Decizia penală nr. 1055/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M A N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR.1055/R/2012

Ședința publică din 18 iulie 2012

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE : A. D. L., judecător

JUDECĂTORI : V. G.

: D. P.

GREFIER : L. C.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin P. - D. S.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul R. A. G. B., împotriva sentinței penale nr. 267/2012, pronunțată în dosar nr. (...) al

Judecătoriei T., inculpatul fiind trimis în judecată prin R. P. de pe lângă

Judecătoria Turda, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie, prev.de art.20 rap.la art.211 alin.1, alin.2 lit.a,b,c , alin.2/1 lit.a,b C.penal cu aplic.art.75 lit.c C.penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul R. A. G. aflat în stare de arest asistat de apărător ales, av.Lazăr Otilia Ancuța, din cadrul

Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și rejudecând cauza, să se dispună reducerea pedepsei aplicate având ca modalitate de executare suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Apreciază că pedeapsa aplicată este prea gravă raportat la circumstanțele reale ale faptei astfel că scopul punitiv și preventiv al procesului penal poate fi atins și prin aplicarea disp.art.86/1 C.penal. Arată că hotărârea de a procura suma de bani - prin comiterea unei infracțiuni s-a datorat unui conflict cu tatăl inculpatului, a fost luată într-un moment de puternică tulburare și a reprezentat materializarea unui gest disperat. E. de reținut că inculpatul nu a recurs la comiterea faptei din cauza lipsei resurselor financiare și că în absența acelei presiuni create de certa din familie, inculpatul nu ar fi comis fapta. Mai mult, de la momentul la care a luat hotărârea de a sustrage o sumă de bani până la cel al pătrunderii în incinta benzinăriei a trecut o perioadă de circa 30 de minute. E. real că folosirea acelui cuțit imprimă faptei un caracter grav însă, solicită a se observa că niciodată nu a avut intenția să le rănească pe cele două vânzătoare, dorind doar intimidarea acestora. Totodată, instanța nu a dat nici o valoare faptului că infracțiunea a rămas în stare de tentativă întrucât inculpatul a conștientizat natura infracțiunii. În ceea ce privește circumstanța agravantă prev.de art.75 alin.1 lit.c C.penal privind săvârșirea faptei de un major împreună cu un minor, arată că inculpatul îl cunoștea pe coinculpatul C. de circa trei luni. Mai mult, inculpatul și coinculpatul nu locuiau în aceeași localitate și nici nu au frecventat aceeași instituție de învățământ. S. a se avea în vedere comportamentul sincer pe parcursul procesului penal, faptul că inculpatul nu are antecedente penale, după terminarea liceului, acesta s-a angajat pentru a asigura mijloacele de trai și a urmat cursurile și a obținut permis de conducere pentru șoferi profesioniști.

Reprezentantul P., solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond. A. în vedere împrejurările concrete ale comiterii faptei, apreciază că aceasta prezintă o gravitate deosebită. Cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că regretă comiterea faptei și lasă soluția la aprecierea instanței.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr. 267 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) de Judecătoria Turda, în baza art. 20 rap. la art. 211 al. 1, al. 2 lit. a,b,c, alin 2 ind 1 lit a,b Cod penal, cu aplic art. 75 lit c Cod Penal, cu aplicarea art.

320 ind. 1 alin.1-4, 7 C. pr. Penală - prin respingerea solicitării de înlăturare a incidenței art. 75 lit. c C. penal - s-a dispus condamnarea inculpatului R. A. G. B., arestat preventiv în cauză, fiul lui F. V. si al O., născut la data de (...) în C.-

N., jud. C., domiciliat în localitatea C. T., str.N. T.lescu, nr.76, jud. C., C.N.P.

1., fără antecedente penale, în prezent deținut la Penitenciarul Gherla, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie, la o pedeapsă de 2 ani și 10 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev.de art.

64 lit.a teza a II-a Cp pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art.

350 C. pr. penală, s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 88 C. penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la (...) la zi.

In baza art. 26 raportat la art. 20 rap. la art. 211 alin.1, alin.2 lit. a, b și c și alin. 2 ind. 1 lit. a și b C. pen. cu aplic. art. 99 și urm. C. pen., cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin.1-4, 7 C.pr. penală, s-a dispus condamnarea inculpatului C. R. B. - fiul lui S. si C., născut la data de (...) în T., jud. C., cetățean român, studii -11 clase, elev la C. T. T., fără antecedente penale, domiciliat în T., str. A., nr.7/A, ap. 2, jud. C., C.N.P.: 1., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la tâlhărie, la o pedeapsă de 1 an și

10 luni închisoare.

In baza art. 110 ind. 1 C.pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei, pe un termen de încercare de 3 ani si 8 luni, stabilit conform art. 110 C.pen..

In baza art. 110 ind. 1 alin. 1 C.pen., s-a încredințat supravegherea inculpatului minor în sarcina S.ui de P. de pe lângă Tribunalul Cluj până la împlinirea vârstei de 18 ani.

In baza art. 110 ind. 1 alin. 1 C.pen, cu referire la art. 86 ind. 3 C.pen., s-a impus inculpatului respectarea următoarelor masuri de supraveghere, prevăzute de art. 86 ind. 3 alin. 1 C.pen., începând cu data împlinirii vârstei de

18 ani: să se prezinte la datele fixate la S. de P. de pe lângă Tribunalul Cluj; să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuința si orice deplasare care depășește 8 zile, precum si întoarcerea; să comunice si să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existentă.

In baza art. 71 C.pen., s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art.

64 lit. a tz. II C.pen. de la data împlinirii vârstei de 18 ani.

In baza art. 71 alin. 5 C.pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

In baza art. 359 C.pr.pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 si 84 C.pen., privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

In baza art. 26 raportat la art. 20 rap. la art. 211 alin.1, alin.2 lit. a, b și c și alin. 2 ind. 1 lit. a și b C. pen. cu aplic. art.75 lit. c C. pen, cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin.1-4, 7 C. pr. Penală - prin respingerea solicitării de înlăturare a incidenței art. 75 lit. c C. penal - s-a dispus condamnarea inculpatul I. D. N. - fiul lui D. H. si M., născut la data de (...) în C.-N., jud. C., cetățean român, studii - 101 clase, elev la L. P. Dan din C. T., fără antecedente penale, domiciliat în C. T., str. A. V., nr.57, ap. 9, jud. C., C.N.P.: 1., pentru comiterea infracțiunii de complicitate la tentativă la tâlhărie, la o pedeapsă de

2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a Cp pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art. 86 ind. 1 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani calculat conform art. 86 ind.2 alin

1 si 2 rap. la art. 82 alin. 3 C. pen.

În baza art. 86 ind. 3 Cod penal, s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la S. de probațiune din cadrul T.ui C. b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În baza art. 71 alin.5 C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În baza art. 359 C. pr. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86 ind. 4 rap. la art. 83 și 84 C. pen. referitoare la cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a dispus confiscarea de la inculpatul R. a cuțitului ridicat potrivit dovezii de la fila 86 dosar u.p. și restituirea către același inculpat a celorlalte bunuri ridicate potrivit aceluiași proces verbal.

S-a constatat că nu s-au formulat pretenții civile în cauză.

În baza art. 191 alin.1, 2 C.pr.pen., au fost obligați inculpații la plata către stat a următoarelor sume cu titlu de cheltuieli judiciare: R. - 900 lei, I. -

600 lei, C. - 600 lei.

S-a încuviințat onorariu av. oficiu 600 lei L. Nemeș (faza u.p.), onorariu av. oficiu Roman Ciprian 300 lei (faza u.p.), onorariu av. oficiu A. Uță 300 lei

(faza u.p.), suma de 100 lei reprezentând onorariu av. oficiu T. Diana (fază judecată) și suma de 100 lei reprezentând onorariu av. oficiu Robert Cojan

(fază judecată) sume care s-au avansat din FMJLC in favoarea Baroului C..

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin R. nr. 8. al P. de pe lângă Judecătoria Turda au fost trimiși in judecata inculpații după cum urmează:

- R. A. G. B., arestat preventiv în cauză, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie, prev. și ped. de art. 20 rap. la art. 211 al. 1, al. 2 lit. a,b,c, alin. 2 ind. 1 lit. a,b Cod penal, cu aplic art. 75 lit. c Cod Penal.

- C. R. B. - pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la tâlhărie, prev. și ped. de art. 26 raportat la art. 20 rap. la art. 211 alin.1, alin.2 lit. a, b și c și alin. 2 ind. 1 lit. a și b C. pen. cu aplic. art. 99 și urm. C. pen.

- I. D. N. pentru comiterea infracțiunii de complicitate la tentativă la tâlhărie, prev. și ped. de art. 26 raportat la art. 20 rap. la art. 211 alin.1, alin.2 lit. a, b și c și alin. 2 ind. 1 lit. a și b C. pen. cu aplic. art.75 lit. c C. pen

In fața instanței de judecată, anterior demarării cercetării judecătorești, inculpații, in baza art. 320 ind.1 C. pr. penală, au declarat că recunosc în totalitate săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor, nu solicită administrarea de probe și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunosc și le însușesc, cererile fiind încuviințate.

Analizând actele si lucrările dosarului, în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, instanța de fond a retinut următoarea stare de fapt:

La data de (...), Poliția municipiului C. T. a fost sesizată telefonic de către numitul T. I., agent de pază la SC N. M. SRL, despre faptul că in aceeași dată, in jurul orelor 22,55, persoane necunoscute, mascate, au pătruns în incinta magazinului stație P. Petrom de pe strada G. C. din C. T. și prin amenințarea cu un cuțit, au încercat să le determine pe cele două angajate care erau de serviciu să le predea sumele de bani din încasările de peste zi.

Stația P. Petrom este amplasată pe str. G. C. din Cîmpia T., la periferia municipiului înspre comuna V., vizavi de târgul O. și în imediata apropiere a pârâului R. P. stației este delimitat pe latura sudică de str. G. C., pe latura estică de pârâul R., respectiv str. G., iar pe latura nordică și cea vestică de ansamblul de clădiri - locuințe de pe str. G. C.

Stația este deservită pe o tură de doi angajați, respectiv un lucrător platformă, care se ocupă în principal cu deservirea celor patru pompe și o casieră care își desfășoară activitatea în magazinul stației, încasând contravaloarea combustibilului vândut. In perioadele cu flux redus de clienți, ambele angajate se preocupă de aranjarea mărfurilor pe rafturile de expunere din magazin, cu curățenia platformei și alte activități specifice. De precizat este faptul că în interiorul magazinului, pe latura sudică, este amenajată tejgheaua de servire, pe care este amplasată casa de marcat, iar sub aceasta butonul de panică și seiful aferent. Conform procedurilor, în casa de marcat nu se păstrează sume mai mari de 1000 lei, iar în momentul când se constată depășirea acestei sume, banii sunt introduși printr-un orificiu, în seif. La acest seif nu are acces decât șeful stației. Deși stația aparține de SC OMW P. aceasta este deservită de către un personal aparținând SC Coral Oil SRL C. T..

În data de (...), la orele 19.00 au intrat de serviciu părțile vătămate B. E.

M. - lucrător platformă și P. F. A. - casier. Cele două au desfășurat activități specifice până în jurul orelor 22.00 când s-au ocupat în interiorul magazinului cu confecționarea unor etichete cu prețuri pentru produsele din magazin. În acele momente ambele angajate se aflau lângă frigiderul amplasat pe latura sudică a magazinului, în partea dreapta a tejghelei de servire.

În jurul orelor 22.50, în interiorul magazinului a pătruns o persoană care avea trasă pe cap o cagulă, iar în mână un cuțit tip baionetă, persoană care prin amenințare cu moartea a solicitat celor două angajate să îi predea încasările pe care acestea le aveau în casa de marcat. În prima fază, cele două angajate nu au realizat gravitatea situației și nu au reacționat în nici un fel, motiv pentru care persoana mascată a continuat să le amenințe cu moartea, agitând înspre acestea cuțitul pe care îl avea în mână. Casiera P. F. A. i-a spus că nu îi dă nici un ban și încet a reușit să ajungă în apropierea casei de marcat și a acționat butonul de panică. După ce a insistat de câteva ori să îi fie predați banii ,individul respectiv a părăsit în fugă incinta magazinului, a trecut prin albia pârâului R. și apoi s-a deplasat în fugă pe str. G. înspre cimitirul ortodox.

După acționarea butonului de panică, la fața locului a sosit numitul T. loan I.n, agent de pază la firma care supraveghează stația P., care după ce a aflat ce s-a întâmplat a anunțat organele de poliție.

În urma audierii celor două angajate și a vizionării imaginilor surprinse de camerele video din interiorul stației s-a stabilit faptul că autorul faptei era probabil un tânăr înalt, slăbuț, îmbrăcat cu o pereche de blugi, o haină cu glugă de culoare închisă, având pe mâneci două dungi paralele de culoare deschisă, având inscripționat atât în zona pieptului cât și pe spate înscrisuri cu mărci de îmbrăcăminte.

Cu ocazia verificării imaginilor surprinse de camera de supraveghere amplasată vizavi de stația P., lângă colțul târgului O., s-a observat faptul că în jurul orelor 22.30, din interiorul târgului obor a ieșit un grup format din trei tineri, unul dintre aceștia având îmbrăcămintea identică cu cea a individului care a fost în interiorul stației.

Aceste imagini au fost vizionate și de martorii R. I., P. B. T. și P. A. M., persoane care au indicat faptul că două din cele trei persoane surprinse de camerele de supraveghere ar putea fi numiții I. D. N. și fratele său I. H. H.

A. în vedere aceste aspecte, s-a solicitat Judecătoriei T. emiterea unei autorizații de percheziție domiciliară la domiciliul celor două persoane menționate mai sus, Judecătoria Turda emițând la data de (...) autorizația de percheziție 3..

În baza acestei autorizații, ofițerii de poliție s-au deplasat spre domiciliul celor două persoane menționate mai sus , situat în C. T. , str. A. V. nr. 57, ap.

9, jud. C.. În drum spre locuința celor doi, pe strada A. V. a fost identificat și condus Ia sediul poliției numitul I. H. H. Din declarațiile acestuia a rezultat faptul că nu are cunoștință de evenimentul produs la stația P., nu s-a aflat în data de (...) în grupul celor trei indivizi surprinși de camera de supraveghere, dar a recunoscut imediat una dintre persoanele surprinse de camerele de supraveghere ca fiind fratele său I. D. N. La scurt timp a fost condus la sediul poliției și acesta, iar cu ocazia audierii sale s-a stabilit faptul că fapta a fost comisă de către prietenul lui, inculpatul R. A. G. B., iar el împreună cu un alt băiat pe nume C. R. B., au asigurat doar paza locului faptei.

Cu ocazia audierii inculpatului R. A. G. B., acesta a recunoscut comiterea faptei, arătând în detaliu modul în care a săvârșit fapta. Totodată, inculpatul R. A. G. B. a predat lucrătorilor de poliție cuțitul tip baionetă folosit la comiterea faptei, hainele cu care a fost îmbrăcat, precum și mănușile folosite în timpul comiterii faptei. Cu privire la cagula folosită, inculpatul R. A. G. B. a declarat faptul că după ce a ajuns la domiciliu, a aruncat-o într-o hazna din curtea locuinței, loc din care nu a mai putut fi recuperată.

Din declarațiile inculpatului a rezultat faptul că în data de (...) acesta a avut o discuție mai aprinsă cu tatăl său, având ca obiect o sumă de bani datorată, discuție care 1-a determinat pe inculpat a lua hotărârea infracțională de a sustrage prin orice mijloc o sumă de bani, urmând ca cu această sumă de bani să își acopere datoria. In prima fază inculpatul R. A. G. B. și-a procurat un cuțit tip baionetă, și-a confecționat o cagulă , după care a luat legătura cu inculpații C. R. B. și I. D. N., prieteni cu el, care au fost de acord să îl ajute în atingerea obiectivului său. In prima fază, inculpatul R. A. G. B. a intenționat să acționeze la un magazin de pe raza cartierului Ș. a municipiului C. T., dar întrucât magazinul era închis, s-a orientat către stația P. P.

Din declarația inculpatului R. A. G. B. rezultă că inculpații I. D. N. și C.

R. B. aveau sarcina de a verifica perimetrul stației și de a-l anunța prin telefon pe inculpatul R. A. G. B. de apropierea unor autoturisme sau posibili clienți. Inculpații I. D. N. și C. R. B. cunoșteau ce are de gând să facă inculpatul R. A.

G. B., și anume să sustragă prin folosirea de amenințări, având o cagulă pe față și un cuțit în mână, încasările stației P..

În jurul orelor 22.30, cei trei au ajuns în imediata apropiere a stației, aici inculpatul R. A. G. B. și-a pus la urechi niște căști hands-free conectate la telefonul său mobil, s-a conectat telefonic cu inculpatul C. R. B., și-a tras cagula pe față, pe deasupra căștilor audio, a scos dintr-un ghiozdan un cuțit tip baionetă, a dat ghiozdanul inculpatului C. R. B. și apoi s-a deplasat înspre stația P.. Trebuie menționat faptul că toată perioada de timp de la despărțirea de ceilalți doi inculpați și până la părăsirea stației P. inculpatul R. A. G. B. a ținut legătura telefonic cu cei doi complici ai săi.. În prealabil inculpatul R. A. G. B. s-a ascuns după un panou publicitar și a verificat existența vreunei persoane străine in interiorul stației, iar când s-a asigurat că nu este nimeni în interiorul stației, a pătruns în interiorul stației și, având în mână cuțitul tip baionetă și cagula trasă pe față, prin acte de amenințare cu moartea le-a cerut celor două angajate ale stației P. să îi predea toate încasările. In tot acest timp, inculpații C. R. B. și I. D. N. s-au postat la o distanță oarecare unul de celălalt, pe str. G., observând și supraveghind toată zona stației și transmițând inculpatului R. A. G. B., prin telefon, informații cu privire la traficul din zona stației.

Acest lucru a fost făcut în prima fază de inculpatul I. D. N., iar apoi de inculpatul C. R. B. .Cei doi inculpați s-au folosit la transmiterea datelor de telefonul inculpatului I. D. N. Tot prin telefon au fost anunțați de către inculpatul R. A. G. B. să fugă imediat după ce acesta a ieșit din incinta magazinului stației.

Inculpații I. D. N. și C. R. B. au fugit conform indicațiilor lui R. înspre cimitirul ortodox de pe str. G. A. învinuiților a fost observată de către martora T. N. C., care în acele momente a ajuns la domiciliul prietenului ei, de pe str. G. C. nr. 38. Martora i-a observat pe cei doi inculpați, însă datorită întunericului nu a reținut prea multe semnalmente ale acestora, ci doar faptul că erau doi tineri, iar unul dintre aceștia avea părul mai lung, așa cum avea la momentul comiterii faptei și inculpatul I. D. N.

Ajungând în zona cimitirului ortodox, inculpații I. D. N. și C. R. B. s-au oprit și 1-au așteptat pe inculpatul R. A. G. B. A. din urmă, după ce a părăsit incinta stației ,a trecut prin albia pârâului R. și a fugit și el în direcția str. G., după cei doi prieteni ai săi. Ulterior, fiecare dintre cei trei s-au deplasat spre domiciliile lor.

Cu ocazia audierii lor în faza de urmărire penală, inculpații I. D. N. și C.

R. B. au încercat să minimalizeze implicarea lor în comiterea acestei fapte, ei arătând faptul că l-au ajutat într-adevăr pe inculpatul R. A. G. B. la comiterea faptei, dar nu au cunoscut faptul că acesta urma să sustragă vreo sumă de bani și nici că va folosi un cuțit și o cagulă pentru realizarea vreunui furt.

Ulterior însă, cei doi inculpați au recunoscut comiterea faptei așa cum e reținută în rechizitoriu.

Din analiza materialului probator rezultă că cei trei inculpați au comis faptele pentru care au fost trimiși în judecată.

În drept, fapta inculpatului R. A. G. B. care, în noaptea de (...), în jurul orelor 22.55 , a încercat să sustragă, fără a reuși, încasările stației P. aflată pe str. G. C. din mun. C. T., prin amenințare exercitată asupra părților vătămate B. E. M. și P. F., folosindu-se de o cagulă trasă pe față și având în mână un cuțit tip baionetă, ajutat de complicii I. D. N. și C. R. B., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la tâlhărie, faptă prev. și ped. de art.

20 rap. la art. 211 alin.1, alin 2 lit. a, b și c și alin 2 ind. 1 lit. a și b, cu aplic . art. 75 alin 1 lit. c C. penal .

Fapta inculpatului C. R. B. care, în noaptea de (...), în jurul orelor 22.55, l-a ajutat pe inculpatul R. A. G. B. în a sustrage încasările stației P. aflată pe str. G. C. din mun. C. T., prin amenințare exercitată asupra părților vătămate B. E. M. și P. F., folosindu-se de o cagulă trasă pe față și având în mână un cuțit tip baionetă, ajutorul constând în aceea că împreună cu inculpatul I. D. N. a asigurat paza în timpul comiterii faptei de către R. A. G. B., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la tentativă la tâlhărie, faptă prev. și ped. de art. 26 rap.la art. 20 rap.la art. 211 alin.1, alin. 2 lit. a, b și c și alin. 2 ind. 1 lit. a și b, cu aplic . art. 99 și urm. C. penal.

Fapta inculpatului I. D. N. care, în noaptea de (...), în jurul orelor 22.55, l-a ajutat pe inculpatul R. A. G. B. în a sustrage încasările stației P. aflată pe str. G. C. din mun. C. T., prin amenințare exercitată asupra părților vătămate B. E. M. și P. F., folosindu-se de o cagulă trasă pe față și având în mână un cuțit tip baionetă, ajutorul constând în aceea că împreună cu inculpatul C. R. B. a asigurat paza în timpul comiterii faptei de către R. A. G. B., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la tentativă la tâlhărie, faptă prev. și ped. de art. 26 raportat la art. 20 raportat la art. 211 alin. 1, alin

2 lit. a, b și c și alin 2 ind. 1 lit. a și b, cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. c C. penal .

În sarcina inculpaților majori s-a reținut și incidența art. 75 lit. c C. penal întrucât potrivit propriilor declarații sunt prieteni cu inculpatul C., context în care nu se poate susține cu succes că nu era cunoscută starea de minoritate a acestuia.

La individualizarea pedepselor la care a fost condamnat fiecare inculpat, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prev.de art. 72

C.pen., cu referire la împrejurările comiterii faptelor-pe timp de noapte, în baza unei înțelegeri prealabile, prin folosirea unui cuțit, prin asigurarea unor mijloace de comunicare pe durata comiterii faptei, lipsa antecedentelor penale, atitudinea de recunoaștere și lipsa prejudiciului.

Prin urmare, în baza art. 20 rap. la art. 211 al. 1, al. 2 lit. a,b,c, alin. 2 ind. 1 lit. a,b Cod penal, cu aplic. art. 75 lit. c Cod Penal, cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin.1-4, 7 C. pr. Penală - prin respingerea solicitării de înlăturare a incidenței art. 75 lit. c C. penal - a fost condamnat inculpatul R. A. G. B., arestat preventiv în cauză, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie, la o pedeapsă de 2 ani și 10 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev.de art.

64 lit.a teza a II-a Cp pe durata executării pedepsei principale.

Întrucât temeiurile avute în vedere cu ocazia luării și menținerii stării de arest preventiv, în baza art. 350 C. pr. penală, s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 88 C. penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la (...) la zi.

In baza art. 26 raportat la art. 20 rap. la art. 211 alin.1, alin.2 lit. a, b și c și alin. 2 ind. 1 lit. a și b C. pen. cu aplic. art. 99 și urm. C. pen., cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin.1-4, 7 C. pr. penală, a fost condamnat inculpatul C. R. B. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la tâlhărie, la o pedeapsă de 1 an și 10 luni închisoare.

În privința modalității de individualizare a executării pedepsei, s-au analizat prevederile art.86 ind.1 lit.c C.pr.pen. potrivit cărora instanța poate dispune suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere când se apreciază, ținând seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârși infracțiuni.

În ce privește persoana inculpatului C., acesta se află la prima confruntare cu legea penală, nefiind luată față de acesta măsuri cu caracter penal.

În ceea ce privește comportamentul inculpatului după comiterea faptelor, instanța de fond a reținut că a recunoscut comiterea acesteia.

Pentru aceste considerente, instanța de fond a apreciat că pronunțarea condamnării față de inculpatul C. constituie un avertisment suficient pentru acesta astfel că, fără executarea pedepsei, inculpatul să nu mai comită alte infracțiuni.

Astfel, în baza art. 110 ind. 1 C.pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei, pe un termen de încercare de 3 ani si 8 luni, stabilit conform art. 110 C.pen., iar în baza art. 110 ind. 1 alin. 1 C.pen., s-a încredințat supravegherea inculpatului minor în sarcina S.ui de P. de pe lângă Tribunalul Cluj până la împlinirea vârstei de 18 ani: să se prezinte la datele fixate la S. de P. de pe lângă Tribunalul Cluj; să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședința sau locuința si orice deplasare care depășește 8 zile, precum si întoarcerea; să comunice si să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existentă.

In baza art. 71 C.pen., s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art.

64 lit. a tz. II C.pen. de la data împlinirii vârstei de 18 ani.

In baza art. 71 alin. 5 C.pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

In baza art. 359 C.pr.pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 si 84 C.pen., privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

In baza art. 26 raportat la art. 20 rap. la art. 211 alin.1, alin.2 lit. a, b și c și alin. 2 ind. 1 lit. a și b C. pen. cu aplic. art.75 lit. c C. pen, cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin.1-4, 7 C. pr. Penală - prin respingerea solicitării de înlăturare a incidenței art. 75 lit. c C. penal - s-a dispus condamnarea inculpatul I. D. N. - fiul lui D. H. si M., născut la data de (...) în C.-N., jud. C., cetățean român, studii - 101 clase, elev la L. P. Dan din C. T., fără antecedente penale, domiciliat în C. T., str. A. V., nr.57, ap. 9, jud. C., C.N.P.: 1., pentru comiterea infracțiunii de complicitate la tentativă la tâlhărie, la o pedeapsă de

2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a Cp pe durata executării pedepsei principale.

În privința modalității de individualizare a executării pedepsei, în baza acelorași argumente ca și în situația inculpatului C., instanța a apreciat că pronunțarea condamnării față de inculpatul I. constituie un avertisment suficient pentru acesta astfel că, fără executarea pedepsei, să nu mai comită alte infracțiuni.

Prin urmare, în baza art. 86 ind. 1 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani calculat conform art. 86 ind.2 alin 1 si 2 rap. la art. 82 alin. 3 C. pen.

În baza art. 86 ind. 3 Cod penal, s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la S. de probațiune din cadrul T.ui C. b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În baza art. 71 alin.5 C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În baza art. 359 C. pr. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86 ind. 4 rap. la art. 83 și 84 C. pen. referitoare la cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a dispus confiscarea de la inculpatul R. a cuțitului ridicat potrivit dovezii de la fila 86 dosar u.p. și restituirea către același inculpat a celorlalte bunuri ridicate potrivit aceluiași proces verbal.

S-a constatat că nu s-au formulat pretenții civile în cauză.

În baza art. 191 alin.1, 2 C.pr.pen., au fost obligați inculpații la plata către stat a următoarelor sume cu titlu de cheltuieli judiciare: R. - 900 lei, I. -

600 lei, C. - 600 lei.

S-a încuviințat onorariu av. oficiu 600 lei L. Nemeș (faza u.p.), onorariu av. oficiu Roman Ciprian 300 lei (faza u.p.), onorariu av. oficiu A. Uță 300 lei

(faza u.p.), suma de 100 lei reprezentând onorariu av. oficiu T. Diana (fază judecată) și suma de 100 lei reprezentând onorariu av. oficiu Robert Cojan

(fază judecată) sume care s-au avansat din FMJLC in favoarea Baroului C..

Impotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal inculpatul R. A.

G. B., solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a sentinței atacate și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună condamnarea sa la o pedeapsă cu suspendare sub supraveghere, potrivit dispozițiilor art. 86/1

C.penal. S-a susținut că hotărârea de a procura suma de bani - prin comiterea unei infracțiuni s-a datorat unui conflict cu tatăl inculpatului, a fost luată într- un moment de puternică tulburare și a reprezentat materializarea unui gest disperat. S-a mai arătat că prima instanță nu a acordat nici o valoare faptului că infracțiunea a rămas în stare de tentativă întrucât inculpatul a conștientizat natura infracțiunii. În ceea ce privește circumstanța agravantă prev.de art.75 alin.1 lit.c C.penal privind săvârșirea faptei de un major împreună cu un minor, s-a arătat că inculpatul îl cunoștea pe coinculpatul C. doar de circa trei luni. S-a mai solicitat a se avea în vedere comportamentul sincer pe parcursul procesului penal, faptul că inculpatul nu are antecedente penale, după terminarea liceului, acesta s-a angajat pentru a asigura mijloacele de trai și a urmat cursurile și a obținut permis de conducere pentru șoferi profesioniști.

Analizând recursul declarat, prin prisma actelor de la dosar, a dispozițiiloe legale în materie și a motivelor invocate, Curtea apreciază că acesta este nefondat.

Prima instanță a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale și în condițiile în care inculpații au solicitat aplicarea prev. art. 320/1 C.pr.pen.

In aceste condiții, solicitarea, inclusiv în recurs, a apărării în sensul înlăturării prevederilor art.75 lit. c Cod penal nu poate fi primită, fiind evident că într-o astfel de situație inculpatul nu ar fi putut beneficia de dispozițiile art.

320/1 C.pr.pen., fiind practic vorba de o recunoaștere nuanțată prin negarea unei împrejurări care agravează caracterul infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, respectiv comiterea acesteia împreună cu un inculpat minor.. în vedere însă că ne aflăm exclusiv în calea de atac formulată de inculpat, acestuia nu i se poate îngreuna situația prin înlăturarea aplicării prev. art.

320/1 C.pr.pen., însă Curtea își însușește argumentația instanței de fond în sensul respingerii acestei solicitări formulate și la judecata în primă instanță.

In ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului recurent, ca și cuantum, Curtea o apreciază ca fiind corect individualizată, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 Cod penal.

Referitor la modalitatea de executare a acesteia, de asemenea instanța de recurs consideră că raportat la gravitatea infracțiunii, la modalitatea de concepere a acesteia, la scopul urmărit și la urmările pe care le-ar fi putut produce, reeducarea inculpatului nu se poate realiza decât prin executarea efectivă a pedepsei, în regim de detenție.

Chiar dacă aparent aceasta pare ușor discriminatorie ținând cont de pedepsele aplicate complicilor și modalitatea de executare a acestora, nu poate fi ignorat faptul că inculpatul recurent a fost cel care a conceput modul de acțiune, el i-a angrenat în activitatea infracțională și pe amicii lui, dintre care unul era minor, a premeditat comiterea acesteia și a renunțat la executarea până la capăt a infracțiunii doar datorită prezenței de spirit a angajatelor benzinăriei și împrejurării că acestea efectiv nu aveau încasări la îndemână pentru a i le preda. Modalitatea de comitere a faptei însă este de o natură deosebit de violentă (prin folosirea unei cagule, a unui cuțit tip baionetă și a amenințărilor cu moartea) astfel încât indiferent de motivația reală a gestului, gradul de pericol social al faptei nu poate fi ignorat.

Vârsta tânără a inculpatului, lipsa antecedentelor penale, atitudinea sinceră a acestuia, împrejurarea că fapta a rămas în fază de tentativă au fost avute în considerare de către prima instanță și au fost reflectate în cuantumul pedepsei aplicate, al cărei maxim, prin aplicarea succesivă a prevederilor art.

20 Cod penal și art. 320/1 C.pr.pen. ajunge până la 6 ani și 8 luni.

Față de cele sus-expuse, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b C.pr.pen. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul R. A. G. B. împotriva sentinței penale nr. 267 din 6 iunie 2012 a Judecătoriei T..

Potrivit art. 88 Cod Penal va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de 3 aprilie 2012 și până în prezent.

Se va stabili în favoarea Baroului C. suma de 50 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

In baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen. inculpatul va fi obligat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorar avocațial parțial.

PENTRU ACE. MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul R. A. G. B., deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 267 din 6 iunie 2012 a

Judecătoriei T..

Potrivit art. 88 Cod Penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de 3 aprilie 2012 și până în prezent.

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 50 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorar avocațial parțial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 18 iulie 2012 .

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

A. D. L. V. G. D. P.

GREFIER, L. C.

Red.A.D.L./(...). Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: V. M.B..

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1055/2012, Curtea de Apel Cluj