Decizia penală nr. 1303/2012, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR.1303/R/2012
Ședința publică din 27 septembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. P.- judecător
JUDECĂTORI: V. G.
M. B.
GREFIER: D. S.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror: D. S.
S-a luat spre examinare recursul declarat de partea responsabilă civilmente SC A.-Ț. SA împotriva sentinței penale nr. 226 din 23 mai 2012, pronunțată în dosarul nr. (...) de Judecătoria Zalău, privind pe inculpatul M. E., acesta fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184 alin.2 și 4 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul ales al părții vătămate M. V., av. T. C., din Baroul Sălaj, cu delegație la dosar, lipsă fiind inculpatul, partea vătămată și partea resp.civilmente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru judecarea recursului.
Apărătorul părții vătămate solicită respingerea recursului declarat de A. Ț.
SA și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate. Instanța de fond a soluționat în mod corespunzător latura civilă, iar despăgubirile acordate părții civile au fost corect acordate, având în vedere multiplele leziuni cauzate acesteia, vârsta înaintată și împrejurarea că înainte de accident, partea vătămată realiza venituri de muncă. Despăgubirile civile au fost corect acordate până la atingerea vârstei de pensionare, iar daunele morale sunt justificate, nefiind vorba de o îmbogățire fără justă cauză.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de A. Ț. SA și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
C U R T E A,
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului constată că Judecătoria Zalău prin sentința penală nr.226 din 23 mai 2012, în baza art.14 Cod procedură penală, raportat la art.998-999 și 1000 alin.3 Cod civil, coroborat cu art.54 alin.1 din L. nr.1., republicată, cu modificările și completările ulterioare, a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă M. V., domiciliată în municipiul Z., A. T., bl.A15, ap.16, jud.S. și a obligat pe inculpatul M. E., fiul lui P. și R., născut la data de (...) în localitatea P., jud.Argeș, cetățean român, studii medii, necăsătorit, stagiul militar neîndeplinit, fără antecedente penale, CNP 1., domiciliat în localitatea M.,
B., bl.V-1, sc.E, ap.7, jud.Argeș, condamnat prin sentința penală nr.31/(...), definitivă la data de (...) prin nerecurare, pronunțată în dosarul nr.(...) al Judecătoriei Z., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184 alin.2 și 4 Cod penal, în solidar cu partea responsabilă civilmente S. L. S., cu sediul în localitatea M., str.Păraști, nr.41, jud.Argeș, alături de asigurătorul S. Ț. S., în limita plafonului legal, la plata de despăgubiri către partea civilă, materiale în cuantum de 11.805,68 lei (1.932,2 lei reprezentând cheltuieli cu medicamente și materiale medicale, 934,68 lei reprezentând rentă periodică lunară în sumă globală, calculată pe perioada decembrie 2010-martie 2011, ca diferență între venitul lunar realizat de partea civilă anterior producerii accidentului și indemnizația de concediu medical încasată de aceasta, iar suma de 8.938,8 lei reprezentând venit lunar nerealizat de partea vătămată în perioada aprilie 2011-iulie 2012) și morale în cuantum de
150.000 lei.
În baza art.313 din L. nr.95/2006 coroborat cu art.54 alin.1 din L. nr.1. republicată, cu modificările și completările ulterioare, a admis acțiunea civilă formulată de S. J. de U. Z. și obligă inculpatul M. E., în solidar cu partea responsabilă civilmente S. L. S., alături de asigurătorul S. Ț. S., în limita plafonului legal, la plata de despăgubiri materiale către S. J. de U. Z., în cuantum de 4.166,33 lei, actualizată cu dobânda oficială a B.N.R. până la data plății integrale, reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru partea vătămată M. V.
În baza art.313 din L. nr.95/2006 coroborat cu art.54 alin.1 din L. nr.1. republicată, cu modificările și completările ulterioare, a admis acțiunea civilă formulată de S. J. de A. S. și obligă inculpatul M. E., în solidar cu partea responsabilă civilmente S. L. S., alături de asigurătorul S. Ț. S., în limita plafonului legal, la plata de despăgubiri materiale către S. J. de A. S., în cuantum de 468,68 lei, reprezentând cheltuieli de transport pentru partea vătămată M. V.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul M. E. la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.193 alin.1 Cod procedură penală și art.50 din L. nr.1., obligă inculpatul M. E., în solidar cu partea responsabilă civilmente S. L. S., alături de asigurătorul S. Ț. S., în limita plafonului legal, la plata sumei de 2.775 lei în favoarea părții civile M. V., cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin sentința penală nr.31 din (...) a Judecătoriei Z., pronunțată în dosar nr.(...), definitivă la data de (...) prin nerecurare, a fost condamnat inculpatul M. E., în baza art.184 alin.2 și 4 Cod penal, cu aplicarea art.3201 Cod procedură penală, art.74 alin.1 lit.a) și c) Cod penal și art.76 alin.1 lit.e) Cod penal la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă împotriva părții vătămate M. V. În baza art.81 și art.82 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de
2 ani și 3 luni care constituie termen de încercare pentru inculpat. S-a făcut aplicarea art.71 alin.1 Cod penal cu art.64 lit.a), b) Cod penal, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit.a), b) Cod penal. În baza art.359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării în cazul săvârșirii de noi infracțiuni.
De asemenea, s-a constatat că în baza 3201 alin.5 Cod procedură penală, a fost disjunsă latura civilă a cauzei, formându-se un nou dosar, cu numărul (...).
În data de (...), în jurul orei 07.35, inculpatul M. E. se afla la volanul autoutilitarei marca Peugeot, cu numărul de înmatriculare (...), proprietatea S. L.
S. M., jud.Argeș, pe care o conducea pe b-dul M. V. din municipiul Z., pe banda a II-a, în sensul de mers centru-gară, pe un drum în aliniament, fără denivelări și cu carosabil umed. În momentul în care a ajuns la trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător, amenajată în apropierea punctului de lucru al S. S. Z., din cauza neatenției, nu a văzut-o pe partea vătămată M. V., angajată în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, dinspre S. I. S. Z., a lovit-o cu partea stângă față a autoutilitarei și a proiectat-o în față pe carosabil câțiva metri, accidentând-o. La scurt timp partea vătămată, aflată în stare de inconștiență, a fost transportată cu ambulanța la U. - S. J. de U. Z., unde a fost internată cu diagnosticul de fractură de bazin aripă iliacă dreapta, ramura ilioischiopubiană dreapta, fractură de cotil bilateral, fractură cu dublă deplasare arc costal III drept, fractură dublă arc costal anterior IV drept fără deplasare, hemotorax în cantitate mică, leziuni pentru care i s-au acordat îngrijiri medicale. În cauză a fost dispusă și efectuată o constatare medico-legală, care a concluzionat că partea vătămată prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce în condițiile unui accident rutier, leziuni care necesită pentru vindecare 85-90 zile de îngrijiri medicale și nu au pus în pericol viața acesteia.
Partea vătămată M. V. s-a constituit parte civilă în cauză cu sumele de
200.000 lei cu titlu de daune morale și 1.000 lei/lună cu titlu de daune morale periodice, începând cu data soluționării definitive a cauzei și despăgubiri materiale astfel: 1.932,2 lei reprezentând cheltuieli cu medicamente și tratamente medicale și 595,92 lei/lună reprezentând venit nerealizat de partea civilă, în perioada decembrie 2010-iulie 2012. Ulterior, la termenul de judecată din data de (...), partea civilă și-a majorat pretențiile în privința daunelor morale, solicitând acordarea unei sume de 300.000 lei lunar cu acest titlu. De asemenea, partea civilă S. J. S. s-a constituit parte civilă cu suma totală de 4.166,33 lei, reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale aplicate părții vătămate, iar S. J. de A. S. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 468,68 lei daune materiale, reprezentând cheltuieli ocazionate de transportul părții vătămate.
În cauză a fost citat în calitate de asigurător S. Ț. A. S.
De asemenea, întrucât la momentul producerii accidentului inculpatul conducea autovehiculul proprietatea S. L. S., fiind în interes de serviciu, a fost citată această societate în calitate de parte responsabilă civilmente.
La solicitarea părții civile, instanța a dispus efectuarea unui raport de expertiză medico-legală de către I. de M. legală C. Napoca, raportul fiind depus la dosar la filele 82-83, în concluziile acestuia arătându-se că leziunile suferite de partea civilă au necesitat pentru vindecare 85-110-120 de zile de îngrijiri medicale, nu au pus în primejdie viața victimei și ca urmare a accidentului, partea civilă prezintă deficiență globală ușoară și o incapacitate adaptativă de
40%, neîncadrându-se în vreun grad de invaliditate.
Pe parcursul cercetării judecătorești au fost audiați martorii M. C. C., la termenul din data de (...) și Demian S., la termenul de judecată din (...), declarațiile acestora fiind atașate la dosarul cauzei la filele 80 și, respectiv, 89.
Totodată, au fost depuse la dosar adeverința nr.844/(...) emisă de S. S. care atestă veniturile realizate de partea civilă în perioada (...)-(...), decizia nr.25/(...) privind desfacerea contractului individual de muncă al părții civile, un set de chitanțe și bonuri fiscale pentru dovedirea pretențiilor materiale solicitate de partea civilă (f.93-113), chitanțe și facturi care atestă plata onorariului avocațial de către partea civilă (f.114-117), adresa nr.397/(...) emisă de S. S., privind indemnizația de concediu medical încasată de partea civilă în perioada (...)-(...), însoțită de copiile certificatelor de concediu medical (f.120-127).
Din cuprinsul probatoriului administrat în cauză și ținând cont de starea de fapt reținută în sarcina inculpatului M. E., care a fost condamnat la pedeapsa închisorii, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.998-999 Cod civil: fapta ilicită - infracțiunea săvârșită, prejudiciul - rănirea părții civile, legătura de cauzalitate directă dintre fapta ilicită și prejudiciul produs, vinovăția sub forma culpei.
Având în vedere faptul că accidentul de circulație s-a soldat cu rănirea gravă a victimei M. V., acesteia cauzându-i-se leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 110-120 zile de îngrijiri medicale, instanța apreciază că părții vătămate i s-a cauzat un prejudiciu patrimonial constând în cheltuielile efectuate cu spitalizarea și cu îngrijirile medicale, cât și un prejudiciu moral, constând în suferința fizică și psihică deosebită creată ca urmare a accidentării cu autoturismul prin provocarea leziunilor traumatice descrise în actele medicale.
Sub acest aspect, instanța a avut în vedere că partea civilă a formulat pretenții atât cu privire la prejudiciul patrimonial suferit, cât și cu privire la cel nepatrimonial.
Instanța a reținut că unul dintre principiile fundamentale de drept este cel al reparării integrale a prejudiciului suferit, acest lucru presupunând înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale unui fapt ilicit și culpabil, fie ele patrimoniale sau nepatrimoniale, în scopul repunerii, pe cât posibil, în situația anterioară a victimei (principiul restitutio in integrum).
În privința prejudiciului patrimonial suferit, instanța a reținut că acesta a fost dovedit integral în ce privește suma de 1.932,2 lei, potrivit chitanțelor aflate la filele 93-113, fiind vorba despre cheltuieli efectuate cu ocazia îngrijirilor medicale ulterioare accidentului. De asemenea, instanța apreciază că partea civilă este îndreptățită la despăgubiri materiale cu titlu de venit lunar nerealizat pe perioada decembrie 2010-martie 2011, având în vedere că la momentul producerii accidentului, aceasta era angajată cu contract de muncă, motiv pentru care va obliga inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente și alături de asigurător la plata acestui venit, calculat ca diferență între salariul obținut în lunile anterioare producerii accidentului și indemnizația de concediu medical încasată, rezultând o sumă totală de 934,68 lei. Totodată, întrucât partea civilă a fost nevoită să încheie raporturile de muncă datorită stării de sănătate, instanța apreciază că aceasta este îndreptățită să primească venitul lunar nerealizat pe perioada cuprinsă între data încetării raporturilor de muncă, respectiv aprilie
2011 și iulie 2012, când partea civilă ar fi împlinit vârsta standard de pensionare, rezultând o sumă totală de 8.938,8 lei.
Referitor la prejudiciul nepatrimonial, instanța a avut în vedere criteriul echității, care presupune ca indemnizația acordată să reprezinte o justă și integrală dezdăunare a părții vătămate. În temeiul Convenției Europene a
Drepturilor Omului, acest criteriu se traduce prin necesitatea ca partea vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit. Altfel spus, cuantumul despăgubirilor trebuie astfel stabilit încât să aibă efecte compensatorii și in același timp să nu constituie venituri nejustificate pentru victimele daunelor morale.
Raportat la suferința fizică resimțită ca urmare a accidentării cu autoturismul și provocării leziunilor traumatice descrise în actele medicale, disconfortul produs de necesitatea prezentării la unități spitalicești în vederea consultării, a administrării tratamentului, la numărul de zile de spitalizare și de concediu medical, la restrângerea firească a sferei activităților cotidiene, pe perioada recuperării, dar și la faptul că leziunile cauzate au determinat apariția unei deficiențe globale ușoare a părții civile, aceasta prezentând o incapacitate adaptativă de 40%, fiind afectată inclusiv viața socială a părții civile, instanța a apreciat ca fiind echitabil a i se acorda acesteia o indemnizație pentru reparația prejudiciului nepatrimonial suferit.
Sub aspectul prejudiciului nepatrimonial suferit, instanța a reținut și împrejurarea că partea vătămată, înainte de accident, își ajuta copii la creșterea propriilor copii, contribuind astfel la îngrijirea nepoților, în prezent nemaiputând face acest lucru tot datorită stării de sănătate și dificultăților de deplasare pe care le are. În aceste condiții, instanța reține că aceste urmări ale accidentului asupra părții civile sunt de natură să aibă un impact puternic inclusiv asupra psihicului acesteia, impunându-se o compensare bănească a tuturor suferințelor fizice și psihice care suportate de către partea civilă și care o vor afecta inclusiv pe viitor.
Instanța a apreciat că pretențiile părții civile sunt însă exagerate și depășesc cuantumul prejudiciului moral efectiv suferit și apreciat de către instanță prin prisma elementelor arătate mai sus, tinzându-se la obținerea unor beneficii necuvenite pe seama acestui accident. Aplicând criteriile menționate la situația concretă a părții civile, instanța consideră că suma de 150.000 lei reprezintă o indemnizație compensatorie de natură să atenueze suferințele părții civile.
Instanța a constatat că la fila 128 din dosar se află o copie a poliței de asigurare obligatorie emisă de S. Ț. A. S., cu valabilitate de la (...) la (...), din care rezultă că autoturismul marca Peugeot având număr de înmatriculare AG-14-L., proprietatea părții responsabile civilmente S. L. S. și condusă la momentul accidentului de către inculpat, era asigurată la această societate la data producerii accidentului.
În consecință, în baza art.14 Cod procedură penală raportat la art.346 Cod procedură penală coroborat cu art.998-999 și art.1000 alin.3 Cod civil, instanța a obligat pe inculpatul M. E., în solidar cu partea responsabilă civilmente și alături de asigurătorul S. Ț. A. S., în limita plafonului legal, la despăgubiri către partea civilă M. V., materiale în cuantum de 11.805,68 lei (1.932,2 lei reprezentând cheltuieli cu medicamente și materiale medicale, 934,68 lei reprezentând rentă periodică lunară în sumă globală, calculată pe perioada decembrie 2010-martie
2011, ca diferență între venitul lunar realizat de partea civilă anterior producerii accidentului și indemnizația de concediu medical încasată de aceasta, iar suma de 8.938,8 lei reprezentând venit lunar nerealizat de partea vătămată în perioada aprilie 2011-iulie 2012) și morale în cuantum de 150.000 lei.
Prin adresa nr.24743/(...), aflată la fila 22 din dosar, S. J. de U. Z. a arătat că se constituie parte civilă în cauză cu suma totală de 4.166,33 lei, reprezentând cheltuielile cu asistența medicală acordată pacientei M. V., iar prin adresa nr.14601/(...), aflată la fila 25, S. J. de A. S. a menționat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 468,68 lei, sumă ce reprezintă contravaloarea kilometrilor parcurși și a echipajelor pentru transportul numitei M. V.
Instanța a constatat că în conformitate cu prevederile art.313 din L. nr.95/2006, S. J. de U. Z. și S. J. de A. S. au calitatea de părți civile în cauză, iar din înscrisurile depuse la dosar de acestea, instanța apreciază că pretențiile lor civile sunt întemeiate, făcând dovada cheltuielilor ocazionate de spitalizarea și administrarea tratamentului medical și, respectiv transportul părții civile.
Prin urmare, față de prevederile art.313 din L. nr.95/2006, instanța a obligat pe inculpatul M. E., în solidar cu partea responsabilă civilmente și alături de asigurătorul S. Ț. S., în limita plafonului legal la plata de despăgubiri materiale către S. J. de U. Z., în cuantum de 4.166,3 lei, urmând ca această sumă să fie actualizată cu dobânda oficială a B.N.R. până la data plății integrale și la despăgubiri materiale către S. J. de A. S., în cuantum de 468,68 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate de transportul aceleiași părți vătămate.
Instanța a constatat că partea civilă M. V. a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, iar întrucât au fost depuse la dosar chitanțele și facturile care atestă plata onorariului (f.114-117), în cuantum total de 2.775 lei, în baza art.193 alin.1 Cod procedură penală și art.50 din L. nr.1., apreciind ca dovedite pretențiile formulate în acest sens, instanța va dispune obligarea inculpatului M. E., în solidar cu partea responsabilă civilmente și alături de asigurătorul S. Ț. A. S., în limita plafonului legal, și la plata cheltuielilor de judecată efectuate de partea civilă, în sumă de 2.775 lei.
Sentința judecătoriei Z. nr. 226 din 23 mai 2012 a fost atacată cu recurs de către asigurătorul de răspundere civilă A. Ț. A. SA cu sediul în Z. care a solicitat casarea hotărârii instanței de fond sub aspectul cuantumului daunelor morale și materiale, pe care le-a apreciat exagerate în cuantum de 11.805 lei cele materiale și 150.000 lei cele morale, acordate părții civile M. V., precum și a sumei de 8938 lei reprezentând venit lunar nerealizat de victimă în perioada aprilie 2011-iulie 2012. Pe de altă parte, s-a solicitat înlăturarea obligației de plată a despăgubirilor către unitățile spitalicești, cu majorările de întârziere aferente precum și exonerarea de la plata cheltuielilor judiciare la care a fost obligat asiguratorul.
Curtea examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
În ce privește culpa exclusivă stabilită în sarcina inculpatului M. E. prin sentința penală nr. 31 din 27 ianuarie 2012 a Judecătoriei Z. și prin care a fost condamnat la 3 luni închisoare pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin.2,4 Cod penal cu art. 320 ind.1 C.proc.pen., Curtea a constatat că atât prin prisma cazurilor de casare prevăzute de lege la momentul exercitării căii de atac a recursului, cât și a celor existente de lege lata, proporția culpei părților în producerea unui accident de circulație, soldat cu vătămarea integrității corporale sau a sănătății unei persoane, nu poate fi cenzurată în calea de atac a recursului, căci aceasta reprezintă o chestiune de apreciere, iar nu una de legalitate.
Referitor la modificarea cuantumului despăgubirilor solicitate, Curtea constată că atât potrivit cazurilor de casare prevăzute de lege la data formulării căii de atac de către asigurător, cât și potrivit celor prevăzute de lege lata, cuantumul despăgubirilor civile nu poate fi modificat în recurs decât în ce privește despăgubirile materiale, iar nu și cele morale, care se stabilesc prin apreciere de către instanțele investite cu judecarea fondului, și numai în măsura în care se poate vorbi despre o gravă eroare de fapt cu referire la latura civilă a cauzei, respectiv de existența unei contradicții evidente, esențiale și necontroversate între probele administrate în cauză și ceea ce rețin instanțele în hotărârile recurate, ceea ce nu este cazul în speță.
Așa cum se arată și în practica constantă a instanței supreme „stabilirea cuantumului daunelor morale presupune o apreciere, în raport de criterii precum consecințele negative suferite de victimă în plan fizic și psihic, importanța valorilor sociale lezate, măsura în care au fost atinse aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care victimei i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. Prin urmare, critica cu privire la diminuarea cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, respectiv procesul de apreciere ce caracterizează prejudiciul nepatrimonial, fiind înafara unei realități materiale, nu poate fi examinată prin prisma cazului de casare prevăzut de art.3859 alin.1 pct.18 C.proc.pen., deoarece eroarea gravă de fapt presupune existența și constatarea unei greșeli grave, deci esențială și evidentă, în stabilirea, pe bază de probe, a faptelor ce fundamentează soluția";.
Corect însă au fost dozate și stabilite daunele materiale de către prima instanță, astfel că solicitarea de modificare a acestora este nefondată.
Neîntemeiată este și critica asigurătorului vizând înlăturarea obligării sale de la plata majorărilor de întârziere către unitățile spitalicești, o asemenea măsură nefiind dispusă de către Judecătoria Zalău, instanța de fond hotărând acordarea unor dobânzi legale ale BNR până la plata integrală a prejudiciului de către inculpat.
Nu este fondată nici critica recurentei vizând înlăturarea obligației sale de la plata cheltuielilor judiciare către partea civilă M. V., câtă vreme a fost admisă acțiunea civilă a acesteia conform art. 14, 346 C.proc.pen. rap. la art. 998 Cod civil.
Prin art.48 din L. 1. modificată, se prevede că „persoanele fizice sau juridice care au în proprietate autovehicule supuse înmatriculării în România sunt obligate să le asigure pentru cazurile de răspundere civilă, ca urmare a pagubelor produse prin accidente de autovehicule pe teritoriul R. și să mențină valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare, iar pe de altă parte, acesta atestă existența asigurării de răspundere civilă pentru prejudiciile produse terților prin accidente de autoturisme."; A. prevederi legale impun obligativitatea încheierii și menținerii valabilității contractelor de asigurare, în scopul eliberării persoanelor fizice și juridice de riscurile de a acoperi pagubele produse prin folosirea autovehiculelor pe care le au în proprietate.
Drepturile persoanelor prejudiciate prin accidente „se pot exercita și direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, cu citarea obligatorie a celui răspunzător de producerea pagubei";.
Conform art.54 alin.4 din L. 1. modificată, „în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, asigurații sunt obligați să se apere în proces, iar citarea asiguratorului este obligatorie."; De aici rezultă voința legiuitorului de a limita poziția procesuală a societății de asigurare la calitatea sa de asigurător, care îi oferă suficiente posibilități de apărare atât în nume propriu, cât și prin subrogare în drepturile asiguratului.
Este de observat că din nicio prevedere a legii menționate nu rezultă că societatea de asigurare ar avea o altă calitate procesuală decât aceea de asigurator, așa cum este ea denumită repetat în cuprinsul legii, după cum nici dispozițiile din codul de procedură penală, coroborate cu cele ale codului civil, nu impun să se considere că, în asemenea cazuri, societatea de asigurare ar avea calitatea de parte responsabilă civilmente.
Caracterul limitat, derivat din contract, al obligației asumate de societatea de asigurare exclude asimilarea poziției sale, cu calitatea de parte responsabilă civilmente sau de garant, cât timp nicio prevedere legală nu permite o astfel de interpretare.
Natura juridică a obligației pe care și-o asumă societatea de asigurare prin încheierea contractului cu asiguratul este total diferită de răspunderea pentru fapta altuia, reglementată prin art.1000 alin.1 din Codul civil, precum și de răspunderea comitenților pentru prejudiciul cauzat de prepușii lor, la care se referă alin.3 al aceluiași articol.
Pe de altă parte, nici nu se poate considera că răspunderea civilă a asiguratorului pentru prejudiciul cauzat de asigurat a fost reglementată prin dispoziție specială a legii civile, deoarece prin L. 1. s-a prevăzut obligativitatea citării societății de asigurare în calitate de „. de răspundere civilă"; fără a se face trimitere la vreo dispoziție care să permită să i se atribuie calitatea de partea responsabilă civilmente sau de garant.
Așadar, din analiza dispozițiilor legale și a principiilor de drept enunțate mai sus, rezultă că, în cazul producerii unui accident de circulație, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu, pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă repararea pagubei bazată pe art.998 C. - temei delictual - cu cea contractuală a asiguratorului, bazată pe contractul de asigurare încheiat în condițiile reglementate prin L. 1. modificată.
Pe cale de consecință, rezultă că societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă, dar nu este parte în proces conform art.23, 24 C.pr.pen. și care să impună din partea instanței constituirea sa, ca parte civilă sau responsabilă civilmente în temeiul art.15 și 16
C.pr.pen. până la citirea actului de sesizare. I. ei în cauză se rezumă în realitate la opozabilitatea hotărârii judecătorești față de asigurator.
Pentru motivele ce preced, se va respinge ca nefondat recursul asigurătorului S. A. Ț. A. SA Z., în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit.b C. proc.pen.
Văzând disp. art. 192 alin.2 C.proc.pen., recurenta va plăti statului 100 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU A. MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de A. Ț. A. S. împotriva sentintei penale nr. 226 din 23 mai 2012 a Judecătoriei Z..
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 27 septembrie 2012 .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, |
D. P. V. G. M. B. | D. S. |
2 ex. - (...) jud.fond.Ș. M.
| ← Decizia penală nr. 989/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 945/2012, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
