Decizia penală nr. 1116/2012, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)/a4
DECIZIA PENALĂ NR. 1116/R/2012
Ședința nepublică din 8 august 2012
Instanța compusă din: PREȘEDINTE: C. I., judecător JUDECĂTORI: I. M.
M. R. GREFIER: M. V.-G.
Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. V. T.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul M. I. A. împotriva încheierii penale din 31 iulie 2012 a T.ui C., având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă inculpatul M. I. în stare de arest, asistat de apărător ales, av. M. V. și apărătorul desemnat din oficiu, av. I. M. din cadrul Baroului de avocați C., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, av. I. M. solicită acordarea onorariului parțial pentru studiu dosarului și prezentarea la instanță.
Instanța constată încetat mandatul apărătorului desemnat din oficiu prin prezentarea apărătorului ales și asupra onorariului parțial se va pronunța prin hotărârea ce o va pronunța în cauză.
Inculpatul, întrebat fiind de către instanță, arată la data de 3 august 2012 a primit încheierea atacată și în aceeași zi a formulat recursul.
Reprezentantul P.ui arată că nu ridică excepția tardivității recursului având în vedere că la dosar nu există nicio dovadă de comunicare a încheierii recurate.
Instanța apreciază că recursul formulat de inculpat este în termen.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului M. I., av. M. V. solicită în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d Cod pr.pen. admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului.
Apreciază că încheierea recurată nu este motivată (invocă cazul Albina c. României), tribunalul reiterând aceleași considerente pentru care s-a dispus prelungirea și menținerea arestului preventiv deși din data de 5 ianuarie 2012 când s-a luat măsura arestării preventive au trecut șase luni și au fost administrate probe care nu confirmă vinovăția inculpatului și nici incidența temeiului prev. de art. 148 lit. f Cod pr.pen. care a determinat luarea măsurii preventive. Mai mult declarațile martorilor sunt subiective, iar declarațiile martorei acuzării R. E. nu pot fi luate în considerare având în vedere că acestea sunt contradictorii. Singura probă obiectivă ar fi o expertiză medico-legală pe care a solicitat-o instanței de fond, însă aceasta a prorogat a se pronunța asupra cererii până după audierea tuturor martorilor încuviințați, pentru a se stabili dacă decesul victimei are legătură de cauzalitate cu loviturile aplicate de inculpat.
De asemenea, arată că judecarea inculpatului în stare de libertate nu ar împieta buna desfășurare a procesului penal, nu există riscul influențării martorilor care urmează să fie audiați și nu există date că inculpatul ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, relevante fiind în acest sens declarațiile ultimilor doi martori audiați de către instanța de fond din care rezultă că inculpatul este o fire colerică, însă acesta a avut o atitudine corespunzătoare în societate.
Mai arată că în raportul de constatare medico-legal nr.76/III/10/23 ianuarie 2012 se arată că leziunile suferite de victimă se puteau produce prin cădere și nu s-a menționat că acestea sunt rezultatul unor lovituri.
De asemenea, arată că potrivit jurisprudenței CEDO pentru arestarea preventivă și menținerea acestei măsuri trebuie să existe indicii temeinice că învinuitul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, probe certe că există riscul ca învinuitul să fugă, riscul împiedicării înfăpturii actului de justiție și riscul ca învinuitul să comită noi infracțiuni. Ori, în speța de față nu există indicii temeinice că inculpatul a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată și nu există date că ar încerca să se sustragă de la judecată, să zădărnicească aflarea adevărului sau să comită noi infracțiuni.
Tot potrivit jurisprudenței CEDO apreciază că instanța de fond trebuia să ia în considerare și măsurile alternative la măsura arestării preventive. Simpla bănuială plauzibilă nu justifică menținerea în detenție a inculpatului.
Solicită să se aibă în vedere și faptul că inculpatul are două fiice, una majoră și una minoră, aceasta din urmă fiind și internată în spital și că inculpatul dorește să lucreze pentru a-și întreține familia.
Apreciază că măsura arestării preventive s-a luat și menținut și datorită faptului că a fost intens mediatizată, motiv pentru care a formulat o cerere de strămutare a cauzei.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recuate, și rejudecând cauza să se dispună revocarea măsurii arestării preventive.
În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Reprezentantul P.ui solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea încheierii recurate ca legală și temeinică.
Argumentele apărării se bazează pe probe specifice fondului, însă solicită a se observa că instanța de fond a procedat corect și a făcut o motivare substanțială prin prisma condițiilor pe care trebuie să le aibă în vedere la analizarea măsurii arestării preventive.
Apreciază că de la data luării măsurii arestării preventive și de la ultima verificare a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive nu au intervenit elemenete esențiale care să justifice judecarea inculpatului în stare de libertate.
Temeiurile prev. de art. 143 Cod pr.pen. și art. 148 lit. f Cod pr.pen. subzistă în continuare, având în vedere că există indicii și probe că inculpatul a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată, precum și faptul că lăsarea în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică raportat la gravitatea faptei comise și rezonanța socială negativă în rândul comunității.
Pentru aceste motive, solicită respingerea ca nefondat a recursului și menținerea ca legală și temeinică a încheierii recurate.
Apărătorul inculpatului M. I., av. M. V., în replică, arată că nu a avut intenția de a pune concluzii cu privire la fondul cauzei, ci a dorit să evidențieze că probele existente sunt contradictorii.
De asemenea, apreciază că încheierea recurată este nemotivată având în vedere că au fost reproduce motive care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, își susține nevinovăția și solicită să fie judecat în stare de libertate, pentru a-și întreține cele două fiice.
C U R T E A
Prin încheierea penală din 31 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) În baza art.300/2 rap. la art. 1. al.3 C., s-a menținut starea de arest preventiv luată față de inculpatul M. I. A., porecla "Sivea";, fiul lui I. și F., ns. la data de (...) în com. Mărgău, jud.C., CNP 1., deținut în prezent în PNT Gherla și s-au respins implicit cererile de revocare și de înlocuire a măsurii formulate în cauză.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv luată față de inculpatul M. I. A. prin prisma dispozițiilor art. 143 și 148 lit.f C., s-a constatat că aceasta a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale, că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive față de acesta; astfel, din probele administrate până în prezent în cauză (respectiv procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșe foto aferente și mijloace materiale de probă ridicate cu ocazia cercetării la fața locului; procesul-verbal de efectuare a percheziției domiciliare la locuința inculpatului; concluziile preliminare, precum și raportul de constatare medico-legală întocmite de IML C. raportul de constatare tehnico-științifică întocmit de specialiști criminaliști din cadrul Serv. Criminalistic al IPJ C. declarațiile martorilor R. E., F. Ana, Boc E., Boc I., F. V., P. G., R. I., audiați în cauză, coroborate cu declarațiile contradictorii date de inculpat), rezultă indicii temeinice în sensul disp. art.68/1 C. și chiar probe potrivit art.143 C., care fac rezonabilă presupunerea că inculpatul este autorul pretinsei fapte pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul 1. al P. de pe lângă T. C., întocmit la data de (...).
Totodată, infracțiunea pentru care este cercetat sus-numitul este pedepsită de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani; probele certe că lăsarea acestuia în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică rezultă din gravitatea deosebită a faptei deduse judecății, fiind vorba de o faptă îndreptată împotriva vieții, dreptul la viață reprezentând atributul suveran al oricărei persoane; din modul și mijloacele de săvârșire a faptei imputate; din împrejurările în care a fost comisă, respectiv victima a fost lovită cu brutalitate, cu obiecte contondente, neputându-se apăra din cauza stării în care se afla, în speță, sub influența băuturilor alcoolice; mai mult, inculpatul care avea calitatea specială de soț, nu a considerat necesar a chema salvarea sau chiar să o ducă personal la spital, apreciind suficient să o spele și să o întindă în pat; manifestând așadar o totală indiferență față de viața victimei, aspect ce reiese din însăși declarațiile contradictorii date de inculpat;
Astfel, în faza de urmărire penală a motivat faptul că, "îi era rușine de consăteni";, cu toate că, din declarațiile mai multor martori reiese contrariul, respectiv, când își găsea soția beată, căzută prin curte, a chemat diverși vecini sau cunoștințe ca să o vadă în ce stare era, deoarece ea nu recunoștea că bea alcool; inclusiv în seara de (...) a apelat la soții R. iar, în declarația dată la (...) în fața instanței, a precizat că "deși a văzut în ce hal arăta, nu a crezut că leziunile de pe corpul ei îi pot cauza moartea";.
La termenul din data de (...), inculpatul a recunoscut pentru prima dată că, după ce și-a spălat soția și a pus-o în pat, i-a aplicat 3-5 lovituri peste picioare cu o tijă metalică, piesă componentă a uscătorului de haine montat pe perete în bucătărie, deasupra sobei, aspect negat cu vehemență până la acel moment, cauza fiind rușinea față de fiicele sale.
Totodată, din declarațiile martorilor audiați până în prezent în cauză reiese faptul că, inculpatul are un temperament coleric; este o persoană impulsivă, agresivă, atât cu soția sa, cât și cu alte persoane, inclusiv rude apropiate.
Pe de altă parte, împrejurarea că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică a fost constatată și prin încheierile penale pronunțate de instanța de control, Curtea de A. C., în baza cărora s-au respins până în prezent recursurile declarate de acesta împotriva încheierilor prin care s-a dispus arestarea preventivă, prelungirea și respectiv menținerea acestei măsuri.
Față de cele arătate, întrucât, nu au intervenit împrejurări din care să rezulte încetarea sau schimbarea temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv, instanța, în baza art. 300/2 rap. la art. 1. al.3 C., a menținut măsura arestului preventiv luată față de inculpatul M. I. A. și a respins implicit cererile de revocare și de înlocuire a măsurii formulate în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal, inculpatul M. I. A., criticând soluția ca nefiind temeinică și legală.
În motivarea recursului său, inculpatul a arătat că încheierea atacată nu este motivată corespunzător ( invocând cauza Albina contra României), aceasta cuprinzând aceleași considerente ca și încheierile anterioare astfel că din conținutul acestea nu rezultă motivele pentru care se impune în continuare cercetarea inculpatului în stare de arest preventiv. Apoi, s-a mai arăta că încheierea nu reflectă situația actuală a prezentului dosar, întrucât după demararea cercetării judecătorești unii martori, în speță R. E., și-au schimbat depozițiile astfel că, nu mai există probe din care să rezulte vinovăția inculpatului și de asemenea din raportul medico-legal întocmit în cauză rezultă că leziunile se puteau produce prin cădere fără a se menționa dacă acestea au fost produse prin lovire. Inculpatul, prin apărătorul său, a criticat modul de administrare a probatoriul, concluzia acestuia fiind că nu există indicii în sensul art.68 ind.1 C. de comitere a faptei imputate. Mai mult decât atât, temeiul prev. de art.148 lit.f C. nu mai subzistă, cercetarea judecătorească fiind aproape finalizată, inculpatul neprezentând pericol pentru ordinea publică și nu există posibilitatea influențării martorilor. În ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpatului, acesta a arătat că este necesară prezența sa în rândul familiei, având în vedere faptul că are o fiică minoră, care a suferit mult în urma celor petrecute și în prezent se află în grija surorii ei majore. Un alt motiv de recurs, este cel legat de intensa mediatizare a cauzei, ceea ce a condus la efectuarea unei cereri de strămutare, ce urmează a se judeca. S-a mai indicat și jurisprudența CEDO, inculpatul apreciind că și prin prisma acestei jurisprudențe menținerea arestării sale nu se justifică întrucât nu există indicii temeinice că a săvârșit fapta, nu sunt probe certe că lăsat în libertate ar fugi, nu există riscul împiedicării unei bune înfăptuiri a justiției și nici riscul să comită noi infracțiuni și de asemenea instanța nu a luat în considerare alte măsuri alternative celei cu privare de libertate.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, curtea reține următoarele:
Vom face mai întâi referire la excepția nemotivării încheierii atacate, excepție ridicată de apărătorul inculpatului.
În cauza Erimescu împotriva Românie CEDO a statuat următoarele: Chiar și în condițiile care unele dintre deciziile care au menținut arestarea preventivă a reclamantului au repetat motivele deciziilor anterioare, Curtea a observat că aceste decizii au fost pronunțate într-un interval relativ scurt de timp, respectiv 6 luni. Nu poate fi considerat că motivarea inițială ar fi devenit lipsită de relevanță
în această perioadă de timp.
Aceste aspecte se regăsesc și în prezenta cauză, inculpatul fiind arestat la data de 5 ianuarie 2012, prin Î. penală nr.1/C/2012 a T.ui C., măsură preventivă verificată și menținută în conformitate cu normele procedurale în vigoare, apoi la data de (...) a fost trimis în judecată prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Tribunalul Cluj, a fost demarată cercetarea judecătorească care este în prezent aproape finalizată.
Astfel, în consens cu jurisprudența CEDO, amintim că, instanța de fond în cuprinsul încheierii atacate a oferit motive relevante și suficiente pentru arestarea preventivă a inculpatului, autoritățile manifestând o diligență deosebită cu privire la ancheta efectuată prin întocmirea rechizitoriului într-un termen de mai puțin e două luni iar după trimiterea în judecată a inculpatului audierile având loc la intervale de timp rezonabile.
Apoi, motivarea hotărârii reprezintă un element de transparență a justiției, inerent oricărui act jurisdicțional. Hotărârea judecătorească reprezintă rezultatul concret, sinteza operei de judecată, iar motivarea acesteia reprezintă argumentarea în scris a rațiunii ce determină pe magistrat să adopte soluția dispusă în cauză. Motivarea hotărârilor justifică echitatea procesului penal, pe de o parte, prin dreptul justițiabilului de a fi convins că justiția a fost înfăptuită, respectiv că judecătorul a examinat toate mijloacele procesuale și procedurale propuse de participanți și, pe de altă parte, prin dreptul acestuia de a cunoaște oportunitatea promovării căilor de atac.
Față de cele de mai sus, curtea constată că instanța de fond a motivat hotărârea judecătorească prezentând motive suficiente pentru a permite instanței de control verificarea lor, astfel că invocarea nulității încheierii recurate nu este întemeiată.
Cu privire la măsura arestului preventiv dispusă față de inculpat, raportat la probele administrate până în prezent( inclusiv raportul de constatare medico- legală din care rezultă că leziunile s-au putut produce prin lovituri active repetate cu corpuri dure contondente f.57 dosar u.p.) curtea apreciază, fără a antama fondul cauzei că există indicii temeinice în sensul art.68 ind.1 C. care conduc la concluzia că inculpatul este autorul faptei imputate.
În ceea ce privește temeiul arestării cel prevăzut de art.148 lit.f C. acesta subzistă în continuare întrucât, raportat la natura și gravitatea faptei presupuse a fi comise, valoarea socială lezată, modalitatea în care se bănuiește că au fost comise faptele, victima fiind lovită de mai multe ori cu brutalitate și profitându-se de neputința acesteia de a se apăra din cauza stării avansate de ebrietate în care se afla, de toate împrejurările concrete ce se reliefează în cauză, apreciem că pentru o bună desfășurare a procesului penal se impune privarea în continuare de libertate a inculpatului.
Mai mult, prin natura și caracteristicile faptei comise s-a cauzat un puternic sentiment de temere și insecuritate în rândul comunității din care provin părțile, iar timpul relativ scurt scurs de la data arestării inculpatului nu a putut estompa în totalitate ecoul acestei fapte.
În ceea ce privește critica privind neluarea în considerare a împrejurărilor ce constituie circumstanțe personale ale inculpatului, curtea constată în acord cu jurisprudența Înaltei Curți de C. și Justiție, amintim în acest sens decizia penală nr.3802/2009 a Înaltei Curți că circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv vârsta acestuia, comportamentul anterior, faptul că este încadrat în muncă și că are o familie organizată, că are un copil minor nu diminuează cu nimic pericolul pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a acestuia raportat bineînțeles la împrejurările expuse mai sus.
Așa fiind, constatând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, în baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b C. va respinge ca nefondat recursul declarat.
Va stabili în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 50 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
Va obliga pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorariu avocațial parțial.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M. I. A. împotriva încheierii penale din 31 iulie 2012 a T.ui C..
Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 50 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorariu avocațial parțial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 08 august 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
C. I. I. M. M. R.
Grefier, M. V.-G.
Red.M.R./dact.L.C.C.
3 ex./(...)
Jud.fond: I. N. B.
| ← Decizia penală nr. 1703/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1582/2012, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
