Decizia penală nr. 353/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

Dosar nr. (...)

DECIZIA PENALĂ NR.353/R/2012

Ședința publică din 5 martie 2012

Instanța compusă din: PREȘEDINTE : M. Ș., judecător JUDECĂTORI : L. M.

ANA C. GREFIER : M. B.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin procuror V. T.

S-a luat spre examinare recursul declarate de către inculpatul P. L. F. împotriva sentinței penale nr.553 din 21 decembrie 2011 a Judecătoriei Turda, pronunțată în dosarul nr. (...), inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de fals privind identitatea prev. de art.293 al.1 C., cu aplic.art.37 lit.b C. și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prev. și ped. de art.86 al.1 din OUG nr.195/2002, republicată, cu aplic.art.37 lit.b C., totul cu aplic.art.33 lit.a C.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă av. Bocșa M. în substituirea apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul P. L. F., av.Coman L., ambii avocați din cadrul Baroului C., cu delegații la dosar, lipsă fiind inculpatul P. L. F.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.

Apărătorul inculpatului P. L. F. solicită admiterea recursului declarat de inculpat și pe cale de consecință, casarea sentinței penale nr.553/2011 a

Judecătoriei Turda și aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mic.

În motivarea recursului arată că prima instanță a aplicat pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare, pe care o consideră prea mare, având în vedere că judecata s-a făcut în procedura prevăzută de art.320/1 C.

În consecință, solicită admiterea recursului și acordarea onorariului avocațial avansat din FMJ.

Reprezentantul M.ui P. solicită respingerea recursului ca nefondat.

În susținerea poziției procesuale arată că în cauză este o problemă de aplicare de principiu a dispozițiilor legale referitoare la art.320/1 C., art.74 lit. c concomitent cu aplic.art.41 al.2 și 37 lit. b C.

Având în vedere că prima instanță nu a făcut nici o precizare, dar practica Curții de A. este că aplicabilitatea art.80 al.2 C. se subînțelege în astfel de situații, consideră că pedeapsa a fost dozată corect raportat la situația din dosarul cauzei, precum și starea de fapt dovedită și conduita inculpatului, care are antecedente penale. Așa fiind, apreciază că soluția este corectă.

C U R T E A

Prin sentința penală nr. 553 din data de (...) a Judecătoriei Turda pronunțată în dosarul nr. (...),

- în baza art. art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu modificările ulterioare, art. 37 lit. b C.pen, art. 74 lit. c C.pen, 76 lit. d C. și 3201 al. 1 - 4 și al. 7 CPP, s-a dispus condamnarea inculpatului P. L. F., fiul lui L. și S., născut la data de (...), în mun. Turda, studii - 12 clase, stagiul militar nesatisfăcut, administrator al SC „M. P. COM" SRL B., domiciliat în mun. B., str. împăratul T., nr. 52, ap. 10, jud. B. N., CNP -1., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, la pedeapsa închisorii în cuantum de 1 an.

În baza art. 293 alin.l C., cu aplic. art. 37 lit. b C. cu aplicarea art. 74 lit. c C.pen, 76 lit. d C. și 3201 al. 1 - 4 și al. 7 C.pr.penală, s-a dispus condamnarea inculpatului P. L. F. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea.

În baza art. 33 lit.a, 34 lit. b C. penal, s-au contopit următoarele pedepse:

- 1 an închisoare stabilită prin prezenta

- 1 an închisoare stabilită prin prezenta, aplicându-se inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a C. pen.

În baza art. 191 alin.1 C. pr. pen., a fost obligat inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că inculpatul P. L. F. a fost a trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 2. al P. de pe lângă Tribunalul Cluj pentru săvârșirea infracțiunilor de fals privind identitatea, prev. și ped. de art. 293 alin.1 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.

și art. 37 lit. b C.pen și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere, prev. și ped. de art.

86 alin.1 din OUG 195/2002, republ., cu aplic. art. 41 alin.2 C. și art. 37 lit.b C., totul cu aplic. art. 33 lit. a C.

În fața instanței de judecată, anterior deschiderii cercetării judecătorești, inculpatul, în baza art. 320/1 C. pr. penală, a dat declarație prin care a arătat că recunoaște în totalitate săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, nu solicită administrarea de probe și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește, cererea sa fiind încuviințată

Analizând actele dosarului și materialul probatoriu administrat instanța de fond a constatat următoarele:

La data de (...), în jurul orei 16.15, un echipaj de poliție din cadrul

Poliției mun. Turda - Biroul Poliției Rutiere, ce executa serviciul de patrulare, supraveghere și control al traficului rutier pe raza mun. Turda, i- au solicitat conducătorului auto aflat la volanul autoturismul marca Opel Vectra cu nr. de înmatriculare (...), ce rula pe strada P. R. din această localitate, să oprească pentru control.

Conducătorul autoturismului menționat a fost identificat în persoana inculpatului P. L. F. care a prezentat doar documentele autoturismului pe care îl conducea, cu privire la actul de identitate și permisul de conducere afirmând că nu le are asupra sa.

Fiindu-i solicitate datele personale, în prezența martorilor asistenți Vălean D. și Vălean Claudiu A., inculpatul a declarat că se numește S. C. T., fiul lui N. și C., născut la data de (...) și are domiciliul în mun. B., str. împăratul T. nr. 52, ap. 10, jud. B. N.. (f.8)

După întocmirea procesului-verbal în condițiile precizate, inculpatul a fost condus la sediul poliției pentru identificare și verificarea permisului, stabilindu-se că în realitate se numește P. L. F. și nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, lucru confirmat de cele comunicate de S. P. C. - R. P. de C. și Î. a V. B.-N. prin adresa nr. III/D/6503/1618/(...). (f. 14)

În fața celor constatate, inculpatul a recunoscut că a comunicat datele de identitate ale altei persoane pentru „a scăpa de poliție", întrucât nu posedă permis de conducere și cunoștea faptul că acea persoană deține un astfel de act. (f.8)

Martorii asistenți Vălean D. și Vălean Claudiu A., prezenți la fața locului în momentul controlului și legitimării inculpatului, confirmă faptul că acesta s-a prezentat sub numele de S. C. N., urmare a verificărilor efectuate de lucrătorii de poliție constatându-se că identitatea acestuia era alta, precum și faptul că nu posedă permis de conducere, (f.18,19)

În declarația dată pe parcursul urmăririi penale, inculpatul P. L. F. a recunoscut și regretat faptele comise, precizând că știa datele de identitate ale numitului S. C. N. de mai multă vreme deoarece în perioada 2006-2008 a locuit împreună cu acesta (f. 15)

Pe parcursul cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat că inculpatul

P. L. F. mai este cercetat pentru același gen de infracțiuni reținându-se că s- a prezentat sub numele de S. C. N. în alte două rânduri, cu ocazia controalelor efectuate în trafic de către poliția rutieră, în procesele-verbale contravenționale întocmite fiind consemnat numele acestei persoane, care a și formulat ulterior sesizare la poliție (f.6)

Fapta inculpatului P. L. F., care la data de (...), orele 16.15, fiind oprit în trafic pentru control în timp ce conducea autoturismul marca Opel Vectra cu nr. de înmatriculare (...), pe str. P-ța R. din mun. Turda, a declarat în fața organelor de poliție, care au procedat la identificarea sa, o altă identitate decât cea reală, cu scopul sustragerii de la răspundere penală întrucât nu poseda permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals privind identitatea, prev. de art. 293 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b C.

Fapta inculpatului P. L. F., care la data de (...), orele 16.15, a condus autoturismul marca Opel Vectra, cu nr. de înmatriculare (...), pe str. P-ța R. din mun. Turda, fără să dețină permis de conducere, întrunește elementele constitutive infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere, prev. de art. 86 alin.l din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b C.

Inculpatul P. L. F. a săvârșit prezentele infracțiuni în stare de recidivă postexecutorie, primul termen al recidivei constând într-o condamnare la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare, aplicată prin sent. pen. nr.962/(...) a

Judecătoriei C.-Napoca, menținută prin decizia penală nr. 320/(...) a T.ui C., pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu, prev. și ped. de art.

192 al.2 C. și furt calificat, prev. și ped. de art. 1, 209 alin. 1 lit. a, e și i C., astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar (f.21) A fost arestat la data de

(...), eliberat condiționat la data de (...), având un rest de executat de 394 zile

S-au reținut și dispozițiile art. 33 lit. a C., inculpatul săvârșind infracțiunile reținute în sarcina sa în concurs real.

Ținând cont de caracterul penal al faptei comise, văzând si împrejurarea că inculpatul a manifestat o atitudine sinceră, recunoscând și regretând comiterea faptei - aspect care a fost reținut ca circumstanță atenuantă judiciară - iar potrivit fișei de cazier nu figurează cu antecedente penale, instanța de fond a aplicat acestuia o pedeapsă penală conform criteriilor generale de individualizare a pedepsei, prev. de art. 72 Cod pen.

Astfel, în baza art. art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu modificările ulterioare, art. 37 lit. b C.pen, art. 74 lit. c C. pen, 76 lit. d C. pen. și 3201 al. 1 - 4 și al. 7 CPP, s-a dispus condamnarea inculpatului P. L. F. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, la pedeapsa închisorii în cuantum de 1 an.

În baza art. 293 alin.l C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b C. cu aplicarea art. 74 lit. c C. pen, 76 lit. d C. pen. și 3201 al. 1 - 4 și al. 7 CPP a fost condamnat inculpatul P. L. F. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea.

În baza art. 33 lit.a, art. 34 lit. b C. penal, s-au contopit pedepsele aplicate și s-a stabilit pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a C. pen.

În baza art. 191 alin.1 C. pr. pen., a fost obligat inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, inculpatul P. L. F. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris și nici nu s-a prezentat în instanță, dar în a cărui susținere orală de către apărător s-a solicitat casarea sentinței recurate sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate și, rejudecând, aplicarea unei pedepse rezultante într-un cuantum mai redus.

În motivarea recursului, s-a arătat că prima instanță a aplicat pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare, considerată prea mare, având în vedere gravitatea faptelor, împrejurarea că judecata s-a făcut în procedura prevăzută de art.320/1 C., că inculpatul a avut o atitudine procesuală corespunzătoare, recunoscând și regretând fapta.

Ver if ic ând ho tăr âre a atac ată, în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art.385/14 și art.385/6 alin.3 C., Curtea constată fondat recursul în cauză, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În cauză, judecata a avut loc în procedura simplificată prev. de art.320/1 C., inculpatul recunoscând comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, așa cum au fost reținute în actul de sesizare, solicitând judecarea sa în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Așa fiind, raportat și la motivele de recurs, instanța de control judiciar se va limita doar la analiza individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpatului.

Curtea constată că, raportat la limitele speciale ale pedepselor prevăzute de lege pentru infracțiunile deduse judecății, precum și la dispozițiile legale reținute de instanță, în sensul atenuării răspunderii penale a inculpatului, pedepsele aplicate de instanță pentru cele două infracțiuni comise de inculpat, sunt în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Astfel, pentru infracțiunea prev. de art.86 al.1 din OUG nr.195/2002, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 1 la 5 ani, iar ca urmare a aplicării dispoz. art.320/1 C., aceasta este închisoarea de la 8 luni la 3 ani și

4 luni.

Pentru infracțiunea prev. de art. 293 alin.l C., pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3 luni la 3 ani, iar ca urmare a aplicării dispoz. art.320/1 C., aceasta este închisoarea de la 2 luni la 2 ani.

În condițiile în care, instanța a înțeles să rețină în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prev. de art.74 lit.c C., era obligată în virtutea dispoz. art.76 lit.e C. să coboare pedepsele sub limitele minime de 8 luni și, respectiv, 3 luni închisoare.

Este adevărat că în cauză sunt incidente față de inculpat și disoz. art.37 lit.b C., inculpatul săvârșind faptele în stare de recidivă post executorie, existând deci, concurs între cauzele de agravare (starea de recidivă) și cauzele de atenuare ( circumstanțe atenuante) a răspunderii penale, coborârea pedepsei sub minimul special nefiind obligatorie - conform art.80 alin.2 C.

Dar, atât timp cât instanța nu a făcut aplicarea dispoz.art.80 alin.2 C. ci dimpotrivă, a valorificat circumstanța atenuantă existentă în cauză, prin aplicarea expresă a dispoz. art.76 lit.e C., nu se poate susține ( potrivit opiniei procurorului) că se subînțelege incidența în cauză a dispoz. art.80 C., chiar dacă instanța nu a menționat-o în mod expres.

Aceasta deoarece, pe de o parte, dacă instanța ar fi înțeles să facă aplicarea dispoz. art.80 C., chiar și fără menționarea expresă a acestor dispoziții, nu ar mai fi făcut aplicarea dispoz. art.76 C., iar pe de altă parte, pentru a face aplicarea expresă a dispoz. art.80 alin.2 C. în recurs, ar fi necesară înlăturarea dispoz. art.76 C., ceea ce nu este posibil în calea de atac a inculpatului, neputând priva inculpatul de beneficiul unor dispoziții legale mai favorabile în propria sa cale de atac, chiar dacă pedeapsa, ca și cuantum, ar rămâne aceeași.

În consecință, fiind incident în speță cazul de casare prev. d art.385/9 alin.1 pct.14 C., recursul inculpatului va fi admis în temeiul art.38515 pct.2 lit. d C.pr.penală, sentința atacată va fi o casată în parte, în ceea ce privește cuantumul pedepselor aplicate și, rejudecând:

Se vor reduce pedepsele aplicate inculpatului P. L. F., pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de:

- art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, art. 74 lit.c, art.76 lit.c Cod penal și art. 3201 C.pr.penală de la 1 an închisoare la 7 luni închisoare,

- art.293 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, art.74 lit.c, art.76 lit.e Cod penal și art.3201 C.pr.penală de la 1 an închisoare la

1.500 lei amendă.

În baza art.33 lit.a, 34 lit.d Cod penal se vor contopi cele două pedepse urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 luni închisoare în regim de detenție și 1.500 lei amendă.

Se vor menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

În baza art.189 C. se va stabili în favoarea Baroului C. suma de 200 lei, onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din FMJLC pentru av. L.

Coman.

Văzând și dispoz. art.192 alin.3 C.,

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art.38515 pct.2 lit. d C.pr.penală admite recursul declarat de către inculpatul P. L. F. împotriva sentinței penale nr. 553 din (...) a

Judecătoriei Turda, pe care o casează în parte în ceea ce privește cuantumul pedepselor aplicate și în consecință, rejudecând:

Reduce pedepsele aplicate inculpatului P. L. F. ( fiul lui L. și S., născut la (...) în Turda, studii 12 clase, stagiul militar nesatisfăcut, administrator la S. M. P. COM S. B., domiciliat în B., str. Î. T. nr.52, apt.10, CNP 1., recidivist) sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de:

- art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, art. 74 lit.c, art.76 lit.c Cod penal și art. 3201 C.pr.penală de la 1 an închisoare la 7 luni închisoare,

- art.293 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, art.74 lit.c, art.76 lit.e Cod penal și art.3201 C.pr.penală de la 1 an închisoare la

1.500 lei amendă.

În baza art.33 lit.a, 34 lit.d Cod penal contopește pedepsele aplicate prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 luni închisoare în regim de detenție și 1.500 lei amendă.

Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei, onorariu apărător din oficiu, sumă ce se va avansa din FMJLC pentru av. L. Coman.

Cheltuielile judiciare avansate de stat cu prezentul recurs rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 05 martie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI M. Ș. L. M. ANA C.

GREFIER M. B.

Red.A.C./Dact.H.C.

4 ex./(...) Jud.fond: H.O.T.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 353/2012, Curtea de Apel Cluj