Decizia penală nr. 888/2012, Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR.888/R/2012

Ședința publică din data de 11 iunie 2012

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : ANA C., judecător JUDECĂTORI : M. Ș.

L. M. GREFIER : M. B.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. - V. T.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către revizuientul T. G. împotriva sentinței penale nr.7 din 14 martie 2012, pronunțată în dosarul nr.(...), având ca obiect revizuire.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă revizuientul T. G., în stare de arest, asistat de către apărător desemnat din oficiu av.Cătineanu Ionela, din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind de către instanță, revizuientul T. G. arată că își menține recursul formulat și este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu.

Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru revizuientul T. G., solicită admiterea cererii formulată de revizuient, desființarea sentinței atacate și rejudecând cauza, să fie admisă în principiu cererea de revizuire formulată în acest dosar.

În susținerea recursului arată că s-a formulat cerere de revizuire a sentinței penale pronunțată în dos.(...) a Judecătoriei T., prin care inculpatul, în urma admiterii recursului în acel dosar, a fost condamnat la o pedeapsă de

3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. In acel dosar, inculpatul a fost judecat în procedura simplificată prev.de art.320/1 C.., însă motivele pentru care s-a solicitat revizuirea sunt acelea că s-au comis anumite abuzuri. A discutat cu revizuientul împrejurările noi pe care susține că le-ar avea de adus la cunoștința instanței în acest dosar, însă acesta a arătat că ar dori să fie audiat numitul M. D., fără a se preciza motivele acestei solicitări.

În măsura în care se apreciază că cele învederate de către revizuient se încadrează în art.394 lit.a C.., solicită să fie admisă în principiu cererea de revizuire.

Solicită acordarea onorariului avocațial avansat din FMJ.

Reprezentantul M.ui P., solicită respingerea recursului ca nefondat.

In opinia sa, prima instanță în mod corect a respins în principiu cererea de revizuire, constatând că solicitarea formulată de condamnat nu îndeplinește condițiile de principiu ale revizuirii, respectiv nu există nici un motiv încadrat în disp.art.394 C.., motiv pentru care consideră recursul nefondat.

Revizuientul T. G., având ultimul cuvânt, solicită rejudecarea cauzei pentru a răspunde penal și numitul M., care din inculpat a devenit martor.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr. 7 din 14 martie 2012 a Judecătoriei T., pronunțată în dosarul nr. (...), s-a respins cererea având ca obiect revizuire, formulate de T. G. .

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin referatul P. de pe lângă Judecătoria Turda înregistrat la data de 10 F. 2012 s- a arătat că revizuientul T. G. a solicitat instanței revizuirea sentinței penale a

Judecătoriei T. , pronunțată în dosarul (...).

S-a mai arătat că, cererea de revizuire nu indeplinea conditiile prevazute de art.394 C.

Revizuientul a aratat ca nu se face vinovat de savasirea infractiunii care i-a fost retinuta in sarcina precum si faptul ca s-au comis anumite abuzuri si totodata s-au facut anumite presiuni asupra sa probe care le poate justifica.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.

Analizand admisibilitatea in principiu a cererii de revizuire, instanta a retinut ca prevederile art. 394 C.. enumera expres si limitativ cazurile pentru care se poate solicita revizuirea unei hotararari definitive.

Astfel, potrivit articolului enunțat revizuirea poate fi cerută când: s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; un membru al completului de judecată, procurorul sau persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Potrivit deciziei nr. 60/2007 pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție " cererea de revizuire întemeiată pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 din codul de procedură penală este inadmisibilă";

Analizând cererea formulată de petent, instanța de fond a constatat că motivele invocate nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute de art.

394 C., motiv pentru care cererea de revizuire formulată de revizuientul T. G. a fost respinsă.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs în termen legal revizuientul T.

G., fără a indica motivele de nelegalitate ori netemeinicie.

În ședința publică din data de 11 iunie 2012, prin apărător din oficiu, revizuientul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecința admiterii în principiu a cererii de revizuire.

Inculpatul personal a arătat că recursul său vizează rejudecarea cauzei pentru a răspunde penal și numitul M., care din inculpat a devenit martor.

Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.38514 Cod procedură penală, curtea constată că recursul nu este fondat și îl va respinge pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Astfel, instanța de fond a reținut în mod corect că motivele invocate de către revizuientul T. G. nu se încadrează între cele enumerate în mod expres și limitativ la art.394 Cod procedură penală.

Potrivit art.394 C.ală revizuirea poate fi cerută când: a). s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b). un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c). un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d). un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e). când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Examinând solicitările formulate de condamnat dar și dispozițiile legale invocate, curtea constată că recursul nu este nefondat pentru că motivele invocate nu se regăsesc în dispozițiile legale care reglementează această cale de atac extraordinară

Pronunțându-se in cauza MITREA vs. România, 26105/03, la 29 iulie

2008 Curtea Europeana a Drepturilor Omului a apreciat referitor la căile extraordinare de atac că o cale extraordinara de atac, fie ea si introdusa de una din părțile procesului, nu poate fi admisă pentru simplul motiv ca instanța a cărei hotărâre este atacata a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, in absenta unui "defect fundamental"; care poate conduce la arbitrariu.

Curtea a reamintit ca principiul securității raporturilor juridice implica respectarea principiului res iudicata, conform căruia nicio parte nu este îndreptățită sa solicite o revizuire a unei hotărâri definitive si irevocabile, obligatorii, si, mai ales, nu în scopul de a obține o rejudecare si o noua analiza a cauzei. Puterea de control a instanțelor ierarhic superioare trebuie exercitata pentru a corecta erorile justiției, iar nu pentru a se efectua o noua analiza a cauzei. Calea de atac extraordinară nu trebuie sa constituie un apel deghizat, iar posibilitatea de a exista doua opinii diferite asupra obiectului cauzei nu constituie un temei pentru reexaminare. O excepție de la aceasta regulă se admite numai atunci când este justificată de circumstanțe riguroase și de substanță (cauza Ryabikh c. Rusiei).

Conform jurisprudenței Curții, doar erorile de fapt ce nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare, pot justifica o derogare de la principiul securității juridice pe motivul ca ele nu au putut fi îndreptate prin exercitarea cailor ordinare de atac (Pchenitchny contra Rusiei, hotărârea nr.

30422/03, paragraf 26, din 14 februarie 2008). Curtea a reiterat in acesta privință ca simplul fapt ca exista doua puncte de vedere asupra acestui subiect, nu constituie un motiv suficient pentru a rejudeca o cauza.

Hotărârea din cauza Mitrea accentuează condiția ca „. sa fi devenit cunoscut numai după terminarea procesului; in situația in care el este/devine cunoscut in cursul procesului, atunci părțile au la îndemână căile ordinare de atac.

În cauza de față rejudecarea cauzei pentru a fi tras la răspundere penală martorul M. D., așa cum solicită revizuientul T. G., nu se încadrează în cazurile de revizuire permise de lege.

Pentru considerentele prezentate, constatând că hotărârea atacată este temeinică și legală, curtea va respinge în baza art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală ca nefondat recursul declarat de către revizuientul T. G., fiul lui F. și I., născut la (...), deținut in Penitenciarul Bistrița, împotriva sentinței penale nr.7 din (...) a Judecătoriei T..

În baza art.189 Cod procedură penală se va stabili în favoarea Baroului

C. suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală va fi obligat revizuientul recurent să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientul T. G., fiul lui F. si I., născ.la (...), aflat in Penitenciarul Bistrița, împotriva sentinței penale nr.

7 din 14 martie 2012 a Judecătoriei T..

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției, in favoarea av. Cătinean Ionela.

Obligă pe revizuient să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 11 iunie 2012.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

ANA C. M. Ș.

L. M.

M. B.

Red.L.M./(...). Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: H.O. T..

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 888/2012, Curtea de Apel Cluj