Decizia penală nr. 1276/2012, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI DOSAR NR.(...)
DECIZIA P.Ă NR. 1276/R/2012
Ședința publică din 25 septembrie 2012
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : V. V. A. - judecător
JUDECĂTORI : L. H.
: I. M. GREFIER : M. N.
P. de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin
PROCUROR - S. DOBRESCU
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul N. C. A. împotriva sentinței penale nr. 607 din 11 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosar nr.(...), inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 6. al P. de pe lângă Judecătoria Cluj- Napoca pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art.215 al.1 C..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru inculpat apărătorul desemnat din oficiu, avocat L. P., din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar, partea vătămată B. G., lipsă fiind inculpatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, apărătorul desemnat din oficiu depune la dosarul cauzei, referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestuia.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună, în principal, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art 215 C. în infracțiunea de abuz de încredere prevăzută de art 213 C. și achitarea inculpatului în baza art 11 pct 2 lit a raportat la art 10 lit b1 C.proc.pen.. Solicită aplicarea unei amenzi administrative, motivat de faptul că este o măsură suficientă care să asigure scopul urmărit de orice sancțiune. În subsidiar, solicită reducerea pedepsei aplicată de instanța de fond, cu aplicarea dispozițiilor art 81 C. referitoare la suspendarea executării pedepsei aplicată acestuia.
Se mai face trimitere la prezumția de nevinovăție conform căreia orice persoană este considerată nevinovată până la proba contrară și la principiul in dubio pro reo, conform căruia orice dubiu profită inculpatului. Se apreciază de apărătorul inculpatului că la dosarul cauzei nu sunt alte probe cu valoare necondiționată care să stabilească dincolo de orice dubiu faptul că cei doi s-au întâlnit, că a fost remis inculpatului laptopul de către partea vătămată și că inculpatul într-adevăr l-a valorificat. Din aceste motive se apreciază că prezumția de nevinovăție a inculpatului nu a fost răsturnată, iar dacă declarația de recunoaștere a inculpatului dată în prima fază a procesului ar putea fi valorificată numai cu privire la trimiterea în judecată și nu ar fi în măsură să stabilească vinovăția, solicită achitarea inculpatului pentru infracțiunea de înșelăciune.
Cu onorariu avocațial din fondul M.ui Justiției.
P. vătămată B. G. arată că își menține constituirea de parte civilă pentru suma de
1000 lei, până în prezent nerecuperând prejudiciul cauzat de inculpat.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului inculpatului ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art 72 C., limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul de pericol social al faptei, care este unul ridicat având în vedere că, inculpatul a abuzat și a profitat de încrederea și buna-credință ale părții vătămate, valoarea prejudiciului produs, care deși nu s-a ridicat la o sumă mare, nici până în prezent nu a fost achitată, precum și atitudinea inculpatului, acesta neprezentându-se pentru a fi audiat în fața instanței. De asemenea, s-a mai luat în considerare și persoana inculpatului, care a mai fost condamnat la pedeapsa amenzii penale de 1500 lei.
Cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr. 607 din 11 mai 2012 a Judecătoriei C.-N. pronunțată în dosarul nr. (...), în baza art. 215 al. 1 din C. a fost condamnat inculpatul N. C. A., fiul lui I. si I., născut la data de 13 noiembrie 1977 în C.-N., jud. C., domiciliat în C.-N., str. Al. V. V., nr. 68, ap. 38, jud. C., f.f.l. în C.-N., str. O., nr. 65, ap. 11, jud. C., CNP 1., necăsătorit, fără ocupație, cu antecedente penale, studii 10 clase, muncitor, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În baza art. 7 din Legea 543/2002 s-a revocat grațierea pedepsei amenzii penale de
1.500 lei aplicată prin sentința penală nr. 1137/3 august 2006 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă prin neapelare la data de 21 august 2006 și s-a dispus executarea pedepsei amenzii penale de 1.500 lei alturi de pedeapsa închisorii de 6 luni închisoare.
În baza art. 71 al. 2 din C. s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a (teza a II-a) C. pen. pe perioada prev. de art. 71 al. 2 din C.
În baza art. 14 rap. la art. 346 al. 1 din C.p.p. cu aplicarea art. 998 din C.civ. în vigoare înainte de data de 1 octombrie 2011 s-a admis acțiunea civilă formulată de partea vătămată B. G. cu domiciliul în T., str. Gh. B., nr. 96, jud. C. și a fost obligat inculpatul N. C. A. la plata sumei de 1.000 lei reprezentând daune materiale.
În baza art. 191 al. 1 din C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În baza art. 189 al. 1 din C.p.p. onorariul avocatului desemnat din oficiu d-nul
MINCIC C. V. de 200 lei a fost suportat din Fondurile M.ui Justiției.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca nr. 6. a fost trimis în judecată inculpatul N. C. A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. 1 C. pen.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut că, în data de (...), inculpatul N. C. A. a indus în eroare partea vătămată B. G., prin prezentarea acesteia ca adevărat faptul că a găsit un cumpărător pentru laptopul său, marca Toshiba, dar după ce s-au deplasat pe str. N. T. din C.-N., la locuința presupusului cumpărător și după ce a intrat în posesia bunului sub pretextul finalizării vânzării sale, inculpatul a plecat, fără să-i restituie părții vătămate laptopul sau echivalentul în bani al acestuia, creându-i un prejudiciu în cuantum de 1000 lei.
În cursul urmăririi penale s-au administrat următoarele mijloace de probă: proces- verbal de consemnare a plângerii orale (f. 3), declarația părții vătămate B. G. (f. 5-7), declarațiile învinuitului N. C. A. (f. 11-14), copie contract de garanție și factură laptop (f. 9), fișă de cazier (f. 10).
La termenele de judecată din data de (...), din data de (...) și din data de (...), s-a constatat lipsa nejustificată a inculpatului N. C. A., motiv pentru care instanța a amânat judecarea cauzei, audierea inculpatului fiind necesară, și a luat în acest sens măsurile procesuale corespunzătoare. La domiciliul inculpatului a fost găsită mama acestuia care a refuzat să dea detalii cu privire la locul în care poate fi găsit fiul său sau cu privire la numărul de telefon.
La termenul de judecată din data de (...) instanța a audiat partea vătămată B. G.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
Urmărirea penală a început împotriva inculpatului N. C. A. prin rezoluția din data de (...) a organelor de cercetare penală, confirmată de P. de pe lângă Judecătoria Cluj- Napoca la aceeași dată.
La data de (...), partea vătămată B. G. a sesizat organele de cercetare penală cu privire la faptul că, la aceeași dată, a fost indus în eroare de către inculpatul N. C. A. în vederea remiterii unui laptop marca Toshiba, inculpatul spunându-i că știe o persoană care ar vrea să-l cumpere și care locuiește pe str. N. T. din C.-N., dar, după ce a intrat în posesia bunului sub pretextul că merge să încheie vânzarea cu pretinsul cumpărător, a dispărut cu bunul, cauzând părții vătămate un prejudiciu de 1000 lei, conform procesului- verbal de consemnare a plângerii orale (f. 3).
Astfel, așa cum reiese din declarația părții vătămate B. G., în data de (...), în jurul orei 13:00, s-a întâlnit cu inculpatul N. C. A. pe str. T. V. din C.-N., cu intenția de a se deplasa în cartierul G., pe str. N. T. din C.-N. pentru a vinde laptopul marca Toshiba deținut de partea vătămată unei persoane despre care inculpatul N. C. A. a pretins că este interesată în cumpărarea acestui bun și care locuia la acea adresă. Cu acest scop, cei doi au urcat într-un taxi care i-a dus la adresa antemenționată, iar odată ajunși pe str. N. T., inculpatul i-a cerut părții vătămate să-i încredințeze laptopul pentru a merge să se întâlnească cu pretinsul cumpărător și i-a solicitat totodată să îl aștepte în taxi câteva minute până ce finalizează vânzarea. P. vătămată a așteptat în taxi, dar după câteva minute, l-a contactat telefonic pe inculpat, care i-a răspuns și i-a solicitat să îl mai aștepte în taxi că revine în curând. După alte câteva minute de așteptare, partea vătămată l-a sunat pe inculpat din nou, de data aceasta însă nu a mai răspuns, inculpatul închizându-și telefonul și plecând cu bunul. În acel moment, partea vătămată a realizat că a fost indusă în eroare de la bun început de către inculpat cu privire la găsirea unui cumpărător pentru bunul său, inculpatul N. C. A. urmărind în realitate obținerea pentru sine a unui folos material, respectiv laptopul părții vătămate. P. vătămată a dovedit deținerea laptopului marca Toshiba în proprietate prin copie contract de garanție și factură laptop (f. 9).
Aceste fapte decelabile din cuprinsul declarației părții vătămate B. G. sunt susținute de declarația inculpatului N. C. A., care a relevat că, având cunoștință de intenția părții vătămate de a vinde un laptop, a contactat-o telefonic, informând-o că a găsit un cumpărător pentru bunul său și stabilind o întâlnire în data de (...) pe str. T. V. U., s-au deplasat cu un taxi pe str. N. T., către locuința pretinsului cumpărător, unde partea vătămată i-a remis laptopul, rămânând în taxi, la solicitarea inculpatului N. C. A., care a plecat cu bunul fără să se mai întoarcă la locul respectiv și fără să-i mai răspundă la telefon părții vătămate. Inculpatul a declarat totodată că a vândut laptopul marca Toshiba unei persoane necunoscute, pentru suma de 700 de lei, pe care i-a cheltuit în interes personal. De asemenea, a menționat că a indus în eroare partea vătămată întrucât avea nevoie de bani, nefiind plătit de către angajatorul său timp de 2 luni.
Inculpatul N. C. A. este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat la pedeapsa amenzii penale de 1500 lei, aplicată prin SP nr. 1137/(...) a Judecătoriei C.-N., rămasă definitivă prin neapelare la data de (...).
În drept, instanța a reținut că fapta inculpatului N. C. A., care în data de (...), a indus în eroare partea vătămată B. G. cu privire la prin prezentarea acesteia ca adevărat faptul că a găsit un cumpărător pentru laptopul său, marca Toshiba, dar după ce s-au deplasat pe str. N. T. din C.-N., la locuința presupusului cumpărător, și după ce a intrat în posesia bunului sub pretextul finalizării vânzării sale, inculpatul a plecat, fără a-i restituie părții vătămate laptopul sau echivalentul în bani al acestuia, creându-i un prejudiciu în cuantum de 1000 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art.
215 al. 1 C.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii constă într-o acțiune de inducere în eroare a părții vătămate B. G., prin prezentarea ca reală a unei fapte mincinoase de către inculpatul N. C. A., respectiv existența unui cumpărător pentru laptopul marca Toshiba, deși, în realitate, inculpatul a urmărit obținerea pentru sine a unui folos material. Rezultatul a constat în provocarea unui prejudiciu de 1000 lei în patrimoniul părții vătămate. L. de cauzalitate între fapta ce constituie elementul material al infracțiunii și urmarea imediată - care constă în cauzarea unui prejudiciu în valoare de 1000 de lei - rezultă din modul în care a fost săvârșită fapta, stabilită și dovedită conform mijloacelor de probă aflate la dosarul cauzei și analizate anterior.
Sub aspectul laturii subiective, fapta a fost comisă cu intenție directă, potrivit art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a C.pen, întrucât inculpatul a prevăzut producerea unui prejudiciu în patrimoniul părții vătămate și a urmărit producerea acelui rezultat, dorind să obțină pentru sine laptopul aflat în proprietatea părții vătămate.
La individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C., limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, respectiv 6 luni la 12 ani, gradul de pericol social al faptei, care este unul ridicat având în vedere că inculpatul a abuzat și a profitat de încrederea și buna- credință ale părții vătămate, valoarea prejudiciului produs, care deși nu s-a ridicat la o suma mare, nici până în prezent nu a fost achitată, precum și atitudinea inculpatului, acesta neprezentându-se pentru a fi audiat în fața instanței. Totodată, s-a luat în considerare și persoana inculpatului N. C. A., care a mai fost condamnat la pedeapsa amenzii penale de 1500 lei, aplicată prin SP nr. 1137/(...) a Judecătoriei C.-N., rămasă definitivă prin neapelare la data de (...).
În baza art. 215 al. 1 C., a fost condamnat inculpatul N. C. A. la pedeapsa de 6 luni închisoare cu executare în regim de detenție pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În baza art. 7 din Legea 543/2002, s-a revocat grațierea pedepsei amenzii penale de 1500 lei aplicată prin SP nr. 1137/(...) a Judecătoriei C.-N., rămasă definitivă prin neapelare la data de (...) și s-a dispus executarea pedepsei amenzii penale de 1500 lei alături de pedeapsa de 6 luni închisoare, singura posibilitate oferită de legea de grațiere fiind executarea efectivă a ambelor pedepse.
În baza art. 71 al. 2 din Cod pen., s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a (teza a II-a) Cod pen., pe perioada și în condițiile prev. de art. 71 al. 2 din C., ținând seama de gravitatea faptei care creează o incompatibilitate morală și juridică cu calitatea de ales în cadrul autorităților publice sau în funcții elective publice.
Prin decizia LXXIV (74) din (...), Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că:
„dispozițiile art. 71 din Codul penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I - c din Codul penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul penal";.
În raport cu interzicerea dreptului de a alege, prev de art. 64 alin. 1 lit. a teza I-a C., instanța a arătat că art. 3 Protocol 1 din Convenție, obligă statele membre să organizeze la intervale rezonabile alegeri libere, prin scrutin secret, în condiții care să asigure libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea autorităților publice. În cauza Hirst c. Regatului Unit, Curtea europeană a drepturilor omului a constatat încălcarea acestui articol ca urmare a interzicerii automate a exercitării dreptului de a alege de către o persoană condamnată la o pedeapsă cu închisoarea. Prin urmarea, având în vedere jurisprudența Curții europene precum și decizia Înaltei Curți de C. și Justiție, instanța a considerat că nu se impune interzicerea dreptului de a alege ținând seama de natura infracțiunii și gravitatea ei.
Constatând că fapta ilicită a inculpatului a provocat în mod nemijlocit un prejudiciu în patrimoniul părții vătămate, în baza art. 14 rap. la art. 346 al. 1 din C.p.p. cu aplicarea art. 998 din C. Civ. în vigoare până la data de 1 octombrie 2011, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea vătămată B. G. și a fost obligat inculpatul N. C. A. la plata sumei de
1000 lei, reprezentând despăgubiri materiale, respectiv contravaloarea laptop-ului.
În baza art. 191 al. 1 din C.p.p., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 lei.
În temeiul art. 189 al. 1 din C.p.p., onorariul avocatului desemnat din oficiu, domnul
Mincic C. V., în cuantum de 200 lei, a fost suportat din fondurile M.ui Justiției.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul N. C. A., criticând soluția instanței de fond ca fiind netemeinică și nelegală și a solicitat casarea hotărârii atacate și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună, în principal, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art 215 C. în infracțiunea de abuz de încredere prevăzută de art 213 C. și achitarea inculpatului în baza art 11 pct 2 lit a raportat la art 10 lit b1 C.proc.pen. cu motivarea că aplicarea unei amenzi administrative este o măsură suficientă care să asigure scopul urmărit prin orice sancțiune. În subsidiar, solicită achitarea sa pentru infracțiunea de înșelăciune sau reducerea pedepsei aplicată de instanța de fond, cu aplicarea dispozițiilor art 81 C. referitoare la suspendarea executării pedepsei aplicată acestuia.
În motivarea recursului s-a arătat în cauză se impune aplicarea principiului in dubio pro reo, deoarece la dosarul cauzei nu sunt alte probe care să stabilească dincolo de orice dubiu faptul că s-a remis laptopul de către partea vătămată și că într-adevăr l-a valorificat astfel că prezumția de nevinovăție nu a fost răsturnată. Mai arată că declarația de recunoaștere a inculpatului dată în prima fază a procesului ar putea fi valorificată numai cu privire la trimiterea în judecată și este în măsură să îi stabilească vinovăția.
Procedând la solutionarea recursului prin prisma motivelor invocate si pe baza actelor si lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele:
Instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și sprijinită pe interpretarea și analiza judicioasă a probatoriului administrat în cauză, probatoriu pe baza căruia s-a stabilit întemeiat că inculpatul recurent a comis infracțiunea care face obiectul cauzei, vinovăția acestuia fiind corect reținută.
Curtea își însușește în întregime argumentația instanței de fond, astfel cum această posibilitate este conferită de practica C. și potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instantei inferioare ( Helle impotriva Finlandei ), urmând a se va sublinia cu privire la criticile invocate următoarele:
Astfel, prima instanță a stabilit corect că în data de (...), știind că are un laptop de vânzare, inculpatul l-a abordat pe partea vătămată afirmând mincinos că a identificat un cumpărător pentru acesta și că îi poate facilita tranzactia. În acest scop s-au deplasat amândoi cu un taxi pe str. N. T. unde inculpatul a afirmat că locuiește prezumtivul cumpărător, l-a determinat să-i remită bunul și i-a cerut să-l aștepte în mașină, după care inculpatul a dispărut și a valorificat bunul unei persoane necunoscute cu suma de 700 lei, însusindu-și banii.
Critica vizând lipsa probelor indubitabile de vinovăție nu poate fi însușită de către Curte având în vedere declarația de recunoaștere a inculpatului, declarație care este concordantă în cele mai mici amănunte cu cea a părții vătămate, existența actelor care confirmă detinerea bunului de către victimă, dar și conduita acestuia din urmă care, în ziua comiterii faptei, imediat ce a sesizat că este victima unei infracțiuni s-a adresat organelor abilitate. Nu poate fi omis nici specificul acestei infracțiuni care, de regulă, se consumă doar între victimă și autor, acesta din urmă asigurâdu-se că probarea faptei nu se va produce.
Având în vedere situatia de fapt anterior mentionata, instanta de fond a stabilit o încadrare juridica legala, în raport cu norma de incriminare incidentă.
Deși s-a de către apărare schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de abuz de încredere prev. de art. 213 C.,Curtea reține că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni deoarece inculpatul nu a deținut bunul cu vreun titlu astfel cum cere textul de lege menționat, și care presupune existența unui raport juridic patrimonial în baza căruia se transmite detenția bunului cu obligația restituirii sau a unei anumite folosiri. Dimpotrivă, bunul a fost remis inculpatului cu titlu provizoriu, temporar, în vederea medierii unei tranzacții, fiind practic un detentor precar.
Cu privire la individualizarea pedepsei, potrivit art. 385/9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Curtea reține că potrivit art.72 din C. la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.
Verificând modul în care s-a individualizat sancțiunea penală aplicată inculpatului, Curtea constată că s-au respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispozițiile art.72 din Codul penal, evidențiind gravitatea faptei comise, prin prisma circumstanțelor reale efective, dar și a circumstanțelor personale ale inculpatului, nu numai a celor legate de comportamentul procesual, cât și a celor care vizează strict persoana acestuia, aprecierea fiind făcută fără o preeminență a vreunuia din criteriile arătate, precum și consecințele pedepsei și a modalității de executare.
În acest context, nu poate fi omis faptul că inculpatul s-a sustras cercetării judecătorești, are antecedente penale și că a comis fapta profitând de buna credință a victimei și încrederea de care se bucura din partea acesteia, aspecte pe care le-a valorificat pentru a-și asigura reușita demersului infracțional.
Curtea consideră că aspectele invocate de inculpat au fost avute în vedere în procesul de individualizare, ceea ce a condus la stabilirea sancțiunii la minimul special prevăzut de lege, acordându-se suficientă și echilibrată importanță gradului de pericol social al infracțiunii comise, condițiilor concrete în care s-a produs, dar și totalității urmărilor faptei din perspectiva atingerii aduse relațiilor sociale care se referă la onestitatea și corectitudinea ce trebuie să guverneze raporturile interumane..
Retinerea circumstantelor atenuante nu se justifică în cauză.
Aplicarea dispozițiilor art. 74 C. este atributul exclusiv al instanței de judecată, care la momentul individualizării pedepsei este obligată să se raporteze la toate circumstanțele comiterii faptei și să aibă în vedere și consecintele acesteia. Totodată, recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.
Astfel, „conduita bună";, în sensul art. 74 alin. 1lit. a C., presupune, între altele, absența antecedentelor penale (conditie care nu este îndeplinită deoarece inculpatul este sanctionat cu pedepasa amenzii cu privire la care s-a dispus gratierea); „stăruința depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită";, nu se regăsește în prezenta cauză.
Totodată, circumstanța atenuantă judiciară prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. - constând în „atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților"; - nu se reduce la recunoașterea săvârșirii infracțiunilor, pe fondul existenței, la dispoziția organelor judiciare, a probelor care dovedesc săvârșirea faptelor, recunoaștere căreia instanța i-a acordat eficiență juridică în ceea ce-l priveste pe inculpat prin stabilirea unei sancțiuni situată la limita minimă prevăzută de lege.
Referitor la aplicarea art.18/1 C. curtea reține că la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care a fost comisă, de urmarea produsă, precum și de persoana și conduita infractorului.
Atunci când se apreciază dacă fapta săvârșită prezintă sau nu gradul de pericol social al unei infracțiuni, trebuie să se aibă în vedere, printre altele, dacă urmările faptei sunt reduse.
De altfel, sancțiunea aplicată, penală sau cu caracter administrativ, își poate îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, numai în măsura în care corespunde gravității faptei, potențialului de pericol social pe care-l prezintă în mod real, persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența măsurii luate față de el.
În speță, fapta inculpatului nu întrunește condițiile cerute de art.181 C.
Astfel, în aprecierea gradului de pericol social concret, nu se poate face abstracție de circumstanțele reale în care s-a comis fapta.
Or, din probe rezultă că inculpatul a gândit în amănunt comiterea faptei aspect rezultând tocmai din împrejurarea că el fost cel care l-a contactat pe partea vătămată si s- a oferit să-i asigure intermedierea si a înteles să îsi procure mijloacele de existentă în mod ilicit, respectiv prin inducerea în eroare a victimei, concomitent cu păgubirea acesteia.
Pentru aceste motive Curtea consideră că încadrarea juridică dată faptei este legală, iar pedeapsa stabilită de către instanța de fond este justă și proporțională, în măsură să asigure funcțiile de constrângere și de reeducare, scopul preventiv al sancțiunii și că va contribui la conștientizarea consecințelor faptei, în vederea unei reinserții sociale reale a inculpatului motiv pentru care în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b C.proc.pen. se va respinge ca nefondat recursul inculpatului, iar soluția atacată se va menține în totalitate ca fiind legală și temeinică.
Inculpatului i s-a asigurat asistență juridică din oficiu astfel că în temeiul art. 189
C.proc.pen. se va stabili în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 200 lei onorariu partial pentru apărătorul din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
Potrivit art. 192 al. 2 C.proc.pen. se va dispune obligarea inculpatului la plata în favoarea statului a sumei de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.
PENTRU ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul N. C. A. împotriva sentinței penale nr. 607 din 11 mai 2012 a Judecătoriei C.-N...
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M.ui
Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat P. L.
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 300 lei reprezentând onorar avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 25 septembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
V. V. A. L. H. I. M.
GREFIER, M. N.
Dact.L.H./Dact.S.M
2 ex./(...) Jud.fond. L. M.
| ← Decizia penală nr. 983/2012, Curtea de Apel Cluj | Sentința penală nr. 105/2012, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
