Decizia penală nr. 32/2012, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA P.Ă NR. 32/R/2012
Ședința publică din data de 11 ianuarie 2012
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : C. V.
JUDECĂTORI : M. R.
I. M.
GREFIER : T. G.
P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentată prin
PROCUROR : V. GĂZDAC
S-a luat spre examinare cauza penală având ca obiect recursul declarat de către inculpatul C. M. împotriva deciziei penale nr. 186/16 mai 2011 pronunțată în dosar nr. (...) al Tribunalul Cluj, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prev. și ped. de art.
139 alin. 3 C.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul C. M., asistat de apărători aleși, av. A. P. și C. T., cu delegații avocațiale la dosar, lipsă fiind părțile civile M. R., S. M. de U. C.-N. și C. M. F..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului C. M. av. C. P. V., cu delegație avocațială la dosar, care solicită a se constata încetat mandatul de asistență juridică al apărătorului din oficiu și acordarea onorariului avocațial parțial.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Reprezentantul P.ui solicită admiterea apelului declarat împotriva deciziei prin care s-a admis apelul declarat împotriva sentinței pronunțate de
Judecătoria Cluj-Napoca, sentință care a fost desființată, iar inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6 ani cu suspendare sub supraveghere conform art. 81 C. Apreciază decizia atacată ca fiind netemeinică pentru că în mod greșit s-a procedat la reducerea pedepsei și s-a modificat modalitatea de executare a pedepsei. Recursul fiind întemeiat în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. a C.pr.pen., raportat la art. 3. pct. 14 C.pr.pen. solicită admiterea acestuia, casarea în întregime a deciziei penale atacate și menținerea sentinței penale nr.
953/16 noiembrie 2010 a Judecătoriei C.-N., prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, care este la limita minimă. Raportat la infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, acesta exercitând violențe împotriva unui polițist, căruia i-a cauzat leziuni ce au necesitat 22-23 zile de îngrijiri medicale și pierderea unei părți din ureche pe o porțiune de 2 - 3 cm, precum și art. 72 C. consideră că hotărârea pronunțată de instanța de fond este cea temeinică și legală.
Apărătorul inculpatului C. M., av. C. T., solicită admiterea recursului declarat de inculpat și respingerea ca neîntemeiat a recursului declarat de P.
S. a se avea în vedere că incidentul s-a petrecut într-o cameră în care se aflau doar inculpatul și partea vătămată, fiecare susținând că acesta a fost declanșat de către cealaltă persoană. În aceste condiții apreciază că pe lângă restul probelor trebuie interpretate și pozițiile celor două părți.
Consideră că nici prima instanță și nici instanța de apel nu a făcut o aplicare corectă a legii penale, deoarece trebuia reținută starea de provocare. În acest sens arată că în cursul urmării penale s-a sesizat o situație neclară, astfel că cele două părți au fost testate la poligraf, iar concluziile acestui test ar trebui să fie valorificate de către instanță. T.ul poligraf a arătat că inculpatul a răspuns la mai multe întrebări, din care la unele a fost sesizat comportamentul simulat. La întrebarea dacă a mușcat partea vătămată după ce a fost lovit de către aceasta inculpatul a răspuns că da, iar testul a arătat că nu a prezentat comportament simulat. Partea vătămată a fost și ea suspusă aceluiași test, la finalul căruia există o notă, din care rezultă că acest test trebuie interpretat cu probabilitate, deoarece partea vătămată prezintă o reactivitate crescândă. În aceste condiții apreciază că există cel puțin o certitudine că inculpatul a răspuns adevărat la întrebări, iar la partea vătămată nu există această certitudine, pentru că există acea notă, chiar dacă în general aceste teste vin cu răspunsuri categorice. Consideră că este un fapt paradoxal că ar fi răspuns adevărat la întrebarea cine a declanșat incidentul, deoarece doar o variantă poate fi reală, iar din rezultatul acestui test situația prezentată de către inculpat rezultă că este reală, deci trebuie dat eficiență principiului in dubio pro reo, singura modalitate de interpretare fiind cea în favoarea inculpatului, respectiv reacția inculpatului la acțiunea violentă a părții vătămate.
Apreciază că la dosar mai există indicii în acest sens, ce au fost interpretate greșit de către instanță. Astfel, solicită a se avea în vedere existența a două tabere, cea a inculpatului și cea a părții vătămate, precum și cei patru martori ce au declarat că la momentul inițial partea vătămată s-a adresat inculpatului în genul că polițistul a amenințat la modul concret cu exercitarea unor acte de violență spunând „ de vrei să te fac pachet „.
De asemenea, solicită a se avea în vedere că nu s-a interpretat telefonul la apelul de urgență 112 dat de către inculpat, ce a sunat pentru a anunța că este amenințat de către polițist.
Instanța atrage atenția apărătorului inculpatului C. M. să pună concluzii cu privire la cazurile de casare.
Apărătorul inculpatului C. M., av. C. T. arată că invocă cazurile de casare prev. de art. 1., 17 și 18 din art. 385 C.pr.pen.
S. a se constata aplicarea greșită a legii, deoarece în cauză nu a fost reținută scuza provocării, care trebuia reținută, iar pedeapsa trebuie reindividualizată ca urmare a aplicării acesteia, cu reducerea limitelor de pedeapsă și cu suspendarea sub supraveghere sau condiționată a pedepsei.
Mai invocă o greșită încadrare juridică a faptei întrucât actele medicale au arătat că părții vătămate i-a fost decupată o parte din ureche, însă acestuia i s-a aplicat un tratament modern, ce a avut ca rezultat înlăturarea asimetriei constatate inițial. Instanța de fond și instanța de apel au considerat că a existat o sluțire, respectiv că a fost o alterare a aspectului fizic al părții vătămate, însă în opinia sa nu poate fi exclus rezultatul tratamentului, care în acest a fost eficient, deoarece în prezent nu mai există o asimetrie sau o sluțire a părții vătămate. R. la lipsa dinților părții vătămate, arată că aceștia s-au reimplantat și s-au regenerat, neexistând nicio proteză, deși s-au acordat zile de îngrijiri medicale în acest sens. P. aceste considerente apreciază că s-ar impune schimbarea încadrării juridice și reducerea pedepsei corespunzător.
În ceea ce privește recursul P.ui solicită respingerea acestuia. S. a se avea în vedere că inculpatul a avut o conduită aproape desăvârșită, are studii superioare, lucrează și provine dintr-o familie bună, tatăl său fiind ofițer. Raportat la aceste aspecte consideră că inculpatul nu merită o pedeapsă privativă de libertate.
Apărătorul inculpatului C. M., av. A. P., solicită respingerea recursului P.ui, deoarece consideră că acesta se bazează pe interpretarea exclusivă a urmărilor faptei, respectiv pe concluziile raportului de expertiză medico-legală, ce a constatat o lezare fizică a părții vătămate. S. admiterea recursului în baza art. 3. pct. 14 C.pr.pen., respectiv o corectă individualizare a pedepsei și aplicarea art. 72 C.
Consideră că evenimentele pot fi împărțite în două părți, ce pot conduce la anumite concluzii și la stabilirea stării de fapt corecte. Astfel, din declarațiile colegilor părții vătămate, prietenilor inculpatului și martorilor, rezultă că după ce a plecat salvarea partea vătămată l-a identificat pe inculpat cu datele din buletin, urmând ca ulterior să decidă cu privire la sancționarea sau nu a acestuia. În cadrul acestei discuții partea vătămată a luat legătura cu un subcomisar de poliție, cu care s-a și consultat. Astfel, arată că la fila 39 din dosar există un proces verbal semnat de numitul S. A., care însă nu a fost luat în considerare de instanța de judecată. Acest domn, superior în funcție și grad părții vătămate, îi solicită acesteia să aibă un anumit comportament, respectiv să identifice persoana și să ia o hotărâre cu privire la sancționarea acesteia. În acel moment partea vătămată a identificat pe inculpat, trecând datele personale ale acestuia întru-un carnet și i-a dat posibilitatea inculpatului de a părăsi hotelul Premier, conflictul fiind stins. Pe traseul ales de partea vătămată de la hotel până la secția de poliție aceasta a hotărât să oprească în dreptului grupului din care făceau parte inculpatului și alți trei martori, să coboare din autoturismul poliției și să-l invite pe inculpat la secție, ca urmare a interpretării greșite a unui gest ca fiind obscen. Aceste aspecte nu sunt confirmate de către cei martori, care a au asistat nemijlocit la această scenă. Astfel, solicită a se avea în vedere declarația martorului P., care are 60 de ani și care este fost angajat al M.ui de E., ce infirmă declarația părții vătămate și că acesta nu avea nicio justificare pentru a-l invita pe inculpat la sediul P. De asemenea, martorul C. R., care a fost ofițerul de serviciu în acea noapte a declarat în fața instanței de fond că nu l-a trecut pe inculpatul în registrul intrări-ieșiri, dar i-a oprit acestuia actul de identitate și telefonul mobil, precum și că nu a auzit cele petrecute în încăperea unde se afla inculpatul și partea vătămată. În aceste condiții, apreciază că evenimentul a avut o anumită conjunctură, pe care partea vătămată nu o recunoaște, acesta petrecându-se la ora 4 dimineața, după ce inculpatul a consumat ceva băuturi alcoolice cu prietenii săi, iar partea vătămată trebuia să constate o anumită agresivitate a persoanelor ce ieșeau din restaurant. Raportat la cele menționate, consideră că în speță își regăsesc aplicabilitatea dispozițiile art. 73 lit. b și c C.. Învederează faptul că inculpatul a fost arestat preventiv, iar în acea perioadă a recunoscut comiterea faptei, însă clientul său a încercat să demonstreze realitatea evenimentelor. Mai mult, ambele părți au avut vătămări corporale și ambii au dosare penale, dosarul privind pe partea vătămată nefiind definitiv.
S., totodată, a se avea în vedere că nu s-au aplicat prevederile art. 72 C., precum și reținerea circumstanțelor personale, respectiv că inculpatul are 30 de ani, este tânăr, la dosar există caracterizări de la persoane ce l-au cunoscut pe inculpat ca și colaborator la o societate comercială, precum și a altor persoane ce au cunoscut familia acestuia ca fiind o familie legal constituită, părinții săi fiind cu studii superioare. De asemenea, până la vârsta de 30 ani inculpatul nu a mai avut alte evenimente negative și este administratorul unui societăți comerciale, care se ocupă cu reciclarea produselor plastice, fiind pe locul trei pe țară în acest domeniu, situație în care a și întreținut discuții cu reprezentanți ai ministerului mediului. Apreciază că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 74 lit. a, b și c și art. 76 C. și coborârea pedepsei aplicată de instanța de apel, care este prea mare în raport de starea de fapt din dosar și de situația personală a inculpatului.
S. respingerea recursului declarat de P., care se bazează pe concluziile actelor medicale și nu s-au luat în considerare că partea vătămată a urmat un tratament ce a îmbunătățit situația acestuia. Consideră că actul de sesizare a surprins o încadrare juridică corectă, art. 239 alin. 5 C. neregăsindu-se, precum și că din actele medicale depuse la dosar în apel rezultă că situația părții vătămate este îmbunătățită, iar sluțirile reținute de instanța fondului nu au mai fost vizibile, astfel că solicită înlăturarea acestor dispoziții.
Reprezentantul P.ui solicită respingerea recursului declarat de către inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs. În ceea ce privește încadrarea juridică constată că prin rechizitoriu a fost cea prev. de art. 239 alin. 3 C., dar în raport de numărul de zile de îngrijiri medicale prima instanță a reținut că fapta se încadrează la dispozițiile art. 239 alin. 4 și 5 C., apreciind că este vorba despre o sluțire a părții vătămate. I. de concluziile raportului de constatare medico-legală s-a apreciat că s-a produs o modificare a fizicului părții vătămate, neavând relevanță dacă aceasta poate sau nu să fie corectată. În acest sens solicită a se avea în vedere decizia nr.
2/2002 a Curții Supreme de Justiție, în care se regăsește o motivare în legătură cu noțiunea de sluțire. P. considerentele arătate apreciază că încadrarea juridică corectă este cea dată de către instanța de fond și menținută de instanța de apel.
În ceea ce privește reținerea scuzei provocării, apreciază că este greu a se accepta că pentru infracțiunea de ultraj se poate reține scuza provocării, deoarece în situația acestei infracțiuni subiect principal este statul, funcționarul fiind subiect de drept pasiv adiacent, astfel că nu este posibilă reținerea scuzei provocării.
R. la aspectele legate de conduita inculpatului, consideră că acestea pot fi avute în vedere pentru că individualizarea pedepsei intră în competența exclusivă a judecătorului.
Apărătorul inculpatului C. M., av. T. C., apreciază că, chiar dacă este vorba despre infracțiunea de ultraj nu se poate accepta ideea că o persoană ce a fost agresată de un polițist să nu răspundă.
Inculpatul C. M., având ultimul cuvânt, solicită a se avea în vedere că salvarea sau poliția nu a venit la hotel pentru el sau grupul său de prieteni și că niciodată nu a fost implicat într-un scandal, deși este o persoană socială. Recunoaște că este vinovat în parte și arată că nu are nimic împotriva părții vătămate, fiind implicat în afaceri și structuri la nivel înalt.
C U R T E A
Prin sentința penală nr.953 din (...), pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca, în temeiul art. 334 din C. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de către inculpatul C. M. din infracțiunea de ultraj prev. de art.
239 al. 3 C. în infracțiunea de ultraj prev. de art. 239 al. 4 și 5 din C.
În baza art. 239 al. 4 și 5 din C., s-a dispus condamnarea inculpatului C. M. la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj. În baza art. 71 al. 2 din C., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a (teza a II-a) C. pen. pe perioada prev. de art. 71 al. 2 din C.
În baza art. 88 al. 1 C., s-a dedus perioada reținerii și a arestării preventive începând cu data de 8 noiembrie 2009 până la data de 24 martie
2010.
În baza art. 1. al. 6 rap. la art. 1. al. 4 lit. e C.pr.pen., s-a dispus încetarea liberării provizorii sub control judiciar.
În temeiul art. 14 și 346 din C. cu aplicarea art. 998-999 din C.civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de către partea civilă M. R. și obligat inculpatul la plata sumei de 10.000 lei reprezentând daune morale.
În temeiul art. 14 și 346 din C. cu aplicarea art. 998-999 din C.civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de către partea civilă S. M. DE U. DR. C. P. și obligat inculpatul la plata sumei de 1.279,14 lei reprezentând materiale.
S-a constatat că S. CLINIC DE C. M.-F. II C.-N. nu s-a constituit parte civilă.
P. a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în esență faptul că la data de 08 noiembrie 2009 în timp ce se afla în sediul S. a V-a P. a Municipiului C.-N., inculpatul l-a agresat fizic, mușcându-l de urechea stângă și rupând astfel din pavilionul ei pe partea vătămată M. R., agent principal de poliție în cadrul aceleiași secții de poliție in timp ce acesta din urma se afla în exercițiul funcțiunii și cauzându-i o vătămare corporală pentru care au fost necesare 22 -25 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, solicitând în principal schimbarea încadrării juridice a faptei respective în infracțiunea prev. de art.239 al.3 și 5 C., pe considerentul că nu este vorba de sluțire, având în vedere probele dosarului și în subsidiar,reducerea cuantumului pedepsei aplicate, iar ca modalitate de executare să se dispună suspendarea condiționată sau suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, deoarece toate elementele personale ce-l caracterizează pe inculpat conduc spre concluzia necesității înlăturării detenției care s-a stabilit ca modalitate de executare.
Prin decizia penală nr. 186/A din 16 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj, în baza art.379 pc.2 lit.a C.pr.pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul C. M. împotriva sentinței penale nr.953/(...) a Judecătoriei C.-N., pe care a desființat parțial, numai cu privire la cuantumul pedepsei principale și modalitatea de individualizare a executării pedepsei aplicate acestui inculpat.
Pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite, a fost condamnat inculpatul C. M., pentru comiterea infracțiunii de ultraj, p.p. de art.239 al.4 și
5 cu art.74 lit.a și art.76 lit.c C., la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare. În baza art.861 C., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 5 ani și 6 luni conform art.862
C.
În baza art.359 C.pr.pen., s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei,conform art.864 C.
În baza art.86/3 C., pe durata termenului de încercare,inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la organul de supraveghere - S. de P. de pe lângă Tribunalul Cluj,conform programului stabilit de către acest serviciu; să anunțe, în prealabil,orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință,orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
În baza art.71 C., i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a teza II C., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei.
În baza art.71 al.ultim C., s-a suspendat pe durata suspendării pedepsei închisorii executarea pedepsei accesorii.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.
Singura modificare pe care instanța de apel a efectuat-o s-a referit la cuantumul pedepsei principale aplicate și a modalității de executare a acesteia.
Pornind de la criteriile generale de individualizare indicate de art.72 C., de la elementele ce caracterizează în mod direct pe inculpat și aici este vorba de atitudinea acestuia față de infracțiune, parte vătămată, organe judiciare, colaborarea cu acestea, aprecierea că declarațiile sale, chiar oscilante nu înseamnă o agravare a situației juridice ci o poziție procesuală, o anumită înțelegere și situare față de cele întâmplate, adică înțelegerea sa față de apărările pe care a considerat de cuviință să le adopte.
Instanța de apel a apreciat că în cauză pot și trebuie a fi reținute circumstanțele atenuante prev.de art.74 lit.a C. cu consecința reținerii art.76 lit.c C. Concret este vorba de împrejurări ale realității (adică cele enumerate mai sus, plus pregătirea socială și profesională a inculpatului, lipsa de antecedente penale ) care au primit în optica instanței valențe atenuante care conduc spre reducerea în măsură mare a gravității faptei în ansamblul său și îl caracterizează în asemenea manieră pe inculpat încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită în concret satisface imperativul justei individualizări a pedepsei.
Pe aceeași linie de gândire s-a situat și stabilirea modalității de executare a pedepsei, care se impune a fi neprivativă de libertate. În concret, pronunțând o nouă hotărâre în limitele apelului admis, inculpatului C. M. i-a fost aplicată o pedeapsă de 3 ani 6 luni închisoare, pedeapsă menită să contribuie la constrângerea și reeducarea sa, potrivit cerințelor art.52 C., cu reținerea art.74 lit.a și art.76 lit.a C. la art.239 al.4 și 5 C.
Împotriva deciziei menționate au declarat recurs P. DE PE L.
TRIBUNALUL CLUJ și inculpatul C. M.
Primul recurent a criticat decizia ca fiind netemeinică sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate și a modalității de executare a acesteia; a apreciat că pedeapsa este prea blândă în raport cu gradul de pericol social concret al faptei săvârșite ceea ce este de natură să influențeze negativ prevenirea comportamentului infracțional similar sau de alt gen de către autorul faptului.
S-a motivat că raportat la starea de fapt este nejustificată reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art.74 alin.1 lit.a C. constând în conduita bună înainte de săvârșirea infracțiunii acordându-se o prea mare relevanță unor elemente favorabile ce caracterizează persoana inculpatului; s-a susținut că împrejurările favorabile nu reduc în asemenea măsură gravitatea faptei încât să justifice aplicarea unei pedepse sub minimul special. S-a mai criticat clemența manifestată de instanța de apel prin stabilirea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
Inculpatul recurent a criticat hotărârea sub aspectul încadrării juridice a faptei și al nereținerii stării de provocare prev. de art.73 lit.b C.; s-a apreciat că inculpatul a fost condamnat pentru infracțiunea de ultraj prev. de art.239 alin.4 și 5 C. pentru că prin smulgerea unei părți din lobul urechii s-a cauzat părții vătămate o sluțire, însă încadrarea juridică corectă este infracțiunea de ultraj prev. de art.239 alin.3 și 5 C. pentru că nu s-a produs sluțirea părții vătămate astfel cum a atestat și raportul de constatare medico-legală.
S-a menționat că partea vătămată a suferit inițial o leziune ce i-a cauzat o asimetrie a feței care oricum este discutabil dacă i-a cauzat un aspect urât sau respingător dar asimetria a avut un caracter trecător și reversibil pentru că a fost tratată medical.
S-a mai învederat că partea vătămată a fost cea care a avut un comportament agresiv și provocator ce a determinat o reacție de apărare din partea inculpatului făcând o remarcă neavenită cu privire la partea vătămată și însoțitorii acestuia când părăseau localul, apoi l-a amenințat pe inculpat prin aceea că l-a întrebat dacă vrea să plece „pachet cu salvarea";, iar faptul că inculpatul și-a atribuit calitatea de lucrător de DNA și ar fi vorbit urât cu partea vătămată are mai puțină importanță; la acestea se adaugă aceea că scena faptei, mese și scaune răsturnate, denotă existența unei lupte între cei doi, mai precis că inculpatul a fost cel agresat.
Examinând decizia atacată din perspectiva motivelor de recurs invocate Curtea constată următoarele:
P. examinarea cazurilor de casare ce se desprind din motivele de recurs invocate de către recurenți, respectiv cele prev. de art. 3859 alin.1 pct.17 C. - referitor la greșita încadrare juridică - pct.18 C. - când s-a comis o gravă eroare de fapt - și pct.14 - referitor la pedepse greșit individualizate - este necesară reiterarea stării de fapt.
Instanțele de fond au stabilit, pe baza administrării tuturor probelor necesare aflării adevărului, că în data de 8 nov. 2009 în timp ce se afla la sediul S. a V-a de P. a M. C.-N. inculpatul l-a mușcat de urechea stângă și a rupt din pavilionul acesteia pe partea vătămată M. R., agent principal de poliție, în timp ce acesta se afla în exercițiul funcțiunii, cauzându-i o vătămare corporală pentru care au fost necesare 22-25 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
P. a se ajunge la aceste incident s-a reținut că în aceeași zi inculpatul se afla împreună cu încă doi martori într-un restaurant din Cartierul Grigorescu din C.-N., iar la ora 3,00 dimineața o angajată a restaurantului a suferit un accident astfel încât la fața locului s-a deplasat partea vătămată împreună cu doi agenți și un echipaj de ambulanță.
Inculpatul a ieșit din local împreună cu cei doi martori care-l însoțeau și a privit prin geamul ambulanței, moment în care partea vătămată l-a întrebat
„vreți să plecați acasă cu ambulanța?"; ; inculpatul, ofensat, a folosit cuvinte jignitoare la adresa agentului și a proferat înjurii la adresa acestuia, a poliției
și a jandarmeriei spunând că „este de la D..
După ce lucrurile s-au calmat inculpatul cu cei doi martori care-l însoțeau s-a deplasat pe jos însă când partea vătămată a trecut cu mașina poliției pe lângă aceștia inculpatul a făcut gesturi obscene; în acest context a fost dus la secția de poliție unde agentul, dorind să clarifice dacă inculpatul este lucrător DNA, a intrat cu inculpatul într-o cameră cu două rânduri de bănci lăsând ușa deschisă pe culoar fiind aproximativ 3 persoane.
Din acest moment declarațiile părților nu concordă una cu alta inculpatul susținând că partea vătămată a început să-l lovească cu pumnii timp de 5 minute el a încercat doar să se apere, iar când a ajuns cu spatele la un dulap din capătul sălii încercând să treacă pe lângă inculpat a fost prins de acesta în brațe și l-a mușcat de urechea stângă. Pe de altă parte agentul a susținut că atunci când s-a aplecat pentru a ridica cartea de identitate a inculpatului de pe masă, inculpatul l-a prins cu o mână de după ceafă, l-a tras spre el, i-a mușcat urechea stângă și a scuipat jos bucata, de durere partea vătămată proiectându-l prin aer pe inculpat peste băncile și scaunele care s-au răsturnat.
În mod temeinic instanțele de fond au stabilit ce s-a întâmplat în interiorul sălii potrivit declarațiilor martorilor de pe coridor care au susținut că după ce părțile au stat aproximativ două minute în sală s-a auzit un zgomot de bănci și strigătul părții vătămate, ca atare este evident că nu se putea reține declarația inculpatului care a susținut că timp ce 5 minute a fost lovit în liniște de către partea vătămată.
Urmarea faptei inculpatului a constat în ruperea parțială a lobului urechii stângi a părții vătămate ce a determinat o asimetrie a feței deoarece i-a fost smulsă o porțiune de 2/3 cm din ureche.
Contrar susținerilor recurentului inculpat în mod just s-a apreciat că ruperea unei bucăți din ureche este specifică sluțirii; într-adevăr, potrivit art.182 alin.2 C. ce incriminează vătămarea corporală gravă - care dacă este cauzată asupra unui funcționar public întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj în varianta incriminată de art.239 alin.4 C. - constituie o asemenea faptă cea care a produs pierderea unui simț sau organ, încetarea funcționării acestora, o infirmitate permanentă fizică ori psihică, sluțirea, avortul ori punerea în primejdie a vieții persoanei. Din textul legal citat se observă că sluțirea nu trebuie să aibă caracter permanent, ci doar infirmitatea fizică ori psihică, așadar chiar dacă sluțirea este temporară, fiind remediată prin tehnici chirurgicale sau naturale rezultatul sluțirii fiind produs în momentul comiterii faptei de vătămare este evident că elementele constitutive ale infracțiunii sunt întrunite.
Așadar, în speță, nu sunt incidente cazurile de casare prev. de art. 3. alin.1 pct.18 C. și nici cele ale pct. 17 sub aspectul analizat.
În ceea ce privește celălalt aspect privind existența circumstanței atenuante a scuzei provocării prev. de art.73 lit.b C. este evident că față de intervalul de timp care a trecut de la discuțiile de lângă ieșirea din restaurant și de lângă ambulanță, după ce lucrurile s-au aplanat în primă fază, partea vătămată deplasându-se pe jos cu însoțitorii săi nu se poate susține în mod plauzibil că a persistat starea de tulburare.
Existența agresării inculpatului de către victimă într-o sală deschisă a secției de poliție cu martori pe coridor este și mai puțin plauzibilă pentru a se putea reține ca temei de fapt al provocării.
Chiar dacă s-ar trece peste aceste aspecte este de observat că actul violent al inculpatului de a ajunge la urechea părții vătămate, a smulge din aceasta cu dinții și a scuipa pe jos porțiunea smulsă constituie un act deliberat și, în nici un caz, un act provocat.
Ca atare, nici sub acest element de fapt nu sunt întrunite cele două cazuri de casare menționate anterior.
În speță nu sunt întrunite nici condițiile cazului de casare prev. de art.
3859 alin.1 pct.14 C. deoarece schimbarea cuantumului și a modalității de executare a pedepsei în apel a fost determinată tocmai de urmarea produsă prin fapta inculpatului, urmare care a suferit modificări în timp; este evident că dacă partea vătămată rămânea cu o porțiune lipsă din urechea stângă pedeapsa primei instanțe era justificată însă în timp schimbându-se aspectul inițial produs prin ruperea urechii este temeinică reducerea pedepsei la un cuantum de 3 ani și 6 luni închisoare, precum și suspendarea sub supraveghere a acesteia. Reducerea în mod just a fost operată pe baza reținerii circumstanței atenuante prev. de art.74 alin.1 lit.a C. deoarece nu se poate face abstracție cu desăvârșire de împrejurarea că inculpatul a avut anterior comiterii infracțiunii un comportament social și, în special, profesional în care aproape că a excelat, fiind evident că aceste aspecte nu pot fi valorificate doar prin criteriile obișnuite de individualizare ale pedepsei prev. de art.72 C., ci trebuie să primească semnificația circumstanțelor atenuante astfel încât inculpatul să beneficieze în mod real de circumstanțe atenuante.
Contrar susținerilor acestuia însă pedeapsa nici nu poate fi redusă și nici nu poate fi suspendată doar condiționat, fără supraveghere din cauză că inculpatul nu a manifestat nici un fel de empatie față de situația părții vătămate.
Critica primului recurent referitoare la necesitatea aplicării unei pedepse cu executare pentru a preîntâmpina comiterea unor fapte similare de către inculpat este nejustificată, pentru că la dosar nu există date din care să rezulte acest risc, iar pregătirea și conduita bună a inculpatului cu atât mai puțin denotă un asemenea pericol.
La examinarea cauzei nu au fost constatate cazuri de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu de către instanță.
Așa fiind, în baza art. 38515 pct.1 lit.b C. va respinge ca nefondate recursurile declarate de către parchet și de către inculpat.
Văzând și disp. art. 192 alin.2 și 3 C.
P. ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Respinge ca nefondate recursurile declarate de P. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ și inculpatul C. M. (cu datele personale la dosar) împotriva deciziei penale nr. 186/A din 16 mai 2011 a T.ui C..
Stabilește în favoarea Baroului de A. C. - suma de 100 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în recursul P.ui rămân în sarcina acestuia.
Obligă pe inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de
600 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorar avocațial parțial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 11 ianuarie 2012. .
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
V. C. M. R. I. M.
Red.CV Dact.SzM/4ex./(...)
T. G.
GREFIER
| ← Decizia penală nr. 1173/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1635/2012, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
