Decizia penală nr. 1086/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR. 1086/R/2012
Ședința publică din 1 august 2012
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : V. C.- președinte secție
JUDECĂTORI: C. I.
G. : M. N.
: M. B.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin
PROCUROR: ANEM. CIREAP
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul L. S. D., împotriva sentinței penale nr.1229/(...), pronunțată în dosar nr.(...) al JUDECĂTORIei B. M., inculpatul fiind trimis în judecată prin R. P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev.și ped.de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a, e, g, i C.penal cu aplicarea art.41 alin.2 C.penal și art.37 alin.1 lit.a C.penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul L. S. D. aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Cociș A. D., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind părțrile civile SC A. I. S. Ș. M. și SC V. Z. S. S.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Apărătorul desemnat din oficiu depune la dosar referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestuia.
Inculpatul L. S. D. arată că înțelege să-și retragă recursul declarat în cauză, declarația sa fiind consemnată conform procesului verbal depus la dosarul cauzei
Apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului L. S. D. solicită să se ia act de retragerea recursului.
Reprezentanta parchetului solicită să se ia de retragerea recursului.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr. 1229 din (...) pronunțată de J. B.-M. a fost condamnat inculpatul L. S.-D., fiul lui G. și E.-R., născut la data de (...) în B. S., jud. Maramureș, CNP 1., cetățean român, 7 clase, fără ocupație, necăsătorit, recidivist, domiciliat în B. S., str. D., nr. 2/25, jud. Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1-
209 alin. 1 lit. a, e, g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 37 lit. a Cod
penal și cu incidența prevederilor art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, la pedeapsa închisorii de 2 ani.
În temeiul art. 83 Cod penal s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin S. penală nr. 544/(...) a JUDECĂTORIei B. M. rămasă definitivă prin nerecurare la data de (...), pedeapsă pe care o adiționează la cea stabilită prin prezenta hotărâre,
urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani și 6 luni
închisoare.
A fost condamnat inculpatul L. N. S. fiul lui I. și A. Z., născut la data de
(...) în B. S., CNP 1., cetățean român, 5 clase, fără ocupație, concubinaj, cu antecedente penale, domiciliat în B. S., str. G. C., nr. 41, jud. Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1 -
209 alin. 1 lit. a, e, g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 și cu incidența prevederilor art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, la pedeapsa închisorii de 2 ani.
S-a interzis inculpaților L. S. D. și L. N. S. drepturile prevăzute de art.
64 lit. a teza a II-a Cod penal pe perioada executării pedepsei conform art. 71 alin. 2 Cod penal.
În baza art. 350 Cod procedură penală s-a menținut măsura arestării preventive dispusă față de inculpații L. S. D. și L. N. S.
În temeiul art. 88 Cod penal s-a scăzut din durata pedepselor aplicate inculpaților L. S. D. și L. N. S., timpul reținerii și al arestării preventive începând cu data de 24 februarie 2012, la zi.
A fost condamnat inculpatul Ș. R. Ș. C. fiul lui N.-D. și M., născut la data de (...) în B. S., jud. Maramureș, CNP 1., cetățean român, 12 clase, fără ocupație, necăsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în B. S., str. G., nr. 47, jud. Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e, g, i Cod penal cu aplicarea art.
41 alin. 2 Cod penal și cu incidența prevederilor art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, la pedeapsa închisorii de 2 ani.
A fost condamnat inculpatul L. D. I., fiul lui I.-M. și N., născut la data de (...) în B. S., jud. Maramureș, CNP 1., cetățean român, 11 clase, fără ocupație, necăsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în B. S., str. D., nr. 2/34, jud. Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e, g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2
Cod penal și cu incidența prevederilor art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, la pedeapsa închisorii de 2 ani.
A fost condamnat inculpatul M. R. G. fiul lui V. și S., născut la data de (...) în T., jud. Timiș, CNP 1., cetățean român, 11 clase, fără ocupație, necăsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în T., str. A., nr. 47/7, jud. Timiș, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1 -
209 alin. 1 lit. a, e, g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și cu incidența prevederilor art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, la pedeapsa
închisorii de 2 ani.
A fost condamnat inculpatul M. A. V., poreclit „Bily";, fiul lui I. și F.-V., născut la data de (...) în B. M., CNP 1., cetățean român, 11 clase, fără ocupație, necăsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în B. S., str. P., nr. 8/10, jud. Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e, g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2
Cod penal și cu reținerea art. 74 lit. a și c - 76 lit. c Cod penal, la pedeapsa
închisorii de 2 ani.
În temeiul art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate inculpaților Ș. R., L. D., M. R. și M. A., pe un termen de încercare de 4 ani.
S-a atras atenția inculpaților asupra prevederilor art. 83 Cod penal.
S-a interzis inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal și s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare conform art. 71 alin. 5 Cod penal.
În temeiul art. 88 Cod penal s-a scăzut din durata pedepselor aplicate acestor inculpați timpul reținerii de o zi din data de 24 februarie 2012.
În temeiul art. 1357, art. 1381 și art. 1382 Cod civil, au fost obligați inculpații:
- L. S. D., S. R.-Ș. și M. R. G., în solidar, să plătească părții civile SC A.
I. S., cu sediul în B. M., str. G., nr. 56, suma de 1144,06 lei cu titlu de despăgubiri;
- S. R., M. R. și L. D., în solidar, să plăteaască părții civile SC N. S. cu sediul în S., str. S., nr. 25 A, suma de 2200 lei, cu titlu de despăgubiri
- L. N., L. S., M. A., L. D., Ș. R. și M. R., în solidar, să plătească părții civile SC V. Z. S. cu sediul în S., str. V. A., nr. 71, jud. Maramureș, suma de
3597 lei, cu titlu de despăgubiri.
În temeiul art. 191 alin. 1 și 2 Cod procedură penală au fost obligați inculpații să plătească cheltuieli judiciare statului după cum urmează:
- inculpatul L. S.-D. suma de 1200 lei din care suma de 200 lei reprezintă onorariul parțial pentru avocat oficiu în faza de judecată-C. R.
- inculpatul L. N.-S., suma de 1000 lei
- inculpatul L. D., suma de 700 lei
- inculpatul S. R., suma de 1000 lei
- inculpatul M. A., suma de 700 lei
- inculpatul M. R., suma de 1000 lei
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin R. P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare nr. 6. din (...) au fost trimiși în judecată inculpații:
- inculpatul L. S. D. pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal (pct. 1, 3, 4 din Rechizitoriu);
- inculpatul L. N. S. pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (pct. 3, 4 din Rechizitoriu);
- inculpatul Ș. R. Ș. C. pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (pct. 1, 2, 4 din Rechizitoriu);
- inculpatul L. D. I. pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (pct. 2, 4 din Rechizitoriu);
- inculpatul M. R. G. pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (pct. 1, 2, 4 din Rechizitoriu);
- inculpatul M. A. V. pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (pct. 3, 4 din Rechizitoriu).
S-a reținut în conținutul actului de acuzare faptul că inculpații au conlucrat în perioada (...) - (...), pentru a sustrage în principal carburant din rezervoarele unor autovehicule parcate în locuri publice.
Inculpații L. S. D., Ligurar N. S., Ș. R. Ș., L. D. I., M. R. G. au recunoscut săvârșirea infracțiunilor ce au format obiectul actului de inculpare și au solicitat judecarea în baza procedurii simplificate de recunoaștere a vinovăției prev. de art. 320 ind.1 Cod procedură penală.
Inculpatul M. A. V. și-a asumat responsabilitatea pentru comiterea faptei și nu a solicitat administrarea altor probe.
Examinând R. procurorului în raport cu probele administrate în cauză, J. a reținut în fapt următoarele:
1. În noaptea de 5/6 februarie 2012, în jurul orelor 2300-2400, inculpații L. S.-D., Ș. R.-Ș.-C. și M. R.-G. s-au întâlnit în localitatea B. S., înțelegându-se să sustragă motorină din autotractoare, în vederea valorificării.
Inculpații s-au deplasat cu autoturismul Audi A3, cu nr. de înmatriculare CN-30-HM, condus de către inculpatul Ș. R.-Ș.-C., având cu ei mai multe canistre de circa 20-30 litri pentru a depozita motorina sustrasă, precum și un furtun.
Ajungând în zona C.ui T. de pe raza localității Ș. M., inculpații au parcat autoturismul lângă pădurea din apropiere.
Inculpatul M. R.-G. a rămas să asigure paza locului, la autoturism, iar inculpații L. S.-D., Ș. R.-Ș.-C., având asupra lor canistre și furtun s-au deplasat în parcarea complexului, unde era parcat autotractorul marca Volvo, cu nr. de înmatriculare LVX 127.
Inculpații, desfăcând bușonul rezervorului, au sustras aprox. 170 litri de motorină din rezervoarele autotractorului (potrivit declarației lor), pe care au transportat-o, în mai multe rânduri, la autoturism.
Cantitatea de 30 litri de motorină au fost pusă în rezervorul autoturismului Audi A3, de către inculpatul M. R.-G., iar restul depozitată în canistre.
În cursul zilei următoare inculpații au vândut motorina sustrasă, iar suma de bani obținută au împărțit-o între ei.
Partea vătămată, J. I., conducătorul autotractorului marca Volvo, cu nr. de înmatriculare LVX 127, a declarat că i s-a sustras aprox. 400 litri de motorină.
S.C A. I. S. Ș. M., prin administrator, B. T., l-a despăgubit pe numitul J. I. cu cantitatea de 200 litri motorină, considerent pentru care s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1144,06 lei, contravaloarea a 200 litri de motorină.
Partea vătămată, J. I., cetățean ungur, prin intermediul martorei K. I.-
Ana a comunicat telefonic că nu mai are nici o pretenție în cauză.
2. În noaptea de 20/(...), inculpații Ș. R.-Ș.-C., M. R.-G., L. D.-I., în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, după o înțelegere prealabilă, s-au deplasat cu autoturismul Audi A3, cu nr. de înmatriculare CN-30-HM, pe traseul B. M.-S. M., cu scopul de a sustrage motorină din autotractoare, având cu ei mai multe canistre pentru a depozita motorina sustrasă, precum și un furtun.
Inculpații au oprit autoturismul pe strada B. din localitatea S., după care inculpatul Ș. R.-Ș.-C. și cu inculpatul M. R.-G. s-au deplasat cu canistrele în parcarea S. N. S., unde, prin forțarea bușoanelor, au sustras motorină din rezervoarele autospecialei marca M.des, cu nr. de înmatriculare (...). Inculpatul L. D.-I. a încărcat canistrele cu motorină în autoturism. În cursul zilei următoare inculpații au vândut motorina sustrasă, iar suma de bani obținută au împărțit-o între ei.
Partea vătămată, S. N. S. S., prin administrator N. I.-O., s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2200 lei.
3. În noaptea de 22/(...), inculpații L. N.-S. și L. S.-D., în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, însoțiți și de inculpatul M. A.-V., după o înțelegere prealabilă, au hotărât să sustragă motorină din auto specializate, în vederea valorificării acesteia.
Astfel, inculpații s-au deplasat cu autoturismul marca Audi A4, cu nr. de înmatriculare (...) la C. T. din apropierea localității Ș. M., având cu ei mai multe canistre pentru a depozita motorina sustrasă, precum și un furtun.
Aici, inculpații L. N.-S., L. S.-D., au desfăcut cu o șurubelniță bușoanele rezervoarelor autotractorului marca Renault, cu nr. de înmatriculare P., condus de cetățeanul polonez G. A., după care, cu ajutorul furtunului pe care-l aveau asupra lor, au sustras aprox. 200 litri de motorină din rezervor. Ulterior inculpații au transportat canistrele cu motorina sustrasă la autoturism.
A doua zi, inculpații au vândut o parte din motorină, împărțind suma obținută. Cantitatea de 100 litri de motorină, care a fost găsită cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul inculpatului L. N.-S., a fost ridicată de către organele de poliție, urmând a fi restituită părții vătămate.
Persoana vătămată, G. A., nu s-a constituit parte civilă în cauză și nu a dorit să participe în procesul penal nici în calitate de parte vătămată.
4. În cursul aceleiași nopți, respectiv în data de 22/(...), în realizarea aceleiași rezoluții infracționale și după o înțelegere prealabilă, inculpații L. N.-S., L. S.-D., M. A.-V., L. D.-I., Ș. R.-Ș.-C. și M. R.-G. s-au deplasat cu autoturismele Audi A4, cu nr. de înmatriculare (...) și Audi A3, cu nr. de înmatriculare CN-30- HM în localitatea S.
Inculpații au parcat autoturismele pe strada B., în aproprierea magazinului alimentar Europa, aparținând S. V. Z. S.
Inculpații M. A.-V., L. D.-I. și Ș. R.-Ș.-C. au asigurat paza locului, în timp ce inculpații L. N.-S. și L. S.-D., M. R.-G., prin forțarea geamului, au pătruns în magazin, de unde au sustras mai multe cartușe de țigări, pachete de cafea, bonuri de masă și cartele telefonice. La locuința inculpatului L. D.-I., inculpații au împărțit o parte din bunurile sustrase. În cursul zile următoare, inculpații au valorificat o parte din bunurile sustrase, împărțind suma obținută.
Cu ocazia perchezițiilor domiciliare au fost recuperate o parte din bunurile sustrase, în sumă de 489 lei, bunuri care au fost restituite părții vătămate, S. V. Z. S., prin administrator, Z. V., astfel că aceasta s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3597 lei.
În drept:
Fapta inculpatului L. S.-D., astfel cum a fost probată și recunoscută, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită de art.
208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. a, e, g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 37 lit. a Cod penal și cu incidența prevederilor art. 320 ind. 1 Cod procedură penală.
Fapta inculpatului este plasată în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit.a Cod penal, fiind săvârșită înlăuntrul termenului de încercare stabilit ca urmare a suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin S. penală nr. 544/(...) a JUDECĂTORIei B. M. rămasă definitivă prin nerecurare la data de (...), sens în care în cauză se va da eficiență prev. art. 83 Cod penal.
Fapta inculpatului L. N. S., astfel cum a fost probată și recunoscută, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită de art.
208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e, g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 și cu incidența prevederilor art. 320 ind. 1 Cod procedură penală.
Faptele inculpaților Ș. R. Ș. C., L. D. I., M. R. G., M. A. V. astfel cum au fost probate și recunoscute întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin.1 - 209 al in.1 lit. a, e, g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal.
Vinovăția inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor ce le-au fost reținute în sarcină a fost pusă în evidență prin administrarea următoarelor mijloace de probă: procese verbale de consemnare a plângerii, procese verbale de cercetare la fața locului și fotografiile judiciare aferente, plângerile și declarațiile părților vătămate, raport de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr. 1. din (...), procese verbale de reconstituire și fotografiile judiciare aferente, procese verbale de percheziție domiciliară și fotografiile judiciare aferente, dovezi de ridicare și predare, declarațiile martorilor K. I. - Ana, Guz G., C. S., C. V., M. A. - A., M. E., G. V. C., F. A., precum și propriile declarații ale inculpaților.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate tuturor inculpaților, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal respectiv: prezența antecedentelor penale în situația inculpaților L. S. D. și L. N. S. precum și lipsa antecedentelor penale în cazul celorlalți inculpați, pericolul social concret al faptei ce include o pluralitate de acte materiale, valoarea prejudiciului cauzat precum și atitudinea inculpaților în raport cu autoritățile judiciare, toate aceste aspecte determinând aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege.
Pe perioada executării pedepsei inculpaților L. S. D. și L. N. S. li se va interzice dreptul de a fi aleși în autoritățile publice sau în funcții elective publice, prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal, fapta acestora fiind incompatibilă cu respectul și încrederea pe care cetățenii le datorează autorităților publice.
Pentru individualizarea judiciară a executării pedepsei aplicate inculpaților Ș. R. Ș. C., L. D. I., M. R. G., M. A. V., J. a apreciat în raport cu împrejurările concrete ale speței și cu nevoile de apărare socială, faptul că scopul pedepsei va putea fi atins și fără executarea acesteia, sens în care s-a dat eficiență prevederilor art. 81 Cod penal.
Inculpaților Ș. R. Ș. C., L. D. I., M. R. G., M. A. V. li s-a interzis dreptul de a fi aleși în autoritățile publice sau în funcții elective publice, prevăzut de art.
64 lit. a teza a II-a Cod penal, fapta acestuia fiind incompatibilă cu respectul și încrederea pe care comunitatea le datorează autorităților publice, pedeapsă accesorie a cărei executare va fi suspendată pe perioada termenului de încercare conform art. 71 alin. 5 Cod penal.
S-a dispus menținerea măsurii arestării preventive luată față de inculpații L. S. D. și L. N. S. întrucât temeiurile care au determinat luarea acesteia subzistă în continuare respectiv inculpații a comis din nou o infracțiune, iar lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, aspect reflectat de ansamblul situației juridice a acestor inculpați, conform dispozițiilor art. 148 lit. d și f Cod procedură penală.
Dat fiind faptul că în speță a fost stabilită răspunderea civilă delictuală în sarcina inculpaților pentru faptele lor ilicite cauzatoare de prejudicii, aceștia au fost ținuți la plata unor despăgubiri corespunzătoare către părțile civile SC A. I. S., SC N. S., SC V. Z. S., ce vor fi îndestulate în conformitate cu principiul reparării integrale a pagubei și ținând seama de disponibilitatea inculpaților care nu au contestat întinderea prejudiciului cauzat.
Fiind în culpă procesuală inculpații au suportat cheltuielile judiciare avansate de stat în procesul penal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul L. S. D. solicitând casarea hotărârii pronunțate în cauză și rejudecând să se dispună reducerea pedepsei ce i-a fost aplicată în cauză.
În ședința publică din 1 august 2012 prezent în fața instanței de recurs inculpatul a precizat că înțelege să-și retragă recursul declarat împotriva sentinței penale 1229/2012 a JUDECĂTORIei B. M..
În consecință, având în vedere manifestarea expresă de voință a inculpatului precum și dispozițiile art. 3854 C.p.p. instanța va lua act de retragerea recursului declarat de inculpat.
În temeiul art.88 C.p. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului preventiv începând cu data de (...) la zi.
În temeiul art.189 și 192 alin.2 C.p.p. se va stabili onorariu avocațial în favoarea Baroului C. și va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul L. S. D., detinut in
Penitenciarul Gherla, împotriva sentitnei penale nr. 1229 din 18 mai 2012 a
JUDECĂTORIei B. M..
Potrivit articolului 88 Cod Penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de 24 februarie 2012 și până în prezent.
Stabilește în favoarea Baroului de A. C.- suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
Obligă pe inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de
400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 1 august 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI V. C. C. I. M. B.
G., M. N.
Red.M.B. Dact.SzM/3ex. (...)
J..fond: O. F.
← Decizia penală nr. 353/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 171/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|