Decizia penală nr. 249/2012, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI DOSAR NR. (...)/a4
DECIZIA P.Ă Nr. 249/R/2012
Ședința publică din data de 14 februarie 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : L. H., judecător JUDECĂTORI : M. R.
: M. Ș.
GREFIER : M. V.-G.
M. public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- D. N. A.-S. T. C.- reprezentat prin procuror A. M.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul B. R. V., încarcerat în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 2 februarie 2012 a T.ui C., având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul B. R. V., în stare de arest, asistat de apărători aleși, av. Ban T. și av. G. M., ambii avocați din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială la dosar.
P. de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, s-a dat citire hotărârilor pronunțate de instanță cu privire la cererile de abținere formulate în cauză de d-na judecător D. P. și de către d-na judecător M. Ș.
În urma soluționării cererilor de abținere, prezenta cauză urmează a fi soluționată de completul de judecată L. H., M. R. și M. Ș.
Inculpatul, întrebat fiind de către instanță, arată că își însușește cererea de recurs formulată apărătorul său, av. Pânzaru Anatol.
Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului B. R. V., av. Ban T. solicită admiterea recursului formulat împotriva încheierii penale f.n. din data de 2 februarie 2012 prin care Tribunalul Cluj a dispus în temeiul art. 3002 rap. la art. 1. C. menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului recurent.
Solicită să se aprecieze că în raport de stadiul procesual al cauzei, nu mai subzistă temeiurile care să justifice menținerea inculpatului în stare de arest preventiv, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.
În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, prev. de art. 145 C.
Încheierea atacată este criticabilă având în vedere că instanța de fond nu a arătat care sunt probele și indiciile pe baza cărora se bazează concluzia că menținerea inculpatului în stare de arest preventiv este necesară pentru o bună administrare a actului de justiție.
În sensul art. 136 alin. 1 C. arată că legiuitorul a înțeles să instituie măsurile preventive, ca măsură accesorie, pentru a se asigura o bună administrare a actului de justiție în cursul judecății, în primă instanță.
În încheierea recurată, judecătorul a subliniat pericolul social generic al faptei de corupție, împrejurările în care s-au produs aceste fapte penale și calitatea pe care inculpatul a avut la data săvârșirii presupusei fapte.
La termenul din data de 27 noiembrie 2011 judecătorul fondului a precizat că se impune menținerea arestului preventiv a inculpatului cel puțin până la momentul declanșării cercetării judecătorești și eventual a ascultării a acestuia, moment procesual care a fost depășit având în vedere că s-a declanșat cercetarea judecătorească, inculpatul a fost audiat, cauza aflându-se spre finalizare, urmând să fie audiați ultimii martori.
În încheierea recurată nu se găsește reluat acest motiv și se arată că
„interesul larg al societății obligă tribunalul să reacționeze eficient, ferm și echitabil, în vederea eradicării unor asemenea fenomene infracționale";.
Solicită să se aibă în vedere că nu prin luarea unor asemenea măsuri procesuale se obține o asemenea finalitate de eradicare a fenomenului infracțional.
Apreciază că arestarea preventivă a inculpatului în cazul de față nu mai este necesară și că judecarea acestuia în stare de libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică.
Invocă practica judiciară respectiv, cazurile Calmanovici, Scundeanu, Jiga, Teodorescu, ș.a. contra României în care Curtea E. a condamnat statul român pentru faptul că a folosit excesiv art. 148 lit. f C. referitor la noțiunea pericolului concret pentru ordinea publică pe care trebuie să-l prezinte inculpatul în situația menținerii sale în stare de arest.
În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică arată că acesta nu subzistă, întrucât nu există indicii și probe certe de natură să demonstreze că pe viitor punerea în libertate a inculpatului ar tulbura efectiv ordinea și liniștea publică.
Cu privire la pericolul ca inculpatul să se sustragă de la procesul penal arată că acesta trebuie evidențiat de anumite circumstanțe personale cum ar fi caracterul, moralitatea, domiciliul, resursele materiale, ori profesia celui acuzat, arată că nu există având în vedere elementele ce caracterizează persoana inculpatului respectiv, vârsta, educația, situația familială, lipsa antecedentelor penale și conduita avută anterior comiterii presupusei fapte.
Pericolul de influențare a anchetei penale nu există având în vedere că, cauza se află spre finalizare la prima instanță.
Pericolul de repetare a faptelor penale nu există având în vedere că inculpatul
și-a pierdut calitatea de vicepreședinte al C. J. C.
Pentru aceste motive, precum raportat și la persoana inculpatului, conduita avută anterior confirmată de multitudinea de caracterizări depuse la dosarul cauzei, solicită admiterea recursului cu consecința judecării acestuia în stare de libertate.
În subsidiar, solicită luarea față de inculpat a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea conform art. 145 C. și instituirea unor obligații pe care inculpatul se obligă să le respecte.
Apărătorul inculpatului B. R. V., av. G. M. arată că pentru a exista presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunea de luare de mită, trebui să existe două părți respectiv, o parte care să dea și o parte care să ia mita, în legătură cu un lucru pe care o parte și-l dorește și pe care o parte îl poate furniza. Inculpatul era în incapacitate totală de a oferi serviciul pentru care „a fost plătit"; având în vedere că din actele dosarului, respectiv din înscrisurile emise de SC C. A. SA rezultă că în cursul lunii noiembrie - decembrie 2011 nu au existat licitații în desfășurare având ca referință S. A., astfel că inculpatul nu avea cum să adune informații cu privire la niște licitații care nu au avut loc, precum și faptul că inculpatul nu făcea parte din cadrul acestei proceduri.
De asemenea, din înscrisul comunicat de C. J. s-a menționat același lucru respectiv faptul că perioada noiembrie - decembrie 2011 nu au existat licitații în desfășurare având ca referință S. A. și că pe cale de consecință pentru inculpat nu au existat stabilite atribuții care să vizeze atribuirea vreunui contract de achiziție publică, referitor la S. C.-A., în perioada sus menționată.
Astfel, inculpatul nu a putut furniza informații și facilita câștigarea licitației.
De asemenea, relevant este faptul că societatea administrată de D. A. nu avea cum să primească acel contract având în vedere că această societate avea ca obiect de activitate de consultanță. În acest sens, solicită să se aibă în vedere decarația soluțului numitei D. A., aflată la fila 60 din vol.I prin care arată că societățiile administrate de soția sa nu prestează activități de metenanță.
Prin urmare, cu privire la prespunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea de luare de mită, reținută de instanța de fond este greșită având în vedere că o parte nu putea să furnizeze informațiile iar cealaltă parte nu putea să presteze serviciul.
Reprezentantul P. solicită respingerea ca nefondat a recursului formulat de inculpat și menținerea încheierii recurate ca legală și temeinică.
Criticiile aduse încheierii atacate sunt nefondate și nu corespund realității că prima instanță nu a adus argumente suficiente în motivarea încheierii din care să rezulte presupunerea rezonabilă că infracțiunea dedusă judecății există.
În considerentele încheierii atacate, instanța de fond a arătat, fără a prejudicia fondul cauzei, că există suficiente elemente care conduc la bănuiala legitimă că inculpatul ar fi comis fapte prevăzute de legea penală, exemplificând în acest sens declarațiile inculpatei D. A., martorilor D. R. A., A. B. M., C. Ș. E., M. B. A. Pe de altă parte tot instanța fondului a arătat că mai există și alte porobe la dosar care ar converge spre presupunerea rezonabilă de comitere a unei fapte penale și a menționat procesele verbale de percheziție, precum și redarea convorbirilor telefonice și supravegehere operativă și planșele aferente.
O analiză mai amplă decât cea făcută de prima instanță ar echivalat cu o antepronunțare, nefiind necesară nici prin prima dispozițiilor C. și naționale o analiză mai amplă și mai detaliată care să fie de natură a fundamenta soluția de menținere a arestului preventiv.
Apreciază că instanța fondului a statuat în mod corect și în ceea ce privește necesitatea privării de libertate a inculpatului și pe viitor. A reținut că dispozițiile art.
148 lit. f C. își găsesc incidența în cauză, a analizat care sunt elementele care în optica instanței de fond aduc lumină atât în ceea ce privește incidența acestor dispoziții referitoare la exigențele impuse de acest text de lege, iar pericolul pentru ordinea publică a fost apreciat ca fiind de asemenea prezent în cauză.
Solicită să se aibă în vedere că starea de pericol pentru ordinea publică în cazul de față presupune acea rezonanță socială a faptei săvârșite avut în rândul comunității locale asupra căreia și-a exercitat influența negativă cât și asupra întregii ordini de drept.
Consideră că prima instanță în mod corect a reținut că în momentul de față este necesară o reacție a autorităților pentru a nu se crea un sentiment de neîncredere în capacitatea organelor judiciare de a lua măsurile necesare în ceea ce privește prevenirea pericolului vizat de ordinea publică și în ceea ce privește crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială.
Totodată, apreciază că nici solicitarea subsidiară a apărării referitoare la înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură neprivativă de libertate nu este întemeiată, întrucât potrivit dispozițiilor art. 136 alin. 1 și 8 C. circumstanțele favorabile invocate de inculpat nu pot constitui temei al reconsiderării stării de libertate. C. dacă inculpatul nu are antecedente penale, este o persoană educată, face parte dintr-o familie organizată, aceste elemente trebuie avute în vedere la circumstanțierea pedepsei în situația în care va fi găsit vinovat.
Apărătorul inculpatului B. R. V., av. Ban T. arată că la fila 6, pargraful 1 din încheierea atacată, instanța de fond se referă la termenul rezonabil care în opinia instanței de fond nu a fost depășit și solicită să se aibă în vedere că acest termen trebuie raportat la etapa procesuală a cauzei.
Inculpatul B. R. V., având ultimul cuvânt, își însușește concluziile apărătorilor săi, solicită admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate, întrucât nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. De asemenea, solicită să se aibă în vedere că nu mai este vicepreședintele C. J. și că nu are antecedente penale.
În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea și instituirea obligațiilor prevăzute de lege pe care le cunoaște și se obligă să le respecte.
C U R T E A
Prin încheierea din 2 februarie 2012 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr.(...), în temeiul art. 3002 Cod P. P.ă rap. la art. 1. al.1 și 3 Cod P. P.ă s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpatul B. R. V., fiul lui . și M., născut la data de (...) în com. Iara, jud. C., CNP 1., în prezent aflat în Penitenciarul Gherla, măsură pe care o menține, respingând implicit cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
În baza art.192 al.3 Cod P. P.ă cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul M.ui P., D. N. A. - S. T. C., a fost trimis în judecată inculpatul B. R. V., arestat preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. și ped. de art. 254 al. 1 Cod P., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Prin același act de sesizare a instanței a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, și inculpata D. A., pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 Cod P., rap. la art. 6 din L. 78/2000.
În privința inculpatului, sub aspectul stării de fapt, s-a reținut, prin actul de sesizare a instanței, că în cursul lunii octombrie 2011 a acceptat promisiunea coinculpatei D. A. de a primi suma de 20.000 euro, din care la data de (...) a primit efectiv suma de 43.000 lei, echivalentul a 10.000 euro, pentru a-i furniza acesteia informații legate de viitoarea licitație ce urma a fi organizată de societatea C. A., societate la care C. J. C. are participare de 95 %, fiind condusă de P. C. J. C., din care și inculpatul face parte, pentru asigurarea mentenanței la stadionul C. A. pe anul 2012.
Prin Încheierea penală nr. 127/(...) a Curții de A. C. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B. R. V., pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de (...) și până la data de (...), măsura preventivă fiind luată potrivit art. 143 rap. la art.
148 lit. f Cod P. P.ă, iar competența instanței de mai sus fiind atrasă, la vremea respectivă, de normele relative la competența după calitatea persoanei, având în vedere că în cauză era cercetat penal și o persoană ce avea calitatea de avocat.
Tribunalul Cluj a fost sesizat cu soluționarea cauzei la data de 25 noiembrie
2011, fiind înregistrată sub nr. (...), în sistem aleatoriu cauza fiind repartizată pentru termenul din 22 decembrie 2011.
La data de (...) s-a stabilit un termen de judecată intermediar pentru verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului, la primirea dosarului. De asemenea măsura arestării preventive a fost verificată, în temeiul art. 3002 Cod P. P.ă, și la termenul de judecată din data de (...).
Verificându-se, din nou, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, în temeiul prevederilor art. 3002 Cod P. P.ă, instanța a constatat că în cauză sunt indicii și probe care să conducă la bănuiala legitimă că inculpatul ar fi comis fapte prevăzute de legea penală. Astfel, fără a prejudicia fondul cauzei, în sensul celor de mai sus sunt declarațiile inculpatei D. A. date în faza de urmărire penală, coroborate cu declarațiile inculpatului, date atât în faza de urmărire penală cât și în cea de judecată, și care a arătat că a avut o cu totul altă reprezentare asupra sumei de bani primită de la inculpata D. A., respectiv aceea a unui împrumut civil, declarațiile martorilor D. R. A., A. B. M., C. Ș. E., M. B. A. Mai sunt de menționat, în rândul probelor de la dosar, care ar converge spre concluzia unei presupuneri rezonabile de comitere a unei fapte penale, și procesele verbale de percheziție, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, procesele verbale de supraveghere operativă și planșele foto aferente.
La termenul de judecată din data de (...), instanța a declanșat cercetarea judecătorească, prin audierea inculpatului, urmată, la termenul de azi de audierea unui număr de patru martori, propuși de acuzare, respectiv A. M. B., C. Ș. E., C. O. și R. R. F.
Fără a discuta forța probantă a tuturor datelor și informațiilor de mai sus, care se constituie nu numai în indicii temeinice ci și în probe, în sensul definiției acestora cuprinsă de C. P. P.ă, mai precis de art. 63 al. 1, deoarece nu este momentul procesual oportun pentru o astfel de analiză, s-a apreciat că la această dată în cauză este îndeplinită, fără putință de tăgadă, condiția prev. de art. 143 Cod P. P.ă, necesară atât pentru luarea unei măsuri preventive cât și pentru menținerea ei.
Se arată că probele testimoniale la care s-a făcut anterior referire nu pot surprinde adevărata natură a înțelegerii dintre inculpat și inculpata D. A., de aceasta depinzând caracterul penal sa nonpenal al faptei, însă conturează, în linii mari, obligațiile și prerogativele pe care inculpatul le avea în funcția publică pe care o îndeplinea.
În ceea ce privește existența celor două condiții cumulative impuse de art.
148 lit. f Cod P. P.ă, instanța a constatat că prima condiție este în mod evident îndeplinită câtă vreme fapta pentru care este cercetat inculpatul este sancționată cu pedeapsa închisorii cu limite cuprinse între 3 și 12 ani.
Cea de a doua condiție a textului mai sus evocat, este de asemenea îndeplinită. Așa cum am subliniat și cu ocazia verificărilor interioare, inculpatul este o persoană educată, având studii superioare, așadar cu o capacitate sporită de a înțelege consecințele situației sale juridice, a conduitei sale particulare în raport de acest proces, și care se află pentru prima oară într-o procedură de anchetă penală, perspectivă din care este dificil de spus că ar putea prezenta pericol pentru ordinea publică. Însă existența pericolului pentru ordinea publică este evidențiată în această cauză de însuși pericolul social concret al faptei cercetate, caracterizată, cel puțin generic, la nivelul celor reținute prin actul de sesizare, printr-o gravitate sporită, reliefată de împrejurările specifice în care s-ar fi produs, și care țin, în principal, și determinant, de calitatea pe care o avea inculpatul la momentul comiterii presupusei infracțiuni.
La existența unui anume pericol pentru ordinea publică, determinată de cercetarea inculpatului în stare de libertate, contribuie și răsunetul, impactul social, pe care presupusa faptă a inculpatului l-a avut, interesul manifest, actual și constant pe care opinia publică locală și chiar națională l-a expus pentru inculpat și cauza în care este cercetat.
În sensul celor de mai sus, reamintim că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat că unele fapte, care prin împrejurările concrete în care au fost comise, prin răsunetul pe care l-au produs, au tulburat profund mediul social ocrotit prin normele presupus încălcate, și aruncă o lumină negativă asupra celui bănuit de comiterea lor, și asupra comportamentului său viitor, pentru ocrotirea siguranței publice, este necesară privarea de libertate a celui cercetat pentru astfel de fapte (a se vedea cauza R. împotriva României).
C. pe fondul frământărilor sociale ce au avut loc recent, opinia publică a clamat existența unui fenomen de corupție generalizat, la nivelul întregii clase politice din România. Într-un astfel de context, punerea în libertate a inculpatului ar genera un sentiment de insatisfacție și tulburare la nivelul percepției opiniei publice, că în cazul așa zisei infracționalități a „gulerelor albe";, organele statului nu acționează cu destulă fermitate, rigoare și consecvență.
S-a apreciat că, în raport de criteriile consacrate de jurisprudența C., referitoare la durata rezonabilă a arestării preventive, în această cauză un astfel de termen nu a fost depășit, în contextul în care inculpatul este arestat preventiv de 3 luni de zile, perioadă în care a fost deja finalizată urmărirea penală, fiind sesizată instanța de judecată, care a și declanșat cercetarea judecătorească, iar ancheta penală nu a cunoscut sincope, fiind caracterizată de un ritm alert.
Pentru toate aceste considerente, instanța a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpat, măsură pe care o va menține în continuare, apreciind că numai măsura arestării preventive ar garanta buna desfășurare a anchetei penale.
Pentru toate cele de mai sus s-a apreciat că se justifică menținerea măsurii arestului preventiv, luarea măsurii subsidiare a obligării de a nu părăsi localitatea prev. de art. 145 Cod P. P.ă, cerută de apărare, fiind inoportună, cu atât mai mult cu cât, așa cum am arătat în cele ce preced, temeiurile ce au atras luarea și apoi menținerea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, pericolul pentru ordinea publică nefiind estompat de trecerea timpului, în condițiile în care opinia publică manifestă încă interes față de cauză și mersul acesteia. Prin urmare s-a respins cererea de înlocuire a arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea prev. de art. 145 Cod P. P.ă.
S-a apreciat, în condițiile în care pericolul pentru ordinea publică nu a fost încă estompat, disipat, și în care măsura arestării preventive a inculpatului nu a depășit un termen rezonabil, că în cauză, primează interesul societății, ca persoanele bănuite de fapte de corupție și care ocupă funcții publice importante, să fie aduse în fața organele competente și să fie cercetate eficient, ferm și echitabil, în vederea eradicării unor asemenea fenomene infracționale, în contrapondere cu interesul inculpatului, de a fi judecat în stare de libertate și de a se stabili în mod clar și univoc ca adevăr judiciar susținerile sale.
În temeiul art. 192 al. 3 Cod P. P.ă cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul B. R. V., criticâns solutia instantei de fond ca fiind netemeinică si nelegală si a solicitat casarea acesteia si pronuntarea unei decizii prin care să se dispună, în principal, revocarea măsurii arestului preventiv, iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, prev. de art. 145 C.
În motivarea recursului s-a arătat că în raport de stadiul procesual al cauzei, nu mai subzistă temeiurile care să justifice menținerea inculpatului în stare de arest preventiv, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză, că arestarea preventivă a inculpatului în cazul nu mai este necesară și că judecarea acestuia în stare de libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică deoarece nu există indicii și probe certe de natură să demonstreze că pe viitor punerea în libertate a inculpatului ar tulbura efectiv ordinea și liniștea publică.
Cu privire la pericolul ca inculpatul să se sustragă de la procesul penal arată că acesta trebuie evidențiat de anumite circumstanțe personale cum ar fi caracterul, moralitatea, domiciliul, resursele materiale, ori profesia celui acuzat, arată că nu există având în vedere elementele ce caracterizează persoana inculpatului respectiv, vârsta, educația, situația familială, lipsa antecedentelor penale și conduita avută anterior comiterii presupusei fapte.
Pericolul de influențare a anchetei penale si de repetare a faptelor penale nu există având în vedere că la prima instantă cauza se află aproape de finalizare, iar inculpatul și-a pierdut calitatea de vicepreședinte al C. J. C.
Se mai arată că nu sunt probe care să demonstreze comiterea faptelor având în vedere că în cursul lunii noiembrie - decembrie 2011 nu au existat licitații în desfășurare având ca referință S. A., astfel că inculpatul nu avea cum să adune informații cu privire la niște licitații care nu au avut loc, precum și faptul că inculpatul nu avea stabilite atribuții care să vizeze atribuirea vreunui contract de achiziție publică, referitor la S. C.-A., în perioada sus menționată.
Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.38514 Cod procedură penală, curtea constată că recursul nu este fondat și îl va respinge pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Prin încheierea penală nr.127 din 1 noiembrie 2011 a Curții de A. C. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B. R. V. pe o perioadă de 29 de zile începând cu data de (...) și până la data de (...).
Această măsură a fost dispusă în baza art.143 și art.148 lit.f C.p.p. în sensul că există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat, pedeapsa prev. de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar acesta prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Inculpatul recurent B. R. V. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție DNA S. T. C. sub aspectul comiterii infracțiunii de luare de mită, prev. de art.254 al.1 Cod penal rap. la art.6 din Legea
78/2000.
Potrivit art. 160/b al. 1 și 3 C. la care face trimitere art. 300/2 C. în cursul judecatii, instanta verifică periodic, dar nu mai tărziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestarii preventive. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
Procedând în temeiul textelor de lege menționate, Curtea constată că în cauză există indicii temeinice în sensul art. 143 C. din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis fapta pentru care este cercetat în acest sens fiind declarațiile inculpatei D. A. date în faza de urmărire penală, coroborate cu declarațiile inculpatului, date atât în faza de urmărire penală cât și în cea de judecată, și care a arătat că a avut o cu totul altă reprezentare asupra sumei de bani primită de la inculpata D. A., respectiv aceea a unui împrumut civil, declarațiile martorilor D. R. A., A. B. M., C. Ș. E., M. B. A., procesele verbale de percheziție, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, procesele verbale de supraveghere operativă și planșele foto aferente.
De altfel, art.5 paragraf 1 lit.c din Convenția E. a Drepturilor Omului admite privarea de libertate a unei persoane atunci când „există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune";.
Prin prisma hotărârilor Contrada contra Italiei din 24 august 1998; Labita contra Italiei din 6 aprilie 2004; Calleja contra Maltei din 7 aprilie 2005, în prezenta cauză, s-a dovedit că persistența în timp a motivelor plauzibile că inculpatul este bănuit de comiterea unei infracțiuni, este o condiție pentru menținerea detenției.
Desigur că stabilirea vinovăției inculpatului urmează a se face numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, însă probațiunea administrată în faza urmăririi penale, pune în evidență existența unor indicii temeinice în înțelesul art.143 C. care justifică luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de acesta.(cazul Fox, Campbell și Hartley vs UK).
Totodată, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat și subzistă, probele administrate până în acest moment procesual neaducând modificări, sub acest aspect, în privința constatărilor instanței care a dispus arestarea inculpatului-petent.
Starea de pericol pentru ordinea publică presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității asupra căreia și-a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale și rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, cât și din activitatea infracțională desfășurată de acesta.
Curtea E. a Drepturilor Omului a acceptat în cazul Letellier vs Franța că în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni, pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp.
De asemenea, obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de Curtea E. în interpretarea art.5 paragraf 3 din Convenția E. a Drepturilor Omului.
În ceea ce privește riscul de tulburare a ordinii publice, în chiar accepțiunea instanței europene - cauza Letellier c. Franței- s-a stabilit că, prin gravitatea lor și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare socială, de natură a justifica o detenție provizorie, cel puțin o perioadă de timp, însă trebuie demonstrat că punerea în libertate ar tulbura în mod real ordinea publică.
În cauză activitatea presupus infracțională a inculpatului este indisolubil legată de calitatea pe care a avut-o, respectiv de reprezentant al administrației publice, de persoană obligată să vegheze la respectarea și aplicarea legii în instituțiile administrației publice si s-a folosit de funcția sa pentru a obține foloase materiale, consecinta fiind lezarea respectului și încrederii de care trebuie să se bucure în fața comunității și a cetățenilor a angajatilor administratiei.
Așadar, condiția pericolului public solicitată de lege există si este conturat fără dubiu, iar rezonanța faptei de genul celei presupus a fi comise de inculpat este actuală și potentată de calitatea avuta de recurent (aceea de vicepresedinte a C. J.), continuând să suscite interes cel putin sub aspectul modului de actiune a organelor statului.
Așa fiind primul motiv de recurs vizând revocarea arestului preventiv întemeiat pe lipsa probelor și indiciilor temeinice care să justifice privarea de libertate a inculpatului va fi respins ca nefondat.
Nici solicitarea inculpatului din petitul subsidiar referitoare la înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură neprivativă de libertate, nu este întemeiată întrucât potrivit disp. art.136 alin.1 și 8 C.p.p. circumstanțele favorabile invocate de inculpat în favoarea sa nu pot constitui prin ele însele temei al reconsiderării privării sale de libertate, acestea trebuind evaluate în contextul gravității sporite a faptei de care este acuzat și a scopului urmărit prin măsura preventivă dispusă, respectiv asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal.
Corespunde adevărului că inculpatul nu are antecedente penale, că în activitatea sa profesională a avut rezultate deosebite, că face parte dintr-o familie bine organizată, care îl susține și că a conștientizat gravitatea faptei presupus a fi comise de acesta, că s-a bucurat și se bucură de apreciere printre cunoscuții săi, însă aceste date ce caracterizează personalitatea inculpatului nu pot fi analizate în această fază a procesului.
Așa fiind, Curtea apreciază că, în acest moment procesual, față de natura infracțiunii presupus a fi comise de inculpat, ținând cont de rezonanța sa în rândul opiniei publice, și determinând reacția negativă a acesteia, se justifică menținerea arestării preventive, neexistând motive de revocare a acesteia sau de înlocuire cu o altă măsură neprivativă de libertate.
Pentru toate aceste motive Curtea concluzioneză că, în speță, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat și nu au survenit elemente noi care să justifice judecarea în libertate, astfel că în temeiul
385/15 pct. 1 lit. b C. se va respinge ca nefondat declarat de inculpatul B. R. V. împotriva încheierii penale din 2 februarie 2012 a T.ui C.
În temeiul art. 192 al. 2 C. se va obliga recurentul să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B. R. V., fiul lui V. si M., născut la 1 decembrie 1962, în prezent încarcerat în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 2 februarie 2012 a T.ui C.
Obligă pe inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 14 februarie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, L. H. M. R. M. Ș.
M. V. G.
GREFIER,
Dact.L.H./Dact.S.M
4 ex./(...) Jud.fond. L. A. C.
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)/a4
Î N C H E I E R E
Ședința secretă din data de 14 februarie 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : L. H., judecător
JUDECĂTORI : M. R.
: M. Ș.
GREFIER : M. V.-G.
M. public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- D. N.
A.-S. T. C.-
reprezentat prin procuror A. M.
S-a luat spre examinare cererea de abținere formulată în scris de
către D-na judecător D. P. în cauza ce face obiectul dosarului nr. (...)/a4.
În susținerea cererii formulate au fost invocate dispozițiile art. 48 lit. a Cod procedură penală, respectiv împrejurarea că D-na judecător D. P. a dispus arestarea preventivă a inculpatului B. R. V. conform art. 1491
C., la solicitarea DNA-S. T. C.
Soluționarea cauzei s-a făcut fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei după care, s-a procedat la examinarea
declarației de abținere.
Procurorul solicită admiterea cererii de abținere, fiind incidente dispozițiile art. 48 lit.a Cod procedură penală.
C U R T E A:
În cauză a fost formulată cererea de abținere de către d-na
judecător D. P., fiind invocate disp.art. 48 lit.a C.
Examinând actele existente la dosarul cauzei, s-a constatat că sunt incidente dispozițiile art.48 alin.1 lit.a C.pr.pen.
S-a reținut că motivul abținerii este acela că d-na judecător D. P. a dispus, în cursul urmăririi penale, arestarea preventivă a inculpatului B. R. V. în dosarul Curții de A. C. nr.(...), împrejurare față de care cererea
de abținere va fi admisă, urmând ca pentru soluționarea recursului completul de judecată să fie format din judecătorii L. H., M. R. Și M. Ș., prin includerea judecătorului stabilit prin planificarea de permanență.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E:
În temeiul art. 52 Cod procedură penală și art. 6 din C. admite cererea de abținere formulată de d-na judecător D. P. în soluționarea prezentei cauze, constatând incident cazul de incompatibiliate prev. de art. 48 lit. a Cod procedură penală.
În baza art. 98 al. 4 și 7 din Hot. Nr. 387/2005 a C. prezenta cauză
va fi soluționată de completul compus din judecătorii L. H., M. R. și M. Ș.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 14 februarie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
L. H. M. R. M. Ș. M. V.-G.
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)/a4
Î N C H E I E R E
Ședința secretă din data de 14 februarie 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : L. H., judecător JUDECĂTORI : M. R.
: M. B. GREFIER : M. V.-G.
M. public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- D. N.
A.-S. T. C.- reprezentat prin procuror A. M.
S-a luat spre examinare cererea de abținere formulată în scris de către D-na judecător Ș. M. I. în cauza ce face obiectul dosarului nr. (...)/a4.
În susținerea cererii formulate au fost invocate dispozițiile art. 47 alin.2 Cod procedură penală și art. 6 din C., respectiv împrejurarea că D-na judecător Ș. M. I. în data de 13 februarie 2012 a dispus
respingerea recursului declarat de inculpatul B. R. V. în dos. nr.10054/117/a5 a T.ui C., având ca obiect cerere de liberare sub control judiciar și la conținutul deciziei în interesul legii nr. 17/2011.
Soluționarea cauzei s-a făcut fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei după care, s-a procedat la examinarea
declarației de abținere.
Procurorul lasă cererea la aprecierea instanței.
C U R T E A
În cauză a fost formulată cerere de abținere de către d-na judecător Ș. M. I., fiind invocate dispozițiile art. 47 alin.2 Cod procedură penală și art.6 din C. învederând faptul că în data de 13 februarie 2012 a dispus respingerea recursului declarat de inculpatul B. R. V. în dos. nr.10054/117/a5 a T.ui C., având ca obiect cerere de liberare sub control judiciar și la conținutul deciziei în interesul legii nr. 17/2011.
Examinând actele existente la dosarul cauzei se constată că nu sunt incidente dispozițiile invocate deoarece, chiar dacă anterior dna judecător a soluționat un recurs într-o altă cauză privind pe același inculpat, nu poate concluziona automat că există un interes în cauză și nici nu se aduce atingere noțiunii de instanță imparțială așa cum este aceasta definită de jurisprudența C., având în vedere obiectul diferit al cauzelor supuse solutionării.
Pentru aceste motive, se va respinge cererea de abținere formulată în cauză de d-na judecător Ș. M. I..
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E:
În baza art. 47 al. 2 C. rap. la art. 6 din C., respinge cererea de abținere a d-nei judecător M. Ș., în dosarul cu nr. mai sus mentionat privind pe inculpatul B. R. V., cu obiect-mentinerea măsurii arestării.
Defintivă.
Pronunțată în ședința publică din 14 februarie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
L. H. M. R. M. B. M. V.-G.
| ← Decizia penală nr. 1250/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 207/2012, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
