Decizia penală nr. 1206/2012, Curtea de Apel Cluj

R.IA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA P.Ă NR.1206/R/2012

Ședința publică din 13 septembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B., judecător JUDECĂTORI: V. G.

ANA C. GREFIER: D. S.

P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror: D. SUCIU

S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpatul H. M. și

P. de pe lângă J. C. N., împotriva sentinței penale nr.201 din 13 februarie

2012 a J. C. N., trimis in judecata pentru savarsirea infractiunii prev. de art.86 al.2 din OUG 195/2002 cu aplic.art.37 lit.a C.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, asistat de apărător ales, av.M. M., în substituirea av.E. Presecan, din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a depus la dosar referatul de evaluare psihosocială privindu-l pe inculpat.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursurilor.

Reprezentantul P. solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii într-un cuantum sporit, corespunzătoare gradului de pericol social al faptei săvârșite, apreciind că pedeapsa de 15 zile închisoare ce i-a fost aplicată nu este în măsură să realizeze scopul educativ și preventiv, cerut de art.52 C. R. la împrejurările în care s-a comis fapta și persoana inculpatului, care este recidivist, fiind condamnat anterior tot pentru o infracțiune la legea circulației, se impune o reacție mai fermă din partea autorităților, prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea într-un cuantum sporit.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.b/1 C. cu aplic.art.18/1 C. achitarea inculpatului, apreciind că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. La stabilirea gradului de pericol social al faptei nu s-a avut în vedere modalitatea concretă de săvârșire a faptei și anume că s-a condus pe o distanță scurtă, că nu s-a produs niciun eveniment rutier și că nu s-a pus în pericol siguranța circulației rutiere. Scopul pedepsei poate fi atins și prin aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ. Solicită a se avea în vedere că inculpatul provine dintr-o familie organizată, că a avut o educație bună, este student în anul III la F. de I., a promovat toate examenele, iar concluziile din referatul de evaluare sunt pozitive. Dacă ar fi condamnat, acesta ar executa pedeapsa în regim de detenție, ceea ce ar avea consecințe negative asupra persoanei sale. Cu privire la recursul P., solicită respingerea acestuia ca nefondat.

Reprezentantul P. solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat .

Inculpatul, având ultimul cuvânt, regretă comiterea faptei.

C U R T E A

Prin Rechizitoriul nr. 438/P/2011 din data de (...) P. de pe lângă Curtea de A. C. a dispus trimiterea in judecată, în stare de libertate a inculpatului H. M. M. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoana căreia i-a fost reținut permisul de conducere fapta prev. de art. 86 al. 2 din OUG 195/2002 cu aplic art. 37 lit. a C., în fapt reținându-se ca la data de (...), in jurul orei 18,10, a condus, deși nu avea drept de a conduce autovehicule pe drumurile publice, autoturismul marca VW Golf cu nr. de înmatriculare (...), pe str. C. din mun. C.-N.

În faza de urmărire penală, situația de fapt a fost probata prin: proces verbal de constatare a infracțiunii, dovada de reținere a permisului auto aparținând inculpatului, adresa IPJ C. - S. Poliției Rutiere - din care rezultă că inculpatului i-a fost reținut permisul de conducere la data de (...) pentru comiterea infr. prev. de art. 184 al. 1,2 C. și art. 91 al. 1 din OUG 195/2002, declarațiile martorului N. F., declarațiile inculpatului în care acesta a recunoscut săvârșirea faptei descriind modul comiterii infracțiunii.

În faza de judecată s-au readministrat în parte mijloacele de probă din cursul urmăririi penale, procedându-se la audierea inculpatului care a recunoscut săvârșirea faptei și a solicitat ca judecarea să se facă în condițiile art. 320 ind. 1 C., cerere încuviințată de către instanță.

Prin sentința penală nr. 201/(...), pronunțată de Judecătoria Cluj-

Napoca în dosar nr. (...), în baza art. 86 al. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 37 lit. a C., art. 320 ind. 1 C. și art. 74 lit. c - 76 lit. e C., a fost condamnat inculpatul H. M. M., fiul lui L. și M., născut la (...) în C.-N., cu domiciliul în C.-N., str. B. nr. 4, ap. 38, posesor l CI seria KX nr. 3., CNP 1., student la U. T. C.-N., recidivist, la 15 zile închisoare.

În baza art. 83 C. a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin SP 185/(...) a J. C.-N. rămasă definitivă prin DP 227/A/(...) a Tb Cj, pedeapsă care a fost cumulată aritmetic cu cea în cauză, inculpatul H. M. M. urmând a executa pedeapsa de 1 an și 15 zile închisoare cu aplic. art. 71-64 lit. a teza II C.

În baza art. 191 al. 1 C. a fost obligat inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul parțial al apărătorului din oficiu Harangus F. Raveca, în sumă de 50 lei, a fost avansat din FMJ.

Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut următoarele:

La data de (...), in jurul orei 18,10, inculpatul H. M. M. a condus, deși nu avea drept de a conduce autovehicule pe drumurile publice (întrucât prin dovada seria DDA nr. 7. - f. 19 d.u.p. permisul de conducere al acestuia a fost reținut la data de (...), fără drept de circulație, din cauza constituirii unui dosar penal pe numele său pentru comiterea infr. prev. de art. 184 al.

1 și 2 C. și art. 89 al. 1 din OUG 195/2002), autoturismul marca VW Golf cu nr. de înmatriculare (...), pe str. C. din mun. C.-N.

În drept fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoana căreia i-a fost suspendat dreptul de a conduce fapta prev. de art.

86 al. 1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 37 lit. a C. Starea de recidivă postcondamnatorie este stabilită în raport de condamnarea de 1 an închisoare cu suspendare condiționată aplicată inculpatului prin SP 185/(...) rămasă definitivă la data de (...), fapta în speță fiind comisă în termenul de încercare al condamnării anterioare (f.21 d.u.p.).

La individualizarea pedepsei ce urmează să o aplice inculpatului, instanța a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art.72 Cod penal, art. 320 ind. 1 C. si in acest context de poziția sincera a inculpatului, de antecedența penală, de pericolul social concret al infracțiunii săvârșite.

S-a reținut ca circumstanță atenuantă atitudinea constant sinceră a inculpatului, care sa recunoscut săvârșirea infracțiunii atât în cursul urmăririi penale cât și a judecății, context în care se va da eficiență prevederilor art. 76 lit. e C.

Față de cele arătate, instanța l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 15 zile închisoare (minimul general al pedepsei închisorii) și în urma revocării suspendării condiționate a pedepsei de 1 an închisoare aplicată acestuia prin SP 1. a J. C.-N. a stabilit pedeapsa rezultantă de 1 an și 15 zile, pe care inculpatul o va executa în detenție în condițiile art. 71 - 64 lit. a teza II C.

În baza art. 191 al. 1 C. a fost obligat inculpatul la 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât inculpatul H. M., prin apărătorul său, cât și P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

Prin recursul său, inculpatul H. M., prin apărătorul său, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună achitarea inculpatului, apreciind că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

În motivarea recursului, s-a arătat că la stabilirea gradului de pericol social al faptei nu s-a avut în vedere modalitatea concretă de săvârșire a faptei și anume, că s-a condus pe o distanță scurtă, că nu s-a produs niciun eveniment rutier și că nu s-a pus în pericol siguranța circulației rutiere.

Astfel, scopul pedepsei poate fi atins și prin aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, având în vedere că inculpatul provine dintr-o familie organizată, că a avut o educație bună, este student în anul III la F. de

I., a promovat toate examenele, iar concluziile din referatul de evaluare sunt pozitive.

Cu privire la recursul P., solicită respingerea acestuia ca nefondat.

Prin recursul promovat, P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii într-un cuantum sporit, corespunzătoare gradului de pericol social al faptei săvârșite.

În motivarea recursului s-a arătat că pedeapsa de 15 zile închisoare aplicată inculpatului nu este în măsură să realizeze scopul educativ și preventiv al pedepsei, iar raportat la împrejurările în care s-a comis fapta și persoana inculpatului, care este recidivist, fiind condamnat anterior tot pentru o infracțiune la legea circulației, se impune o reacție mai fermă din partea autorităților, prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea într-un cuantum sporit.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, instanța reține următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 438/P/2011 al P. de pe lângă Curtea de A. C. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului H. M. M. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendat dreptul de a conduce, faptă prevăzută de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a C.

Sub aspectul stării de fapt, s-a reținut că în data de 0(...) în jurul orelor 18,00, inculpatul a condus autoturismul VW Golf cu nr. de înmatriculare (...), deși nu avea drept de a conduce autovehicule pe drumurile publice, întrucât permisul de conducere a fost reținut la data de (...) pe o perioadă nedeterminată în urma săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 184 alin. 1 și 3 C. și art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.

Procedând la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate, ca efect al reținerii prevederilor art. 74 lit. c, art. 76 lit. e C. și art. 3201 C., instanța de fond i-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 15 zile închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002.

Pedeapsa aplicată de instanța de fond este neîntemeiată raportat la împrejurările în care a fost comisă fapta, dar și la persoana și conduita făptuitorului.

Astfel, inculpatul a fost depistat în timp ce conducea autoturismul pe str. C. din municipiului C.-N., în urma efectuării unui control de rutină de către un echipaj de poliție de la Secția 4, iar în urma verificării în bazele de date ale Poliției, s-a stabilit că acesta avea permisul de conducere ridicat în vederea anulării pentru săvârșirea unei alte infracțiuni la regimul rutier. Astfel, nu se poate ignora faptul că fapta comisă de inculpat prezintă un grad ridicat de pericol social, infracțiunea comisă fiind sancționată de către legiuitor cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. De asemenea, nu se poate face abstracție nici de conduita inculpatului care, deși a avut o atitudine de regret și recunoaștere a comiterii infracțiunii, a săvârșit anterior tot o infracțiune la regimul rutier și a beneficiat de clemență din partea instanței, fiind condamnat la o pedeapsă cu suspendarea condiționată, aspect care ar fi trebuit să fie de natură să îl responsabilizeze.

În consecință, Curtea apreciază că se impune majorarea cuantumului pedepsei de la 15 zile închisoare la 3 luni închisoare, având în vedere criteriile de individualizare ale pedepsei prevăzute de art. 72 C., dar și circumstanțele personale care rezultă din cuprinsul referatului de evaluare depus la dosarul cauzei (f. 28-31).

Pentru toate aceste considerente, recursul declarat în cauză de P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca va fi admis, iar recursul declarat de inculpat împotriva aceleiași sentințe penale va fi respins ca nefondat.

În temeiul art. 83 C., se va menține revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1. a J. C.-N., urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare cu consecințele prevăzute de art. 71, art. 64 C.

În temeiul art. 192 alin. 2 C., va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de P. de pe lângă J. C. N. împotriva sentinței penale nr. 201/(...) a J. C. N. pe care o casează sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului H. M. M. și rejudecând cauza sub acest aspect.

Majorează pedeapsa aplicată inculpatului H. M. M. fiul lui L. și M., născut la (...) în C.-N., cu domiciliul în C.-N., str. B. nr. 4 ap. 38, posesor l CI seria KX nr. 3., CNP 1. de la 15 zile închisoare la 3 luni închisoare, pedeapsă aplicată pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 86 al. 2 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 37 lit. a C. , art. 320 1 C. și art. 74 lit. c ,

76 lit. e C.

În baza art. 83 C. menține revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința

185/(...) a J. C.-N. pe care o cumulează aritmetic cu pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare cu aplic. art. 71-64 lit. a teza II C.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat împotriva aceleiași sentințe penale.

Obligă pe inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuielilor judiciare avansate de stat iar restul cheltuielilor judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 13 septembrie 2012.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

M. B. V. G.

ANA C.

D. S.

Red.MB/dact.MS

3 ex./(...) Jud.fond: L.B.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1206/2012, Curtea de Apel Cluj