Decizia penală nr. 1027/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)/a4
DECIZIA P.Ă NR. 1027/R/2012
Ședința publică din 4 iulie 2012
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : V. V. A.
JUDECĂTORI : M. Ș.
: ANA C.
GREFIER : L. C.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C.
O. și T. - S. T. C. - reprezentat prin P. - L. C.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul C. C., împotriva încheierii penale din data de 21 iunie 2012, pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui C., prin care s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, trimis în judecată prin R. P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiției - D. de I. I. de C. O. și T. - S. T. C., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. 1 și 3 rap.la art.12 alin.2 lit.a din Legea nr.
678/2001 cu aplic.art.41 alin.2 C.penal și proxenetism, prev.de art.329 alin.1
C.penal cu aplic.art.41 alin.2 C.penal, toate cu aplic.art.33 lit.a C.penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul C. C., aflat în stare de arest asistat de apărător desemnat din oficiu, av.N. C. S., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar.
P. de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecând cauza, să se dispună, revocarea măsurii arestării preventive cu consecința punerii în libertate a inculpatului. A. că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă iar alte temeiuri noi care să impună menținerea stării de arest nu au apărut. Mai mult, din probele administrate până în prezent nu s-a dovedit vinovăția inculpatului. În cauză, consideră că nu sunt întrunite cumulativ condițiile prev.de art.148 lit.f C.pr.pen. Dacă prima condiție a acestui articol, referitor la limitele de pedeapsă, este îndeplinită, cea de-a doua condiție referitoare la gradul de pericol social pe care l-ar reprezenta inculpatul dacă ar fi cercetat în stare de libertate, nu este întrunită. De asemenea, nu există motive care să conducă la concluzia că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului sau să influențeze părțile din proces. Singura probă este declarația părții vătămate care însă nu-l acuză în mod direct pe inculpat. S. a se avea în vedere că inculpatul se află arestat din luna decembrie 2011, are doi copii minori în întreținere iar soția sa nu are un loc de muncă. Cu onorar din FMJ.
R.ul P., solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a închierii atacate. A. că în cauză sunt întrunite condișiile prev.de art.143, art.148 lit.f C.pr.pen. având în vedere gravitatea faptelor comise, persoana inculpatului care este recidivist și faptul că acesta nu are surse de supraviețuire astfel că există temerea serioasă că odată lăsat în libertate, acesta își va relua activitatea infracțională.
Inculpatul C. C., având ultimul cuvânt, susține că este nevinovat și solicită cercetarea lui în stare de libertate.
C U R T E A
Prin încheierea penală din 21 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj, în temeiul art. 3002 Cod P. P.ă rap. la art. 1. al.1 și 3 Cod P. P.ă s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpații E. M.
C., fiul lui V. și E., născut la data de (...) în C.-N., jud. C., CNP 1. și C. C., fiul lui A. și E., născut la data de (...) în C.-N., jud. C., CNP 1., ambii aflați în Penitenciarul Gherla, măsură pe care a menținut-o, respingând implicit cererea subsidiară formulată de inculpațăii E. M. C. și C. C. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea prev. de art.
145 Cod P. P.ă.
În baza art.192 al.3 Cod P. P.ă cheltuielile judiciare avansate de stat rămân au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin rechizitoriul M. P., D. de I. a I. de C. O. și T. - S. T. C., au fost trimiși în judecată, arestați preventiv, inculpații, C. C., arestat preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori prev. de art. 13 al. 1 și 3 rap. la art. 12 al. 2 lit. a
L.678/2001, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod P. și art. 37 lit. c Cod P., față de partea vătămată K. I. C., trafic de minori prev. de art. 13 al. 1 și 3 rap. la art. 12 al. 2 lit. a L.678/2001, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod P. și art. 37 lit. c Cod P., față de martora C. A. E. și proxenetism prev. de art. 329 al. 1, cu aplicarea art. 41 al. 2
Cod P. și art. 37 lit. c Cod P., toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod P. și E. M. C., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori prev. de art. 13 al. 1 și 3 rap. la art. 12 al. 2 lit. a L.678/2001, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod P., proxenetism prev. de art. 329 al. 1, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod P., toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod P.,
Prin același act de sesizare a instanței au fost trimiși în judecată, și inculpații O. R. V., în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori prev. de art. 13 al. 1 și 3 rap. la art. 12 al. 2 lit. a L.678/2001, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod P., prostituție prev. de art. 328, cu aplicarea art. 41 al.
2 Cod P., toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod P., E. I., în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori prev. de art. 13 al. 1 și 3 rap. la art.
12 al. 2 lit. a L.678/2001, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod P., față de partea vătămată K. I. C., trafic de minori prev. de art. 13 al. 1 și 3 rap. la art. 12 al. 2 lit. a L.678/2001, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod P., față de martora C. A. E., prostituție prev. de art. 328 Cod P., toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod P., și D. A. V., în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori prev. de art. 13 al. 1 și 3 rap. la art. 12 al. 2 lit. a L.678/2001, cu aplicarea art.
41 al. 2 Cod P., față de partea vătămată K. I. C., trafic de minori prev. de art. 13 al. 1 și 3 rap. la art. 12 al. 2 lit. a L.678/2001, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod P., față de martora C. A. E., toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod P..
În privința celor doi inculpați arestați, sub aspectul stării de fapt, s-a reținut, prin actul de sesizare a instanței, că, în baza unei rezoluții infracționale unice, în perioada vara 2008 - vara 2010, inculpatul C. C. împreună cu inculpata E. I., ar fi găzduit-o pe martora minora C. A. E. în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției, iar în perioada 2009 - vara 2010, fie ar fi transportat-o în fiecare noapte, în majoritatea cazurilor împreună cu inculpatul D. A. V., fie ar fi trimis-o însoțită de acesta în zona Calea Turzii, în scopul exploatării prin practicarea prostituției.
Față de același inculpat s-a mai reținut că în baza unei rezoluții infracționale unice, în perioada iulie 2009 - septembrie 2009, împreună cu inculpatul E. I., ar fi găzduit-o pe partea vătămată minoră K. I. C. în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției, și în aceeași perioadă, ar fi transportat-o în fiecare noapte împreună cu inculpatul D. A. V. ori ar fi organizat transportul acesteia de către inculpatul D. în zona Calea Turzii, în scopul exploatării prin practicarea prostituției.
S-a reținut încă față de același inculpat, că în perioada (...) - (...), în baza unei rezoluții infracționale unice, în mod repetat, a obținut foloase din activitatea de prostituție desfășurată de concubina sa, numita E. I.
În privința inculpatului E. M. C. s-a reținut că în baza unei rezoluții infracționale unice, împreună cu inculpata O. R. V., în următoarele perioade: 3 săptămâni în cursul lunii mai 2009 și din luna iulie 2010 până la (...), ar fi găzduit-o pe partea vătămată minoră K. I. C. în locuința din C.-N. str. C. fără număr și ar fi transportat-o în zona Calea Turzii unde ar fi exploatat-o prin obligarea la practicarea prostituției, iar în cursul anului 2010, când partea vătămată a fugit, prin violență ar fi obligat-o să se întoarcă, în vederea exploatării prin obligarea la practicarea prostituției.
S-a mai reținut față de același inculpat, că în perioada 2009 - 2011, în baza unei rezoluții infracționale unice, în mod repetat, a obținut foloase din activitatea de prostituție desfășurată de concubina sa, numita O. R. V.
Prin Încheierea penală nr. 142/(...) a T.ui C. s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților C. C. și E. M. C., pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de (...) și până la data de (...), măsura preventivă fiind luată potrivit art. 143 rap. la art. 148 lit. f Cod P. P.ă.
Tribunalul Cluj a fost sesizat cu soluționarea cauzei la data de 5 ianuarie
2012, fiind înregistrată sub nr. (...), în sistem aleatoriu cauza fiind repartizată pentru termenul din 2 februarie 2012.
La data de (...) s-a fixat un termen intermediar în vederea verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaților, în temeiul art. 3001 Cod P. P.ă, la primirea dosarului.
La termenele de judecată din (...) și (...) a fost verificată măsura arestării preventive a celor doi inculpați, în temeiul prevederilor art. 3002 Cod P. P.ă.
Verificându-se din nou legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților, în conformitate cu dispozițiile art. 3002 Cod P. P.ă, instanța a constatat că în cauză sunt suficiente indicii și probe care să conducă la bănuiala legitimă că inculpații ar fi comis faptele pentru care au fost trimiși în judecată. Astfel, fără a prejudicia fondul cauzei, în sensul celor de mai sus sunt declarațiile părții vătămate, ale celorlalți inculpați cercetați în aceeași cauză, ale martorilor C.
A. E., V. A., G. A. F., G. M., U. V. L., G. C., B. A. E., etc, procese verbale de investigații, procese verbale de recunoaștere după planșe foto, percheziții domiciliare și informatice, datele furnizate de unele autorități, etc.
La termenul de judecată din (...) a fost declanșată cercetarea judecătorească, procedându-se la ascultarea inculpaților, după care au fost încuviințate mai multe cereri în probațiune, în prezent fiind audiată o parte dintre martorii încuviințați cu acea ocazie.
În privința temeiurilor de arestare prev. de art. 148 Cod P. P.ă, în prezenta cauză există cel prev. de art. 148 lit. f Cod P. P.ă. Astfel, instanța a constatat că prima condiție este în mod evident îndeplinită câtă vreme faptele pentru care sunt cercetați inculpații sunt sancționate cu pedeapsa închisorii având ca limită minimă 10 ani închisoare.
Cea de a doua condiție a textului mai sus evocat, este de asemenea îndeplinită, ținând seama de condițiile în care faptele au fost comise, de faptul că inculpații au desfășurat mult timp activitatea de traficare a părții vătămate minore și a martorei minore C. A. E., au întreprins manopere diverse pentru a se asigura că cele două minore exploatate sexual vor „munci"; pentru ei, uneori recurgând chiar la violență și amenințări. Toate aceste aspecte de natură să evidențieze gradul de pericol social al faptelor pentru care inculpații sunt trimiși în judecată, nu pot fi disociate de pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea lor în libertate, perceput ca reacție colectivă a comunității locale, reacție ce ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege, stimulând temerea colectivă că împotriva unor fapte periculoase organele de stat nu acționează suficient de prompt, că legea nu este aplicată cu hotărâre.
De asemenea s-a remarcat că inculpații erau în relații de rudenie cu persoanele exploatate, sens în care în loc să se ocupe de îngrijirea și ocrotirea lor, inculpații au considerat de cuviință să obțină mijloace de trai din exploatarea sexuală a celor două minore, în contextul în care în toată Europa au existat varii scandaluri declanșate de presupusa comitere a unor fapte de acest gen de către cetățeni români rezidenți în aceste state europene.
Pentru toate aceste considerente, instanța a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpați, măsură pe care a menținut în continuare, apreciind că raportat la toate datele ce caracterizează persoana inculpaților, care nu au pregătire școlară aptă să le asigure un loc de muncă constant, și înafara sferei de interese din care făceau parte până la data comiterii presupuselor infracțiuni, nu au obținut de câțiva ani mijloace materiale din activități licite, numai măsura arestării preventive ar garanta buna desfășurare a anchetei penale.
S-a apreciat că nu este oportună înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților cu măsura prev. de art. 145 Cod P. P.ă, în condițiile în care până în acest moment al cercetării judecătorești nu au intervenit elemente probatorii care să determine să se constate că temeiurile ce au determinat luarea și apoi menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului s-au modificat.
Împotriva mai sus menționatei încheieri a declarat recurs în termenul legal inculpatul C. C. solicitând instanței de control judiciar să dispună revocarea măsurii arestului preventiv cu consecința punerii sale de îndată în libertate deoarece temeiurile avute în vedere la momentul luării măsurii arestului preventiv nu mai subzistă, iar temeiuri noi nu au apărut.
Apărătorul din oficiu al inculpatului a apreciat că cercetarea în continuare în stare de libertate a inculpatului nu ar prezente vreun pericol concret pentru ordinea publică.
Analizând recursul declarat din prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat și a disp.art.385/6 alin.3 C.p.p. Curtea constată că acesta este nefondat urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Instanța fondului procedând în conf. cu art.3002 rap,.la art.1. alin.1 și 3
C.p.p. a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv analizând dacă temeiurile ce au determinat luarea acestei măsuri privative subzistă sau nu și dacă impun sau nu privarea în continuare de libertate a inculpatului recurent.
S-a constatat astfel că inculpatul este cercetat în prezent sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de minori prev.de art.13 alin1. și 2 rap.la art.12 alin.2 lit.a din Legea 678/2001 cu aplic.art.,37 lit.,c C.p. față de partea vătămată K. I. C. și de trafic de minori prev.de art.13 alin1. și 2 rap.la art.12 alin.2 lit.a din Legea 678/2001 cu aplic.art.,37 lit.,c C.p. față de martora C. A. E. și proxenetism prev.de art.329 alin.1 cu aplic.art.41 alin.2 C.p.și art.37 lit.c C.p. toate cu aplic. art.33 lit.a C.p. reținându-se în esență în sarcina sa că în baza unei rezoluții infracționale unice în perioada 2008.-2010 împreună cu inculpata E. I. ar fi găzduit-o pe martora minoră C. A. în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției, iar în perioada 2009.2010, fie a transportat-o în fiecare noapte, fie a trimis-o însoțită în zona Calea Turzii în scopul exploatării prin practicarea prostituției.
De asemenea, s-a mai reținut că în perioada iulie- sept.2009 împreună cu inculpata E. I. ar fi găzduit partea vătămată minoră K. I. și ar fi exploatat-o pe aceasta prin obligarea la practicarea prostituției, precum și faptul că în perioada aprile 2010- sept.2011, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a obținut foloase din activitatea de prostituție desfășurată de concubina sa inculpata E. I.
Această stare de fapt reținut în rechizitoriul DIICOT S. T. C. este susținută de materialul probator administrat în cauză, respectiv din declarațiile părților vătămate, a coinculpaților și martorilor din prezentul dosar, a proceselor-verbale de investigații și de recunoaștere după planșele foto, din perchezițiile domiciliare și informatice, din datele furnizate de diferite autorități, precum D. de asistență socială și medicală din raportul psihologic întocmit de D. G. de asistență socială și protecția copilului C., probe ce conduc la bănuiala rezonabilă că inculpatul ar putea fiu autorul infracțiunilor pentru care este cercetat în prezentul dosar, fiind astfel îndeplinite art.143 C.p.p.
De asemenea, apreciem asemenea instanței fondului, că sunt îndeplinite și condițiile art.148 lit.f C.p.p. deoarece pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat sunt mai mari de 4 ani închisoare și lăsarea în libertate a inculpatului, la acest moment procesual prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Această stare de pericol concret pentru ordinea publică care se află în strânsă dependență cu gravitatea acuzațiilor formulate față de inculpat rezidă din modalitatea în care se presupune că ar fi acționat inculpatul care pentru a-și asigura mijloacele de existență a obligat două minore să se prostitueze folosind față de acestea diverse metode pentru a le determina să „muncească"; cât mai eficient și să fie cât mai productive.
Astfel, se susține că inculpatul ar fi apelat la acte de violență și de amenințare împotriva celor două minore pentru ca acestea să desfășoare activitate de prostituție și să câștige cât mai mulți bani pe care să îi pună apoi la dispoziția inculpatului.
Vom mai observa că inculpatul se afla în relații de rudenie cu minorele și în loc să le asigure sprijin având în vedere condiția socială a acestora, le-a obligat pe acestea să se prostitueze făcându-le cunoștință, împotriva voinței lor cu un mediu tarat și imoral din care probabil acestea nu vor reuși să scape niciodată.
Având în vedere că inculpatul vreme de cel puțin 3 ani de zile se presupune că și-a câștigat mijloacele de existență prin exploatarea părții vătămate și a martorei, precum și a concubinei sale putem presupune în mod rezonabil că odată lăsat în libertate inculpatul, care nu a făcut dovada că ar fi desfășurat vreodată vreo activitate lucrativă, și-ar putea continua activitatea infracțională deoarece se pare că acesta este singurul mod în care știe să obțină bani.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpat conform dispozitivului și va dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor avansate de stat conform disp.art.192 alin.2 C.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpatul C. C., fiul lui A. si E., născut la 4 noiembrie 1976, in prezent aflat in Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale f.nr. din 21 iunie 2012 a T.ui C..
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 100 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M. J., pentru avocat N. C.
Obligă pe inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de
250 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorar avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 4 iulie 2012 .
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
V. V. A. M. Ș. ANA C.
GREFIER L. C.
Red.MȘ Dact.SzM/3ex (...)
← Decizia penală nr. 1545/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 508/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|