Decizia penală nr. 1233/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR.1233/R/2012
Ședința publică din 18 septembrie 2012
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : I. M.,judecător
JUDECĂTORI : V. V. A.
: L. H.
G. : L. C.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. S. D.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul B. M. O., împotriva sentinței penale nr.808/(...), pronunțată în dosar nr. (...) al JUDECĂTORIei B. M., inculpatul fiind trimis în judecată prin R. P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și furt calificat, prevăzute de art.
208 alin. 1 Cod penal, art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e, g, i Cod penal, art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și art.
37 lit. a Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul B. M. O. personal asistat de apărător ales, av.Todea Emil, din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind părțile civile Z. I. și O. A. Ș.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, în instanță se prezintă av.Paul Purcărin în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, av.P.escu Roman Mihnea, din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, care solicită acordarea onorariului avocațial parțial din oficiu pentru studierea dosarului și prezentarea la termenul de judecată.
Apărătorul inculpatului, solicită în probațiune, efectuarea unei adrese în vederea comunicării unei fișe de cazier judiciare pentru inculpat. De asemenea, solicită efectuarea unei adrese către Judecătoria Baia Mare pentru a comunica o copie de pe sentința penală nr.2257/(...) prin care a fost o dată contopită pedeapsa de 5 ani închisoare, pedeapsă care a mai fost contopită prin sentința atacată cu recurs. Totodată, solicită efectuarea unei adrese și la Judecătoria Oradea pentru a comunica o copie de pe sentința penală nr.1137/2007 rămasă definitivă prin decizia penală nr.98/R/2009 pentru a constata că această infracțiune este concurentă cu celelalte fapte care au fost contopite.
Reprezentantul P., apreciază că actele existente la dosar permit pronunțarea pe recursul inculpatului astfel că se opune efectuării acestor adrese.
Instanța, deliberând, apreciază că actele existente la dosar permite instanței să dea o hotărâre pe fondul recursului.
Apărătorul inculpatului, depune la dosar o cope de pe biletul de liberare nr.D/2656/2012.
Nefiind alte cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se constate că în mod greșit prima instanță, atunci când a dispus contopirea pedepsei de doi ani închisoare cu executare cu pedeapsa de cinci ani închisoare, faptă care a făcut obiectul sentinței penale nr.1137/2007, rămasă definitivă prin decizia penală nr.98/R/2009 a Curții de A.
O., instanța a aplicat o pedeapsă rezultantă de cinci ani închisoare. Această pedeapsă rezultantă a mai fost contopită prin sentința penală nr.2257/2011 a
JUDECĂTORIei B. M.. Astfel, solicită descontopirea pedepsei rezultante de 6 ani închisoare, să se pună în reindividualizarea lor pedepsele aplicate, să se constate că pedeapsa de doi ani închisoare se află în concurs cu celelalte fapte iar în temeiul art.88 C.penal să se deducă pedeapsa executată. Dacă se apreciază că aceste operațiuni urmează a fi făcute de prima instanță, solicită trimiterea cauzei spre rejudecare.
Reprezentantul P., consideră că prima instanță a procedat corect atunci când a contopit pedepsele de doi ani din prezentul dosar cu pedeapsa de cinci ani însă problema a apărut pentru că nu s-a dedus perioada executată. Din acest punct de vedere recursul inculpatului este admisibil.
Inculpatul B. M., având ultimul cuvânt, arată că atunci când a fost condamnat la pedeapsa de doi ani, era în penitenciar unde executa o pedeapsă de
6 ani, executând din această pedeapsă, 5 ani și 5 luni. Achiesează concluziile puse de apărătorul său.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 808 din 29 martie 2012 a JUDECĂTORIei B. M., pronunțată în dosarul nr. (...), a fost condamnat inculpatul B. M. O., CNP 1., fiul lui Ș. și R. S., n.la (...) în Turda, jud.C., cetățean român, studii 10 clase și șc.profesională, căsătorit, stagiul militar satisfăcut,fără ocupație și loc de muncă, domiciliat în O., str.T. nr.35, jud.Bihor, în prezent deținut în Penitenciarul Gherla, recidivist, pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat prev.de art:
- 208 al.1, 209 al.1, lit.e, g, i C.penal, cu aplicarea art.37 lit.a C.penal și art.320 ind.1 C.pr.penală la 2 ani închisoare.
- 208 al.1, 209 al.1, lit.e, g, i C.penal, cu aplicarea art.37 lit.a C.penal, după schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunile de furt calificat prev.de art.208 al.1, 209 al.1, lit.e, g, i C.penal și furt, prev.de art.208 al.1 C.penal, ambele cu aplicarea art.37 lit.a c.penal și art.33 lit.a C.penal, prezenta infracțiune cu aplicarea art.320 ind.1 C.pr.penală, la 2 ani închisoare.
În temeiul art.33 lit.a, 34 lit.b C.penal s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta, rezultanta fiind de 2 ani închisoare.
În baza art.39 al.1 C.penal s-a contopit pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin S., rămasă definitivă prin D. a CA O., cu pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 5 ani închisoare, în regim de detenție.
Cu aplicarea art.71 și 64 lit.a, teza II C.penal.
În baza art.14 C.pr.penală, art.998 C.civil a fost obligat inculpatul să plătească părților civile Z. I. din D. nr.913, Maramureș, suma de 7.500 lei, respectiv O. A. Ș. din B. M., str.M. nr.7/10, Maramureș suma de 2000 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art.109 C.pr.penală s-a restituit părții vătămate Z. I. din D. nr.913, calculatorul de bord tip Audi, (defect) cod 03G906016GN, aflat la camera de corpuri delicte a instanței și înregistrat în registru sub nrt.20/2011.
În temeiul art.191 al.1 C.pr.penală a fost obligat inculpatul la 600 lei, cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei, onorariul parțial al avocatului din oficiu D. M..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare, nr. 4. al P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare a fost trimis în judecată inculpatul B. M. O. pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prevăzută de art. 208 al.1, 209 al.1, lit.e, g, i C.penal, cu aplicarea art.37 lit.a C.penal; art.208 al.1, 209 al.1, lit.e, g, i C.penal, cu aplicarea art.37 lit.a C.penal, și furt, prev.de art.208 al.1 C.penal, cu aplicarea art.37 lit.a C.penal și art.33 lit.a C.penal.
S-a reținut în sarcina acestuia că în perioada noiembrie 2009-august
2010, din loc public și prin efracție, a sustras bunuri aparținând părților vătămate Z. I. și O. A. Ș.
Inculpatul a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată prin actul de inculpare, solicitând judecarea lui în baza procedurii simplificate prevăzută de art. 320 ind. 1 Cod procedură penală.
Trecând la soluționarea cauzei, în baza probelor administrate de parchet, și însușite de inculpat conform disp.art.320 ind.1 din Codul procedură penală, instanța a reținut următoarele:
1. Inculpatul B. M. O. locuiește în O.. În noaptea de 5/(...), în jurul orelor
1:00-2:00, inculpatul B. M. O. a venit în municipiul B. M., județul Maramureș, din municipiul O., cu o mașină de ocazie, cu intenția de a sustrage un calculator de bord dintr-un autoturism marca Audi pe care să-l valorifice ulterior.
În timp ce se deplasa pe Bd. D. din B. M., inculpatul a observat parcat autoturismul marca Audi A4 cu numărul de înmatriculare (...) aparținând părții vătămate Z. I.
D. ce s-a asigurat că nu este văzut de vreo persoană, inculpatul, cu ajutorul unui dispozitiv metalic pe care l-a avut asupra sa, a forțat butucul portierei stânga a autoturismului, a pătruns în interior și a deschis capota de la compartimentul motor de unde a sustras calculatorul de bord al mașinii.
Cu bunul sustras, inculpatul a părăsit locul faptei întorcându-se în orașul
O., tot cu o mașină de ocazie.
Acest calculator de bord a fost identificat ulterior de către lucrătorii I.P.J.
C. la data de 13 august 2010, în autoturismul marca Audi cu numărul de înmatriculare (...), aparținând inculpatului B. M. O.
Prejudiciul cauzat părții vătămate Z. I. este în cuantum de 7.500 lei, sumă cu care se constituie parte civilă în cauză.
2. În noaptea de 11/(...), în jurul orelor 2:00-3:00, inculpatul B. M. O. a ajuns în municipiul B. M., din municipiul O., cu o mașină de ocazie, cu intenția de a sustrage un autoturism.
În timp ce se plimba pe strada M. din municipiul B. M., a observat parcat autoturismul marca VW Passat cu numărul de înmatriculare 6080 B. D. ce s-a asigurat că nu este văzut de vreo persoană, cu ajutorul unui dispozitiv metalic pe care l-a avut asupra sa, a smuls butucul portierei stânga față a mașinii și a pătruns în interior. A deschis capota de la compartimentul motor și după ce a schimbat calculatorul de bord al mașinii cu unul similar ce l-a avut asupra sa, pregătit anterior pentru a putea sustrage autoturismul, a rupt contactul mașinii, iar cu ajutorul unei șurubelnițe a pornit motorul.
Cu mașina sustrasă, inculpatul s-a deplasat în orașul S. M. unde a depozitat mașina într-un garaj pe care l-a închiriat anterior, situat pe strada G., din același oraș. Din autoturismul sustras, inculpatul B. M. O. a sustras mai multe bunuri, respectiv o trusă medicală, o trusă de scule, un stingător și două triunghiuri reflectorizante.
Trusa de scule reclamată de partea vătămată O. A. Ș. ca fiind sustrasă din mașina sa a fost găsită la data de 14 august 2010 în autoturismul marca Audi cu număr de înmatriculare (...), aparținând inculpatului B. M. O.
Prejudiciul cauzat părții vătămate O. A. Ș. este în cuantum de 25.000 de lei, recuperat parțial, iar acesta se mai constituie parte civilă cu suma de 2.000 lei
În drept, fapta inculpatului B. M. O., care în noaptea de 5/(...), din loc public, prin efracție, a sustras calculatorul de bord din autoturismul marca Audi A4 cu numărul de înmatriculare (...) aparținând părții vătămate Z. I., în scopul însușirii pe nedrept, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev.de art. 208 al.1, 209 al.1, lit.e, g, i C.penal, cu aplicarea art.37 lit.a C.penal, pentru care instanța îi aplică inculpatului pedeapsa de 2 ani închisoare.
Fapta aceluiași inculpat, care în noaptea de11/(...), din loc public, prin efracție, a sustras autoturismul marca VW Passat cu numărul de înmatriculare
6080 BNX aparținând părții vătămate O. A. Ș., din care ulterior și-a însușit diverse bunuri, în scopul însușirii pe nedrept, a întrunit elementele constitutive
ale infracțiunii de furt calificat, prev.de art. 208 al.1, 209 al.1, lit.e, g, i C.penal, cu aplicarea art.37 lit.a C.penal, motiv pentru care instanța, în temeiul art.334
C.pr.penală schimbă încararea juridică a faptelor de furt prev.de art.208 al.1
C.penal, cu aplicarea art.37 lit.a C.penal și furt calificat prev.de art.208 al.1, 209 al.1 lit.e, g, i C.penal, cu aplicarea art.37 lit.a C.penal, aplicând inculpatului pentru comiterea acestei infracțiuni pedeapsa de 2 ani închisoare.
În temeiul art.33 lit.a, 34 lit.b C.penal s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta, rezultanta fiind de 2 ani închisoare.
Întrucât faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul în prezenta cauză au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie (înainte de începerea executării), primul termen al recidivei constituindu-l pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin S., rămasă definitivă prin D. a CA O., instanța, în baza art.39 al.1 C.penal a contopit pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin S., rămasă definitivă prin D. a CA O., cu pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute rezultanta de 5 ani închisoare, în regim de detenție.
S-a anulat mandatul de executare emis în baza sentinței nr. S., în a cărei executare se află inculpatul în prezent, executarea începând la data de (...).
Având în vedere că, contopirea s-a făcut în baza dispozițiilor privind recidiva, perioada executată până în prezent din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin Sp. S., nu s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta.
Cu aplicarea art.71 și 64 lit.a, teza II C.penal.
La individualizarea judiciară a pedepsei și a modului de executare, instanța a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei, apreciat în raport cu modalitatea concretă în care aceasta a fost comisă. S-a mai avut în vedere valoarea ridicată a prejudiciului cauzat, precum și faptul că inculpatul este recidivist.
De asemenea, s-a avut în vedere atitudinea procesuală a inculpatului care a ales să beneficieze de procedura simplificată prev.de art.320 ind.1 din
C.pr.penală, condiții în care limitele pedepsei au fost reduse cu o treime.
În baza art.14 C.pr.penală, art.998 C.civil a fost obligat inculpatul să plătească părții civile Z. I., suma de 7.500 lei.
În același temei a fost obligat inculpatul să achite părții civile O. A. Ș. suma de 2000 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art.109 C.pr.penală s-a restituit părții vătămate Z. I. din D. nr.913, calculatorul de bord tip Audi, (defect) cod 03G906016GN, aflat la camera de corpuri delicte a instanței și înregistrat în registru sub nr.20/2011.
Văzând și dispozițiile art.191 al.1 Cod procedură penală, privind cheltuielile judiciare datorate statului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul B. M. O., solicitând prin apărătorul său casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se constate că în mod greșit prima instanță, atunci când a dispus contopirea pedepsei de doi ani închisoare cu executare cu pedeapsa de cinci ani închisoare, faptă care a făcut obiectul sentinței penale nr.1137/2007, rămasă definitivă prin decizia penală nr.98/R/2009 a Curții de A. O., instanța a aplicat o pedeapsă rezultantă de cinci ani închisoare. Această pedeapsă rezultantă a mai fost contopită prin sentința penală nr.2257/2011 a JUDECĂTORIei B. M.. Astfel, solicită descontopirea pedepsei rezultante de 6 ani închisoare, să se pună în reindividualizarea lor pedepsele aplicate, să se constate că pedeapsa de doi ani închisoare se află în concurs cu celelalte fapte iar în temeiul art.88 C.penal să se deducă pedeapsa executată. Dacă se apreciază că aceste operațiuni urmează a fi făcute de prima instanță, solicită trimiterea cauzei spre rejudecare.
Analizând sentința atacată,pe baza actelor și lucrărilor dosarului,Curtea va constata că recursul este întemeiat.
Astfel,se constată că ,prima instanță nu a finalizat operațiunile juridice ce se impun în speță,raportat la împrejurarea că prin S. penală nr.2257/2011 a
JUDECĂTORIei B. M. (f.18) acea pedeapsă de 5 ani închisoare aplicată prin S. penală
1137/(...) a JUDECĂTORIei O. a mai fost contopită cu alte pedepse ce i-au fost aplicate inculpatului prin mai multe sentințe ,aplicându-i se pedeapsa finală de 6 ani închisoare,din care a și executat o anumită perioadă de timp potrivit adresei de la f.20. Prin urmare,se impune descontopirea pedepsei rezultante de 6 ani închisoare, să se pună în reindividualizarea lor pedepsele aplicate, să se constate că pedeapsa de doi ani închisoare se află în concurs cu celelalte fapte iar în temeiul art.88 C.penal să se deducă pedeapsa executată.
Prin urmare,întrucât toate aceste operațiuni juridice necesare pentru a lămuri situația inculpatului nu se pot efectua direct în recurs,privând astfel inculpatul de singura cale de atac,Curtea va admite recursul inculpatului , va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe care va trebui să verifice care dintre pedepse sunt aplicate pentru fapte concurente și care atrag starea de recidivă, pentru a efectua operațiunile juridice ce se impun în speță.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de inculpatul B. M. O., împotriva sentinței penale nr. 808 din 29 martie 2012 a JUDECĂTORIei B. M. pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, Judecătoria Baia Mare.
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 50 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 18 septembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. M. V. V. A. L. H.
G.,
L. C.
Dact.I.M./Dact.S.M
3 ex./(...) J..fond. E. G.
← Decizia penală nr. 1358/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1564/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|