Decizia penală nr. 10/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
D. PENALĂ NR. 10/CA/2012
Ședința publică din 12 aprilie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. B., judecător
JUDECĂTORI: V. G.
D. P. GREFIER: M. N.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror: D. S.
S-a luat spre examinare contestația în anulare formulată de petentul B. I. S. împotriva deciziei penale nr.1587 din 11 octombrie 2011 a C. de A. C.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, se constată că pentru admisibilitatea în principiu, contestația se soluționează fără citarea părților.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea contestației în anulare formulată de petent ca neîntemeiată, nefiind întrunite cerințele art.386 lit.a
C.proc.pen., procedura de citare a contestatorului fiind realizată de la cele două adrese indicate de acesta în faza de urmărire penală.
C U R T E A : Asupra cauzei penale de față,
În baza lucrărilor dosarului, constată că prin contestația în anulare înregistrată sub nr. de mai sus la (...), contestatorul B. I. S., a solicitat admiterea căii extraordinare de atac formulată în baza art. 386 lit. a C.pr.pen. și desființarea deciziei penale nr. 1587 din (...) a C. de A. C., iar conform art.
392 C.pr.pen., să se procedeze de îndată la rejudecarea recursului promovat de către el împotriva sentinței penale nr. 1363 din (...) a Judecătoriei B. M., prin care a fost trimis în judecată contestatorul pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune în convenții prev.de art.215 alin.1,2,3 C. cu aplicarea art.41 alin.2
și 37 lit.b C.; fals în înscrisuri sub semnătură privată prev.de art.290 C. cu art.41 alin.2 și 37 lit.b C., ambele cu aplicarea art. 33 lit.a C., întrucât la data soluționării cauzei, respectiv la (...), procedura de citare a recurentului nu a fost îndeplinită conform legii.
Conform art. 391 alin. 1 C.pr.pen., pentru termenul de judecată din (...),
Curtea a examinat admisibilitatea în principiu a cererii de contestație prevăzută în art. 386 lit. a C.pr.pen., fără citarea părților.
Potrivit aliniatului 2 al art. 391 C.pr.pen., constatând că motivul pe care se sprijină contestația, respectiv art. 386 lit. a C.pr.pen., nu este fondat, a procedat la examinarea acesteia pe fond.
Verificând susținerea contestatorului, prin prisma probelor existente la dosar, Curtea reține următoarele:
Curtea de A. C. prin decizia penală nr.1587 din (...) a respins ca nefondat recursul inculpatului împotriva sentinței penale nr.1363 din (...) a Judecătoriei
B. M. prin care recurentul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani și
10 luni închisoare prin privare de libertate.
În considerentele deciziei, instanța de recurs a reținut că prin sentința penală nr. 1363 din 20 iunie 2011 a Judecătoriei B. M., a fost condamnat inculpatul B. I. S., pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa închisorii de 3 ani
- fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută și pedepsită de art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa închisorii de 1 an.
Ambele infracțiuni cu aplicarea art. 33 lit. a și art. 37 lit. a Cod penal, după schimbarea încadrării juridice a faptei prin nereținerea prevederilor art.
37 lit. b Cod penal.
În temeiul art. 34 lit. b Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 83 Cod penal s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin S. penală nr. 1519/(...) a Judecătoriei B. M. rămasă definitivă prin D. penală nr. 171/(...) a C. de A. C., pedeapsă care a fost adiționată la cea stabilită prin prezenta hotărâre ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani și 10 luni închisoare.
S-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II- a Cod penal pe perioada executării pedepsei.
În temeiul art. 14 Cod procedură penală și art. 998 cod civil a fost obligat inculpatul să plătească părții civile SC N. RTV C. SRL, cu sediul în P., str. 3, nr. 62, jud. Arad, suma de 39.194,22 lei, cu titlu de despăgubiri.
În temeiul art. 348 Cod procedură penală s-a dispus desființarea în totalitate a biletelor la ordin falsificate aflate la fila 42, fila 43, fila 64, fila 65, fila 69, fila 70 și fila 71 din dosarul de urmărire penală.
Judecătoria Baia Mare a reținut că inculpatul a emis mai multe bilete la ordin în numele unor societăți comerciale, deși nu avea nici o calitate în aceste societăți comerciale, pe care apoi le-a girat în favoarea altor societăți comerciale.
Inculpatul nu s-a prezentat în cursul procedurii judiciare declanșate împotriva sa pentru a da declarații.
Inculpatul B. I. S. a îndeplinit funcția de administrator al S. M. P. S. B. M. din anul 2006, având ca obiect principal de activitate ambalarea produselor alimentare și comercializarea acestora.
Pentru a putea induce în eroare partenerii de afaceri, inculpatul B. I. S. a confecționat o ștampilă pe care s-a inscripționat denumirea S. M. S. S. M., în baza unei fotocopii a certificatului de înmatriculare al acestei societăți pe care inculpatul o obținuse de la administratorul societății M.u V., cu ocazia încheierii unui contract comercial la data de (...).
Ștampila a fost executată de către martorul B. Ș. - administrator al S.
Superinfor S. B. M., emițând în acest sens factura fiscală seria MMWCD nr.
3234542, semnată de inculpat.
1. La data de (...) inculpatul B. I. S. s-a deplasat la S. S. I. S. B. M. pentru a achiziționa produse alimentare. Inculpatul a mai avut relații
2 comerciale cu această societate în urmă cu aproximativ 3-4 ani când era reprezentantul A.F. B. S..
Fiind cunoscut de administratorul societății, respectiv de martorul Z.
Z., inculpatul a achiziționat condimente în valoare de 3.495,63 lei, potrivit facturii fiscale seria MMYEQ nr. 5901575 (f. 48 dosar de urmărire penală).
Inculpatul i-a înmânat martorului un bilet la ordin cu titlu de plată emis de S. M. S. în favoarea S. M. P. S. și girat în favoarea S. S. Imperx S.
În data de (...), inculpatul B. I. S. a mai achiziționat de la aceeași societate bunuri în valoare de 4.254,25 lei pentru care a fost emisă factura fiscală seria MMYEQ nr. 5901519/(...). Pentru plata bunurilor, inculpatul a mai girat un bilet la ordin emis de către S. M. S. în favoarea S. M. P. S., scadent la data de (...) în valoare de 4.160, 37 lei. Diferența până la suma de
4254,25 lei, inculpatul a achitat-o în numerar, respectiv 89,51 lei, potrivit chitanței seria MMWLI nr. 2184446.
Reprezentantul S. S. I. S. B. M. a introdus la bancă spre decontare cele două bilete la ordin care au fost refuzate la plată în datele de (...) și (...) pe motiv „. nu recunoaște emiterea biletelor la ordin și nici semnătura și ștampila de pe biletele la ordin";.
Ulterior, inculpatul a achitat în numerar suma de 3.500 lei în data de
(...) potrivit chitanței seria MMWLI nr. 2184944. De asemenea, în data de (...) a fost încasată contravaloarea biletului de ordin emis de S. D. Com S. în favoarea S. M. P. S. în sumă de 3581,66 lei (f. 49). Inculpatul a mai achitat în numerar suma de 578,71 lei.
Partea vătămată S. S. I. S. B. M. a arătat că nu se constituie parte civilă în cauză, deoarece a recuperat prejudiciul în totalitate.
2. Inculpatul B. I. S. în cursul anului 2005, s-a înțeles cu martora A.
G. - administrator la S. T. S. S., să preia societatea acesteia. În fapt, preluarea societății nu s-a materializat deoarece inculpatul, în afară de avansul achitat în sumă de 400-500 lei, nu a mai plătit restul sumei.
Cu toate acestea, inculpatul după ce a achitat avansul, a solicitat martorei A. G. ștampila societății spunându-i că va achiziționa produse, în numele societății pe care o cumpără.
În cursul lunii august 2006, inculpatul având ștampila S. T. S. S. s-a deplasat la S. N. RTV C. S. de unde a achiziționat marfă în valoare de 4.771,90 lei, fiind emisă factura fiscală seria FA nr. 07544375. Inculpatul a achitat prin virament suma de 2.000 lei, iar pentru diferență a girat un bilet la ordin în data de (...), emis la data de (...)6 de către S. T. S. S. în favoarea S. M. P. S. în sumă de 2.165 lei.
În data de (...) inculpatul a mai achiziționat produse de la S. N. RTV
C. S. în valoare de 13.789,05 lei, fiind emisă factura fiscală nr. 07544387 din care a achitat un avans în valoare de 279,05 lei. Pentru diferență a emis un bilet la ordin în valoare de 11.000 lei.
De asemenea, inculpatul a mai achiziționat produse de la S. N. RTV C. S. în cursul anului 2006 în valoare totală de 56.838,94 lei, din care a achitat suma de 4.798,05 lei, iar în perioada (...) - (...) a mai achitat suma de
12.846,67 lei, aspect ce rezultă din fișa clientului (f. 93 - dosar de urmărire penală).
În datele de (...) și (...), inculpatul a mai emis două bilete la ordin în sumă de 11.000 lei și respectiv 4.896,85 lei, ambele fiind refuzate la plată pe motivul lipsei totale de disponibil în contul S. M. P. S.
Inculpatul, în cursul lunii decembrie 2006, a girat un bilet la ordin în favoarea părții vătămate S. N. RTV C. S. care a fost emis la data de (...) de către
S. M. S. în favoarea S. M. P. S. B. M. în valoare de 3.500 lei. Biletul la ordin a
3 fost refuzat la plată pe motivul „. nu recunoaște semnătura și ștampila de pe biletul la ordin și nici emiterea acestuia (f. 86 - dosar de urmărire penală).
Prejudiciul cauzat părții vătămate S. N. RTV C. S. P., județul Arad, a fost în sumă de 39.194,22 lei, sumă cu care aceasta s-a constituit parte civilă în cauză (f. 98 - dosar de urmărire penală).
3. La data de (...), inculpatul B. I. S. s-a deplasat la sediul S. B. S. S.
M., de unde a achiziționat bunuri în valoare de 1.441,86 lei conform facturii fiscale seria SM VFZ nr. 0581885 fără însă a achita marfa. Ulterior, în data de
(...) inculpatul a mai achiziționat bunuri de la aceeași societate în valoare de
981,75 lei, conform facturii fiscale seria SMWCH nr. 2088254 și a emis un bilet la ordin în data de (...) în numele S. M. S. în favoarea S. M. P. S. pe care l-a girat în favoarea S. B. S. S. M..
Reprezentantul societății S. B. S. S. M. a depus la bancă spre decontare biletul la ordin care a fost refuzat pe motivul nerecunoașterii de către client a emiterii acestuia.
Ulterior, reprezentantul S. B. S. S. M., prin declarația dată, a arătat că inculpatul a achitat integral prejudiciul datorat în sumă de 2.423,44 lei, astfel că nu s-a mai constituit parte civilă în cauză.
În drept:
Faptele inculpatului B. I. S., astfel cum au fost probate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de:
- înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal;
- fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută și pedepsită de art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal; ambele infracțiuni cu aplicarea art. 33 lit. a și art. 37 lit. a Cod penal, după schimbarea încadrării juridice a faptei prin nereținerea prevederilor art.
37 lit. b Cod penal.
Instanța a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei dată prin actul de inculpare, reținând că inculpatului îi sunt aplicabile prevederile art.
37 lit. a Cod penal, întrucât a săvârșit pluralitatea de fapte dedusă judecății în termenul de încercare stabilit ca urmare a suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate prin S. penală nr. 1519/(...) a Judecătoriei B. M., rămasă definitivă prin D. penală nr. 171/(...) a C. de A. C., sens în care se va da eficiență dispozițiilor art. 83 Cod penal.
Vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor ce i-au fost reținute în sarcină a fost pusă în evidență prin administrarea următoarelor mijloace de probă: biletele la ordin în original, facturi fiscale, chitanțe, dovezi de ridicare acte, refuzuri de plată și borderouri de încasare, fișa client S. N. RTV C. S., constituire de parte civilă S. N. RTV C. S., proces-verbal de ridicare impresiuni ștampilă aparținând S. M. S. (fila 121 - dosar de urmărire penală), proces-verbal de obținerea unor modele de scris pentru comparație de la martora A. G. (filele 131, 133 - dosar de urmărire penală), Rapoarte de constatare tehnico-științifică nr. 113176/(...) (file 134-140 - dosar de urmărire penală), nr. 113288/(...) (filele 145-151 - dosar de urmărire penală), nr.
110695/(...) (filele 155-158 - dosar de urmărire penală); nr. 113107/(...) (filele
164-169 - dosar urmărire penală), adresa nr. 217637/(...) a Administrației
Naționale a Penitenciarelor (fila 177 - dosar de urmărire penală), Adresa nr.
3357/(...) a Primăriei Cicîrlău (fila 178 - dosar de urmărire penală), Adresa nr.
XIII/1/6949/(...) a B.N.R. (fila 180 - dosar de urmărire penală), situația analitică privind refuzurile înregistrate la C. incidentelor de plată (filele 181-
191 - dosar de urmărire penală), precum și declarațiile martorilor Z. Z., N. Ș., B. N. S., M. V., B. Ș. și A. G. O.
4
La individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal respectiv: starea de recidivă postcondamnatorie, pericolul social concret ridicat al pluralității de fapte, modul și mijloacele de săvârșire, valoarea prejudiciului cauzat, precum și atitudinea inculpatului în raport cu autoritățile judiciare, toate aceste aspecte determinând aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege.
Pe perioada executării pedepsei inculpatului i se va interzice dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal, faptele acestuia fiind incompatibile cu respectul și încrederea pe care cetățenii le datorează autorităților publice.
Dat fiind faptul că în speță a fost stabilită răspunderea civilă delictuală în sarcina inculpatului pentru faptele sale ilicite cauzatoare de prejudicii, acesta a fost ținut la plata unor despăgubiri corespunzătoare către partea civilă SC N. RTV C. SRL, ce va fi îndestulată în conformitate cu principiul reparării integrale a pagubei.
Fiind în culpă procesuală inculpatul a suportat cheltuielile judiciare avansate de stat în procesul penal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul B. I. S., solicitând casarea sentinței atacate și rejudecând să se dispună reducerea pedepsei aplicate precum și a cuantumului despăgubirilor civile apreciind că instanța a făcut un calcul eronat. Referitor la latura penală, a solicitat ca reanalizând probele, să se redozeze pedeapsa îndreptată spre minim ținând cont de faptul că a avut o atitudine sinceră și a colaborat cu organele de cercetare. Pe latură civilă, arată că trebuia obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata despăgubirilor civile, suma corectă pe care inculpatul trebuia să o restituie părții civile fiind de 25.750,62 lei.
Curtea a respins recursul inculpatului, reținând următoarele:
Prima instanță în urma analizării probatoriului administrat în cauză a stabilit o stare de fapt corectă, corespunzătoare adevărului, din care a reieșit vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută și pedepsită de art.
290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal,în concret reținându-se faptul că inculpatul a emis mai multe bilete la ordin în numele unor societăți comerciale, deși nu avea nici o calitate în aceste societăți comerciale, pe care apoi le-a girat în favoarea altor societăți comerciale.
De asemenea, procedând apoi la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate acestuia, instanța le-a stabilit în mod judicios, conform criteriilor prev. de art.72 C., neimpunându-se reducerea acestora raportat la modalitatea de comitere a faptelor și la valoarea ridicată a prejudiciilor cauzate, precum și la persoana acestuia, care nu se află la prima confruntare cu legea penală .
De asemenea,în mod legal s-a făcut aplicarea art.83 C., privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, astfel că pedeapsa la care s-a ajuns este rezultatul alăturării celor două sancțiuni.
Raportat la latura civilă a cauzei, prejudiciul a fost stabilit în mod corect de către prima instanță și a obligat inculpatul la plata acestuia, iar solicitarea de a fi obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente este nefondată, acesta neavând nici o calitate în cadrul societăților comerciale din partea cărora a emis biletele la ordin.
Contestația în anulare nu este fondată, întrucât prin rechizitoriul P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare, inculpatul figurează cu adresa de domiciliu în comuna C. sat I., nr.35, jud.Maramureș și fără forme legale în comuna B.
5 nr.16, jud.Sălaj, de unde a fost citat de către procuror fără ca inculpatul să se fi prezentat. Mai mult, în vederea prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul a fost citat de la ambele adrese, de către procuror pentru 7 decembrie 2009, iar agentul procedural la data de (...) a constatat că soția inculpatului locuiește în comuna B. nr.16, jud.Sălaj, refuzând primirea citației.
Din dosarul instanței de fond rezultă că Judecătoria Baia Mare l-a citat pentru toate termenele de judecată pe inculpat din comuna B. nr.16, jud.Sălaj, cât și din comuna C. sat I. nr.35, jud.Maramureș precum și prin publicitate, la C. local B. M., jud.Maramureș, conform art.177 alin.4 C.proc.pen.
În fața instanței de recurs, a C. de A. C., magistrații au dispus citarea inculpatului, de asemenea din comuna B. nr.16, jud.Sălaj, cât și din comuna
C. sat I. nr.35, jud.Maramureș precum și prin publicitate, la C. local B. M., jud.Maramureș, acesta neprezentându-se în mod nejustificat.
Câtă vreme, inculpatul atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței, nu a indicat o altă adresă de unde să fie citat pentru justa soluționare a cauzei, apreciem că încunoștințarea sa a respectat dispozițiile art.177 C.proc.pen., astfel că prezenta cale extraordinară de atac este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare, nefiind întrunite cerințele art.386 lit.a rap.la art.391 și 392 C.proc.pen. Mai mult, deși știa că față de el se derulează o procedură judiciară, a refuzat să se prezinte în fața procurorului, lipsind chiar de la prezentarea materialului de urmărire penală, aspecte cunoscute însă de către soția acestuia, la (...), când agentul procedural a dorit să îi predea citația ce-l viza pe contestator, aceasta refuzând.
În baza art.192 alin.2 C.proc.pen., contestatorul va fi obligat la 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestatia în anulare formulă de contestatorul B. I. S., fiul lui I. si L., nascut la 11 noiembrie 1971 împotriva deciziei penale nr. 1587 din 11 octombrie 2011 a C. de A. C.
Obligă contestatorul la 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 12 aprilie 2012
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER |
M. B. V. G. D. P. | M. N. |
red.PD/CA
3 ex. - (...)
6
red.recurs M. I.
7
← Decizia penală nr. 135/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1399/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|