Decizia penală nr. 1781/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR. 1781/R/2012
Ședința publică din 12 decembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : A. D. L., judecător
JUDECĂTORI : C. I.
: M. R.
GREFIER : L. A. S.
Ministerul Public reprezentat prin A. C. - procuror, din cadrul P. de pe lângă Curtea de A. C.
S-a luat spre examinare recursul declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA HUEDIN împotriva sentinței penale nr. 172 din data de 28 septembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Huedin în dosar nr. (...), privind pe inculpatul F. A. trimis în judecată prin rechizitoriul P. de pe lângă Judecătoria Huedin dat în dosar nr. 69/P/2012 pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având în sânge o alcoolemie peste limita legală, prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată că se prezintă pentru inculpatul F. A. apărător desemnat din oficiu, avocat B. V. din cadrul
Baroului C., cu delegație la dosar ( f. 10 ).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Se pune în discuție modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
Reprezentanta M.ui P. apreciază ca fiind cert că în fața de urmărire penală, cât și în cursul judecății la prima instanță, există dovezi cu privire la faptul că inculpatul este plecat în Franța și nu se află la domiciliu. R. la faptul că acesta nu a indicat o altă adresă la care să fie citat, respectiv din Franța, consideră că citarea prin afișare suplinește orice viciu de procedură în cauză.
Apărătorul din oficiu al inculpatului arată că a luat legătura cu apărătorul acestuia de la fondul cauzei, care i-a confirmat faptul că inculpatul este plecat în străinătate.
Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, curtea constată recursul în stare de judecată, procedura fiind îndeplinită prin afișare și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta M.ui P. susține recursul P. de pe lângă Judecătoria Huedin împotriva sentinței penale nr. 172/2012 a Judecătoriei H. și solicită, în baza art.
38515 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, casarea acesteia și rejudecarea cauzei, cu precizarea faptului că recursul vizează exclusiv temeinicia hotărârii primei instanței în condițiile în care judecata s-a realizat în procedura simplificată cu declarația autentică în acest sens din partea inculpatului, acesta fiind sancționat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu reținerea circumstanței facultative prev. de art. 74 lit. a Cod penal cu pedeapsa de 7 luni închisoare, cu suspendare condiționată. Apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului este nejustificată și greșit individualizată raportat, în principal, la gradul extrem de ridicat al alcoolemiei, respectiv 2 g ‰ fiind alcoolemia inculpatului la momentul depistării sale în trafic, precum și la faptul că acesta a condus pe raza municipiului H., în plină amiază și în condiții de trafic intens. Astfel, consideră ca fiind nemotivată raportarea pedepsei la alte criterii decât cele prev. de art. 72 din Codul penal și cristalizate de practica judiciară în sensul de a avea importanță suplimentară valoarea ridicată a alcoolemiei. De asemenea, consideră că reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a Cod penal și coborârea pedepsei sub minimul special redus, potrivit art. 3201 Cod procedură penală cu o lună este un procedeu surprinzător al instanței fondului și apreciază că nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului și că buna conduită anterioară a acestuia nu are o importanță covârșitoare, raportat la fapta concret comisă, pentru a putea determina scăderea pedepsei sub minimul special. Solicită instanței să se orienteze înspre o pedeapsă corect individualizată, ținând seama, în principal, de valoarea ridicată a alcoolemiei.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei solicită să se dispună suspendarea condiționată a acesteia, la fel ca și prima instanță, însă cu modificarea termenului de încercare. Cu cheltuieli în sarcina statului, fiind recursului P..
Apărătoarea din oficiu a inculpatului solicită respingerea recursului formulat de către P., menținerea sentinței pronunțate de Judecătoria Huedin la data de (...) ca temeinică și legală și să se aibă în vedere că judecarea cauzei s-a efectuat în temeiul art. 3201 Cod procedură penală. Consideră că pedeapsa aplicată a fost justă, raportat la infracțiunea săvârșită, și solicită să se aibă în vedere faptul că inculpatul a recunoscut fapta, că nu are antecedente penale, că este la prima abatere în materie penală și că scopul pedepsei poate fi atins și fără modificarea hotărârii prin aplicarea unei pedepse mai mari. De asemenea, solicită a se avea în vedere faptul că, în faza de urmărire penală și la instanță, inculpatul nu s-a sustras de la judecată, fiind plecat la muncă în străinătate, conform susținerilor apărătorului ales de la instanța de fond, cu onorariu FMJ.
C U R T E A
Prin sentința penală nr.172 din data de 28 septembrie 2012 pronunțată de
Judecătoria Huedin în dosarul nr.(...), în baza art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art.74 lit.a, art.76 lit.e Cod penal, raportat la art.3201
Cod pr. penală, a fost condamnat inculpatul F. A., la o pedeapsă de 7 luni inchisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drum public a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibatie alcoolica peste limita legala, din noaptea de 28/(...).
In baza art.71 C.pen., s-a dispus privarea inculpatului de exercitarea drepturilor prevazute de art.64 lit.a Cod penal, numai cu privire la dreptul de a fi ales, pe durata prevazuta de art.71 alin.2 C.penal.
In baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executarii pedepsei de 7 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 2 ani si 7 luni, stabilit in conditiile art.82 Cod penal.
In baza art.71 alin 5 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
In temeiul art.359 Cod proc. penala s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor prev. de art.83 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
S-a stabilit onorariul de avocat pentru apărător din oficiu de 200 lei in favoarea avocat L. M., onorariu ce s-a suportat din fondul special al M.ui
Justiției.
In baza art.191 Cod pr. penala, a fost obligat inculpatul sa plătească statului suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, suma in care se include și onorariul de avocat pentru apărător din oficiu.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în data de de (...), în jurul orelor 13.20, organele de poliție din cadrul Poliției orașului H., în timp ce se aflau în cadrul atribuțiunilor de serviciu, pe str.Z. din orașul H., au oprit pentru control autoturismul marca MERCEDES cu nr. de înmatriculare BT-229- SN.
Polițiștii au stabilit, în prezența martorului asistent T. Măruț, că autoturismul era condus de inculpatul F. A., care a prezentat permisul de conducere pentru categoriile BE, CE, arătând că autoturismul este înmatriculat în Franța și este proprietatea sa.
Întrucât inculpatul emana miros de alcool, recunoscând că a consumat alcool până în dimineața zilei de (...), acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0.98 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la S. orășenesc H., pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar la orele 13.50 i-a fost recoltată prima probă de sânge, inculpatul refuzând recoltarea celei de-a doua probe.
Din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr.754/IX/a/179 din (...) al
IML C.-Napoca, rezultă că inculpatul avea o alcoolemie de 2.00 gr.%o la prima probă. (f.6 d.u.p. )
În cursul anchetei penale, inculpatul a declarat că în seara zilei de 28/(...), a sosit din Franța și întâlnindu-se cu mai mulți prieteni în orașul H., a consumat băuturi alcoolice până în dimineața zilei de (...), iar în jurul orelor 13.15 a plecat cu autoturismul său, de pe str. Z., pentru a se deplasa pe str. H., la domiciliul său, însă a fost oprit de organele de poliție.
Inculpatul este în vârstă de 59 de ani, nu are antecedente penale și a avut un comportament sincer în cursul cercetărilor și în fața instanței.
În baza probatoriului administrat, instanța a constatatat că, fapta inculpatului F. A., care în noaptea de 28/(...) deși consumase băuturi alcoolice, în data de (...), a urcat la volanul autoturismului marca MERCEDES, cu nr. BT-
229-SN, cu scopul de a merge de pe str. Z. din orașul H., la domiciliul său, ocazie cu care s-a stabilit că avea în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală (alcoolemia fiind de 2.00 gr. %o), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002.
Instanța în baza probatoriului administrat, a constatat vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.
Instanța având în vedere poziția procesuală a inculpatului care a recunoscut fapta atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței, la dozarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului a făcut aplicarea prevederilor art.3201 Cod procedură penală.
S-a reținut faptul că inculpatul nu se mai găsește în țară, că nu s-a prezentat în fața instanței pentru a fi audiat, dar că în momentul în care a aflat că este judecat a solicitat prin declarație autentică a se face aplicarea prev. art.3201 Cod pr.penală, recunoscând fapta.
Instanța a făcut aplicarea și a circumstanțelor atenuante prevăzute de art.74 lit.a Cod penal, având în vedere lipsa antecedentelor penale și a comportamentului bun a inculpatului.
Astfel în baza art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art.74 lit.a, art.76 lit.e Cod penal, raportat la art.3201 Cod pr. penală, instanța a condamnat pe inculpatul F. A., la o pedeapsă de 7 luni inchisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drum public a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibatie alcoolica peste limita legala, din noaptea de 28/(...).
In baza art.71 C.pen., instanța a dispus privarea inculpatului de exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a Cod penal, numai cu privire la dreptul de a fi ales, pe durata prevăzuta de art.71 alin.2 C.penal.
Instanța a considerat că inculpatul F. A. poate fi reeducat și fără privarea lui de libertate, că măsura suspendării condiționate a executării pedepsei de 7 luni închisoare își va atinge scopul său educativ și preventiv față de inculpat.
Astfel în baza art.81 Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 7 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 2 ani si 7 luni, stabilit in condițiile art.82 Cod penal .
In baza art.71 alin 5 Cod penal a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
In temeiul art.359 Cod proc. penala instanța a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor prev. de art.83 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
Instanța a stabilit onorariul de avocat pentru apărător din oficiu de 200 lei in favoarea avocat L. M., onorariu ce s-a suportat din fondul special al M.ui
Justiției.
In baza art.191 Cod pr. penala, instanța l-a obligat pe inculpat sa plătească statului suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, suma in care se include si onorariul de avocat pentru apărător din oficiu.
Împotriva acestei hotărâri a declarat în termen legal, recurs P. de pe lângă
Judecătoria Huedin, criticând soluția primei instanțe ca nefiind temeinică și legală.
În motivarea recursului său, P. de pe lângă Judecătoria Huedin a învederat faptul că, raportat la împrejurările concrete de comitere a faptei, la pericolul social concret al acesteia, la gradul de alcoolemie deosebit de ridicat al inculpatului, se impune majorarea cuantumului pedepsei aplicate acestuia.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, curtea reține următoarele:
În baza probatoriului legal administrat în faza de urmărire penală coroborat cu declarația de recunoaștere a vinovăției dată în sensul art.320 ind.1 C.p.p., instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, conformă cu realitatea.
Astfel, s-a constat pe deplin dovedită vinovăția inculpatului care în data de
(...), în jurul orelor 13.20, a fost oprit pentru control de către organele de poliție, inculpatul conducând autoturismul marca MERCEDES cu nr. de înmatriculare BT-229-SN, înmatriculat în Franța, proprietatea sa.
Întrucât inculpatul emana miros de alcool, recunoscând că a consumat alcool până în dimineața zilei de (...), acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0.98 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la S. orășenesc H., pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar la orele 13.50 i-a fost recoltată prima probă de sânge, inculpatul refuzând recoltarea celei de-a doua probe.
Din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr.754/IX/a/179 din (...) al
IML C.-Napoca, rezultă că inculpatul avea o alcoolemie de 2.00 gr.%o la prima probă. (f.6 d.u.p.).
Față de starea de fapt reținută mai sus, de împrejurările concrete de comitere a faptei, de gradul de pericol social concret deosebit de ridicat al faptei comise, de gradul de alcoolemie mare al inculpatului, precum și de persoana acestuia, inculpatul aflându-se la prima confruntare cu legea penală și având o conduită procesuală corectă, este necesară, în baza art.72 C.p. o reindividualizare a pedepsei ce urmează a-i fi aplicată acestuia.
Astfel, în vederea realizării scopurilor de prevenție, sancțiune și reeducare , se impune majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului de la 7 luni la 1 an și 6 luni, aceasta prin înlăturarea circumstanțelor atenuante prev. de art.74 lit.a C.p.
Împrejurarea că inculpatul a avut o atitudine sinceră în fața instanței de fond, recunoscându-și vinovăția se circumscrie prevederilor art.320 ind.1 C.p., astfel că nu se justifică atenuarea răspunderii penale prin reținerea unor circumstanțe atenuante facultative.
Apoi, de conduita bună a inculpatului anterioară comiterii faptei se va ține seama la alegerea modalității de executare a pedepsei, apreciindu-se că scopul acesteia poate fi atins și fără executarea efectivă a pedepsei, prin suspendarea condiționată a executării acesteia.
Față de cele de mai sus, în baza art.385 ind.15 C.p.p. va admite recursul declarat și va casa hotărârea atacată cu privire la greșita reținere a circumstanțelor atenuante prev.de art. 74 lit.a, 76 lit.e Cod penal, a cuantumului pedepsei aplicate, precum și a duratei termenului de încercare stabilit.
Rejudecând în aceste limite, va înlătura circumstanțelor atenuante prev.de art. 74 lit.a, 76 lit.e Cod penal, majorează cuantumul pedepsei aplicate, de la 7 luni închisoare la 1 an si 6 luni închisoare.
Va menține suspendarea condiționată a executării pedepsei stabilite în baza art. 81 Cod penal pe durata termenului de încercare de 3 ani si 6 luni, prev.de art. 82 Cod penal.
Va menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
Va stabili onorar apărător din oficiu în sumă de 200 lei ce se va avansa din
FMJ in favoarea av. B. V..
Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
În baza art. 385 ind. 15 pct.2 lit.d Cod proc.penala, admite recursul declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA HUEDIN împotriva sentinței penale nr.
172 din 28 septembrie 2012 a Judecătoriei H., pe care o casează cu privire la greșita reținere a circumstanțelor atenuante prev.de art. 74 lit.a, 76 lit.e Cod penal, a cuantumului pedepsei aplicate, precum și a duratei termenului de încercare stabilit.
Rejudecând în aceste limite, înlătură circumstanțelor atenuante prev.de art. 74 lit.a, 76 lit.e Cod penal, majorează cuantumul pedepsei aplicate, de la 7 luni închisoare la 1 an si 6 luni închisoare.
Menține suspendarea condiționată a executării pedepsei stabilite în baza art. 81 Cod penal pe durata termenului de încercare de 3 ani si 6 luni, prev.de art. 82 Cod penal.
Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
Stabilește onorar apărător din oficiu în sumă de 200 lei ce se va avansa din
FMJ in favoarea av. B. V..
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțata in ședința publică din 12 decembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. D. L. C. I. M. R.
L. A. S.
GREFIER
Red.M.R./S.M.D.
3 ex./(...) Jud.fond.V. G.
← Decizia penală nr. 7/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1103/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|