Decizia penală nr. 342/2012, Curtea de Apel Cluj

Decizii și sentințe penale - Curtea de Apel Cluj (2012)

CURTEA DE APEL CLUJ

SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)/a20

D. PENALĂ NR. 342/R/2012

Ședința publică din data de 29 februarie 2012

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. R., judecător JUDECĂTORI : C. I.

: A. D. L. G. : M. V.-G.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT - S. T. C., reprezentat prin procuror - D. D.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către DIICOT B. T. B. N., împotriva încheierii f. nr. din data de 21 februarie 2012 a T. M., privind pe inculpații T. B. si C. A., având ca obiect cerere de înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpații T. B. si C. A.

La apelul nominal, se prezintă inculpații C. A. și T. B., în stare de arest, asistați de apărător ales, av. S. M. S. din cadrul Baroului I., cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul C. A., av. C. A. M. și apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul T. B., av. M. L., ambii avocați din cadrul Baroului C., cu împuterniciri avocațiale depuse la dosar și solicită acordarea onorariului parțial pentru studiu dosarului și prezentarea la instanță.

Instanța constată încetate mandatele apărătorilor desemnați din oficiu prin prezentarea apărătorului ales și asupra onorariilor parțiale urmează a se pronunța prin hotărârea ce o va pronunța.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.

Reprezentantul Parchetului susține recursul declarat de către DIICOT- B. T. B. - N. și în consecință, solicită admirea recursului, casarea încheierii penale pronunțată la data de 21 februarie 2012 de T. M. și, rejudecând cauza să se dispună respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpații T. B. si C. A.

Solicită ca la judecarea cauzei să se aibă în vedere toate motivele cuprinse în memoriul depus la dosarul cauzei de către DIICOT - B. T. B. - N.

În încheierea recurată s-a arătat că durata arestului preventiv a inculpaților se ridică la 1 an și 8 luni. În opinia sa, nu este corect să se adiționeze cele două perioade de arest în care inculpații au fost încarcerați, având în vedere că inițial s-a luat măsura arestării a inculpaților în baza unor temeiuri, după care au fost puși în libertate ca urmare a admiterii cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea și ca urmare a încălcării cu rea credință a obligațiilor instituite de instanță, inculpații au fost rearestați.

Dincolo de criteriul duratei arestării preventive, consideră că primează imperativul protejării unui interes public, interes care constă în asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului penal.

În raport cu întregul context al cauzei, faptele care se rețin în sarcina inculpaților, amploarea activităților infracționale, persoana inculpaților, conduita lor procesuală, apreciază că în cauză nu există suficiente garanții că procesul penal se va desfășura în bune condiții.

Inculpații au dovedit incapacitatea lor de a respecta niște obligații stabilite de organul judiciar și lăsați în libertate au comis noi fapte prevăzute de legea penală astfel că, lăsarea inculpaților în libertate nu ar prezenta garanții suficiente că procesul penal s-ar desfășura în bune condiții în continuare.

În considerentele încheierii recurate se mai arată că inculpații au fost ascultați în cauză și că și-au exprimat poziția procesuală. Inculpații au avut o atitudine de nerecunoaștere a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată ceea ce constituie un indiciu suplimentar care fundamentează temerea că procesul penal nu se va desfășura în bune condiții.

Atitudinea inculpaților care puși în fața probelor administrate până în acest moment, nu-și asumă faptele, nu coștientizează gravitatea și urmările lor, vin în sprijinul solicitării parchetului.

De asemenea, prima instanță a reținută că încălcarea obligațiilor instituite față de inculpatul C. A. nu este așa de gravă pentru că ea constă în luarea de contact cu o parte vătămată care nu are legătură cu activitatea sa infracțională. Această împrejurare este puerilă raportat la faptul că în sarcina inculpaților se reține printre altele și săvârșirea infracțiunii de inițiere, constituire și sprijinirea unui grup infracțional organizat.

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului cu consecința respingerii cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Apărătorul ales al inculpaților C. A. și T. B., av. S. M. S., apreciază că conluziile procurorului conțin carențe în ceea ce privește cunoașterea adevărului faptic.

Inculpatul C. A. a fost acuzat și rearestat pentru că la data de 9 iulie

2011 s-ar fi întâlnit întâmplător la ștrandul municipal I. (care poate găzdui

2-3 milioane de persoane) cu partea vătămată A. A., însă din actele dosarului rezultă că de fapt nu inculpatul C. A. s-a întâlnit cu această parte vătămată, ci un oarecare Ciocan.

În mod drept și just instanța de la B. M. a realizat în final că nu se poate cere unui inculpat dintr-un dosar în care sunt cel puțin 100 de părți vătămate și există diferite tipuri de infracțiuni (inculpatul C. A. este acuzat de înșelăciune și șantaj) să nu se întâlnească în mod accidental cu o parte presupus vătămată de un alt inculpat, care vizează o altă infracțiune, respectiv de la trafic de persoane.

În mod corect a reținut instanța că inculpatul nu poate să cunoască fizionomia tuturor părților vătămate din dosar.

Este real că inculpații pe care îi asistă au fost arestați 1 an și 2 luni, au fost puși în libertate și apoi rearestați aproape 6 luni. Cumulate aceste perioade totalizează 1 an și 8 luni, durată pe care o apreciază enormă raportat la acuzațiile ce li se aduce de șantaj care se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani și înșelăciune, pentru care în urma modificărilor legislative preconizate va fi posibilă împăcarea părților și încetarea procesului penal.

Totodată, arată că de doi ani de zile nu a fost audiată nicio parte vătămată și niciun martor deși au fost citați cu mandat de aducere.

În ceea ce privește susținerea parchetului cu privire la utilitatea măsurii arestării preventive pentru buna desfășurare a procesului penal și împiedicarea sustragerii inculpaților de la judecată, apreciază că aceste susțineri nu sunt întemeiate, având în vedere că inculpații au fost audiați în cauză, exprimându-și poziția procesuală.

La data de 10 martie 2011 Curtea de A. C. a dispus punerea în libertate a tuturor inculpaților față de lipsa de eficiență a T. M. care aproape de 1 an nu a făcut nimic în dosar.

Invocă și jurisprudența CEDO respectiv, carul Jiga c/a României în care statul român a fost condamnat că nu a respectat termenul rezonabil al duratei arestării preventive, care și în speța de față tinde a se transforma într-o executare a pedepsei.

În acest moment temeiurile care au determinat arestarea și rearestarea inculpaților s-au schimbat motiv pentru care, solicită respingerea recursului formulat de parchet și lăsarea inculpaților în libertate.

Mai arată că prima instanță a arătat care sunt părțile vătămate cu care inculpații să nu se mai întâlnească și a apreciat că nu mai este necesară interdicția reîntâlnirii fraților între ei.

De asemena, solicită să se aibă în vedere și faptul că presupusele fapte de șantaj și înșelăciune ar fi fost săvârșite în cursul anului 2003.

Pentru aceste motive, solicită respingerea recursului formulat de

DIICOT - B. T. B. - N. ca neîntemeiat și menținerea încheierii încheierii penale pronunțată la data de 21 februarie 2012 de T. M., ca temeinică și egală .

Inculpatul C. A., având ultimul cuvânt, achiesează concluziilor puse de apărătorul său și solicită judecarea sa în stare de libertate, obligându-se că va respecta toate obligațiile instituite de Tribunalul Maramureș. Solicită să se aibă în vedere și faptul că are familie, trei copii.

Inculpatul T. B., având ultimul cuvânt, achiesează concluzilor puse de apărătorul său și solicită judecarea sa în stare de libertate, obligându-se să respecte toate obligațiile care au fost stabilite de prima instanță. Solicită să se aibă în vedere și faptul că are un copil minor și dorește să se angajeze la firma socrului său.

C U R T E A :

Prin încheierea penală fără nr. din data de 21 februarie 2012 a T. M., în temeiul art. 139 Cod procedură penală și art. 145 Cod procedură penală, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților T. B. (fost C., zis B., CNP 1., fiul lui C. și G., născut la data de (...) în I., domiciliat în I., str. Sălciilor nr.3, bl.829, sc.A, et.2, ap.8, județul I., arestat preventiv, aflat în Penitenciarul Gherla) și C. A. (zis A. B., fiul lui C. și G., născut la data de (...) în I., domiciliat în I., str. Silvestru Străpungere nr. 54, bl. T3-4, sc.A, et. 2, ap. 10, CNP 1.) arestat preventiv, aflat în prezent în Penitenciarul Gherla) cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

S-a impus inculpaților să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la organele de urmărire penală și la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați; b) să se prezinte la P. M. I. conform programului de supraveghere întocmit de aceasta, ori de câte ori sunt chemați; c) să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de armă; e) să nu se apropie de părțile vătămate și să nu comunice cu acestea direct sau indirect, după cum urmează :

- inculpatul C. A. cu părțile vătămate: T. M. F., P. P., H. M. V., G. A. G.- inculpatul T. B. cu părțile vătămate: P. P., D. D., H. M. V.

S-a atras atenția inculpaților că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor stabilite, măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaților dacă nu sunt arestați în altă cauză.

S-au respins cererile de înlocuire a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu cu aceea a obligării de a nu părăsi țara, formulate de către inculpații M. G. (fiul lui N. și E., născut la data de (...) în I., domiciliat în I., Aleea Rozelor, nr. 38-A, etaj 2, ap. 10, județul I., CNP 1.), C. (fost B.) C. (fost C., zis C., fiul lui C. și G., născut la data de (...) în I., domiciliat în I., Șoseaua Nicolina nr. 29, bl. 958, sc. B, et. 3, ap. 17, jud. I., CNP 1.) și R. G. (fost C., fiul lui C. și G., născut la data de (...) în I., domiciliat în I., str. Clopotari nr. 9, bl. 627, sc. E, et. 1, ap. 7, CNP 1.).

În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, deliberând asupra cererilor formulate, respectiv de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulate de inculpații T. B. și C. A. și, de înlocuire a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi țara formulate de inculpații C.

(fost B.) C., R. G. și M. G. a constatat următoarele:

Inculpatul T. B. a fost cercetat în stare de arest preventiv, pe parcursul urmăririi penale, dar și după sesizarea instanței prin rechizitoriu, iar prin decizia penală nr.334/R/10 martie 2011 pronunțată de Curtea de A. C., a fost casată în parte încheierea dată de această instanță în 4 martie 2011, dispunându-se și cu privire la inculpatul T. B., înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu cu excepția cazurilor de solicitare a organelor judiciare, impunând acestui inculpat respectarea mai multor obligații printre care și aceea de „a nu intra în legătură cu inculpații din dosar, cu părțile vătămate și nici cu martorii din cauză, menționați în rechizitoriu filele 892-912";. S-a atras atenția tuturor inculpaților că în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau a obligațiilor de mai sus, se poate lua față de ei măsura arestării preventive.

Inculpatul T. B. nu a respectat aceste obligații, astfel că prin încheierea penală din 29 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș, a fost admisă sesizarea formulată de I. de P. al J. I., S. de I. C. și, în consecință, în temeiul art. 145 alin. 3 C. s-a dispus înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu luată față de inculpatul T. B. prin D. penală nr. 334/R din (...) pronunțată de Curtea de A. C., cu măsura arestării preventive.

Inculpatul C. A. a fost cercetat în stare de arest preventiv, pe parcursul urmăririi penale, dar și după sesizarea instanței prin rechizitoriu, iar prin încheierea penală din (...) dată de această instanță, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliul, cu excepția cazurilor de solicitare a organelor judiciare, impunându-i-se acestui inculpat respectarea mai multor obligații, printre care și aceea de a nu intra în legătură cu inculpații din dosar, cu părțile vătămate și cu martorii din cauză, menționați în rechizitoriu (filele 8-

9, 2-912), soluție rămasă definitivă prin decizia penală nr. 479/R din (...) a

Curții de A. C.

Inculpatul C. A. nu a respectat aceste obligații, astfel că, prin încheierea penală din (...), a fost admisă sesizarea formulată de IPJ I. și s-a dispus înlocuirea măsurii de a nu părăsi localitatea de domiciliu cu măsura arestării preventive, dispunându-se arestarea preventivă a acestuia pe o durată de 30 de zile, începând cu data de (...) până la (...) inclusiv, sens în care s-a emis mandatul de arestare preventivă.

Analizând cererea inculpaților C. A. și T. B., prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale în materie, instanța de fond s-a pronunțat în sensul înlocuirii măsurii arestării preventive dispusă față de inculpați cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, urmând ca în continuare să expunem considerentele avute în vedere.

În baza art. 139 alin. 1 Cod procedură penală, „măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii";.

T. a constatat că, așa cum rezultă din conținutul hotărârilor instanței la care am făcut referire anterior, arestarea preventivă a inculpaților s-a produs ca urmare a încălcării cu rea-credință de către aceștia a obligațiilor impuse de organele judiciare în conținutul măsurilor neprivative de libertate la care au fost supuși.

În cadrul controlului periodic de verificare a legalității și temeiniciei arestării preventive instituit de legiutor, în cuprinsul disp. art. 3002 C., tribunalul este dator să verifice, în concret, persistența cauzelor care au determinat arestarea preventivă a inculpaților și menținerea acestora și în viitor, ceea ce ar justifica implicit menținerea stării preventive a arestării față de cei trei inculpați.

Analizând astfel situația fiecăruia dintre cei trei inculpați și prin prisma jurisprudenței a Curții E.ne a Drepturilor Omului, care a arătat în mod constant că durata rezonabilă a detenției provizorii nu poate fi evaluată in abtracto, continuarea încarcerării nu se justifică într-o cauză dată decât dacă indicii concrete impun luarea în considerare a unui interes public ce are a fi protejat precumpănitor în pofida prezumției de nevinovăție față de regula respectării libertății individuale fixate de C. (CEDH, 26 ianuarie 1993, W. c/ Suisse; Van der Tang c/a Espagne din 13 iulie 2005).

Pe de altă parte, reacția promptă a organelor judiciare în momentul luării și menținerii măsurilor preventive trebuie să fie în deplină concordanță cu dispozițiile art. 136 Cod procedură penală, unde se prevede scopul acestora, și anume „. a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei";.

Pe un plan mai general, Curtea E.ană a Drepturilor Omului a admis fără mari dificultăți că în cauze delicate și complexe autoritățile naționale competente sunt îndreptățite să creadă că menținerea unui suspect în detenție este necesară pentru ca acesta să nu perturbe desfășurarea anchetei, cel puțin la începutul ei. T., cu timpul, numai imperativele anchetei nu mai justifică detenția celui în cauză, pentru că în mod normal, riscurile inițiale ale perturbării ei se atenuează , pe măsura efectuării investigațiilor necesare.

T. a reținut că durata arestării preventive a inculpaților în prezenta cauză este de aproape peste 1 an și 8 luni (rearestarea acestora durând practic din (...) în ceea ce-l privește pe inculpatul T. B. și din (...) în ceea ce-l privește pe inculpatul C. A.) și doar acuzația săvârșirii unei infracțiuni grave, chiar dacă rămâne un factor pertinent, nu legitimează prin ea însăși o lungă perioadă de arestare preventivă.

De asemenea, tribunalul a avut în vedere faptul că inculpații menționați anterior și-au exprimat poziția procesuală în fața tribunalului la data de (...), iar cercetarea judecătorească este într-o fază incipientă, majoritatea părților vătămate, deși citate și încunoștințate în mod legal despre necesitatea prezentării lor în fața instanței în vederea audierii, acestea nu s-au prezentat cauza suferiind astfel nenumărate amânări, existând riscul depășirii duratei rezonabile a arestării preventive, aspect de natură a se resfrânge în mod negativ asupra unui drept fundamental, precum libertatea persoanei.

De altfel, în cauza Jiga c/a R. din 16 martie 2010, statul român a fost sancționat de instanța europeană tocmai pentru depășirea duratei rezonabile a arestării preventive, reținându-se că instanțele naționale n-au furnizat explicații care să justifice faptul că punerea în libertate a inculpatului ar avea un impact negativ asupra societății și în același timp ar perturba ancheta.

La acest moment procesual, tribunalul a constatat că măsura arestării preventive poate fi înlocuită cu altă măsură preventivă neprivativă de libertate, măsură care să ofere suficiente garanții că desfășurarea procesului penal nu va fi perturbată prin punerea în libertate a inculpaților, pornind și de la elementele concrete ale situației fiecăruia dintre aceștia.

În primul rând, în ceea ce privește situația inculpatului C. A., cu privire la care s-a reținut că și-a încălcat obligațiile fixate de instanță în cuprinsul măsurii obligării de a nu părăsi localitatea întâlnindu-se cu o parte vătămată cu care avea interdicție de a lua legătura (Încheierea penală din (...) a T. M.), tribunalul a reținut că acea parte vătămată, respectiv numitul A. A., nu este victimă în legătură cu vreo infracțiune reținută în sarcina inculpatului C. A., ci cu activitate infracțională reținută prin actul de trimitere în judecată, în sarcina inculpatului C. (fost B.) C. și eventual a altor inculpați din dosar, dar nu a inculpatului C. A.

Menținerea în continuare a inculpaților în stare de arest preventiv în prezenta cauză ar echivala cu schimbarea naturii juridice a măsurii preventive cu o măsură punitivă. De altfel, aceleași argumente tribunalul le - a avut în vedere și în ceea ce privește situația inculpatului T. B.

T. a considerat că măsurile alternative ce sunt oferite de legislația română, respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea, reglementată de art. 145 Cod procedură penală, oferă garanțiile suficiente care să asigure buna desfășurare a procesului penal în continuare cu inculpatul în stare de libertate, prin stabilirea în sarcina inculpatului a obligațiilor menționate în dispozitiv.

- inculpatul C. A. cu părțile vătămate: T. M. F., P. P., H. M. V., G. A. G.

- inculpatul T. B. cu părțile vătămate: P. P., D. D., H. M. V.

Raportat la considerentele de mai sus, la caracterul excepțional al unei măsuri preventive privative de libertate, caracter recunoscut de dispozițiile art. 5 al C.E.D.O., instanța de fond s-a pronunțat în sensul înlocuirii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea, impunând inculpaților obligațiile arătate în dispozitivul prezentei.

Împotriva acestei încheieri DIICOT - B. T. B. N. a declarat recurs, solicitând instanței admiterea acestuia casarea încheierii penale pronunțată la data de 21 februarie 2012 de T. M. și, rejudecând cauza să se dispună respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpații T. B. si C. A.

S-a susținut că nu este corect să se adiționeze cele două perioade de arest în care inculpații au fost încarcerați, având în vedere că inițial s-a luat măsura arestării a inculpaților în baza unor temeiuri, după care au fost puși în libertate ca urmare a admiterii cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea și ca urmare a încălcării cu rea credință a obligațiilor instituite de instanță, inculpații au fost rearestați.

Dincolo de criteriul duratei arestării preventive, s-a arătat că primează imperativul protejării unui interes public, interes care constă în asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului penal.

S-a mai susținut că inculpații au dovedit incapacitatea lor de a respecta niște obligații stabilite de organul judiciar și lăsați în libertate au comis noi fapte prevăzute de legea penală astfel că, lăsarea inculpaților în libertate nu ar prezenta garanții suficiente că procesul penal s-ar desfășura în bune condiții în continuare.

Analizând recursul declarat, prin prisma actelor de la dosar, a motivelor invocate șia a dispozițiilor legale în materie Curtea reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.145 alin. 3 C., raportat la dispozițiile art. 148 lit. a/1 C. în caz de încălcare cu rea credință a măsurilor preventive de obligare de a nu părăsi țara sau localitatea dispuse de către instanță, această măsură va fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Prin urmare, ceea ce s-a examinat la data când s-a dispus rearestarea inculpaților recurenți, respectiv la momentul înlocuirii măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura arestării preventive a fost condiția relei credințe, dispozițiile legale privind înlocuirea cu măsura arestării preventive nefiind supletive ci imperative. În momentul în care instanța de judecată, pe baza sesizării și rapoartelor întocmite de organele de poliție însărcinat cu verificarea periodică a respectării obligațiilor de către inculpați, a constatat că aceste obligații au fost încălcate cu rea credință, dispune exclusiv înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura arestării preventive.

În cazul inculpatului T. B. s-a ținut seama de conduita acestuia materializată în nerespectarea unor obligații stabilite de instanță în momentul aplicării art.145 C.p.p. și respectiv 160 ind.1 C.p.p. Inculpatul a fost reîncarcerat prin încheierea penală din data de (...) a T. M. prin care s-a constatat că a încălcat cu rea credință obligațiile impuse de instanță și anume că la data de 13 mai 2011 în jurul orelor 20.30, conform imaginilor de pe înregistrarea video efectuată cu sistemul de supraveghere al SC B. S. I. str. E. Doamna nr.16, redate în planșa fotografică atașată la dosar, împreună cu inculpatul G. I. și alte 13 persoane, a pătruns în incinta localului unde se afla și partea vătămată A. Ș.

Astfel, în sarcina inculpatului T. s-a reținut că a luat legătura cu coinculpatul G. și împreună la acel moment erau bănuiți că au comis o altă infracțiune pentru care sunt de altfel și cercetați. Nu prezintă relevanță că în acel dosar Judecătoria Iași a dispus revocarea măsurii arestării preventive față de inculpatul G. I., câtă vreme există indicii că ambii și-au încălcat obligațiile.

În ceea ce privește situația inculpatului C. A., Curtea remarcă faptul că sesizările IPJ I. care au condus la rearestarea sa au început din cursul lunii iulie 2011 și au vizat întâlniri repetate și deloc întâmplătoare, cu o anumită durată în timp, cu coinculpații C. M. S., G. S. I., R. G., M. G. și M. C., precum și intrarea în legătură cu partea vătămată A. A.

Cu privire la acesta din urmă, Curtea va reține faptul că împrejurările potrivit cărora partea vătămată și-a retras ulterior plângerea prealabilă formulată pentru infracțiunea de lovire printr-o declarație notarială autentificată aflată la dosarului cauzei, sau că acesta este parte vătămată la o altă infracțiune decât cele pentru care inculpatul C. A. a fost trimis în judecată nu prezintă relevanță, raportat la momentul când a avut loc întâlnirea.

Prin încheierea prin care inculpatul C. A. a fost pus în libertate în cursul lunii martie 2011 i s-a impus acestuia să nu ia legătura cu niciunul din inculpații și niciuna din părțile vătămate din prezenta cauză, fără a se face niciun fel de distincție. C. vreme inculpaților le-a fost prezentat materialul de urmărire penală, le-a fost comunicat rechizitoriul în penitenciar la momentul trimiterii în judecată, iar cauza se află pe rolul T. M. din cursul lunii iulie 2010, inculpatul nu poate susține că nu cunoștea identitatea părților vătămate, indiferent de numărul lor.

Mai mult, din declarația numitului C. M. ( fila 242-243 vol. XIV ) reiese în mod cert că inculpatul a fost prezent la momentul altercației care a avut loc în incinta ștrandului din I. asupra părții vătămate.

La fel, așa cum s-a arătat anterior, inculpatul s-a întâlnit în repetate rânduri și cu alți inculpați din prezenta cauză, faptul că numita M. C. îi este soacră neavând nici un fel de relevanță câtă vreme cel puțin cu privire la această inculpată inculpatul C. A. avea posibilitatea de a solicita instanței de judecată modificarea condițiilor de obligare de a nu părăsi localitatea, în sensul de a putea lua legătura cu aceasta în mod legal, lucru care nu s-a întâmplat.

Curtea a subliniat aceste aspecte, deoarece prin apărările formulate ulterior la momentul verificării legalității măsurii arestării preventive a acestor doi inculpați, pe parcursul judecării recursurilor sau cu prilejul formulării cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive s-a încercat să se dovedească, în contra unor hotărâri judecătorești care au dobândit autoritate de lucru judecat, că inculpații nu și-ar fi încălcat cu rea-credință obligațiile.

De la bun început, Curtea menționează că, în materia arestării preventive, la modul general vorbind încheierile și deciziile pronunțate în temeiul disp. art. 300/2 C. prin care se menține această măsură, nu au autoritate de lucru judecat, fiind evident că temeiurile care au stat la baza luării acestor măsuri se pot modifica în timp.

Cu titlu de excepție însă, Curtea apreciază că temeiul prevăzut de art.

148 lit. a/1 C. nu este susceptibil de a se modifica nicicând, odată ce printr- o încheiere irevocabilă pronunțată în recurs s-a statuat că respectivul inculpat și-a încălcat cu rea-credință obligațiile stabilite printr-o măsură preventivă anterioară neprivativă de libertate. Ca atare, orice apărare ulterioară în acest sens, formulată sau reiterată cu prilejul verificării ulterioare a stării de arest sau cu prilejul formulării unor cereri de înlocuire a acestei măsuri echivalează practic cu exercitarea unei căi de atac extraordinare, atipice în materia arestării preventive, asemănătoare revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 394 lit. a C. or procedura revizuirii nu este admisibilă în materia măsurilor preventive.

În mod evident, o stare de arest preventiv survenită în urma constatării incidenței prevederilor art. 148 lit a/1 C. nu poate fi perpetuă. Singurul remediu procesual însă apreciem că ar fi acela al revocării măsurii arestării preventive, ori în ipoteza în care cercetarea judecătorească nu mai conturează existența unor probe sau indicii în sensul prevăzut de art. 143

C., ori în ipoteza în care se depășește potrivit uzanțelor durata rezonabilă a măsurii.

În speță însă nu se poate afirma acest lucru raportat la cei doi inculpați, perioada de arest preventiv de 1 an și 8 luni neputând fi la acest apreciată ca nerezonabilă, raportat la complexitatea dosarului, numărul de inculpați și părți vătămate implicate și prin prisma faptului că aceasta este rezultatul însumării unor două perioade distincte de arest preventiv, rearestarea inculpaților datorându-se exclusiv conduitei lor procesuale

Verificând toate aceste aspecte, Curtea apreciază că temeiurile care au stat la baza (re)luării măsurii arestului preventiv subzistă, că raportat la complexitatea deosebită a cauzei, a probațiunii ce trebuie administrată nu a fost încălcat termenul rezonabil în sensul jurisprudenței CEDO și se impune în continuare privarea de libertate a inculpaților.

Față de cele de mai sus, în baza art.385 ind 15 pct.2 lit.d Cod proc.penala, Curtea va admite recursul declarat de DIICOT B. T. B. N., împotriva încheierii f. nr. din data de 21 februarie 2012 a T. M., pe care o casează în întregime în ceea ce-i privește pe inculpații T. B. si C. A.

Rejudecând, va respinge cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulate de inculpatii T. B. si C. A.

Se vor stabili onorarii parțiale pentru apărătorii din oficiu în sumă de

100 lei (de 2x50 lei) pentru av. M. L. si C. A. M..

Văzând și prev. art. 192 alin. 3 C.,

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

În baza art. 385 ind. 15 pct.2 lit.d Cod proc.penala, admite recursul declarat de DIICOT B. T. B. N., împotriva încheierii f. nr. din data de 21 februarie 2012 a T. M., pe care o casează în întregime în ceea ce-i privește pe inculpații T. B. si C. A.

Rejudecând, respinge cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulate de inculpații T. B. si C. A.

Stabilește onorarii parțiale pentru apărătorii din oficiu în suma de

100 lei (de 2x50 lei) pentru av. M. L. si C. A. M..

Cheltuielile avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 29 februarie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

M. R. C. I. A. D. L.

C.O. - semnează

Președintele completului

G., M. V.-G.

Red.A.D.L./(...) Dact.H.C./ 4 ex. Jud.fond: Codruța V.A..

← Decizia penală nr. 182/2012, Curtea de Apel Cluj		Încheierea penală nr. 435/2012, Curtea de Apel Cluj →

Decizia penală nr. 342/2012, Curtea de Apel Cluj

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 342/2012, Curtea de Apel Cluj