Decizia penală nr. 1298/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1298/R/2012
Ședința publică din 26 septembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : A. D. L., judecător
JUDECĂTORI : I. C. M.
: M. R. GREFIER : L. A. S.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. V. T.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul C. V. împotriva sentinței penale nr. 83 din data de 5 martie 2012, pronunțată de
Judecătoria Dej în dosar nr. (...), inculpatul fiind trimis în judecată pentru a răspunde penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având suspendat dreptul de a conduce, prev. de art.86 alin.2) din O.U.G. nr.195/2002, rep. și de refuz de recoltare a probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, prev. și ped. de art.87 alin.5) din același act normativ, totul cu aplicarea art.33 lit.a) Cod penal.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se prezintă inculpatul C. V., în stare de arest, asistat de avocat S. S., din cadrul Baroului C. în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, avocat V. F. - A., din cadrul
Baroului C., cu delegații la dosar ( f. 14, 16).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Inculpatul C. V. învederează instanței faptul că nu și-a angajat apărător ales în cauză, se declară de acord cu asistența judiciară asigurată din oficiu și menține recursul declarat. Nu recunoaște săvârșirea infracțiunii de refuz de recoltare a probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei pentru care a fost condamnat de către instanța de fond, iar raportat la conducerea cu permisul suspendat menționează că starea de fapt a fost reținută în mod eronat. De asemenea, mai arată că se consideră nevinovat, cu precizarea că nu i se pare mare cuantumul de 3 ani închisoare al pedepsei aplicate, dar apreciază ca fiind exagerat sporul de 1 an închisoare și, întrebat fiind, confirmă faptul că este arestat în altă cauză pentru comiterea infracțiunilor la legea cecului și înșelăciune.
Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătoarea din oficiu a inculpatului solicită, în temeiul art. 38515 alin.
2 lit. c raportat la art. 3859 pct. 172 Cod procedură penală, admiterea recursului inculpatului, casarea sentința penale nr. 83/2012, pronunțată de
Judecătoria Dej și, rejudecând cauza, să se dispună achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. a Cod procedură penală, întrucât faptele reținute în sarcina inculpatului nu există.
Învederează instanței starea de fapt prezentată de inculpat, respectiv faptul că acesta se deplasa cu mașina de la A., împreună cu un prieten și concubina acestuia din urmă, iar în apropierea stației de benzină unde au fost constatate faptele, aceștia au observat că au o pană la una dintre roți, au încercat repararea acesteia, dar fără a reuși. În acest sens prietenul inculpatului și concubina au plecat spre B., iar acesta a rămas cu mașina în parcarea din spatele stației de benzină, la ora 0.. Raportat la ora târzie, în scop preventiv, inculpatul a decis să mute mașina până în fața stației de benzină, cu mențiunea că a consumat băuturi alcoolice de când a ajuns în parcare și până în momentul în care au venit organele de cercetare penală, respectiv la ora 0..
În condițiile anterior evidențiate apreciază că nu există fapta de conducere pe drumurile publice având permisul suspendat, având în vedere că mașina a fost condusă până în stația de benzină de către prietenul inculpatului, iar acesta a rămas în mașină, dormind. De asemenea, apreciază că nu există nici fapta de refuz de recoltare a probelor biologice, având în vedere că inculpatul nu era conducătorul mașinii, nu se afla pe drumurile publice, acesta fiind doar pasager în mașină și dormind.
Depune la dosar referat pentru plata onorariului aferent din fondurile
M.ui Justiției.
Reprezentanta M.ui P. solicită respingerea recursului ca nefondat și, în opinia sa, probele directe din dosarul cauzei confirmă acuzațiile aduse inculpatului și expuse în considerentele hotărârii atacate.
Opinează că nu există nicio probă în apărare, iar susținerile inculpatului în sensul unei alte modalități de desfășurare a activități pretins infracționale sunt doar declarații simple ale acestuia și neînsoțite de alte probe.
Prin urmare, consideră că în mod corect s-a constatat întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului și raportat la elementele legate de persoana acestuia, respectiv conduita procesuală și persistența infracțională apreciază ca fiind justificată aplicarea pedepselor în cuantumul redat, precum și aplicarea sporului de contopire.
Inculpatul C. V., având ultimul cuvânt, solicită casarea sentinței, manifestându-și dezamăgirea personală cu privire la societatea română prin prisma faptul că a locuit o perioadă de 3 ani de zile în E.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 83 din (...) pronunțată de Judecătoria Dej în dosarul nr.(...), a fost în baza art.86 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, a fost condamnat inculpatul C. V. la pedeapsa de -1- (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având acest drept suspendat.
În baza art.87 alin.5 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de -3- (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de recoltare a probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În baza art.85 Cod penal a fost anulată suspendarea condiționată a executării pedepsei de -2- (doi) ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.114/(...) a Judecătoriei B. și repune în individualitatea lor pedepsele de 6 luni și de 2 ani închisoare, aplicate în baza art.86 alin.2 și art.87 alin.5 din O.U.G. nr.195/2002 republicată.
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr.888/(...) a Judecătoriei T., rămasă definitivă prin decizia penală nr.1232/R/(...) a Curții de A. T. și s-a repus pedepsele componente în individualitatea lor, aplicate de Judecătoria
Lugoj și Judecătoria Timișoara, după cum urmează:
- 5.000 lei amendă penală pentru infracțiunea prev. de art.84 alin.1, pct.2 din Legea nr.59/1934;
- 5.000 lei amendă penală pentru infracțiunea prev. de art.84 alin.1, pct.3 din Legea nr.59/1934;
- 3 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art.215 alin.4 Cod penal.
În baza art.36 alin.2 Cod penal și art.33 lit.a), art.34 lit.e) Cod penal au fost contopite pedepsele menționate la pct.4, cu pedepsele menționate la pct.1,2 și 3, și-n consecință aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, pe care o sporește cu 1 an, pedeapsa rezultantă fiind de -4- ani închisoare, cu executare.
În temeiul art.36 alin.3 Cod penal s-a scăzut din pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare perioada executată în baza mandatului de executare emis pe numele inculpatului în temeiul sentinței penale pronunțată de
Judecătoria Timișoara sub nr.888/(...), rămasă definitivă prin decizia penală nr.1232/R/(...) a Curții de A. T.
În baza art.191 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de -600- lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care,
200 lei ononorar avocat oficiu avocat M. M. S., s-a avansat din fondurile
Ministrului Justiției și Libertăților Cetățenești.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că la data de (...), în jurul orei 0., a condus pe drumurile publice din municipiul D., județul C., autoturismul marca Dacia Logan, cu numărul de înmatriculare (...), deși anterior i-a fost suspendat dreptul de a conduce, iar la solicitarea expresă a organelor de poliție, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a refuzat să se supună recoltării de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având suspendat dreptul de a conduce, prev. de art. 86 alin.2) din O.U.G. nr.195/2002, rep. și de sustragere de la recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, prev. și ped. de art.87 alin.5) din același act normativ, pentru care răspunde penal.
Starea de fapt este dovedită cu depoziția martorului M. M. (f.14 și urm., f.50), persoana aflată de serviciu la stația P. și care l-a văzut pe inculpat cum a intrat cu mașina de pe drumul public în stația de carburanți, având o pană la o roată, atenția fiindu-i atrasă tocmai de zgo- motul făcut la rularea în aceste condiții, de la volanul căreia s-a dat jos inculpatul, aflat în mod vădit în stare de ebrietate și care i-a cerut să-i remedieze pana. Martorul a anunțat organele de poliție, la venirea acestora inculpatul nu s-a supus testului de alcool, iar la spital, unde a fost condus ulterior, să refuze și recoltarea probelor de sânge. D. martorului se coroborează cu adresa S.ui Rutier din cadrul I.P.J. Timiș emisă sub nr.279405/ (...) (f.8), din care rezultă că la data de (...) inculpatul nu avea dreptul să mai conducă autovehicule pe drumurile publice.
Astfel, încă din data de (...), inculpatului i-a fost reținut permisul de către polițiști din cadrul I.P.J. Arges pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art.87 alin.1) din O.U.G. nr.195/2002, fiindu-i eliberată o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație, așa cum apare consemnat de altfel la obiect prin sentința penală nr.114/(...) pronunțată de Judecătoria Beclean în dosar nr.(...), hotărâre definitivă prin nerecurare, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare cu suspendare în baza art.81 Cod penal, tot pentru infracțiunile de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având suspendat dreptul de a conduce, respectiv de refuz de recoltare, prev. și ped. de art. 86 alin.2) și art.87 alin.5) din O.U.G. nr.195/2002, republicată, fapte comise la data de (...).
La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, văzând dispozițiile art.52 Cod penal, prin prisma criteriilor generale prevăzute de art.72 Cod penal, ținând seama de natura și gradul de pericol social concret al infracțiunilor săvârșite, urmarea produsă, persoana și conduita inculpatului, ce posedă antecedente penale și care nu a manifestat o atitudine procesuală sinceră, de recunoaștere și regretare a celor întâmplate, constatând potrivit fișei de cazier judiciar că a suferit multiple condamnări, inclusiv pentru fapte similare, precum s-a menționat anterior, însă, de fiecare dată când a fost lăsată în libertate, inculpatul a reiterat comportamentul infracțional, de sfidare a valorile sociale ocrotite de lege, în atare situație instanța va dispune aplicarea unei pedepse cu închisoarea, dozată în mod corespunzător, potrivit limitelor de pedeapsă prevăzute de textele de lege incriminatoare.
Văzând că prin sentința penală pronunțată de Judecătoria Beclean sub nr.114/(...), în dosar nr.(...), inculpatul a fost condamnat definitiv la pedeapsa de -2- ani închisoare cu suspendare condiționată, pentru comiterea infracțiunilor prev. și ped. de art. 86 alin.2) și art.87 alin.5) din O.U.G. nr.195/2002, fapte săvârșite în data de (...), așadar concurente cu cele din prezenta cauză, instanța va face aplicarea dispozițiilor art.85 Cod penal urmând a dispune anularea suspendării condiționate a executării pedepsei amintite, iar în baza art.36 alin.1 Cod penal, contopirea acesteia cu pedeapsa ce se va stabili prin prezenta hotărâre, pentru ca, în baza art.34
Cod penal, inculpatului să-i fie aplicată pedeapsa cea mai grea.
S-a constatat că infracțiunile din prezenta cauză sunt concurente și cu cea prevăzută de art.215 alin.4 Cod penal, pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare, prin sentința penală nr.888/(...) a Judecătoriei T., rămasă definitivă prin decizia penală nr.1232/R/(...) a Curții de A. T.
Prin aceeași sentință s-a constatat concursul real cu infracțiunile prev. de art.84 alin.1 pct.2 și pct.3 din Legea nr.59/1934, pentru care inculpatului i s-a aplicat pedeapsa finală de 5.00 lei amendă penală, conform sentinței penale nr.355/(...) a Judecătoriei L., astfel că s-a procedat la descontopirea pedepsei rezultante cu amenda și finalmente aplicarea, în temeiul art.33 lit.a) și art.34 lit.d) Cod penal, a pedepsei unice de 3 ani închisoare cu executare.
Așa fiind, în temeiul art.36 alin.1 Cod penal, s-a descontopit pedeapsa rezultantă de -3- ani închisoare aplicată de Judecătoria Timișoara prin sentința penală nr.888/(...), rămasă definitivă prin decizia penală nr.1232/R/(...) a Curții de A. T., urmând ca pedepsele cu amenda și cea cu închisoarea de -3- ani să fie supuse contopirii cu pedeapsa aplicată prin prezenta, pe care instanța o sporește cu -1- an închisoare, cu executare în regim de detenție, din care se va deduce timpul executat în baza mandatului de executare emis pe numele inculpatului condamnat în temeiul sentinței penale pronunțată de Judecătoria Timișoara sub nr.888/(...), rămasă definitivă prin decizia penală nr.1232/R/(...) a
Curții de A. T.
Potrivit art.71 alin.2) Cod penal, condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzi- cerea drepturilor prevăzute în art.64 alin.1) lit.a)-c) din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă.
Văzând Decizia de îndrumare pronunțată de instanța supremă sub nr.74/2007, ținând seama de natura și gravitatea infracțiunii deduse judecății, precum și de împrejurările concrete ale comiterii acesteia, instanța apreciază că în speță se justifică aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice.
Așa fiind, instanța a dispus interzicerea dreptului prevăzut de art.64 alin.1) lit.a) teza a II- a, pe durata executării pedepsei închisorii.
În temeiul art.35 alin.1 raportat la art.65 Cod penal, art.64 lit.c) Cod penal, s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa rezultantă și pedeapsa complementară constând în interzicerea dreptului de a fi administrator de societate comercială pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei, așa cum s-a dispus de altfel prin sentința penală nr.888/(...) a Judecătoriei T.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs inculpatul C. V., solicitând, în temeiul art. 38515 alin. 2 lit. c raportat la art. 3859 pct. 172 Cod procedură penală, admiterea recursului, casarea sentința penale nr. 83/2012, pronunțată de Judecătoria Dej și, rejudecând cauza, să se dispună achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. a Cod procedură penală, întrucât faptele reținute în sarcina inculpatului nu există.
În motivarea recursului se arată că inculpatul se deplasa cu mașina de la A., împreună cu un prieten și concubina acestuia din urmă, iar în apropierea stației de benzină unde au fost constatate faptele, aceștia au observat că au o pană la una dintre roți, au încercat repararea acesteia, dar fără a reuși. În acest sens prietenul inculpatului și concubina au plecat spre
B., iar acesta a rămas cu mașina în parcarea din spatele stației de benzină, la ora 0.. Raportat la ora târzie, în scop preventiv, inculpatul a decis să mute mașina până în fața stației de benzină, cu mențiunea că a consumat băuturi alcoolice de când a ajuns în parcare și până în momentul în care au venit organele de cercetare penală, respectiv la ora 0.. În condițiile anterior evidențiate se apreciază că nu există fapta de conducere pe drumurile publice având permisul suspendat, având în vedere că mașina a fost condusă până în stația de benzină de către prietenul inculpatului, iar acesta a rămas în mașină, dormind. De asemenea, se apreciază că nu există nici fapta de refuz de recoltare a probelor biologice, având în vedere că inculpatul nu era conducătorul mașinii, nu se afla pe drumurile publice, acesta fiind doar pasager în mașină și dormind.
Examinând probele dosarului Curtea ca constata că recursul declarat în cauză este fondat însă pentru alte motive decât cele invocate:
Instanța de fond ca urmare a administrării unor probe utile, pertinente și concludente respectiv procesul verbal de depistare , proces verbal de consemnare a actelor premergătoare,copia după registrul de gardă a S. municipal D., declarația martorului M. M., declarațiile inculpatului a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea iar încadrările juridice ale faptelor se circumscriu elementelor constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism deși anterior i-a fost suspendat dreptul de a conduce prev. de art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002 precum și a infracțiunii de refuz de recoltare a probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei prev. și ped. de art.87 alin.5 din OUG nr.195/2002.
Astfel în esență s-a reținut că la data de (...), în jurul orei 0., a condus pe drumurile publice din municipiul D., județul C., autoturismul marca Dacia Logan, cu numărul de înmatriculare (...), deși anterior i-a fost suspendat dreptul de a conduce, iar la solicitarea expresă a organelor de poliție, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a refuzat să se supună recoltării de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Astfel din depoziția martorului M. M. (f.14 și urm., f.50), rezultă că persoana aflată de serviciu la stația P. și care l-a văzut pe inculpat cum a intrat cu mașina de pe drumul public în stația de carburanți, având o pană la o roată, atenția fiindu-i atrasă tocmai de zgo- motul făcut la rularea în aceste condiții, de la volanul căreia s-a dat jos inculpatul, aflat în mod vădit în stare de ebrietate și care i-a cerut să-i remedieze pana. Martorul a anunțat organele de poliție, la venirea acestora inculpatul nu s-a supus testului de alcool, iar la spital, unde a fost condus ulterior, să refuze și recoltarea probelor de sânge. D. martorului se coroborează cu adresa S.ui Rutier din cadrul I.P.J. Timiș emisă sub nr.279405/ (...) (f.8), din care rezultă că la data de (...) inculpatul nu avea dreptul să mai conducă autovehicule pe drumurile publice.
De asemenea încă din data de (...), inculpatului i-a fost reținut permisul de către polițiști din cadrul I.P.J. Arges pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art.87 alin.1) din O.U.G. nr.195/2002, fiindu-i eliberată o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație, așa cum apare consemnat de altfel la obiect prin sentința penală nr.114/(...) pronunțată de
Judecătoria Beclean în dosar nr.(...), hotărâre definitivă prin nerecurare, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare cu suspendare în baza art.81 Cod penal, tot pentru infracțiunile de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având suspendat dreptul de a conduce, respectiv de refuz de recoltare, prev. și ped. de art. 86 alin.2) și art.87 alin.5) din O.U.G. nr.195/2002, republicată, fapte comise la data de (...).
În contextul celor expuse mai sus o soluție de achitare a inculpatului în baza art.10 lit.a C. respectiv că faptele nu există este exclusă și ca atare recursul inculpatului nu este fondat sub acest aspect.
Cu ocazia individualizării pedepsei aplicate inculpatului au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 C. adică gradul de pericol social al faptei, modul concret de comitere al acesteia precum și persoana inculpatului care nu a recunoscut comiterea faptelor și are antecedente penale fiind condamnat pentru fapte similare astfel că pedepsele aplicate au fost just dozate.
Aplicarea sporului de pedeapsă de 6 luni închisoare la pedeapsa rezultantă ca urmare a operației juridice a contopirii pedepselor aferentă celor două infracțiuni comise în condițiile concursului real de infracțiuni nu se justifică raportat la antecedența penală a inculpatului.
Reintegrarea socială a inculpatului poate fi realizată numai prin privare de libertate având în vedere natura și gravitatea infracțiunilor comise, persistența conduitei inculpatului de a comite fapte similare pentru care a fost condamnat anterior cu suspendarea condiționată a executării pedepsei precum și poziția de nerecunoaștere manifestată de către acesta astfel că executarea pedepsei în regim de detenție este oportună.
Ca atare Curtea în baza art. 385 indice 15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală va admite recursul declarat de inculpatul C. V. împotriva sentinței penale nr. 83/2012 a Judecătoriei D., pe care o va casa doar cu privire la cuantumul sporului aplicat inculpatului și rejudecând în aceste limite, va reduce sporul aplicat pedepsei rezultante de 3 ani închisoare de la 1 an închisoare la 6 luni închisoare în final executând pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate.
În baza art.189 c.p.p. se va stabili onorariu apărător din oficiu în sumă de 200 lei ce se va avansa din FMJ în favoarea av. V. F. A..
În baza art.192 alin.3 C. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
În baza art. 385 indice 15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală admite recursul declarat de inculpatul C. V., fiul lui P. și A., născut la data de (...), în prezent arestat în altă cauză, aflat în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 83/2012 a Judecătoriei D., pe care o casează doar cu privire la cuantumul sporului aplicat inculpatului.
Rejudecând în aceste limite, reduce sporul aplicat pedepsei rezultante de 3 ani închisoare de la 1 an închisoare la 6 luni închisoare în final executând pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.
Menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate.
Stabilește onorariu apărător din oficiu în sumă de 200 lei ce se va avansa din FMJ în favoarea av. V. F. A..
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. D. L. I. C. M. M. R.
L. A. S.
GREFIER
Red.I.C.M./S.M.D.
3 ex./(...). Jud.fond.I. C
← Decizia penală nr. 1522/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 692/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|