea adevărului în cauză.

Ver if ic ând ho tăr âre a atac ată, în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art.385/14 și art.385/6 alin.3 C., Curtea constată nefondat recursul în cauză, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art.148 C. măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prev. de art.143 C. și există vreunul din cazurile prev. la lit.a - f din același text legal.

În speță, instanța sesizată cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului R. N. S. a constatat întemeiat, că sunt întrunite condițiile legale pentru luarea acestei măsuri.

Astfel, în cauză există indicii temeinice în sensul dispozițiilor art.68/1

C., adică date din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul R. N.

S., la data de (...) ar fi agresat partea vătămată P. I., aplicându-i lovituri cu o bâtă în zona capului, producându-i astfel leziuni traumatice, care au necesitat pentru vindecare 35-40 zile de îngrijiri medicale, dar viața nu i-a fost pusă în pericol.

Indiciile în acest sens rezultă din declarațiile inculpatului, procesul- verbal de cercetare la fața locului, declarația părții vătămate, declarațiamartorului D. S., concluzii preliminare ale Serviciului Județean de M. L. Z. privind leziunile părții vătămate.

S-a apreciat de către organul de urmărire penală care a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului, că fapta acestuia întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor, infracțiune pentru care, de altfel, a și făcut propunerea de arestare preventivă.

Că inculpatul contestă această încadrare juridică nu are relevanță sub aspectul măsurii preventive dispuse în cauză, cum de altfel, nu au relevanță în acest cadru procesual, discutarea împrejurărilor concrete în care se presupune că ar fi avut loc fapta ( că inculpatul ar fi acționat de frică, pentru apărarea stăpânului, în contextul în care cunoștea caracterul violent al părții vătămate), esențial fiind faptul că, există indicii serioase că inculpatul a agresat victima, că i-a produs leziuni corporale ce au necesitat un anumit nr. de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, chiar dacă nu au pus în primejdie viața victimei, iar prin intensitatea loviturilor, zonele vizate, obiectul folosit - acțiunea inculpatului se circumscrie, unei posibile tentative de omor.

Desigur că, în funcție de evoluția anchetei, se pot pune în discuție și chestiuni legate de încadrarea juridică a faptei, de anumite premise sau circumstanțe care au determinat acțiunea inculpatului și care, pot încadra fapta într-una sau alta dintre infracțiunile privitoare la viața sau integritatea corporală a persoanelor, care pot agrava sau atenua răspunderea penală a presupusului autor, dar nu în acest cadru pot fi lămurite astfel de chestiuni, pentru luarea măsurii preventive, fiind suficientă existența indiciilor anterior menționate.

Cât privește pericolul pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului, se constată că prima instanță, în mod întemeiat a apreciat că

și acesta există în cauză, acest pericol fiind apreciat prin prisma gravității faptei de care este acuzat inculpatul, a importanței valorilor sociale lezate, precum și prin raportare la ecoul social negativ al faptei în rândul comunității din care provine inculpatul, la starea de revoltă, de insecuritate care s-ar induce în rândul opiniei publice, prin cercetarea în stare de libertate a presupusului autor al unor astfel de fapte.

Elementele favorabile inculpatului (vârsta tânără, lipsa antecedentelor penale, comportamentul sincer, faptul că are o ocupație), chiar reale fiind, nu pot fi determinante în acest moment, nu pot prevala celorlalți factori, anterior menționați, care justifică arestarea preventivă și care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, au pondere mai mare decât regula generală a cercetării în stare de libertate.

Așa fiind, tocmai pentru aceste motive, se apreciază că o măsură preventivă neprivativă de libertate nu poate satisface, la acest moment, exigențele scopului măsurilor preventive prev. de art.136 C.

Pentru toate aceste considerente, se constată legală și temeinică încheierea atacată, iar recursul fiind nefondat, va fi respins ca atare, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b C.

În baza art.189 C. se va stabili în favoarea Baroului C. suma de 25 lei, onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul

M.ui Justiției.

În baza art.192 alin.2 C. va fi obligat inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D I S P U N E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul R. N. S. ( fiul lui I. si S., născut la (...), aflat în Arestul I.P.J. S.) împotriva încheierii penale nr. 9/C din 13 aprilie 2011 a T.ui S.,

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 25 lei, onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției în favoarea av. Florian Alexandru.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 20 aprilie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

ANA C. M. R. L. M.

GREFIER M. B.

Red.A.C./Dact.H.C./

4 ex./(...)

Jud.fond:C. N. C.

← Decizia penală nr. 1641/2011, Curtea de Apel Cluj		Decizia penală nr. 1721/2011, Curtea de Apel Cluj →

Încheierea penală nr. 627/2011, Curtea de Apel Cluj

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Încheierea penală nr. 627/2011, Curtea de Apel Cluj