Decizia penală nr. 111/2012, Curtea de Apel Cluj

R.

CURTEA DE APEL CLUJ

SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)/a17

DECIZIA PENALĂ NR.111/R/2012

Ședința publică din 23 ianuarie 2012

Instanța compusă din: PREȘEDINTE : M. Ș., judecător JUDECĂTORI : L. M.

ANA C.

G. : M. B.

Ministerul Public, P. de pe lângă I. - D. de I. a I. de C. O. și T. - S. T. C. reprezentat prin procuror D. D.

S-a luat spre examinare recursul declarat de petenta M. A. împotriva încheierii penale din 15 decembrie 2011 a T.ui M., pronunțată în dosarul nr.(...), având ca obiect contestație la măsurile asiguratorii.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa petentei. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de formulat, Curtea acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.

Reprezentantul M.ui P., solicită respingerea recursului ca nefondat.

În susținerea poziției procesuale arată că, așa cum a reținut și instanța de fond, s-au recuperat bunurile ridicate, deoarece nu rezultă dincolo de orice dubiu că bunurile care au făcut obiectul sechestrului sunt dincolo de orice bănuială proprietatea petentei.

Astfel fiind, solicită respingerea recursului .

C U R T E A :

Prin încheierea penală din 15 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș s-a respins plângerea formulată de petenta M. A. I., împotriva măsurii asiguratorii a sechestrului dispusă prin ordonanța din data de (...) în dosarul nr. 10D/P/2008 al D. - S. T. I..

Pentru a pronunța această încheiere, tribunalul a reținut că prin cererea formulată, petenta M. A. I. a solicitat ridicarea sechestrului asigurator dispus prin ordonanța din (...) dată de D.-S. teritorial I. măsură instituită asupra unor bunuri care îi aparțin și care au fost ridicate cu ocazia percheziției domiciliare din 17 ianuarie 2010 efectuate în imobilul situat în I., str. A. R. nr.19, bloc B2, sc.A, et.1, ap.8, județul I..

În fapt s-a arătat că în urma perchezițiilor domiciliare desfășurate la data de (...)-(...), organele de cercetare penală au ridicat din imobilul în care locuia la părinții săi, Cheptene I. și C. E., următoarele bijuterii care aparțineau petentei: pereche cercei din aur de 14 k, mici, rotunzi, cu strasuri colorate; pereche cercei din aur de 14 k, tip verigă cu strasuri; 2 perechi cercei din aur de 14k, rotunzi, mari; pereche cercei din aur de 14 k din zale; ceas din aur de

14 k cu strasuri; inel Bulgari cu strasuri; 2 verighete din aur de 14 k și inel de logodnă din aur de 14 k cu stras mare alb; 2 inele din aur de 14 k unul cu strasuri albe în diagonală și unul cu stras mare roz; lanț subțire, tip șiret, din aur de 14 k cu medalion în formă de cruciuliță din aur de 14 k cu strasuri albe; o brățară din aur de 14 k cu accesorii tip jucării; 2 medalioane din aur de

14 k, tip papucel.

Din procesul-verbal de percheziție domiciliară din 17 ianuarie 2010

(volumul 62 dosar urmărire penală fila 190) rezultă că inculpata C. E. a fost prezentă la efectuarea percheziției, că aceasta nu a ridicat obiecții cu privire la modul în care s-a efectuat percheziția și nici cu privire la cele consemnate în procesul-verbal și nici nu a menționat că printre bunurile ridicate s-ar afla și bunurile fiicei sale, petenta M. A. I..

Prin ordonanța din (...) (volumul 63 dosar urmărire penală fila 1), D.- S. teritorial I. a dispus în dosarul nr.10D/P/2008 instituirea sechestrului asigurător în vederea confiscării asupra unor sume de bani și obiecte ridicate de la o parte din inculpații din prezenta cauză printre care și inculpata C. E.

Potrivit dispozițiilor art.163 alin.2 Cod procedură penală, măsurile asiguratorii în vederea reparării pagubei se pot lua asupra bunurilor învinuitului sau inculpatului ori ale persoanei responsabile civilmente, astfel că măsura poate privi numai bunuri de care învinuitul, inculpatul sau partea responsabilă civilmente poate dispune.

Potrivit art.169 alin.1 și 2 Cod procedură penală:

Dacă procurorul sau instanța de judecată constată că lucrurile ridicate de la învinuit ori inculpat, sau de la orice persoană care le-a primit spre a le păstra, sunt proprietatea persoanei vătămate ori au fost luate pe nedrept din posesia sau deținerea sa, dispune restituirea acestor lucruri persoanei vătămate. O. altă persoană care pretinde un drept asupra lucrurilor ridicate poate cere, potrivit dispozițiilor art.168 stabilirea acestui drept și restituirea.

Restituirea lucrurilor ridicate are loc numai dacă prin aceasta nu se stingherește aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei și cu obligația pentru cel căruia îi sunt restituite să le păstreze până la rămânerea definitivă a hotărârii.

Din actele depuse de petentă nu rezultă, dincolo de orice dubiu, că aceasta este proprietara bunurilor ridicate de la domiciliul inculpatei C. E. cu ocazia percheziției domiciliare din data de 17 ianuarie 2010.

Împotriva mai sus menționatei încheieri a declarat recurs în termenul legal petenta M. A. I. prin apărătorul ales, solicitând instanței de control judiciar casarea acesteia și pe cale de consecință admiterea plângerii ca fondată având în vedere că nu deține nicio calitate procesuală în cauza înregistrată sub nr.(...) având doar calitatea de persoană interesată. Petenta a învederat că în urma percheziției domiciliare efectuată la data de 29 ian.2010 de către P. de pe lângă I. - DIICOT S. teritorial I. au fost ridicate din imobilul în care locuia împreună cu părinții săi Cheptene I. și C. E. bijuterii care aparțineau ei și care au fost achiziționate din fonduri personale, ori au fost primite cadou. Petenta a mai subliniat că mama sa C. E. are calitatea de inculpat în cauză.

În susținerea recursului petenta a mai învederat faptul că la acel moment locuia cu părinții săi, că în perioada respectivă avea un loc de muncă stabil și venituri de aproximativ 1500 lei pe lună.

Analizând recursul declarat din prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat și a dispozițiilor art.385/6 alin.3 C.p.p. Curtea constată că acesta este fondat urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

Instanța fondului a făcut o analiză extrem de sumară a plângerii formulate de petenta M. A. I. reproducând doar textele legale care reglementează această materie în Codul de procedură penală.

Deși petenta a invocat și în fața instanței ierarhic inferioare că la acel moment locuia împreună cu părinții, nu s-au făcut demersurile necesare pentru a se verifica susținerile acesteia.

În fața instanței de control judiciar au fost depuse scripte, respectiv certificate de conformitate și bonuri fiscale existente la f.5 - 13, precum și certificatul de absolvire de către petentă a unei specializări în meseria de coafor, un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată încheiat la data de 3 martie 2008 .

Potrivit art.163 C.p.p. măsurile asiguratorii se iau în cursul procesului penal de procuror și constau în indisponibilizarea prin instituirea unui sechestru a bunurilor mobile și imobile în vederea confiscării speciale a reparării pagubei produse prin infracțiune precum și pentru garantarea executării pedepsei amenzii.

Prin ordonanța de instituirea sechestrului din data de 29 ian.2010 a DIICOT S. teritorial I. rezultă că mîăsura indisponibilizării bijuteriilor găsite cu coazia percheziției domiciliare efectuate la locuința inculpatei C. E. a fost luată în vederea reparării pagubei.

Art.163 alin.2 C.p.p. impune fără echivoc că măsurile asiguratorii în vederea reparării pagubei se pot lua doar asupra bunurilor inculpatului sau ale persoanei responsabile civilmente până la concurența valorii probabile a pagubei. Din scriptele depuse de către petentă în fața instanței de control judiciar rezultă o urmă de îndoială că bunurile care au fost indisponibilizate ar fi aparținut inculpatei și nu petentei. Această îndoială însă nu poate fi înlăturată de instanța de control judiciar deoarece dosarul de fond se află la Tribunalul Maramureș, iar bunurile sechestrate se află la dispoziția organelor de urmărire penală.

Este obligatoriu pentru justa soluționare a prezentei cauze a se identifica bunurile sustrase în mod detaliat pentru a se putea face o comparație între acestea și bunurile descrise în certificatele de conformitate depuse de către petentă la dosar.

De asemenea, urmează ca instanța ierarhic inferioară să facă demersurile necesare pentru a verifica dacă la momentul efectuării percheziției domiciliare, respectiv 29 ianuarie 2010, petenta M. fostă Cheptene A. I. locuia sau nu împreună cu părinții.

Constatând că instanța fondului nu a făcut o analiză efectivă a pricinii deduse judecății ci doar una formală, Curtea va admite recursul formulat, va casa în întregime încheierea atacată și va dispune rejudecarea plângerii de către instanța de fond, respectiv Tribunalul Maramureș, conform dispozitivului.

Văzând și prevederile art.192 alin.3 C.p.p.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :

Admire recursul declarat de petenta M. A. I., domiciliat în I., Str. A. R. nr.19, bl B2, sc.A, et.1, ap.8, jud. I. - împotriva încheierii penale din 15 decembrie 2011 a T.ui M. (privind plângerea împotriva măsurii asiguratorii) pronunțată în dosar nr. (...), pe care o casează în întregime și dispune rejudecarea plângerii de către instanța de fond - Tribunalul Maramureș.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 23 ianuarie 2012.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

G.

M. Ș. L. M.

ANA C.

M. B.

Red.MȘ Dact.SzM/3ex. (...)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 111/2012, Curtea de Apel Cluj