Decizia penală nr. 1047/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M A N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR. 1047/R/2012

Ședința publică din 18 iulie 2012

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE : A. D. L., judecător

JUDECĂTORI : V. G.

: D. P.

GREFIER : L. C.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin P. - D. S.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul S. O. A., împotriva sentinței penale nr.455/(...), pronunțată în dosar nr.(...) al Judecătoriei G., inculpatul fiind trimis în judecată prin R. P. de pe lângă Judecătoria Gherla pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin.1, 209 alin. 1 lit. g și i și alineat 2 lit. b din Codul penal cu aplicarea art. 37 litera a din Codul penal și violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alineat 2 din Codul penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul S. O. A. aflat în stare de arest asistat de apărător din oficiu, av.Urcan I. Ciprian, din cadrul

Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind părțile vătămate

N. A. și N. A. M.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, la întrebarea instanței, inculpatul învederează faptul că este arestat în altă cauză, respectiv în dosarul nr.(...) al

Judecătoriei G. și că a declarat recurs, fiind nemulțumit de pedeapsa aplicată.

Inculpatul solicită instanței acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător ales, menționând că părinții lui sunt plecați în străinătate și nu a avut cine să-i angajeze un avocat însă pe data de 15 august

2012 se întorc părinții în țară și ar putea să-l ajute.

Reprezentantul P., în principiu nu se opune acestei solicitări însă menționează că s-a mai acordat un termen de judecată în acest sens.

Instanța, deliberând, respinge cererea de amânare formulată cu motivarea că în cauză a mai fost acordat un termen de judecată în acest sens.

Nefiind alte cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Apărătorul inculpatului, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună reindividualizarea pedepsei în sensul diminuării ei. Consideră că raportat la faptă și persoana inculpatului, pedeapsa aplicată este mult prea mare. Solicită a se avea în vedere că prejudiciul cauzat este într-un cuantum redus și care a fost recuperat în totalitatea. Arată că inculpatul a fost judecat în condițiile procedurii simplificate prev.de art.320/1

C.pr.pen., acesta recunoscând în totalitate faptele astfel cum au fost descrise în actul de sesizare, motiv pentru care s-ar putea aplica o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege. De asemenea, solicită a se ține seama și de referatul de evaluare psiho socială care concluzionează că inculpatul are șanse de reinserție socială. Cu onorar din FMJ.

Reprezentantul P., având în vedere starea de recidivă a inculpatului, apreciază că pedeapsa aplicată de prima instanță este pe măsura gravității faptelor astfel că solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond. cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Inculpatul S. O. A., având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.

C U R T E A

Prin sentința penală nr.455 din 2.IV.2012 Judecătoria Gherla în temeiul art. 192 alin. 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 37 lit. a din Codul penal și art.

320 ind. 1 din Codul de procedură penală, l-a condamnat pe inculpatul S. O. -

A., fiul lui O. și D. - A., născut la 14 decembrie 1990, în mun. C. - N., județul C., domiciliat în com. Bonțida, satul R. nr. 514, județul C., de cetățenie română, studii 8 clase, recidivist, CNP 1., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 86 ind. 4 alin. 1 raportat la art. 83 din Codul penal, s-a revocat suspendarea condiționată a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 185/(...) a Judecătoriei G., rămasă definitivă la data de (...) și dispune executarea în întregime a acestei pedepse, alături de pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare stabilită în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute 5 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g și i și alin. 2 lit. b din Codul penal, cu aplicarea art. 37 lit. a din Codul penal și art. 320 ind. 1 din Codul de procedură penală, l-a condamnat pe inculpatul S. O. - A., la pedeapsa de 3 închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În baza art. 86 ind. 4 alin. 1 raportat la art. 83 din Codul penal, s-a revocat suspendarea condiționată a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 185/(...) a Judecătoriei G., rămasă definitivă la data de (...) și dispune executarea în întregime a acestei pedepse, alături de pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute 6 ani închisoare.

În temeiul articolului 33 litera b din Codul penal s-a constatat că cele două infracțiuni au fost săvârșite în concurs.

În temeiul articolului 34 litera b din Codul penal s-au contopit pedepsele stabilite pentru cele două infracțiuni, alegând dintre aceste pedepse pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul S. O. - A. să execute în final pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare.

În temeiul articolului 71 alineatul 2 din Codul penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute la articolul 64 literele a, teza a II-a, și b din

Codul penal.

S-a scazut din durata pedepsei aplicate, timpul reținerii și arestării preventive, începând cu data de (...) până la (...).

În temeiul articolului 191 alineatul 1 din Codul de procedură penală a obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În temeiul articolului 192 alineatul 3 din Codul de procedură penală, suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu în faza de judecată, avocat B. M. M., s-a avansat din Fondul M.ui Justiției în favoarea

Baroului C..

Pentru a pronunța această sentință judecătoria a reținut că în seara zilei de

28 iunie 2011, inculpatul S. O. A. a consumat băuturi alcoolice la barul SC N. SRL I., până în jurul orelor 22:00. Nemaiavând bani, acesta s-a hotărât să sustragă bunuri din locuința părții vătămate N. A. din comuna I., numărul 448, județul C.. Pentru a pune în aplicare hotărârea infracțională, inculpatul a intrat în curte pe poarta mică rămasă neasigurată, apoi s-a deplasat la ușa principală de acces în casă, a spart un geam de mici dimensiuni, și-a introdus mâna în interior, reușind astfel să deschidă yala fără a forța mecanismul de închidere. În continuare, inculpatul a traversat holul, după care a intrat în camera din spate, unde a găsit o pereche de pantaloni așezați pe spătarul unui scaun. Din buzunarul pantalonilor, inculpatul și-a însușit un portofel, în care se afla suma de 200 lei și actele de identitate ale părții vătămate N. A. M. (fiul proprietarului locuinței). Profitând de faptul că toți membrii familiei N. dormeau, inculpatul a părăsit locul faptei fără a fi observat.

Pe traseul de întoarcere la bar, inculpatul a scos banii din portofel, după care a aruncat portofelul cu tot cu actele de identitate ale părții vătămate N. A. M. în interior într-o rigolă. După ce autorul furtului a fost identificat, partea vătămată și-a recuperat portofelul cu actele de identitate, precum și suma de 200 lei, care a fost restituită ulterior de către inculpat.

Pentru reținerea situației de fapt prezentate mai sus, instanța a coroborat declarațiile inculpatului, în conformitate cu prevederile art. 69 Codul de procedură penală, cu mijloacele de probă administrate pe parcursul efectuării urmăririi penale.

Din caracterizarea inculpatului și din fișa lui de cazier, reiese că S. O. - A. este infractor recidivist și predispus la comiterea de infracțiuni. Inculpatul a mai fost condamnat prin sentința penală nr. 185 din 04 octombrie 2011, pronunțată de Judecătoria Gherla, la o pedeapsă rezultantă de 3 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și distrugere, cu suspendarea executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani și a fost arestat preventiv în perioada 03 iunie - 28 iulie 2010.

Raportat la starea de fapt reținută și la toate probele administrate și analizate anterior, instanța a constatat că în drept:

Fapta inculpatului S. O. - A. de a pătrunde fără drept, în noaptea de 2. iunie 2011, în curtea și în locuința părții vătămate N. A. din comuna I., județul C. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „. de domiciliu", prev. de art.192 alin.2 din Codul penal.

Fapta inculpatului S. O. - A. care, în noaptea de 2. iunie 2011 și-a însușit pe nedrept, prin efracție, suma de 200 de lei și actele de identitate ale părții vătămate N. A. M. din comuna I., județul C., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „. calificat", prev. de art.208 alin.l și art.209 alin.l lit. g și i și alineatul 2 lit. b din Codul penal.

Față de inculpatul S. O. - A. și față de ambele infracțiuni săvârșite de acesta sunt aplicabile și prevederile art.37 lit. a din Codul penal privind recidiva postcondamnatorie, întrucât a săvârșit din nou două infracțiuni cu intenție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an, înainte ca pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.185 din

04 octombrie 2010 a Judecătoriei G. să fi fost executată,.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al faptelor inculpatului S. O. - A. s-a concretizat în acțiunea de a pătrunde fără drept, prin efracție, în noaptea de 2. iunie 2011, în curtea și în locuința părții vătămate N. A. din comuna I., județul C., și de a sustrage suma de 200 de lei și actele de identitate ale părții vătămate N. A. M., acțiune care a avut ca urmare imediată și în legătură de cauzalitate directă crearea unui prejudiciu.

În ceea ce privește latura subiectivă , inculpatul a acționat cu forma de vinovăție prevăzută de norma de incriminare, respectiv aceea a intenției directe, întrucât a prevăzut potențialul rezultat al faptelor lui și a urmărit cauzarea acestuia prin săvârșirea acestora.

Potrivit art. 345 alin. 2 Codul de procedură penală, condamnarea se pronunță dacă fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat. În prezenta cauză, instanța a constatat întrunite aceste condiții, astfel că l-a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de „. de domiciliu";, prevăzută de art. 192 alineatul 2 din Codul penal și „. calificat";, prevăzută de art.

208 alineatul 1 și art. 209 alineatul 1 lit. g și i și alineatul 2 lit. b din Codul penal.

În vederea unei juste individualizări judiciare a pedepsei la care a fost condamnat inculpatul și a modalității de executare a acesteia, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prescrise de art. 72 C., prevederile art.

320 indice 1 alineatul 7 din Codul de procedură penală privind reducerea limitelor de pedeapsa cu 1/3, gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, modul și împrejurările concrete ale comiterii acesteia, precum și persoana inculpatului.

Astfel, instanța a reținut că faptele săvârșite de inculpatul S. O. - A. față de partea vătămată prezintă un grad ridicat de pericol social, că acest inculpat nu este la primul conflict cu legea penală, astfel cum rezultă din fișa de cazier atașată la dosar, el fiind condamnat anterior la pedeapsa închisorii pentru comiterea unor fapte asemănătoare. Cu toate acestea, pedepsele aplicate nu și-au atins rolul educativ, având în vedere faptul că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este condamnat prin prezenta sentință penală.

Având în vedere toate acestea, instanța a apreciat că pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare este aptă de a asigura deopotrivă constrângerea inculpatului, cât și atenționarea acestuia asupra necesității de a-și îndrepta conduita și de a nu mai comite infracțiuni în viitor.

De asemenea, având în vedere dispozițiile art. 86 ind. 4 alin. 1 raportat la art. 83 din Codul penal, instanța a revocat suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 185/(...) a Judecătoriei G., rămasă definitivă la data de (...) și a dispus executarea în întregime a acestei pedepse, alături de pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare stabilită în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute 5 ani și

6 luni închisoare.

În ceea ce privește infracțiunea de furt calificat comisă de inculpat, instanța a apreciat că pedeapsa de 3 ani închisoare este aptă de a asigura deopotrivă constrângerea și reeducarea acestuia.

În temeiul art. 86 ind. 4 alin. 1 raportat la art. 83 din Codul penal, instanța a revocat suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 185/(...) a Judecătoriei

G., rămasă definitivă la data de (...), și a dispus executarea în întregime a acestei pedepse, alături de pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute 6 ani de închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a din Codul penal, instanța a constatat că infracțiunile judecate în cauza de față au fost comise de către inculpat în condițiile concursului real de infracțiuni.

În temeiul articolului 36 alin. 1 raportat la art. 34 litera b din Codul penal, instanța a contopit pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare cu pedeapsa de 6 ani închisoare, alegând dintre aceste pedepse pedeapsa cea mai grea și a aplicat inculpatului S. O. - A. pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, pe care acesta urmează să o execute în final.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a reținut că natura faptei săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea dreptului de natură electorală prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, motiv pentru care exercitarea acestuia a fost interzisă pe durata executării pedepsei.

Instanța nu a interzis dreptul de a alege, ci doar dreptul de a fi ales, având în vedere exigențele Curții Europene a Drepturilor Omului, reflectate în Hotărârea din 06 octombrie 2005 în cauza Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N., în care curtea a apreciat, păstrând linia stabilită prin decizia S. și P. împotriva României, că nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, aceasta trebuie să fie dispusă în funcție de natura faptei sau de gravitatea acesteia. Or, fapta care a făcut obiectul prezentei cauze nu are conotație electorală, astfel că instanța apreciază că nu se impune interzicerea dreptului de a alege. Dreptul de a fi ales se impune a fi interzis deoarece condamnatul S. O. - A. nu ar putea reprezenta un model de conduită pentru concetățenii săi față de care a înțeles să aibă comportamentul anterior analizat.

În consecință, în temeiul articolului 71 alineatul 2 din Codul penal instanța a interzis inculpatului dreptul prevăzut la articolul 64, litera a teza a II-a și b din

Codul penal, pe durata executării pedepsei aplicate.

În temeiul art. 88 din Codul penal, instanța a dedus reținerea și arestarea preventivă a inculpatului S. O. - A. din durata pedepsei aplicate, începând cu data de (...) și până la (...).

În temeiul articolului 191 alineatul 1 din Codul de procedură penală, instanța a obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul S. O. A. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza, să se dispună reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii acesteia.

În motivele de recurs inculpatul prin apărătorul desemnat din oficiu a arătat că raportat la fapta comisă și persoana sa pedeapsa aplicată de instanța de fond este prea mare.

Inculpatul a solicitat să se țină seama de prejudiciul cauzat care a fost într- un cuantum redus și a fost recuperat în totalitate, că a recunoscut comiterea infracțiunii și a solicitat aplicarea în cauză a dispozițiilor art.320/1 C., iar din referatul de evaluare întocmit de S. de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj rezultă că sunt șanse de reintegrarea sa în societate.

Analizând sentința penală atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpat și a celor care puteau fi puse în discuție din oficiu, Curtea reține următoarele:

Instanța de fond a stabilit o stare de fapt conformă cu realitatea, în sensul că la data de 28 iunie 2011 inculpatul S. O. A. a consumat băuturi alcoolice în barul aparținând SC N. SRL I. până în jurul orelor 22,00 și nemaiavând bani pentru a-și cumpăra băuturi alcoolice, acesta s-a hotărât să sustragă bunuri din locuința părții vătămate N. A. situată în comuna I. nr.448 jud. C., iar pentru a-și pune în aplicare această hotărâre, inculpatul a intrat în curte pe poarta mică, neasigurată, apoi s-a deplasat la ușa principală de acces în locuință, a spart un geam de mici dimensiuni, după care introducând mâna în interior, a reușit să deschidă yala fără a forța mecanismul de închidere, iar din interior a sustras suma de 200 lei și actele de identitate ale părții vătămate N. A. M., profitând că toți membrii familiei părții vătămate dormeau la aceea oră, după care inculpatul a părăsit locul fapte și s-a întors la barul unde consumase inițial băuturi alcoolice, unde inculpatul a luat banii din portmoneu, iar actele au fost aruncate de acesta.

Ulterior, portmoneul și actele părții vătămate au fost recuperate din locul unde au fost aruncate de inculpat, iar suma de 200 lei a fost restituită de acesta.

Corect au fost încadrate în drept faptele comise de inculpat întrucât acestea realizează elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 192 alin.2 C. cu aplic.art.37 lit.a C. și art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.g și i și alin.2 lit.b C., ambele cu aplic.art.37 lit.a C. față de pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.185 din 4 oct.2010 a Judecătoriei G. rămasă definitivă la data de 31 dec.2010, pedeapsă care a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani, care nu s-a împlinit până la data săvârșirii prezentelor infracțiuni.

Pedepsele aplicate inculpatului au fost stabilite în limitele prevăzute de lege pentru faptele reținute în sarcina acestuia, ținându-se seama de disp.art.72 C.

Solicitarea inculpatului de reindividualizarea pedepselor aplicate acestuia, pe motiv că a recunoscut săvârșirea infracțiunilor, prejudiciul cauzat nu a fost mare și că acesta a fost recuperat în întregime, este neîntemeiată, raportat la faptele comise de inculpat, modalitatea de săvârșire a infracțiunilor, în sensul că acesta a intrat în locuința părții vătămate prin spargerea unui geam de la ușa de intrare în casă, după care a desfăcut yala din interior și după ce a pătruns în locuință a sustras suma de 200 lei, sumă găsită de inculpat într-un buzunar din pantalonii părții vătămate în care se afla și portmoneul ce conținea actele de identitate ale părții vătămate, sens în care valoarea prejudiciului cauzat nu are mare importanță, întrucât inculpatul a găsit doar această sumă în interiorul locuinței părții vătămate, iar această împrejurare nu se datorează comportamentul său, ci faptului că partea vătămată nu avea o sumă mai mare de bani.

Pe de altă parte urmează să ținem seama de curajul de care a dat dovadă inculpatul pătrunzând prin efracție în locuința părții vătămate, deși toți membrii familiei acesteia dormeau, iar inculpatul nu s-a sfiit de această împrejurare și de faptul că ar putea fi surprins de partea vătămată în interiorul locuinței, de unde rezultă că inculpatul a acționat fără să se gândească la consecințele în care ar fi fost găsit de partea vătămată în interiorul locuinței, atât pentru acesta cât și pentru partea vătămată.

În al treilea rând inculpatul a fost condamnat anterior la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare tot pentru săvârșirea unor infracțiuni de același gen, pedeapsă care potrivit art.861 și 862 C. a fost suspendată sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani, iar inculpatul nu a dat dovadă de încrederea care i s-a acordat, comițând faptele din prezenta cauză.

Instanța de fond a ținut seama de faptul că inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii și a solicitat aplicarea în cauză a dispozițiilor art.320/1 C.

și că prejudiciul cauzat părții vătămate a fost recuperat în întregime, aplicându-i pedeapsa de 3 ani închisoare, apropiată de limita minimă prevăzută de lege pentru faptele reținute în sarcina acestuia.

Având în vedere că nu se justifică reducerea pedepsei aplicate inculpatului, pentru motivele care s-au arătat în detaliu mai sus, în baza art.38515 pct.1 lit.b

C. recursul formulat de inculpatul S. O. A. împotriva sentinței penale nr.455 din

2 aprilie 2012 a Judecătoriei G. urmează să fie respins, ca nefondat.

Potrivit art.88 C. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestului preventiv, începând cu data de 3 iunie 2010 și până la data de 28 iulie

2010.

În baza art.189 C. urmează să se stabilească în favoarea Baroului de avocați C. suma de 200 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul din oficiu, care va fi suportat din fondul M.ui Justiției.

Potrivit art.192 alin.2 C. inculpatul urmează să plătească statului suma de

400 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S. O. A., deținut în

Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 455 din 2 aprilie 2012 a

Judecătoriei G..

Potrivit articolului 88 Cod Penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de (...)- (...).

Stabilește în favoarea Baroului de A. C. - suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 18 iulie 2012 .

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

A. D. L. V. G. D. P.

GREFIER L. C.

Red.VG Dact.SzM/3ex. (...)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1047/2012, Curtea de Apel Cluj