Decizia penală nr. 1183/2012, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR.1183/R/2012
Ședința publică din 10 septembrie 2012
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : ANA C., judecător
JUDECĂTORI : M. Ș.
L. M.
GREFIER : M. B.
Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin P. : V. T.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către P. de pe lângă
Judecătoria Jibou împotriva sentinței penale nr.83 din 23 mai 2012 a
Judecătoriei J., pronunțată în dosarul nr.(...), privind pe inculpatul L. F., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat prev. și ped. de art.20 C. rap.la art.208 a.1 C., art.209 al.1 lit.a, g, i C., cu aplic.art.37 al.1 lit.b C.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul L. F., în stare de arest, asistat de către apărător desemnat din oficiu av. A. D., din cadrul Baroului
C., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind de către instanță inculpatul L. F. arată că este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu.
La întrebarea instanței, inculpatul L. F. susține că își menține declarația dată în fața primei instanțe la data de (...) și nu are de făcut precizări sau completări la aceasta, nu dorește să dea declarație și în fața instanței de recurs.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea cauzei.
Reprezentantul M.ui P., susține recursul așa cum a fost declarat și pentru motivele depuse la dosarul cauzei.
Solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate în ce îl privește pe inculpatul L. F., cu privire la dispoziția instanței de achitare a acestuia în baza art.10 lit.c C.pr.pen. rap.la 11 pct .2 lit.a C.pr.pen., și a se reține cauza spre rejudecare, în urma reevaluării întregului material probator a se constata că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și a se dispune condamnarea acestuia pentru infracțiunea de furt calificat în forma coautoratului, rămânând deschisă discuția cu privire la forma sa de participație, aspect asupra căruia va reveni, considerând că există suficiente probe pentru a se dispune în acest fel. Apreciază că susținerile instanței nu au acoperire probatorie.
În susținerea recursului, arată că instanța de fond a dispus achitarea considerând că declarațiile inculpatului din faza de judecată în care acesta a negat în totalitate contribuția sa la comiterea activității de furt calificat reținută în actul de sesizare, nu sunt înlăturate de nici o altă probă substanțială și care să conducă la concluzia că aceste afirmații sunt nereale și, evident să ajungă la concluzia condamnării. Instanța a arătat că acuzarea și-a susținut actul de sesizare pe o simplă declarație a martorului D. și care privește de fapt elemente legate de verificarea veridicității declarațiilor inculpatului.
Consideră că aserțiunile instanței cuprinse în sentința atacată nu reflectă conținutul materialului probator care este mai complex decât elementul arătat de instanță.
Solicită a se observa că depozițiile inculpaților sunt contradictorii pe parcursul procesului penal. De asemenea, declarațiile de nerecunoaștere sunt nesincere din perspectiva materialului probator din cauză și a elementelor care privesc faptele comise în acea noapte, până în momentul infracțiunii care a fost dedusă judecății în acest dosar.
Pe de altă parte, există la dosar atât declarațiile martorului D. D. V. care nu se referă numai la elementul constând în faptul că martorul a asistat la declarațiile inițiale ale inculpatului, ci la percepții proprii ale martorului din noaptea respectivă, fiind persoana care a sesizat comiterea furtului, a alertat organele de poliție și a participat la identificarea inițială a inculpaților, inclusiv la luarea unor prime poziții procesuale ale inculpatului L.
Totodată, există la dosar declarația martorului ocular S. A., care relevă un element esențial și care poate contribui la verificarea sincerității inculpatului L., respectiv cea referitoare la faptul că martorul a perceput că ambii inculpați au fost surprinși în timp ce fugeau, deplasându-se din interiorul societății comerciale unde avusese loc deja furtul, în încercarea lor de a părăsi locul faptei.
Consideră că dacă instanța ar fi coroborat toate aceste elemente, ar fi putut concluziona că nu există nici un indiciu că martorii nu relevă împrejurări corespunzătoare adevărului, fiind vădit că inculpatul L. atunci când în fața instanței nu a recunoscut contribuția sa la comiterea activității infracționale nu a spus adevărul, versiunea sa fiind, de altfel, și la o analiză superficială, neverosimilă.
Precizează că faptele de furt prealabile sustragerii ce face obiectul furtului de la S. „. au fost disjunse de Judecătoria Cluj-Napoca, datorită unor probleme legate de competența teritorială. Este cert însă că inculpații s-au înțeles să meargă să sustragă bunuri în vederea obținerii de bani, motiv pentru care s-au deplasat în comuna C., inițial au furat o căruță cu un cal și apoi mai multe bunuri din alte gospodării. Pe drum s-au oprit lângă sediul societății de unde s-a încercat luarea efectivă a bunurilor, inculpatul R. a intrat în interiorul magazinului, a sustras bunurile, le-a așezat în sacoșă și în timp ce inculpații încercau să le scoată din acel magazin, au fost surprinși de organele de poliție.
Ori, a susține că inculpatul L. F., după ce sustrăsese de mai multe ori bunuri în noaptea respectivă, la ultimul act nu știa ce urmau să facă coinculpații, i se pare superfluu și scos din contextul activității infracționale.
Consideră că a fost realizat principial un coautorat de către inculpați datorită probelor analizate și în memoriul depus la dosar.
Chiar acceptând că inculpatul L. spune adevărul, ar rămâne deschisă numai discuția, dacă el este un complice la fapta de furt sau este coautor. Este clar că inculpatul L. F. a cunoscut intenția infracțională a coparticipantului, a înțeles să ajute încă de la începutul nopții și să-i acorde asistența efectivă și să contribuie activ la realizarea laturii obiective a infracțiunilor de furt ori de câte ori a avut ocazia. Acest ultim furt, este unul care nu face decât să se înscrie în conduita pe care inculpații s-au înțeles să o aibă în noaptea respectivă, împreună.
În consecință, solicită admiterea recursului și condamnarea inculpatului.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul L. F., solicită respingerea recursului formulat de P. ca nefondat.
În susținerea poziției procesuale arată că în recursul parchetului s-a sugerat schimbarea încadrării juridice, fără a se cere acest lucru în prealabil și fără a fi pus în discuția părților.
Din punctul său de vedere, nu există probe directe care să dovedească cu certitudine faptul că inculpatul este cel care a săvârșit fapta imputată.
Într-adevăr, a existat o noapte în care a derulat activitatea de sustragere de căruță, după care a existat acest furt din societatea comercială, însă nu înseamnă că participația este egală. Coinculpatul a dat declarații constante și egale cu toți ceilalți martori și care se coroborează cu întreg materialul probator din cauză. Solicită a se observa că atât inculpatul L. F. cât și coinculpatul, recunosc și cel de-al doilea furt. Drept urmare, se întreabă ce interes aveau să recunoască furtul comis inițial și să nu recunoască furtul din a doua parte a nopții. Mai mult, nici instanța nu a considerat că a avut o atitudine nesinceră.
În consecință, solicită respingerea recursului și menținerea soluției instanței de fond în sensul achitării inculpatului, neexistând probe evidente care să dovedească eventuala tentativă de favorizare a infractorului, care nu se pedepsește.
Solicită acordarea onorariului avocațial avansat din FMJ.
Inculpatul L. F., având ultimul cuvânt, susține că este nevinovat. Solicită respingerea recursului declarat de parchet.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 83 din 23 mai 2012 a Judecătoriei J., în baza art.
334 C.pr.penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice din tentativă la furt calificat, prevăzută de art.20 Cod penal raportat la art. 208 alin.1, 209 alin.1, li. a,g,i Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, în infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1, 209 alin.1, lit.g,i Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, pentru a cărei comitere a fost condamnat inculpatul R. A. - fiul lui A. și M., născut în data de (...) în loc.Marghita, Bihor, cetățean român, recidivist, domiciliat în loc.Plopiș, nr.165, S., în prezent deținut în Penitenciarul Oradea - la pedeapsa închisorii de 3 ani.
S-a constatat că restul de pedeapsă neexecutată de 209 zile a fost revocat prin sentința penală nr.193/(...) a Judecătoriei Zalău, definitivă la (...), prin nerecurare și prin sentința penală nr. 1307/2011 a Judecătoriei C.-N..
S-a constatat că infracțiunea care constituie obiectul prezentei cauze este concurentă cu cele pentru a căror comitere inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr.1307/(...) a Judecătoriei C.-N., definitivă prin nerecurare.
În baza art.36 Cod penal s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani 4 luni aplicată prin sentința penală nr.1307/2011 a Judecătoriei C.-N., repune pedepsele componente în individualitatea lor, 3 ani, 3 ani, 209 zile și 3 ani închisoare din sentința penală nr.193/2011 a Judecătoriei Zalău, 4 luni spor, și le-a contopit cu prezenta de 3 ani, rezultând în final 3 ani închisoare, la care se adaugă sporul de 4 luni.
S-a dispus ca inculpatul să execute 3 an i ș i 4 lun i înch iso ar e cu privare de libertate, cu aplicarea art.71 raportat la art.64 lit.a, teza II,b Cod penal.
Din pedeapsa rezultanta de 3 ani și 4 luni s-a scăzut perioada executată, începând cu data de (...), la zi.
S-a revocat vechile forme de executare și s-a dispus emiterea altora, conforme cu prezenta hotărâre.
În temeiul prevederilor art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c Cod procedura penala a fost achitat inculpatul L. F. - fiul lui G. și S., născut în data de (...) în mun.Zalău, S., cetățean român, recidivist, domiciliat în loc Românași, nr.169B,
S. - pentru comiterea infracțiunii de tentativă la furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1, 209 alin.1, lit.a,g,i Cod penal.
Conform prevederilor art.14 raportat la art.346 Cod procedură penală s-a constatat că partea vătămată S. M. S. a renunțat la constituirea inițială de parte civilă.
În baza prevederilor art.118 lit.e Cod penal, a fost obligat inculpatul R. A. să plătească statului suma de 55 lei, ca efect al confiscării speciale.
Conform art.191 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul R. A. să plătească statului suma de 800 lei, cheltuieli judiciare.
Conform prevederilor art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea cu privire la inculpatul L. F. au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul întocmit în dosar nr.94/P/2011 al P.ui de pe lângă
Judecătoria Jibou au fost trimiși în judecată inculpații R. A. și L. F., ambii cercetați pentru comiterea infracțiunii de tentativă la furt calificat, prevăzută de art.20 Cod penal raportat la art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a,g,i, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal în cazul inculpatului R. A. și art.37 lit.b Cod penal, în cazul inculpatului L. F.
În fapt, în esență în actul de sesizare a instanței s-a reținut că inculpații, în noaptea de (...), au pătruns împreună prin efracție și escaladare în magazinul aparținând părții vătămate S. M. S. din loc C., de unde au încercat să sustragă bunuri alimentare și nealimentare în valoare de cca.2265 lei, dar nu și-au dus la capăt acțiunea, au renunțat și au părăsit locul faptei.
La primul termen de judecată, fiind prezent inculpații, li s-au adus la cunoștință drepturile procesuale precum și prevederile art. 320/1 Cod procedură penală.
Cu privire la prevederile art.320/1 Cod procedură penală, instanța le-a adus la cunoștință inculpaților acest text legal, consecințele recunoașterii vinovăției, întrebându-i expres dacă solicită ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Inculpatul R. A. a declarat în mod expres, în ședință publică faptul că recunoaște comiterea faptei, dar cu precizarea că a pătruns singur în magazin și a pregătit bunurile în sacoșe.
Conform art.320/1 alin.2 Cod procedură penală judecata poate avea loc numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizarea al instanței și nu solicită administrarea de probe.
Având în vedere poziția inculpatului, care recunoaște comiterea faptei, dar într-o variantă diferită celei descrise în actul de sesizare, s-a constatat că nu se poate soluționa cauza față de inculpatul conform procedurii simplificate, acesta fiind motivul reluării judecății și față de acest inculpat, conform procedurii obișnuite.
În ceea ce-l privește pe inculpatul L. F., acesta de la început a negat că ar fi participat la comiterea faptelor descrise în rechizitoriu. Inculpatul neagă pătrunderea prin efracție în magazin, recunoscând doar faptul că la solicitarea inculpatului R. A., l-a însoțit pe acesta până în apropierea magazinului, de unde apoi ambii au fugit, observând că nu vor mai putea pătrunde în incinta magazinului pentru a lua bunurile.
Având în vedere precizările de mai sus, ambii inculpați au fost judecați conform procedurii obișnuite, administrându-se în instanță probe.
Din ansamblul materialului probator administrat, s-a reținut că în noaptea de (...) cei doi inculpați s-au întâlnit pe raza județului C., unde, în baza unei înțelegeri și împreună au sustras dintr-o gospodărie din loc. C. un cal, o căruță, și alte bunuri, apoi cu căruța și celelalte bunuri sustrase au pornit la drum spre Z.
Ajunși pe raza localității C., în dreptul magazinului aparținând S. M. S., inculpatul R. A., care conducea atelajul, a observat că un geam al magazinului este întredeschis. Văzând acest lucru a împins geamul, acesta deschizându-se, după care a intrat în magazin, unde a pregătit mai multe bunuri spre a le sustrage, împachetându-le în pungi și sacoșe.
În acest timp, inculpatul L. F. se afla în căruța, parcată pe o străduță laterală.
În timp ce inculpatul R. A. se afla în magazin, pregătind bunuri pentru a le sustrage, în autoturismul aflat în fața magazinului s-a urcat o persoană și l-a pornit. Martorul D. D. a observat geamul deschis al magazinului, motiv pentru care a anunțat telefonic organele de poliție.
Pornirea mașinii de către martor l-a alarmat pe inculpatul R. A., astfel că a renunțat să mai împacheteze bunuri și în grabă a ieșit din magazin pe un alt geam, lateral, nu cel pe care intrase. După ce a ieșit din magazin, inculpatul R. A. s-a deplasat la căruță și i-a cerut inculpatului L. F. să-l însoțească pentru a-l ajuta să transporte din magazin bunurile împachetate.
Inculpatul L. F. a fost de acord și cei doi s-au deplasat spre magazin, însă au renunțat să intre deoarece mașina era în continuare staționată în fața magazinului, cu farurile aprinse și martorul în ea.
Cei doi inculpați s-au întors la căruță, sărind gardurile magazinului și încă unul, apoi au plecat în grabă. Pe raza loc. Gălpâia au fost ajunși din urmă de un echipaj al politiei, inculpatul L. F. fiind condus la postul de poliție, în timp ce inculpatul R. A. a reușit să fugă, fiind prins ulterior.
Inculpatul L. F. a fost audiat imediat după ce a fost prins, acesta în toate declarațiile recunoscând participarea la furtul căruței și a celorlalte obiecte, însă negând constant că a pătruns în magazin cu inculpatul R. A., în modalitatea reținută în actul de sesizare. E. ușoare diferențe între declarațiile inculpatului, însă asupra intrării în magazin acestea sunt la fel, în sensul că inculpatul neagă această faptă.
Inculpatul L. F. recunoaște că R. A. i-a cerut să-l însoțească la magazin pentru a lua bunurile împachetate de acesta, cunoscând astfel fapta comisă de către celălalt inculpat. Inculpatul L. F. recunoaște și faptul că l-a însoțit pe inculpatul R. A. până în apropierea magazinului pentru ca împreună să scoată bunurile, ambii renunțând la a mai pătrunde când au văzut că mașina martorului staționează în continuare în față.
În susținerea variantei parchetului, respectiv aceea în care ambii inculpați au pătruns în magazin se are în vedere în principal declarația martorului D. D.
În declarația olografă a acestui martor din faza de urmărire penală se arată că l-a auzit pe inculpatul L. F. recunoscând că a participat la sustragerea căruței, calului și celorlalte bunuri, dintr-o gospodărie din loc. C., fără nici o referire la fapta de pe raza loc. C..
În declarația tipizată a aceluiași martor se reiau aceleași aspecte, de data aceasta consemnându-se că martorul l-a auzit pe inculpatul L. F. recunoscând că a sustras calul, căruța și alte bunuri, inclusiv cele din magazinul aparținând S. M..
În fața instanței, același martor precizează că nu a asistat la audierea inculpatului, dar l-a auzit recunoscând inclusiv pătrunderea în magazin împreună cu inculpatul R. A. A. martorul revine și spune că nu a auzit pe inculpat recunoscând cu „subiect și predicat’’ pătrunderea în magazin, doar afirmația „ne-am speriat și am plecat";.
La finalul declarației, insistându-se asupra aspectelor privind participarea inculpatului la fapta din magazin, martorul declară că l-a auzit spunând că inculpatul R. A. l-a convins să comită furtul calului și al căruței și al bunurilor din magazin, și deși inițial nu a fost de acord, în final s-a lăsat convins.
În afară de aceste declarații neconvingătoare, privind la rândul lor declarații ale inculpatului, nu există nici o probă care să susțină vinovăția inculpatului L. F. în forma descrisă în actul de sesizarea a instanței.
Trebuie observat că inculpatul nici un moment, în nici una din declarațiile date în tot cursul procesului nu a recunoscut faptul participării sale prin pătrunderea în magazin și pregătirea bunurilor în sacoșe.
În aceste condiții, se ridică un semn de întrebare cu privire la afirmațiile martorului, și anume cum a auzit el recunoașterea inculpatului, când aceasta nu există consemnată .
Pe de altă parte, a apreciat instanța de fond, trebuie avut în vedere că declarațiile inculpatului, conform art.69 Cod procedură penală pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări, care rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză.
Ori, în speța de față nu există nici o declarație a inculpatului de recunoaștere, ci doar o declarație de martor ezitantă și nesigură, care a auzit câte ceva din discuțiile dintre organele de poliție și inculpat, fără măcar să aibă calitatea de martor asistent.
Mai trebuie avută în vedere declarația martorului S. A., care arată că în zorii zilei de (...), auzind câinele lătrând, a ieșit din casă și pentru că a observat ștraful parcat în apropierea casei sale, a verificat anexele pentru a vedea dacă i s- au sustras bunuri și între timp i-a observat pe cei doi inculpați fugind dinspre magazin, trecând peste două garduri, apoi plecând în viteză cu ștraful. Cu toate că acest martor i-a văzut pe ambii inculpați fugind dinspre magazin, nu este o probă suficientă care să susțină teza că ambii au pătruns prin efracție și au împachetat bunuri.
La fel de bine și în aceeași măsură, declarația acestui martor este în măsură să susțină și varianta inculpaților, respectiv aceea că numai R. A. a pătruns, a ieșit și apoi l-a chemat în ajutor pe inculpatul L. F. C. martorului probabil a lătrat în momentul în care inculpații se deplasau prin apropiere, spre magazin, cu mențiunea că inculpatul R. A. a intrat pe un geam situat în partea din față a magazinului și a ieșit pe unul lateral, ceea ce explică lătratul câinelui doar în perioada când inculpații s-au aflat mai aproape.
F. de probele administrate, instanța de fond a apreciat că nu se poate reține comiterea de către inculpatul L. F. a infracțiunii reținute în sarcina sa.
În concret, organele de poliție, pentru a stabili dacă acest inculpat a intrat sau nu în magazin, trebuiau să analizeze urmele de încălțăminte, ceea ce nu era foarte greu, având în vedere că afară era zăpadă, iar conform declarației martorului D. D., și în interior a observat pe lângă plasele pregătite cu mărfuri, multe urme de încălțăminte. A. se putea constata fără dubiu și participarea sau nu, a inculpatului L. F.
Având în vedere toate motivele de fapt și de drept care preced instanța de fond a constatat existența unor serioase dubii cu privire la fapta reținută în rechizitoriu în sarcina inculpatului L. F., iar acestea îi profită acestuia.
P. a solicitat ca în cazul în care instanța va reține starea de fapt în varianta inculpaților, în sensul că inculpatul L. F. la solicitarea inculpatului R. A. s-a deplasat spre magazin, cu scopul de a-l ajuta să scoată mărfurile pregătite, să constate că inculpatul a comis infracțiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art.264 Cod penal.
Nici această variantă nu a putut fi luată în considerare.
Infracțiunea de favorizare a infractorului, în speța de față ar consta în ajutorul dat unui infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul comiterii infracțiunii pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii. Ori, simpla deplasare a inculpatului L. F. împreună cu inculpatul R. A., la solicitarea expresă a acestuia din urmă pentru a-l ajuta la scoaterea bunurilor împachetate, până în apropierea magazinului, nu poate fi calificată drept o acțiune de ajutorare, care să constituie latura obiectivă a infracțiunii de favorizare a infractorului. Această activitate de însoțire a inculpatului R. A. de către L. F., în scopul declarat de a lua din mărfuri, ar putea fi cel mult o tentativă la favorizarea infractorului, dar care nu se pedepsește.
Prin rechizitoriu, faptele de a pătrunde în magazin și de a împacheta mai multe bunuri, a fost calificată drept tentativă la furt calificat.
Cu respectarea prevederilor art.334 Cod procedură penală, instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice din tentativă în infracțiune consumată, având în vedere faptul că bunurile puse în sacoșe au intrat în sfera de dispoziție a autorului, chiar dacă nu au fost scoase din încăperea în care se aflau. În acest sens este teoria apropriațiunii, iar în practica s-a stabilit ca și criteriu de distincție dimensiunea obiectului sustras. În cazul obiectelor de mici dimensiuni, fapta se consideră consumată în momentul în care a fost pus în buzunar sau o sacoșă, indiferent dacă autorul părăsește sau nu încăperea cu acestea.
A mai menționat instanța de fond că din incinta magazinului totuși au fost scoase țigări, în valoare de 55 lei, aspect recunoscut și de către inculpatul R. A. A. există o infracțiune de furt consumat.
A., pentru motivele de fapt și de drept care preced, inculpatul R. A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1, 209 alin.1, lit.g,i Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal.
Primul termen al recidivei mari postcondamantorii, prevăzut de art.37 lit.a
Cod penal îl constituie o condamnare anterioară a inculpatului la o pedeapsă mai mare de 6 luni an pentru fapte similare, din a cărei executare a fost liberat condiționat cu un rest de pedeapsă neexecutată de 209 zile. Fapta pentru care a fost cercetat inculpatul în prezenta fiind comisă în intervalul de timp reprezentând rest de pedeapsă neexecutată sunt aplicabile prevederile art.37 lit.a, dar și art. 61 Cod penal.
Cu privire la prevederile art.61 Cod penal s-a constatat că aplicarea acestora s-a făcut prin sentința penală nr.193/(...) a Judecătoriei Zalău, definitivă în data de (...), restul de pedeapsa de 209 zile fiind revocat prin aceasta, dar și prin sentința penală nr.1307/(...) a Judecătoriei C.-N..
Totodată s-a constatat că faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentințele mai sus menționate sunt concurente cu cele din prezenta cauză. Este vorba de sustragerea atelajului și celorlalte bunuri din loc.C..
Pentru aceste motive, s-a făcut aplicarea prevederilor art.36 Cod penal și pedeapsa rezultantă din sentința penală nr.1307/2011 a Judecătoriei C.-N., care o cuprinde și pe aceea din sentința penală nr.193/2011 a Judecătoriei Zalău, s-a descontopit, repunându-se pedepsele componente în individualitatea lor, 3 ani, 3 ani, 209 zile, 3 ani, 4 luni spor.
Aceste pedepse s-au contopit cu prezenta de 3 ani, rezultând pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 4 luni, urmând ca inculpatul să execute cu privare de libertate 3 ani și 4 luni închisoare, cu aplicarea art.71 raportat la art.64 lit.a, teza II, b Cod penal.
Având în vedere că inculpatul a început executarea pedepsei anterioare în data de (...), din pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta s-a dedus perioada executată, la zi.
S-au revocat vechile forme de executare, emițându-se altele, conforme cu prezenta hotărâre.
În ceea ce privește individualizare pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale stabilite de art.72 Cod penal. Aplicând o pedeapsă în cuantumul minimului special instanța a avut în vedere atitudinea sinceră a inculpatului, apreciind că reeducarea acestuia va fi posibila și prin aplicarea unei pedepse mai blânde, chiar dacă cele din trecut nu și-au atins scopurile stabilite de art.52 Cod penal.
În ceea ce-l privește pe inculpatul L. F., pentru motivele de fapt și de drept expuse pe larg mai sus, constatând că există dubii cu privire vinovăția acestuia, în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală, s-a dispus achitarea acestui inculpat, cercetat pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art.20 Cod penal raportat la art.208 alin.1, 209 alin.1, lit.a,g,i Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, s-a constatat că partea vătămată a suferit doar un prejudiciu de 55 lei, reprezentând prețul unor pachete de țigări sustrase totuși de inculpatul R. A. F. de acest aspect, în baza art.118 lit.e Cod penal inculpatul R. A. a fost obligat să plătească statului suma de 55 lei, ca efect al confiscării speciale.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs P. DE PE L. JUDECĂTORIA JIBOU solicitând casarea acesteia și, rejudecând, condamnarea inculpatului L. F., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În motivarea recursului s-a arătat că, sentința atacată este nelegală și netemeinică, pentru că instanța, în mod greșit a dispus achitarea inculpatului L. F., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat, printr-o interpretare eronată a probelor administrate în cauză.
Aceasta deoarece, sunt suficient de lămuritoare declarațiile martorilor D. D. V. ( potrivit cărora, acest martor, a auzit când inculpatul a recunoscut în fața polițiștilor participarea sa la fapta comisă de coinculpatul R.), S. Agustin ( martor ocular, care i-a văzut pe ambii inculpați venind dinspre magazin și urcând în căruță), precum și împrejurarea că, pe parcursul aceleași nopți cei doi inculpați au comis împreună mai multe furturi pe raza județului C., acesta fiind de altfel, scopul pentru care au plecat împreună, după ce s-au întâlnit întâmplător în gara C., aspect recunoscut de inculpatul L.
Ver if ic ând ho tăr âre a atac ată, în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art.385/14 și art.385/6 alin.3 C.pr.pen., Curtea constată nefondat recursul în cauză, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și în faza de judecată, judicios analizate și interpretate, instanța a reținut o stare de fapt corespunzătoare realității, constând în aceea că în noaptea de 02/(...), pe timp de noapte și prin efracție, inculpatul R. A. a pătruns în incinta magazinului aparținând S. M. S. din loc. C., jud. S., de unde a încercat să sustragă mai multe bunuri în valoare de 2265 lei, fiind însă prins imediat după această încercare, de organele de poliție, alertate de martorul D. D. V.
În privința inculpatului L. F., instanța a reținut, de asemenea, în mod corect că acesta nu a participat la comiterea faptei, în forma tentativei, așa cum se reține în actul de sesizare a instanței, el însoțind doar pe coinculpatul R. A. până în apropierea magazinului, unde însă, s-au speriat și au părăsit imediat zona, fiind ulterior ajunși din urmă de organele de poliție.
Corect a apreciat instanța că această stare de fapt este dovedită de declarațiile constante ale inculpaților, inc. R. arătând că a pătruns singur în magazin, iar inc. L. că l-a însoțit pe coinculpat până la magazin pentru a-l ajuta să aducă bunurile împachetate, dar nu a pătruns în interior, pentru că s-au speriat de farurile unui autoturism din apropiere și au fugit.
Instanța a analizat în detaliu declarațiile celor doi martori, pe care se sprijină acuzarea - D. D. V. și S. Agustin și, în mod judicios a apreciat și a arătat de ce, acestea nu pot fi reținute ca probe indubitabile în dovedirea stării de fapt imputate inculpatului L. F.
A., relativ la declarațiile martorului D. D. V., toate fiind analizate de instanță, s-au arătat diferențele dintre acestea în diferitele faze procesuale, așa încât acestea nu pot fi primite ca obiective, în contextul în care, împrejurarea că martorul l-ar fi auzit pe inculpatul L. F. recunoscând că a sustras calul, căruța și alte bunuri, inclusiv cele din magazinul aparținând S. M. S. - nu apare consemnată în niciuna din declarațiile inculpatului, care, constant, nu a recunoscut faptul participării sale prin pătrunderea în magazin și pregătirea bunurilor în sacoșe, ceea ce ar fi de neînțeles pentru organele de poliție - să nu consemneze poziția de recunoaștere a inculpatului.
Cu privire la declarațiile martorului S. A., instanța a apreciat corect și în cazul acestuia că, afirmația sa în sensul că - i-a văzut pe ambii inculpați fugind dinspre magazin - nu este o probă suficientă care să susțină teza că ambii au pătruns prin efracție și au împachetat bunuri, în lipsa coroborării cu restul probelor.
În plus, apreciază Curtea că, nici împrejurarea invocată în motivele de recurs - că pe parcursul aceleași nopți cei doi inculpați au comis împreună mai multe furturi pe raza județului C., acesta fiind de altfel, scopul pentru care au plecat împreună, după ce s-au întâlnit întâmplător în gara C., aspect recunoscut de inculpatul L. - nu este, prin ea însăși, suficientă pentru a dovedi participarea inculpatului L. și la furtul de la magazin.
Faptul că inculpatul L. a recunoscut scopul pentru care, în noaptea respectivă a plecat împreună cu inculpatul R., precum și alte acte de sustragere din noaptea respectivă - nu dovedește automat și comiterea actului de sustragere ce face obiectul prezentei, în lipsa coroborării acestui fapt cu alte indicii ori probe certe, neechivoce, în acest sens.
Pentru toate aceste considerente, se constată nefondat recursul în cauză, urmând a fi respins ca atare, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen.
În baza art.189 C.pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului C. suma de 200 lei, onorariu pentru apărător din oficiu (avocat A. D.), ce se va plăti din fondul
M.ui Justiției.
Văzând și dispoz. art.192 alin.3 C.pr.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA JIBOU, împotriva sentinței penale nr. 83 din 23 mai 2012 a Judecătoriei J..
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei, onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției, pentru avocat A. D.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 10 septembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
ANA C. M. Ș. L. M.
GREFIER M. B.
Red.A.C./Dact.H.C
4 ex./ (...). Jud.fond: M. G.
| ← Decizia penală nr. 1568/2012, Curtea de Apel Cluj | Sentința penală nr. 30/2012, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
