Decizia penală nr. 1173/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR. 1173/R/2012
Ședința publică din 5 septembrie 2012
Instanța compusă din: PREȘEDINTE: L. H.- judecător JUDECĂTORI: V. V. A.
V. C. GREFIER : M. N.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin
PROCUROR - V. T.
S-a luat spre examinare recursul declarat de contestatorul S. C. împotriva sentinței penale nr. 104 din data de 25 iulie 2012, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), cauza având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat G. M., din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, întrebat fiind de către instanță, contestatorul arată că își menține recursul declarat și este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Apărătorul desemnat din oficiu al contestatorului depune la dosarul cauzei referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestuia.
Apărătorul contestatorului depune la dosarul cauzei memoriu din partea acestuia, solicitând ca la soluționarea recursului să fie avut în vedere.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul desemnat din oficiu al contestatorului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună admiterea contestației la executare, conform memoriului depus de contestator la dosarul cauzei. Consideră că, în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 461
C.. Solicită aplicarea dispozițiilor art 3201 C.
Cu onorariu avocațial din fondul M.ui Justiției.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului declarat de contestator ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. Prin L. nr. 2. a fost introdus art 3201 C., o procedură simplificată de soluționare a cauzelor atunci când inculpatul recunoaște comiterea faptelor așa cum sunt reținute în actul de acuzare și solicită judecarea sa pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, cu consecința reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege. Din aceste prevederi legale coroborate cu decizia Curții Constituționale nr. 1470 din 8 noiembrie
2011, rezultă fără putință de tăgadă că această procedură simplificată este aplicabilă doar cauzelor aflate în curs de judecată și nu celor care au fost soluționate definitiv înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 2.. Ori, sentința prin care a fost condamnat petentul a rămas definitivă la 25 septembrie 2006, în acest sens se apreciază că nu există nici unul dintre cazurile expres și limitativ arătate de art. 461 C..
Contestatorul S. C. având ultimul cuvânt, arată că a recunoscut fapta de la început, prezentându-se singur la organele de urmărire penală, asumându-și răspunderea faptelor comise. Mai arată că până în prezent a executat 6 ani închisoare.
C U R T E A:
Prin sentința penală nr. 104 din data de 25 iulie 2012, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), a fost respinsă ca inadmisibilă contestația la executare formulată de condamnatul S. C., fiul lui C. și V., născut la data de (...) în localitatea V., județul Hunedoara, divorțat, studii medii, recidivist, fără ocupație, CNP - 1., în prezent deținut în Penitenciarul Bistrița.
S-a acordat avocatului din oficiu Jîrghiuță Nandor onorariu în sumă de 100 lei, ce s-a suportat din fondurile M.ui Justiției.
A fost obligat condamnatul să plătească 110 lei cheltuieli judiciare statului. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea de contestație la executare înregistrată la acest tribunal sub numărul de mai sus condamnatul S. C. a solicitat reducerea pedepsei de 13 ani închisoare aplicată prin sentința penală 165/2006 a T.ui B.-N. făcându-se aplicarea art. 320/1 C..
În motivarea cererii, prin memoriul depus la dosar (f.11-13) petentul a arătat că, în cursul procesului penal, a fost prezent la toate termenele de judecată mai puțin la cel în care cauza s-a judecat pe fond și nu a beneficiat de ultimul cuvânt.
Mai arată că a recunoscut comiterea faptei și nu a avut posibilități materiale pentru a-și angaja apărător, însă s-a prezentat singur la organele de poliție pentru a începe executarea pedepsei, executând până în prezent 6 ani de închisoare perioadă în care a avut o bună conduită beneficiind de 42 de evidențieri, obținând peste 70 de diplome la concursuri sportive și tematice și participând la cursuri de calificare.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 165 din 8 septembrie 2006 pronunțată de tribunalul B.-N. în dosarul penal 2733/2005 petentul a fost condamnat la o pedeapsă de 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b C.pen. pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin 1,3,4 și 5 C.pen. cu aplic. art. 41 alin 2 și art. 37 lit a C.pen..
Totodată, în baza art. 83 C.pen. s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată petentului prin sentința penală 958/2003 a Judecătoriei Petroșani dispunându-se ca petentului să execute și această pedeapsă, deci în total 13 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit. a,b C.pen..
Această sentință penală a rămas definitivă prin neapelare la 25 septembrie 2006 petentul începând executarea pedepsei la 28 septembrie 2006.
Într-adevăr, prin L. 2. a fost introdusă, în art.320/1 C., o procedură simplificată de soluționare a cauzelor atunci când inculpatul recunoaște comiterea faptelor așa cum sunt reținute în actul de acuzare și solicită judecarea sa pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, cu consecința reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.
Referitor la aplicarea acestor prevederi legale în timp, prin O. de U. nr.1. s-a stabilit că în cauzele aflate în curs de judecată în care cercetarea judecătorească în primă instanță începuse anterior intrării în vigoare a Legii 2., dispozițiile art.320/1 C. se aplică în mod corespunzător la primul termen cu procedură completă imediat următor intrării în vigoare a ordonanței.
Din aceste prevederi legale coroborate cu decizia Curții Constituționale nr.1470 din 8 noiembrie 2011, rezultă fără putință de îndoială că această procedură simplificată este aplicabilă doar cauzelor aflate în curs de judecată și nu și celor care au fost soluționate definitiv înainte de intrarea în vigoare a Legii 2..
Ori, sentința prin care a fost condamnat petentul a rămas definitivă la 25 septembrie 2006 și apreciind că în cauză nu există nici unul dintre cazurile expres și limitativ arătate de art. 461 C. tribunalul a respins ca inadmisibilă cererea de contestație la executare formulată de condamnat. V. și disp. art. 192 C.,
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul S. C., solicitând casarea sentinței atacate și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună admiterea contestației la executare astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului s-a arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 461 C. în sensul că există o cauză de micșorare a pedepsei, respectiv reducerea limitelor speciale de pedeapsă cu 1/3 ca urmare a retinerii dispozițiilor art. 3201 C.
Recursul declarat în cauză este nefondat.
Astfel cum a reținut și instanța de fond, recurentul a fost condamnat prin sentința nr.
165/(...) a T.ui B.-N.. Sentința a rămas definitivă prin neapelare la data de 25 septembrie
2006.
Este real că potrivit art. 320/1 C., introdus prin L. 2. în cazul în care inculpatul recunoaște comiterea faptelor așa cum sunt reținute în actul de acuzare și solicită judecarea sa pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, se acordă beneficiul reducerii cu 1/3 a limitelor speciale de pedeapsă, însă aplicabilitatea în timp a acestei dispoziții este limitată prin OUG nr. 1. și decizia Curții Constituționale nr. 1470/(...) și de unde rezultă că procedura prevăzută de textul susarătat se aplică doar cauzelor aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Legii nr. 2. și nu și celor care au fost soluționate definitiv înainte de intrarea în vigoare a acestei legi.
Or, din cele arătate rezultă că sentința penală de condamnare a petentului a rămas definitivă cu mult înainte de apariția legii menționate astfel că în mod corect instanța de fond a stabilit că în cauză nu poate fi reținută incidența cazului de contestație prevăzut de art. 461 al. 1 lit. d C. astfel că soluția de respingere a contestației este legală și temeinică.
Așa fiind, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b C. se va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul S. C., iar soluția atacată se va menține în totalitate.
Potrivit art. 189 C. se va stabili în favoarea Baroului de avocați C. suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
În baza art. 192 al. 2 C. se va obliga recurentul să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul S. C., născut la (...), deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr.104 din 25 iulie 2012 a T.ui B.-N..
Stabilește în favoarea Baroului de avocați C. suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 05 septembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
L. H. V. V. A. V. C.
GREFIER, M. N.
Dact.L.H./Dact.S.M
3 ex./(...) Jud.fond. P. L. E.
← Decizia penală nr. 1507/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 32/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|