Decizia penală nr. 116/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR. 116/R/2012

Ședința publică din 24 ianuarie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : I. M., J.ecător JUDECĂTORI : V. V. A.

G. : M. N.

L. H.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. - S.

D.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul R. I. A., împotriva sentinței penale nr.254 din 20 septembrie 2011 al JUDECĂTORIei V. de S., pronunțată în dosarul nr. (...), inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev de art. 321 alin 1 C. cu aplicarea art. 75 lit. a C., art 180 alin 2 C., art 180 alin 2 C. cu aplicarea art. 75 lit. a C., toate cu aplicarea art. 33 lit. a C..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul asistat de apărătorul ales avocat D. M. C., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, precum și apărătorul desemnat din oficiu avocat S. E. M., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Apărătorul desemnat din oficiu depune la dosar referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra onorariului parțial în cauză.

Întrucât inculpatul are apărător ales, se constată încetat de drept mandatul apărătorului desemnat din oficiu, prin prezentarea apărătorului ales în fața instanței de recurs.

Apărătorul inculpatului depune la dosar un set de înscrisuri, respectiv: caracterizare emisă de SC A. SRL privind persoana inculpatului; copia chitanței emisă de S. J. de U. D. O. privind taxa pentru examinare; copia certificatului medico-legal emis de S. J. de U. D. O. privind pe numitul R. V. Cu toate înscrisurile depuse la termenul de azi, dorește să dovedească probele insuficient administrate la instanța de fond.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul inculpatului solicită în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru reducerea pedepsei aplicate și reducerea daunelor acordate de instanța de fond părților vătămate. În subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună trimiterea spre rejudecare la instanța de fond, pentru a se stabili cine avea cicatricea și câte focuri de armă s-au tras, arătându-se că inculpatul R. V. nu are nici o cicatrice pe față. Inculpatul R. A. I. a declarat că partea vătămată L. I. l-a scos afară din local întrucât în altă împrejurare, fiind cu alți tineri, nu a plătit consumația. Când a revenit, partea vătămată a aruncat înspre el cu două lăzi, lovindu-l la cap. La rândul său, a aruncat cu o ladă, însă nu a lovit-o. În ceea ce privește pe partea vătămată L. I. când acesta a tras cu pistolul, se afla în afara localului, a fost rănit și a căzut, astfel că nu a lovit-o.

Inculpatul a recunoscut că și în alte împrejurări a avut probleme în acest local. Se mai arată că, în ceea privește modul de executare raportat la lipsa antecedentelor penale, vârsta lor, instanța a apreciat că nu se impune privarea de libertate.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală. Se arată de reprezentantul parchetului că instanța de fond a reținut că prin modul în care s-au comportat inculpații au creat o stare de panică și chiar de șoc a consumatorilor din local, aceștia nefiind capabili să intervină în ajutorul părților vătămate, marea majoritate au fugit și fără să plătească consumația.

La individualizarea pedepselor instanța a avut în vedere numărul de infracțiuni săvârșite de fiecare, participația concretă la scandalul public, consecințele și conduita ulterioară. Se mai arată că în ceea privește modul de executare raportat la lipsa antecedentelor penale, vârsta lor, instanța a apreciat că nu se impune privarea de libertate. Sub aspectul laturii civile, instanța de fond a reținut că ambele părți civile sunt îndreptățite la daune morale. Pe lângă suferințele fizice suportate, celor două părți civile le-a fost lezată și reputația în comunitate. În calit.ate de administratori au fost expuși publicului nu numai ca victime ci și ca persoane incapabile să gestioneze conflictele din local. Pierderile cauzate de neachitarea consumațiilor au fost infime față de cele datorate reputației proaste, o perioadă și ocolirea localului de către clienți. Părților civile li s-a cauzat și un prejudiciu estetic, leziunile fiind vizibile în zona feței, mai ales la L. I. Cu privire la cuantumul solicitat instanța a apreciat că suma de 7500 lei este suficientă.

Inculpatul R. I. A. având ultimul cuvânt, arată că nu a lovit pe nimeni și este nevinovat.

C U R T E A :

Deliberând reține că prin sentința penală nr. 254 din 20 septembrie 2011 a JUDECĂTORIei V. de S., a fost condamnat inculpatul D. L., fiul lui V. și F., născut la (...) în V. de S., județul M., CNP 1., cetățean român, studii generale, stagiul milit.ar nesatisfăcut, necăsătorit, fără ocupație, fără antecedente penale, domiciliat în comuna B. V., sat B., nr 321, județul M.,

- pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev și ped de art 321 alin 1 C.pen cu aplicarea art 75 lit.. a C.pen, la 1 an și 6 luni închisoare.

- pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prev și ped de art 180 alin 2 C.pen cu aplicarea art 75 lit. a și 33 lit. b C.pen, la 3 luni închisoare.

În baza art 33 lit. b și 34 lit. b C.pen, inculpatul s-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni (un an și șase luni) închisoare.

În baza art 81 și 82 C.pen s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni, atrăgându-i-se atenția inculpatului asupra consecințelor prev de art 83 C.

II. A fost condamnat inculpatul B. V., fiul lui G. și A., născut la (...) în V. de S., județul M., CNP 1., cetățean român, studii generale, fără ocupație, fără antecedente penale, necăsătorit, domiciliat în comuna B. V., sat B., nr 190, județul M.,

- pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev și ped de art 321 alin 1 C.pen cu aplicarea art 75 lit. a C.pen la 1 an și 6 luni închisoare.

- pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prev și ped de art 180 alin 2 C.pen cu aplicarea art 75 lit. a și 33 lit. b C.pen, la 3 luni închisoare.

În baza art 33 lit. b și 34 lit. b C.pen, s-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni (unanșișaseluni) închisoare.

În baza art 81 și 82 C.pen s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni, atrăgându-i-se atenția inculpatului asupra consecințelor prev de art 83 C.

III. A fost condamnat inculpatul R. I.-A., fiul lui I. și I. născut la (...) în V. de S., județul M., CNP 1., cetățean român, studii 8 clase, fără ocupație, necăsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în comuna B. V., sat B., nr 325, județul M.,

- pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev și ped de art 321 alin 1 C.pen cu aplicarea art. 75 lit. a C. la

2 ani închisoare.

- pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prev și ped de art 180 alin 2 C.pen cu aplicarea art 33 lit. b C.pen, la 4 luni închisoare.

- pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prev și ped de art 180 alin 2 C.pen cu aplicarea art 75 lit. a și 33 lit. b C.pen, la 3 luni închisoare.

În baza art 33 lit. b și 34 lit. b C.pen, inculpatul s-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art 81 și 82 C.pen s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani, atrăgându-i-se atenția inculpatului asupra consecințelor prev de art 83 C.

IV. A fost condamnat inculpatul R. V., fiul lui F. și M., născut la (...) în V. de S., județul M., CNP 1., cetățean român, studii generale, fără ocupație, necăsătorit, cu antecedente penale, domiciliat în comuna B. V., sat B. , nr 20, județul M.,

- pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev și ped de art 321 alin 1 C.pen cu aplicarea art 75 lit. a C.pen la 1 an și 6 luni închisoare.

- pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prev și ped de art 180 alin 2 C.pen cu aplicarea art 75 lit. a și 33 lit. b C.pen, la 3 luni închisoare.

În baza art 33 lit. b și 34 lit. b C.pen, inculpatul s-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni (unanșișaseluni) închisoare.

În baza art 81 și 82 C.pen s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni, atrăgându-i-se atenția inculpatului asupra consecințelor prev de art 83 C.

V. A fost condamnat inculpatul B. I., fiul lui I. și V., născut la (...) în V. de S., județul M., CNP 1., cetățean român, studii 10 clase, fără ocupație, necăsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în comuna B. V., sat B., nr 127, județul M., pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii și ordinii publice prev și ped de art 321 alin 1 C.pen cu aplicarea art 75 lit. a C.pen la 1(unu) an închisoare.

În baza art 81 și 82 C.pen s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani ,atrăgându-i-se atenția inculpatului asupra consecințelor prev de art 83 C.

În baza art 14 C.pr.pen rap la art 313 din Legea 95/2006 și 998 C., au fost obligați inculpații D. L., B. V., R. I.-A. și R. V. să plătească în solidar părții civile S. de A. J. M., suma de 457,54 lei despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli cu asistența medicală a părții vătămate L. I., cu dobânzi legale calculate conform OG. 9/2000, până la achitarea integrală a prejudiciului.

În baza art 14 C.pr.pen rap. la art 998 C., au fost obligați inculpații D. L., B. V., R. I.-A. și R. V. să plătească în solidar părții civile L. I. suma de 5000 lei cu titlu de daune morale și pe inculpatul R. I.-A. să plătească părții civile L. I. suma de 7500 lei cu același titlu.

În baza art 193 C.pr.pen, au fost obligați inculpații D. L., B. V., R. I.-A. și R. V. să plătească părților civile L. I. și L. I. suma de câte 400 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art 191 C.pr.pen, au fost obligați inculpați să plătească statului suma de câte 650 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare, din care sumele de câte 400 lei pentru fiecare reprezintă onorariu avocațial din oficiu pentru avocat Ș. C. M. și care se vor suporta din fondurile M.ui de J.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul din (...), întocmit în dosarul 73/P/2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș a trimis în judecată pe inculpații D. L., B. V. zis „Hagi";, R. I. A., R. V. și B. I. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 321 al. 1 C. cu aplicarea art. 75 lit.. a C. și art. 180 al.

2 C. cu aplicarea art. 75 lit.. a C. și art. 33 lit.. b C. inculpatii D. L., B. V. și R. V., art.

321 al. 1 C. cu aplicarea art. 75 lit. a C., art 180 al. 2 C., art. 180 al. 2 C. cu aplicarea art. 75 lit.. a și 33 lit.. b C. inculpatul R. I. A. și respectiv art. 321 al. 1 C. cu aplicarea art. 75 lit.. a C. inculpatul B. I.

S-a reținut în sarcina tuturor inculpaților că în seara de (...) împreună au făcut scandal în barul S.C. *Napoca Impex* SRL din comuna L. fiind sub influența băuturilor alcoolice. Astfel, în prezența mai multor persoane au început să strige și să înjure perindându-se prin toate separeurile localului, ceea ce i-a determinat pe o parte din clienți să părăsească barul.

La intervenția gestionarei, parte vătămată L. I., pentru aplanarea scandalului și insistența ei de a pleca din local, inculpatul R. I. A. a agresat-o prin proiectarea unei lăzi cât și aplicarea mai multor lovituri cu pumnii.

P. vătămată L. I., administratorul societății și soțul lui L. I. a fost nevoit să intervină și el făcând uz de armă legal deținută și executând mai multe focuri în plan vertical.

Inculpații D. L., B. V., R. I. A. și R. V. au tăbărât asupra lui doborându-l și aplicându-i mai multe lovituri cu pumnii și picioarele. Incidentul a luat sfârșit la intervenția organelor de ordine și a ambulanței solicitate de personalul localului.

P. vătămată L. I. a suferit leziuni vindecabile în 12-15 zile îngrijiri medicale, iar

L. I. în 8-9 zile îngrijiri medicale.

În cauză s-a constituit parte civilă S. de A. J. M. cu suma de 457,54 lei reprezentând cheltuieli cu asistența medicală a părții vătămate L. I. plus dobânzi legal calculate conform OG 9/2000 până la achitarea integrală a prejudiciului.

Părțile vătămate L. I. și L. I. s-au constituit de asemenea părți civile solicitând obligarea inculpaților la plata sumelor de 10.000 și respectiv 5.000 lei cu titlu de daune morale.

Prezenți fiind inculpații B. I., R. I. A. și B. V. nu s-au prevalat de dispozițiile art.

320¹ C.pr.pen. considerându-se nevinovați.

Inculpatul B. I. a declarat că în seara respectivă a intrat în local împreună cu ceilalți 4 inculpați să consume băuturi să consume băuturi alcoolice după ce același lucru l-au făcut în localitățile B. și R.

Având în vedere că partea vătămată L. I. le-a spus să iasă afară și s-a tras cu pistolul, a luat-o la fugă și nu a văzut ce s-a mai întâmplat.

Inculpatul R. A. I. a declarat că partea vătămată L. I. l-a scos afară din local întrucât în altă împrejurare, fiind cu alți tineri, nu a plătit consumația.

Când a revenit, partea vătămată a aruncat înspre el cu 2 lăzi, lovindu-l la cap. La rândul său, a aruncat cu o ladă, însă nu a lovit-o. În ceea ce privește pe partea vătămată L. I. când acesta a tras cu pistolul, se afla în afara localului, a fost rănit și a căzut, astfel că nu a lovit-o.

Inculpatul a recunoscut că și în alte împrejurări a avut probleme în acest local.

În sfârșit, inculpatul B. V. a declarat că nu au făcut scandal, au venit la local să consume cafea, însă au fost dați afară. În fața localului partea vătămată L. I. s-a certat cu inculpatul R. I. A., iar când soțul ei a tras cu pistolul, el personal a fugit.

Inculpații D. L. și R. V. , citați cu mandat de aducere la domiciliu și la ușa C.

Local L. nu s-au prezentat la dezbateri.

Inculpații prezenți, nu au propus probe în apărare.

Din probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

În data de (...), fiind sărbătoare, inculpații D. L., B. V., R. I. A., R. V. și B. I., toți din localitatea B. (aparținând de comuna B. V.), după ce au consumat băuturi alcoolice în satul lor, s-au deplasat în comuna R. pentru a face același lucru.

Datorită atitudinii lor recalcitrante, a altercației cu alți tineri de naționalitate ucraineană și pentru a evita un scandal în localitatea pe care o are în supraveghere, șeful de post din comuna R. i-a condus până la limita localității și intrarea în comuna L.

În această zonă este amplasat barul *Napoca* a cărui administrator este partea vătămată L. I., iar soția lui, partea vătămată L. I. este gestionară.

Inculpații în stare de ebrietate au intrat în local cu intenția de a mai consuma băuturi alcoolice și a-i găsi pe *. ca să-i bată.

La acea ora ( 22,00) se aflau persoane atât în bar, cât și în saloanele unde se servea masa.

Personalul din local cât și părțile vătămate îi cunoșteau pe inculpați din alte împrejurări în care au provocat scandal, nu au plătit consumația și le-au alungat clienții, denumindu-i *. sau *. din B.*.

Unii dintre ei sunt cunoscuți doar după porecle: B. I. zis și *Geamănu*, B. V. zis și *Hagi* sau *Țiganu*, R. I. A. zis *Tanda* iar inculpatul R. V. după cicatricea de pe față.

În momentul în care au intrat, partea vătămată L. I. se afla la bucătărie, iar soțul ei, partea vătămată L. I. dormea într-o cameră la etaj, locuința lor fiind în același imobil cu localul.

Martora L. A., fiica lor, se afla în salonul în care se pregătește pizza, iar barmane de serviciu erau martorele P. M. și P. L.

Văzându-i băuți și întrebând *unde sunt rusii?*, martora P. M. s-a dus să o anunțe pe partea vătămată L. I.

Inculpații înjurau, se uitau urât la clienți, adresau expresii triviale și au început să verifice toate saloanele. Martora L. A. cunoscându-l pe inculpatul B. I., în momentul când a urcat în salonul unde se făcea pizza și observând alți doi tineri care-l însoțeau cu tricourile rupte și urme de sânge, i-a spus pe un ton pașnic și în mod diplomat să coboare și să o aștepte să stea de vorbă cu el. Cei trei s-au conformat. Intre timp, partea vătămată L. I. i-a cerut inculpatului R. I. A. să plătească consumația pe care în altă împrejurare nu a achitat-o. Întrucât acesta a refuzat, i-a pus în vedere să iasă din local. Inculpatul a ieșit și imediat a revenit. P. vătămată L. I. le-a spus tuturor să părăsească localul întrucât fac gălăgie și îi deranjează pe ceilalți clienți. Inculpații au refuzat, mai mult au început să vorbească cu ea ironic, în bătaie de joc. P. vătămată i- a împins de mai multe ori înspre ușă și după ce au ieșit a făcut același lucru.

În fața barului (localului) inculpații au continuat să facă scandal, iar la intervenția părții vătămate L. I. inculpatul R. I. A. a aruncat o ladă înspre ea și a lovit-o cu pumnii. P. vătămată a strigat după ajutor, în opinia ei toți inculpații fiind drogați.

În ajutorul ei a sărit martorul B. V., consumator. Acesta a fost tras pe scări și pentru a nu fi lovit, a intervenit partea vătămată.

Martorul a reușit să scape și s-a refugiat în casă în timp ce partea vătămată L. I. a primit o lovitură cu piciorul în zona gurii de la inculpatul R. I. A.

Barmana s-a dus să-l trezească pe soțul părții vătămate și a sunat la 112. Acesta a coborât având asupra sa pistolul de autoapărare marca *ROHMRG 88* seria

0801845 calibru 10x225 cu gloanțe de cauciuc pe care îl deținea legal conform certificatului de deținător pentru arme neletale nr. 120290/2008.

Văzând că toți cei 5 inculpați o îmbrânceau pe soția lui, a tras 3 focuri în plan vertical pentru a-i determina să plece. Inculpații însă l-au înconjurat și unul dintre ei l-a lovit pe la spate cu o ladă. Odată ce a căzut în genunchi, inculpații (mai puțin B. I. care a luat-o la fugă) au tăbărât pe el, aplicându-i lovituri cu pumnii și picioarele. P. vătămată L. I. a mai tras înspre inculpatul R. I. A. care se afla în fața sa și ca urmare a unei noi serii de lovituri a căzut într-o baltă și și-a pierdut cunoștința.

La strigătele părții vătămate L. I. a apărut fiica sa, martora L. A. precum și alți consumatori, astfel că inculpații au fugit.

P. vătămată L. I. a fost preluat de S. A. și transportat la secția chirurgie a S.ui

Orășenesc V. de S., dându-i-se primele îngrijiri. Ulterior a refuzat internarea.

Leziunile cauzate de agresiunea celor 4 inculpați au necesitat pentru vindecare

8-9 zile de îngrijiri medicale .

Leziunile cauzate părții vătămate L. I. prin agresiunile exercitate de inculpatul R.

I. A. au necesitat pentru vindecare 12-15 zile îngrijiri medicale.

Instanța a mai reținut că prin modul în care s-au comportat (deplasare în sus și în jos pe scări, prin toate saloanele, înjurături, stare de ebrietate, agresivitate, violențe, neintimidare la uzul legal al armei) au creat o stare de panică și chiar de șoc a consumatorilor din local, aceștia nefiind capabili să intervină în ajutorul părților vătămate. M. majoritate a fugit și fără să plătească consumația.

În drept, fapta tuturor inculpaților care împreună cu provocat scandal atât în incinta localului S.C. *Napoca Impex*SRL din L. cât și în afara lui constituie infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev. și ped. de art. 321 al. 1 C. cu aplicarea art. 75 lit.. a C.

Fapta inculpatului R. I. A. de a o agresa pe partea vătămată L. I. cauzându-i leziuni vindecabile înm 12-15 zile îngrijiri medicale constituie infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. și ped. de art. 180 al. 2 C.

În sfârșit, fapta inculpaților D. L., B. V., R. I. A. și R. V. care împreună au agresat-o pe partea vătămată L. I. cauzându-i leziuni vindecabile în 8-9 zile îngrijiri medicale constituie infracțiunile de lovire prev. și ped. de art. 180 al 2. C. cu aplicarea art. 75 lit.. a C.

Inculpații (mai puțin B. I.) au săvârșit faptele în condițiile concursului ideal de infracțiuni prev. de art. 33 lit.. b C.

Instanța a aplicat inculpaților D. L., B. V. și R. V., pedepsele de câte 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 321 al. 1 C. cu aplicarea art.

75 lit.. a C. și respectiv de câte 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire prev. de art. 180 al. 2 C. cu aplicarea art. 75 lit.. a și art. 33 lit.. b C. asupra părții vătămate L. I.

Inculpatului R. I. A. i s-au aplicat pedepsele de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 321 al. 1 C. cu aplicarea art. 75 li. C C., de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prev. de art. 180 al. 2 C. cu aplicarea art. 33 lit.. b C. asupra părții vătămate L. I. și de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prev. de art. 180 al. 2 C. cu aplicarea art. 75 lit.. a și 33 lit.. b C. asupra părții vătămate L. I.

Inculpatului B. I. i s-a aplicat pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 321 al. 1 C. cu aplicarea art. 75 lit.. a C.

S-a făcut aplicarea art. 33 lit.. b și 34 lit.. b C. în cazul tuturor inculpaților, mai puțin B. I., urmând să execute pedeapsa cea mai grea.

În baza art. 81 și 82 C. s-a dispus în cazul tuturor inculpaților suspendarea condiționată a executării pedepselor pe durata termenului de încercare, atrăgându-li- se atenția supra consecințelor prev. de art. 83 C.

La individualizarea pedepselor instanța a avut în vedere numărul de infracțiuni săvârșite de fiecare, participația concretă la scandalul public, consecințele și conduita ulterioară.

Inculpatul R. I. A. a fost cel care practic a declanșat violențele asupra părților vătămate având *antecedente* în materie, de scandaluri în acel local.

Inculpatul B. I. a avut cea mai mică contribuție la întreg incidentul prin neagresarea niciunei părți vătămate și părăsirea primul a locului faptei.

Ceilalți trei inculpați au avut o contribuție egală.

În ceea ce privește modul de executare raportat la lipsa antecedentelor penale, vârsta lor, instanța a apreciat ca nu se impune privarea lor de libertate.

Sub aspectul laturii civile, instanța a reținut că ambele părți civile sunt îndreptățite la daune morale.

Pe lângă suferințele fizice suportate, celor două părți civile le-a fost lezată și reputația în comunitate. In calitate de administratori au fost expuși publicului nu numai ca victime ci și ca persoane incapabile să gestioneze conflictele din local. Pierderile cauzate de neachitarea consumațiilor au fost infime față de cele datorate reputației proaste, o perioadă și ocolirea localului de către clienți. Părților civile li s-a cauzat și un prejudiciu estetic, leziunile fiind vizibile în zona feței, mai ales la L. I. .

In ceea ce privește cuantumul solicitat partea civilă L. I. le-a apreciat corect la

5000 lei în timp ce cuantumul solicitat de partea civilă (10.000 lei) nu se justifică, instanța a apreciat că suma de 7500 lei a fost suficientă.

Prejudiciul moral este strict legal cauzal de infracțiunile de violență asupra părților civile astfel că inculpații au fost obligați la plata în solidar sau individual după cum le-au agresat, deci mai puțin inculpatul B. I.

Aceiași inculpați, în baza art. 193 c.pr.pen. au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către părțile civile justificate prin onorariu avocațial, taxe și deplasări la medic legist, deplasări la instanță.

În baza art. 191 c.pr.pen. toti inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat incluzând și onorariile avocatului din oficiu.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul R. I. A., criticând soluția instanței de fond ca fiind netemeinică și nelegală și a solicitat casarea acesteia și pronunțarea unei decizii prin care să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru reducerea pedepsei aplicate și reducerea daunelor acordate de instanța de fond părților vătămate. În subsidiar, solicită pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună trimiterea spre rejudecare la instanța de fond, pentru a se stabili cine avea cicatricea și câte focuri de armă s-au tras, arătându-se că inculpatul R. V. nu are nici o cicatrice pe față.

În motivarea recursului inculpatul R. A. I. a arătat că nu a comis faptele de a căror comitere este judecat, că partea vătămată L. I. partea vătămată a aruncat înspre el cu două lăzi, lovindu-l la cap si la rândul său, a aruncat cu o ladă, însă nu a lovit-o. În ceea ce privește pe partea vătămată L. I. când acesta a tras cu pistolul, se afla în afara localului, a fost rănit și a căzut, astfel că nu a lovit-o.

Inculpatul a mai arătat că în ceea privește modaliatea de executare a pedepsei, fata de lipsa antecedentelor penale, vârsta sa, nu se impune privarea de libertate.

Procedând la soluționarea recursului prin prisma motivelor invocate și pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele:

Instanta de fond a efectuat o cercetare judecătorească extrem de laborioasă, administrând în mod direct și nemijlocit probe noi și procedând la readministrarea celor din faza de urmărire penală, ajungând în final la concluzia corectă că recurentul se face vinovat de comiterea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Fără a relua argumentația extrem de detaliată a stării de fapt, redată în considerentele hotărârii atacate, argumentație pe care tribunalul și-o însușește în întregime, astfel cum această posibilitate este conferită de practica C. și potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instanței inferioare ( Helle impotriva Finlandei ), se va sublinia cu privire la criticile invocate în cauză următoarele:

Referitor la individualizarea pedepsei și readministrarea unor probe, Curtea observă aceste motive nu pot constitui temei pentru a se dispune rejudecarea cauzei de către instanța de fond, ambele aspecte putând face obiectul examinării de către instanța de control judiciar deoarece recursul, ca unică cale de atac, are efect devolutiv.

Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a reținut în mod corect că raportat la ansamblul probatoriului administrat nu poate fi reținută teza potrivit căreia recurentul nu a comis infractiunile pentru care a fost trimis în judecată.

În primul rând, sustinerea potrivit căreia partea vătămată L. I. l-ar fi lovit cu o lada în cap nu este confirmată de nici un martor. Mai mult, inculpatul a depus un certificat medico-legal emis în urma examinării sale după evenimentele din cauză (f. 41 fond), însă nu se evidentiază în continutul acestuia nicio leziune la nivelul capului; dimpotrivă toate leziunile descrise sunt situate la nivelul membrelor inferioare.

În al doilea rând, faptul că inculpatul a lovit pe partea vătămată L. I. cu o ladă este confirmat de martorii oculari P. M. (f. 78 fond, f. 33 u.p.), Urda Gavrilă (f. 23-24 dos.u.p.), L. A. (f. 28-29 dos.u.p., f. 61 dos.fond), Brumaru V. (f. 30-31 dos.u.p.). De asemenea, martorii P. L. (f. 25 dos.u.p.) si P. M. au mentionat si faptul că partea vătămată L. I. prezenta urme de lovituri în zona fetei, respectiv tumefieri si urme de sange. De altfel, inculpatul recunoaște în esență acest act, arătând că a aruncat cu o ladă înspre partea vătămată L. I., însă nu a lovit-o.

Totodată, martorii arătati au declarat că inculpatul si ceilalti participanti (mai putin B. I.) din cauză au lovit-o cu picioarele pe partea vătămată L. I. în timp ce acesta era cazut la pamant, că în mometul în care au intrat în bar toti inculpatii au început să strige, să adreseze cuvinte vulgare si jignitoare, să umble prin toate saloanele localului si au creat sentimentul că intentioneaza sa provoace altercatii cu alte persoane (în special persoane din localitatea R.), motiv pentru care foarte multe persoane au părăsit localul fără a mai termina consumatia sau chiar fără a o achita.

Martorii au arătat si faptul că urmare a incidentului clentii nu au mai frecventat localul în aceeași măsură, tocmai că li s-a creat o temere legată de perspectiva altor scandaluri.

Este de mentionat ca agresivitatea inculpatilor si comportamentul acestora era binecunoscut celor prezenti, deoarece au mai generat scandaluri si acte de agresiune si în alte împrejurări, fiind denumiti generic ";băietii din B.";. De aceea, în momentul agresării victimelor martorii au ezitat să intervină si au preferat sa solicite interventia organelor de politie, rămânând în interiorul localului, fiindu-le teamă pentru siguranta proriilor persoane (f. 42 fond, f.23 dos. u.p.).

Cu privire la individualizarea pedepselor, potrivit art. 385/9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Curtea reține că potrivit art.72 din C. la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului

și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Verificând modul în care s-au individualizat sancțiunile penale aplicate inculpatului, Curtea constată că s-au respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispozițiile art.72 din Codul penal, evidențiind gravitatea faptelor comise, prin prisma circumstanțelor reale efective, dar și a circumstanțelor personale ale inculpatului, nu numai a celor legate de comportamentul procesual, cât și a celor care vizează strict persoana acestuia, aprecierea fiind făcută fără o preeminență a vreunuia din criteriile arătate, precum și consecințele pedepsei și a modalității de executare.

În acest context, nu poate fi omis faptul că a comis mai multe infracțiuni în concurs, în conditii de agravare a răspunderii penale potrivit art. 75 lit. a C.

Curtea consideră că aspectele invocate de inculpat au fost avute în vedere în procesul de individualizare, ceea ce a condus la coborârea sancțiunilor la minimul special prevăzut de lege, acordându-se suficientă și echilibrată importanță gradului de pericol social al infracțiunilor comise, condițiilor concrete în care s-au produs, dar și totalității urmărilor faptei din perspectiva atingerii dreptului la integritate fizică a altor persoane, dar si a dreptului acestora la un climat de conviețuire pașnică, de securitate și încredere reciprocă și, în final, a respectului reciproc.

Raționamentul instanței de fond care a condus la nereținerea de circumstanțe atenuante este justificat.

Aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 74 C. este atributul exclusiv al instanței de judecată, care la momentul individualizării pedepsei este obligată să se raporteze la toate circumstanțele comiterii faptei și să aibă în vedere și consecintele acesteia.

Totodată, recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare este posibilă numai dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.

În cauză rezultă dincolo de orice îndoială că actiunile inculpatului si a celor împreună cu care a actionat, au avut consecinte severe atât pentru părtile vătămate (atât în ceea ce priveste integritatea fizică, cât și bunul renume al afacerii pe care o gestionează), dar si asupra altor persoane prezente în local care au fost supuse unor stări tensionate si riscului de a face obiectul agresiunii fizice a acestora.

În acest context, coborârea cuantumului sanctiunilor sub minimul special al conduce la stabilirea unor sanctiuni în vădită disproportie cu gradul concret de pericol social al faptelor, cu consecinta eludării scopului urmărit prin art. 52 C.

Pentru aceste motive Curtea consideră că pedeapsele stabilite de către instanța de fond sunt juste și proporționale, în măsură să asigure funcțiile de constrângere și de reeducare, scopul preventiv al sancțiunii și că vor contribui la conștientizarea consecințelor faptelor, în vederea unei reinserții sociale reale a inculpatului.

Referitor la critica privind acordarea daunelor morale solicitate de către partile civile, Curtea reține că spre deosebire de despăgubirile pentru daune materiale, care sunt supuse unei riguroase probațiuni, despăgubirile pentru daune morale nu se probează, ci se stabilesc pe baza unei evaluări a organului judiciar.

În cazul infracțiunilor contra persoanei, această evaluare, pentru a nu fi una pur subiectivă ori pentru a nu tinde către o îmbogățire fără just temei, trebuie să aibă în vedere suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta inculpatului și toate consecințele acesteia, astfel cum sunt relevate de actele medicale ori de alte probe administrate.

În sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele pe orice plan, suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat. Astfel, la stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie avute în vedere mai multe criterii și anume importanța valorii morale lezate, durata și intensitatea durerilor fizice și psihice, tulburările și neajunsurile suferite de victima prejudiciată moral, ținând seama în același timp de scopul pentru care legiuitorul a permis cuantificarea prejudiciului moral, acela de compensare a suferinței persoanei prejudiciate și nu a pierderii efectiv cauzate, care nu se poate echivala în bani.

S-a considerat, de asemenea că la cuantificarea acestor daune instanța trebuie să se raporteze și la practica judiciară în materie, fiind absolut necesară o echivalare a acestora, în vederea respectării principiului egalității în fața legii.

Pe de altă parte, această compensație materială trebuie să fie echitabilă și proporțională cu întinderea pagubei suferite.

În cauză s-a dovedit mai presus de orice dubiu că partile civile au suferit o traumă psihică de profundă si li s-au cauzat suferinte fizice intense determinate de faptele săvârșite de inculpat si ceilalti participanti, astfel că acordarea de daune morale se justifică pentru a compensa prejudiciul nepatrimonial cauzat acestora.

Cu privire la suma acordată cu titlu de daune morale Curtea apreciază că aceasta reprezintă o justă și echitabilă compensare, fiind corespunzătoare întinderii prejudiciului nepatrimonial invocat de partile civile și proporțională culpei inculpatului, iar soluția este conformă atât cu interpretarea tradițională a jurisprudenței române cât și cu interpretarea constantă a jurisprudenței europene (P.Tercier, Op.cit.p.268).

Pentru toate aceste motive în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b C.proc.pen. se va respinge ca nefondat recursul inculpatului, iar soluția atacată se va menține în totalitate ca fiind legală și temneinică.

Potrivit art. 189 C.proc.pen. se va stabili în favoarea Baroului de A. C. - suma de

50 lei onorariu partial pentru apărătorul din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

În baza art. 192 al. 2 C.proc.pen. se va oblig inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorar avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul R. I. A. împotriva sentinței penale nr. 254 din 20 septembrie 2011 a JUDECĂTORIei V. de S.

Stabilește în favoarea Baroului de A. C. - suma de 50 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorar avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 24 ianuarie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

I. M. V. V. A. L. H.

G., M. N.

Dact.L.H./Dact.S.M

3 ex./(...)

J..fond.M. Ș.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 116/2012, Curtea de Apel Cluj