Decizia penală nr. 1358/2012, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R.
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)/a6
DECIZIA PENALĂ NR.1358/R/2012
Ședința publică din 04 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B., judecător
JUDECĂTORI: V. G.
D. P.
G.: D. S.
Direcția de I. a I. de C. O. și T., S. T. C. reprezentat prin procuror:
DORU DOBOCAN
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul C. M. împotriva încheierii penale din 26 septembrie 2012 a T.ui M., pronunțată în dosar nr.(...), având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, av.D. M. Contra, în substituirea av.Ovidiu Chindriș, din Baroul Maramureș, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care apărătorul inculpatului depune la dosar motivele de recurs formulate de avocatul titular,
Chindriș Ovidiu.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună, în principal, revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului, iar în subsidiar, înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
În susținerea recursului, arată că până la acest moment al cercetării judecătorești, nu există la dosar probe certe din care să rezulte vinovăția inculpatului pentru comiterea infracțiunii de introducere în țară de droguri de risc. În speță nu se poate vorbi de înfrângerea principiului in dubio pro reo și a prezumției de nevinovăție. Prin prisma art.136 C.pr.pen. măsurile preventive trebuie luate în funcție de scopul acestora, respectiv pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal sau împiedicarea inculpatului de a se sustrage cercetărilor.
Față de inculpat ar fi suficient să se ia o măsură mai puțin restrictivă, cum ar fi obligarea de a nu părăsi localitatea, în condițiile în care este arestat de o perioadă lungă de timp și mai ales având în vedere împrejurarea că față de alți doi inculpați din dosar s-a luat această măsură preventivă, ori pentru egalitate de tratament și echitate, respectiv pentru a da posibilitatea inculpatului să-și formuleze apărările, se impune ca și acesta să fie pus în libertate.
Solicită, ca la pronunțarea soluției, să se țină seama de motivele de recurs depuse la dosar de apărătorul titular.
Reprezentantul Parchetului solicită în temeiul art. 38515 pct.1 lit.b
Cod pr.pen. respingerea ca nefondat a recursului formulat de inculpatul
C. M. și menținerea încheierii penale din data de 26 septembrie
2012 a T.ui M. prin care s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, ca legală și temeinică. Apreciază că în mod temeinic instanța de fond a constatat că se impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, întrucât temeiurile prev. de art. 143
Cod pr.pen. și art. 148 lit.f Cod pr. pen.care au determinat luarea aceste măsuri, subzistă și în prezent.
În ceea ce privește condițiile prev. de art. 143 Cod pr.pen. arată că există la dosar indicii și probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat.
În ceea ce privește dispozițiile art. 148 lit. f Cod pr.pen. arată că prima teză a acestui text de lege este realizată având în vedere că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani închisoare. De asemenea, apreciază că și teza a II-a art. 148 lit.f Cod pr.pen. este îndeplinită având în vedere că lăsarea în libertate a inculpatului în acest moment prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Solicită să se aibă în vedere că situația inculpatului C. M. este distinctă față de ceilalți inculpați, având în vedere că acesta a introdus droguri în țară și a implicat-o și pe mama sa în activitatea infracțională.
Judecarea inculpatului în stare de libertate prezintă pericol pentru ordinea publică prin impactul negativ ce se creează în rândul membrilor colectivității fapta comisă de inculpat.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate, pentru egalitate de șansă cu ceilalți inculpați, fiind arestat de 9 luni și 20 zile.
C U R T E A,
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului, constată că Tribunalul Maramureș prin încheierea penală din 26 septembrie 2012, în temeiul art. 3002 raportat la art. 1. Cod procedură penală a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului C. M. (fiul lui V. și N., născut la (...) în Vișeu de Sus, CNP 1., domiciliat în Vișeu de Sus str. Tăului nr. 55 județul M., arestat preventiv, aflat în Penitenciarul Gherla) măsură pe care a menținut-o pentru următoarele 60 de zile.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 99-D/P/2011 al Direcției de I. a I. de C. O. și
T. - B. T. M. au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv inculpații C. M., C. A. V. și K. N., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr.
143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, trafic de droguri de mare risc în forma introducerii lor în țară prevăzută de art. 3 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, deținere de droguri de risc fără drept în vederea consumului propriu prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu fără drept prevăzută de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal (inculpatul C. M.), infracțiunile de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. 1 din
Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal (inculpații C. A. V. și K. N.).
În sarcina inculpatului C. M. s-a reținut că, în cursul anului 2011, s-ar fi implicat activ în comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc, el fiind cel care se deplasa în Spania de unde procura în mod repetat atât cannabis cât și cocaină. C. M. ar fi introdus apoi, fără drept, în mod repetat, diferite cantități din drogurile respective în R. pe care le depozita în mai multe locații situate pe raza județului M.. De aici, pe baza cererii pe care o avea din partea consumatorilor printre care își crease relații, inculpatul C. M. ar fi distribuit ulterior drogurile pentru vânzare, fie direct, fie prin intermediul inculpatului C. A. și a altor învinuiți, un rol avându-l inculpata K. N., aceasta primind indicații telefonice directe de le fiul ei cu privire la modul în care trebuia să porționeze cantitățile de droguri pe care urma să le remită mai departe celorlalți inculpați din anturajul lui C.
Arestarea preventivă a inculpatului a fost dispusă în condițiile art.
143 Cod procedură penală, existând indicii care să justifice presupunerea că acesta a comis faptele ce i s-a reținut în sarcină.
Așa cum, la termenul din 31 iulie 2012, instanța a constatat că a subzistat temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive și la acest termen de judecată sunt incidente dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală cu privire la inculpatul C. M. P., nu s-a modificat niciun aspect avut în vedere de instanță când s-a pronunțat asupra menținerii arestului preventiv la termenul anterior întrucât, deși au fost citați martori și s-au încuviințat alte cereri în probațiune, la data de (...) s-a dispus amânarea cauzei din motive obiective. Mai mult, tribunalul a constatat că nu a fost depășit nici termenul rezonabil pentru care se poate dispune o asemenea măsură, date fiind circumstanțele concrete ale cauzei de față.
În consecință, în virtutea considerentelor expuse mai sus, tribunalul a apreciat că dispozițiile art. 302 ind. 2 și 160 ind. b din Codul de procedură penală sunt incidente în speța de față, respectiv că față de inculpat se impune a fi menținută măsura arestării preventive.
Împotriva încheierii tribunalului a declarat recurs inculpatul C. M. solicitând casarea acesteia și rejudecând, să se dispună revocarea arestului preventiv cu consecința punerii de îndată în libertate, neexistând probe și indicii temeinice care să justifice privarea sa de libertate.
Apărătorul inculpatului a apreciat că se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea vizată de art.145 C.
Curtea examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Prin încheierea penală nr.652/(...) a T.ui M., s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților C. M., C. A. V. și K. N., pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, trafic de droguri de mare risc în forma introducerii lor în țară prevăzută de art. 3 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, deținere de droguri de risc fără drept în vederea consumului propriu prevăzută de art. 4 alin.
1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu fără drept prevăzută de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art.
41 alin. 2 Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal
(inculpatul C. M.), infracțiunile de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal (inculpații C. A. V. și K. N., constând în aceea că în cursul anului 2011, inculpatul C. s-ar fi implicat activ în comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc, el fiind cel care se deplasa în Spania de unde procura în mod repetat atât cannabis cât și cocaină. C. M. ar fi introdus apoi, fără drept, în mod repetat, diferite cantități din drogurile respective în R. pe care le depozita în mai multe locații situate pe raza județului M.. De aici, pe baza cererii pe care o avea din partea consumatorilor, printre care își crease relații, inculpatul C. M. ar fi distribuit ulterior drogurile pentru vânzare, fie direct, fie prin intermediul inculpatului C. A. și a altor învinuiți, un rol avându-l inculpata K. N., aceasta primind indicații telefonice directe de le fiul ei cu privire la modul în care trebuia să porționeze cantitățile de droguri, pe care urma să le remită mai departe celorlalți inculpați din anturajul lui C.
Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Maramureș, sub nr.(...) iar la primul termen de judecată în camera de consiliu, instanța de fond a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive prin prisma disp.art. 3001 C.
Cu această ocazie, s-a constatat de către Tribunalul Maramureș că luarea măsurii arestării preventive s-a făcut cu respectarea normelor legale prev. de art.136 raportat la art.143 C. și că în privința recurentului este incident cazul de arestare prev. de art.148 lit. f C.
Deși inculpatul recurent a negat presupunerea rezonabilă că ar fi comis faptele, probele și indiciile temeinice rezultă din declarațiile martorilor cu identitate protejată Diniță Răzvan, Nicolciuc Robert,
Zelujec Flaviu Ciprian, Dragoș M. Ionuț, Fejes Răzvan D., Sorohan I., O. D.el, Cherecheș I., coroborate cu declarațiile inculpatului recurent.
Stabilirea vinovăției inculpatului recurent urmează a se face desigur numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, probațiunea administrată în faza urmăririi penale, pune însă în evidență existența unor indicii temeinice în înțelesul art.143 cod proc.pen. care justifică luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de acesta.(cazul
Fox, Campbell și Hartley vs UK).
Pericolul social concret rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată cât și din activitatea infracțională desfășurată de acesta.
Menținerea stării de arestare preventivă a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestuia la un proces echitabil, el având posibilitatea de a cere și administra toate probele considerate necesare pentru a demonstra lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.
Potrivit art.5 pct.1 din Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 23 din Constituția României, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost arestat în vederea aducerii lui în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.
În plus, curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO „factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie";, măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al C.
De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând
„suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune"; măsura arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.
Aprecierea probelor se va face de către instanța de fond sub aspectul reținerii sau nu a vinovăției inculpatului.
În această fază a recursului, instanța nu are abilitatea de a cenzura corectitudinea administrării probelor de către organele de anchetă și nici de a verifica apărări care țin de fondul cauzei. Până la dovada contrarie, probele administrate de procuror nu pot fi înlăturate de către instanța sesizată cu luarea unei măsuri preventive.
Potrivit disp.art.3001 alin.3 C., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța, menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă sau potrivit alin.2 al aceluiași articol, dacă constată că temeiurile care au determinat arestarea au încetat, sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere, revocarea măsurii arestării preventive.
În cauza de față, nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate și în consecință, ceea ce curtea trebuie să analizeze, sunt temeiurile care au determinat arestarea preventivă și dacă acestea impun sau nu, în continuare, privarea de libertate.
În privința indiciilor temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul este autorul infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, acestea au fost analizate în mod definitiv la momentul luării măsurii arestului preventiv și nu s-au modificat până la sesizarea instanței prin rechizitoriu și nici până la soluționarea prezentului recurs.
Susținerea curții este justificată în cele ce preced și de legislația europeană (cazul Saadi contra Regatului Unit și Ambruszkiewicz contra Poloniei din 4 mai 2006, Vrencev contra Serbiei din 23 septembrie 2008, Ladent contra Poloniei din 18 martie 2008), în care se statuează necesitatea detenției raportat la infracțiunile comise de inculpat și totodată, existența unei proporționalități a detenției raportat la alte măsuri, mai puțin stringente, conform Codului de procedură penală român, măsurile vizate de art.145 și 1451.
În speța de față, menținerea măsurii arestării preventive a recurentului este justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor.
Prin prisma acestor împrejurări, curtea apreciază că lăsarea recurentului în libertate în acest moment procesual ar putea influența cercetarea judecătorească.
Conform hotărârilor Contrada contra Italiei din 24 august 1998; Labita contra Italiei din 6 aprilie 2004; Calleja contra Maltei din 7 aprilie
2005, în prezenta cauză, s-a dovedit că persistența în timp a motivelor plauzibile că inculpatul este bănuit de comiterea unor infracțiuni, este o condiție pentru menținerea detenției.
Dincolo de aspectul factual, existența motivelor plauzibile de a bănui că recurentul ar fi comis faptele, impune în sensul art.5 paragraf 1 lit.c din Convenția europeana, ca acestea să poată fi, în mod rezonabil, încadrate într-unul din textele Codului penal sau legi speciale, care incriminează anumite tipuri de comportament, ceea ce s-a și realizat în prezentul dosar, infracțiunile imputate recurentului fiind prevăzute în legea specială 143/2000.
În speța de față, există bănuieli rezonabile în sensul că faptele pentru care este cercetat recurentul, constituiau infracțiuni la momentul în care s-au produs, și al trimiterii în judecată (cauza Wloch contra Poloniei din 19 octombrie 2000).
Prin prisma legislației CEDO s-a dovedit în afara oricărei îndoieli că scopul măsurii arestării recurentului a fost acela de a-l prezenta autorității competente conform art.5 paragraf 3 din CEDO, verificându-se de către instanțe independente și imparțiale, legalitatea măsurii arestării și ulterior menținerea acesteia.(cauza Benham contra Regatului Unit
1996; Jecius contra Lituaniei 2000; Nevmerzhitsky contra Ucrainei
2005).
Contrar celor susținute de recurent prin apărătorul său și personal, în cauză, sunt îndeplinite condițiile cerute de art.143, 146 și
148 lit. f C., Tribunalul Maramureș apreciind corect asupra necesității menținerii stării de arest a acestuia.
Condiția pericolului public, solicitată de lege există și ea pentru inculpat, acest pericol rezultând, din gravitatea faptelor de care recurentul este învinuit.
Potrivit art.148 lit.f măsura arestării poate fi luată dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite, este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a recurentului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Prima condiție este îndeplinită întrucât infracțiunile de trafic de droguri, se sancționează cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare.
Referitor la condiția pericolului concret pentru ordinea publică și aceasta este întrunită și rezultă din probele de la dosar.
Temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a recurentului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că liber fiind ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a infracțiunilor, precum și de persoana și conduita inculpatului, care în mod constant a negat comiterea faptelor.
Starea de pericol pentru ordinea publică în cazul său presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra căreia și-a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale.
Curtea E. a Drepturilor Omului a acceptat în cazul Letellier vs Franța că în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni, pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp.
De asemenea, obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de Curtea E. în interpretarea art.5 paragraf 3 din Convenția E. a Drepturilor Omului.
De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului vizat de ordinea publică și crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială.
Așa fiind, cererea inculpatului vizând revocarea arestului preventiv întemeiată pe lipsa probelor și indiciilor care să justifice privarea de libertate a acestuia, va fi respinsă ca nefondată.
Judecătorul fondului prin analiza elementelor și a subzistenței temeiurilor arestării preventive, care s-a arătat că impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, implicit s-a pronunțat asupra ineficienței unor alte măsuri preventive.
Curtea, la acest moment procesual apreciază ca inoportună înlocuirea arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, întrucât cercetarea judecătorească nu a fost finalizată, existând pericolul influențării victimelor și a martorilor ce nu au fost încă ascultați nemijlocit de către tribunal ( cauza Scundeanu și Jiga contra României).
Durata arestării preventive nu este un temei al înlocuirii măsurii preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în art.140 C., referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză.
Așa fiind, recursul inculpatului apare ca nefondat și se va respinge conform art.38515 pct.1 lit.b C.
Va obliga inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, conform art. 192 alin 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C. M., detinut în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale fnnr. din 26 septembrie 2012 a T.ui M..
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 4 octombrie
2012 .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | G., |
M. B. V. G. D. P. | D. S. |
3 ex. - (...) jud.fond.S. L.
| ← Decizia penală nr. 1618/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1233/2012, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
