Încheierea penală nr. 868/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMA.A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.868/R/2011
Ședința publică din 26 mai 2011
PREȘEDINTE: C. I., judecător
JUDECĂTORI: V. G.
A. D. L.
GREFIER: D. S.
P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror: D. SUCIU
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul P. M. A. împotriva încheierii penale nr.59/C din 19 mai 2011 a T.ui C., pronunțată în dosar nr.(...), având ca obiect propunerea de arestare preventivă.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în Arestul
IPJ C., asistat de apărător ales, av.P.a Raul din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, av.F. O. L., care solicită acordarea parțială a onorariului avocațial pentru studierea dosarului.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună respingerea propunerii P.ui de pe lângă Tribunalul Cluj privind arestarea preventivă, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului. S. că nu există probe și indicii temeinice din care să rezulte că inculpatul ar fi săvârșit fapta care i se reține în sarcină. Arată că în dosarul de urmărire penală există o singură declarație și anume a lui L. E., care este mătușa părții vătămate și care susține că l-a văzut pe inculpat când a lovit partea vătămată. Martorul C. A. a declarat că a văzut încăierarea, dar nu și cine a lovit-o pe partea vătămată. La dosar mai există declarații date în faza actelor premergătoare și care au fost luate în considerare de instanța de fond și anume în afară de rudele inculpatului, 2 declarații ale fraților părții vătămate care au participat la incident, Ș. M. și Ș. M., care au arătat că nu l-au văzut pe inculpat să lovească partea vătămată. Ceilalți martori obiectivi au arătat că inculpatul nu a lovit partea vătămată. M. arestării preventive s-a luat față de inculpat pe baza a două declarații, ale unor persoane care sunt rude cu partea vătămată. În realitate a fost o încăierare între mai multe persoane și cu toate acestea se reține în sarcina inculpatului tentativa la infracțiunea de omor calificat. Inculpatul a venit ulterior și a intervenit când și-a văzut fratele lovit. În aceste condiții, nu se poate vorbi de intenția de a suprima viața victimei, problemă care va fi discutată odată cu fondul cauzei. Cât timp nu se poate stabili vinovăția, nu se poate stabili nici pericolul social pe care l-ar prezenta lăsareainculpatului în libertate. Ar trebui ca toți cei implicați să fie considerați un pericol social. Solicită a se avea în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, nu a mai participat la acte de violență, are loc de muncă pe care-l va pierde dacă nu va fi pus în libertate, are familie și un copil minor. M. arestării preventive a fost luată în mod nejustificat, astfel că solicită respingerea propunerii și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Reprezentantul P.ui solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate. Inculpatul este cercetat pentru tentativă la omor calificat, faptă pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea în stare de libertate, deoarece nu este vinovat. Recunoaște că a participat la încăierare, dar nu a lovit partea vătămată.
C U R T E A
Prin încheierea penală nr.59 din 19 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), în temeiul art.149/1 alin.9 C.pr.pen., s fost admisă propunerea formulată de P. de pe lângă Tribunalul Cluj C. și în consecință în temeiul art.149/1 alin.10, alin.11 C.pr.pen, raportat la.art.148 alin.1 lit.f C.pr.pen., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului P. M. A., pentru o perioadă de 30 de zile, cu începere din data de 19 mai 2011 până la data de
17 iunie 2011 inclusiv.
În temeiul art.192 al.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea propunerii de arestare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin rezoluția nr.
3. din data de 19 mai 2011 a P.ui de pe lângă Tribunalul Cluj, a fost începută urmărirea penală față de numitul P. M. A., fiul lui F. și V., născut la data de (...) în C. N., jud.C., C.I. seria KX, NR.4., CNP 1., domiciliat în com. C., str.B. O., nr.5B, Jud.C., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art.20 C. rap. la art.174, art.175 lit.i C.pen, apreciindu-se că în cauză sunt întrunite cerințele legale, existând indicii că acesta a comis fapte prevăzute de legea penală.
Totodată, prin ordonanța aceluiași parchet din data de (...), s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat, sub aspectul infracțiunii menționate, inculpatul fiind audiat de procuror în prezența apărătorului ales.
Sub aspectul stării de fapt s-a reținut aceea că în seara zilei de 15 mai
2011, în jurul orelor 21.30, inculpatul l-a lovit cu o lopată în cap pe numitul Ș.
D. în timp ce erau amândoi pe str. B. O. din comuna C., jud. C., provocându-i leziuni corporale care necesită 60-70 zile îngrijiri medicale și i-au pus în primejdie viața, faptă comisă în împrejurări de fapt în care agresorul a putut să prevadă producerea morții persoanei vătămate, rezultat pe care l-a acceptat, dar care nu s-a produs datorită intervenției medicale de urgență în timp util.
Judecătorul investit cu soluționarea propunerii de arestare preventivă a constatat că, în cauză, sunt întrunite condițiile legale pentru luarea acestei măsurii preventive împotriva inculpatului, având în vedere considerentele ce urmează a fi expuse mai jos.
Astfel, în primul rând, din perspectiva cerințelor impuse de art. 143 C. și față de conținutul art. 68/1 C., care stabilește că sunt indicii temeinice atuncicând din datele existente în cauză, rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta sau faptele de comiterea cărora este învinuit, s-a apreciat că în cauză există cel puțin indicii temeinice că inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa, acestea fiind relevate de declarațiile date de martorii C. A., L. E., S. I. L., V. A. B., P. B., Ș. A., Ș. C. și Ș. M., dar și de raportul de constatare medico-legală atestând leziunile suferite de persoana vătămată Ș. D.
În esență, probele administrate până în prezent și individualizate anterior, atestă faptul că inculpatul P. M. A. (zis Pilu) a participat, alături de alți membri ai familiei sale, la un conflict cu frații Ș., încăierarea desfășurându-se în apropierea locuinței familiei inculpatului. M. menționați (dar și martorul A. B. C.) au declarat faptul că doar membrii familiei inculpatului (și inculpatul însuși) erau înărmați cu bâte, lopeți și sape, tot aceștia fiind cei care au provocat la bătaie pe frații Ș.
Contrar poziției procesuale exprimate de inculpat (și susținute, în mod explicabil, de tatăl și frații acestuia, cu ocazia audierii în calitate de martori), actele de agresiune au fost exercitate de membrii familiei sale, în cadrul încăierării fiind individualizat în mod expres inculpatul, care l-a lovit pe persoana vătămată cu bâta sau cu lopata în cap, doborându-l la pământ, în acest sens fiind nu doar declarațiile martorei L. E., ci și cele ale martorilor P. B. și Ș. C. În egală măsură apar relevante cauzei declarațiile date de martorii V. A. B., Ș. A. și Ș. M., care au aflat de la alte persoane aflate la fața locului că cel care l-a lovit pe Ș. D. a fost chiar inculpatul, răspândindu-se zvonul că Pilu l-ar fi omorât pe cel în cauză. Pe de altă parte, martorii C. A., P. B., L. E., Ș. C. au arătat cu toții că și după ce victima a căzut la pământ ca fața însângerată, inculpatul a continuat să îl lovească cu sălbăticie, peste trunchi și picioare, cu același obiect contondent, aspect confirmat și de mențiunile din raportul de constatare medico-legală (care a constatat leziuni traumatice și în alte regiuni ale corpului decât în zona capului victimei).
Apărarea inculpatului, în sensul că ar fi fost pus în situația de a lovi la întâmplare pentru a-și apăra fratele căzut la pământ, nu se verifică prin prisma mijloacelor de probă explicitate mai sus, martorii audiați atestând în unanimitate, faptul că cei înarmați erau membrii familiei P., frații Ș. prezentându-se la locul altercației cu mâinile goale. De altfel, chiar membrii familiei inculpatului, audiați fiind în calitate de martori, au arătat că s-au deplasat la locul conflictului înărmați, susținând în schimb că ar fi fost deposedați de obiectele contondente de către combatanți. Or, o astfel de susținere apare ca neverosimilă, apărând inexplicabil cum un grup de persoane ar putea deposeda, cu mâinile goale, un întreg grup de combatanți, toți înarmați cu bâte, lopeți și sape.
Față de toate aceste mijloace de probă, instanța de judecată a apreciat că în cauză se poate reține existența unei suspiciuni rezonabile în sensul art.5 parg.1 lit.c din Convenția Europeană și a unor indicii temeinice în sensul art.68 ind.1 C.pr.pen. cu privire la săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.
Sub acest aspect, instanța reamintește jurisprudența constantă a instanței de contencios european de la S., în lumina căreia forța juridică a probelor și indiciilor temeinice care ar putea justifica măsura arestării preventive nu este necesar să fie echivalentă celor care ar putea justifica o condamnare, doar aceste din urmă probe fiind necesar a dovedi dincolo de oriceîndoială rezonabilă, faptul că persoanele trimise în judecată sunt autorii faptelor sesizate. Potrivit aceleiași jurisprudențe, rolul măsurii preventive este tocmai acela de a permite clarificarea, sau dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor rezonabile că s-a comis o faptă prevăzută de legea penală (cauzele Murray și Brogan împ. Regatului Unit).
În al doilea rând, în ceea ce privește condițiile prevăzute la lit.f a articolului 148 C.pr.pen., instanța a reținut că inculpatul este acuzat de a fi comis o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de
4 ani, astfel încât cerința cuprinsă în teza I a textului de lege sus-menționat este îndeplinită.
Cea de a doua cerință a acestui text de lege se referă la existența unor probe că lăsarea în libertate a învinuitului sau inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, cu mențiunea că acest pericol pentru ordinea publică nu se presupune generic, ci el trebuie să fie de ordinul evidenței și mai ales nemijlocit dovedit.
Pericolul concret pentru ordinea publică a fost cel mai adesea definit ca o reacție colectivă față de anumite stări de lucruri, reacție care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege, generând temerea colectivă că organele de stat nu acționează suficient, în cazul comiterii unor fapte de o anumită gravitate.
Pe de altă parte, în cazul unor infracțiuni grave cum este și cea imputată inculpatului, probele referitoare la existența și natura lor, implicațiile lor și urmările produse, constituie tot atâtea probe cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, întrucât prin chiar natura lor aceste fapte au rezonanță socială și implicații negative asupra siguranței colective.
Fără îndoială, pericolul concret al faptei nu se confundă cu pericolul pentru ordinea publică la care se referă art. 148 lit. f C., dar nici nu este posibil ca acesta să nu fie avut în vedere de către judecătorul sesizat cu o asemenea propunere.
Dimpotrivă, acesta este chemat să facă o evaluare a faptelor comise, a circumstanțelor și urmărilor comiterii lor, pentru ca apoi și prin raportare la circumstanțele personale ale celui în cauză, să decidă dacă este necesară privarea de libertate a acestuia.
Starea de pericol pentru ordinea publică, spre deosebire de pericolul social concret al faptei respective, presupune așa cum arătam deja, o rezonanță socială a acelei fapte, o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, o anumită stare de insecuritate socială, care considerăm că în acest caz este evidentă dacă avem în vedere natura infracțiunii de comiterea căreia este acuzat inculpatul, circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei- în loc public, în prezența mai multor membrii ai comunității locale, prin antrenarea într-un confict de natură violentă între membrii a două familii între care starea conflictuală este de durată și care locuiesc în relații de vecinătate, utilizarea de obiecte contondente care se pot dovedi letale, disproporția de forțe între cele două grupări angrenate în conflict- dintre care doar una înarmată, ferocitatea de care a dat dovadă inculpatul- care nu s-a mulțumit să aplice victimei o primă lovitură într-o zonă vitală, ci a continuat să îl lovească cu sălbăticie peste tot corpul chiar și după doborârea persoanei vătămate la pământ, punându-i în primejdie viața- victima fiind salvată doar prin intervenția medicală de urgență.
Chiar dacă inculpatul se află la prima confruntare cu legea penală, prevalându-se și de o situație familială deosebită (totuși nedovedită la dosar),aceste aspecte nu pot justifica prin ele însele, concluzia lipsei pericolului social concret pe care lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta-o pentru ordinea publică.
În speță, având în vedere violența extremă la care a recurs inculpatul, ecoul la nivelul comunității locale restrânse, apreciem că doar luarea unei măsuri preventive ferme la adresa inculpatului, este în măsură a realiza scopul procesului penal.
În aceste condiții, tribunalul a apreciat că arestarea inculpatului este în mod evident necesară pentru buna desfășurare a urmăririi penale, sens în care, în baza art. 149/1 rap. la art. 148 lit. f C.pr.pen. prezenta propunere a fost admisă, iar instanța a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 30 de zile, cu începere din data de 19 mai 2011 până la data de 17 iunie 2011 inclusiv.
Potrivit art.192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea propunerii de arestare preventivă, au rămâs în sarcina statului.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza pronunțarea unei hotărâri prin care să se respingă propunerea de arestare preventivă, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului.
În motivele de recurs inculpatul prin apărătorul ales ala cestuia a arătat că la dosar nu există probe și indicii temeinice din care să rezulte că inculpatul ar fi săvârșit fapta care i se reține în sarcină.
La dosarul de urmărire penală există o singură declarație, respectiv cea a lui L. E. , care este mătușa părții vătămate și care susține că l-a văzut pe inculpat când a lovit pe partea vătămată.
Martorul Czlui A. a arătat că a văzut încăierarea, însă nu știe cine a lovit pe partea vătămată.
La dosar mai există declarații date în faza actelor premergătoare și care au fost luate în considerare de către instanța de fond, respectiv declarațiile fraților părții vătămate Ș. M. și Ș. M. care au arătat că l-au văzut pe inculpat lovind pe partea vătămată, însă ceilalți martori nu confirmă această împrejurare.
M. arestării preventive s-a luat față de inculpat pe baza a două declarații ale unor persoane care sunt rude cu partea vătămată, însă în realitate a existat o încăierare între mai multe persoane, fără să se poată rețină în sarcina inculpatului tentativă la infracțiunea de omor calificat.
Inculpatul prin apărătorul acestuia a mai solicitat să se țină seama de faptul că acesta nu are antecedente penale, are un loc de muncă și un copil minor în întreținere.
Recursul formulat de inculpat nu este întemeiat și urmează să fie respins pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
Instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, în sensul că prin rezoluția nr.302/19 mai 2011 a P.ui de pe lângă Tribunalul Cluj s-a dispus începerea urmăriri penale față de inculpatul P. M. A. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat prev. de art.20 C. raportat la art.174 și art.175 lit.i C. s-a reținut în sarcina inculpatului că în seara zilei de 15 mai 2011 în jurul orelor 21,30 acesta a lovit cu o lopată pe partea vătămată Ș. D., provocându-i leziuni care au necesitat 60-70 zile de îngrijiri medicale și care i- au pus în primejdie viața.
În cauză sunt întrunite condițiile prev. de art.143 și art.148 lit.f C. în sensul că sunt indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis fapta pentru care este cercetat, respectiv declarațiile martorilor C. A., L. E., S. I., V. A., P. B., Ș. A., Ș. C. și Ș. M., precum și raportul de constatare medico legală care atestă leziunile suferite de partea vătămată Ș. D.
Contrar susținerilor inculpatului în motivele de recurs referitoare la faptul că la dosar nu ar exista indicii temeinice din care să rezulte că acesta ar fi comis fapta, din probele administrate până la această dată respectiv declarațiile martorilor C. A., P. B., L. E. și Ș. C. rezultă că inculpatul a lovit pe partea vătămată cu o lopată peste cap până ce aceasta a căzut la pământ, după care a continuat să o lovească cu acel obiect.
Potrivit declarațiilor celorlalți martori audiați în cauză care au arătat că inculpatul a lovit pe partea vătămată cu o bâtă sau cu o lopată, rezultă că inculpatul este agresiv în stare de ebrietate și că a mai avut incidente și cu alte persoane.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru presupusa faptă comisă de inculpat este închisoarea mai mare de 4 ani, iar acesta prezintă pericol pentru ordinea publică, raportat la gravitatea faptei pentru care acesta este cercetat, îndreptată împotriva vieții persoanei.
Analizând măsura arestării preventive din perspectiva art.5 CEDO considerăm că instanța a apreciat corect că proclamând dreptul la libertate, convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar (AMUUR v. Franța).
Protejarea libertăților individuale împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților nu trebuie să stânjenească însă eforturile instanțelor în administrarea probelor, desfășurarea procesului în bune condiții (Tomasi v.Franța).
Expunerea limitativă a motivelor pentru care o persoană poate fi privată de libertate, se regăsește în dispozițiile art.148 C.pr.pen.
Analizând motivele luării măsurii arestării preventive din perspectiva art.143 și 148 lit. f C.pr.pen., tribunalul a avut în vedere necesitatea pentru ca o măsură de arestare să fie permisă, existența unor motive plauzibile de a se bănui că s-a săvârșit o infracțiune.
Noțiunea de motive plauzibile aparține Curții Europene și își are corespondent în legea română, în cerința de a exista indicii temeinice cu privire la săvârșirea unei infracțiuni.
Motivele plauzibile depind de circumstanțele particulare ale fiecărui caz. Organul judiciar este obligat să ofere un minim de fapte și informații care să convingă instanța cu privire la existența indiciilor temeinice că s-a săvârșit o infracțiune.
Acest aspect nu presupune ca autoritățile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzații încă din momentul arestării. (Brogan și Murray).
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că faptele care implică bănuieli nu prezintă același nivel de certitudine cu cele care permit inculparea și cu atât mai puțin, cu cele care permit condamnarea.
S.rile inculpatului prin apărătorul ales al acestuia referitoare la faptul că inculpatul nu are antecedente penale, că este căsătorit, că are un copil minor în întreținere și că este încadrat în muncă nu pot fi analizate în această fază a procesului de recurs împotriva încheierii de luare a măsurii arestării preventive.
Toate aceste împrejurări urmează să fie avute în vedere de către instanța de fond la o eventual circumstanțiere a pedepsei dacă inculpatul va fi trimis în judecată pentru presupusa faptă reținută în sarcina acestuia.
Având în vedere că în cauză sunt întrunite condițiile prev. de art.143 și art.148 lit.f C., în baza art.38515 pct.1 lit.b C. recursul formulat de inculpat împotriva încheierii nr. 59/C din 19 mai 2011 a T.ui C. urmează să fie respins ca nefondat. În baza art.189 C. urmează să se stabilească în favoarea Baroului de A. C. suma de 50 lei reprezentând onorariu avocațial care va fi suportat din FMJ. Potrivit art.192 alin.2 C. inculpatul urmează să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare din care suma de 50 lei reprezentând onorariu avocațial. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P. M. A., fiul lui F. si V., născut la (...), detinut in Arestul IPJ C., împotriva încheierii penale nr. 59/C din 19 mai 2011 a T.ui C. Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 50 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorariu avocațial parțial. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 26 mai 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI C. I. V. G. A. D. L. GREFIER D. S. Red.V.G./S.M.D. 4 ex./(...) Jud.fond. L. F.
| ← Decizia penală nr. 4/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 199/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
