Decizia penală nr. 1191/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI DOSAR NR.(...)
DECIZIA P.Ă NR.1191/R/2012
Ședința publică din 11 septembrie 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : L. H. - judecător JUDECĂTORI : I. M.
: V. V. A. GREFIER : L. C.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin P. - S. D.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul K. A. M., împotriva sentinței penale nr.610 din 14 mai 2012, pronunțată în dosar nr.(...) al Judecătoriei C.-N., inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul P. de pe lângă Tribunalul Cluj nr. 2. din data de 22 iunie 2011, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 84 alin.1 pct. 2 din L. nr.
59/1934, cu aplicarea art. 41 alin.2 C.penal.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa inculpatului K. A. M. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, având în vedere că apărarea nu este obligatorie în prezenta cauză, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Reprezentantul P., solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală atât în ceea ce privește încadrarea juridicâ cât și pedeapsa aplicată. Raportat la motivele de recurs depuse, apreciază că nu este împlinit termenul prescripției speciale.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 610 din 14 mai 2012, pronunțată în dosar nr.(...) al Judecătoriei C.-N., în temeiul art. 334 C.proc.pen. s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul părții civile din infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. 1 pct. 2 din L. nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. în infracțiunile prevăzute de art. 84 alin. 1 pct. 3 din L. nr. 59/1934 și art. 215 alin. 1, 2, 3, 4 C..
În temeiul art. 84 alin. 1 pct. 2 din L. nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. a fost condamnat inculpatul K. A. M., fiul lui A. și S., născut la data de 05 septembrie 1973 în C.- N., CNP 1., domiciliat în loc. V., str. P., nr. 249, comuna J., jud. C., cetățean român, studii medii, necăsătorit, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de emitere de file CEC fără a avea la tras disponibil suficient, în formă continuată.
În temeiul art. 71 C. s-a interzis inculpatului exercițiul dreptului prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a C. pe durata executarii pedepsei.
In temeiul art. 81 C. s-a dispus suspendarea condiționata a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni închisoare stabilit potrivit art. 82 C.
În temeiul art. 71 alin. 5 C. s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.
În temeiul art. 359 C.proc.pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor legale privind revocarea suspendării condiționate prevăzută de art. 83 C.
În temeiul art. 14, 346 alin. 1 C.proc.pen., cu referire la decizia Î. nr. 4. s-a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată de partea civilă SC D. S., cu sediul în C.-N., str. C., nr. 88 jud. C..
În temeiul art. 191 alin. 1 C.proc.pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 450 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul P. de pe lângă Tribunalul Cluj, emis în dosar nr. 2. în data de 22 iunie 2011 a fost trimis în judecată inculpatul K. A. M. pentru săvârșirea infracțiunii de emitere de file CEC fără a avea la tras disponibil suficient, în formă continuată, prevăzută de art. 84 alin.1 pct.2 din L. 59/1934 mod. prin L. nr. 8., cu aplicarea art. 41 alin.2 C..
În sarcina inculpatului K. A. M., s-a reținut în esență că în lunile iunie - august
2007, în calitate de administrator al SC G. S., în scopul achitării unor mărfuri care au fost achiziționate de la SC D. S. în baza contractului comercial nr. 2/(...), a emis in mod repetat un număr de 5 (cinci) file CEC, pentru suma de 257.342,33 lei, instrumente de plată care nu aveau acoperire bancară nici in momentul emiterii si nici la termenul de prezentare stabilit de comun acord cu vânzătorul.
În cauză s-a constituit parte civilă SC D. S. cu suma de 906.167,04 lei.
La termenul de judecată din data de 05 martie 2012 inculpatul asistat de apărător ales a arătat că recunoaște că a semnat filele CEC și că dorește să achite prejudiciul, însă nu se consideră vinovat de săvârșirea vreunei infracțiuni și nu solicită aplicarea dispozițiilor art. 320/1 C.proc.pen.
În cursul cercetării judecătorești s-a procedat la audierea inculpatului, a reprezentantei SC D. S. - numita C. M. M. și a martorului P. A.
Din mijloacele de probă administrate în cauză instanța a reținut următoarele:
Inculpatul K. A. M., în calitate de administrator al SC G. S., s-a prezentat în luna martie 2007 la sediul SC D. S., manifestându-și intenția de a achiziționa materiale de construcții, iar în urma discuțiilor purtate cu administratorul firmei P. A. a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 2/(...). În baza acestui contract SC D. S. și-a asumat obligația comercializării pe durata unui termen de 1 an a unor materiale de construcții, a căror plată urma a se realiza prin file CEC în termen de 30 zile de la livrare.
Din declarațiile inculpatului coroborate cu declarațiile martorului P. A. a rezultat că relațiile comerciale s-au desfășurat în primă fază fără incidente, plățile fiind efectuate prin ordine de plată și numerar.
Ulterior firma inculpatului a acumulat datorii față de SC D. S. prin neplata mărfurilor preluate, motiv pentru care acesta a emis, începând cu luna iunie 2007, filele cec cu seriile BB 303 01302406 (în valoare totală de 84.679,97 lei cu scadența la data de (...) - f.31); BB 303 01302409 (în valoare totală de 50.000 lei, cu scadența la data de (...) - f.33); BB
303 01302412 (pentru suma totală de 42.041,27 lei, cu scadența la data de (...) - f.35); BB
303 01302413 (pentru suma totală de 33.471,72 lei, cu scadența la data de (...) - f.36) si BB 303 01302408 (în valoare de 47.149.76 lei, cu scadența la data de (...) -f f.37), fără a avea disponibilul necesar in contul bancar deschis pentru firma sa la BRD - A. A. B.
Prima filă cec în litigiu, emisă pentru suma de 84.679,57 lei, a fost decontată parțial de banca transă, respectiv doar pentru suma de 45.218,83 lei (RON), diferența în cuantum de 39.460,74 lei (RON) fiind refuzată pentru lipsa provizionului necesar, data compensării refuzului de decontare fiind (...) (f.32). După acest moment toate filele cec în litigiu depuse la bancă de către beneficiar au fost refuzate la decontare pentru motivul lipsei disponibilului în cont și client aflat în interdicție bancară de a emite file cec (f.32-39, 64-90).
Din examinarea extrasului de cont bancar al firmei inculpatului, furnizat de banca transă, pentru perioada (...) - (...) (f.50-63) a rezultat că inculpatul nu a asigurat provizionul necesar decontării conform înțelegerii părților (f.59), iar in perioada septembrie - decembrie 2007 contul bancar nu a mai fost creditat cu sume de bani (f.63), fiind operate doar debitări pe acest cont. Din informațiile furnizate de BNR - C. I. de P. (f.64) a reieșit că SC G. S. J. de Sus a fost declarată în interdicție bancară de a emite file cec începând cu data de (...).
Inculpatul K. A. M. a declarat cu ocazia audierii în faza de urmărire penală că a completat personal filele cec la toate rubricile esențiale și că a menționat ca dată a emiterii instrumentului, data la care a apreciat că va avea disponibil în cont. Inculpatul a menționat că pe ultima filă cec data emiterii nu a fost trecută de el pe imprimat, fiind consemnată de beneficiarul acesteia. Inculpatul a arătat că a încercat să achite debitul datorat către SC D. S. însă nu a reușit acest lucru din cauza crizei financiare și a problemelor de sănătate (f. 99-100). În cursul judecății inculpatul a declarat că a semnat filele cec, iar pe unele le-a lăsat în alb urmând a fi completate cu datele necesare după ce se livra marfa. Acesta a menționat că intenționează să achite sumele de bani pe care le datorează către SC D. S. (f. 47).
M. P. A. a declarat cu ocazia audierii în faza de urmărire penală că relația comercială cu inculpatul a decurs bine aproximativ 2 luni, după care acesta a efectuat plățile cu întârziere. M. a menționat că în luna iunie 2007 inculpatul a emis 6 file cec, instrumente de plată care au fost semnate și completate la rubricile esențiale de către inculpat, fiind refuzate la plată pentru lipsă de disponibil. M. a declarat că a încercat să rezolve situația pe cale amiabilă și inculpatul a semnat un angajament de plată pe care nu l-a respectat plecând din țară. Acesta a precizat că valoarea facturilor fiscale neachitate este în sumă de 453.083,52 lei (f. 96).
În cursul judecății martorul P. A. a declarat că filele CEC au fost completate în întregime de inculpat, cu ocazia fiecărei livrări, pe acestea fiind înscrisă data scadenței care era ulterioară datei emiterii. M. a menționat că data scadenței o stabilea împreună cu inculpatul fără să depășească 30 zile de la momentul livrării mărfii și că în momentul în care inculpatul completa f. cec îi spunea că pune scadența la data X, când el considera că se poate încasa contravaloarea mărfii. În cuprinsul declarației martorul a făcut referire la conduita inculpatului ulterior momentului la care s-au constatat incidentele de plată și a apreciat că acesta a acționat de la început cu intenția de a prejudicia SC D. S., aspect relatat și numita C. M. M. - unul dintre asociații firmei, audiată în cursul judecății.
Instanța a apreciat că din ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză rezultă vinovăția inculpatului K. A. M. în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 84 alin.1 pct.2 din L. nr. 59/1934 mod. prin L. nr. 8., cu aplicarea art. 41 alin.2 C.. Din declarațiile inculpatului, coroborate cu declarațiile martorului P. A. și cu conținutul înscrisurilor existente la dosar rezultă fără dubii ca inculpatul a emis filele cec pentru plata mărfii preluate de la SC D. S., fără ca la momentul emiterii să aibă disponibil în cont. Atât inculpatul, cât și martorul P. A. au arătat că la rubrica „. emiterii"; a fost trecută data la care inculpatul considera că va avea disponibil în cont, situată la un interval de timp față de data completării filelor cec.
Infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. 1 pct. 2 din L. nr. 59/1934 constă tocmai în emiterea de file CEC fără a avea la tras disponibil suficient, prin incriminarea faptei fiind protejate relațiile sociale referitoare la operațiunile efectuate cu cecuri, pentru a asigura credibilitatea acestor instrumente de plată, cu rol deosebit în relațiile comerciale. Dispozițiile art.3 alin.2 din legea nr.59/1934 sunt imperative sub aspectul condițiilor emiterii cecului, stabilind că operațiunea poate fi făcută numai dacă trăgătorul are disponibil în cont, cerință care nu poate fi eludată prin acordul părților, norma legală fiind imperativă. Astfel, trăgătorul este ținut să emită f. CEC doar în situația în care are disponibil în cont, inculpatul K. A. M. fiind conștient la momentul emiterii că în contul său nu are sume de bani, susținerea sa în sens contrar din cuprinsul concluziilor scrise fiind total nejustificată. Față de conținutul concluziilor scrise depuse la dosar, trebuie menționat și faptul că legiuitorul nu a condiționat existența infracțiunii de producerea unei pagube sau de intenția de a cauza prejudicii prin emiterea filelor cec fără a exista disponibil în cont, infracțiunea fiind de pericol și nu de rezultat.
Deși apărătorul părții civile a solicitat schimbarea încadrării juridice și reținerea infracțiunii de înșelăciune și a infracțiunii de emitere a unei file cec cu dată falsă în sarcina inculpatului, instanța constată că nu se poate reține că inculpatul a indus în eroare reprezentantul SC D. S. în momentul emiterii filelor CEC, în condițiile în care din însăși declarația acestuia reiese că la momentul predării filelor CEC, pe baza discuțiilor cu inculpatul la data emiterii era trecută data la care acesta considera că va avea disponibil în cont. Astfel, beneficiarul cecului a avut cunoștință în momentul emiterii cecurilor, că nu există disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras, fapta inculpatului realizând elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 84 alin. 1 pct. 2 din L. nr. 59/1934.
În același sens a fost pronunțată decizia nr. IX/(...) de către S. unite ale Înaltei Curți de C. și Justiție, cu efecte obligatorii pentru instanțe prin care s-a statuat că fapta de emitere a unui cec asupra unei instituții de credit sau a unei persoane știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dacă s-a produs o pagubă posesorului cecului, constituie infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin.4 din Codul penal, iar dacă beneficiarul a avut la cunoștință, în momentul emiterii cecului că nu există disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras, fapta constituie infracțiunea prev. de art. 84 alin.1 pct.2 din L. nr. 59/1934.
Din aceste motive, instanța a apreciat că încadrarea juridică a faptelor a fost făcută în mod corect prin rechizitoriu și în baza art. 334 C.proc.pen. a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul părții civile din infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. 1 pct. 2 din L. nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. în infracțiunile prevăzute de art. 84 alin. 1 pct. 3 din L. nr. 59/1934 și art. 215 alin. 1, 2, 3, 4
C..
Faptele si vinovăția inculpatului rezultă din următoarele mijloace de probă: plângerea penală (f.5-6); contract de vânzare-cumpărare (f.7-9); facturi fiscale (f.10-29, f.44), listing cu cecurile refuzate la decontare (f.30-47); filele cec in litigiu si refuzurile de decontare (f.31-39, 65-90); proces-verbal de conciliere (f.40-42); act adițional la contractul de vânzare-cumpărare (f.43); extras de cont bancar (f.50-63); informații BNR -CIP (f.64); somații BRD -GSG C.-N. (f.68, 72, 77, 82, 88); istoric firmă emis de ORC (f.92-94); declarațiile martorului P. A. (f.96-98, 57 dosar instanță), declarațiile asociatului SC D. S. (f.
48 dosar instanță), declarațiile inculpatului (f.99-101, 47 dosar instanță).
În drept, faptele inculpatului K. A. M., care în lunile iunie - august 2007, în calitate de administrator al SC G. S., în scopul achitării unor mărfuri, care au fost achiziționate de la SC D. în baza contractului comercial nr. 2/(...), a emis in mod repetat un număr de 5 (cinci) file CEC, pentru suma de 257.342,33 lei, instrumente de plată care nu aveau acoperire bancară nici in momentul emiterii si nici la termenul de prezentare stabilit de comun acord cu vânzătorul, au întrunit elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 84 alin.1 pct.2 din L. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin.2 C..
Au fost reținute dispozițiile art. 41 alin. 2 C. la încadrarea juridică având în vedere ca infractiunea dedusă judecatii a fost savârsita prin mai multe actiuni de emitere a filelor cec într-un interval scurt de timp, in realizarea aceleiași rezoluții infracționale.
La individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C., respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele speciale de pedeapsă prevăzute în L. nr. 59/1934, gradul de pericol social al infracțiunii, persoana inculpatului.
În privința limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, instanța a constatat că potrivit art. 84 din L. nr. 59/1934, infracțiunile descrise la punctele 1-4 se pedepsesc cu amenda de la 5.000 - 100.000 lei si închisoare de la 6 luni pâna la 1 an, afară de cazul când faptul constituie un delict sancționat cu o pedeapsa mai mare. În legatura cu modul de sancționare instanța a constatat că textul incriminator nu a fost adaptat la noile norme ale dreptului general, în sistemul actualului cod fiind inadmisibilă prevederea a două pedepse principale cumulative; pedepsele principale constând în amendă și închisoare sunt prevăzute doar alternativ.
Din acest motiv instanța nu a aplicat cumulativ cele două pedepse, ci a ales dintre pedepsele principale pedeapsa care este proporțională cu gravitatea infracțiunii săvârșite de inculpat. In acest sens s-a avut în vedere că infracțiunea a fost săvârșită în formă continuată, fiind compusă din mai multe acte materiale de emitere a filelor cec fără a avea disponibil în cont, care s-au repetat într-o perioadă scurtă de timp în derularea relației comerciale cu SC D. S., condiții în care instanța a apreciat că impune aplicarea pedepsei închisorii, nefiind suficientă aplicarea pedepsei amenzii penale.
Raportat la cele de mai sus, instanța a aplicat inculpatului K. A. M. pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de emitere de file CEC fără a avea la tras disponibil suficient, în formă continuată, prevăzută de art. 84 alin. 1 pct. 2 din L. nr.
59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C., apreciată ca fiind suficientă pentru atingerea scopului sancționator și preventiv prevăzut de art. 52 C.
În temeiul art. 71 C. s-a interzis inculpatului exercițiul dreptului prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a C. pe durata executării pedepsei.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, instanța a apreciat că scopul sancționator și preventiv al acesteia poate fi atins și fără executare efectivă în regim de detenție, raportat la persoana inculpatului care se află la prima confruntare cu legea penală. Fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 C. instanța a dispus suspendarea condiționata a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni închisoare stabilit potrivit art. 82 C.
În temeiul art. 71 alin. 5 C. instanța a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.
În temeiul art. 359 C.proc.pen. instanța a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor legale privind revocarea suspendării condiționate prevăzută de art. 83 C.
Instanța a constatat că în cauză s-a constituit parte civilă SC D. S. cu suma de
906.167,04 lei, reprezentând valoarea facturilor neachitate de firma inculpatului și a penalităților de întârziere. A. în vedere că în sarcina inculpatului s-a reținut săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 84 alin. 1 pct. 2 din L. nr. 59/1934, care este o infracțiune de pericol, a cărei existență nu este condiționată de producerea unor consecințe patrimoniale, în temeiul art. 14, 346 alin. 1 C.proc.pen., cu referire la decizia Î. nr. 4. instanța a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată de partea civilă SC D. S. Așa cum rezultă și din conținutul deciziei Î. pentru acoperirea prejudiciului suferit societatea creditoare are la dispoziție o acțiune civilă separată, izvorâtă din contractul care comercial încheiat cu debitorul; creditorul poate de asemenea să-și recupereze prejudiciul suferit prin punerea în executare silită a cecului, care constituie titlu executoriu.
În temeiul art. 191 alin. 1 C.proc.pen. inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 450 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul K. A. M., criticând soluția instanței de fond ca fiind netemeinică și nelegală și a solicitat casarea solutiei atacate si pronuntarea unei decizii prin care să se dispună, în principal, încetarea procesului penal ca urmare a intervenției prescriptiei speciale, iar în subsidiar, achitarea sa potrivit art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b/1 C.proc.pen. sau să se procedeze la reindividualizarea pedepsei în sensul aplicării unei sancțiuni constând în amendă a cărei executare să fie suspendată conditionat.
În motivarea recursului inculpatul a arătat că filele CEC în discuție au fost emise în condițiile în care beneficiarul avea cunoștință despre faptul că nu avea disponibil în cont la data completării lor, că de comun acord au stabilit ca dată a scadenței un moment ulterior celui emiterii, cu până la 30 zile, când considera că va fi alimentat contul și, din această perspectivă, consideră că s-a adus o atingere minimă valorilor sociale ocrotite prin norma de incriminare. A mai invocat faptul că la stabilirea sancțiunii nu s-au avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. astfel că sancțiunea stabilită este neadecvată și disproportionată.
Cu privire la prescriptia specială, inculpatul a arătat că, raportat la data comiterii faptei și limitele de pedeapsă prevăzute de lege, precum și prin raportare la dispozițiile art.
122 C., prescripția specială a răspunderii penale a survenit în luna martie 2012.
Procedând la soluționarea recursului prin prisma motivelor invocate și pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele:
Instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, administrând în mod direct și nemijlocit probe noi și procedând la readministrarea celor din faza de urmărire penală, ajungând în final la concluzia că inculpatul recurent a comis infracțiunea care face obiectul cauzei, vinovăția acestuia fiind corect reținută.
Curtea își însușește în întregime argumentația instanței de fond, astfel cum această posibilitate este conferită de practica C. și potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instantei inferioare ( Helle impotriva Finlandei ), urmând a se va sublinia cu privire la criticile invocate următoarele:
Pentru existența acestei variante a infracțiunii este necesar ca cecul să fi fost emis cu respectarea cerințelor prevăzute în art. 1 din L. nr.59/1934, de către o persoană care nu dispune în momentul emiterii acestui instrument de plată de fonduri proprii disponibile care să facă posibilă trasului efectuarea plății.
Prin urmare, atâta timp cât făptuitorul a emis mai multe file CEC, deși știa că nu avea disponibil în cont pentru acoperirea debitelor cerința prevăzută de lege este îndeplinită
Apărarea potrivit căreia reprezentanții părții vătămate aveau cunoștință despre această împrejurare și că au introdus filele CEC la plată înainte de data înscrisă nu poate fi primită ca temei al exonerării de răspundere deoarece, pe de o parte, în caz contrar, fapta ar constitui o altă infracțiune, mai gravă, respectiv cea de înșelăciune prev. de art.
215 al. 4 C. (astfel cum instanța supremă statuat prin decizia nr. I. pronunțată în interesul legii), iar pe de altă parte, în art. 3 al. 2 din legea nr. 59/1934 se statuează expres asupra obligativității existenței disponibilului anterior emiterii cecului: „. nu poate fi emis decât dacă trăgătorul are disponibil la tras";. Aceste dispoziții sunt completate de art. 29 din aceeași lege potrivit căruia „. este plătibil la vedere"; și că „. prezentat înaintea zilei arătate ca dată a emiterii este plătibil în ziua prezentării";.
În același sens sunt și dispozițiile pct. 34 al. 1 și 2 din Normele Cadru ale BNR:
„trăgătorul poate emite un cec numai în condițiile existenței la tras a unor fonduri proprii, disponibile în momentul emiterii instrumentului care să facă posibilă trasului efectuarea plății"; și „disponibilul trebuie constituit prealabil emiterii cecului și de valoare mai mare sau egală cu cea a cecului";. Mai mult, al. 4 a pct. 34 din aceleași norme prevede că
„disponibilul trebuie să fie lichid, cert și exigibil , adică să nu existe nici un impediment de ordin juridic sau material care să împiedece efectuare plății cecului";.
Așa fiind, s-a retinut în mod corect că faptele inculpatului K. A. M., care în lunile iunie - august 2007, în calitate de administrator al SC G. S., în scopul achitării unor mărfuri, care au fost achiziționate de la SC D. în baza contractului comercial nr. 2/(...), a emis in mod repetat un număr de 5 (cinci) file CEC, pentru suma de 257.342,33 lei, instrumente de plată care nu aveau acoperire bancară nici in momentul emiterii si nici la termenul de prezentare stabilit de comun acord cu vânzătorul.
A. în vedere situatia de fapt anterior mentionata, instanta de fond a stabilit o încadrare juridica legala, în raport cu norma de incriminare incidenta respectiv art. 84 alin.1 pct.2 din L. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin.2 C..
Verificând modul în care s-a individualizat sancțiunea penală aplicată inculpatului, Curtea constată că s-au respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispozițiile art.72 din Codul penal, evidențiind gravitatea faptei comise, prin prisma circumstanțelor reale efective, dar și a circumstanțelor personale ale inculpatului, nu numai a celor legate de comportamentul procesual, cât și a celor care vizează strict persoana acestuia, aprecierea fiind făcută fără o preeminență a vreunuia din criteriile arătate, precum și consecințele pedepsei și a modalității de executare.
Referitor la aplicarea art.18/1 C. curtea reține că la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care a fost comisă, de urmarea produsă, precum și de persoana și conduita infractorului.
Atunci când se apreciază dacă fapta săvârșită prezintă sau nu gradul de pericol social al unei infracțiuni, trebuie să se aibă în vedere, printre altele, dacă urmările faptei sunt reduse.
Or, din probe rezultă că inculpatul, a cauzat un prejudiciu extrem de ridicat și prin conduita sa a adus o atingere gravă valorilor sociale ocrotite prin norma de incriminare astfel că în speță nu poate fi apreciată ca fiind lipsită de importanță, în speță nefiind întrunite condițiile cerute de art.181 C.
Este fondată însă critica privind intervenția prescripției speciale a răspunderii penale.
Astfel, infracțiunea care face obiectul cauzei se sancționează cu amenda de la
5.000-100.000 lei și închisoare dela 6 luni pana la 1 an.
Potrivit art. 122 al. 1 lit. e C. termenul de prescripție a răspunderii penale pentru persoana fizică este de 3 ani, cînd legea prevede pentru infracțiunea săvîrșită pedeapsa închisorii care nu depășește un an sau amenda. Termenele arătate în prezentul articol se socotesc de la data săvîrșirii infracțiunii. În cazul infracțiunilor continue termenul curge de la data încetării acțiunii sau inacțiunii, iar în cazul infracțiunilor continuate, de la data săvîrșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni.
De asemenea, potrivit art. 124 C.prescripția inlatura răspunderea penală oricite întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut în art. 122 este depășit cu încă jumătate.
Raportat la textele de lege arătate rezultă că în cauză termenul de prescripție specială a răspundeii penale este de 4 ani și 6 luni care a început să curgă începând cu finele lunii august 2007 și care s-a împlinit la finele lunii februarie 2012.
Pentru aceste motive, constatând incidența cazului de casare prev. de art. 3. al.1 pct 15 C.proc.pen. în baza art. 385/15 pct. 2 lit. b C.proc.pen. se va admite recursul declarat de inculpatul K. A. M., iar sentința atacată se va casa în întregime în latura penală și rejudecând, în temeiul art 11 pct.2 lit.b raportat la art. 10 lit.g C.proc.penală se va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva susnumitului inculpat sub aspectul comiterii infracținii prev.de art. 84 al.1 pct.2 din L. nr. 59/1934.
Potrivit art. 192 al. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de inculpatul K. A. M. împotriva sentinței penale nr. 610 pronunțată la 14 mai 2012 a Judecătoriei C. N., pe care o casează în întregime în latura penală a cauzei și rejudecând:
În temeiul art 11 pct.2 lit.b raportat la art. 10 lit.g Cod proc.penală , încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului K. A. M. pentru comiterea infracținii prev.de art.
84 al.1 pct.2 din L. nr. 59/1934.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 11 septembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
L. H. I. M. V. V. A.
GREFIER, L. C.
Dact.L.H./Dact.S.M
4 ex./(...) Jud.fond. A. P.
← Încheierea penală nr. 1574/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 880/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|