Decizia penală nr. 207/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR. 207/A/2012
Ședința publică din data de 28 noiembrie 2012
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : A. D. L. - judecător
JUDECĂTOR : I. C. M. GREFIER : M. N.
Ministerul Public reprezentat prin A. C. - procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de A. C.
S-a luat spre examinare cauza penală având ca obiect apelul declarat de condamnatul L. K. împotriva sentinței penale nr. 118 din 4 octombrie 2012 pronunțată în dosar nr. (...) al Tribunalului C., cauza având ca obiect cerere de revizuire.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă condamnatul în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat R. V., din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, întrebat fiind de către instanță, condamnatul arată că își menține apelul declarat în cauză și este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Apărătorul desemnat din oficiu depune la dosarul cauzei referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestuia.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apărătorul desemnat din oficiu al condamnatului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună admiterea cererii de revizuire, solicitând reexaminarea motivelor invocate de revizuent depuse la fila 3 dosarul de fond. Se arată de către apărătorul condamnatului faptul că, în mod neîntemeiat instanțele de judecată nu au reținut circumstanța atenuantă a scuzei provocării în favoarea condamnatului. De asemenea, acesta nu se face vinovat de comiterea infracțiunii pentru care a fost condamnat, infracțiunea fiind comisă de alte persoane.
Cu onorariu avocațial din fondul M.ui Justiției.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea apelului ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală. Cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului. Cererea condamnatului nu se încadrează în cazul expres și limitativ prevăzut de art 394 lit a Cod procedură penală, deoarece reinterpretarea probatoriului, reaudierea inculpaților, a martorilor, confruntarea cu aceștia, nu constituie fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.
De asemenea, revizuentului nu-i sunt aplicabile nici dispozițiile art 3201
Cod procedură penală deoarece acest text de lege are aplicabilitate doar în cauzele aflate în stare de judecată în primă instanță până la începerea cercetării judecătorești, respectiv până la primul termen de judecată cu procedura completă imediat următor intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010.
Condamnatul L. K. având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei aplicată de instanța de fond, achiesând la concluziile apărătorului desemnat din oficiu.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr. 118 din 4 octombrie 2012 a Tribunalului C., în baza art. 403 al.3 C., s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul L. K., fiul lui N. și V., ns. la (...) în orașul H., jud. C., deținut în prezent în PNT Gherla.
În baza art. 192 al. 2 C., a fost obligat revizuientul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 50 lei, ir în baza art. 189
C., s-a stabilit în favoarea Baroului de A. C. onorariu avocațial din oficiu pentru faza de urmărire penală, în sumă de 200 lei cuvenit av. Păcurar
Ana M. I., avansată din FMJ.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin cererea de revizuire înregistrată sub nr. de mai sus, condamnatul L.
K., deținut în Penitenciarul Gherla, a solicitat instanței revizuirea S.P.
405/(...), pronunțată în dosarul (...) (definitivă prin decizia penală nr.
699/(...) a ÎCCJ), prin care a fost condamnat la pedeapsa de 17 ani închisoare și interzicerea pe o perioadă de 5 ani a drepturilor prev. de art.
64 lit. a teza a-II-a C.p., pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prev. de art. 174,175 al.1 lit.i C.p., cu aplic.art.75 al.1 lit.a C.p. și art.37 lit.a C.p.
În motivare a arătat că nu se face vinovat de comiterea infracțiunii pentru care a fost condamnat, infracțiunea fiind comisă de coinculpați, invocând declarațiile a doi martori care și-au schimbat poziția declarațiile în fața instanței, solicitând în dovedirea nevinovăției sale reaudierea coinculpaților, confruntarea cu aceștia și cu cei doi martori la care a făcut referire, respectiv numiții S. F. și V. O. C. și audierea numitului F. S., ale cărui date personale și adresa de domiciliu sau reședință îi sunt necunoscute.
Un alt motiv invocat a fost acela că, în mod intenționat, instanțele de judecată nu au reținut în favoarea sa circumstanța atenuantă a scuzei provocării; totodată, a solicitat a i se aplica dispozițiile prev. de art.320/1
C.
Analizând cererea în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale în materie, instanța a reținut următoarele:
Prin S.P. 405/(...) a Trib. C., definitivă prin D. 699/(...) a I., revizuentul L. K. a fost condamnat la pedeapsa de 17 ani închisoare și interzicerea pe o perioadă de 5 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a C.p., pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prev. de art.174,175 al.1 lit.i C.p., cu aplic.art.75 al.1 lit.a C.p. și art.37 lit.a C.p.
Sub aspectul stării de fapt s-a reținut, în esență faptul că, în data de (...), după ce a consumat băuturi alcoolice într-un bar de pe str. C. din mun. C.-Napoca, a agresat-o fizic pe partea vătămată A. G., împreună cu coinculpații C. S. N. și L. C. G., provocându-i leziuni corporale care, în final s-au soldat cu moartea victimei intervenită la data de (...).
Raportat la motivele invocate, instanța de fond a constatat că acestea nu se încadrează în cazurile expres prevăzute de lege și că în fapt sunt apărări în fond care au fost avute în vedere la momentul soluționării cauzei
S-a mai reținut că revizuientului nu-i sunt aplicabile nici disp. art.320/1 C., deoarece acest text de lege are aplicabilitate doar în cauzele aflate în stare de judecată în primă instanță până la începerea cercetării judecătorești, respectiv până la primul termen de judecată cu procedura completă imediat următor intrării în vigoare a Legii 202/2010, pentru cele aflate în curs de judecată în care, cercetarea judecătorească a început anterior intrării în vigoare a legii mai sus menționate, potrivit disp. art. XI din OUG 121/2011. În acest sens s-a reținut că revizuientul condamnat L. K. se află în faza de executare a unei pedepse rămasă definitivă.
Pentru considerentele mai sus expuse, tribunalul, în baza art.403 al.3 C., a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de revizuientul L. K.
În baza art. 192 al. 2 C., a fost obligat revizuientul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 50 lei, iar în baza art.
189 C., va stabili în favoarea Baroului de A. C. onorariu avocațial din oficiu pentru faza de urmărire penală, în sumă de 200 lei cuvenit av. Păcurar
AnaM. I., s-a avansat din FMJ.
Împotriva acestei sentințe condamnatul L. K. a declarat apel, solicitând instanței admiterea acestuia, desființarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună admiterea cererii de revizuire, cu reexaminarea motivelor invocate de revizuent depuse la fila 3 dosarul de fond.
A.ul declarat în cauză este nefondat.
În mod corect prima instanță a reținut că motivele invocate de către condamnatul apelant nu se încadrează în cazul expres și limitativ prevăzut de art.394 lit.a C., deoarece reinterpretarea probatoriului, reaudierea inculpaților, a martorilor, confruntarea cu aceștia nu constituie fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, solicitări care pot face doar obiectul judecății în fond și în căile de atac, la fel ca și cea privind reținerea circumstanței atenuante prev. de art.73 lit.b C.p.- scuza provocării.
Dealtfel, apelantul a și promovat toate căile de atac iar în procedura revizuirii nu se poate tinde la reformarea unei hotărâri definitive prin readminstrarea aceluiași probatoriu, ci doar pe baza unor elemente noi intervenite ulterior soluționării cauzei.
De asemenea, motivul invocat de revizuient în sensul că doi martori, respectiv numiții S. F. și V. O. C., ar fi dat declarații mincinoase în fața instanței de judecată, nu se încadrează în cazul prev. de art.394 lit.b C., situație în care trebuie să existe o hotărâre definitivă de condamnare a celor doi sau o ordonanță a procurorului care să dovedească comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă.
Revizuientului nu-i sunt aplicabile în această procedură disp. art.320/1 C. de care au uzat ceialalți doi coinculpați, el renunțând la acest beneficiu pe parcursul soluționării cauzei în fond.
În consecință, în baza art. 379 alin. 1 lit. b C.pr.pen Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de către condamnatul L. K. în prezent deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 118 din 4 octombrie 2012 a Tribunalului C..
Se va stabili în favoarea Baroului C. suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M.ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.
În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen. apelantul va fi obligat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat apelul declarat de către condamnatul L. K. în prezent deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 118 din 4 octombrie 2012 a Tribunalului C..
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M.ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.
Obligă pe apelant să plătească în favoarea statului suma de
400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică din 28 noiembrie 2012 .
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
A. D. L. I. C. M. M. N.
Red.A.D.L./ (...) Dact.H.C./ 3 ex./ Jud.fond: I.N. B..
← Decizia penală nr. 249/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1265/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|