Decizia penală nr. 508/2012, Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR.508/R/2012

Ședința publică din 29 martie 2012

Instanța constituită din: PREȘED.TE: V. G., judecător

JUDECĂTORI: D. P.

M. B.

GREFIER: D. S.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror:

D. SUCIU

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul S. S. S. împotriva sentinței penale nr. 34 din 18 ianuarie 2012 a J. T., pronunțată în dosar nr.(...), trimis in judecata pentru săvârsirea infractiunilor prev. și ped. de art. 208 al 1, art. 209, al. 1, lit. e, g, i, Cod penal si art. 217, al. 1, Cod penal, totul cu aplic. art. 33 lit. a, Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, av.Bădău C., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind inculpatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.c C.pr.pen. achitarea inculpatului de sub învinuirea de a fi săvârșit infracțiunea de furt calificat, având în vedere poziția procesuală a acestuia. În ceea ce privește infracțiunea de distrugere, solicită reducerea pedepsei aplicate, având în vedere că inculpatul se afla în stare de ebrietate, stare de care au profitat cei din anturajul său. Cu onorariu avocațial din FMJ.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, apreciind că pedeapsa aplicată este pe măsura gravității faptei comise.

C U R T E A,

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor dosarului, constată că Judecătoria Turda prin sentința penală nr. 34 din (...), în baza art. 208 alin1, art.209 alin 1 lit. e,i Cod pen-prin schimbarea încadrării juridice în sensul înlăturării lit. g din art. 209 alin. 1 C. penal- a condamnat pe inculpatul S. S. S. - fiul lui G. și T., născut la data de (...) în T., jud. C., legitimat cu C.I. seria K.X nr. 5., CNP: 1., cetățean român, studii 8 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, cu antecedente penale, domiciliat în mun. C. T., S. O. nr. 2, Ap.

16, jud. C., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, la pedeapsa închisorii în cuantum de 3 ani.

În baza art. 217 alin.1 C. penal, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa inchisorii in cuantum de 8 luni.

În baza art. 86/5 rap. la art. 85 C. penal, s-a anulat beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani si 6 luni inchisoare stabilită prin SP 1. a J. T.

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b C. penal, s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta (3 ani inchisoare, 8 luni inchisoare) cu pedeapsa de 2 ani si 6 luni inchisoare stabilită prin SP 1. a J. T., in final aplicând inculpatului pedeapsa de 3 ani inchisoare.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 86 ind. 1 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 6 ani care a început să curgă de la (...).

În baza art. 86 ind. 3 Cod penal, s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

.) să se prezinte, la datele fixate, la S. de probațiune din cadrul T.uluiC. b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

.) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În baza art. 71 alin.5 C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În baza art. 359 C. pr. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86 ind. 4 C. pen. referitoare la cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 14, 346 C. pr. pen., art. 998-999 C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă U. A. T. mun. C. T.- str L.,nr.2 ,C. T., C. și obligă inculpatul la plata către partea civilă menționată a sumei reprezentând echivalentul în lei la data plății a sumei de 447,40 euro cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale.

S-a constatat că B. P. din C. T.- C. T.,jud C. nu a formulat pretenții civile.

În baza art. 191 alin.1 C. pr. pen., a fost obligat inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 450 lei reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei onorariu av. Oficiu Tomșa Stoian Tudor se va avansa din FMJ.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

În data de (...), inculpatul S. S. S. s-a deplasat împreună cu alte două persoane, S. M. și O. I. M., în municipiul C. T. La intersecția străzilor Aurel

Vlaicu și Republicii, la ora 1.,pe fondul consumului de alcool, și datorită faptului că a observat amplasată pe unul dintre stâlpii din această zonă o cameră de filmat, inculpatul S. S. S. și-a dat jos pantalonii și și-a arătat spre cameră organele genitale. La doar câteva minute după, inculpatul S. S. S. a escaladat stâlpul de electricitate și a tras în jos camera video amplastă pe acest stâlp, aducând-o în stare de neîntrebuințare.

Faptul că respectiva cameră a fost distrusă de inculpat a rezultat și din declarația martorului S. M.(f38 dosar u.p.), dar și din declarația dată în faza actelor premergătoare de către O. I., cealaltă persoană ce l-a însoțit pe inculpat și care declară că l-a văzut pe acesta urcându-se pe stâlpul de electricitate.

2. În data de (...), inculpatul S. S. S. a fost interpelat de către martorul B. M. și, deoarece martorul cunoștea faptul că inculpatul posedă căruță și cai, l-a întrebat pe acesta dacă poate să îi transporte cu căruța balast necesar pentru construcția unui gard cu fundație. Auzind acest lucru, S. S. S. l-a întrebat dacă nu dorește și niște plasă metalică pentru acest gard

,menționând că el are de vânzare astfel de plasă. M. a fost de acord să cumpere plasa, cu singura condiție să nu provină din comiterea unor infracțiuni,inculpatul specificând că nu este vorba despre asftel de bunuri.

Inculpatul s-a despărțit de martorul B. pe timp de zi (f. 27 ).

În dimineața zilei de (...) inculpatul a luat legătura telefonic cu martorul B. M., căruia i-a comunicat că i-a transportat gardul de plasă metalică la terenul unde urma să își construască gardul. Inculpatul nu i-a specificat exact ce fel de gard i-a furnizat, cantitatea sau prețul ,rezumându- se doar la a-i comunica faptul că i-a adus gardul . Aflând acestea, martorul B. M. l-a sunat pe socrul său să meargă la terenul în discuție, teren ce era neîmprejmuit, spre a lua bucățile de gard și a le depozita într-un loc păzit.

Socrul s-a deplasat la teren și mai apoi, cu o căruță, a transportat bucățile de gard, respectiv 29 bucăți din gard de plasă zincată, în comuna

V., la bunicul soției martorului B. M., comunicând despre aceasta și lui B. La această adresă au fost depistate cele 29 de panouri de plasă de către lucrătorii de poliție.

Cu toate că inculpatul S. S. S. nu a recunoscut sustragerea panourilor de gard, probele dosarului conduc la această concluzie.

Astfel, pe lângă declarațiile date de martorul Gal S., pastor al Bisericii Penticostale din C. T. în care specifică faptul că de la cimitirul acestei biserici au fost sustrase 30 de bucăți de gard din plasă zincată (împrejurare constatată în dimineața zilei de (...)) , martorul B. M. arată că inculpatul S. S. S. este cel care i-a propus să îi livreze panouri de gard necesare împrejmuirii terenului proprietate personală și tot inculpatul S. este cel care l-a contactat telefonic pe martor și i-a comunicat că a livrat panourile, panouri care au fost identificate ca provenind de la gardul împrejmuitor al cimitirului Penticostal din C. T. De asemenea, martorul L. I. a asistat și el personal la discuțiile dintre inculpat și B. M., în urma cărora S. s-a angajat să-i livreze martorului material necesar construirii gardului.

Instanța a reținut că sustragerea panourilor de gard a avut loc pe timp de zi întrucât nu s-a probat că furtul a fost comis pe timpul nopții, intervalul de timp în care inculpatul a acționat fiind început la momentul despărțirii inculpatului de martorul B. (pe timp de zi, conform declarației martorului-f.

27) și constatarea de către martorul Gal a dispariției gardului (constatarea având loc în dimineața zilei de (...).)

Probele indicate anterior au condus la concluzia că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

În drept, fapta inculpatului S. S. S. care, în ziua de (...), a adus în stare de neîntrebuințare o cameră video aparținând Primăriei municipiului C. T. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii distrugere ,faptă prev. și ped. de art. 2. 1. pen..

Fapta inculpatului S. S. S. care în noaptea de 16/(...), din loc public și prin efracție, a sustras un număr de 29 de panouri de gard din plasă zincată ce împrejmuiau cimitirul Bisericii Penticostale din C. T. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 208 alin.1, art.209 alin 1 lit e,i Cod Pen ;

La individualizarea judiciara a pedepselor, conform art 72 C pen, s- au avut in vedere dispozitiile partii generale a codului penal, limitele speciale ale pedepselor, persoana inculpatului care nu a recunoscut săvârșirea faptelor, antecedența penală a inculpatului.

Prin urmare, în baza art. 208 alin1,art.209 alin 1 lie e,i Cod pen-prin schimbarea încadrării juridice în sensul înlăturării lit. g din art. 209 alin. 1

C. penal- a condamnat pe inculpatul S. S. S. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, la pedeapsa închisorii în cuantum de 3 ani.

În baza art. 217 alin.1 C. penal, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa inchisorii in cuantum de 8 luni.

Inculpatul a mai suferit o condamnare prin SP 1. a J. T., definitivă la

(...).

Prin urmare, în baza art. 86 ind. 5 rap. la art. 85 C. penal, a anulat beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani si 6 luni inchisoare stabilită prin SP 1. a J. T.

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b C. penal, s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta (3 ani inchisoare, 8 luni inchisoare) cu pedeapsa de 2 ani si 6 luni inchisoare stabilită prin SP 1. a J. T., in final aplicând inculpatului pedeapsa de 3 ani inchisoare, cu art.86/1 C.pen.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a C. pen. pe durata executării pedepsei.

Astfel, în baza art. 14, 346 C. pr. pen., art. 998-999 C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă U. A. T. mun. C. T.- str L.,nr.2 ,C.

T., C. și a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă menționată a sumei reprezentând echivalentul în lei la data plății a sumei de 447,40 euro cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale, cuantumul fiind probat prin devizul atașat dosarului.

S-a constatat că B. P. din C. T.- C. T.,jud C. nu a formulat pretenții civile.

Împotriva sentinței judecătoriei, a declarat recurs inculpatul S. S. S., care a solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea soluției primei instanțe și rejudecând dosarul, a se dispune în principal achitarea sa în baza art. 10 lit. c C.p.p., pentru infracțiunea de furt calificat, întrucât nu el este autorul faptei dedusă judecății, iar în subsidiar, a cerut reducerea pedepsei aplicate pentru infracțiunea de distrugere, apreciind-o excesivă.

Curtea examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:

Judecătoria Turda a pronunțat în speță o soluție legală și temeinică privind starea de fapt, vinovăția inculpatului și încadrarea juridică a infracțiunilor reținute în sarcina recurentului.

În faza de urmărire penală martorii N. C. I., S. M., B. M., R. A., L. I.,

Gal S., ascultați nemijlocit și în fața instanței, confirmă că la data de (...), inculpatul S. S. S. s-a deplasat împreună cu S. M. și O. I. M. , în municipiul C. T. La intersecția străzilor Aurel Vlaicu și Republicii, la ora 1.,pe fondul consumului de alcool, și datorită faptului că a observat amplasată pe unul dintre stâlpii din această zonă o cameră de filmat, recurentul și-a dat jos pantalonii și și-a arătat spre aceasta organele genitale. La doar câteva minute după, inculpatul S. S. S. a escaladat stâlpul de electricitate și a distrus camera video amplastă în această locație, aducând-o în stare de neîntrebuințare.

Faptul că respectivul obiect a fost distrus de inculpat rezultă și din declarația martorului S. M. (f.38 dosar u.p.), dar și din depoziția dată în faza actelor premergătoare de către O. I., cealaltă persoană ce l-a însoțit pe inculpat și care învederează că l-a văzut pe acesta, urcându-se pe stâlpul de curent electric.

În data de (...), inculpatul S. S. S. a fost interpelat de către martorul B. M. în vederea efectuării unui transport de produse, cu atelajul acestuia. În aceste condiții, recurentul l-a întrebat dacă nu dorește și niște plasă metalică, menționând că el are de vânzare un astfel de produs. M. a fost de acord să achiziționeze plasa de sârmă, cu singura condiție să nu provină din comiterea unor infracțiuni, inculpatul specificând că nu este vorba despre astfel de bunuri.

În dimineața zilei de (...) inculpatul a luat legătura telefonic cu martorul B. M., căruia i-a comunicat că a rezolvat problema transportului plasei de sârmă, în comuna V., locație unde au fost descoperite 29 de panouri din acest material.

Cu toate că inculpatul S. S. S. nu recunoaște sustragerea panourilor de gard, probele dosarului conduc la această concluzie. În acest sens, sunt declarațiile date de martorul Gal S., în care specifică faptul că de la cimitirul unei biserici penticostale au fost sustrase 30 de bucăți de gard din plasă zincată (împrejurare constatată în dimineața zilei de (...)); martorul B. M. arată că inculpatul S. S. S. este cel care i-a propus să îi livreze panouri de gard necesare împrejmuirii terenului proprietate personală și tot recurentul este cel care i-a comunicat că le-a și transportat la locația indicată, în comuna V.

Dispozițiile art.63 alin.2 C.proc.pen. exclud o ordine de preferință, nefăcându-se distincție în ceea ce privește valoarea în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-l forța acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparține sau de organul care le-a administrat.

Dând sens și dispozițiilor art.3 din C.proc.pen. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanțele de fond și recurs au reținut și apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ținând seama de întregul material administrat în cauză.

Cum, potrivit art.64 C.proc.pen. nu se face distincție între valoarea probantă a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale și a judecății, se poate concluziona că nu există un temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile inculpatului și ale martorilor.

Pe de altă parte, declarațiile acestora, date în faza judecății și în faza de urmărire penală pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care se coroborează cu alte probe.

Sintetizând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, curtea este datoare să examineze cauza acordând întâietate principiului preeminenței dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale

(a se vedea cazul Sunday Times din 26 mai 1979 de la Curtea E. de la S.).

Judecătoria Turda a concluzionat că probele administrate conduc, cu certitudine la stabilirea situației de fapt expusă în considerentele hotărârii și a vinovăției inculpatului.

Curtea de A. analizând probele de la dosar constată că acestea conduc, fără dubii, la concluzia primei instanțe cu privire la situația de fapt și vinovăția inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunilor prev.de art.217 alin. 1 Cod penal și furt calificat prev. de art. 208, 209 lit.e,i Cod penal.

Deși inculpatul a negat constant comiterea faptelor, afirmând că a fost condamnat pe nedrept, susținerile acestuia nu au suport probator.

Simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe probe irefutabile.

Vinovăția inculpatului rezultă fără putință de tăgadă din procesele- verbale de cercetare la fața locului, procesele-verbale de consemnare a imaginilor surprinse de camerele de filmat, declarațiile inculpatului care se coroborează cu cele ale martorilor N. C. I., S. M., B. M., R. A., L. I., Gal S., ascultați în ambele faze ale procesului penal.

În concluzie, câtă vreme s-a probat fără echivoc vinovăția inculpatului, curtea nu va putea primi primul motiv de recurs vizând achitarea acestuia în baza art. 10 lit.a și c C.p.p., evidența identității dintre inculpat și autorul faptelor deduse judecății fiind stabilită fără dubiu.

Curtea examinând modul în care instanța de fond a analizat critica privind individualizarea pedepsei principale aplicată recurentului S. S. S., constată că a respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispozițiile art.72 din Codul penal, evidențiind gravitatea faptei comise, prin prisma circumstanțelor reale efective, dar și a circumstanțelor personale ale inculpatului, nu numai a celor legate de comportamentul procesual, cât și a celor care vizează strict persoana acestuia, aprecierea, fiind făcută fără o preeminență a vreunuia din criteriile arătate, precum și consecințele pedepsei și a modalității de executare neprivative de libertate, prin prisma funcțiilor unei asemenea sancțiuni.

Curtea, în baza propriei analize, față de critica formulată în sensul reducerii cuantumului pedepsei consideră că nu se impune a se da curs celor susținute, deoarece nu s-ar putea da eficiență într-un mod prioritar circumstanțelor personale, în raport cu celelalte, față de regula examinării plurale a criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor.

Curtea consideră că pedeapsa principală de 3 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a acesteia, reprezintă o pedeapsă proporțională, atât cu gravitatea efectivă a faptelor comise de recurent, concretizată prin modul în care acesta a acționat, prin comiterea unor acțiuni de sustragere a 29 de panouri plasă de sârmă cât și distrugerea unei camere video și ea reliefează periculozitatea excesivă a modului de operare al recurentului, cât și profilul socio-moral și de personalitate a inculpatului, a cărui atitudine în societate și procesuală în cauză, este negativă.

Față de modul concret de săvârșire a faptelor, de valoarea prejudiciului cauzat avutului privat (prețul camerei video fiind evaluat la 450 euro, iar cel al panourilor la 2.750 lei , un total de aproximativ 5.000 lei), parțial recuperat (contravaloarea panourilor), cuantumul pedepsei principale de 3 ani închisoare, asigură realizarea concretă a scopurilor pedepsei., contribuind la o reinserție socială reală a acestuia.

Cuantumul sancțiunii nu se impune a fi redus față de gravitatea faptei comise, consecințele acesteia, rezonanța în comunitate și a reacției pe care societatea prin organele judiciare trebuie să o aibă, față de săvârșirea unor asemenea infracțiuni, așa încât nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art.385/9 pct.14 C.pr.pen., recursul inculpatului urmând a fi respins ca nefondat în baza art. 385/15 pct.1 lit.b C.p.p.

Se va stabili în favoarea Baroului de A. C.- suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției, conform art. 189 C.p.p..

Va obliga pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial, conform art. 192 pct.3 alin.3 C.p.p.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S. S. S. împotriva sentintei penale nr. 34 din 18 ianuarie 2012 a J. T.

Stabilește în favoarea Baroului de A. C.- suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 29 martie 2012.

PREȘED.TE,

JUDECĂTORI,

GREFIER

V. G. D. P. M. B.

D. S.

red.PD/CA

3 ex. - (...)

jud.fond.B. V.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 508/2012, Curtea de Apel Cluj