Decizia penală nr. 1071/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M A N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR.1071/R/2012

Ședința publică din 25 iulie 2012

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. B. JUDECĂTORI : D. P.

: C. I. G. : M. B.

S. D.

Ministerul Public - Parchetul de pe Curtea de A. C. - reprezentat prin P. -

S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul R. C. împotriva sentinței penale nr.1398 din 7 iunie 2012 a JUDECĂTORIei B. M., pronunțată în dosar nr. (...), inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie prev.și ped.de art.211 al.1, al.2/1 lit.b și c C., cu aplic.art.37 lit.b C., și art.33 lit.a C.; violare de domiciliu prev.și ped.de art.192 al.1 C., cu aplic.art.37 lit.b C., și furt prev.și ped.de art.208 al.1 C., cu aplic.art.37 lit.b C.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul R. C., în stare de arest, asistat de către apărătorul desemnat din oficiu av.V. I. L., din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar, lipsă fiind părțile civile C. N. și B. N.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind de către instanță, inculpatul R. C. arată că este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu.

Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul R. C., în temeiul art.385/15 pct.2 C.pr.pen., solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza a se dispune reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului de către prima instanță.

In susținerea recursului arată că inculpatul a recunoscut faptele reținute în sarcina sa, a cooperat cu organele judiciare, a avut o atitudine sinceră, astfel încât, în opinia sa, se poate face aplicarea art.74 lit.c C., raportat la art.76 C., cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

Totodată, susține faptul că prima instanță în mod greșit a reținut că inculpatul a pătruns în imobile, în baza rezoluției infracționale de a își însuși bunurile, chiar dacă părțile vătămate se aflau acasă, ci, din contră, inculpatul a acționat în timpul zilei tocmai sperând că părțile vătămate sunt persoane active profesional care se află la activitățile zilnice și nu în locuință.

De asemenea, apreciază că instanța de fond în mod greșit a reținut faptul că inculpatul a urmărit să acționeze asupra unor persoane vârstnice, această reținere fiind contrazisă tocmai de vârsta celei de a treia părți vătămate care este o persoană de vârstă medie precum și de faptul că din materialul existent la dosarul cauzei nu există nici o probă care să conducă la concluzia că inculpatul ar fi urmărit asemenea profil al victimelor.

In ce privește starea de recidivă post executorie a inculpatului, solicită a se ține seama de faptul că acesta și-a executat pedeapsa pentru celelalte fapte pentru care a fost condamnat, este o persoană tânără și are mult mai mari șanse să-și însușească regulile de conduită integrat în societate decât într-o exagerată perioadă în regim de detenție.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, cu consecința reducerii pedepsei aplicate inculpatului.

Reprezentantul M.ui P., arată că inculpatul a săvârșit prezentele infracțiuni în stare de recidivă post executorie, scopul fiind cât se poate de clar și se desprinde din materialul probator administrat în cauză.

Apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului, este pe măsura gravității faptei și a stării de recidivă ce-l caracterizează, astfel că soluția atacată este temeinică și legală, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat.

Inculpatul R. C., având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta comisă.

C U R T E A :

Deliberând constată că,

Prin sentința penală nr. 1398 din 7 iunie 2012, JUDECĂTORIei B. M. a condamnat pe inculpatul R. C., fiul lui natural și S., n.la (...) în C.-Napoca, cetățean român, studii 6 clase, fără ocupație și loc de muncă, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, domiciliat în loc.S. nr.47, jud.C., recidivist, în prezent arestat preventiv în Penitenciarul Gherla, pentru comiterea infracțiunilor de:

- tâlhărie prev.de art.211 al.1, al.2 ind.1 lit.b, c C.penal, cu aplicarea art.37 lit.b C.penal, și art.320 ind.1 C.pr.penală(2 infracțiuni), la câte 5 ani închisoare;

- violare de domiciliu prev.de art.192 al.1 C.penal cu aplicarea art.37 lit.b

C.penal, și art.320 ind.1 C.pr.penală, la 1 an închisoare;

- furt prev.de art.208 al.1 C.penal, cu aplicarea art.37 lit.b C.penal, și art.320 ind.1 C.pr.penală, la 1 an închisoare.

În baza art.33 lit.a,34 lit.b C.penal, s-au contopit pedepsele de mai sus, inculpatul urmând să execute în regim de detenție rezultanta de 5 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art.71 și 64 lit.a, teza II C.penal.

În baza art.350 C.pr.penală s-a menținut starea de arest a inculpatului și potrivit art.88 C.penal deduce din pedeapsă reținerea și arestul preventiv începând cu (...), la zi.

În baza art.14 C.pr.penală, art.998, C.civil a fost obligat inculpatul la despăgubiri civile , după cum urmează:

- 500 lei, cu titlu de daune materiale și 1000 lei cu titlu de daune morale, părții civile C. N. din B. S., str.F. nr.47, Maramureș;

- 40 lei lei, către B. N. din B. M., str.T.V. nr.36, Maramureș.

S-a constatat recuperat prejudiciul cauzat părții vătămate S. I. din B. M., str.L. nr.72, Maramureș.

În temeiul art.191 al.1 C.pr.penală a fost obligat inculpatul la 1000 lei, cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei onorariul avocatului din oficiu O. L..

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Prin rechizitoriul P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare, nr. 9. al P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare a fost trimis în judecată inculpatul R. C. pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, prev. și ped. de art. 211 alin. 1, alin. 2 indice

1 lit. b și c Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal(două fapte), cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, violare de domiciliu prev. și ped. de art. 192 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, furt prev. și ped. de art.

208 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, toate cu aplicarea art.

33 lit. a Cod penal.

S-a reținut în sarcina acestuia că în data de (...), a deposedat-o în locuința ei, pe partea vătămată C. N. de suma de 500 lei, cauzându-i leziuni traumatice vindecabile într-un număr de 1-2 zile de îngrijiri medicale, la data (...), a intrat în imobilul cu nr. 36 unde folosind un spary lacrimogen asupra părții vătămate B.

N., i-a sustras suma de 40 lei.

S-a mai reținut în sarcina acestuia că la data de (...), pe timp de zi, a pătruns în curtea imobilului cu nr. 72, aparținând părții vătămate S. I., pe poarta închisă dar neasigurată și în aceeași modalitate în casă de unde a sustras un telefon mobil și bani.

Inculpatul a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată prin actul de inculpare, solicitând judecarea sa în baza procedurii simplificate prevăzută de art. 320 ind. 1 Cod procedură penală.

Trecând la soluționarea cauzei, în baza probelor administrate de parchet, conform disp.art.320 ind.1 din Codul procedură penală, instanța reține următoarele:

1. Inculpatul R. C. are domiciliul legal în localitatea S., nr. 47, jud. C. și a locuit, o scurtă perioadă de timp, fără forme legale, în cartierul F. din municipiul

B. M.

În data de (...), în jurul orie 10, s-a deplasat în localitatea B. S. și sub pretextul cerșitului, a pătruns în imobilul cu nr. 47 de pe str. F., pe ușa închisă, dar neasigurată.

În interior i-a întâlnit pe proprietarii casei C. N. ( în vârstă de 80 de ani) și soția acestuia C. S. ( în vârstă de 70 de ani). Văzându-i pe proprietari, le-a cerut mâncare și bani, intenția fiind de a vedea unde își țin banii proprietarii imobilului.

Partea vătămată C. N. i-a dat inculpatului suma de 1 leu, dintr-un portofel situat pe pervazul unui geam și i-a cerut acestuia să părăsească casa.

În acel moment, inculpatul a scos din buzunarul hainei un spray lacrimogen și a pulverizat conținutul pe fața părții vătămate C. N., aducându-l pe acesta într-o stare de neputință de a se apăra iar din portofelul de pe pervaz inculpatul și-a însușit suma de 500 lei, după care a părăsit imobilul.

La ieșire a fost imobilizat, o scurt perioadă de timp, de martorul C. G.-C.( vecin cu partea vătămată), dar inculpatul a reușit să fugă.

În urma folosirii de către inculpat a spray-ului lacrimogen, partea vătămată C. N. a suferit leziuni traumatice în zona facială și oculară, leziuni ce s-au putut produce prin acțiune chimică și care au necesitat pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale(raport de constatare medico-legală nr. 184/(...), f.36-37 dos. urm. pen.).

Partea vătămată C. N. s-a constituit parte civilă față de inculpat cu suma de 500 lei.

2. În data de (...), în jurul orei 11, inculpatul R. C. s-a de plasat pe str. T. V. din municipiul B. M.

Folosind același pretext al cerșitului, a intrat în imobilul cu nr. 36 unde l-a întâlnit pe proprietarul imobilului: B. N., în vârstă de 88 de ani, care era singur acasă. I-a cerut părții vătămate B. bani. Partea vătămată i-a dat inculpatului dintr-un portmoneu pe care îl avea la buzunarul de la pantalon, suma de 1 leu și i-a cerut să părăsească imobilul, dar în acel moment, inculpatul R. a scos din buzunarul de la haină un spray lacrimogen și a pulverizat conținutul pe fața părții vătămate B. N.

Profitând de faptul că partea vătămată a fost adusă, astfel, într-o stare de neputință de a se apăra, inculpatul și-a introdus mâna în buzunarul părții vătămate de unde a scos portmoneul și din interior și-a însușit toată suma existentă, respectiv 40 lei, după care a părăsit imobilul.

În urma folosirii de către inculpat a spray-ului lacrimogen, partea vătămată

B. N. a suferit leziuni traumatice în zona ochilor, care au necesitat pentru vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale, conform raportului de constatare medico-legală nr. 205/(...) întocmit de S. M.-L. B. M. ( f.31-32 dos. urm. pen.).

Partea vătămată B. N. s-a constitui parte civilă în cauză cu suma de 40 lei.

3. În data de (...), în jurul orei 12, inculpatul R. C. s-a deplasat în cartierul

F. din municipiul B. M., cu intenția de a sustrage bunuri din locuințe.

Ajungând pe str. L., a pătruns în curtea imobilului cu nr. 72, aparținând părții vătămate S. I., pe poarta închisă, dar neasigurată, și apoi pe ușa din spate, închisă dar neasigurată, a pătruns în casă, și profitând de faptul că în casă nu se afla nimeni, de pe un frigider a sustras un telefon mobil marca LG KP 502 și următoarele sume de bani: 5 euro, respectiv 300 forinți.

La ieșire din imobil a fost surprins de către martorii I. I. M., I. F. și C. C. E., care au anunțat organele de poliție.

Telefonul mobil sustras a fost găsit asupra inculpatului. S. de bani sustrase le-a aruncat pe jos, la vederea organelor de poliție.

Prejudiciul total cauzat părții vătămate S. I. a fost în sumă de 450 lei. Întrucât a fost recuperat integral, partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Starea de fapt descrisă mai sus se probează cu următoarele mijloace de probă: plângerea și declarația părții vătămate C. N., proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa cu fotografii judiciare aferente, raport de constatare medico- legală nr. 184/(...) al S.ui de M. L. din cadrul Spitalului J.ețean de U. „. C. O. B. M., proces verbal de reconstituire și planșa cu fotografii judiciare aferente, proces verbal întocmit de către organele de poliție din cadrul I.P.J. Maramureș - S. de I. C. cu ocazia ridicării pe suport optic a imaginilor surprinse de camera de supraveghere aparținând SC ARAMIS SA și CD-ul aferent, conținând aceste imagini, redarea pe hârtie fotografică a uneia din aceste imagini, care îl surprind pe inculpat în apropierea imobilului părții vătămate C. în data de (...), actele întocmite de către S. C. din cadrul I.P.J. Maramureș cu ocazia efectuării portretului robot al inculpatului, declarațiile martorilor I. I. M., C. C. E., I. F., C. G. C., C. S., M. P., M. C., F. V. F., declarațiile inculpatului atât din faza de urmărire penală cât și din faza de cercetare judecătorească în care recunoaște săvârșirea faptelor.

În drept, fapta inculpatului R. C., care în data de (...), pe timp de zi, folosind un spray lacrimogen a pus partea vătămată C. N.(în vârstă de 80 de ani) în stare de neputință de a se apăra și a deposedat-o în locuința ei, de suma de 500 lei, cauzându-i leziuni traumatice vindecabile în 1-2 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.

211 alin.1, alin.2 ind.1 lit. b și c Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal (pct. 1 din rechizitoriu), faptă pentru care instanța va aplica acestuia pedeapsa de 5 ani închisoare.

Fapta aceluiași inculpat, care în data de (...), pe timp de zi, folosind un spray lacrimogen a pus partea vătămată B. N. în stare de neputință de a se apăra și a deposedat-o în locuința ei de suma de 40 lei, cauzându-i leziuni traumatice vindecabile în 8-9 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art..211 al.1, al.2 ind.1 lit.b, c C.penal, cu aplicarea art.37 lit.b C.penal, și art.320 ind.1 C.pr.penală(pct. 2 din rechizitoriu) .

Fapta inculpatului R. C. care, la data de (...), pe timp de zi, a pătruns fără drept, pe ușa închisă și neasigurată, în curtea și apoi în locuința părții vătămate S. I., situată în municipiul B. M., str. L., nr.72, fără consimțământul acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal (pct.3 dinrechizitoriu).

Fapta aceluiași inculpat care, la aceiași dată, pe timp de zi, a sustras în scopul însușirii pe nedrept, un telefon mobil marca LG KP 502 și 5 euro, respectiv 300 forinți, din locuința părții vătămate S. I., cauzându-i acestuia un prejudiciu total în cuantum de aproximativ 450 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt, prevăzută și pedepsită de art. 208 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit. b Cod penal (pct.3 din rechizitoriu).

Întrucât infracțiunile au fost comise în concurs real, în baza art. 33 lit. a,

34 lit. b Cod penal contopește pedepsele de mai sus, inculpatul urmând să execute în regim de detenție rezultanta de 5 ani închisoare.

Faptele descrise mai sus au fost comise în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b Cod penal, primul termen al recidivei constituindu-l pedeapsa de 1 an închisoare pronunțată de J. V. de Sus, prin sentința penală nr.

176/(...), în dosarul penal nr. (...), definitivă prin neapelare la data de (...), pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și furt, în formă continuată. A fost arestat la data de (...) și liberat, la termen, în data de (...).

După executarea acestei pedepse inculpatul a săvârșit din nou infracțiuni, cu intenție, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an.

Întrucât inculpatul a fost judecat în stare de arest preventiv, instanța, în temeiul art.350 C.pr.penală, menține starea de arest a inculpatului și potrivit art.88 C.penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, reținerea și arestul preventiv începând cu (...), la zi.

Face aplicarea art.71 și 64 lit.a, teza II C.penal, interzicând pe durata executării pedepsei, exercitarea drepturilor arătate în textul indicat.

La individualizarea judiciară a pedepselor și a modului de executare, instanța a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptelor, apreciat în raport cu modalitatea concretă în care acestea au fost comise, respectiv faptul că inculpatul a pătruns în imobilele părților vătămate pe timp de zi, cu rezoluția infracțională de a sustrage bunuri chiar dacă părțile vătămate sunt acasă, aspect ce rezultă din aceea că inculpatul era pregătit pentru această situație, având asupra sa un spray lacrimogen. Această modalitate de operare relevă o periculozitate sporită a inculpatului, care, în aceste condiții, și-a îndreptat acțiunile agresive asupra unor persoane vârstnice, agresându-le în propria locuință.

S-a mai avut în vedere și faptul că inculpatul a comis infracțiunile în stare de recidivă postexecutorie, așa cum s-a consemnat mai sus.

De asemenea, s-a avut în vedere atitudinea procesuală a inculpatului care a ales să beneficieze de procedura simplificată prev.de art.320 ind.1 din

C.pr.penală, condiții în care limitele pedepsei au fost reduse cu o treime.

În ce privește latura civilă a cauzei, instanța a constatat că părțile vătămate au formulat pretenții civile în cauză. Considerând pretențiile justificate, în baza art.14 C.pr.penală, art.998 C.civil a fost obligat inculpatul să plătească părților civile despăgubirile solicitate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul R. C. solicitând casarea acesteia și rejudecând, să se reducă pedeapsa aplicată întrucât inculpatul a avut o atitudine sinceră, a acționat pe timp de zi, nu a urmărit să sustragă bunuri de la persoane vârstnice, așa cum s-a reținut, astfel că se justifică reținerea unor circumstanțe atenuante și coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

Recursul a fost declarat în termenul legal, respectiv 10 zile de la comunicarea hotărârii, inculpatul primind minuta la data de 14 iunie 2012, iar acesta a declarat recurs la 15 iunie 2012.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că prima instanță a stabilit în mod corespunzător starea de fapt pe care inculpatul nu o contestă, în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a dat încadrarea juridică corespunzătoare reținând vinovăția sa pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.211 alin.1, alin.21 lit.b și c C.(două fapte) prev.de art.192 alin.1 C.și prev.de art.208 alin.1 C., toate în condițiile recidivei postexecutorii prev.de art.37 lit.b C.

Inculpatul s-a prevalat de dispozițiile prev.de art.3201 C.proc.pen.și văzând limitele de pedeapsă astfel reduse pentru fiecare infracțiune în parte, precum și criteriile generale de individualizare a pedepselor, conform art.72 C.și anume, gradul de pericol social deosebit al faptelor, modalitatea de comitere, împrejurarea că inculpatul este recidivist, instanța în mod corect a individualizat pedepsele și nu se justifică reținerea unor circumstanțe atenuante mai ales că acestea vin în concurs cu circumstanțe agravante, iar pedepsele aplicate se situează înspre minimul special prevăzut de lege pentru fiecare infracțiune în parte.

În consecință, recursul declarat de inculpat este nefondat și va fi respins în baza art.38515 pct.1 lit.b C.proc.pen.

Inculpatul a fost arestat preventiv la data de 6 martie 2012, iar instanța a dedus perioada reținerii șia resetului preventiv față de inculpat fiind deja emis mandatul de executare a pedepsei închisorii la data de 26 iunie 2012, situație în raport de care nu se mai impune aplicarea dispozițiilor art.88 C.

Văzând și disp.art.192 alin.2 C.proc.pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul R. C., detinut in

Penitenciarul Gherla, împotriva sentintei penale nr. 1398 din 7 iunie 2012 a

JUDECĂTORIei B. M.

Stabilește în favoarea Baroului de A. C.- suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 25 iulie 2012 .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

G.

M. B. D. P. C. I.

M. B.

red.C.I./A.C.

3 ex.- (...) jud.fond.G. E.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1071/2012, Curtea de Apel Cluj