Decizia penală nr. 578/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI
Dosar nr. (...)
DECIZIA P.Ă NR. 578/R/2012
Ședința publică din data de 11 aprilie 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. R., judecător JUDECĂTORI : A. D. L.
: I. M. GREFIER : M. V.-G.
M. public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C.- reprezentat prin procuror A. C.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul R. S. C. împotriva sentinței penale nr. 143/A din (...) pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. (...), inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1, alin. 21 lit.b Cod penal și art.211 alin.1, alin.2 lit.b, c, alin.21 lit.b Cod penal cu aplic. art.33 lit. a Cod penal.
La apelul nominal se prezintă inculpatul R. S. C., în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av. S. A. din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar și partea vătămată M. V.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, inculpatul R. S. C. arată că înțelege să-și retragă recursul formulat în cauză.
S-a procedat la luarea unei declarații inculpatului cu privire la poziția procesuală exprimată oral, declarația fiind atașată dosarului cauzei.
Apărătorul inculpatului R. S. C., av. S. A. solicită a se lua act de retragerea recursului.
Reprezentantul Parchetului solicită a se lua act de retragerea recursului și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în prezenta cale de atac.
Partea vătămată M. V. lasă soluția la aprecierea instanței.
Inculpatul M. M. O., având cuvântul, solicită a se lua act de retragerea recursului.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 143/A din (...) pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. (...), în temeiul articolului 211 alin. 1, alin. 2 lit. c și alin. 21 lit. b din Codul penal, cu aplicarea art. 3201 Codul de procedură penală, a art. 74 alin. 1 lit. a din Codul penal raportat la art. 76 alin. 1 lit. c din Codul penal a fost condamnat inculpatul R. S. C., fiul lui S. și M., născut la data de (...) în C. T., județul C., posesor al CI seria KX, nr. 6., CNP
1., cetățenie română, fără antecedente penale, studii medii, fără ocupație, necăsătorit, cu domiciliul în C.-N., str. 11 Octombrie nr. 5, județul C., fără forme legale în C. T., str. Buțurcă f.n., jud. C. la pedeapsa de 3 ani 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie față de partea vătămată M. V.
În temeiul articolului 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, c și alin. 21 lit. b din
Codul penal, cu aplicarea art. 3201 Codul de procedură penală, a art. 74 alin. 1 lit. a din Codul penal raportat la art. 76 alin. 1 lit. c din Codul penal a fost condamnat inculpatul R. S. C. la pedeapsa de 3 ani 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie față de partea vătămată S. P. R.
În temeiul art. 33 alin. 1 lit. a din Codul penal și al art. 34 alin. 1 lit. b din Codul penal s-au contopit cele două pedepse aplicate prin prezenta sentință penală, dintre care alege pedeapsa cea mai grea de 3 ani 2 luni închisoare, fără spor, în regim de detenție.
În temeiul art. 350 alin. 1 din Codul de procedură penală s-a menținut măsura arestului preventiv luată față de inculpat.
În temeiul articolului 71, aliniatul 2 din Codul penal s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut la articolul 64, litera a teza a II-a din Codul penal.
În temeiul art. 88 alin. 1 din Codul penal s-a dispus deducerea din pedeapsa finală aplicată de 3 ani 2 luni închisoare perioada reținerii și arestului preventiv, respectiv începând cu data de (...) până la zi.
S-a constatat că partea vătămată M. V. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 800 lei reprezentând daune materiale, iar părțile vătămate S. P. R. și G. F. A. nu s-au constituit părți civile în cauză.
În temeiul art. 14, al art. 346 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 998 și următoarele din Codul civil s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă M. V. și a fost obligat inculpatul la plata în favoarea acesteia a sumei de 800 lei cu titlu de despăgubiri civile.
În temeiul art. 118 alin. 1 lit. b din Codul penal s-a dispus confiscarea specială a cuțitului folosit de inculpat la comiterea faptelor și în temeiul art.
118 alin. 1 lit. e din Codul penal s-a dispus confiscarea specială a sumei de
507,5 lei.
În temeiul articolului 191, aliniatul 1 din Codul de procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 550 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În temeiul art. 189 Cod procedură penală onorariul apărătorului desemnat din oficiu av. B.o A. T., în sumă de 200 lei s-a avansat din FMJ.
Examinând actele și lucrările dosarului și având în vedere, potrivit art. 62 și art. 287 alin. 2 Codul de procedură penală, întregul material probator administrat în cauză, instanța a reținut că:
În data de (...), în jurul orelor 1430, partea vătămată M. V. se deplasa prin P. I. L. C. împreună cu martorul M. N. Cei doi au fost acostați de către inculpatul R. S. C., pe care martorul M. N. îl cunoștea dinainte din vedere deoarece în urmă cu câțiva ani au fost colegi de școală generală pentru câteva luni.
Cei trei au purtat unele discuții, iar inculpatul a început să le povestească că este o persoană violentă, fiind capabil de orice când se enervează și că tocmai vine de la stația CFR C.-N., unde a avut o altercație cu un cetățean pe care l-a tăiat cu un cuțit. Pentru a întări cele spuse de el, R. S. C. le-a arătat celor doi un briceag pe care îl avea asupra lui.
La un moment dat, martorul M. N. s-a îndepărtat puțin de cei doi întrucât a început să poarte o discuție telefonică, iar inculpatul s-a așezat pe o bancă împreună cu partea vătămată M. V. P. că în zonă nu erau trecători și că martorul se afla cu spatele la ei, l-a amenințat pe M. V. cu briceagul pe care i-l arătase anterior, solicitându-i să scoată tot ce are prin buzunare.
Partea vătămată a fost lipsită de orice reacție, fiind paralizată de frică, timp în care inculpatul i-a luat din buzunare portmoneul în care avea suma de 640 lei și telefonul mobil marca Sony Ericsson. După ce a luat suma de bani, R. S. C. i-a restituit lui M. V. portmoneul și cartela SIM din telefon, după care s-a ridicat și a început să fugă spre O. M.. Partea vătămată a solicitat unui trecător să sune la P. și a pornit în urmărirea agresorului, însă l-a pierdut din vedere la scurt timp.
După comiterea faptei, inculpatul s-a urcat într-un taximetru, deplasându-se în comuna V. La data de (...) el a revenit în municipiul C.-N., unde a amanetat telefonul la casa de amanet SC D. SRL, obținând suma de
50 lei.
În aceeași dată de (...), R. S. s-a deplasat la stația CFR C.-N., unde în jurul orelor 1800 l-a acostat pe partea vătămată S. P. R., urcându-se împreună cu acesta în trenul IR nr. 1836 care circula pe relația C.-N. - S. A. s-au așezat în același compartiment unde partea vătămată avea loc pe biletul de călătorie și unde mai erau și alți călători. Inculpatul i-a propus părții vătămate să se mute în alt compartiment pe motivul că era prea aglomerat.
La scurt timp de la plecarea trenului din stația CFR C.-N., conductorul de tren D. P. D. a efectuat revizia de bilete, aducându-i la cunoștință inculpatului - care nu avea bilet de călătorie - că îl va da jos în stația CF C. T..
Fiind în compartiment doar inculpatul și partea vătămată, R. S. C. a început să-i povestească victimei cât poate fi de periculos atunci când se enervează, arătându-i totodată un briceag pe care îl avea asupra lui și despre care susținea că l-a folosit pentru a înjunghia o persoană. La apropierea trenului de stația CF C. T., inculpatul i-a solicitat părții vătămate să-i dea lănțișorul de la gât sub formă de împrumut, iar întrucât victima a refuzat, acesta a scos cuțitul pe care i l-a arătat anterior, amenințându-l în mod direct. S. P. R. nu a reușit să desfacă singur lănțișorul pe care îl avea la gât, situație în care inculpatul s-a oferit să îl ajute, desfăcându-l din sistemul de siguranță și așezându-l la gâtul său.
Inculpatul i-a propus victimei să-i lase numărul de telefon mobil, ca după sărbătorile de iarnă să îl contacteze și să-i restituie lănțișorul de aur.
În acest sens, a scos din buzunar două copii după cartea de identitate, notându-și pe una dintre ele numărul de telefon al victimei, însă în stația CF C. T. a uitat una dintre copii în compartiment.
După părăsirea trenului, R. S. C. s-a deplasat la casa de amanet SC Eu&P. SRL din localitatea C. T., unde a amanetat pentru suma de 507,5 lei lănțișorul sustras.
Ajuns în stația CF Simeria, partea vătămată s-a deplasat la postul de poliție transporturi, unde a reclamat infracțiunea, solicitând identificarea autorului și tragerea lui la răspundere penală.
Cu ocazia audierilor, inculpatul a recunoscut deposedarea celor două victime de bunuri, însă pentru a minimaliza responsabilitatea a arătat că le- a luat doar sub formă de împrumut, cu consimțământul celor doi tineri, urmând ca ulterior să le restituie, situație în care nu ar fi subzistat infracțiunea de furt calificat/tâlhărie datorită lipsei intenției de a-și însuși pe nedrept bunurile sustrase.
M. M. N. a arătat că, în timp ce se plimba împreună cu M. V., s-au întâlnit cu un tânăr de etnie romă, despre care știa că se numește C. și cu care a fost coleg pentru câteva luni la Ș. generală „N. Iorga";. După ce le-a cerut țigări, inculpatul a început să le povestească că este o persoană violentă, care s-a implicat anterior în altercații și, pentru a demonstra, le-a arătat briceagul pe care îl avea asupra sa. Sunându-i telefonul, martorul s-a îndepărtat de cei doi care s-au așezat pe o bancă, însă după câteva minute a văzut cum R. S. C. avea briceagul îndreptat spre burta lui M. V. și îl căuta prin buzunare, de unde i-a luat telefonul și a fugit. M. arată că nu a intervenit de frică, iar după ce inculpatul a fugit l-a văzut pe M. V. cum pornește în urmărirea agresorului. Nu a reușit să-l ajungă și, după ce a revenit la martor, i-a cerut prietenei acestuia să-i împrumute telefonul pentru a anunța poliție despre cele întâmplate (filele 85-86).
M. A. Dinel G. a precizat că în data de (...) a fost solicitat de către un tânăr de etnie romă să îl ducă din zona Operei Maghiare până în cartierul M., însă pe ruta ocolitoare din cartierul G. M. precizează că tânărul, atunci când s-a urcat în mașină, avea o respirație alertă, ca după o alergătură, precum și că ulterior i-a solicitat să-l ducă în localitatea V. (fila 87).
M. G. F. A. - administratorul casei de amanet SC Eu&P. SRL din localitatea C. T. - a precizat că în data de (...) s-a prezentat la societate inculpatul care a solicitat amanetarea unui lănțișor de aur, în schimbul căruia i-a dat suma de 507,5 lei (fila 17). În data de (...), martorul a predat lucrătorilor de poliție bunul amanetat de inculpat și copie după contractul de amanet încheiat (filele 18, 21-22).
M. D. P. D. a recunoscut în fotografiile arătat de lucrătorii de poliție pe cei doi tineri, despre care își amintește că stăteau împreună într-un compartiment, dintre care unul a reclamat ulterior furtul unui lănțișor (fila
52).
La fila 74 a fost depusă o copie după contractul de amanet încheiat la data de (...), prin care R. S. a depus telefonul mobil Sony Eriscsson W902 la casa de amanet aparținând SC D. SRL de pe strada C. nr. 5/1 din C.-N. (fila
74).
Martorii asistenți care au participat la operațiunile de recunoaștere a persoanei și a bunurilor (lănțișor și briceag) au precizat condițiile în care s- au desfășurat aceste recunoașteri și rezultatele indicate de părțile vătămate în urma identificărilor (filele 47, 48, 49, 50, 83, 84).
Partea vătămată M. V. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de
1.100 lei reprezentând suma de bani sustrasă și contravaloarea telefonului. Acest din urmă bun a fost lăsat în custodia SC D. SRL cu punctul de lucru G. - Box din C.-N., str. C. nr. 1 până la soluționarea cauzei. În faza de judecată, partea vătămată a reconsiderat suma solicitată de la 1.100 lei la
800 lei, precizând că inițial a supra-apreciat valoarea telefonului mobil sustras, însă ulterior s-a interesat cu privire la prețul acestuia. El a arătat că dorește să recupereze bunul care în prezent se află în custodia casei de amanet la care a fost depus de către inculpat.
Datorită faptului că lănțișorul a fost recuperat, partea vătămată S. P. R. a precizat că nu se constituie parte civilă în cauză.
În fața instanței de judecată inculpatul a declarat că recunoaște în integralitate faptele și că regretă săvârșirea acestora.
Instanța a apreciat că din probele administrate în faza de urmărire penală rezultă vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată. Starea de fapt a fost în mod corect reținută în actul de sesizare, cu respectarea dispozițiilor art. 69 Codul de procedură penală referitoare la aprecierea coroborată a mijloacelor de probă. Declarațiile inculpatului din care a recunoscut săvârșirea infracțiunilor se coroborează cu declarațiile părților vătămate, cu cele ale martorilor, precum și cu conținutul proceselor verbale întocmite de organele de poliție.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul R. S. C., solicitând casarea acesteia ca nelegală și netemeinică însă la termenul de astăzi ,personal,în fața instanței de recurs a precizat că își retrage recursul formulat.
Potrivit art.385/4 C.pr.pen. rap.la art.369 C.pr.pen. până la închiderea dezbaterilor în fața instanței de recurs, oricare din părți își poate retrage recursul declarat.
Față de aceste dispoziții și de manifestarea de voință a inculpatului
Curtea va lua act de retragerea recursului formulat în cauză.
Potrivit articolului 88 Cod P. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de (...) și până în prezent.
Va stabili în favoarea Baroului de A. C.-200 suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
Va obliga pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.
PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul R. S. C. (cu datele personale la dosar) împotriva sentintei penale nr. 143 din 2 februarie e2012 a Judecătoriei C. N..
Potrivit articolului 88 Cod P. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de (...) și până în prezent.
Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-200 suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 11 aprilie 2012 .
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
M. R. A. D. L. I. M.
GREFIER,
M. V. G.
Dact.I.M./Dact.S.M
4 ex./1(...) Jud.fond. A. M.
← Decizia penală nr. 171/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1467/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|