Decizia penală nr. 1215/2012, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR. 1215/R/2012
Ședința publică din data de 14 septembrie 2012
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : I. C. M.- judecător
JUDECĂTORI : V. C.
: C. I.
G. : M. N.
Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. - V.
G.
S-a luat spre examinare recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ împotriva sentinței penale nr.241 din 2 mai 2012, pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui M., acesta fiind trimis în judecată prin rechizitoriul din (...) întocmit în dosarul nr. 304/P/2010 al P. de pe lângă Tribunalul Maramureș, privind pe inculpatul G. V., acesta fiind pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. 1 și 2 Cod penal cu aplicarea art.
41 alin. 2 Cod penal; art. 9 lit. b din legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.
2 Cod penal și art. 13 Cod penal; art. 9 lit. c din legea nr. 241/2005 cu aplic. art.
41 alin. 2 Cod penal și art. 13 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru inculpat apărătorul desemnat din oficiu, avocat M. B., din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar, lipsă fiind inculpatul și partea civilă S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin A.- prin D. F. P. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, se constată că la data de 13 septembrie 2012, s-a depus prin serviciul registratură, din partea inculpatului, o cerere prin care se solicită amânarea cauzei, motivat de faptul că la data procesului este plecat din țară, din motive de boală. Se mai arată în cerere că, la următorul termen de judecată va prezenta actele justificative.
Apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului nu se opune cererii de amânare formulată de inculpat pentru motivele arătate.
Se depune de apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestuia.
Reprezentantul parchetului nu se opune cererii de amânare formulată de inculpat în cauză, cu acordarea unui ultim termen pentru formularea apărării în cauză.
Curtea, deliberând respinge cererea de amânare formulată de inculpat în cauză, motivat de faptul că nu a anexat nici o adeverință medicală sau alte acte justificative cererii.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul parchetului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună trimiterea cauzei la aceeași instanță, pentru continuarea judecății. Consideră că, hotărârea instanței de restituire a cauzei la procuror, este contrară legii, respectiv prin aceasta s-a făcut o greșită aplicare a legii, mai precis a dispozițiilor art. 300 Cod procedură penală, fiind incident motivul de casare prevăzut de art 3859 pct 172 Cod procedură penală. Prima instanță era obligată, încă de la primul termen de judecată când s-a realizat procedura de citare cu toate părțile, să verifice regularitatea actului de sesizare și să pună în discuție eventuala neregularitate a acestuia.
Derularea mai multor termene de judecată nu corespunde cerințelor art
300 Cod procedură penală, care obligă instanța să se pronunțe asupra regularității actului de sesizare „la prima înfățișare";, în cauza de față acest moment procesual fiind depășit, având în vedere că au existat opt termene de judecată cu procedura de citare realizată.
Practica judiciară este în sensul că, dacă rechizitoriul a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă și conținut, prevăzute de art. 262, art. 263 și art
264 Cod procedură penală, instanța nu poate dispune restituirea dosarului la procuror în vedere refacerii rechizitoriului, conform art 300 Cod procedură penală. Cu referire la obiecțiunea privind neconfirmarea completării rechizitoriului de către procurorul ierarhic superior, consideră că nu este necesară o asemenea confirmare, completarea fiind semnată de primul procuror care a confirmat rechizitoriul inițial, deducându-se că implicit a fost confirmată acea completare.
În rechizitoriu sunt indicate probele atât pentru infracțiunea de înșelăciune cât și pentru infracțiunea de evaziune fiscală.
Apărătorul inculpatului solicită respingerea recursului declarat de parchet ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, respectiv restituirea cauzei la procuror, în vederea refacerii rechizitoriului în dosarul penal nr. 304/P/2010 al P. de pe lângă Tribunalul Maramureș.
P.ul trebuia să indice în mod clar și concret fapta dedusă judecății, descriind fiecare act material al unei infracțiuni continuate, precum și modalitatea specială de comitere a unei infracțiuni în forma agravată, verificabile ulterior cu ajutorul probelor și nu doar limitarea la mențiunea săvârșirii unei anumite infracțiuni, fără indicarea probelor pe care se întemeiază.
Cu onorariu avocațial din fondul M.ui Justiției.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr.241 din 2 mai 2012, pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui M. în temeiul art. 300 C. pr. pen. s-a restituit cauza la procuror, respectiv P. de pe lângă Tribunalul Maramureș în vederea refacerii rechizitoriului în dosarul penal nr. 304/P/2010 al P. de pe lângă Tribunalul Maramureș.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 304/P/ 2010 al P. de pe lângă Tribunalul Maramureș a fost trimis în judecată inculpatul G. V., domiciliat în Sighetu M., str. D. V.nr.5/3 jud. M. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. 1 și 2 C. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. și a două infracțiuni de evaziune fiscală, prev. de art. 9 lit. b din L. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 C. și art.
13 C. pen., și respectiv prev. de art. 9 lit. c din L. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 C. și art. 13 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a C.
Prin același rechizitoriu procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului G. V. pentru infracțiunile prev. de art. 40 din L. nr.
82/1991 cu referire la art. 289 C. respectiv pentru infracțiunea prev. de art. 291
C. De asemenea, în temeiul art 11 lit. b C. pr.pen. rap. la art. 10 lit. d C. pr. pen., art. 249 C. pr.pen. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților D. R. C. F., B. L., B. G., B. E. pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 C. și fals intelectual, prev. de art. 289
C. T., procurorul a dispus și neînceperea urmăririi penale față de numitul T. T. R. pentru infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 C.
Procedând la judecarea cauzei prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a reținut că la termenul de judecată din 16 decembrie 2011, primul termen de judecată cu procedură completă cu toate părțile, tribunalul procedând la verificarea regularității actului de sesizare a instanței a pus în dezbatere lipsa unor elemente esențiale din cuprinsul rechizitoriului, de natură a afecta stabilirea obiectului judecății, și implicit încălcarea regulilor de bază ale procesului penal din perspectiva respectării dreptului la apărare.
Astfel, tribunalul a acordat termen de judecată procurorului în vederea remedierii neregularității rechizitoriului, punând în vedere parchetului să completeze actul de sesizare în sensul descrierii detaliate a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, indicând în concret perioada infracțională, denumirea societăților comerciale, individualizarea tuturor facturilor fiscale cu privire la care este reținută activitatea infracțională a inculpatului, descrierea faptelor în concret inclusiv, descrierea elementelor care au determinat forma infracțională calificată, descrierea fiecărui act material care a determinat forma continuată a infracțiunilor, precum și enumerarea mijloacelor de probă, facturi fiscale, datele de identificare ale acestor facturi - elemente esențiale atât pentru stabilirea faptelor din perspectiva laturii penale, dar și pentru justa soluționare a laturii civile a cauzei.
Potrivit art. 263 C. rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală și trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute de art. 203 C. datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reținută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată și durata acesteia, precum și dispoziția de trimitere în judecată.
Astfel, procurorul trebuie să indice în mod clar și concret fapta dedusă judecății, descriind fiecare act material al unei infracțiuni continuate, precum și modalitatea specială de comitere a unei infracțiuni în forma agravată, verificabile ulterior cu ajutorul probelor, și nu doar limitarea la mențiunea săvârșirii unei anumite infracțiuni, fără indicarea probelor pe care se întemeiază. Așa cum s-a arătat de altfel, și în jurisprudența ÎCCJ ( decizia nr. 2580 din 28 iunie 2011, nepublicată) simpla mențiune privind săvârșirea unei anumite infracțiuni sau simpla reproducere a conținutului unui mijloc de probă prin care se face o anumită narațiune privind o faptă penală nu răspunde exigențelor legii pentru a putea fi inclusă în obiectul judecății.
T. a apreciat că în cuprinsul rechizitoriului din 01 septembrie 2011, în dosarul nr. 304/P/2010, procurorul nu a descris în concret modalitatea de săvârșire a infracțiunii de înșelăciune calificată, prev. de art. 215 alin. 1, 2 C. pen. și nu a descris nici actele formei continuate a infracțiunii, dimpotrivă la descrierea faptelor de la punctul I din actul de inculpare procurorul nu evidențiază mijloacele infracționale care califică infracțiunea (alin. 2 al art. 215), procurorul rezumându-se a face referire la ,,un număr de 67 de facturi fiscale, fără a detalia elementele esențiale ale acestor acte fiscale, pentru a putea fi verificată această teză a acuzării, nici măcar în partea rechizitoriului în care face enumerarea mijloacelor de probă. Or, în această situație instanța apreciază că este deficitar stabilit obiectul judecății, inclusiv din perspectiva apărării inculpatului, pentru că în concret acesta nu are posibilitatea nici a recunoașterii, dar nici a contestării totale sau parțiale a numărului de ,, 67 de facturi fiscale’’, înregistrate în evidența contabilă a SC O. SRL B.. Instanța apreciază că procurorul nu a descris modalitatea concretă de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prin mijloace frauduloase, mai mult chiar dispune ,,scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului G. V. pentru infracțiunea prevăzută de art. 289
Cod penal combinat cu art. 40 din L. 82/ 1991 și respectiv pentru infracțiunea prevăzută de art. 291 Cod penal, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor fapte penale, fiind incidente prevederile art. 10 alin. 1 lit. d, art. 11 lit.b și respectiv art.249 din Codul de procedură penală.’’
De asemenea, tribunalul a apreciat că mențiunea din rechizitoriu (pag. 4) de genul ,, prevederile referitoare la infracțiunea continuată sunt aplicabile atât infracțiunii mijloc ( înșelăciune calificată) cât și infracțiunii scop ( evaziune fiscală
) este pur formală în lipsa unor elemente obiective de descriere a faptelor.
Pe de altă parte, așa cum se poate observa, la descrierea faptelor de la punctul I din rechizitoriu, procurorul face referire la două societăți comerciale pe care inculpatul le administrează SC O. SRL B. și respectiv SC S. SRL B., iar cu privire la cele ,,67 de facturi fiscale’’ nu precizează în mod cert și concret în evidența căreia dintre cele două societăți au fost înregistrate aceste facturi ( doar a uneia, a ambelor societăți?), ce anume reprezintă sumele indicate cu titlu de prejudiciu și cum au fost aceste sume calculate.
T. a apreciat de asemenea că și în ceea ce privește descrierea faptei de la punctul II din rechizitoriu se mențin aceleași neregularități arătate mai sus, respectiv lipsa unor coordonate esențiale de descriere a faptelor( data operațiunilor comerciale efectuate, atestate prin facturile fiscale la care se face referire, fără însă a se preciza și elementele de individualizare a acestor acte, pentru a putea fi verificate cu ocazia judecății, neindicarea acestora nici măcar la secțiunea mijloacelor de probă).
Instanța a apreciat că aceste neregularități menționate mai sus nu au fost înlăturate nici prin ,, completarea actului de sesizare a instanței’’ , transmisă de P. de pe lângă Tribunalul Maramureș la data de 26 martie 2012, întrucât procurorul nu a descris în concret faptele, ci s-a limitat la a prezenta date cu caracter general ori referiri la actele de control fiscal, ca și cum acestea ar reprezenta actul de inculpare. Or, la punctul I din rechizitoriu fapta nu a fost descrisă de procuror în concret și astfel nu se poate stabili în evidența cărei societăți comerciale au fost înregistrate facturile respective, câtă vreme în alineatul întâi al rechizitoriului se vorbește de SC O. SRL B., iar în alineatul al doilea de SC S. SRL B., aspect nelămurit nici prin completarea depusă la dosar ulterior.
De altfel, cu privire la ,, completarea de rechizitoriu’’ depusă la data 26 martie 2011 la dosar, tribunalul apreciază că aceasta nu respectă condițiile de legalitate cerute de conținutul art. 300 C.pr. pen. raportat la art.264 C. pr.pen.
În mod evident orice act de înlăturare a unei neregularități a actului de trimitere în judecată trebuie să respecte condițiile formale impuse pentru îndeplinirea actului principal, respectiv a rechizitoriului. Din această perspectivă, analizând actul transmis de parchet, tribunalul a constatat că acesta nu întrunește condiția impusă de art.264 C. pr.pen., fiind practic în prezența unui document transmis sub forma unei adrese semnate de prim-procurorul parchetului, nepurtând mențiunea verificării legalității și temeiniciei, câtă vreme acest act trimis ar trebui să reprezinte parte a actului de inculpare.
Jurisprudența a fost constantă în a aprecia că simpla adresă de înaintare semnată de prim-procuror constituie doar mijlocul de corespondență între autoritățile judiciare, sesizarea instanței neputând fi decât efectul rechizitoriului, care pe lângă celelalte mențiuni esențiale trebuie să cuprindă și mențiunea verificării acestuia sub aspectul legalității și temeiniciei de către prim-procurorul parchetului., iar lipsa acestei mențiuni atrage neregularitatea actului de sesizare în condițiile art. 300 alin.2 C.
T. a constatat că din adresa înaintată de P. de pe lângă Tribunalul
Maramureș rezultă că acel act a fost întocmit de prim - procurorul parchetului, în condițiile în care nu acesta a fost procurorul care a realizat urmărirea penală și a întocmit rechizitoriu, iar câtă vreme actul subsecvent actului principal este parte componentă a acestuia trebuie să fie supus acelorași reguli ca și actul principal, inclusiv din perspectiva dispozițiilor art. 264 C., ceea ce în cauză nu a fost respectat.
Pentru toate considerentele de mai sus, tribunalul în temeiul art.300 C. pr.pen. a restituit cauza la procuror, respectiv P. de pe lângă Tribunalul
Maramureș, în vederea refacerii rechizitoriului în dosarul penal nr. 304/P/2010 al parchetului anterior menționat, cu respectarea tuturor condițiilor de fond și formale prevăzute de dispozițiile legale în materie și arătate în cuprinsul prezentei hotărâri.
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs PARCHETUL DE PE
LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ.
S-a considerat că, hotărârea instanței de restituire a cauzei la procuror, este contrară legii, respectiv prin aceasta s-a făcut o greșită aplicare a legii, mai precis a dispozițiilor art. 300 Cod procedură penală, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 Cod procedură penală. Prima instanță era obligată, încă de la primul termen de judecată când s-a realizat procedura de citare cu toate părțile, să verifice regularitatea actului de sesizare și să pună în discuție eventuala neregularitate a acestuia.
S-a precizat că derularea mai multor termene de judecată nu corespunde cerințelor art. 300 Cod procedură penală, care obligă instanța să se pronunțe asupra regularității actului de sesizare „la prima înfățișare";, în cauza de față acest moment procesual fiind depășit, având în vedere că au existat opt termene de judecată cu procedura de citare realizată.
S-a invocat practica judiciară în sensul că, dacă rechizitoriul a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă și conținut, prevăzute de art. 262, art. 263 și art. 264 Cod procedură penală, instanța nu poate dispune restituirea dosarului la procuror în vedere refacerii rechizitoriului, conform art. 300 Cod procedură penală. Cu referire la obiecțiunea privind neconfirmarea completării rechizitoriului de către procurorul ierarhic superior, consideră că nu este necesară o asemenea confirmare, completarea fiind semnată de primul procuror care a confirmat rechizitoriul inițial, deducându-se că implicit a fost confirmată acea completare, care nu putea fi efectuată de către procurorul ce a întocmit rechizitoriul deoarece acesta era ieșit la pensie.
S-a învederat că în rechizitoriu sunt indicate probele atât pentru infracțiunea de înșelăciune, cât și pentru infracțiunea de evaziune fiscală pentru care a fost trimis în judecată recurentul.
Analizând sentința atacată din perspectiva motivelor de recurs invocate, precum și, din oficiu conform art.385/6 alin.3 C. sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea reține următoarele:
Prima instanță, în temeiul art.300 C. a restituit cauza la procuror în vederea refacerii rechizitoriului pe motiv că procurorul nu a indicat în mod clar și concret fapta dedusă judecății, fără a descrie fiecare act material și modalitatea aferentă de comitere și nici probele pe care se întemeiază, că a reținut în mod formal prevederile referitoare la infracțiunea continuată pentru ambele infracțiuni, că nu a precizat în concret în evidența căreia dintre cele două societăți deținute de inculpat au fost înregistrate facturile și cum a fost calculat prejudiciul; a mai reținut că nici completarea actului de sesizare a instanței trimisă în cursul judecății la dosar nu descrie în concret faptele, completare ce, oricum nu respectă condițiile de legalitate cerute de art.300 C. rap. la art. 264 C. fiind de fapt o simplă adresă ce nu poartă mențiunea verificării legalității și temeiniciei de către prim procuror.
Verificând aceste neregularități indicate în conținutul sentinței atacate, Curtea reține, astfel cum a statuat în spețe similare I.C.C.J., după modificarea art.332 C. și abrogarea art.333 C. prin L. nr.356/2006 - că din examinarea prevederilor articolelor menționate rezultă că numai nerespectarea dispozițiilor privind sesizarea instanței constituie temei de restituire a cauzei la procuror, iar aprecierea asupra mijloacelor de probă ce constituie fundamentul trimiterii în judecată este doar de atributul instanței care se pronunță după efectuarea cercetării judecătorești și după dezbateri prin hotărâre (decizia nr.13/2007 pronunțată în dosar nr.(...) de Secția penală a I.C.C.J.).
De asemenea, prin decizia nr.377/2010 pronunțată în dosar nr.(...) Secția penală a I.C.C.J. a reținut că pentru verificarea rechizitoriului legiuitorul a instituit o procedură specifică, reglementată de art.300 C. potrivit căreia doar atunci când se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată și nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare în vederea refacerii acestuia.
Aceeași decizie a observat că în doctrină și jurisprudență s-a apreciat că nerespectarea dispozițiilor privitoare la „. instanței"; are în vedere încălcarea dispozițiilor privitoare la „. primară"; (prin rechizitoriu), „. suplimentară";
(extinderea acțiunii penale și extinderea procesului penal) și „. de trimitere";
(casarea cu trimitere, declinarea competenței, regulatorul de competență și strămutarea) ; s-a mai constatat că jurisprudența și doctrina sunt într-o covârșitoare majoritate în sensul opiniei că verificările instanței în procedura prev. de art. 300 alin.1 C., poartă asupra actului propriu-zis, deci a rechizitoriului, mai precis asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege în ceea ce privește conținutul actului de sesizare și respectării art.264 alin.3 C.
Referitor la acest aspect, în prezenta cauză Curtea reține pe baza actelor din dosar, în special a rechizitoriului, și în baza jurisprudenței și doctrinei privind verificarea regularității actului de sesizare reglementată de art. 300 C. că în cuprinsul rechizitoriului emis în dosarul nr.304/P/2010 la 1 sept. 2011 au fost respectate dispozițiile privitoare la sesizarea instanței nefiind omise niciuna dintre dispozițiile art. 262, 263 și 264 C. ce cuprind condițiile de formă și de conținut ale rechizitoriului; acesta confirmă fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală, fapta reținută în sarcina acestuia, precum și încadrarea juridică, astfel încât, referitor la ultimul aspect nu se poate invoca reținerea formală a formei continuate a infracțiunilor, mai ales că pentru încadrarea juridică există remediul schimbării încadrării juridice pentru motivul invocat de către prima instanță.
Prin decizia nr.2580/28 iunie 2011 dată în dosar nr.(...) Secția penală a I.C.C.J. s-a pronunțat tocmai asupra aspectelor reținute de către prima instanță, privitoare la reținerea clară în actul de sesizare a faptei deduse judecății, simpla mențiune privind săvârșirea unei anumite infracțiuni sau simpla reproducere a unui mijloc de probă ce nu răspund exigențelor legii pentru a fi incluse în obiectul judecății reglementate de art. 317 C.; s-a statuat că deși intervine nulitatea absolută a hotărârii pronunțată cu neobservarea deficiențelor menționate, nu este atrasă restituirea cauzei la procuror pentru refacerea actului de sesizare, ci doar completarea de către procuror a expunerii din rechizitoriu - acte materiale componente ale infracțiunii continuate - iar completarea va fi avută în vedere cu ocazia soluționării cauzei prin punerea în discuție a inculpatului și a celorlalte părți.
Ca atare, chiar dacă ar fi întemeiate cele reținute de către instanța de fond acestea nu atrag refacerea actului de sesizare, ci doar completarea acestuia, însă, în speță actul de sesizare nu cuprinde deficiențe substanțiale care să atragă completarea.
Sub acest aspect, contrar reținerii primei instanțe completarea rechizitoriului în cauză îmbracă forma prevăzută de lege și este evident că poate fi efectuată doar prin purtarea corespondenței între parchet și instanță și în concret se face doar printr-un înscris semnat fie de procurorul care a întocmit rechizitoriul, fie, dacă acesta se află în imposibilitatea, de un alt procuror sau chiar de către prim procuror.
Invocarea lipsei mențiunii verificării completării urmează același regim ca în cazul rechizitoriului și face parte din categoria neregularităților ce pot fi acoperite fie pe loc, fie prin acordarea unui termen și trimiterea actului la prim procuror pentru a-l verifica.
Așa fiind, în baza art. 38515 pct. 2 lit.b C. va admite recursul parchetului, va casa sentința și va dispune trimiterea cauzei pentru continuarea judecății aceleiași instanțe.
Văzând și disp.art.192 alin.3 C.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Admite recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ împotriva sentinței penale nr. 241 din 2 mai 2012 a T.ui M., pe care o casează în întregime și trimite cauza pentru continuarea judecății instanței de fond, respectiv Tribunalul Maramureș.
Stabilește onorar avocat din oficiu în sumă de 200 lei, onorar ce se va suporta din fondurile M.ui Justiției, în favoarea Baroului de A. C.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 14 septembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. C. M. V. C. C. I.
Red.CV Dact.SzM/3ex. (...)
Jud.fond. A. Codruța Violeta
G. M. N.
| ← Decizia penală nr. 746/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1751/2012, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
