Încheierea penală nr. 7/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 7/2011

Ședința publică din 19 ianuarie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : M. B.

GREFIER : H. P.

P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin

PROCUROR : S. DOBRESCU

Pe rol fiind sesizarea P. de pe lângă Curtea de A. C., privind arestarea persoanei solicitate M. A. V. (fiica lui N. și D.-V., născută în data de (...) în mun. Petroșani, jud. Hunedoara, cu domiciliul în Z., B-dul Mihai Viteazu nr. 19, bl. D, sc. A, et. 4, ap. 10, jud. Sălaj, posesoare a CI seria SX nr. 2., eliberată de S. Z. la data de (...), cu CNP 2., cetățean român), în baza semnalării transmise prin S. de I. S. cu nr. de mesaj 8.-856493/(...), ca urmare a emiterii unui mandat european de arestare de către autoritățile judiciare din Italia.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă persoana solicitată M.

A. V., însoțită de organele de poliție din cadrul Poliției Județului Sălaj, asistată de apărător desemnat din oficiu, avocat P. L. din cadrul Baroului

C., cu delegația depusă la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care s- a verificat identitatea persoanei solicitate, constatându-se că aceasta este aceeași persoană indicată în semnalare. Întrebată fiind, persoana solicitată arată că este de acord cu apărătorul ce i-a fost desemnat din oficiu.

Se constată că la acest termen de judecată ne aflăm în procedura prev. de art. 883 din Legea nr. 302/2004, respectiv persoana solicitată a fost reținută pe baza unei semnalări introdusă în S. Informatic S.. I se aduce la cunoștință persoanei solicitate conținutul semnalării.

S-a procedat la audierea persoanei solicitate, declarația acesteia regăsindu-se în procesul-verbal atașat la dosar.

Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, se acordă cuvântul cu privire la sesizarea P.

Reprezentantul P., având în vedere că nu există niciun dubiu cuprivire la identitatea persoanei solicitate, cere admiterea sesizării P., iar conform prevederilor art.90 alin.2 din Legea nr.302/2004, arestarea acesteia pentru o perioadă de 5 zile și fixarea unui termen de judecată în interiorul acestei perioade, pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare din Italia însoțit de traducerea în limba română.

Apărătorul persoanei solicitate având cuvântul, cere respingereapropunerii P. și luarea față de persoana solicitată a măsurii obligării de anu părăsi localitatea pentru 5 zile până la transmiterea mandatului european de arestare însoțit de traducerea în limba română, arătând că persoana solicitată nu are antecedente penale, nu există indicii că s-ar sustrage de la executarea acestui mandat și are în întreținere un copil minor.

Persoana solicitată M. A. V. având ultimul cuvânt, achiesează laconcluziile apărătorului său.

C U R T E A

Deliberând, reține că prin sesizarea P. de pe lângă Curtea de A. C., în baza art. 89 alin.1 din Legea nr. 302/2004 se solicită luarea măsurii arestării persoanei solicitate M. A. V. (fiica lui N. și D.-V., născută în data de (...) în mun. Petroșani, jud. Hunedoara, cu domiciliul în Z., B-dul Mihai Viteazu nr. 19, bl. D, sc. A, et. 4, ap. 10, jud. Sălaj, posesoare a CI seria SX nr. 2., eliberată de S. Z. la data de (...), cu CNP 2., cetățean român).

În motivarea sesizării se arată că a fost transmisă o semnalare prin

S. de I. S., privind urmărirea internațională în vederea arestării și predării către Italia a numitei M. A. V., față de care autoritățile judiciare din Italia au emis un mandat european de arestare, în sarcina acesteia reținându- se infracțiunile de tâlhărie și lipsire de libertate, constând în aceea că aflându-se în Italia pentru a ajuta la îngrijirea unui minor al unei familii de cetățeni români, împreună cu unii membrii ai familiei au intrat la domiciliul unei persoane de sex bărbătesc mai în vârstă sub motivul că făptuitoarea întreține relații intime cu acest bărbat deschizându-le acestora ușa de acces în locuință pentru a tâlhări persoana cu care făptuitoarea s-a prezentat să întrețină relații intime. Din câte-și amintește, întrucât faptele s-au produs în 2005, persoana tâlhărită a suferit multiple vătămări corporale motiv pentru care în cele din urmă au fost prinși de carabinieri și prezentați la poliție după care a fost expulzată în țară.

Examinând actele dosarului Curtea va constata următoarele:

Prin semnalarea transmisă prin S. de I. S. cu nr. de mesaj 8.-

856493/(...), a fost comunicat faptul că, pe numele persoanei solicitate M. A. V., a fost emis, de către P. de pe lângă T. din Brescia, Italia, un mandat european de arestare, în vederea efectuării urmăririi penale pentru comiterea infracțiunilor de lipsire de libertate și tâlhărie.

S-a procedat la depistarea, identificarea și ulterior la audierea și reținerea persoanei solicitate M. A. V. în condițiile art. 883 din Legea nr.

302/2004 de către procuror la data de (...), aceasta fiind prezentată Curții de A. C. în aceeași dată cu propunerea de arestare pentru 5 zile.

Persoana solicitată a arătat în fața instanței că a înțeles motivele reținerii și faptul că pe numele său a fost emis un mandat european de arestare de către autoritățile judiciare din Italia și că este de acord cu predarea sa către statul solicitant în vederea clarificării situației sale juridice.

Potrivit art. 90 al.2 din Legea nr. 302/2004, până la prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare însoțit de traducerea în limba română, judecătorul poate dispune arestarea persoanei solicitate sau obligarea de a nu părăsi localitatea pe 5 zile.

În contextul în care, până în momentul sesizării instanței mandatul european de arestare nu a fost prezentat de către procuror, având în vedere natura și gravitatea infracțiunilor pentru care este cercetată persoana solicitată, fapte incriminate în legislația română prin art.211 și

189 sub denumirile de tâlhărie și respectiv lipsire de libertate în mod ilegal și pedepsite cu până la 20 ani închisoare, Curtea apreciază că este oportună luarea față de persoana solicitată a măsurii arestării, măsură care va garanta evitarea părăsirii teritoriului României de către aceasta, precum și continuarea procedurii de executare a mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare italiene.

Ca atare, Curtea va admite sesizarea P. de pe lângă Curtea de A. C.,

și în consecință, în baza art. 90 al.2 din Legea nr. 302/2004 va dispune arestarea persoanei solicitate M. A. V., cetățean român, pe o durată de 5 zile, începând din data de 19 ianuarie 2011 până la data de 23 ianuarie

2011, în baza semnalării transmise prin S. de I. S. cu nr. de mesaj 8.-

856493/(...), ca urmare a emiterii unui mandat european de arestare de către autoritățile judiciare din Italia.

Se va dispune emiterea mandatului de arestare în acest sens.

Se va fixa termen intermediar pentru data de 21 ianuarie 2011, ora

12:00, în vederea prezentării de către procuror a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare din Italia pe numele persoanei solicitate, însoțit de traducerea în limba română.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE

Admite sesizarea P. de pe lângă Curtea de A. C. și, în consecință, în baza art. 90 al.2 din Legea nr. 302/2004 dispune arestarea persoanei solicitate M. A. V., fiica lui N. și D.-V., născută în data de (...) în mun. Petroșani, jud. Hunedoara, cu domiciliul în Z., B-dul Mihai Viteazu nr. 19, bl. D, sc. A, et. 4, ap. 10, jud. Sălaj, posesoare a CI seria SX nr. 2., eliberată de S. Z. la data de (...), cu CNP 2., cetățean român, pe o perioadă de 5 de zile începând cu data de 19 ianuarie 2011 și până la 23 ianuarie

2011, în baza semnalării transmise prin S. de I. S. cu nr. de mesaj 8.-

856493/(...), ca urmare a emiterii unui mandat european de arestare de către autoritățile judiciare din Italia.

Dispune emiterea mandatului de arestare în acest sens.

Fixează termen intermediar pentru data de 21 ianuarie 2011, ora

12:00, în vederea prezentării de către procuror a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare din Italia pe numele persoanei solicitate, însoțit de traducerea în limba română.

Cu drept recurs in termen de 24 ore de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 19 ianuarie 2011 ora 16:30, în prezența persoanei solicitate.

PREȘEDINTE GREFIER M. B. H. P.

Red. MB/HP

3 ex./(...)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Încheierea penală nr. 7/2011, Curtea de Apel Cluj