Decizia penală nr. 1103/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR. 1103/R/2012

Ședința nepublică din 8 august 2012

I. compusă din: PREȘEDINTE: C. I., judecător JUDECĂTORI: I. M.

M. R. GREFIER: M. V.-G.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin

P. V. T.

S-au luat spre examinare recursurile declarate de către inculpații O. D. și M. D. împotriva sentinței penale nr.187 din 27 aprilie 2012 a J. Z., pronunțată în dosarul nr.(...), trimiși în judecată astfel :

- inculpatul O. D. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și complicitate la înșelăciune prev.de art.290 al.1 C.pen., cu aplic.art.41 al.2 C.pen. și art.37 lit.a C.pen.; art.26 rap.la art.215 al.1-3 C.pen., cu aplic.art.41 al.2 C.pen. și art.37 lit.a C.pen., totul cu aplicarea art.33 lit.a C.pen.

- inculpatul M. D. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și complicitate la înșelăciune prev.de art.290 al.1 C.pen., cu aplic.art.41 al.2 C.pen.; art.26 rap.la art.215 al.1-3 C.pen., totul cu aplicarea art.33 lit.a C.pen.

La apelul nominal se prezintă inculpatul O. D., în stare de arest, asistat de către apărător desemnat din oficiu av.Mișin N. și inculpatul M. D. asistat de apărătorul ales, av. T. R. și apărătorul desemnat din oficiu, av. N. C. S., toți avocații din cadrul Baroului C., cu delegațiile la dosar, lipsă fiind părțile civile B. F. I. SA, T. C. I. SA și E. R. S. I.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul M. D., av. N. C. solicită acordarea onorariului parțial pentru studiu dosarului și prezentarea la instanță.

I. constată încetat mandatul apărătorului desemnat din oficiu prin prezentarea apărătorului ales și asupra onorariului parțial se va pronunța prin hotărârea ce o va pronunța în cauză.

Apărătorul inculpatului M. D., având în vedere că inculpatul pe care îl asistă nu se consideră vinovat, că apărătorul desemnat din oficiu la instanța de fond nu i-a adus la cuoștință că are posibilitatea să formuleze cereri în probațiune pentru a-și susține nevinovăția, precum și raportat la efectul devolutiv al recursului, solicită în probațiune încuviințarea martorului C. C. T., domiciliat în Z., str. Armoniei, nr. 12, bl. B35, ap.18, jud. S., care era prezent în bar și a auzit discuțiile care s-au purtat între inculpați și celelalte două persoane care i-au solicitat să completeze cele două adeverințe.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea cererii formulate în probațiune ca inutilă raportat la probele administrate în cauză, precum și la faptul că nu există niciun indiciu că dreptul la apărare al inculpatului a fost încălcat și că la discuție au participat și alte persoane.

Apărătorul inculpatului O. D. nu se opune cererii formulate în probațiune.

I.respinge cererea formulată în probațiune de apărătorul inculpatului M. ca fiind inutilă , având în vedere probatoriul deja administrat în faza de cercetare judecătorească.

Inculpatul O. D. depune la dosar un memoriu.

Nefiind alte cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea judiciară a recursurilor.

Apărătorul inculpatului M. D. solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza să se dispună achitarea inculpatului de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și complicitate la înșelăciune, întrucât faptele nu există.

În subsidiar, solicită reducerea pedepsei aplicate pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune astfel încât inculpatul să aibă posibilitatea să execute pedeapsa în condițiile prevăzute de art. 86 indice 1 Cod penal.

Cu privire la starea de fapt arată că din raportul de constatare științifică rezultă că din cele 9 adeverințe, 6 au fost completate de inculpatul O., 2 de către inculpatul M. și 1 de către un autor necunoscut.

La adeverințe completate de inculpatul M. se poate observa că, suma care este la salariu de 1.340 lei inclusiv ceea ce este scris în paranteză unamietreisutepatruzecișișase, scrisul nu aparține inculpatului M.

Simpla completare a adeverințelor de către inculpatul M. nu este de natură să producă consecințe juridice, neputând fi folosite la încheierea vreunui contract pentru achiziționarea de produse și consideră că această responsabilitate trebuie plasată în sarcina numitului Rus B. care a semnat adeverințele și a aplicat ștamipla.

Inculpatul O. D. și fratele acestuia O. A. după ce au ridicat produsele și au împărțit banii cu Rus B., iar inculpatul M. nu a beneficiat de nimic din acțiunea acestor persoane.

Inculpatul M. nu a semnat adeverințele, nu le-a ștampilat, nu a știut pentru ce au fost folosite, ci doar a completat adeverințele la solicitarea unor persoane astfel că, în sarcina acestuia nu se poate reține infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată și complicitate la înșelăciune.

Mai arată că inculpatul M. anterior a mai fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, procesul a durat 10 ani și în final a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare condiționată pe durata unui termen de încercare de 4 ani astfel că acesta era conștient de ce se va întâmpla dacă intră în sfera penalului.

În subsidiar, solicită reducerea pedepsei aplicate de prima instanță sau înlăturarea sporului de 3 luni astfel încât pedeapsa rezultantă să fie de trei ani pentru a fi posibilă executarea pedepsei sub supraveghere conform art. 86 indice

1 Cod penal.

Apărătorul inculpatului O. D. solicită admiterea recursului formulat de inculpatul pe care îl reprezintă, casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza să se dispună reducerea cuantumului pedepsei aplicate de prima instanță ca urmare a reținerii în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. c Cod penal cu consecința prev. de art.76 Cod penal, având în vedere că inculpatul a recunoscut faptele comise încă din faza de urmărire penală, sens în care a înțeles ca în fața instanței de fond să uzeze de dispozițiile art. 320 indice

1 Cod pr.pen.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de inculpații M. D. și O. D. pentru considerentele arătate de prima instanță în motivarea hotărârii recurate care din punctul său de vedere corespunde fidel probațiunii administrate în cauză sub aspectul constatării elementelor constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, precum și sub aspectul procesului de individualizare a pedepselor.

Solicită să se constate că prin materialul probator administrat în cauză s-a stabilit vinovăția ambilor inculpați și a fost analizată corect de către instanță.

S.ea de fapt a fost conturată încă din faza de urmărire penală în același mod în care a fost constatată și în faza de cercetare judecătorească prin coroborarea declarațiilor inculpaților, martorilor și raportul de constatare grafoscopică care evidențiază autorii scrisului printre care și inculpatul M.

În ceea ce privește latura subiectivă, arată că aceasta a fost analizată corect de către instanță, stabilindu-se că menționarea de date vădit nereale de către inculpat scrise cu evidenta intenție de a fi folosite ulterior, nu putea avea decât rezultatul producerii de consecințe juridice pe care de altfel inculpații le-au și obținut pentru că au fost obținute bunuri care ulteior au fost și valorificate în mare parte.

De asemenea, instanța a apreciat corect antecedența penală a inculpaților.

În ceea ce-l privește pe inculpatul M. raportat la împrejurările arătate în mod expres în motivare prin prisma pericolului social, aplicarea dispoziților referitoare la concursul de infracțiuni și teza formulată în apărare, apreciază că nu se impune reindividualizarea pedepsei aplicate de prima instanță.

Pentru aceste motive solicită respingerea recursurilor ca nefondate și obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Inculpatul O. D., având ultimul cuvânt, arată că a recunoscut faptele comise și solicită aplicarea dispozițiilor art. 320 indice 1 Cod pr.pen., precizând că a solicitat audierea martorilor în faza de cercetare judecătorească pentru a se vedea că aceștia știau ce se întâmplă.

Inculpatul M. D., având ultimul cuvânt, își susține nevinovăția și solicită achitarea sa, precizând că a completat adeverințele la solicitarea persoanei care era sub influența băuturilor alcoolice și nu avea avea ochelarii la el. Nu a știut ce urmează ce urmează să se facă cu acele adeverințe.

Mai arată că s-a prezentat la fiecare termen de judecată, a fost audiat și a așteptat să fie confruntat cu alte persoane pentru aflarea adevărului, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr. 187 din (...) pronunțată de Judecătoria Zalău în dosar nr. (...)

I. În baza art.290 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.a) Cod penal, a fost condamnat inculpatul O. D., fiul lui T. și V., născut la data de (...), în municipiul Z., jud.S., cetățean român, studii medii, stagiul militar neîndeplinit, necăsătorit, fără ocupație și loc de muncă, domiciliat în municipiul Z., str.Lt.Col.Pretorian, bl.N-90/A, ap.19, jud.S., locuind fără forme legale în municipiul Z., str.T. V., bl.B-42, sc.B, ap.23, jud.S., în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, cunoscut cu antecedente penale, CNP 1., la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

S-a constatat că inculpatul O. D. se află în executarea unei pedepse neprivative de libertate, de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării, aplicată prin sentința penală nr.54/(...) a J. Z., definitivă la data de

(...).

În baza art.83 alin.1 Cod penal, s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicate inculpatului prin sentința penală nr.54/(...) a J. Z., definitivă la data de (...) și s-a dispus executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta, de 1 an închisoare, rezultând o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art.26 raportat la art.215 alin.1, 2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.a) Cod penal, a fost condamnat inculpatul O. D. la pedeapsa de 3 (trei) ani și 9 (nouă) luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la înșelăciune în formă continuată.

În baza art.83 alin.1 Cod penal, s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicate inculpatului prin sentința penală nr.54/(...) a J. Z., definitivă la data de (...) și s-a dispus executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta, de 3 ani și 9 luni închisoare, rezultând o pedeapsă de

5 ani și 9 luni închisoare.

S-a constatat că infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată și complicitate la înșelăciune în formă continuată pentru care inculpatul O. D. a fost cercetat în prezentul dosar și infracțiunea de furt calificat pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.135/(...) a J. Ș. S., definitivă față de inculpat la data de (...) sunt concurente.

S-a constatat că prin sentința penală nr.135/(...) a J. Ș. S., definitivă față de inculpat la data de (...), a fost revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicate inculpatului O. D. prin sentința penală nr.54/(...) a J. Z., definitivă la data de (...), dispunându-se executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.135/(...) a J. Ș. S., rezultând o pedeapsă de 5

(cinci) ani și 8 (opt) luni închisoare.

În baza art.36 alin.1 raportat la art.33 lit.a) raportat la art.34 lit.b) Cod penal, s-au contopit pedepsele rezultante aplicate ca urmare a revocării beneficiului suspendării condiționate, de 3 ani închisoare, 5 ani și 9 luni închisoare și de 5 ani și 8 luni închisoare, iar pedeapsa cea mai grea, de 5 ani și

9 luni închisoare o sporește cu 6 luni, urmând ca în final inculpatul să execute o pedeapsă de 6 (șase) ani și 3 (trei) luni închisoare, cu privare de libertate.

În baza art.71 alin.1 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.88 și art.36 alin.3 Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei aplicate durata reținerii și arestării preventive și partea din pedeapsă executată, respectiv de la data de (...) la (...) și de la (...) la zi.

S-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.239/2009 din

(...) emis de J. Ș. S. pentru punerea în executare a pedepsei aplicate prin sentința penală nr.135/(...), pronunțată de J. Ș. S., rămasă definitivă prin neapelare și s-a dispus emiterea unor forme noi de executare conform prezentei hotărâri.

II. În baza art.290 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, a fost condamnat inculpatul M. D., fiul lui I. și M., născut la data de (...), în localitatea

B., jud.S., cetățean român, studii medii, stagiul militar îndeplinit, căsătorit, fără ocupație și loc de muncă, domiciliat în municipiul Z., str.T. V., nr.38, bl.Dalia, sc.A, ap.27, jud.S., fără antecedente penale, CNP 1., la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

În baza art.26 raportat la art.215 alin.1, 2 și 3 Cod penal, a fost condamnat inculpatul M. D. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la înșelăciune.

S-a constatat că inculpatul M. D. se află în executarea unei pedepse neprivative de libertate de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pe durata unui termen de încercare de 4 ani, aplicată prin sentința penală nr.265/(...) a J. Turda, definitivă la data de (...) prin decizia penală nr.278/R/2009 a C. de A. C. N.

S-a constatat că infracțiunile care fac obiectul prezentului dosar și cea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pe durata unui termen de încercare de 4 ani prin sentința penală nr.265/(...) a J. Turda, definitivă la data de (...), sunt concurente.

În baza art.85 alin.1 Cod penal, s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii de 2 ani aplicată prin sentința penală nr.265/(...) a J. Turda.

În baza art.36 alin.1 raportat la art.33 lit.a) raportat la art.34 lit.b) Cod penal, s-a contopit pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.265/(...) a J. Turda cu pedepsele de 9 luni închisoare și de 3 ani închisoare aplicate prin prezenta sentință, iar pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare o sporește cu 3 luni, urmând ca inculpatul să execute în final o pedeapsă de 3

(trei) ani și 3 (trei) luni închisoare, cu privare de libertate.

În baza art.71 alin.1 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

III. În baza art.26 raportat la art.215 alin.1, 2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2, art.74 alin.1 lit.c) și art.76 alin.1 lit.d) Cod penal, a fost condamnat pe inculpatul O. A., fiul lui T. și V., născut la data de (...), în localitatea Z., jud.S., cetățean român, studii medii, fără ocupație și loc de muncă, necăsătorit, stagiul militar neîndeplinit, fără antecedente penale, domiciliat în municipiul Z., str.T. V., nr.11, bl.P21, sc.A, ap.6, jud.S., CNP 1. la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la înșelăciune.

S-a constatat că inculpatul O. A. se află în executarea unei pedepse neprivative de libertate de 1 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pe durata unui termen de încercare de 3 ani, aplicată prin sentința penală nr.77/(...) a J. Z., definitivă la data de (...) prin nerecurarea deciziei penale nr.68/(...) a T.ui S.

S-a constatat că infracțiunea care face obiectul prezentului dosar și cea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pe durata unui termen de încercare de 3 ani prin sentința penală nr.77/(...) a J. Z., definitivă la data de (...), sunt concurente.

În baza art.85 alin.1 Cod penal, s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii de 1 an aplicată prin sentința penală nr.77/(...) a J.

Z.

În baza art.36 alin.1 raportat la art.33 lit.a) raportat la art.34 lit.b) Cod penal, s-a contopit pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr.77/(...) a J. Z. cu pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin prezenta sentință, iar pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare o sporește cu 3 luni, urmând ca inculpatul să execute în final o pedeapsă de 2 (doi) ani și 9

(nouă) luni închisoare.

În baza art.861 alin.2 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului O. A. sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 6 ani și 9 luni, stabilit potrivit dispozițiilor art.862 alin.1 Cod penal și care se calculează potrivit dispozițiilor art.865 alin.2 Cod penal, de la data de (...), data rămânerii definitive a sentinței penale nr.77/(...) a J. Z.

S-a încredințat supravegherea inculpatului S. de P. de pe lângă Tribunalul

Sălaj.

În baza art.863 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la S. de P. de pe lângă Tribunalul

Sălaj; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În baza art.359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.864 Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii de noi infracțiuni sau al neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege și stabilite de instanță.

În baza art.71 alin.1 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere se suspendă și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

În baza art.863 alin.2 Cod penal, un exemplar al prezentei sentințe s-a comunicat S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj.

IV. În baza art.215 alin.1, 2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a) Cod penal, a fost condamnat inculpatul D. S., fiul lui I. și C., născut la data de (...), în localitatea C., jud.S., cetățean român, studii medii, fără ocupație și loc de muncă, căsătorit, stagiul militar îndeplinit, cunoscut cu antecedente penale, domiciliat în comuna C., nr.15, jud.S., CNP 1. la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6

(șase) luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune.

S-a constatat că infracțiunea de înșelăciune pentru care inculpatul a fost cercetat în prezentul dosar a fost comisă în termenul liberării condiționate de 552 zile din executarea pedepsei rezultante de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.347/(...) a J. Z., definitivă față de inculpat la data de (...) prin nerecurarea deciziei penale nr.97/(...) a T.ui S.

În baza art.61 alin.1 Cod penal, s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate privind pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.347/(...) a J. Z., definitivă față de inculpat la data de (...) prin nerecurarea deciziei penale nr.97/(...) a T.ui S. și s-a contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat de 552 zile închisoare cu pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta, de 3 ani și 6 luni închisoare, rezultând o pedeapsă de 3 (trei) ani și 6

(șase) luni închisoare.

În baza art.291 teza a II-a Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a) Cod penal, a fost condamnat inculpatul D. S. la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de uz de fals.

În baza art.61 alin.1 Cod penal, s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate privind pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.347/(...) a J. Z., definitivă față de inculpat la data de (...) prin nerecurarea deciziei penale nr.97/(...) a T.ui S. și s-a contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat de 552 zile închisoare cu pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta, de 6 luni închisoare, rezultând o pedeapsă de 552 zile închisoare.

S-a constatat că prin sentința penală nr.318/(...) a J. Constanța, a fost descontopită pedeapsa aplicată inculpatului prin sentința penală nr.347/(...) a J. Z. și contopite pedepsele repuse în individualitatea lor cu pedepsele de 5 ani închisoare și de 4 ani închisoare, dispunându-se executarea pedepsei celei mai grele de 5 ani închisoare, inculpatul fiind arestat la data de (...) și liberat condiționat la data de (...) conform sentinței penale nr.485/(...) a J. S. mare, cu un rest neexecutat de 583 zile.

S-a constatat că infracțiunile de înșelăciune și uz de fals pentru care inculpatul a fost cercetat în prezentul dosar sunt concurente cu cele două infracțiuni de furt calificat pentru care inculpatul a fost condamnat la pedepsele de 5 ani închisoare și 4 ani închisoare prin sentința penală nr.318/(...) a J. Constanța.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.318/(...) a J. Constanța, s-au repus pedepsele componente în individualitatea lor, de 5 ani închisoare (aplicată prin sentința penală nr.318/(...) a J. Constanța pentru comiterea infracțiunii de furt calificat), 4 ani închisoare

(aplicată prin sentința penală nr.318/(...) a J. Constanța pentru comiterea infracțiunii de furt calificat), 4 ani închisoare (aplicată prin sentința penală nr.347/(...) a J. Z. pentru comiterea infracțiunii de furt calificat), 414 zile (rest neexecutat) și, în baza art.36 alin.1 raportat la art.33 lit.a) și art.34 lit.b) Cod penal, le-a contopit cu pedepsele de 3 ani și 6 luni închisoare și de 552 zile închisoare aplicate prin prezenta, iar pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare o sporește cu 6 luni, urmând ca în final inculpatul să execute o pedeapsă de 5

(cinci) ani și 6 (șase) luni închisoare, cu privare de libertate.

În baza art.71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.36 alin.3 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului partea de pedeapsă executată, de la (...) la (...).

V. În baza art.26 raportat la art.215 alin.1, 2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2, art.74 alin.1 lit.c) și art.76 alin.1 lit.d) Cod penal, a fost condamnat inculpatul I. R. T., fiul lui A. și M., născut la data de (...), în localitatea Z., jud.S., cetățean român, studii generale, fără ocupație și loc de muncă, necăsătorit, stagiul militar neîndeplinit, cunoscut cu antecedente penale, domiciliat în municipiul Z., str.B., nr.46, jud.S., CNP 1. la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la înșelăciune.

S-a constatat că infracțiunea de complicitate la înșelăciune pentru care inculpatul a fost cercetat în prezentul dosar este concurentă cu infracțiunea de furt calificat pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr.135/(...) a J.

Ș. S., definitivă față de inculpat la data de (...) prin nerecurarea deciziei penale nr.36/(...) a T.ui S. la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea executării sub supravegherea S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

În baza art.36 alin.1 raportat la art.33 lit.a) și art.34 lit.b) Cod penal, s-a contopit pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.135/(...) a J. Ș. S. cu pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin prezenta, rezultând o pedeapsă de 3 ani închisoare.

S-a constatat că beneficiul suspendării executării pedepsei de 3 ani închisoare sub supravegherea S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj aplicate prin sentința penală nr.135/(...) a J. Ș. S. a fost revocat prin sentința penală nr.82/(...) a J. Z., definitivă la data de (...) prin decizia penală nr.525/R/(...) a C. de A. C. N. și prin sentința penală nr.132/(...) a J. Z., definitivă la data de (...) prin decizia penală nr.982/R/(...) a C. de A. C. N.

În baza art.36 alin.1 Cod penal, s-a contopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.82/(...) a J. Z. și pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.132/(...) a J. Z., iar pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, o sporește cu 6 luni, urmând ca în final inculpatul să execute o pedeapsă de 6 (șase) ani și 6 (șase) luni închisoare, cu privare de libertate.

În baza art.71 alin.1 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.88 și art.36 alin.3 Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei aplicate durata reținerii și arestării preventive și partea din pedeapsă executată, respectiv de la data de (...) la zi.

S-au anulat mandatele de executare a pedepsei închisorii nr.115/2011 din data de (...), emis de Judecătoria Zalău pentru punerea în executare a pedepsei aplicate prin sentința penală nr.82/(...) a J. Z. și mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.201/2011 din data de (...), emis de Judecătoria Zalău pentru punerea în executare a pedepsei aplicate prin sentința penală nr.132/(...), precum și toate actele subsecvente emiterii acestor mandate de executare și s-a dispus emiterea unor forme noi de executare conform prezentei hotărâri.

VI. În baza art.26 raportat la art.215 alin.1, 2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2, art.74 alin.1 lit.c) și art.76 alin.1 lit.d) Cod penal, a fost condamnat inculpatul C. L.-J., fiul lui I.-I. și P., născut la data de (...), în localitatea Z., jud.S., cetățean român, studii - 6 clase, muncitor la S. I. S. Z., necăsătorit, stagiul militar neîndeplinit, cunoscut cu antecedente penale, domiciliat în municipiul Z., str.T., nr.22, bl.T16, sc.A, ap.9, jud.S., CNP 1. la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la înșelăciune.

În baza art.861 alin.2 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului C. L. sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 5 ani și 6 luni, stabilit potrivit dispozițiilor art.862 alin.1 Cod penal.

S-a încredințat supravegherea inculpatului S. de P. de pe lângă Tribunalul

Sălaj.

În baza art.863 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În baza art.359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.864 Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii de noi infracțiuni sau al neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege și stabilite de instanță.

În baza art.71 alin.1 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere se suspendă și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

În baza art.863 alin.2 Cod penal, un exemplar al prezentei sentințe s-a comunicat S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj.

În baza art.14 Cod procedură penală raportat la art.346 Cod procedură penală și art.998 și art.1003 Cod civil, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă B. I. S., cu sediul în B., sector 1, Bd.Ion M., nr.1-7 și au fost obligați inculpații O. A. și O. D., în solidar, la plata în favoarea părții civile a sumei de

10.674,96 lei (4.685,34 lei pentru contractul de credit nr.509828791, 5169,90 lei pentru contractul de credit nr.509885438 și 5.471,06 lei pentru contractul de credit nr.509875803), inculpații O. A. și I. R.-T., în solidar, la plata în favoarea părții civile a sumei de 4.215,29 lei (pentru contractul de credit nr.509860476) și inculpații O. A., O. D. și C. L.-J., în solidar, la plata sumei de 3.824,95 lei (pentru contractul de credit nr.510013979, reprezentând prejudiciu cauzat și nerecuperat.

În baza art.14 Cod procedură penală raportat la art.346 Cod procedură penală și art.998 și art.1003 Cod civil, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă T. C. I. S., cu sediul în B., sector 1, P. lui Z., nr.8-12, et.2 și au fost obligați inculpații O. A. și O. D., în solidar, la plata în favoarea părții civile a sumei de 2.549,19 lei (pentru contractul de credit nr.235619/(...)), inculpații O. A. și I. R.-T., în solidar la plata în favoarea părții civile a sumei de 2.079,65 lei

(pentru contractul de credit nr.235617/(...)) și inculpații O. D. și D. S., în solidar, la plata sumei de 4.791,91 lei (pentru contractul de credit nr.235620/(...)), reprezentând prejudiciu cauzat și nerecuperat.

În baza art.14 Cod procedură penală raportat la art.346 Cod procedură penală și art.998 și art.1003 Cod civil, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă E. R. S. I. S., cu sediul în B., sector 2, Bd.Dimitrei P., nr.6A și au fost obligați inculpații O. A. și O. D., în solidar, la plata în favoarea părții civile a sumei de 4.230,04 lei (pentru contractul de credit aferent cardului PROMPT ACTIV nr.9400518859755017), reprezentând prejudiciu cauzat și nerecuperat, sumă la care se vor adăuga dobânzile și penalitățile aferente până la data plății integrale, conform contractului.

În baza art.348 Cod procedură penală, s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate, respectiv adeverințele de salariu nr.410/(...), 302/(...), 282/(...),

342/(...), 343/(...), 301/(...), 295/(...) și 311/(...).

În baza art.191 alin.1 și 2 Cod procedură penală, au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum total de 5.300 lei, cheltuieli care vor fi suportate astfel:

- O. D. - 850 lei;

- M. D. - 850 lei;

- O. A. - 850 lei;

- D. S. - 1.050 lei;

- I. R.-T. - 850 lei;

- C. L.-J. - 850 lei.

În baza art.189 alin.1 Cod procedură penală, suma de 2.600 lei va fi avansată din fondul M.ui Justiției către Baroul de A. S. pentru apărătorii din oficiu, av.Cobzaș V. (600 lei pentru asistența juridică acordată inculpatului D. S.

200 lei pentru faza de urmărire penală și 400 lei pentru faza de judecată), av.Opriș Anastasia (400 lei pentru asistența juridică acordată inculpatului I. R.- T. în faza de judecată), av.Vescan L.na (400 lei pentru asistența juridică acordată inculpatului M. D. în faza de judecată), av.Balog Roberth (400 lei pentru asistența juridică acordată inculpatului C. L.-J. în faza de judecată) și av.Crihan T. (800 lei pentru asistența juridică acordată inculpaților O. D. și O. A.).

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul din data de (...) al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Zalău, din Dosar nr.3272/P/2008, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților O. D. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și complicitate la înșelăciune, prevăzute de art.290 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.37 lit.a) Cod penal și art.26 Cod penal raportat la art.215 alin.1-3

Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.37 lit.a) Cod penal, totul cu aplicarea art.33 lit.a) Cod penal, M. D. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și complicitate la înșelăciune, prevăzute de art.290 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.26 Cod penal raportat la art.215 alin.1-3 Cod penal, totul cu aplicarea art.33 lit.a) Cod penal, O. A. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art.26 Cod penal raportat la art.215 alin.1-3 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, D. S. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals, prevăzute de art.215 alin.1, 2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a) Cod penal și art.291 teza a II-a Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a) Cod penal, totul cu aplicarea art.33 lit.a) Cod penal, I. R.-T. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art.26 Cod penal raportat la art.215 alin.1-3 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și C. L.-J. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art.26 Cod penal raportat la art.215 alin.1-3 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

Prin același rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei M. M., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art.26 Cod penal raportat la art.215 alin.1-3 Cod penal, P. G., C. G., R. M.-D., A. I. și D. T., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și de uz de fals, prevăzute de art.215 alin.1-3 Cod penal și art.291 teza a II-a Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a) Cod penal și aplicarea față de cei 6 învinuiți a câte unei sancțiuni administrative în cuantum de 600 de lei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul J. Z. la data de (...) sub nr.(...).

În cuprinsul actului de sesizare a instanței, s-a reținut, în esență, că învinuitul O. D. a falsificat 6 adeverințe de salarizare, pe care le-a încredințat pentru a fi folosite de învinuiții R. M., A. I., D. T., C. G. și D. S., iar prin aceste falsuri a urmărit să înlesnească înșelăciunile săvârșite de ceilalți învinuiți. Î. M. D. a falsificat 2 adeverințe de salarizare, pe care le-a încredințat pentru a fi folosite de învinuitul pop G., iar prin aceste falsuri a urmărit să înlesnească înșelăciunile săvârșite de ceilalți învinuiți. Î. O. A. a urmărit să înlesnească înșelăciunile săvârșite de ceilalți învinuiți și a valorificat bunurile obținute de aceștia. Î. D. S. a folosit o adeverință de salarizare despre care știa că este falsă pentru a încheia în mod fraudulos contract de finanțare pentru achiziționarea de bunuri, cauzând astfel un prejudiciu. Î. I. R.-T. a urmărit să înlesnească înșelăciunile săvârșite de ceilalți învinuiții, racolându-i în acest scop pe învinuiții A. I., D. T. și P. G., beneficiind apoi și din banii rezultați din vânzarea bunurilor achiziționate fraudulos. Î. C. L.-J. a urmărit să înlesnească înșelăciunile săvârșite de ceilalți învinuiții, racolându-i în acest scop pe învinuiții R. M.-D. și P. G., beneficiind apoi și din banii rezultați din vânzarea bunurilor achiziționate fraudulos.

Situația de fapt expusă în rechizitoriu a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă: declarațiile învinuitului O. D. (f.18-21, 22-27, 28-29, 324-328), declarațiile învinuitului O. A. (f.32, 33-35, 36-37, 38, 39, 321-323), declarațiile învinuitului Rus B. (f.41, 42, 43), declarațiile învinuitului I. R. T. (f.53-55, 56, 57,

316-318), declarațiile învinuitului C. L.-J. (f.60-611, 62-63, 329-330), declarațiile învinuitului M. D. (f.65, 298-300), declarațiile învinuitului D. S. (f.100-102, 348), declarațiile martorei M. M. (f.73, 74, 307-308), declarațiile martorului A. I. (f.79-

80, 81-83, 133, 134-136, 305-306), declarațiile martorului P. G. (f.86, 87-89,

148, 313-315), declarațiile martorului D. T. (f.92-93, 94-96, 319-320), declarațiile martorului C. G. (f.107, 108-109, 222, 301-302), declarațiile martorului R. M.-D. (f.112-113, 114-115, 265, 303-304), declarația martorului N. L. B. (f.125-126,

127, 359), plângerea părții vătămate B. F. I. SA (f.110-120), plângerea părții vătămate T. C. I. SA (f.122), plângerea părții vătămate E. R. S. I. SA (f.123), proces-verbal de confruntare (f.309-310, 311-312, 350-351), raport de constatare tehnico-științifică nr.39137/(...) (f.139-143), raport de constatare tehnico- științifică nr.39141/(...) (f.150-155), raport de constatare tehnico-științifică nr.39138/(...) (f.162-167), raport de constatare tehnico-științifică nr.39135/(...) (f.199-203), raport de constatare tehnico-științifică nr.39136/(...) (f.224-228), raport de constatare tehnico-științifică nr.39143/(...) (f.240-244), raport de constatare tehnico-științifică nr.39142/(...) (f.257-261), raport de constatare tehnico-științifică nr.39134/(...) (f.268-272), raport de constatare tehnico- științifică nr.39139/(...) (f.275-281), adeverința de salariu nr.410 din (...) (f.144), adeverință de salariu nr.282 din (...) (f.171), adeverința de venit nr.302/(...) (f.156), adeverința de venit nr.343/(...) (f.197), adeverința de venit nr.342/(...)

(f.245), adeverință de salariu nr.301 din (...) (f.229), adeverință de salariu nr.295 din (...) (f.262), adeverință de salariu nr.311 din (...) (f.273), adeverință de salariu nr.286 din (...) (f.282), adeverința de venit nr.73/(...) (f.294), factura seria M08 nr.0. din data de (...) (f.146), factura seria M08 nr.0. din data de (...) (f.231), factura seria M08 nr.0. din data de (...) (f.264), factura seria M08 nr.0. din data de (...) (f.293), factura proformă nr.0113 din (...) (f.179), factura proformă nr.1016 din (...) (f.212), factura nr.1998 din (...) (f.213), factura nr.0004727 din (...) (f.247), proces-verbal de predare-primire (f.124), proces-verbal ridicare probe de scris (f.66, 157, 159-160), adresa nr.8876/(...) a Inspectoratului Teritorial de M. B. (f.336), adresa nr.46829/(...) a Inspectoratului Teritorial de M. C. (f.337), fișe cazier judiciar (f.16, 30, 40, 50-51, 58, 64, 97-99), procese-verbale de prezentare material de urmărire penală (f.361-362, 363, 264-265, 366-367, 369, 370-371).

Prin adresa nr.359 din data de (...) (f.119-120), partea vătămată B. I. S. a arătat că se constituie parte civilă în cauză cu următoarele sume: pentru R. M.-D.

- 3.824,95 lei, pentru P. G. - 4.215,29 lei, pentru A. I. - 4.685,39 lei, pentru D. T.

- 5.471,06 lei și pentru C. G. - 5.169,90 lei.

Prin adresa nr.1. din data de (...) (f.122), partea vătămată T. C. I. S. a arătat că se constituie parte civilă în cauză cu următoarele sume: pentru P. G. -

3.779,65 lei, pentru D. T. - 2.549,19 lei și pentru D. S. - 4791,91 lei.

Prin adresa din data de (...) (f.123), partea vătămată E. R. S. I. S. a arătat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 4.230,04 lei pentru R. M.-D..

Pe parcursul cercetării judecătorești, după citirea actului de sesizare, conform art.322 Cod procedură penală, la termenul de judecată din (...), au fost audiați inculpații I. R. T., M. D., O. A. și O. D. aceștia arătând că nu doresc să dea declarații în fața instanței, menținându-și declarațiile anterioare, cele relatate de inculpați fiind consemnate în declarațiile de la filele 569-572.

Inculpatul D. S. nu a fost prezent la niciunul dintre termenele de judecată acordate în cauză, fiind făcute acte de căutare a acestuia, din cuprinsul cărora a reieșit că inculpatul nu figurează încarcerat în niciunul din penitenciarele din țară și nici reținut sau arestat în vreunul dintre Centrele de R. și A. P. de pe teritoriul țării (f.687, 689), iar în procesul-verbal de executare a mandatului de aducere emis pe numele inculpatului s-a menționat că acesta ar fi plecat din țară, fără a i se cunoaște adresa. În aceste condiții, inculpatul a fost citat și prin afișare la ușa instanței și la C. Local Z.

În privința inculpatului C. L. J., se constată că acesta a fost prezent în fața instanței la două termene de judecată, solicitând amânarea cauzei în vederea angajării unui apărător însă la termenul de judecată din data de (...) a arătat că nu și-a angajat avocat și nici nu mai dorește să facă acest lucru, fiind de acord cu apărătorul desemnat din oficiu, ulterior nemaiprezentându-se în fața instanței de judecată, în cauză, fiind făcute acte de căutare a acestuia, din cuprinsul cărora a reieșit că inculpatul nu figurează încarcerat în niciunul din penitenciarele din țară și nici reținut sau arestat în vreunul dintre Centrele de R. și A. P. de pe teritoriul țării (f.687, 689).

Pe parcursul cercetării judecătorești au fost audiați martorii P. G., R. M., D. T. și C. G., la termenul de judecată din (...) și M. M. și N. L. B., la termenul de judecată din data de (...), declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei la filele 621-624 și, respectiv 680-681.

La termenul de judecată din data de (...), instanța a omis audierea martorului A. I., din cuprinsul procesului-verbal de executare a mandatelor de aducere emis pe numele acestuia reieșind imposibilitatea de prezentare, împrejurare față de care s-a dispus citirea declarației date de acesta în faza de urmărire penală, urmând ca instanța să țină seama de aceasta la pronunțarea hotărârii, conform prevederilor art.327 alin.3 Cod procedură penală.

Analizând materialul probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpații O. D. și O. A. sunt frați, primul având calitatea de administrator la S.-S. S. și la S. KR I. S., ambii cunoscându-se de mai mult timp cu învinuitul

Rus B., care deținea actele și ștampila S.C.Kaoma I. S. La inițiativa acestuia din urmă, cei doi s-au hotărât să racoleze diferite persoane prin intermediul inculpaților C. L. și I. R.-T., pe numele cărora să întocmească adeverințe de venit false și cu ajutorul cărora să achiziționeze diferite produse în rate, pe care apoi să le valorifice imediat prin intermediul învinuitului Rus B. ., au fost întocmite în total 9 adeverințe de salarizare false, dintre care 6 de către inculpatul O. D., 2 de către inculpatul M. D., iar una de către A.N, care au fost folosite de către învinuiții R. M.-D. (2), P. G. (2), A. I., D. T. (2), C. G. și inculpatul D. S., aceștia fiind însoțiți la magazine de regulă de inculpatul O. A., dar la anumite fapte și de către inculpații C. L., I. R.-T. sau învinuita M. M.

În cursul lunii septembrie 2008, inculpatul I. R.-T. l-a abordat pe învinuitul A. I., propunându-i acestuia să facă rost de bani folosind metoda descrisă anterior. ., inculpatul O. D. a întocmit în fals adeverința de venit nr.410/(...), din care rezultă că A. I. ar fi angajatul S. KR I. S. cu un venit lunar de 1.240 lei, lucru care nu corespunde adevărului. Cu această adeverință, A. I. și O. A. s-au deplasat la magazinul „.-an"; de unde au cumpărat în rate, în baza documentelor întocmite în numele învinuitului A. I., un TV color tip plasmă, o cameră foto și un laptop, bunuri care au fost vândute de către O. A. la diferite persoane, în oraș, iar banii obținuți i-a împărțit cu A. I., O. D. și Rus B. C. a fost făcută prin B. F. I. S..

La începutul lunii septembrie 2008, inculpatul I. R.-T. l-a abordat pe învinuitul P. G. căruia i-a propus să facă rost de bani, explicându-i modalitatea prin care va face acest lucru. Astfel, după ce i l-a prezentat inculpatului O. A., acesta i-a luat cartea de identitate, iar inculpatul M. D. a întocmit în fals adeverințele de venit nr.302/(...) și 282/(...), din care rezultă că P. G. ar fi angajatul S.C.Kaoma I. S., cu un venit de 1.340 lei, lucru care nu corespundea realității, după cum rezultă și din adresa nr. 8876/(...) a ITM B. (f.298). Cu adeverința nr.282/(...), P. G. și O. A. s-au deplasat la magazinul „.-An"; din Z., unde P. G. a semnat toate documentele necesare creditării, în timp ce O. A. a ales din magazin un televizor color tip LCD, un laptop și un aparat foto. Bunurile au fost trecute pe factura cu nr.0./(...) (contract de credit nr.509860476 -.), fiind ridicate în aceeași zi, valoarea lor fiind de 4.044,85 de lei. A. bunuri au fost transportate de O. A. cu un taxi condus de către martorul N. L. și predate lui Rus B. în apropiere de parcul central din Z. Ulterior, banii obținuți din vânzarea bunurilor i-au împărțit între ei P. G., I. R.-T. și O. A.. A. credit a fost obținut prin B. F. I. S.Cu adeverința 302/(...), P. G. și I. R.-T. s-au dus la magazinul S. S. S., din complexul „Mimoza";, unde P. G. a încheiat un contractul de finanțare nr.235617/(...)cu T. C. I. SA și a cumpărat din magazin un motofierăstrău și un ciocan rotopercutor, în valoare de 2390 de lei (f.175-184).

În data de (...), inculpatul O. D. s-a întâlnit cu inculpatul D. S. căruia i-a spus că poate face rost de bani folosind metoda descrisă anterior. În aceeași zi, O.

D. a completat o adeverință de venit nr.343/(...) (f.197), pe numele lui D. S., din care rezultă că acesta este angajat al S.C.Kaoma I. S. Z., lucru care nu corespunde realității, potrivit adresei nr.8876/(...) a I.T.M.B. (f.336). Cu această adeverință, D. S. s-a deplasat singur la S. S. S., de unde a cumpărat în rate un motofierăstrău, un ciocan rotopercutor și un set de burghie, conform facturii

1998/(...) (f.205-213). A. credit a fost obținut prin T. C. I. S.

În data de (...), inculpatul O. D. s-a întâlnit în zona Gulliver cu învinuitul C.

G. căruia i-a propus să facă rost de bani. A. a fost de acord și în aceeași zi O. D. a completat adeverința de venit nr.301/(...) (f.229), din care rezultă că învinuitul C. G. este angajatul S.C.Kaoma I. S., lucru neadevărat,potrivit adresei nr.8876/(...) a I.T.M. B. (f.336). Cu această adeverință, învinuitul C. G. împreună cu O. A. s-au deplasat la magazinul „.-an"; de unde, folosind aceeași metodă, au cumpărat în rate un calculator cu toate componentele, un aspirator, o mașină de spălat și un aparat foto, conform facturii (f.231). Și de această dată bunurile au fost vândute de către O. A., banii fiind împărțiți la fel. C. a fost făcută prin B. F. I. S..

În data de (...), inculpatul O. D. a completat adeverințele de venit nr.342/(...) și nr.295/(...) (f.245 și 262), pe numele învinuitului D. T., din care rezultă că acesta este angajat al S.C.Kaoma I. S., lucru care nu corespunde realității, conform adresei nr.8876/(...) a I.T.M.B. (f. 336). Î. D. T. a fost racolat în acest scop de către inculpatul I. R.-T. Cu adeverința nr.342/2009, învinuitul D. T. împreună cu O. A., s-au deplasat la magazinul de mobilă din zona Mimoza, aparținând de S. S., unde de serviciu era martora F. M. Î. D. T. a semnat toate documentele în vederea contractării creditului, iar ulterior aceștia au cumpărat un colțar, care a fost transportat de O. A. cu o camionetă la domiciliul învinuitei M. M. A. credit a fost contractat prin S. C. I. S. Cu cea de a doua adeverință, nr.295/(...), D. T. și O. A. s-au deplasat la magazinul „.-an";, unde procedând în același mod au cumpărat un TV tip LCD, o cameră video și o mașină de spălat, conform facturii 0./(...) (f.264). Și aceste bunuri au fost vândute la diferite persoane, în oraș, de către O. A., banii împărțindu-i cu O. D., Rus B. și D. T. C. a fost făcută prin B. F. I. S.

În cursul lunii octombrie 2009, învinuitul R. M.-D. a fost abordat de către inculpatul C. L.-J. care avea o înțelegere în acest sens cu frații O., propunându-i să facă rost de bani, în baza unor adeverințe false pe care să le folosească cu scopul de a cumpăra bunuri în rate. Astfel, inculpatul O. D. a întocmit în fals adeverința de venit nr.311 din (...) (f.273), cu care învinuitul R. M.-D. împreună cu O. A. și C. L.-J. s-au deplasat la magazinul „.-an"; din Z. unde, în timp ce R. M.-D. a semnat documentele necesare obținerii unui credit, ceilalți doi au ales din magazin bunurile care urmau să fie cumpărate, respectiv un laptop, o mașină de spălat, o cameră video și un filtru de cafea, toate în valoare de circa 3.100 lei. Bunurile au fost încărcate într-un taxi, iar O. A. le-a transportat până pe str.G. L. unde s-a întâlnit cu învinuitul Rus B. și i-a dat bunurile, urmând ca acesta să le valorifice. C.ul obținut în baza adeverinței nr.311/(...) a fost finanțat prin B. F. I.

S.

În data de (...) a fost întocmită o nouă adeverință de venit, respectiv nr.286/(...) (f.282).Tot împreună cu O. A., învinuitul R. M.-D. s-a deplasat la magazinul A. din cadrul Complexului Comercial Silvania. De această dată, cumpărarea bunurilor s-a făcut prin S. R. S. I. S., societate de creditare, și după ce învinuitul R. M.-D. a semnat toate documentele, O. A. a luat din magazin un televizor tip plasmă și un laptop. Și aceste bunuri au fost duse de O. A. pe str.G. L. cu un taxi, unde s-a întâlnit cu învinuitul Rus B. și i-a dat bunurile, urmând ca acesta să le valorifice. Ulterior învinuitul Rus B. a vândut bunurile, banii împărțindu-i între ei.

Cu ocazia audierii în faza de urmărire penală, inculpații O. D., O. A., I. R. T. și C. L. J. au recunoscut și regretat săvârșirea faptelor, iar O. D., I. R. T. și C.

L. J. au dat și date privind participația celorlalți inculpați.

Inculpatul M. D. a avut o atitudine oscilantă, și-a schimbat declarațiile, negând întâi că a completat adeverințe false, apoi a recunoscut că le-a completat, dar a invocat că a făcut asta la cererea celorlalți învinuiți, care nu știau scrie.

Inculpatul D. S. a recunoscut că a luat bunurile însă a încercat să ascundă că a cooperat în acest sens cu O. D..

Coroborând întregul material probator administrat în cauză, instanța a constatat că săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților și vinovăția acestora sunt pe deplin dovedite.

Astfel, declarațiile inculpaților O. D., O. A., I. R. T., C. L. J. și D. S. din faza de urmărire penală, în care aceștia au expus pe larg modalitatea de comitere a faptelor reținute în sarcina lor se coroborează atât între ele, cât și cu declarațiile învinuiților față de care s-au pronunțat soluții de scoatere de sub urmărire penală și care au fost audiați în cauză în calitate de martori, P. G., R. M., D. T., C. G., A. I. și M. M. De asemenea, din rapoartele de constatare tehnico-științifică întocmite în cauză și din adresele de la I. și B. a reieșit caracterul fals al adeverințelor de salarizare și faptul că acestea au fost completate de inculpații O. D. și M. D. În ceea ce privește declarațiile inculpatului M. D., care și-a susținut vinovăția motivat de împrejurarea că a întocmit adeverințele respective la solicitarea celorlalți învinuiți-martori, care nu știau sa scrie, acestea sunt contrazise de probele administrate. În acest sens, s-a reținut că martorul P. G. a arătat că nu a cerut nimănui să-i completeze asemenea adeverințe și că nu l-a văzut anterior pe M. D., cunoscându-l doar de la audierile de la P. De asemenea, din declarațiile inculpaților O. A., O. D., I. R. T. și C. L.-J. a reieșit că M. D. a cunoscut scopul pentru care sunt completate adeverințele false și toată „afacerea"; era condusă din localul acesteia, chiar dintr-o încăpere distinctă, unde de altfel au fost aduse și de unde au fost vândute o parte din bunurile obținute în urma faptelor.

I. În drept, fapta inculpatului O. D. de a întocmi în fals 6 adeverințe de venit, atestând împrejurări necorespunzătoare adevărului și încredințându-le pentru a fi folosite de învinuiții R. M., A. I., D. T., C. G. și de inculpatul D. S., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art.290 alin.1

Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

Sub aspectul laturii obiective, instanța a reținut că elementul material al infracțiunii constă în acțiunea de întocmire a unor adeverințe de venit falsificate, în scopul producerii de consecințe juridice, urmată de încredințarea acestora pentru a fi folosite de către învinuiți. U. imediată, ca element component al laturii obiective, se caracterizează prin crearea unei stări de pericol pentru valoarea probantă a înscrisurilor respective. M. consumării infracțiunii este marcat de momentul în care s-a produs urmarea imediată, iar legătura de cauzalitate dintre acțiunea de întocmire a adeverințelor de venit falsificate și cea de încredințare a acestora pentru a fi folosite și urmarea imediată rezultă din împrejurările cauzei, fiind dovedită de probatoriul administrat.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul O. D. a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în accepțiunea art.19 alin.1 pct.1 lit.a) Cod penal. Astfel, din probele administrate reiese că inculpatul a avut reprezentarea faptei sale și a urmărit producerea consecințelor juridice.

Având în vedere intervalul de timp scurs între cele 6 acte materiale și modul similar de acționare, s-a apreciat că fapta a fost comisă în formă continuată, fiind incidente în cauză prevederile art.41 alin.2 Cod penal.

În drept, fapta inculpatului O. D. de a le acorda ajutor inculpatului D. S. și învinuiților A. I., C. G., D. T. și R. M. în scopul de a induce în eroare părțile vătămate B. F. I. S.A, T. C. I. S. și E. R. S. I. S., cu ocazia încheierii unor contracte de credit, prin prezentarea ca adevărată a faptului că aceștia sunt angajați și realizează venituri, întocmind în acest scop 6 adeverințe falsificate în scopul obținerii pentru sine și pentru aceștia a unui folos material, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune în formă continuată, prevăzută de art.26 raportat la art.215 alin.1, 2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

Sub aspectul laturii obiective, instanța a reținut că elementul material al infracțiunii constă în ajutorul acordat de inculpat în timpul săvârșirii infracțiunii de către inculpatul D. S. și de către învinuiți, constând în întocmirea unor adeverințe de venit falsificate pe numele acestora. M. consumării infracțiunii este marcat de momentul producerii urmării imediate, ca element component al laturii obiective și care se caracterizează prin prejudiciul cauzat părților vătămate, constând în suma de bani acordată cu titlu de împrumut. L. de cauzalitate dintre ajutorul acordat de inculpat și prejudiciul cauzat părților vătămate rezultă din împrejurările cauzei, fiind dovedită de probatoriul administrat.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul O. D. a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în accepțiunea art.19 alin.1 pct.1 lit.a) Cod penal. Astfel, din probele administrate reiese că inculpatul a avut reprezentarea faptei sale, a consecințelor păgubitoare asupra patrimoniului părții vătămate, a prevăzut rezultatul și a urmărit producerea lui, conștientizând, de asemenea, că desfășoară o activitate ajutor a inculpatului și a învinuiților în vederea inducerii în eroare a părților vătămate și că prin aceasta cauzează o pagubă.

Fapta săvârșită de inculpat este o complicitate la înșelăciune în condițiile art.215 alin.1, 2 și 3 Cod penal. Forma agravată a infracțiunii există întrucât infracțiunea a fost săvârșită prin folosirea de mijloace frauduloase, respectiv prin prezentarea unor adeverințe de venit falsificate, cu prilejul încheierii unor contracte, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, părțile vătămate nu ar fi încheiat înțelegerea în condițiile stipulate.

În cauză sunt întrunite condițiile participației penale sub forma complicității materiale și morale: autorii D. S., A. I., C. G., D. T. și R. M. au săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, respectiv infracțiunea de înșelăciune, inculpatul O. D. a întocmit 6 adeverințe de venit falsificate pe numele acestora și le-a încredințat acestora pentru a le folosi în vederea obținerii unui împrumut, ceea ce a constituit un suport material pentru autori și, de asemenea, un suport moral.

Având în vedere intervalul de timp scurs între cele 6 acte materiale și modul similar de acționare, s-a apreciat că fapta a fost comisă în formă continuată, fiind incidente în cauză prevederile art.41 alin.2 Cod penal.

Din fișa de cazier judiciar a inculpatului, rezultă că aceasta nu este la prima confruntare cu legea penală, fiind condamnat anterior de două ori pentru comiterea unor infracțiuni de furt calificat. De asemenea, acestuia i-au fost aplicate de șase ori sancțiuni administrative pentru comiterea unor infracțiuni de furt calificat, înșelăciune, distrugere și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Prin sentința penală nr.54/(...) a J. Z., definitivă la data de (...), inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pe un termen de încercare de 4 ani, pentru comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat în formă continuată. Față de această împrejurare, întrucât faptele pentru care a fost trimis în judecată în prezentul dosar sunt sancționate cu pedepse mai mari de 1 an închisoare și au fost săvârșite după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni și în timpul executării acesteia, instanța a constatat că infracțiunea s-a comis în stare de recidivă postcondamnatorie, fiind aplicabile prevederile art.37 lit.a) Cod penal.

Reținând vinovăția inculpatului O. D., instanța a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată și complicitate la înșelăciune în formă continuată, comise în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzute de art.290 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.a) Cod penal și art.26 Cod penal raportat la art.215 alin.1, 2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.a) Cod penal.

La individualizarea pedepsei în conformitate cu prevederile art.72 Cod penal, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege. G. de pericol social al faptei comise a fost apreciat în baza art.181 alin.2 Cod penal, urmând să se aibă în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, urmarea produsă, precum și persoana și conduita inculpatului.

Raportat la aceste criterii, în privința gradului de pericol social concret al faptei săvârșite de inculpatul O. D., instanța a apreciat că acesta este unul ridicat, relevat de modul de săvârșire al acesteia, prin inducerea părților vătămate în eroare și folosirea de mijloace frauduloase în acest scop, dar și în raport cu valoarea prejudiciului cauzat.

I. a avut în vedere și circumstanțele referitoare la persoana și conduita inculpatului. A. este născut la data de 3 martie 1976, este în vârstă de 36 de ani

și nu se află la prima confruntare cu legea penală, fiind condamnat anterior pentru infracțiuni contra patrimoniului și fiindu-i aplicate numeroase sancțiunile administrative pentru același gen de infracțiuni ca cele pentru care este judecat în prezentul dosar.

De asemenea, instanța a avut în vedere faptul că inculpatul a dat avut o atitudine sinceră și cooperantă pe parcursul procesului penal, recunoscând comiterea faptelor și contribuind la aflarea adevărului în cauză, prin declarațiile date în faza de urmărire penală. Cu toate acestea, raportat la gradul de pericol social al faptelor, astfel cum a fost acesta apreciat de către instanță, la incidența a două cauze de agravare a pedepsei, respectiv forma continuată a infracțiunilor și starea de recidivă postcondamnatorie, instanța a apreciat că nu se justifică reținerea atitudinii ulterioare a inculpatului ca o circumstanță atenuantă, însă aceste împrejurări vor fi avute în vedere la stabilirea în concret a pedepselor aplicate.

Având în vedere circumstanțele reale și personale ale cauzei și ale inculpatului, precum și limitele de pedeapsă stabilite de lege, instanța a apreciat că în ceea ce privește cuantumul pedepsei închisorii, se impune condamnarea inculpatului la pedepse orientate spre minim, de 1 an închisoare pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată și de 3 ani și 9 luni închisoare pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune. I. a apreciat că aplicarea unor astfel de pedepse este de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 din Codul penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare eficient.

Având în vedere că infracțiunile care fac obiectul prezentului dosar au fost săvârșite de inculpat în cursul termenului de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.54/(...) a J. Z., în baza dispozițiilor art.83 alin.1 Cod penal, instanța a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate aplicat prin hotărârea menționată anterior, pedeapsă pe care a cumulat-o aritmetic cu fiecare din cele pronunțate prin prezenta sentință, rezultând două pedepse, de 3 ani închisoare și, respectiv de 5 ani și 9 luni închisoare.

De asemenea, analizând sentința penală nr.135/(...) a J. Ș. S., definitivă față de inculpat la data de (...), instanța a constatat, pe de o parte că prin această hotărâre a fost revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicate inculpatului O. D. prin sentința penală nr.54/(...) a J. Z., definitivă la data de (...), dispunându-se executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.135/(...) a J. Ș. S., rezultând o pedeapsă de 5 (cinci) ani și 8 (opt) luni închisoare, iar pe de altă parte, că infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată și complicitate la înșelăciune în formă continuată pentru care inculpatul O. D. a fost cercetat în prezentul dosar și infracțiunea de furt calificat pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.135/(...) a J. Ș. S., definitivă față de inculpat la data de (...) sunt concurente.

În consecință, instanța, în baza art.36 alin.1 raportat la art.33 lit.a) și art.34 lit.b) Cod penal, a contopit pedepsele rezultante aplicate ca urmare a revocării beneficiului suspendării condiționate, de 3 ani închisoare, 5 ani și 9 luni închisoare și de 5 ani și 8 luni închisoare, iar ca urmare a numărului mare de infracțiuni de același gen în concurs, a sporit pedeapsa cea mai grea, de 5 ani și

9 luni închisoare cu 6 luni, urmând ca în final inculpatul să execute o pedeapsă de 6 (șase) ani și 3 (trei) luni închisoare, cu privare de libertate.

Totodată, instanța a făcut aplicarea prevederilor art.88 și art.36 alin.3 Cod penal și, pe cale de consecință, a dedus din durata pedepsei aplicate durata reținerii și arestării preventive și partea din pedeapsă executată, respectiv de la data de (...) la (...) și de la (...) la zi.

De asemenea, s-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.239/2009 din (...) emis de J. Ș. S. pentru punerea în executare a pedepsei aplicate prin sentința penală nr.135/(...), pronunțată de J. Ș. S., rămasă definitivă prin neapelare și emiterea unor forme noi de executare conform prezentei hotărâri.

În ceea ce privește aplicarea pedepsei accesorii, în baza art.71 Cod penal, instanța a interzis inculpatului O. D. drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza a-II-a Cod penal, cu excepția dreptului de a vota în cadrul alegerilor parlamentare și lit.b) Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate prin aceasta.

I. a apreciat că, față de prevederile art.3 din Protocolul 1 la C. E. a D. O., și față de jurisprudența C. E. a D. O. dezvoltată pe marginea acestui articol (de exemplu, cauza Hirst contra Marii Britanii), o instituire a unei interdicții pentru inculpat de a vota în cadrul alegerilor parlamentare ar constitui o măsură disproporționată, față de natura infracțiunii săvârșite de inculpat și de persoana inculpatului. P. C. E. a D. O., „. continuă să se bucure de toate drepturile și libertățile fundamentale garantate de C., cu excepția dreptului la libertate (…). Orice alt fel de restricție la alte drepturi trebuie să fie justificată";. Curtea acceptă că o societate democratică are posibilitatea de a lua măsuri pentru a se proteja împotriva activităților care urmăresc distrugerea drepturilor și libertăților enunțate de C., o situație în care instituirea unor restricții în privința drepturilor electorale este apreciată ca justificată fiind aceea în care un individ a comis grave abuzuri în exercitarea funcțiilor publice, sau a avut un comportament prin care a pus în pericol starea de drept sau bazele democrației. I. a apreciat că prin săvârșirea infracțiunii care face obiectul prezentei cauze, dar și prin datele personale, inculpatul nu a pus în pericol grav ordinea de drept și, cu atât mai puțin, bazele democrației.

I. a apreciat că, întrucât inculpatul nu s-a folosit la săvârșirea prezentei infracțiuni de o funcție pe care o ocupa, de o profesie pe care o exercita sau de o activitate pe care o desfășura la momentul respectiv, interzicerea, ca pedeapsă accesorie, a dreptului prevăzut de art.64 alin.1 lit.c) Cod penal este lipsită de obiect.

De asemenea, instanța a reținut că fapta inculpatului care face obiectul prezentei cauze nu probează incapacitatea acestuia de a exercita în mod corespunzător drepturile părintești sau dreptul de a fi tutore sau curator, motiv pentru care nu a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.d) și e) Cod penal.

II. În drept, fapta inculpatului M. D. de a întocmi în fals 2 adeverințe de venit, atestând împrejurări necorespunzătoare adevărului și încredințându-le pentru a fi folosite de învinuitul P. G., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art.290 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

Sub aspectul laturii obiective, instanța a reținut că elementul material al infracțiunii constă în acțiunea de întocmire a unor adeverințe de venit falsificate, în scopul producerii de consecințe juridice, urmată de încredințarea acestora pentru a fi folosite de către învinuit. U. imediată, ca element component al laturii obiective, se caracterizează prin crearea unei stări de pericol pentru valoarea probantă a înscrisurilor respective. M. consumării infracțiunii este marcat de momentul în care s-a produs urmarea imediată, iar legătura de cauzalitate dintre acțiunea de întocmire a adeverințelor de venit falsificate și cea de încredințare a acestora pentru a fi folosite și urmarea imediată rezultă din împrejurările cauzei, fiind dovedită de probatoriul administrat.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul M. D. a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în accepțiunea art.19 alin.1 pct.1 lit.a) Cod penal. Astfel, din probele administrate reiese că inculpatul a avut reprezentarea faptei sale și a urmărit producerea consecințelor juridice.

Având în vedere intervalul de timp scurs între cele 2 acte materiale și modul similar de acționare, s-a apreciat că fapta a fost comisă în formă continuată, fiind incidente în cauză prevederile art.41 alin.2 Cod penal.

În drept, fapta inculpatului M. D. de a acorda ajutor învinuitului P. G. în scopul de a induce în eroare părțile vătămate B. F. I. S.A și T. C. I. S., cu ocazia încheierii unor contracte de credit, prin prezentarea ca adevărată a faptului că acesta este angajat și realizează venituri, întocmind în acest scop 2 adeverințe falsificate în scopul obținerii pentru sine, pentru acesta și pentru inculpații I. R. T. și O. A. a unui folos material, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune în formă continuată, prevăzută de art.26 raportat la art.215 alin.1, 2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

Sub aspectul laturii obiective, instanța a reținut că elementul material al infracțiunii constă în ajutorul acordat de inculpat în timpul săvârșirii infracțiunii de către învinuitul P. G., constând în întocmirea unor adeverințe de venit falsificate pe numele acestuia. M. consumării infracțiunii este marcat de momentul producerii urmării imediate, ca element component al laturii obiective și care se caracterizează prin prejudiciul cauzat părților vătămate, constând în suma de bani acordată cu titlu de împrumut. L. de cauzalitate dintre ajutorul acordat de inculpat și prejudiciul cauzat părților vătămate rezultă din împrejurările cauzei, fiind dovedită de probatoriul administrat.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul M. D. a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în accepțiunea art.19 alin.1 pct.1 lit.a) Cod penal. Astfel, din probele administrate reiese că inculpatul a avut reprezentarea faptei sale, a consecințelor păgubitoare asupra patrimoniului părții vătămate, a prevăzut rezultatul și a urmărit producerea lui, conștientizând, de asemenea, că desfășoară o activitate ajutor a învinuitului în vederea inducerii în eroare a părților vătămate și că prin aceasta cauzează o pagubă.

Fapta săvârșită de inculpat este o complicitate la înșelăciune în condițiile art.215 alin.1, 2 și 3 Cod penal. Forma agravată a infracțiunii există întrucât infracțiunea a fost săvârșită prin folosirea de mijloace frauduloase, respectiv prin prezentarea unor adeverințe de venit falsificate, cu prilejul încheierii unor contracte, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, părțile vătămate nu ar fi încheiat înțelegerea în condițiile stipulate.

În cauză sunt întrunite condițiile participației penale sub forma complicității materiale și morale: autorul P. G. a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, respectiv infracțiunea de înșelăciune, inculpatul M. D. a întocmit 2 adeverințe de venit falsificate pe numele acestuia și i le-a încredințat pentru a le folosi în vederea obținerii unor împrumuturi, ceea ce a constituit un suport material pentru autor și, de asemenea, un suport moral.

Având în vedere intervalul de timp scurs între cele 2 acte materiale și modul similar de acționare, s-a apreciat că fapta a fost comisă în formă continuată, fiind incidente în cauză prevederile art.41 alin.2 Cod penal.

Din fișa de cazier judiciar a inculpatului, rezultă că acesta este la prima confruntare cu legea penală.

Reținând vinovăția inculpatului M. D., instanța a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată și complicitate la înșelăciune în formă continuată, prevăzute de art.290 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.26 Cod penal raportat la art.215 alin.1, 2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

La individualizarea pedepsei în conformitate cu prevederile art.72 Cod penal, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege. G. de pericol social al faptei comise a fost apreciat în baza art.181 alin.2 Cod penal, avându-se în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, urmarea produsă, precum și persoana și conduita inculpatului.

Raportat la aceste criterii, în privința gradului de pericol social concret al faptei săvârșite de inculpatul M. D., instanța a apreciat că acesta este unul ridicat, relevat de modul de săvârșire al acesteia, prin inducerea părților vătămate în eroare și folosirea de mijloace frauduloase în acest scop, dar și în raport cu valoarea prejudiciului cauzat.

I. a avut în vedere și circumstanțele referitoare la persoana și conduita inculpatului. A. este născut la data de 12 ianuarie 1952, este în vârstă de 50 de ani și se află la prima confruntare cu legea penală, însă ulterior comiterii acestor fapte a mai fost condamnat tot pentru o infracțiune de înșelăciune, aspect care denotă perseverență infracțională în comiterea aceluiași gen de infracțiuni ca cele pentru care este judecat în prezentul dosar.

De asemenea, instanța a avut în vedere faptul că inculpatul a dat avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal, nerecunoscând comiterea faptelor și încercând îngreunarea aflării adevărului în cauză, prin declarațiile date în faza de urmărire penală.

Având în vedere circumstanțele reale și personale ale cauzei și ale inculpatului, precum și limitele de pedeapsă stabilite de lege, instanța a apreciat că în ceea ce privește cuantumul pedepsei închisorii, se impune condamnarea inculpatului la pedepse orientate spre minim, de 6 luni închisoare pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată și de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune. I. a apreciat că aplicarea unor astfel de pedepse este de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 din Codul penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare eficient.

Analizând sentința penală nr.265/(...) a J. Turda, definitivă față de inculpatul M. D. la data de (...), prin decizia penală nr.278/R/(...) a C. de A. C. N., instanța a constatat că inculpatul se află în prezent în executarea pedepsei neprivative de libertate de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pe durata unui termen de încercare de 4 ani, aplicată prin această sentință. În consecință, în baza art.85 alin.1 Cod penal, s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii de 2 ani, aplicată prin sentința penală nr.265/(...) a J. Turda, s-a constatat că faptele pentru care inculpatul a fost cercetat în prezentul dosar și cele pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr.265/(...) a J. Turda sunt concurente, fiind săvârșite înainte de pronunțarea unei condamnări definitive și, în baza art.33 lit.a) raportat la art.34 alin.1 lit.b), pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre și prin sentința penală nr.265/(...) a J. Turda au fost contopite, rezultând o pedeapsă de 3 ani închisoare, care a fost sporită cu 3 luni, având în vedere existența concursului de infracțiuni și persistența infracțională a inculpatului, urmând ca în final acesta să execute o pedeapsă de 3 ani și 3 luni închisoare.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a avut în vedere considerentele menționate anterior, astfel că raportat la natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, împrejurările cauzei, persoana inculpatului, apreciază că acesta este nedemn în exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza a-II-a și lit.b) Cod penal, fiind justificată îndepărtarea acestuia de la activități ce presupun încrederea publică ori exercițiul autorității.

I. a apreciat că inculpatul nu este nedemn în exercitarea dreptului de a alege și având în vedere faptul că infracțiunea comisă este absolut independentă de aspectele referitoare la exercitarea funcției și profesiei sau legate de exercitarea autorității părintești, instanța a apreciat că nu se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza I, c), d) și e) Cod penal.

I. a avut în vedere decizia nr.74/2007 a Înaltei Curți de C. și Justiție dată în recurs în interesul legii, care a statuat că interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a) teza I-lit.c) nu se va face automat și va fi supusă aprecierii instanței, în funcție de criteriile prevăzute de art.71 alin.3 Cod penal.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, având în vedere cuantumul pedepsei rezultante, s-a constatat că singura modalitate posibilă este cea cu privare de libertate, instanța apreciind că această modalitate de executare este de altfel singura de natură să realizeze scopul educativ și sancționator al pedepsei.

III. În drept, fapta inculpatului O. A. de a acorda ajutor celorlalți inculpați

și învinuiților din cauză, înlesnind înșelăciunile săvârșite și valorificând bunurile obținute de aceștia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune în formă continuată, prevăzută de art.26 raportat la art.215 alin.1, 2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

Sub aspectul laturii obiective, instanța a reținut că elementul material al infracțiunii constă în ajutorul acordat de inculpat în timpul săvârșirii infracțiunilor de către inculpații O. D., I. R. T., C. L. J. și învinuiții A. I., P. G., C.

G., D. T. și R. M., constând în prezentarea împreună cu învinuiții la încheierea contractelor de credit, alegerea, transportul și valorificarea bunurilor obținute în urma încheierii acestor contracte. M. consumării infracțiunii este marcat de momentul producerii urmării imediate, ca element component al laturii obiective și care se caracterizează prin prejudiciul cauzat părților vătămate, constând în suma de bani acordată cu titlu de împrumut. L. de cauzalitate dintre ajutorul acordat de inculpat și prejudiciul cauzat părților vătămate rezultă din împrejurările cauzei, fiind dovedită de probatoriul administrat.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul O. A. a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în accepțiunea art.19 alin.1 pct.1 lit.a) Cod penal. Astfel, din probele administrate reiese că inculpatul a avut reprezentarea faptei sale, a consecințelor păgubitoare asupra patrimoniului părții vătămate, a prevăzut rezultatul și a urmărit producerea lui, conștientizând, de asemenea, că desfășoară o activitate ajutor a învinuitului în vederea inducerii în eroare a părților vătămate și că prin aceasta cauzează o pagubă.

Fapta săvârșită de inculpat este o complicitate la înșelăciune în condițiile art.215 alin.1, 2 și 3 Cod penal. Forma agravată a infracțiunii există întrucât infracțiunea a fost săvârșită prin folosirea de mijloace frauduloase, respectiv prin prezentarea unor adeverințe de venit falsificate, despre care inculpatul avea cunoștință, cu prilejul încheierii unor contracte, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, părțile vătămate nu ar fi încheiat înțelegerea în condițiile stipulate.

În cauză sunt întrunite condițiile participației penale sub forma complicității materiale și morale: autorii au săvârșit fapte prevăzută de legea penală, respectiv infracțiunea de înșelăciune, inculpatul O. A. s-a prezentat împreună cu învinuiții la diverse magazine pentru a încheia contracte de credit, a ales și a transportat bunurile și le-a valorificat, ceea ce a constituit un suport material pentru autori și, de asemenea, un suport moral.

Având în vedere intervalul de timp scurs între actele materiale și modul similar de acționare, s-a apreciat că fapta a fost comisă în formă continuată, fiind incidente în cauză prevederile art.41 alin.2 Cod penal.

Din fișa de cazier judiciar a inculpatului, rezultă că acesta nu este la prima confruntare cu legea penală.

Reținând vinovăția inculpatului O. A., instanța a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune în formă continuată, prevăzută de art.26 Cod penal raportat la art.215 alin.1, 2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

La individualizarea pedepsei în conformitate cu prevederile art.72 Cod penal, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege. G. de pericol social al faptei comise a fost apreciat în baza art.181 alin.2 Cod penal, urmând să se aibă în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, urmarea produsă, precum și persoana și conduita inculpatului.

Raportat la aceste criterii, în privința gradului de pericol social concret al faptei săvârșite de inculpatul O. A., instanța a apreciat că acesta este unul ridicat, relevat de modul de săvârșire al acesteia, prin sprijinirea celorlalți inculpați pentru inducerea părților vătămate în eroare prin folosirea de mijloace frauduloase în acest scop, dar și în raport cu valoarea prejudiciului cauzat.

I. a avut în vedere și circumstanțele referitoare la persoana și conduita inculpatului. A. este născut la data de 11 mai 1984, este în vârstă de 32 de ani și se află la prima confruntare cu legea penală, însă ulterior comiterii acestei fapte a suferit o condamnare pentru comiterea unei infracțiuni de furt calificat.

De asemenea, instanța a avut în vedere faptul că inculpatul a dat avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, recunoscând comiterea faptelor

și înlesnind aflarea adevărului în cauză, prin declarațiile date în faza de urmărire penală, astfel încât urmează să rețină în beneficiul său circumstanța atenuantă prevăzută de art.74 alin.1 lit.c) Cod penal și să facă aplicarea prevederilor art.76 alin.1 lit.df) Cod penal, urmând a coborî pedeapsa sub minimul special.

Având în vedere circumstanțele reale și personale ale cauzei și ale inculpatului, precum și limitele de pedeapsă stabilite de lege, instanța a apreciat că în ceea ce privește cuantumul pedepsei închisorii, se impune condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune, aceasta fiind de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 din Codul penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare eficient.

Analizând sentința penală nr.77/(...) a J. Z., definitivă față de inculpatul O.

A. la data de (...), prin nerecurarea deciziei penale nr.68/(...) a T.ui S., instanța a constatat că inculpatul se află în prezent în executarea pedepsei neprivative de libertate de 1 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pe durata unui termen de încercare de 3 ani, aplicată prin această sentință. În consecință, în baza art.85 alin.1 Cod penal, s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii de 3 luni, aplicată prin sentința penală nr.77/(...) a J. Z., s-a constatat că fapta pentru care inculpatul a fost cercetat în prezentul dosar și cea pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr.77/(...) a J. Z. sunt concurente, fiind săvârșite înainte de pronunțarea unei condamnări definitive și, în baza art.33 lit.a) raportat la art.34 alin.1 lit.b), pedepsele aplicate au fost contopite, rezultând o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, care a fost sporită cu 3 luni, având în vedere existența concursului de infracțiuni și persistența infracțională a inculpatului, urmând ca în final acesta să execute o pedeapsă de

2 ani și 9 luni închisoare.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a avut în vedere considerentele menționate anterior, astfel că raportat la natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, împrejurările cauzei, persoana inculpatului, apreciază că acesta este nedemn în exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza a-II-a și lit.b) Cod penal, fiind justificată îndepărtarea acestuia de la activități ce presupun încrederea publică ori exercițiul autorității.

I. a apreciat că inculpatul nu este nedemn în exercitarea dreptului de a alege și având în vedere faptul că infracțiunea comisă este absolut independentă de aspectele referitoare la exercitarea funcției și profesiei sau legate de exercitarea autorității părintești, instanța a apreciat că nu se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza I, c), d) și e) Cod penal.

I. a avut în vedere decizia nr.74/2007 a Înaltei Curți de C. și Justiție dată în recurs în interesul legii, care a statuat că interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a) teza I-lit.c) nu se va face automat și va fi supusă aprecierii instanței, în funcție de criteriile prevăzute de art.71 alin.3 Cod penal.

I. a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.861 alin.l și 2

Cod Penal, respectiv: pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului este de 2 ani și 9 luni închisoare, așadar se încadrează în limita prevăzută la alin.2, inculpatul nu are antecedente penale fiind astfel respectată și cerința de la alin.1 lit.b), iar experiența unui proces penal și riscul revocării suspendării cu consecința executării pedepsei într-un loc de detenție, sunt apreciate de instanță ca fiind suficiente pentru a-l determina pe inculpat să adopte în viitor o atitudine de respect față de normele legale și regulile de conviețuire socială, astfel încât scopul pedepsei poate fi realizat și fără executarea efectivă a acesteia.

În consecință, în baza art.861 Cod penal, a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei ce-i va fi aplicată inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 6 ani și 9 luni, termen stabilit potrivit dispozițiilor art.862 alin.1 Cod penal și care se calculează de la data de (...), data rămânerii definitive a sentinței penale nr.77/(...) a J. Z., în condofrmiatte cu prevederile art.865 alin.2

Cod penal.

În baza art.863 alin.1 lit.a) Cod penal, a fost desemnat S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj responsabil cu supravegherea inculpatului, iar în baza art.863 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, a obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În baza art.359 Cod procedură penală, i s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.864 Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de încercare, în cazul neîndeplinirii obligațiilor civile pană la expirarea termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege și stabilite de instanță.

În baza art.71 alin.1 Cod penal, i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

IV. În drept, fapta inculpatului D. S. de a induce în eroare partea vătămată

T. C. I. S., cu ocazia încheierii contractului de credit nr.235620/(...), folosind mijloace frauduloase, respectiv o adeverință de salarizare falsă și cauzând în acest mod un prejudiciu în valoare de 4.791,91 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art.215 alin.1, 2 și 3 Cod penal.

Sub aspectul laturii obiective, instanța a reținut că elementul material al infracțiunii constă în acțiunea frauduloasă a inculpatului de inducere în eroare a părții vătămate, cu prilejul încheierii contractului de credit, utilizând o adeverință de salarizare falsă, din care rezulta că acesta ar fi angajat al S.C.Kaoma I. S., lucru însă neadevărat, potrivit declarației inculpatului și adresei nr.8876/(...) a I.T.M.B.. A.a erau împrejurări esențiale, pe care dacă partea vătămată le-ar fi cunoscut, nu ar fi încheiat contractul de creditare pentru achiziționare de bunuri. M. consumării infracțiunii este marcat de momentul producerii urmării imediate, ca element component al laturii obiective și care se caracterizează prin prejudiciul cauzat părții vătămate, constând în suma de bani acordată cu titlu de împrumut pentru achiziționarea de bunuri. L. de cauzalitate dintre acțiunea de inducere în eroare și prejudiciul cauzat părții vătămate rezultă din împrejurările cauzei, fiind dovedită de probatoriul administrat.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul D. S. a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în accepțiunea art.19 alin.1 pct.1 lit.a) Cod penal. Astfel, din probele administrate reiese că inculpatul a avut reprezentarea faptei sale, a consecințelor păgubitoare asupra patrimoniului părții vătămate, a prevăzut rezultatul și a urmărit producerea lui, conștientizând, de asemenea, că desfășoară o activitate de inducere în eroare și că prin aceasta cauzează o pagubă.

Fapta săvârșită de inculpat este o înșelăciune în condițiile art.215 alin.1, 2 și 3 Cod penal. Forma agravată a infracțiunii există întrucât infracțiunea a fost săvârșită prin folosirea de mijloace frauduloase, respectiv prin utilizarea unei adeverințe de salariu false, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, partea vătămată nu ar fi încheiat înțelegerea în condițiile stipulate.

În drept, fapta inculpatului D. S. de a folosi o adeverință de salarizare despre care cunoștea că este falsă, în vederea obținerii unei creditări pentru achiziționare de bunuri întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, prevăzute de art.291 teza a II-a Cod penal.

Elementul material al infracțiunii de uz de fals constă în acțiunea de folosire a adeverinței de venit falsificate. M. consumării infracțiunii este marcat de momentul folosirii efective a înscrisului respectiv, iar urmarea imediată, ca element component al laturii obiective, constă în atingerea adusă încrederii acordată adeverințelor de salarizare. L. de cauzalitate dintre acțiunea de acțiunea de folosire a înscrisurilor și urmarea imediată rezultă din însăși materialitatea faptei.

Din fișa de cazier judiciar a inculpatului, rezultă că aceasta a suferit numeroase condamnări anterior comiterii faptelor pentru care a fost trimis în judecată în acest dosar, nefiind la prima confruntare cu legea penală.

Prin sentința penală nr.347/(...) a J. Z., definitivă la data de (...), inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, pentru comiterea unei infracțiuni de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie. Inculpatul a fost arestat la data de (...) și liberat condiționat la data de (...), cu nu rest neexecutat de pedeapsă de 552 zile. Față de această împrejurare, întrucât fapta pentru care a fost trimis în judecată în prezentul dosar este sancționată cu o pedeapsă mai mare de 1 an închisoare și a fost săvârșită la data de (...), în perioada termenului de liberare condiționată, înainte ca hotărârea de condamnare să poată fi considerată ca executată, instanța a constatat că infracțiunea s-a comis în stare de recidivă postcondamnatorie, fiind aplicabile prevederile art.37 lit.a) Cod penal.

Reținând vinovăția inculpatului D. S., instanța a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals, comise în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzute de art.215 alin.1, 2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a) Cod penal și art.291 teza a II-a Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a) Cod penal.

La individualizarea pedepsei în conformitate cu prevederile art.72 Cod penal, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege. G. de pericol social al faptei comise a fost apreciat în baza art.181 alin.2 Cod penal, urmând să se aibă în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, urmarea produsă, precum și persoana și conduita inculpatului.

Raportat la aceste criterii, în privința gradului de pericol social concret al faptelor săvârșite de inculpatul D. S., instanța a apreciat că acesta este unul mediu, relevat de modul de săvârșire al acesteia, prin inducerea părții vătămate în eroare și folosirea de mijloace frauduloase în acest scop, dar și în raport cu valoarea prejudiciului cauzat.

I. a avut în vedere și circumstanțele referitoare la persoana și conduita inculpatului. A. este născut la data de 1 februarie 1973, este în vârstă de 39 de ani și este cunoscut cu antecedente penale, faptele din prezentul dosar fiind comise după aproximativ o lună de la liberarea sa condiționată din executarea unei pedepse aplicate pentru infracțiuni contra patrimoniului.

De asemenea, instanța a avut în vedere faptul că inculpatul a avut o atitudine oscilantă pe parcursul urmăririi penale, omițând relatarea unor detalii

și încercând astfel să îngreuneze aflarea adevărului.

Având în vedere circumstanțele reale și personale ale cauzei și ale inculpatului, precum și limitele de pedeapsă stabilite de lege, instanța a apreciat că în ceea ce privește cuantumul pedepsei închisorii, se impune condamnarea inculpatului la pedepse orientate spre minim, de 3 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune și de 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de uz de fals. I. a apreciat că aplicarea unor astfel de pedepse este de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 din Codul penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare eficient.

Ca urmare a împrejurării că faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat prin prezenta hotărâre au fost comise după liberarea condiționată a acestuia și înainte ca pedeapsa să poată fi considerată ca executată, în baza art.61 alin.1 Cod penal, instanța a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate privind pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.347/(...) a J. Z. și a contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat de 552 de zile închisoare cu fiecare din pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre, rezultând o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare și o pedeapsă de 552 zile închisoare.

Din analiza fișei de cazier judiciar a inculpatului, rezultă că acesta a fost condamnat prin sentința penală nr.318/(...) a J. Constanța la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare, pentru comiterea unor infracțiuni de furt calificat, fapte care sunt concurente cu cele pentru care inculpatul a fost cercetat în prezentul dosar, fiind comise înainte de intervenirea unei condamnări defintiive pentru vreuna dintre ele, împrejurare față de care a fost descontopită pedeapsa rezultantă din sentința penală nr.31/(...) a J. Constanța, s-au repus pedepsele în individualitatea lor, urmând ca, în baza art.36 alin.1 Cod penal raportat la art.33 lit.a) și art.34 lit.b) Cod penal să fie apoi contopite cu pedepsele rezultante aplicate prin prezenta hotărâre, iar pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare va fi sporită cu 6 luni, ca urmare a numărului mare de infracțiuni în concurs, urmând ca inuclpatul să execute în final o pedeapsă de 5 ani și 6 luni, cu privare de libertate, din care se va deduce perioada deja executată, de la (...) la (...), potrivit prevederilor art.36 alin.3 Cod penal.

În ceea ce privește aplicarea pedepsei accesorii, în baza art.71 Cod penal, instanța a interzis inculpatului D. S. drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza a-II-a Cod penal, cu excepția dreptului de a vota în cadrul alegerilor și lit.b) Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate prin aceasta.

În ceea ce privește dreptul de a alege, având în vedere cauza Hirst c.Marii Britanii, prin care Curtea E. a statuat că interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deținuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proporționalității, reprezentând, astfel, o încălcare a art.3 din Protocolul 1 din C., instanța a apreciat că, în raport de natura infracțiunii săvârșite de inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu i s-a interzice exercițiul acestui drept.

Având în vedere faptul că infracțiunea comisă este absolut independentă de aspectele referitoare la exercitarea autorității părintești, instanța a apreciat că nu se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.d) și e) Cod penal.

I. a avut în vedere decizia nr.74/2007 a Înaltei Curți de C. și Justiție dată în recurs în interesul legii, care a statuat că interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a) teza I-lit.c) nu se va face automat și va fi supusă aprecierii instanței, în funcție de criteriile prevăzute de art.71 alin.3 Cod penal.

V. În drept, fapta inculpatului I. R. T. de a acorda ajutor învinuiților A. I., D. T. și P. G., înlesnind înșelăciunile săvârșite de aceștia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune în formă continuată, prevăzută de art.26 raportat la art.215 alin.1, 2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

Sub aspectul laturii obiective, instanța a reținut că elementul material al infracțiunii constă în ajutorul acordat de inculpat în timpul săvârșirii infracțiunilor de către învinuiții A. I., P. G. și D. T., constând în prezentarea împreună cu învinuiții la încheierea contractelor de credit, alegerea, transportul și valorificarea bunurilor obținute în urma încheierii acestor contracte. M. consumării infracțiunii este marcat de momentul producerii urmării imediate, ca element component al laturii obiective și care se caracterizează prin prejudiciul cauzat părților vătămate, constând în suma de bani acordată cu titlu de împrumut. L. de cauzalitate dintre ajutorul acordat de inculpat și prejudiciul cauzat părților vătămate rezultă din împrejurările cauzei, fiind dovedită de probatoriul administrat.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul I. R. T. a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în accepțiunea art.19 alin.1 pct.1 lit.a) Cod penal. Astfel, din probele administrate reiese că inculpatul a avut reprezentarea faptei sale, a consecințelor păgubitoare asupra patrimoniului părții vătămate, a prevăzut rezultatul și a urmărit producerea lui, conștientizând, de asemenea, că desfășoară o activitate ajutor a învinuiților în vederea inducerii în eroare a părților vătămate și că prin aceasta cauzează o pagubă.

Fapta săvârșită de inculpat este o complicitate la înșelăciune în condițiile art.215 alin.1, 2 și 3 Cod penal. Forma agravată a infracțiunii există întrucât infracțiunea a fost săvârșită prin folosirea de mijloace frauduloase, respectiv prin prezentarea unor adeverințe de venit falsificate, despre care inculpatul avea cunoștință, cu prilejul încheierii unor contracte, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, părțile vătămate nu ar fi încheiat înțelegerea în condițiile stipulate.

În cauză sunt întrunite condițiile participației penale sub forma complicității materiale și morale: autorii au săvârșit fapte prevăzută de legea penală, respectiv infracțiunea de înșelăciune, inculpatul I. R. T. s-a prezentat împreună cu învinuiții la diverse magazine pentru a încheia contracte de credit, a ales și a transportat bunurile și le-a valorificat, ceea ce a constituit un suport material pentru autori și, de asemenea, un suport moral.

Având în vedere intervalul de timp scurs între actele materiale și modul similar de acționare, s-a apreciat că fapta a fost comisă în formă continuată, fiind incidente în cauză prevederile art.41 alin.2 Cod penal.

Din fișa de cazier judiciar a inculpatului, rezultă că acesta nu este la prima confruntare cu legea penală.

Reținând vinovăția inculpatului I. R. T., instanța a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune în formă continuată, prevăzută de art.26 Cod penal raportat la art.215 alin.1, 2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

La individualizarea pedepsei în conformitate cu prevederile art.72 Cod penal, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege. G. de pericol social al faptei comise a fost apreciat în baza art.181 alin.2 Cod penal, urmând să se aibă în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, urmarea produsă, precum și persoana și conduita inculpatului.

Raportat la aceste criterii, în privința gradului de pericol social concret al faptei săvârșite de inculpatul I. R. T., instanța a apreciat că acesta este unul ridicat, relevat de modul de săvârșire al acesteia, prin sprijinirea celorlalți inculpați pentru inducerea părților vătămate în eroare prin folosirea de mijloace frauduloase în acest scop, dar și în raport cu valoarea prejudiciului cauzat.

I. a avut în vedere și circumstanțele referitoare la persoana și conduita inculpatului. A. este născut la data de 1 octombrie 1975, este în vârstă de 36 de ani și nu se află la prima confruntare cu legea penală, fără însă a fi recidivist.

De asemenea, instanța a avut în vedere faptul că inculpatul a dat avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, recunoscând comiterea faptelor și înlesnind aflarea adevărului în cauză, prin declarațiile date în faza de urmărire penală, astfel încât urmează să rețină în beneficiul său circumstanța atenuantă prevăzută de art.74 alin.1 lit.c) Cod penal și să facă aplicarea prevederilor art.76 alin.1 lit.d) Cod penal, urmând a coborî pedeapsa sub minimul special.

Având în vedere circumstanțele reale și personale ale cauzei și ale inculpatului, precum și limitele de pedeapsă stabilite de lege, instanța a apreciat că în ceea ce privește cuantumul pedepsei închisorii, se impune condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune, aceasta fiind de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 din Codul penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare eficient.

Analizând sentința penală nr.135/(...) a J. Ș. S., definitivă față de inculpatul I. R. T. la data de (...), prin nerecurarea deciziei penale nr.36/(...) a T.ui S., instanța a constatat că inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă neprivativă de libertate, de 3 ani închisoare, cu suspendarea executării sun supravegherea S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj pe durata unui termen de încercare de 5 ani, aplicată prin această sentință. În consecință, în baza art.865 alin.1 Cod penal, s-a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii de 3 ani, aplicată prin sentința penală nr.135/(...) a J. Ș. S.. De asemenea, analizând fișa de cazier judiciar a inculpatului, instanța a reținut că beneficiul suspendării executării pedepsei de 3 ani închisoare sub supravegherea S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj aplicate prin sentința penală nr.135/(...) a J. Ș. S. a fost revocat prin sentința penală nr.82/(...) a J. Z., definitivă la data de (...) prin decizia penală nr.525/R/(...) a C. de A. C. N. și prin sentința penală nr.132/(...) a J. Z., definitivă la data de (...) prin decizia penală nr.982/R/(...) a C. de A. C. N.

Ca urmare a împrejurării că fapta pentru care inculpatul a fost cercetat în prezentul dosar și cele pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr.135/(...) a J. Ș. S., prin sentința penală nr.82/(...) a J. Z. și prin sentința penală nr.132/(...) a J. Z. sunt concurente, fiind săvârșite înainte de pronunțarea unei condamnări definitive și, în baza art.33 lit.a) raportat la art.34 alin.1 lit.b), pedepsele rezultante aplicate, de 5 ani închisoare și de 6 ani închisoare au fost contopite cu pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin prezenta, rezultând o pedeapsă de 6 ani închisoare, care va fi sporită cu 6 luni, având în vedere existența concursului de infracțiuni și persistența infracțională a inculpatului, urmând ca în final acesta să execute o pedeapsă de 6 ani și 6 luni închisoare, cu privare de libertate, pedeapsă din care se va deduce perioada reținerii, a arestării preventive și perioada deja executată, de la (...) la zi, conform art.88 și art.36 alin.3 Cod penal.

De asemenea, s-a dispus anularea mandatelor de executare a pedepsei închisorii nr.115/2011 din data de (...), emis de Judecătoria Zalău pentru punerea în executare a pedepsei aplicate prin sentința penală nr.82/(...) a J. Z. și nr.201/2011 din data de (...), emis de Judecătoria Zalău pentru punerea în executare a pedepsei aplicate prin sentința penală nr.132/(...) și emiterea unor forme noi de executare conform prezentei hotărâri

Pentru a complini rolul sancționator, educativ și preventiv al pedepsei cu închisoare aplicate inculpatului și având în vedere atât dispozițiile art.8 din C. E. a D. O., împrejurarea că infracțiunile săvârșite de inculpat sunt independente de aspecte privind modul de exercitare a drepturilor și de îndeplinire a obligațiilor părintești, cât și dispozițiile art.3 din Protocolul nr.1 la C. E. a D. O., instanța a făcut aplicarea art.71 alin.1 și 3 Cod penal și i-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale cu închisoarea, drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza a II-a și de art.64 alin.1 lit.b) Cod penal.

VI. În drept, fapta inculpatului C. L. J. de a acorda ajutor celorlalți inculpați racolându-i pe învinuiții R. M. D. și P. G. și beneficiind de banii rezultați din vânzarea bunurilor obținute în mod fraudulos, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune în formă continuată, prevăzută de art.26 raportat la art.215 alin.1, 2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

Sub aspectul laturii obiective, instanța a reținut că elementul material al infracțiunii constă în ajutorul acordat de inculpat în timpul săvârșirii infracțiunilor de către inculpații O. D. și O. A., constând în racolarea învinuiților R. M. D. și P. G. M. consumării infracțiunii este marcat de momentul producerii urmării imediate, ca element component al laturii obiective și care se caracterizează prin prejudiciul cauzat părților vătămate, constând în suma de bani acordată cu titlu de împrumut. L. de cauzalitate dintre ajutorul acordat de inculpat și prejudiciul cauzat părților vătămate rezultă din împrejurările cauzei, fiind dovedită de probatoriul administrat.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul C. L. J. a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în accepțiunea art.19 alin.1 pct.1 lit.a) Cod penal. Astfel, din probele administrate reiese că inculpatul a avut reprezentarea faptei sale, a consecințelor păgubitoare asupra patrimoniului părții vătămate, a prevăzut rezultatul și a urmărit producerea lui, conștientizând, de asemenea, că desfășoară o activitate ajutor a învinuitului în vederea inducerii în eroare a părților vătămate și că prin aceasta cauzează o pagubă.

Fapta săvârșită de inculpat este o complicitate la înșelăciune în condițiile art.215 alin.1, 2 și 3 Cod penal. Forma agravată a infracțiunii există întrucât infracțiunea a fost săvârșită prin folosirea de mijloace frauduloase, respectiv prin prezentarea unor adeverințe de venit falsificate, despre care inculpatul avea cunoștință, cu prilejul încheierii unor contracte, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, părțile vătămate nu ar fi încheiat înțelegerea în condițiile stipulate.

În cauză sunt întrunite condițiile participației penale sub forma complicității materiale: autorii au săvârșit fapte prevăzută de legea penală, respectiv infracțiunea de înșelăciune, iar inculpatul C. L. J. i-a racolat pe învinuiții R. M. și

P. G. și a beneficiat ulterior de sumele obținute din vânzarea bunurilor achiziționate în mod fraudulos, ceea ce a constituit un suport material pentru autori.

Având în vedere intervalul de timp scurs între actele materiale și modul similar de acționare, s-a apreciat că fapta a fost comisă în formă continuată, fiind incidente în cauză prevederile art.41 alin.2 Cod penal.

Din fișa de cazier judiciar a inculpatului, rezultă că acesta nu este la prima confruntare cu legea penală, însă antecedentele sale penale sunt pentru fapte săvârșite în timpul minorității, astfel încât nu este recidivist.

Reținând vinovăția inculpatului C. L. J., instanța a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune în formă continuată, prevăzută de art.26 Cod penal raportat la art.215 alin.1, 2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

La individualizarea pedepsei în conformitate cu prevederile art.72 Cod penal, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege. G. de pericol social al faptei comise a fost apreciat în baza art.181 alin.2 Cod penal, urmând să se aibă în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, urmarea produsă, precum și persoana și conduita inculpatului.

Raportat la aceste criterii, în privința gradului de pericol social concret al faptei săvârșite de inculpatul C. L. J., instanța a apreciat că acesta este unul ridicat, relevat de modul de săvârșire al acesteia, prin sprijinirea celorlalți inculpați pentru inducerea părților vătămate în eroare prin folosirea de mijloace frauduloase în acest scop, dar și în raport cu valoarea prejudiciului cauzat.

I. a avut în vedere și circumstanțele referitoare la persoana și conduita inculpatului. A. este născut la data de 1 mai 1989, este în vârstă de 22 de ani și nu se află la prima confruntare cu legea penală, însă antecedentele sale sunt din perioada minorității.

De asemenea, instanța a avut în vedere faptul că inculpatul a dat avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, recunoscând comiterea faptelor și înlesnind aflarea adevărului în cauză, prin declarațiile date în faza de urmărire penală, astfel încât urmează să rețină în beneficiul său circumstanța atenuantă prevăzută de art.74 alin.1 lit.c) Cod penal și să facă aplicarea prevederilor art.76 alin.1 lit.df) Cod penal, urmând a coborî pedeapsa sub minimul special.

Având în vedere circumstanțele reale și personale ale cauzei și ale inculpatului, precum și limitele de pedeapsă stabilite de lege, instanța a apreciat că în ceea ce privește cuantumul pedepsei închisorii, se impune condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune, aceasta fiind de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 din Codul penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare eficient.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a avut în vedere considerentele menționate anterior, astfel că raportat la natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, împrejurările cauzei, persoana inculpatului, apreciază că acesta este nedemn în exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza a-II-a și lit.b) Cod penal, fiind justificată îndepărtarea acestuia de la activități ce presupun încrederea publică ori exercițiul autorității.

I. a apreciat că inculpatul nu este nedemn în exercitarea dreptului de a alege și având în vedere faptul că infracțiunea comisă este absolut independentă de aspectele referitoare la exercitarea funcției și profesiei sau legate de exercitarea autorității părintești, instanța a apreciat că nu se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza I, c), d) și e) Cod penal.

I. a avut în vedere decizia nr.74/2007 a Înaltei Curți de C. și Justiție dată în recurs în interesul legii, care a statuat că interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a) teza I-lit.c) nu se va face automat și va fi supusă aprecierii instanței, în funcție de criteriile prevăzute de art.71 alin.3 Cod penal.

I. a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.861 alin.l și 2

Cod Penal, respectiv: pedeapsa aplicată inculpatului este de 2 ani și 6 luni închisoare, așadar se încadrează în limita prevăzută la alin.1, inculpatul nu are antecedente penale fiind astfel respectată și cerința de la alin.1 lit.b), iar experiența unui proces penal și riscul revocării suspendării cu consecința executării pedepsei într-un loc de detenție, sunt apreciate de instanță ca fiind suficiente pentru a-l determina pe inculpat să adopte în viitor o atitudine de respect față de normele legale și regulile de conviețuire socială, astfel încât scopul pedepsei poate fi realizat și fără executarea efectivă a acesteia.

În consecință, în baza art.861 Cod penal, a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei ce-i va fi aplicată inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 5 ani și 6 luni, termen stabilit potrivit dispozițiilor art.862 alin.1 Cod penal.

În baza art.863 alin.1 lit.a) Cod penal, a fost desemnat S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj responsabil cu supravegherea inculpatului, iar în baza art.863 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, a obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În baza art.359 Cod procedură penală, i s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.864 Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de încercare, în cazul neîndeplinirii obligațiilor civile pană la expirarea termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege și stabilite de instanță.

În baza art.71 alin.1 Cod penal, i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța a constatat că părțile vătămate B. I. S., T. C. I. S. și E. R. S. I. S. s-au constituit părți civile în cauză cu sumele reprezentând prejudiciu cauzat prin faptele inculpaților.

Legea civilă, mai exact, art.998-999 cod civil prevede că răspunderea civilă delictuală este incidentă în ipoteza îndeplinirii următoarelor condiții: existența unui prejudiciu de natură materială sau morală, dovedit de către părțile vătămate, existența unei fapte ilicite, în speță săvârșirea de către inculpați a infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, fiind dovedită vinovăția acestora și, de asemenea, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

I. a apreciat că prejudiciul pretins de părțile civile este dovedit, pe baza înscrisurilor depuse de acestea la dosar, astfel încât a admis acțiunile civile formulate în cauză și, pe cale de consecință, în baza art.14 și art.346 Cod procedură penală, raportat la art.998 Cod civil, a obligat inculpații la recuperarea prejudiciilor cauzate, proporțional cu contribuția fiecăruia la crearea prejudiciului față de fiecare parte civilă și în solidar cu inculpații cu care au săvârșit împreună infracțiunile, astfel: inculpații O. A. și O. D., în solidar, la plata în favoarea părții civile B. I. S.A a sumei de 10.674,96 lei (4.685,34 lei pentru contractul de credit nr.509828791, 5169,90 lei pentru contractul de credit nr.509885438 și 5.471,06 lei pentru contractul de credit nr.509875803), inculpații O. A. și I. R.-T., în solidar, la plata în favoarea părții civile B. I. S.A a sumei de 4.215,29 lei (pentru contractul de credit nr.509860476), inculpații O. A., O. D. și C. L.-J., în solidar, la plata în favoarea părții civile B. I. S.A sumei de 3.824,95 lei (pentru contractul de credit nr.510013979, inculpații O. A. și O. D., în solidar, la plata în favoarea părții civile T. C. I. S. a sumei de 2.549,19 lei (pentru contractul de credit nr.235619/(...)), inculpații O. A. și I. R.-T., în solidar la plata în favoarea părții civile T. C. I. S. a sumei de 2.079,65 lei (pentru contractul de credit nr.235617/(...)), inculpații O. D. și D. S., în solidar, la plata în favoarea părții civile T. C. I. S. a sumei de 4.791,91 lei (pentru contractul de credit nr.235620/(...)) și inculpații O. A. și O. D., în solidar, la plata în favoarea părții civile E. R. S. I. S. a sumei de 4.230,04 lei (pentru contractul de credit aferent cardului PROMPT ACTIV nr.9400518859755017.

În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, instanța a obligat inculpații la plata sumei totale de 5.300 lei cheltuieli judiciare către stat, potrivit dispozitivului hotărârii, cheltuieli determinate de administrarea mijloacelor de probă și de asigurarea asistenței juridice obligatorii a inculpaților în faza de urmărire penală și în faza de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpații M. D. și O. D., ambele recursuri fiind formulate în termenul prevăzut de lege.

Inculpatul M. D. a solicitat casarea sentinței și rejudecând, să se dispună achitarea sa de sub învinuirea de a fi săvârșit infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată și complicitate la înșelăciune întrucât acestea nu există, sau în subsidiar să se reducă pedeapsa aplicată, cu schimbarea modalității de executare, în suspendare sub supraveghere, conform art.86/1 C.pen.

În motivarea recursului s-a arătat că din cele 9 adeverințe de venit folosite pentru încheierea unor contracte de finanțare pentru achiziționarea de bunuri, doar două au fost completate de inculpatul M. D., dar simpla completare a adeverințelor nu este de natură să producă consecințe juridice, inculpatul nu a semnat și nu a ștampilat aceste adeverințe, nu a beneficiat de niciun bun ca urmare a folosirii lor și nu a cunoscut pentru ce se vor utiliza.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei s-a solicitat înlăturarea sporului de 3 luni, astfel încât să se poată dispune suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, fiind îndeplinite toate condițiile prev.de art.86/1 C.pen.

Inculpatul O. D. a solicitat casarea sentinței și reducerea pedepsei aplicate, arătând că acesta a recunoscut faptele, uzând de disp.art.320/1 C. și se impune reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante prev.de art.74 lit.c C.pen.

Analizând actele dosarului, Curtea reține că prima instanță pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și în faza de cercetare judecătorească a stabilit în mod corespunzător starea de fapt și vinovăția inculpatului M. D. pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.290 alin.1 C.pen. cu apli.art.41 alin.2 C.pen. și art.26 rap.la art.215 alin.1,2,3 C.pen. cu aplic.art.41 alin.2 C.pen.

Astfel, inculpatul a recunoscut că a completat în fals două adeverințe de venit, iar susținerea acestuia că nu a cunoscut pentru ce vor fi utilizate aceste adeverințe și că nu au produs consecințe juridice sunt contrazise de probele administrate în cauză, respectiv declarațiile inculpaților O. A., O. D., I. R. T. și C. L. J., coroborate cu raportul de constatare tehnico-științifică din care a reieșit caracterul fals al adeverințelor și faptul că au fost completate de inculpații O. D. și M. D.

Din probele administrate a rezultat că la începutul lunii septembrie 2008, inculpatul I. R.-T. l-a abordat pe învinuitul P. G. căruia i-a propus să facă rost de bani, explicându-i modalitatea prin care va face acest lucru. Astfel, după ce i l-a prezentat inculpatului O. A., acesta i-a luat cartea de identitate, iar inculpatul M. D. a întocmit în fals adeverințele de venit nr.302/(...) și 282/(...), din care rezultă că P. G. ar fi angajatul S.C.Kaoma I. S., cu un venit de 1.340 lei, lucru care nu corespundea realității, după cum rezultă și din adresa nr. 8876/(...) a ITM B.

(f.298). Cu adeverința nr.282/(...), P. G. și O. A. s-au deplasat la magazinul „.-An"; din Z., unde P. G. a semnat toate documentele necesare creditării, în timp ce O.

A. a ales din magazin un televizor color tip LCD, un laptop și un aparat foto.

Bunurile au fost trecute pe factura cu nr.0./(...) (contract de credit nr.509860476

-.), fiind ridicate în aceeași zi, valoarea lor fiind de 4.044,85 de lei. A. bunuri au fost transportate de O. A. cu un taxi condus de către martorul N. L. și predate lui

Rus B. în apropiere de parcul central din Z. Ulterior, banii obținuți din vânzarea bunurilor i-au împărțit între ei P. G., I. R.-T. și O. A.. A. credit a fost obținut prin B. F. I. S.Cu adeverința 302/(...), P. G. și I. R.-T. s-au dus la magazinul S. S. S., din complexul „Mimoza";, unde P. G. a încheiat un contractul de finanțare nr.235617/(...)cu T. C. I. SA și a cumpărat din magazin un motofierăstrău și un ciocan rotopercutor, în valoare de 2390 de lei (f.175-184).

În consecință, față de contribuția inculpatului M. D., faptele sale au fost încadrate în drept corect în disp.art. 290 alin.1 C.pen. și art.26 rap.la art.215 alin.1,2,3 C.pen., ambele cu aplic.art.41 alin.2 C.pen., vinovăția acestuia fiind pe deplin dovedită.

În ceea ce privește individualizarea pedepselor, față de faptele săvârșite și persoana sa, se apreciază că se circumscriu disp.art.72 C.pen. și nu se justifică reducerea acestora, mai ales că inculpatul a mai fost condamnat pentru infracțiuni concurente pentru care în mod judicios s-a dispus anularea suspendării condiționate, conform art.85 alin.1 C.pen., referitor la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.25/(...) a J. Turda.

Văzând cuantumul pedepsei mai mari rezultante ca efect al contopirii tuturor pedepselor pentru fapte concurente și anume cea de 3 ani închisoare, se apreciază că aceasta este suficientă pentru reeducarea inculpatului și nu se impune aplicarea unui spor de 3 luni, așa cum a fost stabilit de către instanța de fond.

Totodată, ținând cont de disp.art.86/5 alin.2 C.pen. rap.la art.85 alin.1 și 2

C.pen., raportat la persoana inculpatului, care are vârsta de 60 de ani și nu are antecedente penale, ținându-se cont și de faptele comise, împrejurarea că acesta nu a beneficiat de foloase materiale ca urmare a săvârșirii infracțiunii de complicitate la înșelăciune, se poate aprecia că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia și în acest sens și pentru motivul mai sus arătat, recursul inculpatului va fi admis în baza art.385/15 pct.2 lit.d C.

Ca urmare a casării hotărârii pentru considerentele de mai sus, se va înlătura sporul de 3 luni aplicat inculpatului M. D. la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare care va fi menținută.

În baza art.86 ind.1 C.p. se va suspenda sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani închisoare pe durata termenului de încercare de 7 ani prevăzut de art.86 ind.2 C.p., calculat de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr.265/2008 a J. Turda ((...)) și se va încredința supravegherea inculpatului S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj.

În baza art.86 ind.3 C.p. va fi obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate și conform programului ce se va stabili la S. de

P. e pe lângă Tribunalul Sălaj; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta

și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și sa justifice schimbarea locului de munca; d) să comunice informații de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.

Se va face aplicarea art.71 alin.5 și art.64 lit.a teza a II a și lit.b C.p.

Se va atrage atenția inculpatului asupra cazului de revocare a suspendării sub supraveghere a pedepsei prev. de art.86 ind.4 C.p.

Se vor menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.

Referitor la recursul declarat de inculpatul O. D., se apreciază că acesta este nefondat , iar probele administrate în cauză susțin vinovăția pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, starea de fapt fiind corect reținută de instanța de fond.

Chiar dacă inculpatul susține că a recunoscut faptele în faza de urmărire penală, disp.art.320/1 C. nu-I sunt aplicabile, întrucât acesta a fost audiat după intrarea în vigoare a Legii 302/2010, care a introdus procedura simplificată în cazul recunoașterii vinovăției și cu toate că i s-au adus la cunoștință aceste dispoziții legale, a solicitat audierea martorilor și nu a înțeles să se prevaleze de textul de lege menționat.

La individualizarea pedepselor, instanța a ținut cont de toate criteriile de individualizare prev.de art.72 C.pen. și a aplicat pedepse înspre minimul special prevăzut de lege, cu toate că inculpatul este recidivist, faptele fiind comise în termenul de încercare al suspendării condiționate a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.54/(...) a J. Z.

În raport de pericolul concret al faptelor și făptuitorului nu se justifică reținerea unor circumstanțe atenuante, mai ales că acestea vin în concurs cu circumstanța de agravare a recidivei.

În consecință, recursul declarat de inculpatul O. D. va fi respins ca nefondat în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.

Văzând și disp.art.192 alin.2 și 3 C.

PENTRU A. MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

În baza art.385 ind.15 pct.2 lit.d C.p.p. admite recursul declarat de inculpatul M. D., fiul lui I. și M., născut la (...)în B., jud.S., domiciliat în Z., str.T. V. nr.38, bl.Dalia, sc.A, AP.27 împotriva sentinței penale nr.187/(...) a J. Z. pe care o casează doar cu privire la sporul aplicat inculpatului și la modalitatea de executare a pedepsei stabilite.

Rejudecând, în aceste limite, înlătură sporul de 3 luni aplicat inculpatului

M. D. la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare pe care o menține.

În baza art.86 ind.1 C.p. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani închisoare pe durata termenului de încercare de 7 ani prevăzut de art.86 ind.2 C.p., calculat de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr.265/2008 a J. Turda ((...)) și încredințează supravegherea inculpatului S. de P. e pe lângă Tribunalul Sălaj.

În baza art.86 ind.3 C.p. obligă inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate și conform programului ce se va stabili la S. de

P. e pe lângă Tribunalul Sălaj; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și sa justifice schimbarea locului de munca; d) să comunice informații de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.

Face aplicarea art.71 alin.5 și art.64 lit.a teza a II a și lit.b C.p.

Atrage atenția inculpatului asupra cazului de revocare a suspendării sub supraveghere a pedepsei prev. de art.86 ind.4 C.p.

Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.

În baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b C.p.p. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul O. D. împotriva aceleiași hotărâri.

Obligă inculpatul O. D. la plata în favoarea statului a sumei de 500 lei cheltuieli judiciare din care suma de 300 lei se va avansa din FMJ în favoarea av. din oficiu Mișin N..

Cheltuielile judiciare avansate de stat în recursul inculpatului M. rămân în sarcina acestuia.

Stabilește onorar parțial din oficiu în sumă de 100 lei ce se va avansa din

FMJ în favoarea av. N. C..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

C. I. I. M. M. R.

GREFIER M. V. G.

CI/DS/(...)

3 ex.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1103/2012, Curtea de Apel Cluj