Încheierea penală nr. 88/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 88/2011
Ședința publică din 29 august 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : M. Ș.
GREFIER : H. P.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin
PROCUROR : S. DOBRESCU
Pe rol fiind sesizarea P. de pe lângă Curtea de A. C., privind arestarea persoanei solicitate P. C. (fiul lui C. și C., născut la data de (...) în B. M., județul Maramureș, domiciliat în B. M., B-dul Republicii nr. 13, sc. A, ap. 2, județul Maramureș, posesor al C.I., seria MM nr. 5., eliberată de S. B. M., CNP 1., studii superioare, fără ocupație, necăsătorit, cetățean român), în baza semnalării din S.ul Informatic Schengen transmisă prin I.
- B. S., cu adresa nr. 3216307/S./RR din data de (...), ca urmare a emiterii unui mandat european de arestare de către autoritățile judiciare din F..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă persoana solicitată P.
C., însoțită de organele de poliție din cadrul Poliției Județului Maramureș, asistată de apărător desemnat din oficiu, avocat T. P. E. din cadrul Baroului C., cu delegația depusă la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care s- a verificat identitatea persoanei solicitate, constatându-se că aceasta este aceeași persoană indicată în semnalare. Întrebată fiind, persoana solicitată arată că este de acord cu apărătorul ce i-a fost desemnat din oficiu. I se aduce la cunoștință persoanei solicitate conținutul semnalării.
Persoana solicitată declară în fața instanței că nu a comis nicio infracțiune pe teritoriul F. și nu este vinovat de săvârșirea infracțiunilor care sunt menționate în cuprinsul semnalării din sistemul informatic Schengen.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, se acordă cuvântul cu privire la sesizarea P.
Reprezentantul P., având în vedere că nu există niciun dubiu cu privire la identitatea persoanei solicitate, cere admiterea sesizării P., și arestarea persoanei solicitate P. C. pentru o perioadă de 5 zile și fixarea unui termen de judecată în interiorul acestei perioade, pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare emis de autoritățilejudiciare din F. însoțit de traducerea în limba română.
Apărătorul persoanei solicitate având cuvântul, cere respingerea propunerii P. și luarea față de persoana solicitată a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea până la sosirea mandatului european de arestareînsoțit de traducerea în limba română, considerând măsura arestării preventive ca fiind excesivă, față de atitudinea de cooperare a clientului său și având în vedere că nu există nici un indiciu că P. C. s-ar sustrage de la executarea mandatului european de arestare..
Persoana solicitată P. C. având ultimul cuvânt, achiesează laconcluziile apărătorului său.
C U R T E A
Deliberând, reține că prin sesizarea P. de pe lângă Curtea de A. C., în baza art. 102 alin.1 din Legea nr. 302/2004 republicată, se solicită luarea măsurii arestării persoanei solicitate P. C. (fiul lui C. și C., născut la data de (...) în B. M., județul Maramureș, domiciliat în B. M., B-dul Republicii nr. 13, sc. A, ap. 2, județul Maramureș, posesor al C.I., seria MM nr. 5., eliberată de S. B. M., CNP 1., studii superioare, fără ocupație, necăsătorit, cetățean român).
În motivarea sesizării se arată că aceasta are la bază semnalarea din
S.ul Informatic Schengen transmisă prin I. - B. S., cu adresa nr.
3216307/S./RR din data de (...), cu privire la faptul că autoritățile judiciare din F. au solicitat arestarea în vederea predării a numitului P. C., ca urmare a emiterii față de acesta a mandatului european de arestare în scopul efectuării urmăririi penale nr. 610/00019 din data de (...) de către T. B. - F., pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat constituit în vederea comiterii de infracțiuni grave și furt calificat în formă continuată, prev. de art. 132-71, art. 311-1, art. 311-9, art. 311-14, art. 450-1, art. 450-3 și art. 450-5 din Codul penal francez, constând în aceea că, în cursul anului 2010, în calitate de autor, a aderat și sprijinit un grup infracțional compus din mai multe persoane organizate ierarhic în scopul săvârșirii de infracțiuni grave (furturi calificate organizate), grupul acționând în zona centrală a F., unde, pe timp de noapte, membrii grupării atacau camioane și TIR-uri parcate în zonele special amenajate de pe autostrăzi, din interiorul cărora au sustras bunuri cu valoare comercială mare (televizoare, computere și componente de calculator, parfumuri, băuturi alcoolice, produse cosmetice), organizației criminale fiindu-i atribuite peste 70 de furturi care au produs un prejudiciu de 2.000.000 euro, în sarcina persoanei solicitate reținându-se comiterea, în calitate de autor, împreună cu membrii grupării, a 8 acte de sustragere (în formă consumată și tentativă), infracțiunile fiind pedepsibile cu închisoarea mai mare de 3 ani (între 3 și
15 ani).
Examinând actele dosarului Curtea va constata următoarele:
Prin semnalarea din S.ul Informatic Schengen transmisă prin I. - B.
S., cu adresa nr. 3216307/S./RR din data de (...), se comunică faptul că autoritățile judiciare din F. au emis un mandat european de arestare față de cetățeanul român P. C. pentru comiterea infracțiunilor de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat constituit în vederea comiterii de infracțiuni grave și furt calificat în formă continuată.
S-a procedat la depistarea, identificarea și ulterior la audierea și reținerea de către procuror pentru 24 de ore a persoanei solicitate P. C., în condițiile art. 101 din Legea nr. 302/2004 republicată, începând cu data de 29 august 2011 ora 14:00 până la 30 august 2011 ora 14:00, dinaceastă durată fiind dedus intervalul de timp cu începere de la ora 9., ora la care persoana solicitată a fost condusă la sediul P. și audiată.
Persoana solicitată a fost prezentată în fața instanței în aceeași zi, cu propunerea de luare a măsurii arestării față de aceasta pe o durată de
5 zile, începând cu data de 29 august 2011, până la 2 septembrie 2011, în vederea comunicării mandatului european de arestare pentru predarea acesteia autorităților judiciare din F..
Persoana solicitată a arătat în fața instanței că a înțeles motivele reținerii și nu a comis nicio infracțiune pe teritoriul F. și nu este vinovat de săvârșirea infracțiunilor care sunt menționate în cuprinsul semnalării din sistemul informatic Schengen.
Potrivit art. 89 alin. 3 din Legea nr. 302/2004, semnalarea introdusă în SIS echivalează cu un mandat european de arestare, dacă este însoțită de informațiile prevăzute în Anexa nr. 1. Cu titlu tranzitoriu, până la data la care SIS va avea capacitatea de a transmite toate informațiile menționate în Anexa nr. 1, semnalarea echivalează cu un mandat european de arestare în așteptarea transmiterii originalului.
Față de aceste dispoziții, având în vedere natura și gravitatea infracțiunilor pentru care este cercetată persoana solicitată, fapte incriminate în legislația română prin art.209 Cod penal sub denumirea de furt calificat (faptă pedepsită cu până la 18 ani închisoare) și prin art.323
Cod penal sub denumirea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni (faptă pedepsită cu până la 15 ani închisoare) și văzând prevederile art.102 și urm. din Legea 302/2004 republicată, se va proceda la arestarea persoanei solicitate.
Ca atare, Curtea va admite sesizarea P. de pe lângă Curtea de A. C., și în consecință, în baza art. 89 alin.3 rap. la art.102 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, dispune arestarea persoanei solicitate P. C., cetățean român, pe o perioadă de 5 de zile începând cu data de 29 august
2011 și până la 2 septembrie 2011, inclusiv, în baza semnalării din S.ul
Informatic Schengen transmisă prin I. - B. S., cu adresa nr.
3216307/S./RR din data de (...), ca urmare a emiterii unui mandat european de arestare de către autoritățile judiciare din F.
Se va dispune emiterea mandatului de arestare în acest sens.
Se va fixa termen intermediar pentru data de 1 septembrie 2011, ora 12:00, în vederea prezentării de către procuror a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare din F. pe numele persoanei solicitate, însoțit de traducerea în limba română.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE
Admite sesizarea P. de pe lângă Curtea de A. C. și, în consecință, în baza art. 89 alin.3 rap. la art.102 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, dispune arestarea persoanei solicitate P. C. fiul lui C. și C., născut la data de (...) în B. M., județul Maramureș, domiciliat în B. M., B- dul Republicii nr. 13, sc. A, ap. 2, județul Maramureș, posesor al C.I., seria MM nr. 5., eliberată de S. B. M., CNP 1., studii superioare, fără ocupație, necăsătorit, cetățean român, pe o perioadă de 5 de zile începândcu data de 29 august 2011 și până la 2 septembrie 2011, inclusiv, în baza semnalării din S.ul Informatic Schengen transmisă prin I. - B. S., cu adresa nr. 3216307/S./RR din data de (...), ca urmare a emiterii unui mandat european de arestare de către autoritățile judiciare din F..
Dispune emiterea mandatului de arestare în acest sens.
Fixează termen intermediar pentru data de 1 septembrie 2011, ora
12:00, în vederea prezentării de către procuror a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare din F. pe numele persoanei solicitate, însoțit de traducerea în limba română.
Cu drept recurs in termen de 24 ore de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 29 august 2011 ora 15:30, în prezența persoanei solicitate.
PREȘEDINTE GREFIER
M. Ș. H. P.
Red. CI/HP
3 ex./(...)
← Decizia penală nr. 2099/2011, Curtea de Apel Cluj | Încheierea penală nr. 1867/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|