Decizia penală nr. 1218/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

D. PENALĂ NR. 1218/R/2012

Ședința publică din data de 14 septembrie 2012

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE : I. C. M.-judecător

JUDECĂTORI : V. C.

: C. I.

G. : M. N.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin

P. - V. G.

S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpații F. I. și G. G. împotriva sentinței penale nr.162 din 16 mai 2012, pronunțată în dosar nr. (...) al

JUDECĂTORIei S.-M., inculpații fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor, după cum urmează:

■ inculpatul F. I. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- lovire prev. de art. 180 al.2 Cod penal cu aplic. art.75 lit. a și c Cod penal.

- ultraj conta bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prev. de art.

321 al.1 Cod penal cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.

■ inculpatul G. G. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de :

- lovire prev. de art. 180 al.2 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a și c Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul F. I. în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat G. D. M., din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar, inculpatul G. G. în stare de arest, asistat de avocat G. D. M., din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar, în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, avocat V. A. D., din cadrul Baroului C., lipsă fiind părțile civile S. E. D., S. M. de U. D. C. P. C.-N., S. M. S.-M.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului F. I., învederează instanței că va depune delegația de substituire a colegului său.

Apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului F. I. depune la dosarul cauzei, referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestuia.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.

Inculpatul G. G. arată că înțelege să-și retragă recursul declarat în cauză, declarația sa fiind consemnată conform procesului verbal depus la dosarul cauzei.

Apărătorul prezent în substituirea apărătorului desemnat din oficiu al inculpatului G. G. solicită să se ia act de retragerea recursului declarat de acesta.

Cu onorariu avocațial din fondul M.ui Justiției.

Reprezentantul parchetului solicită să se ia de retragerea recursului.

Apărătorul inculpatului F. I. solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună deducerea din pedeapsa rezultantă a perioadei executate, începând cu data de 8 iunie 2010 și până la 23 decembrie 2010, pedeapsă aplicată prin sentința penală nr. 184 din 26 ianuarie 2010 a JUDECĂTORIei S.-M.

Cu onorariu avocațial din fondul M.ui Justiției.

Reprezentantul parchetului solicită admiterea recursului declarat de inculpatul F. I., privind solicitarea deducerii perioadei executate, din pedeapsa rezultantă, începând cu data de 8 iunie 2010 până la 23 decembrie 2010, omisiunea primei instanțe.

Inculpatul G. G. având ultimul cuvânt, solicită a se lua act de retragerea recursului.

Inculpatul F. I. având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului, achiesând la concluziile apărătorului său.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr.162 din 16 mai 2012, pronunțată în dosar nr. (...) al JUDECĂTORIei S.-M., în temeiul art 345 al 2 C pr pen, au fost condamnați alături de alți inculpați:

G. G. , fiul lui G. și N., născut la data de 19 decembrie 1983 în S. M., cetățean român, studii generale, necăsătorit, fără ocupație, posedă antecedente penale, posesor CI nr 9., eliberată de P. S. M., CNP 1., domiciliat în S. M., str V. C., nr 54, jud Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, prevăzută de art 180 al 2 C pen, cu aplicarea art 75 lit a și c C pen, la pedeapsa închisorii de 1 an și 2 luni.

S-au repus în individualitatea lor pedepsele aplicate prin sentința penală nr

199/(...) a Tribunalului Maramureș, definitivă prin D. penală nr 1058/(...) a

ICCJ:

- pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art 175 al 1 C pen;

- pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art 321 al 1 C pen;

- pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art 322 al 1 C pen;

- pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art 217 al 1 C pen;

În baza art 36 al 1 C pen, s-au contopit pedepsele aplicate prin sentința penală nr 199/(...) a Tribunalului Maramureș, definitivă prin D. penală nr

1058/(...) a ICCJ, (repuse in individualitate), cu pedeapsa aplicată prin prezenta.

În baza art 33 al 1 lit a C pen rap la art 34 al 1 lit b C pen, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 15 ani închisoare și interzicerea pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale a drepturilor prevăzute de art 64 lit a si b C pen.

S-a anulat mandatul de executare a pedepsei emis conform sentinței penale nr 199/(...) din Dosar nr 1999/2009 a Tribunalului Maramureș, definitivă prin decizia penală nr 1058/(...) a ÎCCJ și dispune eliberarea unui nou mandat de executare a pedepsei, conform prezentei.

În baza art.71 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a și lit.b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale a închisorii.

F. I. , fiul lui I. și M.,născut la data de 2 iulie 1988 în S. M., cetățean român, studii generale, necăsătorit, fără ocupație, posedă antecedente penale, posesor CI seria MM nr 2., eliberat de P. S. M., CNP 1., domiciliat în S. M. str V. C. nr 54, jud Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, prevăzută de art 180 al 2 C pen, cu aplicarea art 75 lit a și c C pen, la pedeapsa închisorii de 1 an; ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea liniștii publice prev de art 321 al

1C pen, la pedeapsa închisorii de 1 an și 2 luni.

S-au repus în individualitate pedepsele contopite prin sentința penală nr

2021/(...) a JUDECĂTORIei B. M..

S-a descontopit pedeapsa de 1 an și 4 luni aplicată prin sentința penală

823/(...) a JUDECĂTORIei B. M., în componentele sale : 1 an și 4 luni, 6 luni, 8 luni, 8 luni, 4 luni.

S-a descontopit pedeapsa de 3 ani aplicată prin sentința penală nr 199/(...) a Tribunalului Maramureș, definitivă prin D. penală nr 1058/(...) a ICCJ în componentele sale: 3 ani, 4 luni, 1 an.

În baza art 36 al 1 și 2 C pen, s-au contopit pedepsele aplicate prin sentința penală 823/(...) a JUDECĂTORIei B. M. (1 an și 4 luni, 6 luni, 8 luni, 8 luni, 4 luni.), cu pedepsele aplicate prin sentința penală nr 199/(...) a Tribunalului Maramureș, definitivă prin D. penală nr 1058/(...) a ICCJ, (3 ani, 4 luni, 1 an) , cu pedepsele aplicate prin prezenta ( 1 an și 1 an și 2 luni ).

În baza art 33 al 1 lit a C pen rap la art 34 al 1 lit b C pen, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.

În baza art 83 al 1 C pen, s-a cumulat pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu pedeapsa de 4 luni aplicată prin sentința penală nr 199/(...) a

JUDECĂTORIei S. M., urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de

3 ani și 4 luni închisoare.

S-a anulat mandatul de executare a pedepsei emis conform sentinței penale nr 2021 din (...), dosar nr 7201/2011 a JUDECĂTORIei B. M. și dispune eliberarea unui nou mandat de executare a pedepsei, conform prezentei.

În baza art.71 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a și lit.b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale a închisorii.

Pentru a pronunța această sentință judecătoria a reținut următoarea situație de fapt:

În noaptea de 14/(...), în jurul orei 02,30 - 03,00, partea vătămată S. E. se deplasa singur prin centrul orașului S. M., iar când a ajuns în dreptul magazinului Liliacul, a fost lovit cu pumnii și picioarele de mai multe persoane.

Din cauza loviturilor primite, acesta s-a prăbușit la pământ plin de sânge, iar autorii loviturilor au fugit. I. a durat puțin timp, astfel încât victima nu a putut să riposteze și nu i-a provocat pe agresori. L. provocate părții civile S. E. au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale.

În urma cercetărilor efectuate, au fost identificați autorii agresiunii, în persoana inculpaților.

Toți inculpații au fost în seara zilei de (...) la discoteca S. din S. M., unde au consumat băuturi alcoolice.

La un moment dat, inculpatul F. I. a amenințat persoanele prezente în fața discotecii cu o drujbă pornită, împrejurări în care a intervenit martorul G. T. D., organizatorul discotecii, acesta reușind să-l dezarmeze pe învinuit.

În acel moment persoanele vizate prin gesturile de amenințare descrise anterior, revoltate de cele întâmplate, au sărit pe învinuitul F. I., lovindu-l. Prin amenințarea cu drujba pornită, inculpatul F. I. a tulburat ordinea și liniștea publică, mulți tineri fiind indignați și părăsind discoteca.

După ce s-a terminat incidentul din fața discotecii S., grupul format din inculpații F. I., G. G., R. L., A. G. și P. I. a plecat spre centrul orașului. L. magazinul Liliacul, cei cinci inculpați au observat un tânăr care vorbea la telefon, iar inculpatul F. I. a afirmat că acesta l-a lovit în fața discotecii S..

Primul care a lovit-o pe partea vătămată - parte civilă S. E. a fost inculpatul

F. I., care l-a lovit cu pumnul în zona cefei, după care și ceilalți inculpați au început să-l lovească cu pumnii și picioarele până când acesta a căzut la pământ. I. a durat aproximativ cinci minute, după care inculpații au fugit.

Partea vătămată, căzută inconștientă pe carosabil, a fost găsită la scurt timp de martorul G. T. D. care împreună cu un echipaj al jandarmeriei care patrula în zonă, au luat-o și au transportat-o la S. M. S. M.

Potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 74/17 martie 2008 întocmit de C. medico-legal S. M., partea vătămată S. E. D. a suferit multiple leziuni corporale care au putut fi produse prin loviri active repetate cu corpuri dure și tăietoare, necesitând pentru vindecare îngrijiri medicale timp de 12-14 zile (f.14-15). Ulterior partea vătămată a fost internată la S. M. de U. C. N., unde s-a intervenit chirurgical pentru deviație de sept nazal.

Inculpații au declarat în faza urmăririi penale că l-au lovit pe S. E., confundându-l cu o altă persoană care ar fi participat la scandalul din fața discotecii S..

1. Fapta învinuiților F. I., G. G., R. L. P., A. G. și P. I. C. D., care în noaptea de 14/(...) au lovit cu pumnii și cu picioarele pe partea vătămată S. E. D., cauzându-i leziuni corporale vindecabile în timp de 12-14 zile, constituie infracțiunea de lovire prev. de art. 180 al. 2 c.p., cu aplicarea art. 75 lit.,,a"; c.p.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii constă în acțiunea de lovire, în actele de violență producătoare de suferințe fizice. Urmarea imediată este reprezentată prin suferințele de ordin fizic cauzate persoanei vătămate, iar legătura de cauzalitate dintre fapta și rezultat este dovedită prin probatoriul administrat.

Sub aspectul laturii subiective, inculpații au săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în accepțiunea art. 19 pct. 1 lit a Cod penal. Inculpații a avut reprezentarea faptei și a consecințelor, urmărind acest rezultat.

2. Fapta învinuitului F. I. care în noaptea de 1. martie 2008 aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, în fața Sălii ,,S."; din S. M. a pus în funcțiune un ferăstrău mecanic cu care a amenințat unele persoane care intrau ori ieșeau din discoteca organizată în acel perimetru, constituie infracțiunea de ultraj conta bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prev. de art. 321 al.1 c.p.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii constă în acțiunea inculpatului care, în public, a săvârșit acte sau gesturi, a proferat cuvinte sau expresii și s-a dedat la manifestări prin care s-a adus atingere bunelor moravuri, s-a tulburat liniștea și ordinea publică. Urmarea imediată a constat într-o atingere adusa bunelor moravuri, și provocarea scandalului public.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în accepțiunea art. 19 pct. 1 lit a Cod penal. Inculpatul a avut reprezentarea faptei și a consecințelor, urmărind acest rezultat.

Învinuitul A. G. era minor la data săvârșirii faptei, fiind în vârstă de 16 ani, motiv pentru care cu privire la acesta sunt incidente prevederile art. 99 și următoarele c.p.

Raportat la acest aspect, față de restul învinuiților majori sunt incidente prevederile art. 75 lit.,,c"; c.p.

Pe cale de consecință, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 345 alin. 2 Cod procedură penală, în sensul că faptele săvârșite de inculpați există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța a dispus condamnarea acestora, potrivit dispozitivului.

Împotriva sentinței menționate au declarat recurs inculpații F. I. și

G. G.

Primul recurent a criticat sentința atacată doar sub aspectul omisiunii deducerii celor 199 de zile pe care le-a executat în perioada 8 iunie - 23 decembrie 2010.

La dosar s-a anexat copie de pe sentința penală nr.184 din 26 ianuarie

2012 a JUDECĂTORIei B. M. din care rezultă deducerea perioadei menționate.

Cel de-al doilea recurent a declarat în fața instanței de recurs că își retrage calea de atac.

Examinând recursul declarat de către acesta, Curtea în baza art. 3854 alin.2 C.p.p. rap. la art.369 alin.1 C.p.p., dispoziții potrivit cărora până la închiderea dezbaterilor recurentul își poate retrage recursul, va lua act de retragerea căii de atac.

Examinând recursul declarat de către inculpatul F. I. din perspectiva motivului invocat, Curtea constată următoarele:

Recurentul prin declarația de recurs a invocat doar omisiunea deducerii unei perioade executate dintr-o pedeapsă aplicată ce a fost contopită cu pedeapsa actuală, astfel încât sentința a rămas definitivă sub aspectul stării de fapt reținute, a vinovăției inculpatului și a pedepsei aplicate.

Într-adevăr, prin sentința atacată s-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în temeiul sentinței penale nr.2021/2011 a JUDECĂTORIei B.

M., dispunându-se emiterea unui nou mandat conform sentinței atacate; printr-o sentință ulterioară (f.251 dosar recurs), respectiv sent. pen. nr.184 din 26 ian.2012 a JUDECĂTORIei B. M., s-a dedus durata din pedeapsa executată prin sentința penală nr.2021/2011 în perioada 8 iunie 2010 - 23 decembrie 2010.

Perioada executată în mandatul anulat a fost confirmată de către

Penitenciarul Baia Mare (f.4 dosar recurs).

În consecință, recursul declarat este fondat, iar Curtea în baza art. 36 alin.3 C.p. va deduce din pedeapsa rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința atacată, perioada executată în mandatul anterior anulat, de la 8 iunie 2010 la 23 decembrie 2010.

Va menține restul dispozițiilor sentințe atacate, acestea fiind definitive astfel cum s-a menționat anterior.

Văzând și disp.art.192 alin.2 C.p.p.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :

Admite recursul declarat de inculpatul F. I. împotriva sentinței penale nr.

162 din 16 mai 2012 a JUDECĂTORIei S. M., pe care o casează numai cu privire la omisiunea deducerii din pedeapsa aplicată inculpatului a perioadei executate si rejudecând:

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului F. I. perioada executată din 8 iunie 2010 la 23 decembrie 2010.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul G. G. împotriva aceleiași hotărâri.

Stabilește onorar avocat din oficiu de câte 300 lei pentru fiecare inculpat in favoarea Baroului C., onorarii ce se vor suporta din fondurile M.ui Justiției.

Obliga pe inculpatul G. G. la 400 lei cheltuieli judiciare statului, din care

300 lei onorar avocat oficiu, celelalte cheltuieli rămânând la stat.

Definitivă

Pronunțata in ședința publică din 14 septembrie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

I. C. M. V. C. C. I.

G. M. N.

Red.CV Dact.SzM/4ex. (...)

J..fond. L. M.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1218/2012, Curtea de Apel Cluj