Sentința penală nr. 60/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
SENTINȚA PENALĂ NR. 60/2012
Ședința publică din data de 13 iunie 2012
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : L. M.
GREFIER : T. G.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. : S. DOBRESCU
S-a luat spre examinare cauza penală având ca obiect cererea formulată de autoritățile judiciare din Italia privind executarea mandatului
european de arestare 1. RGT, nr. 5. R., emis la data de (...) privind persoana solicitată R. S., fiul lui natural și C., născut la data de (...) în lași, jud. lași, domiciliat în Reteag nr. 692, comuna P. R., jud. Bistrița Năsăud, posesor al CI. seria XB nr. 1., eliberat de S. B., la (...), CNP 1. în prezent arestat în Arestul IPJ C..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă persoana solicitată R. S., aflat în stare de arest în altă cauză, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. Waldraf D., cu delegație avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, Curtea a procedat la identificarea persoanei solicitate R. S., constatând că aceasta se numește R. S., fiul lui C., născut la data de (...) în Iași.
Punându-i-se în vedere de către instanță dispozițiile art. 104 din
Legea nr. 302/2004, persoana solicitată R. S. arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu și că nu dorește să-și angajeze apărător ales.
Curtea aduce la cunoștința persoanei solicitare R. S. că are dreptul de a fi încunoștințat cu privire la conținutul mandatului european de arestare, în acest sens aducându-i se la cunoștință faptul că mandatul european a fost emis de către autoritățile italiene la data de 30 mai 2012, solicitându-se predarea persoanei solicitate în vederea efectuării urmăririi penale pentru tentativă la infracțiunea de șantaj, constând în faptul că împreună cu o altă persoană ar fi încercat să oblige două prostituate, prin amenințări cu moartea, să-i dea suma de 10.000 euro.
De asemenea, se aduce la cunoștința persoanei solicitate că, în conformitate cu prevederile speciale privind executarea mandatului european de arestare, are posibilitatea de a-și exprima consimțământul în vederea predării.
Persoana solicitată R. S. arată că nu este de acord cu predarea sa autorităților italiene, solicitând a fi cercetat de către autoritățile din România.
Întrebat fiind arată că nu formulează obiecțiuni cu privire la identitatea sa și prin apărător din oficiu precizează că nu există motive dintre cele prevăzute de lege pentru care se poate refuza predarea.
1
S-a procedat la ascultarea persoanei solicitate R. S., declarația acestuia fiind consemnată în conformitate cu procesul verbal de la dosarul cauzei.
Curtea aduce la cunoștința persoanei solicitate R. S. regula specialității prev. de art. 115 din Legea nr. 302/2004, respectiv că în situația în care va fi predat autorităților italiene are posibilitatea de a consimți ca această predare să fie doar pentru cercetarea cu privire la fapta pentru care s-a emis mandatul european de arestare sau poate fi de acord să fie cercetat și pentru alte fapte anterioare.
Persoana solicitată R. S. arată că nu înțelege să renunțe la regula specialității și că nu este de acord să fie cercetat în Italia și pentru alte fapte.
Apărătorul persoanei solicitate R. S. solicită a se avea în vedere că nu sunt trecute garanțiile în mandatul european.
Curtea aduce la cunoștința apărătorului persoanei solicitate R. S. că faptele cercetate de către autoritățile italiene se află în faza de urmărire penală.
Apărătorul persoanei solicitate R. S. solicită a se avea în vedere că acesta nu a renunțat la regula specialității și că la dosar nu se află mandatul de arestare preventivă național în ceea ce-l privește pe clientul său.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a cauzei.
Reprezentantul P. solicită admiterea cererii și emiterea unui mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile a persoanei solicitate, pentru executarea mandatului european de arestare și realizarea procedurilor în acest sens. Solicită a se avea în vedere că persoana solicitată R. S. este cercetat în stare de arest preventiv în dosar nr. 58/D/P/2012 al DIICOT - Serviciul Teritorial C., astfel că s-ar prefigura amânarea predării acestuia.
Apărătorul persoanei solicitate R. S. solicită a se constata că în cauză sunt îndeplinite dispozițiile art. 85 și 86 din Legea nr. 302/2004, că nu au fost formulate obiecțiuni și că nu sunt incidente dispozițiile art. 98 din Legea nr. 302/2004. De asemenea, solicită amânarea predării persoanei solicitate până la finalizarea cercetărilor în cauza aflată pe rolul instanței din România, precum și a se constata că acesta nu renunță la regula specialității. Cu onorariu din FMJ.
Persoana solicitată R. S., având ultimul cuvânt, învederează instanței că îi este frică să se întoarcă în Italia, deoarece a avut probleme cu două persoane. Solicită a nu fi predat autorităților italiene și a fi cercetat în România.
C U R T E A
Prin sesizarea înregistrată sub nr.de mai sus Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. a solicitat arestarea numitului R. S., fiul lui natural și C., născut la data de (...) în lași, jud. lași, domiciliat în Reteag nr. 692, comuna P. R., jud. Bistrița Năsăud, posesor al CI. seria XB nr. 1., eliberat de S. B., la (...), CNP 1. în prezent arestat în altă cauză în Arestul IPJ C., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13 iunie 2012, în baza mandatului european de arestare emis de la data de (...) de către autoritățile din Italia.
2
Persoana solicitată R. S. a fost condusă la sediul P. de pe lângă Curtea de A. C. și a fost audiată de către procurorul din cadrul P. de pe lângă Curtea de A. C. la data de (...), ocazie cu care a recunoscut că datele sale de identitate coincid cu cele arătate în mandatul european de arestare.
În ședința publică din data de (...) a fost verificată din nou de către instanță identitatea persoanei solicitate, numitul R. S., acesta arătând că este fiul lui C., născut la data de (...) în lași și i s-a adus la cunoștință conținutul mandatului european de arestare, respectiv faptul că acesta a fost emis în cursul urmăririi penale, acuzațiile ce i se aduc constând în aceea că împreună cu o altă persoană, prin amenințări cu moartea, ar fi încercat să obțină de la 2 prostituate suma de 10.000 euro, faptă ce constituie tentativă la infracțiunea de șantaj în formă agravată, prev.de art.99,110,56 și 629 alin.2 din Codul penal italian.
Instanța a adus la cunoștința persoanei solicitate drepturile prevăzute de art.104 din Legea nr.302/2004 respectiv a informat persoana solicitată cu privire la conținutul mandatului european de arestare, precum și cu privire la dreptul de a fi asistată de apărător, drept realizat prin asistarea de către un apărător din oficiu.
Persoanei solicitate R. S. i s-a adus la cunoștință și i s-a explicat regula specialității, după care persoana solicitată a învederat că nu renunță la regula menționată.
De asemenea persoana solicitată a arătat că nu este de acord cu predarea către autoritățile italiene.
Față de lipsa consimțământului persoanei solicitate la predare, instanța a procedat la audierea acesteia conform art.103 alin.7 din Legea nr.302/2004, ocazie cu care persoana solicitată nu a invocat existența vreunuia din motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, nu a formulat obiecțiuni cu privire la identitatea sa, arătând doar că a mai dat declarații la T. din Reggio Calabria pentru fapta ce face obiectul mandatului european și precizând că în România nu a fost cercetat pentru această faptă.
Raportat la faptul că în cauză nu au fost ridicate obiecțiuni cu privire la identitatea persoanei solicitate și nu au fost invocate motive obligatorii sau opționale de neexecutare instanța va admite cererea formulată de autoritățile judiciare din Italia cu privire la executarea mandatului european de arestare nr. 1. RGT, nr. 5. R., emis la data de (...), privind persoana solicitată R. S., fiul lui natural și C., născut la data de (...) în lași, jud. lași, domiciliat în Reteag nr. 692, comuna P. R., jud. Bistrița Năsăud, posesor al CI. seria XB nr. 1., eliberat de S. B., la (...), CNP 1. în prezent arestat în altă cauză în Arestul IPJ C..
Potrivit adresei de la fila 27-28 persoana solicitată R.S. este cercetat în dosarul nr.58/D/P/2012 AL DIICOT Serviciul Teritorial C. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, prev.de art.12 alin.1, alin.2 lit.a din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, trafic de minori, prev.de art.13 alin.1, alin.3 rap.la art.12 alin.2 lit.a din Legea nr.678/2001, proxenetism, prev.de art.329 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, toate cuaplicarea art.33 lit.a, art.37 lit.b Cod penal., fiind pusă în mișcare acțiunea penală față de acesta la data de (...).
Prin încheierea penală nr.73/C/(...) a T.ui C. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului R. S. în cauza ce face obiectul dosarului
58/D/P/2012 al DIICOT Serviciul Teritorial C., pe o durată de 29 de zile.
3
În consecință, în baza art.112 alin.1 din Legea nr.302/2004 se va dispune amânarea predării persoanei solicitate către autoritățile judiciare din Italia în vederea executării mandatului european de arestare mai sus indicat, după terminarea procesului penal care face obiectul dosarului nr.58/D/P/2012 al DIICOT Serviciul Teritorial C., în care persoana solicitată are calitatea de inculpat, iar în caz de condamnare a persoanei solicitate, după terminarea executării pedepsei sau considerarea ca executată a pedepsei în procesul menționat.
În baza art.103 alin.10 din Legea nr.302/2004 se va dispune arestarea persoanei solicitate R. S., fiul lui natural și C., născut la data de (...) în lași, jud. lași, domiciliat în Reteag nr. 692, comuna P. R., jud. Bistrița Năsăud, posesor al C.I. seria XB nr. 1., eliberat de S. B., la (...), CNP 1. în prezent arestat în Arestul IPJ C., pe o perioadă de 30 zile de la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.
Se va dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare a persoanei solicitate și punerea în executare a mandatului la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.
Urmează a se constată că, persoana solicitată nu a renunțat la regula specialității stabilită de art.115 din Legea 302/2004.
În baza art.97 alin.2 din Legea nr. 302/2004, cetățeanul român este predat cu condiția ca, în cazul in care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate față de acesta, să fie transferat in România pentru executarea pedepsei.
În baza art.189 Cod procedură penală se va stabili suma de 320 lei onorariu pentru apărătorul din oficiu al inculpatului, av.Waldraf D., sumă ce se va avansa din FMJ.
În baza art. 87 din Legea 302/2004, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de autoritățile judiciare din Italia cu privire la executarea mandatului european de arestare nr. 1. RGT, nr. 5. R., emis la data de (...), privind persoana solicitată R. S., fiul lui natural și C., născut la data de (...) în lași, jud. lași, domiciliat în Reteag nr. 692, comuna P. R., jud. Bistrița Năsăud, posesor al CI. seria XB nr. 1., eliberat de S. B., la (...), CNP 1. în prezent arestat în Arestul IPJ C..
În baza art.112 alin.1 dispune amânarea predării persoanei solicitate către autoritățile judiciare din Italia în vederea executării mandatului european de arestare mai sus indicat, după terminarea procesului penal care face obiectul dosarului nr.58/D/P/2012 al DIICOT Serviciul Teritorial C., în care persoana solicitată are calitatea de inculpat, iar în caz de condamnare a persoanei solicitate, după terminarea executării pedepsei sau considerarea ca executată a pedepsei în procesul menționat.
În baza art.103 alin.10 din Legea nr.302/2004 dispune arestarea
persoanei solicitate R. S., fiul lui natural și C., născut la data de (...) în lași, jud. lași, domiciliat în Reteag nr. 692, comuna P. R., jud. Bistrița Năsăud, posesor al C.I. seria XB nr. 1., eliberat de S. B., la (...), CNP
4
1. în prezent arestat în Arestul IPJ C., pe o perioadă de 30 zile de la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.
Dispune emiterea mandatului de arestare a persoanei solicitate conform art.103 alin.13 din Legea nr.302/2004, mandat care va fi pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.
Constată că, persoana solicitată nu a renunțat la regula specialității stabilită de art.115 din Legea 302/2004.
În baza art.97 alin.2 din Legea nr. 302/2004, cetățeanul român este predat cu condiția ca, în cazul in care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate față de acesta, să fie transferat in România pentru executarea pedepsei.
În baza art.189 Cod procedură penală stabilește suma de 320 lei onorariu pentru apărătorul din oficiu al inculpatului, av.Waldraf D., sumă ce se va avansa din FMJ.
În baza art. 87 din Legea 302/2004, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din data de 13 iunie 2012, în prezența persoanei solicitate.
PREȘEDINTE GREFIER L. M. T. G.
Red.L.M./4 ex. (...)
5
← Decizia penală nr. 886/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1800/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|