Decizia penală nr. 106/2012, Curtea de Apel Cluj

R.IA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR.106/A/2012

Ședința publică din 31 mai 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. P., judecător JUDECĂTOR: M. B.

G.: D. S.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror: D. S.

S-au luat spre examinare apelurile declarate de părțile civile Ș. D. și Ș. C. împotriva sentinței penale nr.198 din 11 aprilie 2011 a T.ui M., pronunțată în dosar nr.(...), privind pe inculpatul R. P., trimis în judecată pentru infracțiunea de omor prev. de art. 174 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.73 lit.b Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Bumb Mioara, din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind părțile civile apelante.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care inculpatul arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru judecarea apelurilor.

Apărătorul inculpatului solicită respingerea apelurilor declarate de părțile civile ca nefondate și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate. Instanța de fond a apreciat în mod judicios că pedeapsa aplicată inculpatului corespunde scopului și funcțiilor prev.de art.52 C.pen., în condițiile în care inculpatul a beneficiat de prevederile art.320/1 C.pr.pen. și sunt incidente disp.art.73 lit.b C.pen. S-a avut în vedere gradul de pericol social al infracțiunii și împrejurările în care s-a comis fapta, apreciind că pedeapsa a fost corect individualizată. Cu onorariu avocațial din FMJ.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea apelurilor declarate de părțile civile ca nefondate și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că pedeapsa aplicată este corectă.

C U R T E A

Prin rechizitoriul din 20 decembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș dat în dosarul nr.581/P/2011 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului R. P., zis „Vrici";, CNP 1., fiul lui D. și I., născut la (...) în M., județul M., cetățean român, 10 clase+școala profesională, pensionar de boală, căsătorit, 2 copii din care unul minor, stagiul militar satisfăcut, domiciliat în comuna M. nr.847B, județul M. pentru comiterea infracțiunii de omor prev. de art.174 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.73 lit.b Cod penal, în sarcina sa reținându-se, în esență, că în data de 17 octombrie 2011, în jurul orei 14.00, în timp ce se afla în locuința părinților său de pe raza localității M., județul M., pe fondul consumului de alcool și a unei altercații spontane cu victima Ș. V., care l-a lovit cu pumnul în față de mai multe ori, i-a aplicat acesteia o lovitură de cuțit în zona hemitoracelui stâng, cauzându-i astfel decesul.

În cursul urmăririi penale au fost administrate probe constatate în următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică aferentă; declarația părții civile Ș. I. declarația părții civile Ș. G. raportul de expertiză medico-legală - necropsie; raportul de expertiză medico-legală psihiatrică; raportul de constatare medico-legală traumatologică; declarații de martori; declarațiile inculpatului.

La termenul de judecată din 05 aprilie 2012 inculpatul R. P. a invederat instanței că înțelege să se prevaleze de dispozițiile art.3201 Cod procedură penală, arătând că recunoaște fapta și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Constatând că sunt îndeplinite condițiile legale, instanța a încuviințat cererea formulată de inculpat.

Pr in sen tinț a pen al ă nr. 198/(...), pronunț ată de T ribun alul M ar amu reș

în dosar nr. (...), a fost condamnat inculpatul R. P., CNP 1., fiul lui D. și I., născut la data de (...) în M., județul M., cetățean român, studii 10 clase+școala profesională, pensionar de boală, căsătorit, are 2 copii din care unul minor, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, domiciliat în comuna M. nr.847B, județul M., arestat preventiv în Penitenciarul Gherla, pentru săvârșirea infracțiunii de: omor prev. de art.174 al.1 Cod penal, cu aplicarea art.73 lit.b Cod penal, art.76 lit.b Cod penal și art.3201 al.7 Cod procedură penală la pedeapsa de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a și b Cod penal pe o perioadă de 3 ani.

În baza art.71 Cod penal, a fost aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a și b Cod penal.

În temeiul art.350 C.pr.pen., a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului, iar în baza art.88 Cod penal a fost dedusă din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă începând cu (...) la zi.

În baza art.7 din Legea nr.76/2008, s-a dispus după rămânerea definitivă a hotărârii, prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în SNDGJ.

A fost obligat inculpatul la plata către partea civilă S. de A. J. M. a sumei de 381,30 lei despăgubiri civile, cu dobânda legală de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la achitarea sumei.

În temeiul art.3201 al.5 C.pr.pen., au fost disjunse acțiunile civile formulate de părțile civile Ș. I., domiciliat în P., str. C. B. nr.1A, județul

Arad, Ș. D. L., domiciliată în P., str. C. B. nr.1, județul Arad, Ș. D. F. prin curator Ș. C., domiciliate în P., str. C. B. nr.1, județul Arad și Ș. G., domiciliat în M. nr.615B, județul M. și s-a stabilit termen de judecată pentru soluționarea acestora la data de 03 mai 2012, pentru când părțile se citează.

În temeiul art.191 al.1 C.pr.pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului 2.300 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut următoarele:

În dimineața zilei de 17 octombrie 2011, în baza unei înțelegeri anterioare cu numiții R. D. și R. I., părinții inculpatului, victima Ș. V. s-a deplasat la domiciliul acestora situat în comuna M. nr.847, pentru a-i ajuta la treburile gospodărești.

Până în jurul orei 14.00, victima a tăiat lemne în curtea gospodăriei familiei R., după care a fost invitată în casă pentru a lua masa.

În interiorul locuinței, pe fondul consumului de alcool, la un moment dat s-a iscat o altercație între victimă și inculpatul R. P., în timpul căreia victima l-a lovit pe inculpat, de mai multe ori, cu pumnul la nivelul feței.

Enervat de atitudinea agresivă a victimei, inculpatul a luat un cuțit de mari dimensiuni și i-a aplicat acesteia, din față, o singură lovitură la nivelul hemitoracelui stâng, cauzându-i o plagă penetrantă cu interesarea pleurei parietale și cu secționarea peretelui posterior al ventriculului stâng.

După agresiune, victima a ieșit în curtea locuinței familiei R., unde a căzut și a fost găsită decedată de personalul medical și de organele de poliție care s-au deplasat la fața locului.

Conform raportului de expertiză medico-legală nr. 297/113/1 noiembrie 2011, întocmit de S. M.-L. J. M. - C. M.-L. S. M., moartea numitului Ș. V. a fost violentă și s-a datorat unui hemotorax stâng masiv post-plagă înțepată-tăiată în regiunea spațiului V-VI intercostal stâng, cu interesarea peretelui muscular, a pleurei parietale și a peretelui posterior al ventriculului stâng.

Instanța a constatat că în drept, fapta inculpatului care la data de 17 octombrie 2011, în timp ce se afla în locuința părinților săi de pe raza localității M., județul M., pe fondul unei altercații spontane cu victima Ș. V., care l-a lovit cu pumnul în față de mai multe ori, i-a aplicat acesteia o lovitură de cuțit în zona hemitoracelui stâng, cauzându-i astfel decesul realizează elementele constitutive ale infracțiunii de omor prev. de art.174 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.73 lit. b Cod penal.

Instanța a reținut că declarația inculpatului de recunoaștere a comiterii faptei se coroborează cu declarațiile martorilor R. D. și M. V., cu mențiunile procesului-verbal de cercetare la fața locului și concluziile actelor medico-legale.

Pe de altă parte, materialitatea acțiunii desfășurate de inculpat, respectiv lovirea victimei cu un cuțit (obiect apt să producă moartea), într-o zonă vitală (hemitorace stâng) și cu intensitate mare dedusă din leziunile grave cauzate - plagă înțepată cu interesarea peretelui muscular și a peretelui posterior al ventriculului stâng, evidențiază că inculpatul a avut reprezentarea rezultatului letal al acțiunii sale și, chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, acționând astfel cu intenția specifică de a ucide, sub forma intenției indirecte.

În cauză se justifică reținerea circumstanței atenuante legale prev. de art.73 lit.b Cod penal, întrucât s-a dovedit că victima a fost cea care anterior l-a agresat pe inculpat, lovindu-l de mai multe ori cu pumnul în față, aspect confirmat de martorul R. D. și concluziile raportului de constatare medico- legală care atestă că inculpatul a suferit leziuni vindecabile în 5-6 zile de îngrijiri medicale care s-au putut produce prin lovire activă cu corp dur

(posibil pumn). Prin urmare, aflat sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de comportamentul agresiv al victimei, inculpatul a ripostat comițând infracțiunea. Sub acest aspect, ținând seama de toate împrejurările faptei, instanța va reține în sarcina victimei o culpă de 30%.

Pentru comiterea acestei infracțiuni, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 5 ani închisoare, apreciind că aceasta corespunde scopului și funcțiilor prev. de art.52 Cod penal, pedeapsă la a cărei individualizare se au în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege reduse cu o treime în conformitate cu prev. art.3201 al.7 Cod procedură penală, respectiv 6 ani și

8 luni închisoare - 13 ani și 4 luni închisoare, incidența dispozițiilor art.73 lit. b Cod penal și art.76 lit. b Cod penal ce impun coborârea pedepsei sub minimul special și, de asemenea, gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, împrejurările în care a fost comisă, faptul că inculpatul nu are antecedente penale și și-a asumat consecințele faptei sale, apreciindu-se că prin executarea acestei pedepse se poate realiza finalitatea prevăzută de lege, și anume reeducarea inculpatului.

I s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a teza a II-a și b Cod penal pe o perioadă de 3 ani, reținând că natura infracțiunii comise este incompatibilă cu gradul de responsabilitate civică pe care îl implică exercitarea acestor drepturi.

Pentru aceleași considerente, în baza art.71 Cod penal, i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a teza a II-a și b Cod penal.

În cursul urmăririi penale, prin ordonanța din 0(...) inculpatul a fost reținut pe timp de 24 ore, iar prin încheierea penală nr.566 din 8 noiembrie

2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 de zile, măsură ce ulterior a fost prelungită și menținută. Constatând că subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii și lăsarea în libertate a inculpatului prezintă în continuare pericol pentru ordinea publică, în temeiul art. 350

C.pr.pen., a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului, iar în baza art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia reținerea și arestarea preventivă începând cu (...) la zi.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în S.ul

Național de D. G. J., după rămânerea definitivă a hotărârii.

În cauză s-a constituit parte civilă S. de A. J. M. cu suma de 571,94 lei cu dobânda legală reprezentând cheltuieli cu asistența medicală acordată victimei. De asemenea, părțile civile Ș. I., Ș. D. L., Ș. D. F. prin curator Ș. C. și Ș. G. au formulat pretenții civile,

Inculpatul a fost obligat la plata de despăgubiri civile în sumă de

381,30 lei către partea civilă S. de A. J. M., cu dobânda legală de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la achitarea sumelor, având în vedere că sunt îndeplinite cerințele răspunderii civile delictuale, despăgubiri stabilite însă în raport de gradul de vinovăție reținut în sarcina inculpatului de 70%.

Constatând că pentru soluționarea acțiunilor civile se impune administrarea de probe, potrivit art. 3201 alin. 5 C.pr.pen., instanța a dispus disjungerea acțiunilor civile formulate de părțile civile Ș. I., Ș. D. L., Ș. D. F. prin curator Ș. C. și Ș. G. și a stabilit termen de judecată pentru soluționarea acestora la data de 03 mai 2012, pentru când părțile vor fi citate.

În temeiul art. 191 al. 1 C.pr.pen., a fost obligat inculpatul R. P. să plătească statului 2.300 lei cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel părțile civile Ș. D. și Ș. C., solicitând desființarea sentinței penale atacate și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se majoreze cuantumul pedepsei aplicate inculpatului.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, precum și în conformitate cu dispozițiile art. 371 alin. 2 C.pr.pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, instanța apreciază că apelul declarat în cauză de părțile civile este nefondat pentru următoarele considerente:

Pe baza probelor administrate în cauză s-a reținut că în data de (...), în timp ce se afla în locuința părinților săi din localitatea M., județul M., pe fondul consumului de alcool și a unei altercații spontane cu victima Ș. V., care l-a lovit cu pumnul în față de mai multe ori, i-a aplicat acesteia o lovitură de cuțit în zona hemitoracelui stâng cauzându-i astfel decesul. În sarcina inculpatului R. P. a fost reținută vinovăția sub aspectul comiterii infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. 1 C.pen. De asemenea, în cauză a fost reținută circumstanța prevăzută de art. 73 lit. b C.pen., întrucât din probele administrate a rezultat că victima a fost cea care anterior l-a agresat pe inculpat, lovindu-l de mai multe ori cu pumnul în față, aspect confirmat de martorul R. D. și de concluziile raportului de constatare medico-legală care atestă că inculpatul a suferit leziuni vindecabile în 5-6 zile de îngrijiri medicale.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanța de fond a avut în vedere în mod corect atât gradul de pericol concret al infracțiunii săvârșite, împrejurarea că inculpatul a recunoscut comiterea faptei, precum și incidența dispozițiilor art. 73 lit. b C.pen.

Solicitarea formulată de părțile civile, de a se proceda la majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, este neîntemeiată.

Este de necontestat gradul de pericol social ridicat al faptei comise de inculpat, acesta lovind victima cu un cuțit într-o zonă vitală și cu intensitate mare, acțiune care a condus la suprimarea vieții victimei.

Pe de altă parte însă, inculpatul la termenul de judecată din (...), a arătat că înțelege să se prevaleze de prevederile art. 3201 C.pr.pen., împrejurare care atrage reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute pentru fapta săvârșită. De asemenea, inculpatul nu are antecedente penale și și-a asumat consecințele faptei sale, iar în cauză s-a probat că acesta a comis fapta aflat fiind sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de comportamentul agresiv al victimei, fiind incidente prevederile art. 73 lit. b C.pen.

Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că soluția pronunțată este legală și temeinică sub toate aspectele, astfel că având în vedere și dispozițiile art. 379 pct. 1 lit. b C.pr.pen., apelul declarat de părțile civile Ș. C. și Ș. D. L. va fi respins ca nefondat.

În temeiul art. 350 C.pr.pen. și art. 88 C.pen., se va menține starea de arest a inculpatului și se va deduce din pedeapsa aplicată acestuia durata arestului preventiv din 0(...) la zi.

În temeiul art. 189 și art. 192 alin. 2 C.pr.pen., se va stabili onorariu avocațial și vor fi obligate apelantele la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat apelul declarat de părțile civile Ș. C. si Ș. D. L. împotriva sentinței penale nr. 198 din 11 aprilie 2012 a T.ui M..

Menține starea de arest a inculpatului R. P.

Potrivit articolului 88 Cod Penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de 0(...) și până în prezent.

Stabilește în favoarea Baroului de A. C.- suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe apelante să plătească în favoarea statului suma de câte 200 lei cheltuieli judiciare.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare cu părțile civile si pronunțare cu inculpatul.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 31 mai 2012 în prezența inculpatului arestat.

PREȘEDINTE

JUDECĂTOR

G.

D. P.

M. B.

D. S.

Red.MB/dact.MS

5 ex./(...) Jud.fond: A.S.-F.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 106/2012, Curtea de Apel Cluj