Decizia penală nr. 1079/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M A N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)/a4

D. PENALĂ NR.1079/R/2012

Ședința publică din 25 iulie 2012

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. B. JUDECĂTORI : D. P.

: C. I. GREFIER : M. B.

S. D.

Ministerul Public - Parchetul de pe Curtea de A. C. - reprezentat prin P. -

S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul R. S. împotriva încheierii penale f.n., din data de 18 iulie 2012 a T.ui B. N., pronunțată în dosarul nr.(...), având ca obiect menținerea stării de arest a inculpatului.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul R. S., în stare de arest, asistat de către apărătorul desemnat din oficiu av.B. M., din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar și av.Ceoarec I. O. în substituirea apărătorului ales al inculpatului av.Ceoarec D. S., ambii avocați din cadrul Baroului B. N., cu delegațiile la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.

Apărătorul inculpatului R. S., solicită admiterea recursului, desființarea hotărârii atacată ca nelegală și netemeinică în sensul revocării măsurii arestului preventiv și înlocuirea acestuia în baza art.139 al.1 și 2 C.pr.pen., cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

S. a se constata că nu mai subzistă temeiurile pentru care a fost arestat inculpatul și, mai mult, nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate. S. a fi avute în vedere la soluționarea cauzei și concluziile scrise depuse la dosar.

În susținerea recursului arată că durata perioadei de detenție care este de

8 luni de zile este suficient de lungă raportat la dispozițiile art 5 din C., care admite faptul că gravitatea unor acuzații poate determina și justifica arestul preventiv al unei persoane, însă de la un moment dat menținerea acestuia în stare de detenție nu se mai justifică pe simplul motiv al gravității faptelor așa cum greșit a reținut instanța de fond.

Așadar, după o perioadă mai lungă de timp, autoritățile trebuie să invoce apariția unor temeiuri noi care să justifice menținerea inculpatului în arest preventiv. Aceste temeiuri în cazul de față nu au apărut și autoritățile nu au făcut nici o dovadă contrară.

Referitor la gravitatea faptei, solicită a se observa că fapta în materialitatea ei a avut ca urmare o vătămare a părții vătămate care a necesitat pentru vindecare 2 zile de îngrijiri medicale. Chiar dacă conținutul juridic este altul și încadrarea juridică apare foarte gravă, inculpatul se bucură de prezumția de nevinovăție.

Referitor la art.148 lit.f C.pr.pen., care a fost reținut când s-a menținut arestul preventiv, susține că într-adevăr pedeapsa trebuie să fie mai mare de 4 ani și să existe probe că inculpatul prezintă un pericol pentru ordinea publică.

S. a se observa că din probele existente în dosar nu există un astfel de pericol social.

In art.5 C. vorbește de acest pericol care trebuie să fie real, dovedit și actual. Nu numai că în speță nu există dovezi că ar exista vreun pericol, dar din probele administrate până în prezent, respectiv declarațiile martorilor, rezultă că opinia publică este una favorabilă inculpatului și nu prezintă o stare de pericol în comunitate.

S. a fi avute în vedere declarațiile martorilor T., R. I. și a părții vătămate din care rezultă că inculpatul a avut o conduită corespunzătoare precum și referatul de evaluare întocmit de S. de probațiune de pe lângă T. B.

Mai mult, susține că instanța de fond nu a avut in vedere adresa primăriei din care rezultă că inculpatul nu prezintă pericol social și chiar s-a a propus instanței de judecată judecarea în stare de libertate.

Instanța face referire la un eventual pericol de influențare a martorilor. S. că în cauză au fost audiați martorii acuzării și au declarat că inculpatul nu prezintă un pericol pentru societate.

Prin urmare, având în vedere că nu există temeiuri noi care să impună menținerea arestării preventive, consideră că nu sunt îndeplinite condițiile art.148 C.pr.pen.

In legătură cu persoana inculpatului, solicită a se avea în vedere că inculpatul nu are antecedente penale.

Reprezentantul M.ui P., arată că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj și tentativă la omor deosebit de grav.

Apreciază că în cauză subzistă temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza arestului preventiv, așa cum a apreciat și constatat și instanța de fond.

Așa fiind, soluția recurată este temeinică și legală, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat.

Inculpatul R. S., având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său și solicită judecarea în stare de libertate.

C U R T E A :

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor dosarului, constată că T. B.-N. prin încheierea penală f.nr.din 18 iulie 2012, în temeiul disp.art. 300 ind.2 rap. la art. 160 ind. b Cod procedură penală.

S-a menținut ca legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului R. S., fiul lui S. și I., născut la data de (...) în comuna C., județul C., cetățenia română, 8 clase, agricultor, concubinaj, stagiul militar satisfăcut, domiciliat în comuna B., sat Ț., nr. 252, județul B.-N., fără antecedente penale, având CNP - 1., aflat în prezent în Penitenciarul Gherla.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Prin rechizitoriul P. de pe lângă T. B.-N. nr. 7. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului R. S. pentru infracțiunile de ultraj, prev. de art. 239 alin. (1), (2) și (5) Cod penal și tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 Cod penal și art. 176 alin. (1) lit. f) Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. b) Cod penal.

S-a reținut în sarcina sa că, la (...), l-a amenințat cu moartea pe agentul șef principal de poliție P. I., aflat în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, încercând să-i aplice lovituri cu motofierăstrăul și toporul în zona capului, lovituri susceptibile de a produce suprimarea vieții( acțiuni ce au determinat apărarea acestuia cu o rangă de metal) și de a-i aplica, în același context, lovituri cu pumnul în zona feței(buza superioară), prin care s-au cauzat leziuni părții vătămate P. I., leziuni care au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale.

Luarea măsurii arestării preventive a inculpatului a fost dispusă prin încheierea penală nr. 105/CC/2011, pronunțată la 8 decembrie 2011, în dosarul penal nr. (...) al T.ui B.-N., pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 8 decembrie 2011 și până la data de 5 ianuarie 2012, reținându-se că sunt suficiente indicii temeinice cu privire la implicarea inculpatului în incidentul violent din 7 decembrie 2011 și incidența în speță a dispozițiilor art. 148 alin. (1) lit. f) Cod procedură penală, fiind întrunite și cerințele disp. art. 143 Cod procedură penală.

Ulterior, măsura preventivă a arestării a fost prelungită prin Î. penală nr.

1/CC/2012, pronunțată în dosarul penal nr. (...) al T.ui B.-N., pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de (...) și până la data de (...). Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, recurs care a fost respins ca nefondat prin Î. penală nr. 2/R/2012, pronunțată de către Curtea de A. C. în dosarul cu același număr.

La termenul din 26 ianuarie 2012 în temeiul disp.art. 300 ind. 1 al. 1 și 3 Cod procedură penală s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului, menținând măsura preventivă, soluția instanței de fond fiind menținută prin D. penală nr. 190/R/3 februarie 2012 pronunțată de Curtea de A. C. în același dosar.

Ulterior, la 14 martie 2012 s-a menținut ca legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului, prin decizia penală nr. 490/R/22 martie 2012 a Curții de A. C. fiind menținută soluția instanței de fond în recurs.

Și la termenul din 11 aprilie 2012 s-a menținut măsura preventivă, încheierea prin care s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive nefiind recurată de către inculpat.

În fine, și la 30 mai 2012 s-a menținut ca legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului, prin decizia penală nr. 868 pronunțată la 7 iunie 2012 de Curtea de A. C. fiind respins recursul declarat de inculpat împotriva încheierii pronunțate de instanța de fond.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că există probe și indicii temeinice de natură să justifice presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis fapta pentru care este cercetat, în modalitatea descrisă în rechizitoriu, fiind astfel incidente disp. art. 143 Cod procedură penală.

Inculpatul se găsește și în situația reglementată de disp. art. 148 alin. (1) lit. f) Cod procedură penală, întrucât pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani ( pentru ambele infracțiuni ce i se rețin în sarcină ), iar lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, dată fiind gravitatea și natura infracțiunilor pentru care este cercetat, modalitatea în care se prezumă că acestea au fost comise, tendința spre violență a inculpatului R. S., pe fondul consumului de alcool, rezultată din probele testimoniale administrate pe parcursul urmăririi penale. Lăsarea în libertate a inculpatului ar putea conduce la crearea unei stări de insecuritate în rândul comunității locale, dar și a unei stări de neîncredere în organele judiciare abilitate să asigure ordinea de drept, în lipsa unei reacții eficiente, în condițiile în care infracțiunile de violență sunt în continuă creștere.

Cu toate că s-a dispus începerea cercetării judecătorești în cauză, fiind audiat inculpatul, partea vătămată și un număr de 7 martori până la această dată, se apreciază că nu au dispărut temeiurile care au determinat arestarea preventivă.

Lăsarea în libertate a inculpatului nu este oportună având în vedere că în cauză urmează a fi audiați și alți martori din cei propuși prin rechizitoriu și să se administreze și alte probe, apreciate ca fiind utile în cauză.

Raportat la aceleași împrejurări relevate anterior, s-a apreciat că luarea față de inculpat a unei măsuri preventive mai puțin restrictive ar fi neadecvată și ar impieta asupra procesului de justiție, prin prisma și a disp. art. 136 alin. (8) Cod procedură penală, potrivit cărora la alegerea măsurii preventive trebuie să se țină seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de persoana față de care se ia măsura, etc.

Împrejurările invocate în apărare, în sensul că durata arestării este una apreciată ca îndelungată, că s-au audiat principalii martori ai acuzării, că inculpatul nu are antecedente penale și că este cunoscut în localitate ca fiind un bun gospodar, fără un comportament agresiv ( cu excepția situațiilor când este sub influența băuturilor alcoolice, manifestările agresive fiind evidențiate doar în mediul familial, în anumite condiții, etc.), nu pot fi scoase din contextul în care se prezumă că s-au desfășurat faptele deduse judecății, prin prisma probelor administrate până în prezent.

Așa fiind, în baza art. 3002 Cod procedură penală rap. la art. 160 ind. b Cod procedură penală tribunalul a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului și s-a dispus menținerea acestei măsuri, apreciindu-se totodată că, luarea unei măsuri preventive mai puțin restrictive, dintre cele invocate de apărare, nu este justificată, pentru considerentele precizate, dar și pentru motivul că ecoul în conștiința colectivă a comunității locale a faptei comise de inculpat este foarte prezent, dat fiind intervalul scurt de timp scurs de la data săvârșirii infracțiunilor reținute în sarcina acestuia prin actul de sesizare a instanței.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul R. S. solicitând casarea încheierii pronunțate în cauză și revocarea măsurii arestului preventiv sau înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

În susținerea motivelor de recurs inculpatul, prin apărătorul său a precizat că în cauză nu mai subzistă temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive față de inculpat întrucât din probele administrate nu rezultă că inculpatul prezintă un pericol real pentru ordinea publică. Mai mult, durata perioadei de detenție preventivă de 8 luni este suficientă raportat la dispozițiile art. 5 din C. .

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate curtea apreciază că recursul declarat în cauză de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente:

Articolul 5 paragraf 1 lit. c din C. admite privarea de libertate a unei persoane dacă a fost arestată în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a se crede în necesitatea de a o împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

Convenția condiționează legalitatea privării de libertate de existența unor motive verosimile, temeinice că s-a săvârșit o infracțiune sau că autorul va fugi după săvârșirea infracțiunii. Noțiunea de motive verosimile a fost interpretată de Curte în sensul existenței unor date, informații care să convingă un observator obiectiv că este posibil ca persoana respectivă să fi săvârșit o infracțiune. Aceste date nu trebuie să aibă aceeași forță ca cele necesare pentru a justifica o condamnare sau pentru a formula o acuzare,scopul reținerii fiind acela de a continua cercetările.

În cauză este evident că motivele avute în vedere la luarea măsurii arestării subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Astfel, inculpatul a fost arestat prin încheierea penală nr. 105/CC/2011, pronunțată la 8 decembrie 2011, în dosarul penal nr. (...) al T.ui B.-N., pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 8 decembrie 2011 și până la data de 5 ianuarie 2012, reținându-se că sunt suficiente indicii temeinice cu privire la implicarea inculpatului în incidentul violent din 7 decembrie 2011 și incidența în speță a dispozițiilor art. 148 alin. (1) lit. f) Cod procedură penală, fiind întrunite și cerințele disp. art. 143 Cod procedură penală.

S-a reținut în sarcina sa că, la (...), l-a amenințat cu moartea pe agentul șef principal de poliție P. I., aflat în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, încercând să-i aplice lovituri cu motofierăstrăul și toporul în zona capului, lovituri susceptibile de a produce suprimarea vieții( acțiuni ce au determinat apărarea acestuia cu o rangă de metal) și de a-i aplica, în același context, lovituri cu pumnul în zona feței(buza superioară), prin care s-au cauzat leziuni părții vătămate P. I., leziuni care au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale.

Ulterior, inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul P. de pe lângă T. B.-N. nr. 7. pentru infracțiunile de ultraj, prev. de art. 239 alin. (1), (2) și (5) Cod penal și tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 Cod penal.

Subzistența pericolului concret pentru ordinea publică este evidentă, contrar susținerilor apărării și ea rezultă din însăși natura faptelor pentru care inculpatul a fost cercetat și trimis în judecată, fapte ce presupun exercitarea unor acte de violentă, îndreptate împotriva unui reprezentant al autorității investite cu respectarea ordinii publice, dovedind astfel un dispreț total al inculpatului față de autorități și normele de conduită în societate.

Cât privește durata procedurii derulate despre care se susține că a atins un termen rezonabil curtea reține că raportat la criteriile stabilite de jurisprudența C. respectiv complexitatea cauzei, comportamentul părților, comportamentul autorităților și importanța pentru părți a obictului procedurii nu se poate susține că o perioadă de 8 luni de arest ar fi de natură să conducă la depășirea duratei rezonabile a procedurii.

Având în vedere toate aceste aspecte precum și dispozițiile art. 38515 pct.

1 lit. b C.p.p. recursul declarat în cauză de inculpat va fi respins ca nefondat.

În temeiul art. 189 și 192 alin. 2 C.p.p. se va stabili onorariu avocațial și va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul R. S., detinut in

Penitenciarul Ghrla, împotriva încheierii penale f.nr. 18 iulie 2012 a T.ui B. N..

Stabilește în favoarea Baroului de A. C.- suma de 25 lei onorariu partial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției, avocat B. M.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 25 lei reprezentând onorar avocațial partial.

D. este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 25 iulie 2012 .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER

M. B. D. P.

C. I.

M. B.

red.M.B./A.C.

4 ex.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1079/2012, Curtea de Apel Cluj