Sentința penală nr. 106/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
SENTINȚA PENALĂ NR. 106/2011
Ședința publică din 22 septembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: V. G., judecător
GREFIER : M. N.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror:
D. SUCIU
S-a luat spre pronunțare cauza privind pe inculpata A. S. L., trimisă în judecată prin rechizitoriul P. de pe lângă Curtea de A. C. pentru săvârșirea infracțiunilor de:
◄- fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev.de art.290 C.pen. cu aplic.art.41 alin.2 C.pen.;
◄- evaziune fiscală în formă continuată, prev.de art.9 alin.1 lit.b din
Legea 241/2005 cu aplic.art.41 alin.2 C.pen.;
◄- sustragere de înscrisuri, prev.de art.242 alin.1 C.pen.(faptă comisă în martie 2009);
◄- sustragere de înscrisuri, prev.de art.242 alin.1 C.pen.(faptă comisă în noiembrie 2009) și a infracțiunilor:
◄- prev.de art.7 alin.2 din Legea 241/2005 cu aplic.art.41 alin.2 C.pen.
și
◄- prev.de art.4 din Legea 241/2005 toate cu aplicarea art.33 lit.a C.pen.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 15 septembrie 2011, cursul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 22 septembrie 2011.
C U R T E A :
Prin rechizitoriul parchetului de pe lângă Curtea de A. C. înregistrat sub dosar nr.(...) al Curții de A. C. a fost trimisă în judecată inculapta A. S. L. pentru săvârșirea infracțiunilor: fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev.de art.290 C.pen. cu aplic.art.41 alin.2 C.pen.; evaziune fiscală în formă continuată, prev.de art.9 alin.1 lit.b din Legea
241/2005 cu aplic.art.41 alin.2 C.pen.; sustragere de înscrisuri, prev.de art.242 alin.1 C.pen.(faptă comisă în martie 2009);sustragere de înscrisuri, prev.de art.242 alin.1 C.pen.(faptă comisă în noiembrie 2009) și ainfracțiunilor: prev.de art.7 alin.2 din Legea 241/2005 cu aplic.art.41 alin.2
C.pen. și prev.de art.4 din Legea 241/2005 toate cu aplicarea art.33 lit.a
C.pen.
La termenul de judecată din data de (...) inculpata a solicitat restituirea cauei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.
În susținerea cererii s-a arătat că dispozițiile privitoare la sesizarea instanței sunt sancționate cu nulitatea absolută, însă potrivit art.263 și 264 C. rechizitoriul constituie actul de sesizare al instanței și trebuie să cuprindă în mod obligatoriu fapta sau faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată. Aceste dispoziții sunt obligatorii, iar încălcarea lor nu poate fi acoperită și conduce la restituirea cauzei organului de urmărire penală.
Legiuitorul s-a referit la o analiză concretă a faptei, la un raționament juridic din care să rezulte anumite consecințe, având în vedere că se referă la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art.9 , procurorul trebuia să arate modalitatea concretă în care s-a prejudiciat statul, din ce anume fapte rezultă prejudiciul, modul de calcul al prejudiciului, sens în care rechizitoriul sub nici o formă nu îndeplinește condițiile legale privitoare la sesizarea instanței.
Pornind de la această neîntocmire a rechizitoriului în condiții legale, trebuie să se observe că nu există corespondență între rechizitoriu și actele de urmărire penală, respectiv fapta descrisă în rechizitoriu nu are corespondență în urmărirea penală.
În cauză trebuie să existe corespondență între raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 16 aprilie 2009 și fapta din rechizitoriu, deoarece raportul de inspecție este singurul act de urmărire penală, care vizează infracțiunea de evaziune fiscală, însă nu există nicio corespondență între faptele indicate ca fiind producătoare de prejudiciu prin raportul de inspecție fiscală și ceea ce se reține în rechizitoriu.
Cererea formulată de inculpată privind restituirea cauzei la procuror, este întemeiată pentru următoarele motive:
Potrivit rechizitoriului, una dintre infracțiunile pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, constituie infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005 pe considerentul că inculpata s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale față de bugetul statului în sumă de
43.717 lei, iar dacă ar fi să se respecte dispozițiile privitoare la sesizarea instanței, în mod obligatoriu rechizitoriul ar trebui să cuprindă descrierea în concret a faptei prin care a fost prejudiciat bugetul de stat, cu indicarea modului în care a fost creat prejudiciul în cuantumul arătat. Nu este suficientă enunțarea la modul general a textului de lege incriminator, ci este obligatorie descrierea faptei concrete care a prejudiciat bugetul statului. Dacă fapta nu este descrisă la modul concret, judecata nu mai poate respecta dispozițiile art.317 C. în sensul că trebuie să se limiteze la fapta din actul de sesizare, iar dreptul de apărare este vădit încălcat.
Pentru a determina ce se înțelege prin „. și „. „ arătate în actul de sesizare, dispozițiile art. 317 C. trebuie raportate la cele ale art. 363 C., care se referă la cuprinsul rechizitoriului.
În art. 363 aln.1 C. se prevede că rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală și trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute în art. 203 C. datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reținută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată și durata acesteia, precum și dispoziția de trimitere în judecată. Aceste mențiuni pe care trebuie să le cuprindă rechizitoriul și care fixează obiectul judecății, adică limitele investirii, se referă numai la fapta și persoana.
Rechizitoriul trebuie să cuprindă în mod detaliat, precis și complet acuzațiile formulate fiind necesar să menționeze:
1) prezentarea situației de fapt cu care va fi sesizată instanța.
Procurorul trebuie să analizeze detaliat mijloacele de probă administrate pentru reținerea situației de fapt pe care este întemeiată acuzarea, să prezinte motivele pentru care sunt reținute unele mijloace de probă sau pentru care sunt înlăturate altele. În cadrul acestei analize procurorul trebuie să antameze și apărările făcute de învinuit sau inculpat, combătând sau reținând apărările acestuia.
2) încadrarea juridică completă
Secțiunea de drept a rechizitoriului presupune analiza elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru care s-a început urmărirea penală, respectiv latura obiectivă și subiectivă.
În acest sens s-a pronunțat și sentința penală nr.96 din 5 octombrie
2006 a Curții de A. T., potrivit căreia trebuie să existe corespondență între rechizitoriu și lucrările dosarului de urmărire penală, în caz contrar impunându-se restituirea cauzei în vederea refacerii urmăririi penale.
Revenind la prezenta cauză, trebuie să existe corespondență între rechizitoriu și actele de control ale organelor financiare în ceea ce privește faptele concrete prin care s-a prejudiciat statul, modalitatea prejudicierii și modul de calcul al prejudiciului.
Se reține în cuprinsul rechizitoriului că pentru a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale față de stat, inculpata a luat hotărârea de a emite mai multe chitanțe folosind același număr de ordine și că în evidența contabilă chitanța depusă în mai multe dosare apărea o singură dată, fiind luată ca atare în considerare la plata obligațiilor fiscale către stat. În continuare sunt descrise anumite chitanțe, sumele consemnate în acestea și diferite dosare în care s-ar regăsi .
Rezultă deci că organul de urmărire penală apreciază că prejudiciul reținut prin rechizitoriu este consecința acestor presupuse chitanțe false, fără însă să indice concret care sunt falsurile, în ce dosare se regăsesc acestea și care este suma consemnată.
Analizând procesul-verbal de control al A. nr.9048/(...) reținut ca mijloc de probă prin care se calculează prejudiciul indicat în rechizitoriu, constatăm că în realitate organul de urmărire penală nu a reținut fapta sau faptele presupuse producătoare de prejudiciu la bugetul statului, deoarece acest prejudiciu nu rezultă din emiterea unor chitanțe cu același număr de ordine , fiind evident că fapta de evaziune fiscală nu a fost descrisă prin actul de sesizare și că nu există corespondență între rechizitoriu și actele de urmărire penală.
În concret, pentru anul 2004 prezumtivul prejudiciu la bugetul de stat rezultă din însumarea valorii contractelor de asistență juridică încheiate în anul 2004 de inculpata A. S., indiferent de încasarea efectivă a onorariilor stipulate.
Nu numai că prejudiciul presupus aferent anului 2004 nu are legătură cu întocmirea de chitanțe cu același număr, dar se poate observa lipsa descrierii concrete a faptei de evaziune fiscală, întrucât nici un moment nu se face referire la modul în care au fost stabilite acele venituri și nici nu indică organul de urmărire penală cum anume se probează încasarea veniturilor și mijloacele de probă administrate în acest sens.
Întrucât rechizitoriul a reținut prejudiciul aferent anului 2004 așa cum a fost calculat prin procesul verbal de inspecție fiscală și cum acesta este singurul mijloc de probă, modalitatea de prejudiciere a statului nu poate fidecât cea stabilită prin actul de control, însă acesta nu coincide cu modalitatea de prejudiciere reținută de procuror.
Aceste împrejurări rezultă și din actul de control din luna mai 2011 unde se precizează că majorarea prejudiciului este printre altele consecința aspectelor sesizate prin rechizitoriu și care nu au fost luate în considerare la calculul inițial, în stabilirea prejudiciului stabilit de procuror.
Rezultă fără dubiu că urmărirea penală a vizat producerea prejudiciului într-o anumită modalitate, prin fapte concrete, iar procurorul a descris prin rechizitoriu alte fapte pentru care nu s-a efectuat urmărirea penală și nu s-a calculat vreun prejudiciu.
Pentru anul 2005 se reține prin rechizitoriu că diferența de venit impozabil este consecința neevidențierii unor venituri din onorarii de succes și neemiterea unei facturi în sumă de 4950 lei clientului I. A., faptă reținută la modul general în rechizitoriu nu corespunde realității, deoarece fapta producătoare de prejudiciu la bugetul statului astfel cum a fost reținută prin actul de control este singura în măsură să justifice o acuzație de evaziune fiscală.
Din cuprinsul actului de control rezultă în mod expres că în totalul veniturilor și a calculului prezumtivul prejudiciu nu a fost cuprins onorariul de succes, sens în care rechizitoriul reține o faptă producătoare de prejudiciu, care este exclusă prin actul de control prin care s-a stabilit prejudiciul, de unde rezultă că procurorul a preluat un prejudiciu fără a efectua o urmărire penală și fără a verifica dacă faptele reținute au fost în măsură să producă acel prejudiciu.
Nici raportul de control referitor la clientul I. A. nu afirmă că suma respectivă nu a fost înregistrată în contabilitate, doar că s-a încălcat disciplina financiar-contabilă prin neemiterea facturii.
Se poate constata din nou că fapta prin care s-a prejudiciat bugetul statului nu este descrisă, în realitate prejudiciul prezumtiv este consecința unor fapte pe care rechizitoriul nu le amintește.
Rechizitoriul descrie fapte care nu au fost luate în considerare ca evaziune fiscală de organele de control, în schimb nu reține fapte apreciate ca
și evaziune fiscală, prejudiciul reținut pentru fapte diferite este același.
Evident instanța nu poate fi legal sesizată cu fapte ce nu au făcut obiectul lucrărilor de urmărire penală, după cum nu poate fi legal sesizată cu un prejudiciu care nu corespunde faptelor menționate în rechizitoriu, sau vizează cu totul alte fapte.
La fel pentru anii 2006 - 2007 nu sunt descrise în concret faptele care ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, ci dimpotrivă se face referire la fapte ce nu sunt producătoare de prejudiciu, respectiv împrejurarea că inculpata nu a trecut pe chitanțe ce anume reprezintă sumele de bani încasate, sau că unele cheltuieli nu au avut legătură cu activitatea contribuabilului.
Procurorul nu a administrat nici o probă raportat la prejudiciul aferent acestor ani, iar din jurisprudența Înaltei Curți de C. și Justiție rezultă că fapta descrisă în rechizitoriu trebuie să explice modalitatea în care s-au produs anumite consecințe juridice, ceea ce nu s-a realizat în prezenta cauză.
Pentru anul 2008 fapta de evaziune fiscală ar fi descrisă în rechizitoriu , însă în realitate este o preluare din actul de control al organelor financiare, fără ca procurorul să fie efectuat o proprie cercetare și fără să menționeze în concret producerea unui prejudiciu la bugetul statului, ceea ce echivalează cu lipsa descrierii evaziunii fiscale și a urmăririi penale sub acest aspect.
Pe de altă parte, faptele susceptibile de a fi încadrate ca și evaziune fiscală fac obiectul urmăririi penale într-un alt dosar, ceea ce înseamnă că nu a existat o urmărire penală reală sub aspectul acestor fapte.
Prin rechizitoriul întocmit în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numita J. D. C. cu privire la săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și evaziune fiscală prevăzute de art.26 C. raportat la art.215, art.290, art.291
C. și art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005.
Împotriva acestei rezoluții partea vătămată R. R. a formulat plângere, care a fost admisă prin sentința penală nr.76 din 1 iulie 2011 a Curții de A. C. și s-a dispus continuarea cercetărilor pentru aceleași fapte, urmând ca în contextul acestora procurorul să stabilească care din chitanțele de încasare a onorariului privind pe făptuitoarea J. D. sunt reale și care sunt fictive, iar în măsura în care acest fapt nu este posibil, vor fi anulate toate chitanțele care depășesc suma de 21.117,45 lei (fila 179-183 dosar fond).
Prin sentința penală menționată mai sus s-a stabilit că în raporturile cu
J. D. procurorul nu a menționat care chitanțe sunt reale, fictive sau false, sens în care instanța nu poate fi legal sesizată în prezenta cauză nici cu privire la evaziunea fiscală și nici cu privire la infracțiunea de fals.
În considerentele aceste sentințe se arată că actul intitulat chitanță ca document justificativ al unei plăți trebuie să aibă la bază operațiuni reale, neputând fi primită ca și valabilă o chitanță dacă suma menționată în aceasta nu a fost achitată efectiv.
Cercetările dispuse vizează inclusiv conținutul și întinderea infracțiunii de evaziune fiscală , întrucât acele chitanțe care vor fi considerate fictive, fără a avea la bază plata efectivă a onorariului, nu pot fi luate în considerare la calculul presupusului prejudiciu produs prin evaziune fiscală. Aceasta deoarece dacă sumele nu au fost încasate ele nu pot fi luate în considerare ca și venit și urmează să fie anulate.
Din cele arătate mai sus rezultă că s-a calculat un prejudiciu produs prin evaziune fiscală, fără a se cerceta realitatea operațiunilor, iar într-o altă cauză penală aflată în curs de urmărire penală se fac cercetări care urmează să stabilească existența sau întinderea prejudiciului pentru infracțiunea de evaziune fiscală.
Cele două cauze sunt indisolubil legale, întrucât evaziunea fiscală și înșelăciunea în modalitatea cercetată se exclud. Fie chitanțele sunt false și nu corespund unor operațiuni legale, situație în care infracțiunea de evaziune fiscală, rămâne fără obiect, respectiv fără venituri nedeclarate, fie sunt reale, caz în car este exclusă infracțiunea de înșelăciune.
Față de toate acestea, apreciem că instanța nu a fost legal sesizată, din moment ce se fac cercetări care vizează întinderea prejudiciului și încadrarea juridică a faptelor, iar sub acest aspect în rechizitoriu nu s-a făcut nicio descriere a elementelor constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală sau a întinderii prejudiciului, iar pentru soluționarea corectă a cauzei în ansamblul acesteia, este necesară refacerea urmăririi penale.
Un alt motiv de încălcare a dispozițiilor privind sesizarea instanței îl constituie caracterul incert al prejudiciului, care nu a fost determinat până în momentul întocmirii rechizitoriului, întrucât prejudiciul invocat de partea civilă este cu mult mai mare față de cel indicat prin rechizitoriu, fără să fie luate în considerare penalități sau dobânzi la suma stabilită inițial.
Nu se poate aprecia că instanța a fost sesizată legal cu o faptă, din moment ce prejudiciul este fie de cca 43.000 lei , fie de cca 150.000 lei, dar nu ca urmare a unor dobânzi sau penalități.
Instanța nu a fost legal sesizată și pentru considerentul că în rechizitoriu nu se analizează toatele faptele pretins cauzatoare de prejudicii la bugetul statului, întrucât prin raportul de inspecție fiscală din 26 mai 2011 se arată că pentru anul 2008 veniturile neînregistrate au crescut considerabil, respectiv de la 12.508 lei la 24.677 lei reprezentând impozit pe venit și de la 14.854 lei la
31.553 lei TVA.
Aceste creșteri ale presupusului prejudiciu nu se datorează unor dobânzi sau penalități, ci unor fapte care au fost omise urmăririi penale și care nu se regăsesc în rechizitoriu, deși aceste pretinse fapte existau în momentul efectuării urmăririi penale și întocmirii rechizitoriului, însă procurorul nu le-a avut în vedere și nu a luat în considerare întreaga faptă de evaziune fiscală.
Că este vorba de alte fapte care nu au făcut obiectul sesizării rezultă și din actul de control care pentru anul 2008 a determinat venitul impozabil, ținând seama de anumite încasări prin B. V. și B. T. și alte încasări prin casă. Aceste încasări nu au fost avute în vedere de procuror sens în care sesizarea este nelegală deoarece nu privește fapta, aceasta fiind omisă în totalitate.
Aceste omisiuni încalcă dreptul la apărare al inculpatei, aceasta neavând posibilitatea de a formula apărări eficiente față de aceste sume, în condițiile în care nu poate cunoaște ce anume s-a avut în vedere la stabilirea cuantumului prejudiciului.
Așadar instanța nu a fost sesizată cu întreaga faptă, deși procurorul a fost investit cu cercetarea întregii activități infracționale a inculpatei, fiind clar că a omis să analizeze și să se pronunțe asupra întregii activități, ceea ce reprezintă o nelegală sesizare cu fapta supusă judecății.
În prezenta cauză se menționează diferite chitanțe pentru care s-a făcut trimiterea în judecată pentru fals în înscrisuri, fără însă a fi individualizate chitanțele apreciate false, aspect care echivalează cu lipsa descrierii faptei, întrucât potrivit art.348 și 445 C. înscrisurile declarate false sunt supuse desființării, iar în lipsa acestei analize urmărire penală este inexistentă, așa cum s-a stabilit și prin sentința penală nr.76 din 1 iulie 2011 a Curții de A. C. precizată mai sus.
Tot o încălcare a dispozițiilor referitoare la sesizarea instanței este și atribuirea prin rechizitoriu a calității de parte civilă numiților C. L., R. R. și C. M., întrucât potrivit art.263 C. actul de sesizare a instanței trebuie să cuprindă persoanele care urmează a fi citate, cu indicarea calității acestora .
Din cele arătate mai sus rezultă că procurorul este cel care stabilește calitatea unei persoane, dacă aceasta îndeplinește calitatea de martor sau de parte civilă. Legiuitorul prin această dispoziție legală nu lasă la latitudine persoanei fizice sau juridice calitatea pe care o poate avea într-o anumită cauză și impune organului de urmărire penală analizarea situației concrete a fiecărei persoane, precum și vocația sa procesuală.
Infracțiunea de evaziune fiscală vizează patrimoniul statului, iar celelalte infracțiuni sunt infracțiuni de pericol și nu de rezultat.
Posibilitatea unei persoane de a se constitui parte vătămată sau parte civilă este condiționată de încălcarea unui drept real sau de creanță ori a unui drept personal nepatrimonial sau a intereselor sale legitime.
În prezenta cauză prin infracțiunile pentru care s-a făcut trimiterea în judecată nu s-au încălcat drepturile sau interesele legitime ale persoanelor vătămate, constituite părți civile în cauză, întrucât valorile ocrotite nu vizează persoana fizică sau juridică.
Împrejurarea că nu pot avea calitatea de părți vătămate, respectiv civile în această cauză rezultă și din considerentele sentinței penale nr.76 /2011 a Curții de A. C. prin care se dispune începerea urmăririi penale sub aspectulinfracțiunii de înșelăciune la plângerea numitului R. R. și care are calitatea de parte vătămată, întrucât presupusa infracțiune de înșelăciune este îndreptată împotriva acestuia, iar situația celorlalte părți civile, respectiv C. L. și C. M. este aproximativ aceeași, putându-se constitui părți vătămate sau civile dacă împotriva acestora au fost exercitate acte de inducere în eroare.
Pentru numitul R. R. se stabilește prin rechizitoriu calitatea de parte civilă, deși infracțiunea care se susține că l-a prejudiciat face obiectul urmăririi penale într-un alt dosar, de unde rezultă o suprapunere între cele două cauze, deoarece R. R. sau celelalte părți civile pot avea această calitate doar raportat la o infracțiune de înșelăciune împotriva acestora, ceea ce nu s-a reținut prin rechizitoriul de trimitere în judecată.
În prezenta cauză inculpata a fost trimisă în judecată doar pentru infracțiuni de evaziune fiscală în daune patrimoniului statului, fals în înscrisuri sub semnătură privată sau sustragere de înscrisuri, care nu sunt producătoare de prejudiciu, fiind infracțiuni de pericol.
Potrivit rechizitoriului referitor la latura civilă a cauzei se reține că părțile vătămate C. L., C. M. și R. R. se constituie părți civile în cauză cu sumele de :
538.984 lei, 32.131,05 lei și 600.000 lei, fără însă a se reține în cuprinsul rechizitoriului care sunt faptele care au cauzat prejudiciul părților vătămate și care este încadrarea juridică a acestor fapte, deși cercetarea inculpatei a început la sesizarea părților vătămate, care au observat că inculpata a depus mai multe chitanțe având același număr cu sume diferite în mai multe dosare.
Aceste omisiuni constituie o încălcare a dreptului la apărare, principiu fundamental al dreptului procesual penal, inculpata fiind pusă în imposibilitatea de a formula apărări cu privire la infracțiuni pentru care a fost trimisă în judecată, dar pentru care nu sunt prezentate elementele de fapt, respectiv actele materiale reținute în sarcina sa.
Fără aceste aspecte inculpatei i s-a încălcat dreptul de a fi informată cu privire la natura acuzației și la calificarea juridică a faptei, pentru posibilitatea unui proces echitabil așa cum arată și Curtea Europeană a Drepturilor
Omului.
Art. 6 paragraf 3 lit.a din C.E.D.O. recunoaște acuzatului dreptul de a fi informat, în mod detaliat, nu numai cu privire la natura acuzării, adică faptele materiale de care este acuzat și pe care este fondată acuzația, dar și cu privire la natura acuzării, adică încadrarea juridică a faptelor.
Această prevedere trebuie apreciată în lumina dreptului la un proces echitabil în forma cea mai generală, garantat de art. 6 par. 1 din CEDO.
În acest sens, în cauza Mattocea contra Italiei, CEDO a constatat că informațiile conținute în acuzație cu privire la detaliile esențiale privind locul și timpul săvârșirii infracțiunii erau vagi și contradictorii, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil care ar fi trebuit să garanteze reclamantului oportunitatea și posibilitatea de a se apăra într-o modalitate concretă și efectivă.
Conform art. 197 alin.2, alin.3 C. dispozițiile relative la sesizarea instanței sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, nulitate care nu poate fi înlăturată în nici un mod și poate fi invocată în orice stare a procesului
și se ia în considerare chiar și din oficiu. În analiza elementelor care conturează sfera sesizării instanței se au în vedere, pe lângă alte situații, normele care reglementează sesizarea instanței prin rechizitoriu, care includ dispozițiile legale vizând conținutul acestuia.
De asemenea, atâta timp cât dispozițiile art. 332 alin.2 C. prevăd că instanța se desesizează și restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispozițiilor privitoare la sesizareainstanței (art. 300 C.), cauza urmează să fie restituită procurorului în vederea refacerii urmăririi penale, ceea ce presupune și refacerea rechizitoriului.
Având în vedere că în cauză nu au fost respectate dispozițiile legale referitoare la sesizarea instanței, în baza art.300 și 332 alin.2 C. pentru motivele care s-au arătat în detaliu mai sus, cererea formulată de inculpată urmează să fie admisă, iar cauza va fi restituită procurorului în vederea refacerii urmăririi penale.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de inculpata A. S.-L. și în consecință : Restituie cauza la procuror pentru refacerea urmăririi penale.
Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la pronunțare cu inculpata, părțile civile C. L., A. C. M. și R. R. și de la comunicare cu A. prin D. G. a F. P. C.
Pronunțată în ședința publică din 22 septembrie 2011.
PREȘEDINTE GREFIER V. G. M. N.
Red.V.G./S.M.D.
4 ex./(...)
| ← Decizia penală nr. 2013/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 159/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
