Decizia penală nr. 1054/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M A N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA P.Ă NR. 1054/R/2012

Ședința publică din 18 iulie 2012

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE : A. D. L., judecător

JUDECĂTORI : V. G.

: D. P.

GREFIER : L. C.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin P. - D. S.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul M. F., împotriva sentinței penale nr.662/(...), pronunțată în dosar nr.(...) al

Judecătoriei C. N., inculpatul fiind trimis în judecată prin R. P. de pe lângă J. C. N. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin.1 C.penal rap.la art.209 alin.1 lit.e și alin.2 lit.b Codul penal cu aplicarea art. 37 litera b din Codul P..

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul M. F. aflat în stare de arest asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Ploscar L., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind, inculpatul învederează instanței că a declarat recurs întrucât este nemulțumit de pedeapsa aplicată și că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu.

Apărătorul inculpatului, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună aplicarea unei pedepse într-un cuantum redus, apreciind că pedeapsa aplicată de prima instanță este prea severă. Consideră că în speță se puteau reține circumstanțe atenuante prev.de art.74 și se putea face aplicarea art.76 C.penal, ținându-se seama totodată de faptul că inculpatul a recunoscut comiterea faptei, prejudiciul a fost recuperat integral iar partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză. Cu onorar din FMJ.

Reprezentantul P., având în vedere starea de recidivă postexecutorie, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe. Cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Inculpatul M. F., având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei aplicate.

C U R T E A

Asupra recursului penal de față:

În baza lucrărilor dosarului, constată că prin sentința penală nr.662/2012, J. C. N. a dispus în baza art. 208 alin.1- 209 alin.1 lit.e si al.2 lit.b C.p. cu aplic art.37 lit b Cp si art 320 ind 1 Cpp condamnarea inculpatului M. F. la pedeapsa de 3 ani închisoare cu aplic art. 71, art 64 lit a teza II Cp.

In baza art 116 Cp i s-a interzis inculpatului, pe o durata de 5 ani de la data punerii sale efective in libertate, sa se afle in mun C.-N..

Conform art 350 Cpp s-a menținut starea de arest, iar în temeiul art.88 Cp s-a dedus din durata pedepsei preventia de la (...) la zi.

In baza art.14/346 Cpp s-a luat act ca partea vatamata H. D. V., cu domiciliul în loc.A., str.Valea A.ului, nr.169, comuna M., jud.Bistrița-Năsăud, nu s-a constituit parte civila in cauza, iar în temeiul art.191 alin.1 C.p.p. a fost obligat inculpatul la 400 lei cheltuieli de judecată către stat. Onorariul avocatului din oficiu Linca A. C., în sumă de 200 lei, s-a avansat din FMJ.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin R. nr.3763/P/2012 din data de (...) Parchetul de pe lângă

Judecătoria Cluj-Napoca a dispus trimiterea in judecată în stare de arest preventiv a inculpatului M. F. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1 , 209 alin.2 lit.e și alin.2 lit.b C.p. cu aplic. art. 37 lit.b C.p., în fapt reținându-se că la data de (...), în jurul orei 09,20, în timp ce se afla în Piața Gării, în stația de autobuz nr.101 din mun.C.-N., a sustras din posesia părții vătămate H. V. D., un portmoneu ce conținea printre altele și cartea de identitate a părții vătămate, cauzând un prejudiciu estimat la valoarea de 500 lei.

În faza de urmărire penală, situația de fapt a fost probata prin procesul- verbal de constatare a infracțiunii flagrante; declarațiile părții vătămate H. V. D. declarația martorului P. D. dovada de predare a bunurilor; declarațiile inculpatului în care acesta a recunoscut săvârșirea faptei.

În faza de judecată s-au readministrat în parte mijloacele de probă din cursul urmăririi penale, în sensul că s-a procedat la audierea inculpatului, care a recunoscut comiterea infracțiunii și a solicitat ca judecarea să se facă în condițiile art. 320 ind.1 C.pr.pen., cerere încuviințată de către instanță.

Ca stare de fapt s-a reținut că la data de (...), în jurul orei 09,20, în timp ce se afla în Piața Gării, în stația de autobuz nr.101 din mun.C.-N., inculpatul M.

F. a sustras din posesia părții vătămate H. V. D., un portmoneu ce conținea suma de 482 lei, cartea de identitate a părții vătămate, carnetul de student și patru carduri bancare, cauzând un prejudiciu estimat la valoarea de 500 lei.

Comiterea infracțiunii a fost văzută în oglinda retrovizioare de către martorul P. D.- conducătorul mijlocului de transport. I. după ce a intrat în posesia portmoneului, inculpatul a fost oprit de către un lucrător din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi C., moment în care infractorul a scos portmoneul de sub haina pe care o purta și l-a aruncat pe podeaua autobuzului

101.

S-a procedat apoi la identificarea inculpatului și la recuperarea portmoneului sustras care a fost restituit părții vătămate ce a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză.

In drept fapta reținută în sarcina inculpatului M. F. întruneste elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al.1, art. 209 al. 1 lit.e și alin.2 lit.b C.p. cu aplic.art. 37 lit.b C.p..

Starea de recidivă postexecutorie se retine in raport de condamnarea de 3 ani inchisoare aplicata inculpatului prin S. nr.424/(...) a Judecătoriei Ploiești

(arestat la data de (...), liberat condiționat la data de (...) cu rest 265 zile).

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului M. F., instanța a tinut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art.72 Cod penal, art. 320 ind.1 C.pr.pen. si in acest context de poziția sincera a inculpatului, de antecedența penală și de starea de recidiva în raport de infracțiuni de același gen (f.28 dup), de gradul mediu de pericol social al infracțiunii care rezultă din valoarea bunurilor sustrase (de aproximativ 500 lei)

și din modul de comitere a faptei.

Fata de cele arătate, instanța de fond a condamnat pe inculpat, la o pedeapsă de 3 ani inchisoare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, inculpatul M. F., solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună reducerea pedepsei aplicate de prima instanță, ca urmare a reținerii de circumstanțe atenuante în favoarea sa.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de control judiciar reține următoarele:

Curtea examinând modul în care instanța de fond a analizat critica privind individualizarea pedepsei principale aplicată recurentului M. F., constată că a respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispozițiile art.72 din Codul penal, evidențiind gravitatea faptei comise, prin prisma circumstanțelor reale efective, dar și a circumstanțelor personale ale inculpatului, nu numai a celor legate de comportamentul procesual, cât și a celor care vizează strict persoana acestuia, aprecierea, fiind făcută fără o preeminență a vreunuia din criteriile arătate, precum și consecințele pedepsei și a modalității de executare privative de libertate, prin prisma funcțiilor unei asemenea sancțiuni.

Curtea, în baza propriei analize, față de critica formulată în sensul reducerii cuantumului pedepsei consideră că nu se impune a se da curs celor susținute, deoarece nu s-ar putea da eficiență într-un mod prioritar circumstanțelor personale, în raport cu celelalte, față de regula examinării plurale a criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor.

Curtea consideră că pedeapsa principală de 3 ani închisoare, cu executare prin privare de libertate, reprezintă o pedeapsă proporțională, atât cu gravitatea efectivă a faptei comise de recurent, concretizată prin modul în care acesta a acționat, prin sustragerea din posesia părții vătămate H. V. D. a unui portmoneu ce conținea, printre altele, cartea de identitate a acesteia, cauzând un prejudiciu estimat la valoarea de 500 lei și ea reliefează periculozitatea excesivă a modului de operare al recurentului, cât și profilul socio-moral și de personalitate a inculpatului, a cărui atitudine în societate și procesuală în cauză, este negativă.

Față de modul concret de săvârșire a faptei și persoana inculpatului, care este în vârstă de 25 ani, nu are ocupație și nici loc de muncă, a recunoscut și regretat comiterea faptei, prevalându-se de dispozițiile art. 3201 C.pr.pen., împrejurarea că acesta se află în stare de recidivă postexecutorie, prev.de art.37 lit.b C.pen., fiind condamnat anterior de mai multe ori pentru fapte similare, cuantumul pedepsei principale de 3 ani închisoare, asigură realizarea concretă a scopurilor pedepsei, iar executarea sa, prin privare de libertate, va da posibilitate inculpatului, ca prin programele educaționale desfășurate și în mediu închis, cu valorificarea aptitudinilor acestuia, să conducă, chiar și prin restrângerea libertății presupusă de o asemenea modalitate de executare la conștientizarea consecințelor faptei sale, în vederea unei reinserții sociale reale a acestuia.

Cuantumul sancțiunii nu se impune a fi redus față de gravitatea faptei comise, consecințele acesteia, rezonanța în comunitate și a reacției pe care societatea prin organele judiciare trebuie să o aibă, față de săvârșirea unor asemenea infracțiuni, așa încât nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art.385/9 pct.14 C.pr.pen.

În raport cu cele menționate, sentința instanței de fond este legală și temeinică sub toate aspectele și verificându-se hotărârea atacată, instanța nu a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu potrivit art.385/9 alin.3 C.proc.pen.

Așa fiind, pentru motivele ce preced, recursul inculpatului se va respinge ca nefondat în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.proc.pen.

În baza art.88 C.pen.se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea și arestul preventiv din 18 aprilie 2012 și până la zi.

În baza art.189 C.proc.pen. se va stabili în favoarea Baroului de avocați C. suma de 200 lei onorar apărător oficiu ce se va achita din fondul M.ui Justiției.

În baza art.192 alin.2 C.proc.pen. recurentul M. F. va achita statului 500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar apărător oficiu.

PENTRU ACESTE M.IVE,

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M. F., deținut în

Penitenciarul Gherla împotriva sentinței penale nr. 662 din 24 mai 2012 a

Judecătoriei C. N..

Potrivit articolului 88 Cod P. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de 18 aprilie 2012 și până în prezent.

Stabilește în favoarea Baroului de A. C. suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 18 iulie 2012.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

A. D. L. V. G.

D. P.

L. C.

P.D./A.C. (...)

4 ex. Jud.fond.L.B.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1054/2012, Curtea de Apel Cluj