Decizia penală nr. 185/2012, Curtea de Apel Cluj

Decizii și sentințe penale - Curtea de Apel Cluj (2012)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

D. PENALĂ NR. 185/R/2012

Ședința publică din 3 februarie 2012

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE : V. C., președinte secție

JUDECĂTORI : C. I.

: I. C. M.

G. : M. N.

P. de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin

PROCUROR - ANEM. CIREAP

S-au luat spre examinare recursurile declarate de către inculpații T. U. C., D. P., D. V. și partea civilă T. U. B. împotriva sentinței penale nr.485 din

17 noiembrie 2011, pronunțată în dosar nr.(...) al JUDECĂTORIei S.-M., inculpații fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor după cum urmează:

■- inculpatul T. U. C., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire prev.de art. 180 al. 2 c.p. și distrugere prev.de art. 217 al. 1 c.p. cu aplic. art. 33 lit.";a"; și

■- inculpații D. P. și D. V., trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prev.de art. 180 al. 2 c.p. cu aplic. art. 33 lit.";a"; c.p.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. P. de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, Reprezentantul parchetului invocă excepția necompetenței materiale de soluționare a recursului de Curtea de A. C., arătând că toate infracțiunile ce fac obiectul prezentului dosar, sunt infracțiuni ce se urmăresc la plângerea prealabilă, solicitând în acest sens, ca instanța de recurs să dispună conform art. 27 pct. 3 și art. 45 din Codul de procedură penală declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș, căruia îi revine competența de soluționare.

C U R T E A

Deliberând constată că,

Prin sentința penală nr.485 din (...), Judecătoria Sighetu Marmației în temeiul art. 345 alin. 2 din Codul de P. Penală a condamnat pe inculpatul T. U. C., fiul lui V. și M., născut la data de 6 iunie 1986, în S. M., județul Maramureș, cetățean român, necăsătorit, fără antecedente penale, posesor al CI seria MM nr. 2., eliberat de P. S. M., CNP 1., domiciliat în localitatea S. M., str. C. nr. 26, județul Maramureș, la pedeapsa de 400 lei pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod Penal, cu aplicarea art. 63 alin. 3 Cod Penal (parte vătămată D. P.) și la pedeapsa de

500 lei pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin.

1 Cod Penal, cu aplicarea art. 63 alin. 3 Cod Penal.

În baza art. 33 lit.a și art. 34 lit. c Cod penal instanța a contopit pedepsele de 400 lei amendă și pedeapsa de 500 lei amendă, aplicate în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea de 500 lei amendă, inculpatul urmând să execute, în final, pedeapsa de 500 lei amendă.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 631 C.pen. potrivit cărora dacă cel condamnat se sustrage cu rea credință de la executarea amenzii, instanța poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracțiunea săvârșită ținând seama de partea din amendă care a fost achitată.

În baza art. 345 alin. 2 din Codul de P. Penală a condamnat pe inculpatul

D. P., fiul lui V. și M., născut la data de 16 iulie 1984 în C. Napoca, județul C., cetățean român, necăsătorit, fără antecedente penale, posesor al CI seria MM nr. 3., eliberat de P. S. M., CNP 1., domiciliat în Franța, 10 A., 11700, R., la pedeapsa de 500 lei pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod Penal, cu aplicarea art. 63 alin. 3

Cod Penal (parte vătămată T. U. C.) și la pedeapsa de 1.000 lei pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod Penal (parte vătămată T. U. B.), cu aplicarea art. 63 alin. 3 Cod Penal.

În baza art. 33 lit.a și art. 34 lit. c Cod penal instanța a contopit pedepsele de 500 lei amendă și pedeapsa de 1.000 lei amendă, aplicate în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea de 1.000 lei amendă, inculpatul urmând să execute, în final, pedeapsa de 1.000 lei amendă.

În temeiul art. 345 alin. 2 din Codul de P. Penală a condamnat pe inculpatul D. V., fiul lui V. și M., născut la data de 14 februarie 1983 în Cojocna, județul C., cetățean român, căsătorit, cu antecedente penale, posesor al CI seria MM nr. 1., eliberat de P. S. M., CNP 1., domiciliat în B., nr. 669, județul Maramureș la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin.2 din Codul Penal (parte vătămată T. U. C.) și la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin.2 din Codul Penal (parte vătămată T. U. B.).

În baza art. 33 și 34 alin. 1 lit. b din Codul Penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de trei luni închisoare.

În temeiul art. 83 din Codul penal, s-a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 5 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 193 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației la data de 3 mai 2007 în dosar nr. (...) pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. 1 din Codul penal.

S-a dispus ca inculpatul să execute această pedeapsă de cinci luni alături de pedeapsa stabilită în prezenta cauză de trei luni, urmând ca inculpatul să execute în total 8 luni închisoare.

În baza art. 71 din Codul penal și art. 3 Protocol 1 CEDO instanța a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) din Codul penal pe durata executării pedepsei.

S-a luat act că partea vătămată T. U. B. nu s-a constituit parte civilă.

S-a luat act că inculpatul-parte vătămată T. U. C. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006, cu modificările ulterioare și art.

1003 din Codul Civil, obligă, în solidar inculpații D. P. și D. V., la plata de despăgubiri materiale către S. M. S. M., în cuantum de 623,40 lei, reprezentând cheltuieli de asistență medicală acordată părții vătămate T. U. B., cu acordarea dobânzii legale până la achitarea integrală a debitului.

În baza art. 14 alin.3 Cod de procedură penală raportat la art. 346 alin.1

Cod de procedură penală, coroborat cu art. 998-999 Cod civil, admite în parte acțiunea civilă promovată de inculpat- parte vătămată D. P. și pe cale de consecință obligă inculpatul T.- U. C. la plata de despăgubiri civile, în cuantum de 2903 lei cu titlu de prejudicii materiale.

S-a respins capătul de cerere din acțiunea civilă formulată de inculpatul

-. vătămată D. P. privind acordarea sumei de 10.000 lei cu titlu de daune materiale, ca nedovedit.

În baza art. 191 alin.1 din Codul de procedură penală, au fost obligați inculpații T. U. C., D. V. și D. P. la plata de cheltuieli judiciare către stat, în cuantum de 250 lei, fiecare .

În temeiul art. 193 din Codul de procedură penală, au fost obligați inculpații D. V. și D. P. să plătească părții vătămate T. U. B. suma de 250 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Prin rechizitoriul din data de (...), emis de P. de pe lângă Judecătoria

Sighetu Marmației în dosarul nr. 9/P/2009, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților T. U. C. pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire și distrugere, prevăzute și pedepsite de art. 180 alin. 2 și 217 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal, D. P. și D. V., pentru săvârșirea de către fiecare în parte a unui concurs real de infracțiuni format din două infracțiuni de lovire, prevăzute de art. 180 alin. 2 din Codul Penal, în raport de părțile vătămate T. U. C. și T. U. B.

În data de 1 ianuarie 2009, inculpații T. U. C. și T. U. B. care sunt frați, se deplasau la volanul a două autoturisme pe D. J. 185 din direcția localității V. spre comuna B.

În apropriere de intersecția cu DJ 186, inculpatul T. U. C. i-a semnalizat fratelei său să oprească, după care i-a cerut să-i dea un CD cu muzică. În aceste mprejurări, prin zonă a trecut autoturismul marca BMW inmatriculat în

Franța la volanul căruia se afla inculpatul D. P., în autoturism alături de acesta fiind și martorii T. A. C., T. C. și U. P..

Întrucât circulația era stânjenită datorită poziționării celor două autoturisme conduse de frații T. U., inculpatul D. P. a oprit autoturismul și între cei trei a avut loc un schimb de expresii jignitoare.

Inculpatul D. P. a coborât din autoturism, având asupra sa un baston telescopic cu care a lovit pe inculpatul T. U. B. În ajutorul acestuia a intervenit inculpatul T. U. C. care avea asupra sa un dispozitiv cu electroșocuri și care a reușit să-l deposedeze de baston inculpatul D. P. În acest timp, la fața locului locului a sosit și inculpatul D. V. care la rândul său a intervenit în altercație, inculpații lovindu-se reciproc cu pumnii, picioarele și bastonul telescopic.

Apoi inculpații D. P. și D. V. au intenționat să plece cu autoturismul

BMW, moment în care inculpatul T. U. C. a lovit cu bastonul telescopic în geamurile de la portiere și cel din partea stângă spate pe care le-a spart.

În urma altercației, inculpatul D. P. a suferit leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale iar inculpații T. U. C. și T. U. B. au suferit leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare 12-15 zile de îngrijiri medicale.

În plângerile adresate organelor de urmărire penală inculpații T. U. B. și T. U. C., au solicitat efectuarea de cerecetări față de inculpații D. P. și D. V., pe motiv că aceștia le-au adresat expresii amenințătoare cu acte de violență însă dată fiind starea de fapt, aceasta este absorbită în conținutul constitutiv al infracțiunii de lovire.

S-a precizat în actul de sesizare, că deși în plângerile inițiale, inculpatul

D. P. a menționat că a fost agresat doar de frații T. U., în declarațiile date în fața organelor de urmărire penală a solicitat efectuarea de cerecetări și față de făptuitorii B. C. M. și C. E. G. care se aflau în autoturismul condus de T. U. B., însă din cercetări a rezultat că aceștia nu s-au implicat în altercație și nici nu au avut vreo contribuție la degradarea autoturismului BMW.

S-a menționat că, raportat la participația inculpatului T. U. B., având în vedere condițiile, împrejurările și motivația comiterii faptei, prin conținutul concret, fapta nu prezintă gradul de pericol social caracteristic unei infracțiuni.

Situația de fapt a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă administrate în faza de urmărire penală: plângerile și declarațiile inculpaților- părți vătămate D. P. (filele 5,24,26,64,69), T. U. C. (filele 6,42,47,53), T. U. B.

(filele 9,35,57,60) și a inculpatului D. V. (fila 76), procesul verbal de cercetare la fața locului și planșa cu fotografii judiciare (filele 15-22), certificatele medico- legale nr. 3-2009 (fila (...) (fila45) și 6-2009 (fila40), declarațiile martorilor B. C. M. (fila 79), C. E. G. (fila 80), I. R. (fila 84), Ș. G. (fila 87), H. N. (fila 89), T. Alexandru C. (fila 91), U. P. F. (fila 95), T. A. C. (fila 99) și D. F. N. (fila 102), procesele verbale de confruntare (filele 104-117), procesele verbale de prezentarea materialului de urmărire penală (filele 184-186).

În cursul procesului penal, inculpatul- partea vătămată D. P. s-a constituit parte civilă (fila 67), împotriva inculpatului T.-U. C., solicitând despăgubiri materiale în cuantum de 2903 lei compus din 2865 lei ce reprezintă contravaloarea lucrărilor de reparație a autovehiculului cu număr de înmatriculare 9., distrus prin fapta inculpatului și suma de 38 lei, constituind taxa de examinare medico-legală, fiind emise și pretenții civile în cuantum de

10.000 lei cu titlu de daune morale.

Inculpații-părți vătămate D. V. și T. U. C. precum și partea vătămată T.

U. B. nu au formulat constituire de parte civilă.

Întrucât vindecarea părții vătămate T. U. B. a necesitat cheltuieli de spitalizare, contravaloarea acestora a fost solicitată, în cadrul constituirii de parte civilă, de S. M. S. M. ce a emis pretenții financiare în cuantum de 623.40 lei.

Pe parcursul cercetării judecătorești au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarațiile inculpatului D. V. (fila nr. 68), declarația inculpatului D. P. (fila 77), declarația inculpatului T.-U. C. (fila 79), declarația părții vătămate T. U. B. (fila 110), depoziția martorului C. E. G. (fila 81), depoziția martorului B. C. M. (fila 82), depoziția martorului Ș. G. (fila 83), depoziția martorului U. P. F. (fila 98), depoziția martorei I. R. (fila 100), depoziția martorului H. N. (fila 101), depoziția martorei T. A. C. (fila 112), depoziția martorei T. A. (fila 113), declarația martorului D. F. N. (fila 120) .

Conflictul a fost generat în data de 1 ianuarie 2009 de către modul de poziționare a două autovehicule (marca BMW și repectiv Opel) în intersecția DJ

185 cu DJ 186 pe raza localității B. C. două autoturisme, conduse de partea vătămată T. U. B. și inculpatul T. U. C., prin modalitatea în care au fost poziționate, au determinat blocarea intersecției, ceea ce a generat nemulțumirea inculpatului D. P., în calitate de conducător al unui autovehicul, marca BMW cu numere de înmatriculare emise de autoritățile franceze.

Altercația a debutat cu un schimb de replici în cdrul căruia au fost proferate cuvinte jignitoare și s-a finalizat prin comiterea de acte de violență.

În mod concret, inculpatul D. P., a coborât din autoturism având asupra sa un baston telescopic de care s-a slujit în lovirea părții vătămate T. U. B., în regiunea capului. Sesizând acest aspect, în conflict a intervenit inculpatul T. U. C., la rândul său lovit de D. P., care înarmat fiind cu un dispozitiv cu electroșocuri, a reușit să-l deposedeze pe inculpatul D. P. de bastonul telescopic, aplicând lovituri acestuia din urmă.

La un moment dat, la locul incidentului, și-a făcut apariția inculpatul D. V., care venind în apărarea fratelui său, a lovit cu pumnii și picioarele pe T. U.

C. și T. U. B.

În scopul de a împiedica inculpatul D. P. și persoanele ce-l însoțeau, să rămână la locul incidentului, până la intervenția organelor de poliție, inculpatul T. U. C. a spart geamurile autoturismului, marca BMW, cu număr de înmatriculare 9., aparținând inculpatului-parte vătămată D. P., prin lovituri aplicate cu bastonul telescopic.

Starea de fapt expusă este susținută și confirmată prin coroborarea probelor administrate, detaliate în rândurile ce urmează.

I. a. Privind infracțiunea de lovire reținută în sarcina inculpatului T. U.

C. în raport de inculpatul-parte vătămată D. P.

Inculpatul-parte vătămată, D. P. a declarat, că a fost supus unor acte de agresiune fizică exercitate de către inculpatul T. U. C., violențe materializate prin lovirea cu pumnul și respectiv cu bastonul telescopic ce a fost luat din posesia părții vătămate, încercându-se asupra acesteia și activarea unui dispozitiv cu electroșocuri, a cărui acțiune nu și-a produs efectul, contactul direct cu corpul victimei fiind împiedicat de vestimentația purtată.

Violențele de natură fizică exercitate asupra părții vătămate au fost contestate de inculpatul T. U. C., acesta susținând că nu este autorul faptei de lovire ce i se impută, fără a nega însă că, pe parcursul conflictului, s-a aflat în posesia unui aparat cu electroșocuri, confirmând deposedarea părții vătămate de bastonul telescopic, cu care ulterior, a lovit geamurile autoturismului, marca BMW condus de D. P.

S-a mai susținut de către T. U. C. că decizia de a avea asupra sa acel dispozitiv cu electroșocuri a fost precedată de intenția de a-l intimida pe inculpatul D. P., dispozitiv ce i-a scăpat din mână în contextul aplicării primei lovituri cu bastonul de către inculpat.

Din analiza materialului probator administrat în cauză, se observă că fapta de lovire exercitată asupra părții vătămate D. P. de către inculpatul T. U. C., este susținută de persoanele ce fac parte din grupul numitului D. P. (în speță, declarația inculpatului D. V., depoziția martorului U. P. F.-fila 98, declarația martorei T. A.-fila 112) și infirmată de persoanele ce intră în componența grupului numitului T. U. C. (relevante fiind depoziția martorului B. C. M.-fila 82, depoziția martorei I. R.-fila 100, declarația părții vătămate T. U. B.-fila 110).

Cât privește martorul C. E. G. (fila 81), acesta a afirmat că l-a văzut pe inculpatul T. U. C. având asupra sa un dispozitiv cu electroșocuri, fără a putea preciza dacă, în mod concret, acesta s-a folosit de acest obiect pe tot parcursul incidentului.

Raportat la situația de fapt în maniera în care aceasta se desprinde din ansamblul probelor cauzei, instanța va acorda preeminență acelor depoziții ce construiesc teza comiterii faptei de lovire asupra părții vătămate D. P. de către inculpatul T. U. C.

Mai mult, conform ordinii cronologice în care s-au derulat evenimentele, în maniera redată de inculpatul T. U. C., inițial a avut loc lovirea cu bastonul telescopic la nivelul capului exercitată asupra fratelui său-partea vătămată T. U. B., ulterior manifestarea violentă ce l-a avut drept autor pe inculpatul-parte vătămată D. P., extindinzându-se și asupra sa iar în ciuda acestor acte de violență, T. U. C. a avut o atitudine pur pasivă, pașnică, neavând inițiativa de a lovi, nici măcar în scop de apărare.

În conformitate cu dispozițiile art. 69 Cod proc. pen., declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Instanța a apreciat ca fiind lipsite de substanță și verosimilitate afirmațiile inculpatului T. U. C. făcute în scopul de a disuada atribuirea calității de subiect activ al faptei de lovire reținute în sarcina sa.

Practic, instanța a constatat că, inculpatul prin apărător, a susținut că a fost provocat de către D. P. și sub imperiul stării în care se afla fratele său T.

U. B., stare generată prin actele de violențe la care a fost supus, în scopul de a împiedica părăsirea locului de către inculpatul D. P. care se deplasa cu autovehiculul, proprietate personală, marca BMW, a lovit cu bastonul telescopic geamurile autoturismului.

Există reale impedimente pentru a admite că inculpatul T. U. C. a săvârșit fapta de distrugere însă nu și fapta de lovire, în condițiile în care existau aceleași rațiuni, care l-au determinat să recurgă la acțiunea de distrugere (dintre care se impune a se aminti cu precădere, starea gravă a fratelui său), inculpatul a avut asupra sa un dispozitiv cu electroșocuri, reușind chiar deposedarea părții vătămate de bastonul telescopic cu care aceasta fusese înarmată.

Credibilitatea afirmațiilor acestuia, este infirmată și prin concluziile certificatului medico legal nr. 3 din 5 ianuarie 2009 eliberat de S. M.-L. J. B.

M., în conformitate cu care inculpatul-parte vătămată D. P., s-a confruntat cu leziuni care au necesitat un număr de 4-5 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Având în vedere aspectele mai sus enunțate, instanța a constatat că nu există dubii în privința calității inculpatului de autor al faptei de lovire exercitată asupra inculpatului-parte vătămată D. P.

În drept, fapta inculpatului T. U. C., constând în aceea că în data de (...) a lovit partea vătămată D. P. cu pumnii și obiecte contondente, provocând leziuni care au necesitat pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțunii de lovire, prevăzută și sancționată de art.

180 alin. 2 Cod penal.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii constă în acțiunea de lovire, în actele de violență producătoare de suferințe fizice. U. imediată este reprezentată prin suferințele de ordin fizic cauzate persoanei vătămate, iar legatura de cauzalitate dintre fapta și rezultat este dovedită prin probatoriul administrat.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în accepțiunea art. 19 pct. 1 lit a Cod penal. Inculpatul a avut reprezentarea faptei și a consecințelor urmărind acest rezultat.

I. b. Privind infracțiunea de distrugere reținută în sarcina inculpatului

T. U. C.

Se observă că, spre deosebire de fapta de lovire, în privința comiterii faptei de distrugere a autoturismului marca BMW, cu număr de înmatriculare

9007 QZ 11 aparținând inculpatului-parte vătămată D. P., inculpatul T. U. C. nu a manifestat o poziție de infirmare a săvârșirii acesteia, susținând însă, prin apărător, că lipsește intenția ce caracterizează latura subiectivă a acestei infracțiuni, în condițiile în care, inculpatul nu a urmărit distrugerea efectivă a geamurilor autoturismului și realizarea unui prejudiciu ci acțiunea sa a a avut la bază scopul de a încerca să împiedice inculpatul D. P. să părăsească locul conflictului anterior momentului intervenției organelor de poliție.

S-a constatat astfel că procesul verbal de cercetare la fața locului și planșa cu fotografii judiciare (filele 15-22 din dosarul de urmărire penală), declarațiile inculpaților precum și depozițiile martorilor conduc incontestabil către existența faptei infracționale din punct de vedere obiectiv.

Cât privește latura subiectivă, instanța a apreciat că existența acesteia se situează dincolo de orice îndoială.

În opinia instanței, condițiile concrete de săvârșire a faptei atrag aplicabilitatea prevederilor art. 19 punctul 1 litera b din Codul penal, inculpatul acționând cu intenție indirectă. Numită și intenție eventuală, intenția indirectă se caracterizează prin două urmări, prima pe care inculpatul o dorește și în considerarea căreia el efectuează acțiunea și cea de-a doua pe care o prevede, dar nu o dorește, ci doar o acceptă, fiindu-i indiferent dacă ea se produce sau nu.

A admite susținerea inculpatului privind lipsa intenției pentru motivele de care acesta se slujește echivalează cu eliminarea posibilității de aplicare a intenției indirecte, autorizând teza comiterii faptei doar cu intenție directă, ceea ce nu poate fi primit.

În drept, fapta inculpatului T. U. C., care, cu intenție, la data de 1 ianuarie 2009 a spart trei geamuri aparținând autoturismului marca BMW, cu număr de înmatriculare 9007 QZ 11, proprietatea părții vătămate D. P., cauzând un prejudiciu de 2.865 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere, prevăzută și pedepsită de art. 217 alin. 1 Cod penal.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 217 alin. 1 Cod penal, s-a realizat prin acțiunea alternativă de distrugere a trei geamuri aparținând autoturismului marca BMW, cu număr de înmatriculare 9007 QZ 11, proprietatea părții vătămate D. P. U. imediată constă în pricinuirea unei pagube părții vătămate.

Din analiza materialului probator și coroboarea mijloacelor de probă administrate cu privire la forma și gradul de vinovăție, instanța a reținut că inculpatul a acționat cu vinovăție, fapta fiind săvârșită cu intenție indirectă, în accepțiunea art. 19 pct. 1 lit b Cod penal. Inculpatul a avut reprezentarea faptei și a consecințelor și deși nu a urmărit rezultatul a acceptat producerea acestuia.

Întrucât infracțiunile (prezentate la literele a și b) au fost săvârșite de același subiect activ înainte de rămânerea definitivă a unei condamnari pentru oricare dintre ele, în cauză sunt întrunite condițiile de existență ale pluralității infracționale sub forma concursului real de infracțiuni prevăzută de art. 33 lit.a) Cod penal.

Pe cale de consecință, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 345 alin. 2 Cod procedură penală, în sensul că faptele săvârșite de inculpat există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța va dispune condamnarea acestuia.

La aplicarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 Cod penal: dispozițiile părții generale a Codului Penal, limitele de pedeapsă stabilite pentru infracțiunile săvârșite, modul de săvârșire, circumstanțele personale ale inculpatului (vârsta acestuia și lipsa antecedentelor penale).

Având în vedere ansamblul acestor criterii, instanța a condamnat inculpatul la pedeapsa amenzii în cuantum de 400 lei pentru infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. 2 din Codul penal comisă în raport de partea vătămată D. P. și la pedeapsa amenzii în cuantum de 500 lei pentru infracțiunea de distrugere prevăzută de art. 217 alin. 1 din Codul penal.

În baza art. 33 lit.a și art. 34 lit. c Cod penal, instanța a contopit pedepsele aplicate în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea de 500 lei amendă, inculpatul urmând să execute, în final, pedeapsa amenzii în cuantum de 500 de lei.

Instanța a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 631 C.pen. potrivit cărora dacă cel condamnat se sustrage cu rea credință de la executarea amenzii, instanța poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracțiunea săvârșită ținând seama de partea din amendă care a fost achitată.

II. a. Privind infracțiunea de lovire reținută în sarcina inculpatului D. P. în raport de partea vătămată T. U. B.

Instanța a reținut că inculpatul nu a contestat săvârșirea faptei

(afirmând că nu exclude posibilitatea lovirii părții vătămate cu bastonul telescopic în exercitatea actelor de apărare în raport de violențele la care a fost supus, aceasta fiind susținută prin concluziile certificatului medical nr. 26 din

4 februarie 2009 emis de S. M.-L. J. B. M. (fila 41 din dosarul de urmărire penală), prin declarația inculpatului T. U. C., declarația părții vătămate T. U. B.

și depozițiile martorilor audiați în cauză.

Instanța a respins solicitarea părții vătămate T. U. B., prin apărător, de schimbare a încadrării juridice din fapta de lovire prevazută de art. 180 alin. 2 din Codul penal în tentativă la infracțiunea de omor în formă calificată, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 lit. i din Codul penal.

Prioritar în diferențierea celor două infracțiuni este determinarea poziției psihice cu care a acționat inculpatul.

In raport de împrejurările concrete în care s-a săvârșit fapta ( neconcordanța între depozițiile martorilor privind intenția cu care acționat inculpatul în exercitarea acțiunii de lovire (directă sau în scop de apărare în raport de violențele comise de celelate persoane), existența unui conflict ivit între mai multe persoane, motivul declanșării acestuia, reciprocitatea loviturilor, intensitatea loviturii aplicate părții vătămate T. U. B., în acest sens relevante fiind concluziile certificatelor medico legale nr. 6 din 5 ianuarie 2009

-în baza căruia s-a probat că au fost necesare un număr de 12-15 zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea traumatismului cranio cerebral și nr. 26 din 4 februarie 2009- în temeiul căruia, s-a atestat că nesurvenind complicații ale leziunilor suferite nu s-a necesitat suplimentarea numărului de zile de îngrijiri medicale emise de S. M. L. J. B. M.), instanța a apreciat că cererea de schimbare a încadrării juridice este neîntemeiată, încadrarea corectă a faptei fiind de lovire prevăzută de art. 180 alin. 2 din Codul penal.

II. b. Privind infracțiunea de lovire reținută în sarcina inculpatului D. P. în raport de partea vătămată T. U. C.

S-a constatat că săvârșirea faptei a fost susținută de inculpatul-parte vătămată T. U. C., confirmată prin depozițiile martorilor C. E. G., B. C. M., I. R. și prin concluziile certificatelor medico legale nr. 6 din 5 ianuarie 2009 și 26 din 4 februarie 2009.

Având în vedere ansamblul acestor criterii, instanța a condamnat inculpatul la pedeapsa amenzii în cuantum de 500 lei pentru infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. 2 din Codul penal comisă în raport de partea vătămată T. U. C. și la pedeapsa amenzii în cuantum de 1.000 lei pentru infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. 2 din Codul penal în raport de partea vătămată T. U. B.

In baza art. 33 lit.a și art. 34 lit. c Cod penal, instanța a contopit pedepsele aplicate în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea de 1.000 lei amendă, inculpatul urmând să execute, în final, pedeapsa amenzii în cuantum de 1.000 de lei.

III. a. Privind infracțiunile de lovire reținută în sarcina inculpatului D. V. în raport de părțile vătămate T. U. C. și T. U. B.

Orice intervenție de natură agresivă fizic, pe parcursul derulării conflictului din partea inculpatului D. V. a fost negată de acesta din urmă

(infirmând exercitarea actelor de lovire asupra părților vătămate T. U. C. și T. U. B.), precum și prin declarația inculpatului D. P. (filele 77-78), depoziția martorului U. P. F. (filele 98-99), depoziția martorei T. A. C. (fila 112).

O concluzie opusă celei ce transpare din cadrul paragrafului precedent, emerge din declarația inculpatului-parte vătămată T. U. C., conform căreia, la un moment dat, la locul incidentului, și-a făcut apariția un alt autoturism din care a coborât inculpatul D. V., care venind în sprijinul fratelui său, a aplicat lovituri părții vătămate în zona spatelui și a capului. S-a susținut că, în scopul de a-l îndepărta pe inculpatul D. V. de frate său, a intervenit și partea vătămată T. U. B.

Declarația inculpatului-parte vătămată T. U. C. se coroborează cu depoziția martorului C. E. G. (din a cărui relatare reiese că personal a văzut cum inculpatul D. V. a aplicat lovituri cu pumnii și picioarele numiților T. U. B. și T. U. C.) și este întărită din punct de vedere al veridicității acestui aspect prin declarația părții vătămate T. U. B., în cadrul căreia a precizat că, după ce și-a mai revenit în urma loviturii primite, a observat cum T. U. C. este agresat fizic de inculpații D. P. și D. V.

Ne aflăm astfel, în prezența unor susțineri diferite, cu privire la exercitarea actelor de violență de către inculpatul D. V. asupra părților vătămate T. U. C. și T. U. B.

Activitatea de natură infracțională săvârșită de inculpatul D. V., a fost susținută de persoanele care au însoțit numiții T. U. C. și T. U. B. în autovehiculele cu care aceștia s-au deplasat și infirmată de persoanele ce s-au aflat în autoturismul inculpatului D. P.

Instanța a înlăturat susținerile privind neexercitarea actelor de violență de către inculpatul D. V. asupra fraților T. U., apreciindu-le ca fiind subiective și neconforme realității, nesprijinite de celelalte probe administrate în cauză, existând probabilitatea generării acestora și în scopul evitării pronunțării unei pedepse în regim de detenție pentru inculpatul D. V., date fiind antecedentele penale pe care acesta le prezintă.

Având în vedere înlăturarea susținerilor la care s-a făcut referire în paragraful precedent, instanța apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a a da aplicabilitate principiului in dubio pro reo.

Este greu de acceptat că deși prezent la locul incidentului, inculpatul D. V., a rămas pasiv la actele de violență exercitate asupra fratelui său, D. P., fără a interveni în sprijinul acestuia și fără a lua în mod concret o măsură pentru stingerea conflictului.

Având în vedere ansamblul acestor criterii, instanța a condamnat inculpatul la pedeapsa închisorii de trei luni pentru infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. 2 din Codul penal comisă în raport de partea vătămată T. U. C. și la pedeapsa închisorii de trei luni pentru infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. 2 din Codul penal în raport de partea vătămată T. U. B.

În baza art. 33 lit.a și art. 34 lit. b Cod penal, instanțava contopit pedepsele aplicate în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea de trei luni închisoare.

Din fișa de cazier judiciar, a rezultat că inculpatul D. V., a fost condamnat prin sentința penală nr. 193 pronunțată de Judecătoria Sighetu

Marmației la data de 3 mai 2007 în dosar nr. (...), la pedeaspa de cinci luni închisoare pentru infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. 1 din Codul penal, fiind stabilit un termen de încercare de doi ani și cinci luni închisoare.

Față de antecedentele penale ale inculpatului, instanța a constatat că sunt incidente prevederile art. 83 din Codul penal, astfel încât urmează a revoca beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 5 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 193 pronunțată de

Judecătoria Sighetu Marmației la data de 3 mai 2007 în dosar nr. (...) pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. 1 din

Codul penal.

Urmează a se cumula această pedeapsă de cinci luni cu pedeapsa stabilită în prezenta cauză de trei luni, rezultând o pedeapsă de opt luni închisoare.

Instanța a avut în vedere că prin D. nr. 1 din 17 ianuarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stauat că, suspendarea condiționată a executării pedepsei nu poate fi dispusă pentru pedeapsa stabilită în cazul săvârșirii în cursul termenului de încercare a unei infracțiuni intenționate, pedeapsă la care a fost cumulată o altă pedeapsă, ca urmare a revocării suspendării condiționate a executării acestei din urmă pedepse, chiar și în cazul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 81 din Codul penal.

În raport de conținutul deciziei enunțate, instanța a condamnat inculpatul la pedeapsa de opt luni închisoare, în regim de detenție.

În baza art. 71 din Codul penal și art. 3 Protocol 1 CEDO instanța va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) din Codul penal pe durata executării pedepsei.

Având în vedere faptul ca infractiunile comise sunt absolut independente de aspectele referitoare la exercitarea funcției și profesiei sau legate de exercitarea autorității părintești, instanța apreciază că nu se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.l lit.c, d si e. De asemenea, instanta apreciază că inculpatul nu este nedemn în exercitarea dreptului de a alege și prin urmare nu va interzice nici dreptul prevăzut de art. 64 alin. 1 lit. a prima teză.

Instanța are în vedere în baza art. 414 alin. 3 din Codul penal, decizia

74 din 5 noiembrie 2007 a înaltei Curți de Justiție și C. date în recurs în interesul legii, care a statuat că interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza I - c nu se va face automat și va fi supusă aprecierii instanței în functie de criteriile prevăzute de art. 71 alin. 3 din Codul penal.

De asemenea, instanța nu a omis a lua în considerație, în baza art. 20 alin. 2 din Constituția României, hotarârea pronunțată de Curtea E. a D. O. în cauza Sabou și Pîrcalab conform careia interzicerea drepturilor parintești constituie o ingerință în dreptul la respectarea vieții familiale, precum și hotărârea pronunțată în cauza Hirst c. Marii Britanii conform căreia

„interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deținuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proporționalității, reprezentând o încalcare a art. 3 din Protocolul nr. 1 din Convenție".

În baza art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală instanța a obligat inculpații din prezenta cauză la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat conform dispozitivului sentinței.

Sub aspectul laturii civile, instanța a reținut că părțile vătămate T. U. C. și T. U. B. nu au formulat constituire de parte civilă în cauză.

Cât privește inculpatul- parte vătămată D. P., s-a constatat că acesta s-a constituit parte civilă (fila 67), împotriva inculpatului T.-U. C., solicitând despăgubiri materiale în cuantum de 2903 lei compus din 2865 lei ce reprezintă contravaloarea lucrărilor de reparație a autovehiculului cu număr de înmatriculare 9., distrus prin fapta inculpatului și suma de 38 lei, constituind taxa de examinare medico-legală, fiind emise și pretenții civile în cuantum de

10.000 lei cu titlu de daune morale.

Instanța a constatat că în conformitate cu prevederile art. 313 din Legea nr. 95/2006, cu modificările ulterioare, S. M. S. M. are calitatea de parte civilă în cauză și apreciază că pretențiile civile emise de acestea sunt întemeiate.

Prin urmare, față de prevederile art. 313 din Legea nr. 95/2006 și art.

1003 din Codul Civil, instanța a obligat în solidar inculpații D. P. și D. V., la plata de despăgubiri materiale către S. M. S. M., în cuantum de 623,40 lei, reprezentând cheltuieli de asistență medicală acordată părții vătămate T. U. B., cu acordarea dobânzii legale până la achitarea integrală a debitului.

Referitor la constituirea de parte civilă formulată de inculpatul D. P., instanța a reținut că reparațiile efectuate autoturismului, marca BMW, cu număr de înmatriculare 9., au ocazionat cheltuieli în cuantum total de 2865 lei conform devizului emis de SC A. SRL (fila 33 din dosar de urmărire penală).

La suma de 2865 lei urmează a se adăuga 38 lei reprezentând contravaloarea taxei de examinare medico-legală, astfel încât instanța a obligat inculpatul T.- U. C. la plata de despăgubiri civile, în cuantum de 2903 lei cu titlu de prejudicii materiale.

Potrivit dispozițiilor art.998 din Codul civil, orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.

De asemenea, potrivit art.999 din Codul civil, omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.

Din prevederile legale menționate, a rezultat că pentru angajarea răspunderii civile delictuale, trebuie să fie întrunite anumite condiții și anume: existența unei fapte ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciu.

Înțelesul noțiunii de prejudiciu moral constă în rezultatul dăunător direct al faptei ilicite și culpabile prin care se aduce atingere valorilor cu conținut nepatrimonial ce definesc personalitatea umană, respectiv sentimentele de dragoste și afecțiune.

De asemenea, instanța a apreciat că pentru acordarea daunelor morale, este totuși nevoie de existența unor elemente probatorii adecvate care să permită găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă libera apreciere a instanței bazată pe gradul de percepere al acesteia al universului psihic al fiecărei persoane.

Desigur, nu se pot administra probe materiale pentru dovedirea cuantumului daunelor morale, deși acest lucru nu este exclus, dar se pot și trebuie administrate probe pentru dovedirea producerii unor suferințe morale, a impactului concret asupra persoanei vătămate pentru determinarea existenței și a cuantumului acestora.

In raport de aspectele precizate, instanța a considerat că solicitarea privind acordarea de daune morale în cuantum de 10.000 lei formulată de inculpatul D. P. este nedovedită și pe cale de consecință urmează să fie respinsă.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs inculpații T. U. C., D. P.,

D. V. și partea civilă T. U. B., recurs ce nu a fost motivat.

Curtea verificând recursul promovat, constată că nu este competentă material pentru a-l soluționa.

Prin rechizitoriul P.ui de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației din (...), dată în dosar nr.9/P/2009, inculpatul T. U. C. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, prev.de art.217 alin.1 C.pen. și lovire sau alte violențe, prev.de art.180 alin.2 C.pen., totul cu aplic.art.33 lit.a C.pen., iar inculpații D. P. și D. V. pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire, prev.de art.180 alin.2 C.pen. cu aplic.art.33 lit.a C.pen.

Conform art.180 alin.3 C.pen., pentru infracțiunea de lovire prev.de art.180 alin.2 C.pen., acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

De asemenea, potrivit art.217 alin.6 C.pen., dacă bunul este proprietate privată, acțiunea penală pentru fapta prevăzută în alin.1 se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Potrivit art.27 pct.3 C.pr.pen. tribunalul, ca instanță de recurs, soluționează recursurile împotriva sentințelor pronunțate de judecătorii privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Raportând conținutul dispozițiilor legale analizate, la prevederile art.27 pct.3 C.pr.pen., rezultă că în speță, față de natura infracțiunilor deduse judecății, competența de soluționare a recursurilor promovate de inculpații T. U. C., D. V., D. P. și de partea civilă T. U. B. aparține Tribunalului Maramureș, motiv pentru care se va dispune în baza art.42 C.pr.pen. declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

În baza art.192 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

In baza art. 42 Cod proc.penala si art. 27 pct.3 Cod proc.penala, declina competența de soluționare a dos.nr. (...) in favoarea Tribunalului Maramureș.

In baza art. 192 alin.3 Cod proc. penala cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 3 februarie 2012

PREȘEDINTE,	JUDECĂTORI,	G.
V. C. C. I. I. C.M.	M. N.

red.C.I./A.C.

4 ex. - (...)

jud.fond.P. M.

← Decizia penală nr. 175/2012, Curtea de Apel Cluj		Decizia penală nr. 991/2011, Curtea de Apel Cluj →

Decizia penală nr. 185/2012, Curtea de Apel Cluj

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 185/2012, Curtea de Apel Cluj