Decizia penală nr. 1498/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA P.Ă NR.1498/R/2012
Ședința publică din 29 octombrie 2012
Instanța compusă din: PREȘEDINTE : M. Ș., judecător JUDECĂTORI : L. M.
G. : M. B.
ANA C.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin
P. - V. T.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul R. D. V. A. împotriva sentinței penale nr.1363 din (...) a JUDECĂTORIei B. M., pronunțată în dosar nr.(...), trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de sfidarea organelor judiciare prev.și ped.de art.272/1 C.pen., cu aplic.art.33 lit.a C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de formulat, Curtea acordă cuvântul părților.
Reprezentantul M.ui P., solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe pentru lămurirea fondului, având în vedere că inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriu pentru infracțiunea de sfidare a organelor judiciare prev.de art.272/1 C.pen., cu aplic.art.33 lit.a C.pen., specificându-se două părți vătămate.
Susține că din cuprinsul încheierii de ședință din data de (...), rezultă că dezbaterile s-au efectuat în condițiile în care se reține o faptă în rechizitoriu și cu care instanța a fost sesizată, cu reținerea art.33 lit.a C.pen., procurorul solicitând condamnarea în acest fel. Pe de altă parte, inculpatul R. D. V. A. prin apărătorul său ales a pus concluzii cu privire la două fapte, o faptă de sfidare a organelor judiciare și o faptă de lovire deși aparent această problemă nu apare ca o schimbare de încadrare juridică, iar în final, instanța condamnă inculpatul pentru două fapte deși nu există vreo dispoziție de schimbare a încadrării juridice și nu există vreo explicație cu privire la situația astfel creată.
Așa fiind, apreciază că există suficiente elemente pentru a considera că din perspectiva lămuririi acuzării și condamnării inculpatului, dreptul la apărare a acestuia a fost încălcat deoarece din scriptele ce constituie procese verbale ale încheierilor de ședință și din conținutul hotărârii raportat la actul de sesizare dedus judecății, rămâne neclară problema încadrării juridice și a numărului de fapte reținute în sarcina inculpatului.
În măsura în care se consideră că acest aspect poate fi rezolvat prin aplicarea în recurs a art.334 C.pr.pen., solicită aplicarea acestor dispoziții și a se constata că starea de fapt dedusă judecății constituie în fapt o încadrare juridică compusă din două infracțiuni, cu reținerea art.33 lit.a C.pen., însă sub rezerva că acest aspect nu mai permite inculpatului efectuarea unei apărări, deși, pe de altă parte, se poate susține și că fiind singura parte recurentă starea sa nu poate fi îngreunată de schimbarea cuantumului pedepsei rezultante ce urmează a fi aplicat. Consideră însă că datorită văditelor neconcordanțe în înțelesul acuzării aduse inculpatului, cauza trebuie trimisă primei instanțe pentru punerea în discuției a problemei procedural și rezolvarea acesteia, cu pronunțarea unei dispoziții care să corespundă textelor de lege reținute de prima instanță.
Cu privire la cuantumul pedepsei aplicate, apreciază că este corect din perspectiva cuantumului pedepselor existente ca limite speciale minime și maxime în textul de lege reținut.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr. 1363 din (...) a JUDECĂTORIei B. M., pronunțată în dosar nr.(...) a fost condamnat inculpatul R. D. V. A., fiul lui V. I. și V. E., născut la data de (...) în B. M., jud. Maramureș, cetățenie română, studii medii, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, fără loc de muncă, necăsătorit, cu domiciliul în B. M., str. T., nr. 4/32, jud. Maramureș, fără antecedente penale, CNP: 1., la pedeapsa închisorii de câte 6 luni pentru săvârșirea infracțiunilor de sfidare a organelor judiciare prev. de art. 272 ind. 1 cod penal (2 fapte).
În baza art. 33 lit. a Cod penal, s-au contopit cele două pedepse în pedeapsa de 6 luni închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II-a cod penal.
În baza art. 81 Cod P. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, iar în baza art. 82 C. P. s-a stabilit un termen de încercare de 2 ani și 6 luni ce urmează a se calcula de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art. 71 al. 5 C.Pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii. În baza art. 359 C.Pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. P. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
S-a constatat că părțile vătămate C. F. B. domiciliat în C., str. C., nr. 2, jud. Maramureș și M. F. V., domiciliat în comuna C. M., sat Vad, nr. 19, jud.
Maramureș nu s-au constituit părți civile în cauză.
În baza art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, s-a obligat inculpatul la plata sumei de 300 de lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că în data de (...), în timp ce părțile vătămate M. F. și C. F. B., agenți de poliție în cadrul Poliției Orașului B. Sprie, partea vătămată C. F. B. a oprit în trafic autoturismul marca Renault Clio cu nr. de înmatriculare (...) la volanul căruia se afla inculpatul R. D. V. A. P. vătămată și-a declinat identitatea și a solicitat inculpatului să-i prezinte documentele, inculpatul prezentând numai asigurarea auto. După efectuarea verificărilor, s-a constatat că inculpatul deținea permis de conducere, iar certificatul de înmatriculare a fost reținut de lucrători de poliție din cadrul Biroului Rutier B. M. pentru folii neomologate pe geamuri.
Pentru aceste motive, partea vătămată M. F. i-a întocmit inculpatului procesul-verbal de contravenție seria CC, nr. 6421729/(...), după care inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind „0";. În momentul în care partea vătămată M. F. a adus la cunoștința inculpatului contravențiile consemnate în procesul-verbal, inculpatul a scris la rubrica destinată obiecțiilor „Agentul Mesteșan are probleme personale cu mine aducându-mi injurii la adresa mea și lovindu-mă. Fac contestație.";, iar apoi a început să adreseze injurii și amenințări la adresa celor 2 agenți de poliției în prezența martorului C. G. M., care la rândul său fusese oprit în trafic.
Starea de fapt astfel cum a fost reținută de instanță s-a probat cu: proces- verbal de sesizare din oficiu (fila 6 din dosarul de urmărire penală), rapoarte
(filele 7, 8, 12, 13 din dosarul de urmărire penală), declarațiile părților vătămate
(filele 9-11, 14-16 din dosarul de urmărire penală, filele 45, 46 din dosarul instanței), declarații martori (filele 17-26 din dosarul de urmărire penală, filele
29, 30, 70, 71 din dosarul instanței), proces-verbal de contravenție (fila 32 din dosarul de urmărire penală), declarația inculpatului (filele 29-31 din dosarul de urmărire penală).
Din declarațiile martorilor audiați atât în cursul cercetării judecătorești, cât și de către organele de urmărire penală, instanța a reținut că inculpatul a adresat injurii celor 2 agenți de poliție spunându-i părții vătămate M. că „. unde locuiește"; și „îi va găsi locuința";, spunându-i totodată și martorului C. G. M. „nu ai văzut nimic";. Aceste declarații se coroborează cu declarațiile date de părțile vătămate. De altfel, inculpatul însuși a recunoscut cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale că a adresat injurii agentului de poliție M. întrucât acesta din urmă ar fi avut un comportament necorespunzător și l-ar fi înjurat, aspect care nu a fost dovedit cu nici un mijloc de probă administrată în cauză.
În drept, faptele inculpatului R. D. V. A., care, în data de (...), fiind oprit în trafic pe str. C. din B. Sprie, a întrebuințat cuvinte insultătoare și amenințări la adresa părților vătămate M. F. și C. F. B., agenți de poliție care se aflau în exercițiul funcțiunii, întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni de sfidare a organelor judiciare, fapte prev. de art. 271 ind.1 Cod penal.
La individualizarea și dozarea pedepselor instanța a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite ( de la 3 luni la 1 an închisoare sau amendă), împrejurările săvârșirii faptelor (inculpatul a avut un comportament necorespunzător adresând injurii și amenințării unor agenți de poliție care se aflau în timpul exercitării atribuțiilor, după ce a fost oprit în mod regulamentar în trafic), dar și persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale.
Pentru aceste considerente, instanța, a condamnat pe inculpatul R. D. V.
A., la pedeapsa închisorii de câte 6 luni pentru săvârșirea infracțiunilor de sfidare a organelor judiciare prev. de art. 272 ind. 1 cod penal (2 fapte).
În baza art. 33 lit. a Cod penal, s-au contopit cele două pedepse în pedeapsa de 6 luni închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II-a cod penal, având în vedere împrejurarea că exercițiul unei funcții publice precum și al unei funcții care implică exercițiul autorității de stat sunt incompatibile cu o condamnare pentru săvârșirea unei infracțiuni.
Plecând de la scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. P. apreciind că acesta se poate realiza și fără privare de libertate instanța având in vedere că sunt întrunite condițiile din art. 81 C. P., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru un termen de încercare de 2 ani și 6 luni stabilit potrivit art. 82 din Codul P. atrăgând inculpatului atenția asupra faptului că nerespectarea cerințelor legale din art. 83 C. P. atrage revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 al. 5 C.Pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.
S-a constatat că părțile vătămate C. F. B. și M. F. V., nu s-au constituit părți civile în cauză.
În baza art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, s-a obligat inculpatul la plata sumei de 300 de lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva mai sus menționatei sentințe a declarat recurs în termenul legal inculpatul R. D. V. A. fără însă a indica motivele de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii atacate.
Analizând recursul declarat prin prisma probatoriului administrat și a dispozițiilor art. 3856 alin.3 C.pr. pen., Curtea constată că acesta este nefondat urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Instanța ierarhic inferioară, coroborând în mod judicios materialul probator administrat atât în faza de urmărire penală, cât și cu ocazia cercetării judecătorești, a stabilit o stare de fapt conformă cu realitatea constând în aceea că în data de (...) fiind oprit în trafic pe str.C. din B. Sprie, a întrebuințat cuvinte insultătoare și amenințări la adresa părților vătămate M. F. și C. F., agenți de poliție care se aflau în exercițiul funcțiunii.
Astfel, conform declarațiilor părților vătămate și ale martorilor M. B. I.-f.29, C. G. M. -., H. I. M. -., I. R.-f.71, precum și din cuprinsul procesul verbal de sesizare din oficiu, din rapoartele întocmite de către părților vătămate, din procesul verbal de constatare a contravenței seria CC nr.6421729-f.32 d.u.p și din declarațiile inculpatului din faza de urmărire penală, rezultă fără putință de tăgadă că inculpatul recurent a comis infracțiunile de sfidarea a organelor judiciare prev. de art.2721 C. pen. -2 fapte-, nemulțumit de faptul că fiind oprit în trafic în timp ce conducea autoturismul marca Renult Clio cu nr. de înmatriculare (...) și constatându-se unele nereguli în legătură cu foliile neomologate care le avea aplicate pe geamuri și fiind sancționat contravențional pentru acest lucru, a adresat injurii și amenințări de genul știu eu unde locuiești și îți voi găsi casa și nu ai văzut nimic.
Încadrarea juridică dată faptelor reținute în sarcina inculpatului recurent este corectă și extrem de clară și că dreptul la apărare al inculptului a fost respectat pe parcursul întregii proceduri .
Vom observa că prin rechizitoriul P. de pe lângă J. B. mare s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru comiterea infracțiunii de sfidare a organelor judiciare prev. de art.2721 C. pen. cu aplicarea art.33 lit.a C. pen. constând în aceea că inculpatul R. D. V. A. a întrebuințat cuvinte insultătoare și amenințări la adresa a 2 părți vătămate M. F. șiC. F. B. , care se aflau în exercițiul funcțiunii. Această formulă duce la concluzia rezonabilă și absolut logică că este vorba de 2 fapte de sfidare a organelor judiciare prev. de art.2721 C. pen., fiind vorba de 2 subiecți pasivi.
Din studiul aprofundat al materialului probator administrat nu a rezultat nici un moment faptul că atitudinea ilicită a inculpatului ar fi constat în agresarea fizică a vreuneia din părțile vătămate, ci doar în insulte și amenuințări îndreptate împotriva acestora.
Dreptul la apărare al inculpatului a fost respectat, așa cum am arătat și anterior, pe tot parcursul procesului penal. Acestuia i-a fost admisă cererea de amânare formulată la termenul de judecată din data de (...) în vederea angajării unui apărător ales, la termenul din (...) a fost admisă cerea de amânare formulată de apărătorul ales al inculpatului .Cauza a suferit o nouă amânare la data de (...) datorită lipsei inculpatului,care a fost citat cu mandat de aducere tocmai în vederea audierii sale de către instanța de judecată deși, potrivit art.291 C. pr. pen., formulând cerere de amânare și având avocat ales, avea termen în cunoștință și ca atare nu mai trebuia citat considerându-se că are cunoștință de procesul derulat împotriva sa. Părțile vătămate și martorii din prezenta cauză au fost audiați în condiții de oralitate și contradictorialitate, în prezența apărătorului ales al inculpatului care le-a putut adresa întrebări.
Inculpatul nu a fost audiat nici de instanța fondului și nici de cea de control judiciare deoarece nu a indicat noua sa adresă, deși avea această obligație, procesul verbal de îndeplinire a mandatului de aducere cu privire la acesta constatând că nu mai locuiește la adresa indicată organelor de poliție cu prilejul audiereii sale.
Toate aceste aspecte invederate anterior conduc la concluzia că inculpatul nu a dorit să fie prezent în fața autorităților judiciare și nicidecum nu i s-a adus vreo atingere drepturilor sale procesuale.
Pedepsele aplicate inculpatului recurent de câte6 luni închisoare au fost just individualizate având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prev. de art.72 C. pen., gradul de pericol social concret al faptelor deduse judecății, împrejurările în care acestea au fost comise, persoana inculpatului și atitudinea acestuia pe parcursul procesului penal, lipsa antecedentelor penale.
În mod legal și temeinic, apreciind, raportat la datele concrete ale cauzei deduse judecății și la persoana inculpatului, că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 6 luni pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, atrăgându-i-se atenția inculpatuluzi asupra art.83 C. pen.
Constatând că nu există motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii recurate Curtea, în baza art.38515pct.1 lit.b C. pr. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpatul R. D. V. A., conform dispozitivului.
Văzând și prev. art.192 alin.2 C. pr. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul R. D. V. A., domiciliat în B. M., str. T. nr. 4/32 jud. Maramureș. împotriva sentintei penale nr. 1363 din
6 iunie 2012 a JUDECĂTORIei B. M..
Obligă pe recurentul inculpat să plătească în favoarea statului suma de
400 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 29 octombrie 2012 .
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, G., M. Ș. L. M. ANA C. M. B.
Red .MS/dact.VR
2 ex./(...) jud.fond C. R.
← Decizia penală nr. 1218/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 956/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|