Decizia penală nr. 1265/2012, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R.
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR.1265/R/2012
Ședința publică din 24 septembrie 2012
Instanța compusă din: PREȘEDINTE : L. M., judecător JUDECĂTORI : ANA C.
M. Ș.
G.IER : M. B.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. - S. T. C. reprezentat prin procuror V. T.
S-au luat spre examinare recursurile declarate de către inculpata Ș. V. și partea civilă Ș. I. împotriva sentinței penale nr.554 din 23 aprilie 2012 a J. B., pronunțată în dosarul nr.(...), inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.25 C.pen., rap.la art.288 al.1 C.pen., art.291
C.pen., art.215 al.1,2 și 3 C.pen., totul în concurs real conform art.33 lit.a C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpata Ș. V., av.L. K. și partea vătămată R. C. D. asistată de av.Stan O.
H., ambii avocați din cadrul Baroului C., cu delegațiile la dosar, lipsă fiind inculpata Ș. V. și partea civilă Ș. I.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la dosar s-a depus întâmpinare de către partea civilă Ș. I. prin care arată că este de acord cu soluționarea cauzei și în lipsa sa de la dezbateri.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpata Ș. V., solicită admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe și rejudecând cauza, a se dispune achitarea în baza art.11 al.2 lit.a rap.la art.10 lit.d C.pr.pen., considerând că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina acesteia, respectiv latura subiectivă a infracțiunii.
Solicită a se proceda la o reanalizare a întregului probatoriu administrat în cauză și a se observa că nu există probe solide din care să reiasă vinovăția inculpatei. De asemenea, solicită a se observa că declarațiile martorilor și ale părților civile sunt contradictorii, astfel că nu se poate vorbi de existența vreunei forme de vinovăție a inculpatei. Mai mult, motivarea instanței de fond se bazează pe simple prezumții ceea ce duce la o netemeinicie și nelegalitate a hotărârii pronunțate, făcându-se abstracție de mijloacele de probă care pot fi luate în considerare în procesul penal. În acest sens, solicită a se observa că instanța și-a bazat motivarea pe simplele prezumții, respectiv existența stării conflictuale dintre inculpată și partea civilă Ș. I., existența proceselor civile pe rol dintre aceste părți, respectiv procesul de partaj, contestația la executare a O. T. aceste aspecte au condus la convingerea instanței că inculpata nu putea decât să falsifice acea procură și să recurgă la infracțiunea de înșelăciune.
Consideră că aceste prezumții nu pot conduce la încriminarea inculpatei. D. prezumția de nevinovăție este garantată de legea fundamentală a țării și de legea penală, instanța încalcă inculpatei această prezumție și în motivarea hotărârii stabilește că întrucât „martorii inculpatei nu au putut dovedi nevinovăția acesteia, s-a ajuns la concluzia că nu poate fi decât vinovată";. Consideră că era obligația parchetului de a dovedi vinovăția inculpatei și nu obligația inculpatei de a-și dovedi nevinovăția.
Pentru aceste motive, apreciază că o astfel de motivare este inadmisibilă și conduce la netemeinicia hotărârii.
In concluzie, existând serioase dubii cu privire la forma de vinovăție și gradul de participare a inculpatei la infracțiunile reținute în sarcina sa, solicită a se pronunța o soluție de achitare a acesteia.
În subsidiar, solicită reducerea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege, cu aplicarea art.81 C.pen.
Solicită acordarea onorariului avocațial avansat din FMJ.
Referitor la recursul părții civile Ș. I., solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat.
Apărătorul părții civile R. C. D., apreciază că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, judecătorul fondului oferind o motivație absolut exhaustivă prin care a tratat în mod corespunzător atât aspectele ce țin de latura penală a cauzei cât și problema esențială în privința laturii civile, respectiv păstrarea sau desființarea acestui contract încheiat în mod nelegal de către inculpată.
Susține că hotărârea este legală în ceea ce privește latura penală a cauzei, în condițiile în care în fața unor probe administrate în mod legal atât în cursul urmăririi penale, cât și în mod nemijlocit de către instanță pe parcursul cercetării judecătorești, s-a confirmat împrejurarea că faptele pentru care inculpata a fost trimisă în judecată au fost comise. Singura problemă din punctul de vedere al apărării era împrejurarea că s-a încercat o declinare a răspunderii eventual către o altă persoană, respectiv un falsificator fără a se indica în mod concret nici un fel de probe sau cel puțin a se face trimitere la anumite probe prin care să se poată contura o atare situație. Temeiul achitării putea să îl constituie doar această situație în care nu ea ar fi fost vinovată de săvârșirea acestor fapte, în condițiile în care pe tot parcursul cercetării judecătorești inculpata nu a reușit să probeze lipsa de temeinicie a probelor. Apreciază că hotărârea penală sub acest aspect este legală și temeinică, neexistând nici un temei de casare care poate fi invocat atât din oficiu cât și cu privire la nelegalitatea acestei hotărâri ori cu privire la desfășurarea judecății în primă instanță. În ceea ce privește motivul de casare invocat de către inculpată, respectiv săvârșirea unei grave erori de fapt care au dus la condamnare, așa cum a arătat anterior, nu s-a comis o astfel de eroare, ci probele conduc la concluzia că aceasta se face vinovată pentru fapte.
In ceea ce privește problema esențială, respectiv soluționarea laturii civile, apreciază că instanța a făcut o analiză corectă a tuturor declarațiilor și a ajuns la concluzia că partea civilă a fost un cumpărător de bună credință și ca atare trebuie să se bucure de protecția legii și nu poate fi sancționată nici de instanța de apel și nici de cea în recurs, prin desființarea acestui contract ca urmare a condamnării inculpatei.
Probele administrate se coroborează întru totul și susțin atât învinuirea cât
și faptul că partea civilă a fost cumpărător de bună credință. Acestea sunt în principal declarațiile martorilor inclusiv a notarului public care atestă faptul că partea civilă R. C. a făcut în ceea ce o privește toate demersurile necesare și a depus toate diligențele pentru a se ocupa de această achiziție în mod corect și legal. Personal notarul public D. a făcut și el la rândul său demersurile necesare pentru a se asigura că nu există nici un fel de problemă cu privire la transferul dreptului de proprietate. In atare condiții, s-a perfectat contractul de vânzare cumpărare. Solicită a se remarca faptul că prețul ce constituie prețul vânzării a fost unul real și serios, situație în care nu consideră că nu ar fi îndeplinite toate condițiile pentru a ne afla în situația excepției de la principiul desființării unui contract încheiat cu un dobânditor de bună credință și cu titlu oneros al unui bun.
In ce privește recursul părții civile Ș. I., apreciază că acesta nu aduce vreo critică esențială punctuală hotărârii instanței de fond care să fie pertinentă și să poată fi avută în vedere la soluționarea cauzei.
Pentru aceste motive, solicită respingerea ambelor recursuri.
Reprezentantul M.ui P., consideră că ambele recursuri sunt nefondate pentru circumstanțele arătate de către instanță în motivarea pe larg a soluției, care se bazează pe interpretarea corectă a probațiunii administrate în ce privește latura penală. Consideră că s-au avut în vedere toate probele concretizate în dosar pe parcursul urmăririi penale și al judecății, latura penală fiind corect soluționată, vinovăția inculpatei fiind dovedită dincolo de orice dubiu datorită concluziilor pe care instanța le trage corect din interpretarea înscrisurilor semnate chiar de inculpată, din care rezultă că aceasta a înstrăinat un bun părții civile, fără a avea calitatea de proprietar.
Pe de altă parte, consideră că latura civilă a fost corect soluționată, avându-se în vedere principiile de drept civil material și procesual civil care se aplică în cauzele penale, fiind constatat de către instanță caracterul bunei credințe a cumpărătorului subsecvent în împrejurări care nu fac casabilă hotărârea atacată.
Prin urmare, solicită respingerea recursurilor.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr. 554 din data de (...) pronunțată de Judecătoria Bistrița, s-a respins cererea formulată de apărătorul inculpatei privind schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care aceasta a fost trimisă în judecată, respectiv din infracțiunea de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 25 C. rap. la art. 288 alin. 1 C. în infracțiunea de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 25 C. rap. la art. 290 C., ca fiind neîntemeiată și, în consecință:
S-a dispus condamnarea inculpatei Ș. V. - fiica lui P. și Ș., născută la data de (...) în B., jud. B.-N., cetățenia română, studii 8 clase și școala profesională, fără ocupație, divorțată, 2 copii minori, domiciliată în mun. B., str. R., nr. 22, sc. I, ap. 1, f.f.l. în comuna L., str. C., nr. 476, jud. B.-N., fără antecedente penale, CNP 2. - la următoarele pedepse:
- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 25 C. rap. la art. 288 alin. 1 C.
- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art.
291 C.
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art.
215 alin. 1, 2 și 3 C..
În baza art. 33 lit. a C. s-a constatat că infracțiunile au fost comise în concurs real, iar în temeiul art. 34 lit. b C. s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de: 3 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 raportat la art. 64 alin. 1 lit. a teza a
II-a și b C..
Conform art. 86/1 C., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatei Ș. V. și implicit a pedepselor accesorii, potrivit art. 71 al. 5 C., stabilind un termen de încercare de
5 ani, pe durata căruia aceasta urmează a se supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la S. de P. de pe lângă T. B.-N., potrivit programului care i se va întocmi; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește
8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 86/4 din Codul Penal.
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Ș. I., domiciliat în mun. B., str. R., nr. 22, sc. I, ap. 1 jud. B.-N., astfel că în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. 3 lit. b C.pr.pen. a fost obligată inculpata Ș. V. la plata sumei de
80.000 lei în favoarea părții civile, sumă ce reprezintă prețul vânzării apartamentului conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 886/(...), autentificat de BNP D. C. L. și respinge celelalte pretenții.
În baza art. 193 alin. 1 C.pr.pen. a fost obligată inculpata la plata sumei de
500 lei cheltuieli de judecată (onorariu avocat conform chitanței nr. 481/(...)) în favoarea părții civile Ș. I. și a sumei de 4.902,80 lei cheltuieli de judecată
(onorariu avocat conform chitanței nr. 530/ (...) - f. 127) în favoarea părții civile
R. C. D.
În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen. a fost obligată inculpata la plata sumei de
500 lei cu titlu cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin R. P. de pe lângă Curtea de A. C. nr. 2., înregistrat la Judecătoria Bistrița sub (...), a fost trimisă în judecată inculpata Ș. V., pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 25 Cod penal rap. la art. 288 alin. 1 Cod penal, art. 291 Cod penal, art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal, toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, reținându-se în sarcina acesteia că în data de (...), în baza unui contract notarial, a înstrăinat apartamentul situat în B., str. R., nr. 22, sc.I, ap. 1, proprietatea exclusivă a părții vătămate Ș. I. (fostul său soț), folosindu-se de o procură falsă prin care pretinde că a fost împuternicită de adevăratul proprietar pentru a vinde apartamentul.
Partea civilă Ș. I. a solicitat restabilirea situației anterioare comiterii infracțiunilor, respectiv anularea de către instanța de judecată a procurii false, constatarea nulității absolute a contractului autentificat sub nr. 886/(...), rectificarea cărții funciare în sensul radierii mențiunilor privind vânzarea- cumpărarea și restabilirea în cartea funciară a dreptului de proprietate al părții vătămate, precum și obligarea inculpatei la plata sumei de 10.000 lei daune morale.
Partea vătămată R. C. D. a solicitat, în principal - menținerea ca valabil încheiat a contractului autentic de vânzare-cumpărare nr. 886/(...), iar prin aplicarea dispozițiilor art. 14 alin. 3 lit. b C.proc.pen., repararea pagubei produse prin săvârșirea infracțiunii prin plata unei despăgubiri bănești către partea civilă S. I., iar în subsidiar - dacă se va dispune desființarea contractului nr. 886/(...), obligarea inculpatei la plata despăgubirilor civile materiale în cuantum de
109.569,80 lei, dovedite cu scriptele depuse la dosar.
Audiată fiind, inculpata nu a recunoscut comiterea infracțiunilor pentru care a fost trimisă în judecată, susținând că procura este reală, iar fostul ei soț a împuternicit-o să vândă apartamentul (f.40-41).
Analizând actele și lucrările de la dosar, respectiv cele ale dosarului nr. 2. al P. de pe lângă Curtea de A. C., depozițiile martorilor P. I. (f.143), D. C. L.
(f.144), I. S. L. (f.155), Ș. A. (f.156), B. C. A. (f.157), M. M. (f.166), F. M. Lain
(f.177), coroborate cu declarațiile părților vătămate Ș. I. (f. 37) și R. C. D. (f. 39), precum și cu declarația inculpatei, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:
Partea vătămată Ș. I. a fost căsătorit cu inculpata Ș. V. în perioada (...)-(...), dată la care căsătoria a fost desfăcută prin divorț.
Până la desfacerea căsătoriei, părțile au locuit într-un apartament situat în
B., str. R. nr. 22, sc. I, ap. 1, cumpărat în timpul căsătoriei, respectiv în luna iunie 2002.
Prin sentința civilă nr. 1975/(...) a J. B. a fost admisă acțiunea civilă formulată de Ș. I. împotriva pârâtei Ș. V. și s-a constatat că apartamentul menționat mai sus este bun propriu al reclamantului, în temeiul art. 31 lit. f din Codul familiei. Totodată, s-a dispus atribuirea apartamentului către reclamant, evacuarea pârâtei Ș. V. din locuință și înscrierea dreptului de proprietate în C. funciară, exclusiv pe numele reclamantului.
Litigiul civil dintre părți a continuat, întrucât inculpata Ș. V. a atacat sentința civilă menționată, cu apel și apoi cu recurs.
Prin decizia civilă nr. 44/A/(...) a T. B. N. a fost respins apelul pârâtei, iar prin decizia civilă nr. 1848/R/(...) a C. de A. C. a fost respins recursul, astfel că,
în mod irevocabil, apartamentul a revenit în proprietatea exclusivă a părții
vătămate Ș. I .
Î. Ș. V. nu a înțeles să execute de bună voie dispozițiile instanțelor civile, partea vătămată Ș. I. s-a adresat executorului judecătoresc M. M., solicitând executarea silită, fiind format astfel dosarul execuțional nr. 614/ex/2008.
Din procesul verbal întocmit la data de (...) de către executorul judecătoresc
M. M. (xerocopia la fila 113, volumul II), rezultă că acesta, împreună cu reclamantul s-au deplasat la fața locului, la apartamentul situat în B., str. R. nr.
22, sc. I, ap. 1, unde au constatat reaua credință a debitoarei, aceasta plecând de la locuință, deși fusese înștiințată despre termen. S-a acordat un nou termen de executare pentru data de (...), fiind solicitat și sprijinul organelor jandarmeriei.
La data de (...) (xerocopia procesului verbal este depusă la fila 112, volumul
II), executorul judecătoresc, însoțit de Ș. I. și de organele de ordine, s-a deplasat din nou la apartament, negăsind-o pe pârâtă. Ulterior aceasta a fost chemată telefonic, a venit la fața locului și a comunicat executorului judecătoresc că ea a procedat la vânzarea apartamentului, în baza unui contract de vânzare- cumpărare autentificat de notarul public D. C. L. din B., sub nr. 886/(...), contractul fiind deja înregistrat la O. B. sub nr. 17473/(...).
Datorită apariției acestui impediment, executarea silită a fost oprită, iar Ș.
I. s-a adresat organelor judiciare cu o plângere penală, solicitând verificarea modului în care Ș. V. a reușit să înstrăineze o locuință care nu îi aparținea, fiind proprietatea exclusivă a părții vătămate.
Din cercetările efectuate s-a stabilit că, într-adevăr, Ș. V. s-a adresat B. N. P. D. C. L., din B., str. L. Rebreanu nr. 29, solicitând autentificarea unui contract de vânzare-cumpărare, având ca obiect apartamentul menționat anterior, înscris în C. 50543-C1-U3 B., provenită din conversia de pe hârtie a C. nr. 3. Nr. top.
8058/9/1.
Inculpata a arătat în fața notarului public că apartamentul respectiv nu îi aparține, ci este proprietatea exclusivă a numitului Ș. I. Cu toate acestea, i-a indus în eroare atât pe notarul public D. C. L., cât și pe cumpărătoarea locuinței, persoana vătămată R. C. D.
Ș. V. s-a prezentat în fața acestora sub calitatea mincinoasă de mandatară a proprietarului tabular Ș. I., prezentând notarului public și cumpărătoarei o procură notarială falsă, pretins a fi emisă de notarul public spaniol Julian Patimo
Ramirez din M., sub nr. 36761/ (...).
Din conținutul acestei procuri false rezulta că Ș. I. ar fi împuternicit-o pe Ș. V. să-1 reprezinte și să vândă în numele său apartamentul proprietatea sa personală, totodată să încaseze prețul acestuia.
Învinuitul D. C. L. arată că a examinat vizual originalul în limba spaniolă al procurii pretins a fi emisă în orașul M., S., și nu a constatat în acel moment nici un element care să-i creeze dubii privind autenticitatea actului.
Notarul public nu a reținut, nici în original, nici în xerocopie, procura pretins a fi emisă în S., în documentația notarială regăsindu-se doar traducerea în limba română a acestei procuri (traducere care fusese efectuată de traducătorul autorizat F. A. din Târgu Mureș). Xerocopia traducerii în limba română a procurii arătate este depusă în prezentul dosar la filele 44, 45 -volumul I.
În baza procurii false prezentată de Ș. V. a fost autentificat contractul de vânzare-cumpărare sub nr. 886/(...), conform căruia Ș. V., în calitate de mandatară a proprietarului tabular Ș. I., a înstrăinat apartamentul către cumpărătoarea R. C. D., fiind menționat în cuprinsul actului un preț de 80.000 lei, achitat integral (vol. I, f.39).
În acest mod, fără știința sa și fără a-și da acordul, Ș. I. a fost deposedat în mod fraudulos de proprietatea asupra apartamentului menționat anterior.
În cursul cercetărilor, inculpata Ș. V. a avut o atitudine total nesinceră, susținând că ea nu ar fi vinovată de săvârșirea infracțiunilor care i se impută.
A. a negat că ar avea cunoștință despre caracterul fals al procurii, a susținut că nu a determinat pe nimeni să falsifice această procură, a pretins că nu a falsificat-o ea personal.
În concret, inculpata declară că înainte de data de (...) cu două - trei zile, ar fi fost apelată telefonic de fostul său soț - Ș. I., care i-ar fi spus că se află în S. și că „îmi va trimite o procură întocmită în S., prin care mă împuternicește să vând locuința lui, situată în B., str. R. nr. 22, sc. I, ap. 1 și că îmi va parveni procura prin intermediul unui bărbat care vine cu mașina din S." ( voi. I, fila 59).
Oricum, a apreciat instanța de fond, este de neacceptat ideea că Ș. I. ar fi împuternicit pentru vânzarea locuinței chiar persoana cu care se judecase în fața instanțelor civile vreme de mai mulți ani tocmai pentru proprietatea asupra locuinței respective.
Este relevantă și declarația martorului M. M., executor judecătoresc. Acesta arată că în ziua de (...) a fost căutat la birou de către inculpata Ș. V. A., în loc să-i aducă la cunoștință executorului judecătoresc despre contractul de vânzare- cumpărare intervenit cu doar câteva zile înainte (în (...)), i-a explicat martorului
„că nu se opune executării silite, că înțelege că trebuie să evacueze apartamentul", susținând însă că ar avea nevoie de un termen mai lung pentru a- și lua lucrurile din locuință (vol. I, fila 98-100).
Ulterior, în data de (...), în prezența executorului judecătoresc, Ș. I. a aflat despre vânzarea locuinței. Martorul M. M. arată că: „Ș. I. a negat categoric afirmațiile fostei sale soții și, din câte am observat eu, creditorul era realmente înnebunit, într-o veritabilă stare de șoc, când a aflat că Ș. V. vânduse locuința ... în tot acest context mie mi s-a părut că Ș. I. este total surprins și șocat...".
Nici în cursul urmăririi penale și nici cu ocazia cercetării judecătorești nu s-a putut stabili autorul efectiv al falsificării procurii pretins a fi emisă în S., datorită atitudinii nesincere a inculpatei Ș. V.
Față de AN (autorul material efectiv al contrafacerii procurii), s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea P. de pe lângă
Judecătoria Bistrița, în vederea efectuării cercetărilor necesare pentru identificarea, prinderea și tragerea la răspundere penală a autorului (neidentificat până în prezent).
Prin rezoluția procurorului din (...) (voi. II, fila 54-55), s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva învinuitului D. C. L. -. public, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu prev. de art. 249 alin. 1 Cod penal, întrucât existau indicii că învinuitul și-ar fi încălcat din culpă o îndatorire de serviciu, îndeplinind-o defectuos și cauzând o vătămare importantă intereselor legale ale părții vătămate.
În concret, a existat bănuiala că notarul public D. C. L. ar fi nesocotit dispozițiile art. 57 alin. 2 din Legea nr. 36/1995, conform cărora birourile notariale nu pot lua în considerare actele care emană de la autoritățile altui stat, decât dacă semnăturile și sigiliile acelor autorități sunt supralegalizate de către misiunea diplomatică sau oficiul consular al R. din acest stat sau de către Ministerul Afacerilor Externe al R.
P. notarială falsă, prezentată de inculpata Ș. V., nu conținea o asemenea supralegalizare, iar notarul public D. C. L. a luat totuși în considerare procura, dându-i eficiență juridică și acceptând ca în baza acesteia să autentifice contractul nr. 886/(...).
Ulterior, în cursul urmăririi penale, din ansamblul probelor administrate în cauză s-a stabilit însă că în sarcina notarului public D. C. L. nu poate fi reținută infracțiunea de neglijență în serviciu, lipsind latura obiectivă a acesteia, deoarece învinuitul nu și-a încălcat atribuțiile de serviciu, neputând fi dovedită o atare încălcare.
Conform art. 57 alin. 3 din Legea nr. 36/1995, în cazul în care prin convenții internaționale la care R. este parte se prevede altfel, se aplică acele convenții.
Prin Ordonanța Guvernului R. nr. 66/(...) s-a dispus aderarea R. la C. cu privire la suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la H., la (...).
Conform art. 1 al convenției, sunt considerate acte oficiale în sensul convenției și documentele care emană de la autorități ale statului semnatar, precum și actele notariale. Art. 2 al convenției prevede că fiecare stat contractant scutește de supralegalizare actele cărora li se aplică această convenție și care urmează să fie prezentate pe teritoriul său.
Prin urmare, procura notarială prezentată de inculpata Ș. V. nu mai trebuia supusă cerinței supralegalizării, deci învinuitul D. C. L., dând eficiență juridică acestei procuri, nu și-a încălcat prin aceasta atribuțiile de serviciu.
Pentru aceste considerente s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului D. C. L., în temeiul art. 10 lit. d Cod procedură penală.
Partea vătămată Ș. I. a solicitat de asemenea tragerea la răspundere penală a numitului D. C. L. pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune în convenție prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 215 alin. 1, 2
și 3 Cod penal, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 26
Cod penal raportat la art. 288 alin. 1 Cod penal și complicitate la uz de fals prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 291 Cod penal.
Pentru aceste infracțiuni s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de
D. C. L., existând față de acesta o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv eroarea prevăzută de art. 51 alin. 1 Cod penal. Conform acestei dispoziții legale, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, când făptuitorul, în momentul săvârșirii acesteia, nu cunoștea existența unei stări, situații sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.
Ori, nu există la dosarul cauzei elemente de certitudine care să ateste că D.
C. L. ar fi cunoscut într-adevăr caracterul fals al procurii prezentată de Ș. V. Nu s-a putut stabili că notarul public ar fi știut că Ș. V. nu este în realitate împuternicită să vândă apartamentul, prin urmare D. C. L. s-a aflat în eroare de fapt, în cazul său făcându-se aplicarea prevederilor art. 10 lit. e Cod procedură penală.
Înainte de autentificarea contractului din (...), D. C. L. a efectuat demersurile prevăzute de lege pentru a verifica situația procurii, adresându-se Registrului Național de E. a R. P. -., cu solicitarea nr. 77/(...), stabilind că procura notarială pretins de a fi emisă în S. nu figura în evidențe ca fiind revocată pe teritoriul R. (voi. II, fila 80. 81).
P. originală falsă, pretins a fi emisă în S., nu a putut fi ridicată și depusă la dosarul cauzei în vederea anulării de către instanța de judecată.
În pofida investigațiilor efectuate de procuror, atât notarul public D. C. L., cât și traducătorul autorizat F. A. (care a tradus procura falsă din limba spaniolă), de asemenea și notarul public L. M. din Târgu Mureș (care a legalizat semnătura traducătorului), au comunicat că nu au reținut în posesia lor nici originalul, nici copii ale procurii false.
Totodată, Ș. V. a pretins că a pierdut procura respectivă și că nu se mai află în posesia acesteia.
Din întreg probatoriul administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, s-a dovedit fără putință de tăgadă faptul că inculpata a comis infracțiunile pentru care este cercetată, că s-a folosit de o procură falsă, pe care a pretins că i-ar fi trimis-o fostul său soț aflat în S., pentru a înstrăina apartamentul proprietatea exclusivă a acestuia.
Așa cum reiese din actele depuse la dosar, între părți s-a purtat un lung șir de procese civile, pe perioada mai multor ani (partaj bunuri comune, revizuire, ordonanță președințială, contestație la executare), urmare cărora s-a constatat prin hotărâre judecătorească irevocabilă că apartamentul în discuție este bunul propriu al părții civile Ș. I.
Total nemulțumită de aceste soluții, de faptul că nu a avut câștig de cauză în nici unul dintre dosarele inițiate de ea, inculpata, pentru a „pune mâna"; pe o sumă importantă de bani, urmărind printre altele și răzbunarea pe fostul soț, a pus la cale un plan cu totul „diabolic";, ticluit cu multă atenție, plan care nu cred că multor persoane le-ar trece prin minte.
Astfel, aceasta a determinat, cu intenție, o persoană neidentificată până în acest moment, să falsifice o procură notarială pretins a fi emisă de un notar public din M., S., procură pe care la data de (...) a folosit-o în fata notarului public, cu scopul de a produce consecințe juridice, respectiv de a-1 determina pe acesta să autentifice contractul de vânzare-cumpărare nr. 886/(...), inducând totodată în eroare atât pe cumpărătoarea de bună credință R. C., cât și pe notarul public D. C. L., pretinzând că este mandatată de către Ș. I. să-i vândă locuința din Municipiul B., str. R., nr. 22, sc. I, ap. 1.
Pe parcursul cercetărilor nu a fost identificată procura emisă de notariatul spaniol și nici nu s-a putut stabili autorul material al acesteia, față de acest aspect cauza fiind disjunsă. De asemenea, niciuna dintre persoanele cărora le-a fost prezentat spre traducere sau legalizare documentul constestat, ori notarul D.
L. C., nu au păstrat vreo copie a acestuia.
Ulterior, la data de (...) apartamentul a fost înstrăinat de prima cumpărătoare R. C., cumpărătoarei M. E., prin act autentic de vânzare- cumpărare, iar în prezent apartamentul aparține soților A. A. D. și A. C.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că apartamentul situat în municipiul B., care aparținea de drept părții civile Ș. I., a fost înstrăinat de către inculpată, fără acordul acestuia. Potrivit rechizitoriului, inculpata a luat hotărârea de a vinde bunul, sens în care, cu ocazia prezentării la biroul notarului public D. C., a prezentat acestuia o procură pretins a fi emisă de un notar din M. prin care este împuternicită de fostul soț să vândă apartamentul.
Martorul D. C. L. a arătat în fața instanței (fila 144) că în calitatea sa de notar public a fost solicitat să încheie un contract de vânzare-cumpărare prin care inculpata Ș. V. transfera dreptul de proprietate asupra apartamentului din municipiul B. în favoarea numitei R. C. Î. inculpata a prezentat o procură emisă în străinătate și provenind de la proprietar, erau necesare unele verificări. După informările făcute de acesta la cartea funciară și Infonot București, neexistând probleme, a doua zi a chemat părțile pentru a redacta și autentifica actul, ulterior realizându-se formalitățile de publicitate imobiliară.
Verificările efectuate de notarul public nu au relevat nimic suspect cu privire la această procură, motiv pentru care s-a procedat la autentificarea vânzării bunului, întocmindu-se contractul autentic nr. 886/(...), proprietatea asupra apartamentului fiind transferată cumpărătoarei de bună credință Bob C.
Așa cum rezultă declarația părții civile Ș. I., susținută de martorii I. S. și Ș.
A., acesta nu a întocmit niciodată o asemenea procură, nu a fost niciodată plecat în S. sau în vreo altă țară, și, în mod cert nu și-a dat acordul pentru vânzarea apartamentului.
S-a dovedit cu certitudine că partea civilă nu a ieșit niciodată din țară, împrejurare pe care inculpata o cunoștea foarte bine, că relațiile dintre ei au fost deosebit de tensionate (a se vedea declarația executorului judecătoresc - f.166) datorită conduitei inculpatei, care a încercat prin toate mijloacele (mai întâi licite) să ia apartamentul proprietatea soțului său. Ca atare, este mai presus de orice îndoială faptul că acesta din urmă i-ar fi dat fostei soții o procură de vânzare a apartamentului, în condițiile în care aceasta a dat dovadă de rea-credință pe parcursul derulării proceselor civile.
Nereușind pe căi legale să-l deposedeze pe fostul soț de bunul său propriu, inculpata a ales să uziteze de metode infracționale pentru a dobândi sume importante de bani care nu i se cuveneau sub nici o formă.
Găsindu-se ulterior cercetată pentru comiterea infracțiunilor dovedite a fi fost săvârșit de ea, inculpata Ș. V. a adoptat în fața organelor de urmărire penală, apoi și în fața instanței, o poziție totalmente nesinceră, încercând să „pozeze"; într-o victimă a fostului soț.
A. neagă în totalitate faptele pentru care a fost trimisă în judecată, susținând o altă stare de fapt, afirmând că între ei ar fi existat o înțelegere potrivit căreia Ș. luliu, aflat în S. la fiul său, i-ar fi trimis o procură prin care o împuternicește să vândă apartamentul situat în municipiul B. P. a primit-o în
Târgu Mureș de la o persoană neidentificată, fiind tradusă și legalizată tot acolo.
De asemenea, susține că din banii încasați ca preț al vânzării, aceasta i-a dat lui Ș. I. jumătate, respectiv 20.000 lei, ea păstrând și autoturismul BMW dobândit ca parte din prețul vânzării.
Declarațiile acesteia sunt total neadevărate și nesusținute de nici o probă administrată în cauză.
Martorii audiați în cauză la propunerea inculpatei nu au fost în măsură să probeze nevinovăția acesteia, cele relatate de ei fiind cunoscute doar din spusele inculpatei, însă toată apărarea nu a reușit să demonstreze nimic relevant, nimic care să o exonereze de vinovăție.
Astfel, sub aspectul laturii penale, instanța de fond a constatat ca deplin dovedită comiterea de către inculpată a tuturor infracțiunilor pentru care a fost trimisă în judecată.
Apărătorul acesteia a solicitat schimbarea încadrării juridice cu privire la reținerea în sarcina inculpatei a infracțiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 25 C. rap. la art. 288 alin. 1 C., în opinia sa fapta ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 25 C. rap. la art. 290 C., întrucât procura autentică este un înscris sub semnătură privată.
Instanța a respins ca neîntemeiată această cerere, motivat de faptul că procura notarială este un înscris oficial, întrucât este un act autentic producător de consecințe juridice.
Noțiunea de ". oficial"; este definită în art. 150 alin. 2 Cod penal. Potrivit acestui text, „înscris oficial este orice înscris care emană de la o organizație din cele prevăzute în art. 145 Cod penal sau care aparține unei asemenea organizații";. De asemenea sunt asimilate înscrisurilor oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate producătoare de consecințe juridice.
De asemenea, art. 1171 cod civil definește: „Actul autentic este acela care s-a făcut cu solemnitățile cerute de lege, de un funcționar public care are dreptul de a îndeplini atribuțiile funcției sale în locul unde a fost făcut actul respectiv";. În această categorie se regăsesc înscrisurile notariale, actele de stare civilă, hotărârile judecătorești, procesele verbale de îndeplinire a actelor de procedură și orice alte înscrisuri întocmite de funcționarii publici în limitele competentei lor.
În schimb, înscrisurile sub semnătură privată sunt acele înscrisuri întocmite de părți, fără intervenția vreunui organ al statului, semnate de părți sau de partea de la care emană. Condiția generală pentru valabilitatea înscrisului sub semnătură privata este semnătura părții sau, după caz, a părților de la care emană înscrisul.
Starea de fapt reținută de instanța de fond se probează cu următoarele
mijloace de probă :
Volumul I: adresa nr. 2200/P/2009 a P. de pe lângă Judecătoria Bistrița (f.l); plângere penală a numitului Ș. I. (f.2); xerocopie contract de vânzare- cumpărare autentificat sub nr. 886/ (...) (O); xerocopii procese verbale din (...) și (...) întocmite în dosarul execuțional nr. 614/2008 (f.4-5); xerocopie încheiere nr. 41694/2008 C. (f.6); xerocopie C. nr. 3. B. (f.7); xerocopie a sentinței civile nr.
1. a J. B. (f.8-10); xerocopia deciziei civile nr. 4. a T. B. (f.11-16); xerocopia deciziei civile nr. 1. a C. de A. C. (f. 17-21); citații (f.22-26); adresa din data de (...) a B.N.P. D. C. L. și actele anexate în xerocopie, certificate pentru autenticitate (f.28-46); declarație învinuit D. C. L. (f.47-49); dovezi de citare (f.50, 56, 57, 93,
97); cererea părții vătămate (f.51); declarația părții vătămate Ș. I. (f.53-55); declarație învinuită Ș. V. (f.58-60);certificat de cazier (f.62); procesul verbal din (...) privind datele comunicate de traducătorul F. A. (f.64); adresa nr. 346/(...) a notarului public L. M. și actele anexate în xerocopii certificate pentru autenticitate (f.66-70); ordonanță de delegare din (...) (f.72-74); adresa nr. 89707/ (...) a Politiei Municipiului B. (f.75); declarațiile martorilor P. I., I. S. L. și Ș. A. (f.76-78); adresa procurorului din (...) către Biroul Național Interpol (f.80,81); adresa nr. 2394918/ZC din (...) a B. Național Interpol (f.82); adresa nr.
2174/P/2008 din (...) a P. de pe lângă Judecătoria Bistrița și actele anexate în xerocopie (f.85-92); declarațiile martorilor R. C. D. (fila 94), B. C. A. (f.95,96) și M. M. (f. 98-100); rezoluție de începere a urmăririi penale împotriva inculpata Ș. V. (f. 101);
Volumul II: referat (f.1-2); plângere penală (f.3-4) și acte anexate în xerocopie (f.5-37); declarații Ș. I. (f.38-40, 82, 83); rezoluție de conexare din (...)
(f.45); dovadă de citare a persoanei vătămate R. C. D. din (...) (f.46); mandat de aducere din (...), adresa nr. 42294 din data de (...) a Poliției Municipiului B., procese verbale privind imposibilitatea mandatului de aducere, ambele din (...) (f.47-50); mandat de aducere din (...) (f.51, 52); adresă către Poliția Municipiului B. din (...) (f.53); rezoluție de începere a urmăririi penale împotriva notarului publicD. C. L. din (...) (f.54, 55); proces verbal din (...) privind imposibilitatea predării procurii false (f.56); citație din (...) și dovadă de citare din (...) privind pe inculpata Ș. V. (f.57,58); adresă din (...) (f.59); adresa nr. 201377/(...) a Poliției
Municipiului Târgu Mureș (f.61); adresa din (...) a traducătorului autorizat F. A. din Târgu Mureș (f.63); adresa nr. 400/(...) a BNP L. M. din Târgu Mureș (f. 66); proces verbal de încunoștințare a părții vătămate (f.68); dovezi de citare (f.69,70); citație adresată persoanei vătămate R. C. D. la (...) (f.71); proces verbal de încunoștințare a apărătorului ales, din (...) (f.72); adresa procurorului către S.C.
„Infonot Systems" S.R.L. și răspunsul acestei societăți comerciale, cu nr.
2607/(...) (f.73-74), precum și xerocopia solicitării nr. 71008/(...) formulată de D. C. L. (f.75); împuterniciri avocațiale (f.76-77); declarație învinuit D. C. L. din (...)
(f.78); certificat de cazier (f.79); adresa nr. 2607/(...) a S.C. „Infonot Systems"
S.R.L. și solicitarea nr. 71008/(...) (f.80, 81); informații listate pe de site-ul I. P. a J. B., privind statele semnatare ale Convenției de la H. din (...) (f. 84-86); inventar al bunurilor, depus de partea vătămată (f.87); memoriul din (...) al notarului public D. C. L. (f.88); proces verbal de aducere la cunoștință a învinuirii și dreptului la apărare, față de D. C. L. (f.89, 90); declarație martor S. S. R. R.
(f.100);adresa nr. 2482/P/2009 din (...) a P. de pe lângă Judecătoria Bistrița și ordonanța de declinare a competenței emisă în același dosar (f.101, 102); ordonanța procurorului din (...) privind extinderea cercetărilor față de Ș. V. (f.103,
104); xerocopii ale unor acte, depuse la dosarul cauzei de către partea vătămată Ș. I. (f.105-152); declarația inculpata Ș. V. din (...) (f. 153-154);proces verbal de prezentare a materialului de urmărire penală față de inculpata Ș. V. nr. 0591659 din (...) (f.l55).
În drept:
Fapta inculpatei Ș. V. care, în luna iunie 2009, cu intenție, a determinat o persoană neidentificată să falsifice în întregime, prin contrafacere, procura notarială pretins a fi emisă de notarul public Julian Patimo Ramirez din M., S., sub nr. 36761/(...), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 25 C. raportat la art. 288 alin. 1
C., pentru care instanța o va condamna la pedeapsa de 2 ani închisoare.
Fapta aceleiași inculpate care, la data de (...), a folosit procura notarială falsă, arătată anterior, cu scopul de a produce consecințe juridice, respectiv de a determina autentificarea contractului notarial nr. 886/ (...), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C., pentru care va fi condamnată la pedeapsa de 2 ani închisoare.
Fapta inculpatei Ș. V. care, în cursul lunii iunie 2009, i-a indus în eroare pe cumpărătoarea R. C. D. și pe notarul public D. C. L., prezentându-le acestora ca fiind adevărată o situație mincinoasă, respectiv pretinzând că este mandatată de partea vătămată să-i vândă acesteia locuința, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în convenție, prev. de art. 215 alin. 1,
2 și 3 C., pentru care instanța a dispus condamnarea la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a C. instanța de fond a constatat că infracțiunile au fost comise în concurs real, iar în temeiul art. 34 lit. b C. a dispus contopirea pedepselor aplicate în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
Conform art. 86/1 C., instanța a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatei Ș. V. și implicit a pedepselor accesorii, potrivit art. 71 al. 5 C., stabilind un termen de încercare de
5 ani, pe durata căruia aceasta urmează a se supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la S. de P. de pe lângă T. B.-N., potrivit programului care i se va întocmi; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește
8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
Totodată s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 86/4 din
Codul Penal.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei, în ceea ce privește pedeapsa aplicată și natura infracțiunilor, persoana infractorului și convingerea instanței că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia.
Instanța de fond a apreciat că, față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatei, se impune interzicerea exercitării drepturilor de natură electorală, prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.. În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 71 C., instanța a dispus, ca pedeapsă accesorie, interzicerea exercitării de către inculpată exclusiv a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C., pe perioada executării pedepsei.
În temeiul art. 71 alin. 5 C. instanța de fond a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C. pe durata termenului de încercare.
Î n latura civilă a cauzei , instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Ș. I., astfel că în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. 3 lit. b C.pr.pen. a obligat pe inculpata Ș. V. la plata sumei de 80.000 lei în favoarea părții civile, sumă ce reprezintă prețul vânzării apartamentului conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 886/(...), autentificat de BNP D. C. L. și va respinge celelalte pretenții.
Astfel, instanța a menținut ca legal încheiat a contractului de vânzare- cumpărare nr. 886/(...), întrucât partea vătămată R. C. D. a fost cumpărător de bună credință și cu titlu oneros al imobilului.
Existența bunei credințe reiese din întreg probatoriul administrat în cauză.
Astfel, la momentul încheierii contractului, cumpărătoarea a manifestat bună credință, având totală încredere în activitatea derulată în fața notarului public, cât și în documentele puse la dispoziție de către vânzător.
Din declarațiile principalilor martori care vizează momentul încheierii contractului se desprinde aceeași concluzie, respectiv faptul că în ceea ce privește acest contract, aceasta a fost de bună credință.
În declarația sa, notarul D. L. C. a confirmat faptul că la momentul încheierii contractului nu a semnalat existența vreunui viciu de consimțământ ori a vreunei înțelegeri oculte între inculpată și cumpărătoare și mai mult, faptul că în opinia sa, aceasta din urmă nu a avut nici o culpă în încheierea contractului, apreciind-o a fi de bună credință.
Audiat în calitate de martor, numitul B. C. A. - prietenul lui R. C. (f.157) - prezintă în detaliu modalitatea în care s-au petrecut evenimentele, relatând faptul că a răspuns anunțului de vânzare afișat, sens în care a luat legătura cu inculpata, negociind prețul de vânzare la suma de 80.000 lei, compusă din
40.000 lei și autoturismul BMW proprietatea prietenei sale. Acesta precizează că până în acel moment nici el și nici aceasta nu au cunoscut-o pe inculpată.
A urmat apoi întâlnirea la notarul public, unde au fost depuse toate documentele spre verificare, inclusiv procura cu care inculpata a fost împuternicită de fostul soț să vândă apartamentul. Martorul amintește faptul că a sesizat în cartea funciară notată o acțiune în revizuire, aspect care i-a pus pe gânduri în privința cumpărării, însă notarul public i-a liniștit, asigurându-i că notarea poate fi ștearsă, aspect inserat și în contractul autentificat.
Nici R. C. și nici prietenul ei, B. C. A., nu au avut vreo bănuială că procura pe care inculpata o prezentase notarului ar fi falsă sau că ar exista vreo problemă în legătură cu vânzarea apartamentului. Odată ce toate documentele au fost încredințate notarului public și acesta, în urma verificărilor efectuate, a procedat la întocmirea actelor, cei doi au avut reprezentarea faptului că totul este în ordine.
Practic, dacă într-adevăr a existat o acțiune de inducere în eroare din partea inculpatei, aceasta s-a manifestat atât asupra cumpărătoarei, cât și a notarului public, întrucât nici acesta nu a sesizat vreo problemă în legătură cu valabilitatea procurii.
Despre situația juridică a imobilului martorul a aflat doar cu ocazia unei vizite la bloc, când a aflat de la vecini că la apartament a fost prezent executorul judecătoresc M. M. pentru a proceda la evacuarea inculpatei din apartament, confirmând totodată faptul că nici el și nici partea vătămată nu au avut vreun dubiu în legătură cu procura prezentată de inculpată, ci au fost cumpărători de bună credință (declarație urmărire penală f.95).
Martorul F. M. care se afla în relații de concubinaj cu inculpata din anul
2005 și care arată că a însoțit inculpata la notarul public, afirmă faptul că anterior prezentării la notar nu i-a mai văzut niciodată pe cumpărători, nu a auzit nimic despre ei de la inculpată, potrivit acestuia nu se cunoșteau și, cu atât mai mult, nu erau prieteni (f.3, 177).
Partea vătămată R. C. a susținut atât în fața procurorului, la data de (...) (f.94), cât și în fața instanței, circumstanțele în care a cumpărat apartamentul în discuție, că de identificarea apartamentului și negocierea prețului s-a ocupat prietenul său B. C. și că nu a suspectat nici un moment că procura prezentată de inculpată notarului ar fi falsă ori că aceasta nu ar fi avut calitatea cerută de lege pentru a înstrăina bunul. De asemenea, a explicat faptul că nu a avut dubii cu privire la autenticitatea înscrisului prezentat de inculpată, în condițiile în care procedura achiziționării apartamentului s-a desfășurat la notarul public, care a făcut verificările necesare și ulterior a fost de acord cu autentificarea contractului. Totodată, a mai arătat procurorului că este exclusă orice fel de relație a sa cu Ș. V., că a cunoscut-o doar cu ocazia prezentării la notarul public, acesta fiind de altfel singurul moment când a avut tangență cu această persoană.
Cu toate acestea, persoana care a formulat plângere penală și s-a considerat vătămată ca urmare a săvârșirii infracțiunii de înșelăciune este Ș. I., care însă nu este victima inducerii în eroare.
Potrivit actului de inculpare, cumpărătoarea de bună credință R. C. a suferit o pagubă, în condițiile în care a plătit suma de bani ca preț al apartamentului unei persoane care nu avea calitatea de proprietar.
Totodată însă și Ș. I. a fost păgubit, deoarece bunul i-a fost vândut fără ca acesta să beneficieze de vreo sumă în urma vânzării.
Instanța, condamnând-o pe inculpată pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 2 și 3 C., constată existența unei pagube - element constitutiv al infracțiunii - în patrimoniul părților vătămate.
S. I. a suferit o pagubă prin pierderea apartamentului și neîncasarea contravalorii acestuia.
Paguba creată cumpărătoarei de bună credință prin săvârșirea infracțiunii este reprezentată de suma de 80.000 lei pe care a remis-o inculpatei ca preț al apartamentului, compusă din 40.000 lei și un autoturism BMW. Datorită vânzării apartamentului însă, această pagubă se localizează în prezent în patrimoniul altor cumpărători de bună credință, în persoana soților A..
Astfel cum prevăd dispozițiilor art. 14 alin. 3 C.proc.pen. "Repararea pagubei se face potrivit dispozițiilor legii civile: a) în natură, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, prin desființarea totală ori parțială a unui înscris și prin orice alt mijloc de reparare; b) prin plata unei despăgubiri bănești, în măsura în care repararea în natură nu este cu putință".
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 170 C.proc.pen. "Procurorul sau instanța de judecată poate lua măsuri de restabilire a situației anterioare săvârșirii infracțiunii, când schimbarea acelei situații a rezultat în mod vădit din comiterea infracțiunii, iar restabilirea este posibilă."
În speță, a apreciat instanța de fond, repararea pagubei nu se poate realiza decât prin plata unei despăgubiri bănești, în condițiile în care repararea în natură nu ar fi posibilă deoarece ar afecta grav securitatea circuitului civil.
Principiul de drept „. jure dantis, resolvitur jus accipientis";, potrivit căruia desființarea actului inițial atrage și desființarea actului subsecvent, cunoaște anumite excepții, printre care și cazul subdobânditorului de bună credință și cu titlu oneros al unui imobil, care nu a cunoscut nevalabilitatea titlului de proprietate.
Este necesar deci ca acela care dobânde ște proprietatea să f i fost de bună
credință, iar proprietatea să se fi transferat cu titlu oneros.
Potrivit art. 1898 C.civ. "Buna credință este credința posesorului că cel de la care a dobândit imobilul avea toate însușirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea. Este destul ca buna credință să fi existat în momentul câștigării imobilului."
Cu alte cuvinte, legea oferă protecție cumpărătorului care, la data încheierii contractului, nu a cunoscut situația reală a imobilului, s-a încrezut în calitatea de proprietar a vânzătorului și a plătit prețul vânzării. Astfel se acordă eficiență maximă principiului bunei credințe în materia transferului dreptului de proprietate.
În doctrină și practică s-a apreciat că pentru a fi de bună credință, cumpărătorul trebuie să acționeze cu prudență și diligentă pentru a încheia un contract de vânzare-cumpărare, spre exemplu să verifice cartea funciară sau să efectueze alte demersuri pe care le-ar putea face.
În cazul de față, numitei R. C. nu i se poate imputa o lipsă de diligentă, în condițiile în care, pentru a nu exista nici o problemă, a ales să apeleze la serviciile notarului public, care reprezintă un garant al legalității operațiunilor juridice.
Mai mult decât atât, procura spaniolă a fost verificată de notarul public D. C., a fost tradusă de F. A. (traducător autorizat), semnătura acesteia fiind apoi legalizată de L. M. (notar public). Or, toate aceste împrejurări i-au oferit și mai multă siguranță că acel act nu este viciat.
În ceea ce privește modalitatea în care a operat transferul dreptului de proprietate în favoarea cumpărătoarei, acesta s-a făcut contra unui preț stabilit între vânzător și cumpărător (titlu oneros).
Mai exact, în urma negocierilor purtate, prețul vânzării a fost convenit la suma de 80.000 lei, în concret fiindu-i remiși inculpatei suma de 40.000 lei și un autoturism BMW de o valoarea similară, aspecte ce sunt dovedite de scriptele de la dosarul cauzei și confirmate de părți.
Fără dar și poate, prețul vânzării a fost unul serios și nicidecum derizoriu, ceea ce dovedește și din acest punct de vedere faptul că a existat intenția legitimă de a cumpăra apartamentul.
Art. 1899 alin. 2 C.civ. statuează că "Buna credință se presupune totdeauna și sarcina probei cade asupra celui ce aleagă rea credință". Buna
credință este prezumată .
Or, este de remarcat faptul că în urma cercetărilor efectuate, nu a rezultat nici un element sau indiciu cu privire la o asemenea situație, ci dimpotrivă, s-a reținut faptul că atât notarul public, cât și R. C. au fost induși în eroare de către inculpată.
Astfel, se constată faptul că în speță sunt îndeplinite ambele condiții cerute de lege pentru a fi incidentă excepția de la principiul desființării actului subsecvent ca urmare a desființării actului inițial, în condițiile în care imobilul a fost dobândit cu titlu oneros, plătind un preț serios și real, fiind un cumpărător de bună credință care a dat dovadă de maximă prudență si diligență.
O soluție contrară ar fi total lipsită de practică și nu ar face altceva decât să destabilizeze circuitul civil, să descurajeze transferul proprietății și să pună la îndoială încrederea cetățenilor în ceea ce privește operațiunile juridice importante, în condițiile în care așa cum am arătat, apartamentul a fost vândut către terțe persoane, toate acestea fiind cumpărători de bună credință și cu titlu oneros.
Mai mult decât atât, dacă instanța ar opta pentru desființarea contractului încheiat între inculpată și prima cumpărătoare, ar trebui ca în baza aceluiași principiu să dispună desființarea tuturor actelor subsecvente de înstrăinare, fapt ce ar afecta în mod grav securitatea circuitului civil și ar aduce prejudicii substanțiale ulteriorilor cumpărători de bună credință ai apartamentului.
În speță există situația tipică a vânzării lucrului altuia. Acțiunea de inducere în eroare s-a exercitat direct asupra părții vătămate R. C. și fără îndoială că în lipsa acestei induceri în eroare aceasta nu ar fi încheiat contractul de vânzare- cumpărare. Paguba efectivă, sub aspect material, s-a produs însă în patrimoniul părții civile Ș. I.
Potrivit art. 348 C.pr.pen. instanța penală se pronunță, printre altele, cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris.
Înscrisul falsificat în cauză este doar procura prin care inculpata era
„împuternicită"; de către fostul soț să vândă apartamentul, nu și contractul de vânzare - cumpărare subsecvent care este doar anulabil pentru lipsa consimțământului vânzătorului.
În doctrină s-a conturat ideea că dacă părțile sau cel puțin cumpărătorul a fost in eroare, socotind că lucrul vândut aparține vânzătorului, vânzarea este anulabilă pentru eroare viciu de consimțământ asupra calității esențiale a vânzătorului, care a fost socotit de cumpărător proprietar al bunului.
A. nulitate relativă a contractului poate fi invocată numai de cumpărător, întrucât, potrivit art. 954 alin 2 C.civil, eroarea trebuie să cadă numai "asupra persoanei cu care s-a contractat". Anularea nu poate fi cerută de adevăratul proprietar, acesta fiind terț față de contract, in schimb poate intenta oricând acțiunea în revendicare.
Literatura juridică a elaborat, în considerarea principiului bunei credințe a terțului dobânditor, în ciuda faptului că titlul de proprietate al acestuia a provenit de la un non dominus, coroborarea principiului bunei credințe cu cel al asigurării securității dinamice a circuitului civil.
Buna credință constă in atitudinea subiectivă a cumpărătorilor, caracterizată prin convingerea neîndoielnică asupra faptului că imobilul aparține vânzătorului, ca adevărat proprietar, de cunoașterea prin mijloace obișnuite, aflate la îndemâna oricărei persoane, a situației juridice a imobilului și a lipsei intenției altei persoane de a revendica bunul. Cercetarea bunei credințe implică și cercetarea elementului subiectiv, în cadrul căreia se va stabili dacă perspicacitatea si prudența celor din jur, precum și a terțului dobânditor, puteau, în condiții normale, să înlăture aparența.
Ținându-se seama de împrejurarea că dobânditorul nu putea s-și dea seama de lipsa calității de proprietar a transmițătorului cu titlu oneros a bunului imobil și având în vedere consecințele grave pentru cumpărător pe care le-ar antrena măsura anulării transmisiunilor de acest fel, care ar echivala cu o adevărată sancțiune civilă, trebuie să prevaleze, să fie precumpănitoare alte principii de drept și anume acelea referitoare la ocrotirea bunei credințe și asigurarea securității dinamice a circuitului civil.
În speță nu s-a invocat și nici nu există indicii în sensul că R. C. nu ar fi fost de bună credință la încheierea contractului, aceasta efectuând diligențele obișnuite cu ocazia cumpărării unui imobil, cercetând evidentele cărții funciare și apelând la serviciile unui notar public.
Nici o persoană în situația cumpărătoarei nu putea prevedea că o persoană în posesia unei procuri autentice prin care era împuternicită să vândă nu ar fi fost cu adevărat împuternicită în acest sens de adevăratul proprietar. Mai mult decât atât, în prezent apartamentul a mai fost vândut de două ori, tot la cumpărători de bună credință și cu titlu oneros, iar anularea contractelor de vânzare - cumpărare ar echivala cu o sancțiune, cu un prejudiciu nemeritat pentru aceștia.
Cu privire la procura folosită de inculpată pentru a înstrăina apartamentul, aceasta a fost văzută de doi notari publici și un traducător, însă în acest moment nu mai există. În actul de sesizare se susține faptul că procura nu a putut fi ridicată si depusă la dosarul cauzei, în vederea anulării de către instanța de judecată (pag. 11).
În atare situație, instanța de fond s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a anula un script inexistent.
În baza art. 193 alin. 1 C.pr.pen. inculpata a fost obligată la plata sumei de
500 lei cheltuieli de judecată (onorariu avocat conform chitanței nr. 481/(...)) în favoarea părții civile Ș. I. și a sumei de 4.902,80 lei cheltuieli de judecată
(onorariu avocat conform chitanței nr. 530/ (...) - f. 127) în favoarea părții civile
R. C. D.
În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen. inculpata a fost obligată la plata sumei de
500 lei cu titlu cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recursuri, în termen legal, atât inculpata Ș. V. cât și partea civilă Ș. I.
Inculpata Ș. nu a depus motivele de nelegalitate ori netemeinicie, iar în ședința publică din data de (...), prin apărător din oficiu a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe și achitarea sa în baza art.10 lit.d C.pr.pen., considerând că lipsește latura subiectivă a infracțiunii.
S-a arătat că nu există probe solide din care să reiasă vinovăția inculpatei, declarațiile martorilor și ale părților civile sunt contradictorii, astfel că nu se poate vorbi de existența vreunei forme de vinovăție a inculpatei, motivarea instanței de fond se bazează pe simple prezumții, făcându-se abstracție de mijloacele de probă care pot fi luate în considerare în procesul penal. S-a considerat că s-a încălcat prezumția de nevinovăție a inculpatei prin faptul că s-a reținut că „martorii inculpatei nu au putut dovedi nevinovăția acesteia";, s-a ajuns la concluzia că nu poate fi decât vinovată. Consideră că era obligația parchetului de a dovedi vinovăția inculpatei și nu obligația inculpatei de a-și dovedi nevinovăția.
În subsidiar inculpata a solicitat reducerea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege, cu aplicarea art.81 Cod penal.
Partea civilă Ș. I. prin înscrisul intitulat întâmpinare a arătat că solicită restabilirea situației anterioare, reînscrierea dreptului său de proprietate în cartea funciară și anularea contractului autentificat sub nr.886/(...), precum și obligarea inculpatei la plata sumei de 10.000 lei daune morale.
Partea civilă descrie modul în care a fost deposedat de apartamentul proprietatea sa și arată că din punctul său de vedere constituie o eroare faptul că față de notarul public s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Verificând hotărâre atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.385/14 Cod procedură penală, curtea constată recursul inculpatei Ș. V. este fondat în ce în ce privește modul de soluționare a laturii civile și în aceste limite va fi admis, iar recursul părții civile Ș. I. nu este fondat și va fi respins, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel, se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală în ceea ce privește latura penală a cauzei, hotărâre susținută de probele administrate.
A rezultat din ansamblul probator că în luna iunie 2009 inculpata Ș. V., cu intenție, a determinat o persoană ce nu a fost identificată, să falsifice în întregime, prin contrafacere, procura notarială pretins a fi emisă de notarul public Julian Patimo Ramirez, din M., S., sub nr.36761/(...), procură pe care la data de (...) a folosit-o în fața notarului public D. C. L., inducându-l în eroare pe acesta și pe cumpărătoarea R. C. D., cărora le-a prezentat ca fiind adevărată împrejurarea că a fost mandatată de partea vătămată Ș. I. să vândă locuința acestuia, deposedând în mod fraudulos pe partea vătămată Ș. I. de locuința proprietatea sa.
Analiza obiectivă a probelor administrate relevă justețea soluției pronunțate de instanța de fond sub aspectul existenței faptelor și a vinovăției inculpatei Ș. V. în comiterea acestora, punând în evidență și caracterul adecvat al pedepsei aplicate atât ca și cuantum cât și ca modalitate de executare.
Prima instanță a efectuat o corectă individualizare a pedepsei, în măsură să reflecte gradul de pericol social concret al faptei comise și de natură a realiza scopul pedepsei astfel cum este acesta reglementat de art.52 Cod penal.
La individualizarea judiciară a pedepsei care a fost aplicată inculpatei, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 Cod penal, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare, gradul de pericol social al faptelor, care este unul ridicat, atât prin raportare la limitele de pedeapsă fixate de legiuitor în special pentru infracțiunea de înșelăciune (de la 3 la 15 ani închisoare), cât și prin raportare la modalitatea concretă de comitere, mai sus descrisă, și la persoana inculpatei, care pentru a intra în posesia unor sume importante de bani ce nu i se cuveneau a uzat de mijloacele frauduloase menționate.
Nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatei și coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, raportat la gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, la atitudinea nesinceră a inculpatei, la împrejurările comiterii faptelor.
Instanța de fond a manifestat suficientă clemență față de inculpată aplicându-i pedeapsa minimă prevăzută de lege, fără aplicarea vreunui spor pentru concursul de infracțiuni și dispunând suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, supraveghere necesară pentru ca inculpata să beneficieze de consiliere adecvată în scopul îndreptării pe viitor a conduitei sale și a respectării valorilor sociale ocrotite de legea penală, a drepturilor și libertăților celorlalți.
Apărările inculpatei în sensul că ar fi primit procura de la fostul soț, fiind trimisă de acesta din S. au fost în mod corect înlăturate de instanța de fond, câtă vreme martorii audiați - P. I., I. S. L. S. A. - au învederat că partea civilă nu a fost niciodată plecat în S., iar martorii propuși de inculpată - F. M., G. T. - au declarat că au aflat de la inculpată că fostul soț i-ar fi trimis procura din S. pentru a-i vinde apartamentul.
De asemenea inculpata nu a indicat nici numele persoanei prin intermediul căreia ar fi primit procura și nu a propus-o ca martor, cu toate că pentru a se întâlni cu respectiva persoană trebuia să cunoască numele și numărul de telefon al acesteia.
Apărarea inculpatei Ș. V. nu este credibilă nici datorită faptului că este dovedită împrejurarea că partea civilă Ș. I., după epuizarea proceselor civile în care s-a stabilit dreptul său exclusiv de proprietate asupra apartamentului, a demarat procedura de executare silită pentru a intra efectiv în posesia apartamentului și pentru a fi evacuată inculpata din imobil, procedură care se afla în curs de derulare la momentul la care inculpata a înstrăinat bunul proprietatea părții civile.
Referitor la latura civilă a cauzei se constată că partea vătămată Ș. I. s-a constituit parte civilă în cauză solicitând restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, desființarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.886/(...) de notar public D. C. L., radierea mențiunilor privind vânzarea apartamentului în baza procurii false și obligarea inculpatei la plata sumei de
10.000 lei cu titlu de daune morale.
Partea civilă nu și-a precizat și nici modificat constituirea de parte civilă și de asemenea a declarat în ședința publică din data de 27 februarie 2012, în fața instanței de fond - f.132 - că nu este de acord cu efectuarea unei expertize pentru stabilirea valorii de circulație a apartamentului.
În aceste condiții obligarea inculpatei la plata sumei de 80.000 lei în favoarea părții civile, sumă reprezentând prețul din contractul de vânzare- cumpărare încheiat de inculpată în baza procurii false, nu este fondată, instanța acordând părții civile ceea ce nu s-a solicitat, deși era ținută a se pronunța doar cu privire la cererea formulată de parte.
Solicitarea părții civile Ș. I. de restabilire a situației anterioare și anulare a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza procurii false nu poate fi primită câtă vreme nu s-a dovedit reaua credință a primului cumpărător al apartamentului.
Apartamentul a fost ulterior înstrăinat către terțe persoane, care nici măcar nu au fost citate în procesul de față și a căror rea-credință de asemenea nu a fost dovedită.
Ceea ce s-a probat cu certitudine în prezenta cauză este împrejurarea că inculpata i-a indus în eroare atât pe notarul public D. C. L., cât și pe cumpărătoarea R. C.
În consecință în mod corect a fost reținută incidența prevederilor art.1898
Cod civil care instituie o excepție de la principiul resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis în cazul subdobânditorului de bună credință și cu titlu oneros al unui imobil.
Nu poate fi primită nici solicitarea părții civile de acordare a daunelor morale, întrucât infracțiunile pentru care a fost trimisă în judecată inculpata sunt infracțiuni contra patrimoniului (infracțiunea de înșelăciune) nesusceptibile de cauzarea a vreunui prejudiciu moral, respectiv infracțiuni de fals, care sunt
infracțiuni de pericol, ce nu dau naștere dreptului de reparare a vreunei pagube
materiale ori morale.
În consecință, admițând recursul inculpatei pe latura civilă, urmează a fi
respinsă acțiunea civilă a părții civile Ș. I.
În ce privește susținerea părții civile recurente că s-a comis o eroare prin faptul că față de notarul public s-a dispus neînceperea urmăririi penale, curtea constată că împotriva dispozițiilor din rechizitoriu de netrimitere în judecată a lui
D. C. L. partea civilă avea posibilitatea de a urma procedura reglementată de art.278/1 Cod procedură penală.
Câtă vreme nu s-a urmat o astfel de procedură instanța se pronunță doar în limitele și cu privire la persoanele cu care a fost sesizată.
Pentru considerentele prezentate, în baza art. 38515 pct.2 lit.d Cod procedură penală curtea va admite recursul declarat de inculpata Ș. V. împotriva sentinței penale nr. 554 din (...) a J. B., pe care o va casa în parte, în ce privește soluționarea laturii civile.
Rejudecând cauza, în limitele de mai sus, se va respinge în întregime acțiunea civilă formulată de partea civilă Ș. I. și se va înlătua obligarea inculpatei la plata sumei de 80.000 lei în favoarea părții civile Ș. I.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.
În baza art. 38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală se va respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă Ș. I. împotriva aceleiași sentințe.
În baza art.189 Cod procedură penală se va stabili suma de 200 lei ca onorariu pentru apărătorul din oficiu al inculpatei, av.L. K., sumă ce se va avansa din FMJ.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală va fi obligată partea civilă Ș. I. să plătească suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
I. În baza art. 38515 pct.2 lit.d Cod procedură penală admite recursul declarat de inculpata Ș. V. împotriva sentinței penale nr. 554 din (...) a J. B., pe care o casează în parte, în ce privește soluționarea laturii civile.
Rejudecând cauza, în limitele de mai sus, respinge în întregime acțiunea civilă formulată de partea civilă Ș. I. și înlătură obligarea inculpatei la plata sumei de 80.000 lei în favoarea părții civile Ș. I.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
II. În baza art. 38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă Ș. I. împotriva aceleiași sentințe.
În baza art.189 Cod procedură penală stabilește suma de 200 lei ca onorariu pentru apărătorul din oficiu al inculpatei, av.L. K., sumă ce se va avansa din FMJ.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă pe partea civilă Ș. I. să plătească suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 septembrie 2012.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | G.IER | |
L. M. ANA C. | M. Ș. | M. B. |
Red.L.M./(...). Dact.H.C./4 ex./ Jud.fond: S. A. C.
| ← Decizia penală nr. 207/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 11/2012, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
