Decizia penală nr. 1337/2012, Curtea de Apel Cluj

Decizii și sentințe penale - Curtea de Apel Cluj (2012)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

Dosar nr. (...)

DECIZIA PENALĂ NR. 1337/R/2012

Ședința publică din 03 octombrie 2012

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. R.

JUDECĂTORI : A. D. L.

:V. C.

GREFIER : L. A. S.

Ministerul Public reprezentat prin A. C. - procuror, din cadrul P.ului de pe lângă Curtea de A. C.

S-au luat spre examinare recursurile declarate de către inculpații C. I.-V. și T. A. O. împotriva sentinței penale nr. 181/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al J. Z., inculpații fiind trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 260 alin. 1 Cod penal.

La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată că se prezintă inculpatul C. I. V. asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat B. R., din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar și inculpatul T. A. O. asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat B. M., din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar, ambii asistați și de apărător ales, avocat A. I., din cadrul Baroului C..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Apărătorii din oficiu ai inculpaților depun la dosar referate pentru plata onorariilor aferente.

Curtea constată încetate mandatele apărătorilor din oficiu, urmând a se pronunța asupra onorariilor parțiale.

Apărătorul ales al inculpaților depune la dosar motive de recurs, care se comunică și procurorului.

Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.

Apărătorul ales al inculpaților solicită admiterea recursurilor și, în principal, în temeiul art. 3859 pct. 2 Cod procedură penală raportat la art. 332 alin. 2 Cod procedură penală, restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, respectiv casarea sentinței penale nr. 181 a J. Z., apreciind că instanța fondului nu a fost legal sesizată cu cauza pendinte.

Invocă nelegalitatea actului de sesizare, respectiv faptul că prin rechizitoriu s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru o altă faptă decât cea pentru care s-a făcut urmărirea penală. Astfel, arată că la filele nr. 8-9 din dosarul instanței de fond a văzut rezoluția de începere a urmăririi penale la data de (...), rezoluție prin care s-a început urmărire penală pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de articolul 260 alineatul 1 Cod penal, reținându-se în fapt pentru ambii inculpați că la data de 9 martie 2010 au dat declarații mincinoase în fața procurorului în dosarul P.ului de pe lângă Judecătoria Zalău nr. 1.. Mai arată că, aceeași dată și modalitate de expunere și consumare infracțiunii se regăsește și în procesele-verbale de aducere la cunoștință a învinuirii, respectiv în declarațiile de învinuiți pe care inculpații aflați în prezența instanței le-au dat în fața procurorului. D. încheierea cercetării penale, cu ocazia întocmirii rechizitoriului se va observa că la încadrarea în drept a faptei inculpaților, acestora li se reține faptul că au făcut declarații/afirmații mincinoase la datele 09 martie 2010 , 15 septembrie 2010 - de către inculpatul T., iar de către inculpatul C. - 09 martie, (...) în fața instanței. Astfel, a mai observat data întocmirii rechizitoriului, respectiv în perioada de 22 iulie 2011, fiind în perioada datei la care se presupune că inculpații ar fi dat declarații nesincere în fața instanței. Apreciază că, în lipsa unei ordonanțe de extindere a cercetării penale în sensul art. 238 Cod procedură penală și în condițiile art. 263 privitoare la conținutul actului de sesizare, la rechizitoriu, în primul alineat legiuitorul arată, din punctul său de vedere, imperativ, că rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărire penală, au fost încălcate dispozițiile relative la sesizarea instanței, prin raportare și la dispoziția art. 197 alineat 2 Cod procedură penală.

Regularitatea desfășurării urmăririi penale, tot din punctul său de vedere,

ține și de sesizarea instanței, iar actul de sesizare a instanței în dosarul

1048/P/2010 este lovit de nulitate absolută.

Aspectele arătate anterior se regăsesc și în sentința nr. 181/2012 a J. Z. la fila nr. 6, care apreciază că infracțiunea cu care a fost sesizată a fost consumată sub aspectul laturii obiective, respectiv în momentul în care inculpații au semnat declarațiile de martor, în fața procurorului și în fața instanței de judecată. Opinează că singura soluție legală este de admitere a recursului raportat la dispozițiile art. 332 alin. 2 Cod procedură penală solicită să se dispună restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmării penale, cu incidența nelegalității actului de sesizare, astfel cum a arătat.

În subsidiar, solicită admiterea recursurilor, în baza art. 3859 pct. 12 Cod procedură penală raportat la art. 38515 alin. 2 lit. d Cod procedură penală și, rejudecând să se dispună achitarea inculpaților în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală, apreciind soluția instanței de fond ca fiind netemeinică.

Raportat la infracțiunile reținute și necesitatea existenței laturii obiective a infracțiunii de mărturie mincinoasă apreciază ca fiind ciudată soluția adoptată cu privire la martorul T. C., respectiv aceea de neîncepere a urmăririi penale, procurorul opinând că acesta nu poate avea și calitatea de inculpat în dosarul în care inculpații-recurenți au dat declarații și calitatea de martor în prezenta cauză întrucât dacă ar da unele declarații s-ar autoincrimina.

De asemenea, arată că nu s-au avut în vedere considerentele sentinței penale nr. 309/2010 a J. Z. și, respectiv faptul că declarația martorului C. I. V. se coroborează cu restul probelor, precum și că nu s-a analizat declarația martorului M. N. D., de la fila 134 din data de 21 martie, deși în sentința recurată la pagina nr. 4 aliniatul 1 se face referire la aceasta și se acceptă că aceasta este sinceră și reală, iar cu privire la poziția inculpaților avută în faza de urmărire și în celălalt dosar nu s-a prefirat această formă a efectului.

Opinează că instanța fondului a dat o eficiență dincolo de limitele temeinicie și declarației martorului M. V. de la fila nr. 79, prin care se arată că în

21 ianuarie 2010 a dat o declarație care ar corespunde adevărului, iar în prezentul dosar a retractat acea declarație, spunând că a fost constrâns.

Pentru toate considerentele expuse solicită admiterea recursurilor așa cum au fost motivate.

Reprezentanta Ministerul Public apreciază recursurile declarate în cauză ca fiind nefondate și solicită respingerea acestora în baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, menținând sentința nr. 181 a J. Z. ca legală și întemeiată, cu obligarea celor doi inculpați la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Raportat la motivele de recurs formulate și cele două solicitări susține că cererea principală de restituire a cauzei la P. este nefondată și că argumentele pentru constatarea nulității urmăririi penale ca urmare a modului în care s-a început și desfășurat aceasta și contradicția ce există în desfășurarea urmăririi penale și actul de sesizare nu sunt valide și întemeiate.

Astfel, arată că infracțiunea de mărturie mincinoasă săvârșită de fiecare dintre cei doi inculpați s-a consumat așa cum s-a reținut prin actul de începere al urmăririi penale în momentul în care aceștia au fost audiați în cursul urmăririi penale în premieră, precum și cu prilejul menținerii declarațiilor în fața instanței de judecată, cu precizarea că nu există contradicția evidențiată prin motivele formulate.

Susține că se află în prezența unei singure infracțiuni corect descrise în actul de începere a urmăririi penală, că urmărirea penală a fost efectuată în mod corect și, neexistând motive de nulitate a acestuia consideră că actul de sesizare nu poate fi nul, iar solicitarea de restituire a cauzei pentru refacerea urmăririi penale nu este întemeiată în cauză.

Raportat la dispoziția de netrimitere în judecată a fostului inculpat audiat în cauză în calitate de martor confirmă și consideră soluția procurorului ca fiind întemeiată, apreciind că procedura disp. art. 2781 Cod procedură penală nu poate fi discutată, având în vedere și faptul că cei doi inculpați nu sunt persoane interesate care ar putea să formuleze plângere împotriva rezoluției de netrimitere în judecată a acestuia. Privită ca și argument pentru invocarea soluției de achitare susține că situația nu este similară, aceasta fiind distinctă, în sensul că persoana audiată ulterior a avut inițial calitatea de inculpat, calitate în care nu era dator să declare adevărul, putând să nu declare nimic, în timp ce martorul care cunoaște împrejurările cu privire la care este întrebat sau declară mincinos, săvârșește infracțiunea de mărturie mincinoasă. Apreciază că tragerea la răspundere penală nu se poate angaja pentru persoana care, audiată în calitate de mincinos și, ulterior, își menține acele declarații pentru că își susține nevinovăția.

Argumentele formulate în sensul că lipsește latura obiectivă pentru că împrejurările nu sunt esențiale cu privire la cauza în care cei doi au depus declarații mincinoase, acest caracter motivat prin faptul că în dosarul inițial de cercetare al inculpatului T. pentru săvârșirea infracțiunii de sustragere de la recoltarea de probe biologice nu se regăsește în considerentele sentinței de condamnare a inculpatului vreo referire la depozițiile celor doi martori inculpați- recurenți în cauză. Astfel, consideră că existența infracțiunii de mărturie mincinoasă în prezenta cauză are o existență de sine stătătoare și nu depinde de persoana cercetată în dosarul evocat și nici de argumentele care au stat la baza hotărârii de condamnare a instanței de judecată, iar caracterul relevat nerelevant al aspectelor esențiale cu privire la care martorii sunt întrebați se raportează doar la conținutul infracțiunii cu privire la care a fost cercetată fapta inculpatului B. A. O.

Raportat la împrejurarea că ambii inculpați au declarat în mod constant neadevăruri în dosarul evocat cu privire la recoltarea probelor biologice sunt nesincere și esențiale pentru stabilirea vinovăției unei persoane, motiv pentru care consideră că instanța fondului, în mod corect, a constatat existența laturii obiective, a detaliat și arătat în ce anume constă infracțiunea de mărturie mincinoasă pentru fiecare dintre inculpați, precum și că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, aspecte în deplină concordanță cu probele administrate.

Așa fiind, solicită respingerea integrală a recursurilor pe ambele solicitări formulate, constatându-se că soluția fondului este legală, întemeiată, pedepsele corect individualizate și că, nici din oficiu, nu se pot invoca încălcări ale dispozițiilor legale care să justifice casarea sentinței penale recurate.

Apărătorul inculpaților raportat la faptul că începerea urmăririi penale cu privire la inculpați la o dată ulterioară declarațiilor pentru care sunt trimiși în judecată, astfel că cercetarea penală și punerea sub învinuire a inculpaților consideră că nu se poate reține menținerea declarațiilor sau că declarațiile sunt identice.

Inculpatul T. A.-O., având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului pentru motivele formulate, cu precizarea că a declarat doar ceea ce au auzit la fața locului, cât și cum au putut auzi pentru că evenimentele s-au desfășurat pe o rază destul de mare, respectiv că a declarat și susținut doar cât a auzit. Susține că nu a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, declarând ceea ce a cunoscut și arată că afirmațiile lor au fost susținute și de alți martori.

Inculpatul C. I. - V., având ultimul cuvânt, achiesează susținerilor anterior expuse, solicitând corelarea declarațiilor sale cu declarațiile celorlalți doi martori în procesul în care a fost învinuit, cu precizarea că sunt similare.

C U R T E A

Prin sentința penală nr.181 din (...) pronunțată de Judecătoria Zalău în dosarul nr.(...) în baza art.260 alin.1 Cod penal, a fost condamnat inculpatul T. A. O., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

S-a constatat că inculpatul T. A. O. se află în executarea unei pedepse neprivative de libertate de 3 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 3 luni, aplicată prin sentința penală nr.367/(...) a J. Z., definitivă față de inculpat la data de (...) prin decizia penală nr.459/R/(...) a Curții de A. C. N.

S-a constatat că infracțiunea care face obiectul prezentului dosar și cea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 3 luni prin sentința penală nr.367/(...) a J. Z., definitivă la data de (...), sunt concurente.

În baza art.85 alin.1 Cod penal, a fost anulată suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii de 3 luni aplicată prin sentința penală nr.367/(...) a

J. Z..

În baza art.36 alin.1 Cod penal raportat la art.34 alin.1 lit.b) Cod penal, a fost contopită pedeapsa aplicată prin prezenta, de 2 ani închisoare cu pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.367/(...) a J. Z., iar pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare a fost sporită cu 3 luni, urmând ca inculpatul să execute în final o pedeapsă de 2 (doi) ani și 3 (trei) luni închisoare.

În baza art.71 alin.1 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.861 alin.2 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului T. A. O. sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 5 ani și 3 luni, stabilit potrivit dispozițiilor art.862 alin.1 Cod penal și care se calculează potrivit dispozițiilor art.865 alin.2 Cod penal, de la data de (...), data rămânerii definitive a sentinței penale nr.367/(...) a J. Z..

Sălaj.

S-a încredințat supravegherea inculpatului S. de P. de pe lângă Tribunalul

În baza art.863 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, obligă inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la S. de P. de pe lângă Tribunalul

Sălaj; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În baza art.359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.864 Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii de noi infracțiuni sau al neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege și stabilite de instanță.

În baza art.71 alin.1 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

În baza art.863 alin.2 Cod penal, un exemplar al sentințe s-a comunicat S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj.

În baza art.260 alin.1 Cod penal,a fost condamnat inculpatul C. I. V., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

În baza art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 4 ani, care constituie termen de încercare pentru inculpat, stabilit în condițiile art.82 Cod penal.

În baza art.359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiționate în cazul săvârșirii de noi infracțiuni.

În baza art.71 alin.1 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

În baza art.191 alin.1 și 2 Cod procedură penală, au fost obligați inculpații

T. A. O. și C. I. V. la plata sumei totale de 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, câte 450 lei fiecare.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în dosarul nr.1. al

P.ului de pe lângă Judecătoria Zalău, a fost cercetat și trimis în judecată inculpatul T. C.-I. pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de recoltare a probelor biologice, reținându-se în sarcina acestuia că în data de (...), în jurul orei 21.30, după ce a condus autoturismul marca Peugeot cu nr.de înmatriculare SJ-7468, pe drumul public DN1H, în direcția de mers spre localitatea G., a intrat în coliziune cu autoturismul condus de martorul B. A.-V., producând un accident rutier soldat cu avarierea a două autoturisme, a refuzat testarea aerului expirat și recoltarea de probe biologice, la solicitarea organelor de cercetare penală sosite la fața locului. Fiind audiat în calitate de învinuit, T. C.-I. s-a apărat în primul moment arătând că nu el a condus autoturismul, pentru ca ulterior, în declarația olografă să arate că a condus autovehiculul, însă a refuzat să se supună testării deoarece a avut probleme medicale, după care, cu ocazia audierii acestuia în calitate de învinuit să declare că nu a refuzat efectiv, ci că nu „a suflat în aparat";, deoarece aparatul prezentat de agentul de poliție nu respecta normele de igienă, neavând muștiuc sigilat, invocând în acest sens probleme medicale, arătând totodată că în luna noiembrie 2009 a fost internat în spital cu diagnosticul de meningită microbiană acută și dublă aprindere de plămâni și astfel a fost în imposibilitate fizică de a sufla, iar în ce privește solicitarea de a se supune recoltării probelor biologice, organele de cercetare penală nu i-au solicitat acest fapt. La solicitarea inculpatului din acel dosar, au fost audiați în calitate de martori inculpații din prezentul dosar, T. A.-O. și C. I.-V..

Aceștia au declarat că în data de (...), în jurul orei 22.00, au ajuns împreună la locul faptei cu autoturismul condus de T. A. și l-au auzit pe T. C.-I., când i-a solicitat agentului de poliție care i-a cerut să sufle în aparatul etilotest, un alt muștiuc, deoarece are probleme medicale și nu poate sufla, la care agentul de poliție i-ar fi comunicat că nu au avut un alt muștiuc, după care agenții de poliție au plecat, aceste declarații fiind menținute de cei doi și în fața instanței, în dosarul cu nr. (...), unde au fost audiat cu ocazia judecării cauzei în care a fost inculpat T. C. I.

Cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale, inculpații au negat comiterea faptelor reținute în sarcina lor prin rechizitoriu, susținând că sunt nevinovați, menținându-și aceeași poziție și în fața instanței de judecată.

Art.69 Cod procedură penală prevede că declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente.

În cauză, declarațiile inculpaților T. A. O. și C. I. V. în sensul nevinovăției lor cu privire la comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă sunt infirmate de celelalte probe administrate în cauză.

Astfel, inculpatul T. A.-O. a declarat în fața procurorului, la data de (...), că în data de (...), după ce ajuns la fața locului însoțit de inculpatul C. I.-V., pe care l-a văzut pentru prima dată, luându-l în autoturism din localitatea J., unde făcea autostopul, în timp ce purta discuții cu fratele său T. C., la fața locului și-a făcut apariția un alt echipaj de poliție din care au coborât 2 agenți de poliție, iar unul avea asupra sa un etilotest pe care l-a înmânat celuilalt conducător auto implicat în accident, care a suflat, iar după ce a fost tipărit rezultatul etilotestului, agentul de poliție s-a îndreptat spre fratele său și i-a cerut să sufle în același etilotest, iar acesta l-a întrebat dacă nu are alt muștiuc pe care să-l monteze la aparat, deoarece nu poate sufla în același muștiuc, comunicându-i totodată faptul că a fost bolnav de meningită, la care agentul de poliție i-a spus că-i pare rău, însă este în afara orelor de serviciu și nu are alt muștiuc, cel din aparat fiind ultimul pe care îl are, după care a afirmat că nu a auzit ca vreunul dintre agenții de poliție prezenți să-i fi cerut fratelui său să meargă la spital sau la altă unitate medicală pentru a i se recolta probe biologice, mai mult acesta a arătat că i-a văzut pe cei doi agenți de poliție rutieră plecând, iar înainte de a pleca i-a auzit reproșându-le celor doi agenți de la P. de P. C. că i-a chemat degeaba purtându-i pe drumuri. De asemenea, a mai arătat inculpatul că fratele său nu se afla sub influența băuturilor alcoolice și că nu emana miros de alcool, ci doar se simțea rău. Comparându-se această declarație cu cea dată de inculpatul din acel dosar, T. C. I., cu doar o zi înainte, în fața aceluiași procuror, se observă clar relevate aceleași aspecte în ambele declarații. D. a fost menținută și cu ocazia audierii în fața instanței de judecată, la data de (...), excepție făcând împrejurarea legată de prezența celuilalt inculpat C. I. V., despre care de această dată inculpatul T. A. C. spune că îi era prieten, nu că atunci îl cunoscuse întrucât l-a luat la ocazie, acest aspect fiind de natură să atragă atenția asupra nesincerității inculpatului în declarațiile date. Cu referire la aceleași împrejurări este de remarcat și că din procesul-verbal de predare-primire amplasament clădire din data de (...) și ordinul de începere a lucrărilor nr.2740/(...), aflate la filele 69-70 din dosar, rezultă că acestea poartă semnătura inculpatului T. A., atât pentru societatea pe care o administrează, S.C.Electro-Delta S., cât și pentru societatea administrată de inculpatul C. I., S.-C. S., cei doi fiind parteneri de afaceri și realizând împreună în cursul anului 2009 lucrări de construcții pentru Primăria comunei

Mai mult, celelalte aspecte relatate de inculpat sunt contrazise de declarațiile celorlalți martori audiați în cauză și prezenți și ei la fața locului. Astfel, martorul M. V., care se afla împreună cu T. C. în autoturism în momentul producerii accidentului a declarat că în data de (...) l-a însoțit pe acesta în localitatea M., unde a stat câteva ore, timp în care acesta a fost într-un local public unde a bănuit că a consumat băuturi alcoolice, văzând în fața acestuia pe masă, mai multe pahare cu cognac, iar când s-a urcat la volan să plece spre localitatea G., T. C. „. în stare de ebrietate";, l-a văzut în timp ce se deplasa la autoturism că „. legănându-se și cu greu își păstra echilibrul, fiind într-o evidentă stare de ebrietate";, iar după producerea accidentului T. C. „s-a așezat pe un parapet montat pe marginea drumului";. De asemenea, când au sosit agenții de poliție, fiind lângă T. C., i-a auzit când i-au cerut acestuia să sufle în etilotest, dar și când a refuzat să sufle fără a justifica în vreun fel refuzul, spunând doar că

„a fost la psihiatrie"; și „nu a cerut un alt muștiuc";, dar și când i-a solicitat să-i însoțească la spital pentru recoltarea probelor biologice, urmat de un refuz nejustificat. Este de remarcat că același martor a arătat următoarele: „când i-a cerut agentul de poliție lui T. C. să sufle în fiolă, era de față și T. A., pe care eu nu știam cum îl cheamă atunci, dar îl recunosc acum în sală…Când agentul de poliție i-a cerut lui T. C. să sufle în fiolă, T. A. era foarte aproape în fața noastră și a auzit ce au vorbit."; Declarațiile acestui martor sunt confirmate și de cele ale martorului C. I., care a arătat și el că T. C. „a spus că refuză pur și simplu să sufle…";, „T. C. când a refuzat să sufle în etilotest nu a spus un motiv de boală pentru care nu poate sufla"; și „…cât eu am fost de față, nu a cerut organelor de poliție să i se dea un alt muștiuc,"; dar și de cele ale martorilor S. G., B. S., M. I., M. N. D. și B. A. V., acesta din urmă, care este conducătorul celuilalt autoturism implicat în accident arătând expres că „…personal am văzut când i s-a înmânat un muștiuc sigilat celuilalt conducător auto."; D. inculpatului referitoare la refuzul lui T. C. de a sufla în etilotest pe motivul nesigilării muștiucului este confirmată doar de către martorul M. N. D., dar, chiar dacă am accepta că această declarație ar fi sinceră și reală, ar fi un aspect fără o relevanță prea mare în cauza în care inculpatul a fost audiat ca martor, întrucât T. C. a refuzat și recoltarea probelor biologice, fără a motiva în vreun fel acest refuz, iar acest aspect este confirmat de toți ceilalți martori audiați în cauză.

În ceea ce-l privește pe inculpatul C. I., acesta a declarat că în data de (...) a ajuns la locul faptei în autoturismul condus de inculpatul T. A., care l-a luat în autoturism din localitatea J., unde făcea autostopul și a auzit când agentul de poliție i-a solicitat lui T. C. să sufle în etilotest, iar acesta a refuzat, spunându-le agenților de poliție că nu poate sufla deoarece a fost bolnav de meningită, solicitându-le agenților de poliție un muștiuc nou, la care agentul de poliție s-a întors către celălalt agent de poliție fără să audă ce discută, acesta mai afirmând că nu i s-a părut ca niciunul din conducătorii auto implicați în accident să fie în stare de ebrietate. Cu ocazia audierii sale în calitate de martor în fața instanței de judecată, la data de (...), acesta a arătat că a auzit doar că agentul de poliție i-a cerut lui T. C. să sufle în etilotest, iar acesta din urmă a solicitat un muștiuc nou, ulterior urcând în mașină și nemiauzind alte discuții. Când a fost audiat în calitate de inculpat în dosarul instanței, la termenul de judecată din data de (...), inculpatul a arătat că a auzit doar o persoană a cărei identitate nu o cunoștea că a cerut un alt muștiuc, însă nu știe de ce anume a solicitat acest lucru, că a aflat de la inculpatul T. A. O. despre boala lui T. C., fără a putea preciza exact momentul în care acesta i-ar fi povestit aceste aspecte, că niciunul dintre conducătorii autoturismelor implicate în accident nu părea să fie sub influența băuturilor alcoolice, precum și că din locul în care s-a aflat în autoturism nu auzea nimic din discuții. Este de remarcat în primul rând inconstanța inculpatului în propriile declarații, referitor la solicitarea lui T. C. de a i se da un muștiuc nou și la motivul acestei solicitări, aspect de natură să sublinieze o dată în plus lipsa de sinceritate a inculpatului. De asemenea, aspectele din declarația inculpatului legate de solicitarea ca T. C. să sufle în etilotest și de solicitarea acestuia din urmă de a i se pune la dispoziție un muștiuc nou, precum și cele referitoare la posibila stare de ebrietate în care se afla T. C. sunt infirmate, ca și în cazul inculpatului T. A. O., de declarațiile celorlalți martori audiați în cauză, respectiv M. V., S. G., B. S., M. I., M. N. D. și B. A. V. Mai mult, martorul M. V. a arătat expres că „T. A. când a sosit mai avea încă o persoană în mașină lângă el, iar acea persoană a stat tot timpul lângă el"; și că „…persoana care era în mașină cu T. A. a stat lângă mine și T. A., iar noi eram la o distanță de 3-4 metri de organele de poliție când i-au cerut să sufle în fiolă."; De remarcat este și faptul că martorii M. I., B. A. și M. N. D. au arătat că toate persoanele prezente la fața locului se aflau la o distanța mică, de aproximativ 5 m, distanță de la care aveau posibilitatea să audă discuțiile dintre agenții de poliție și T. C.

În aceste condiții, instanța a apreciat că din probatoriul administrat rezultă fără îndoială că cei doi inculpați au dat declarații nesincere cu ocazia audierii lor în calitate de martori, încercând să susțină apărările pe care T. C. și le-a formulat în dosarul în care acesta avea calitatea de inculpat.

I. În drept, fapta inculpatului T. A. O., care, în calitate de martor în dosarele penale nr.1. al P.ului de pe lângă Judecătoria Zalău și (...) al J. Z., a făcut afirmații mincinoase cu privire la împrejurările esențiale asupra cărora a fost întrebat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută și pedepsită de art.260 alin.1 Cod penal.

Sub aspectul laturii obiective, instanța a reținut că elementul material al infracțiunii constă în acțiunea de a face afirmații mincinoase cu privire la aspectele esențiale pe care le cunoștea în cauză. Momentul consumării infracțiunii este marcat de momentul în care acesta a semnat declarațiile de martor în fața procurorului și în fața instanței de judecată. Urmarea imediată, ca element component al laturii obiective, se caracterizează prin starea de pericol creată la adresa înfăptuirii justiției. Legătura de cauzalitate dintre acțiunea de a face declarații mincinoase și urmarea imediată rezultă din însăși comiterea infracțiunii.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul T. A. O. a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în accepțiunea art.19 alin.1 pct.1 lit.a) Cod penal. Astfel, din probele administrate reiese că inculpatul a avut reprezentarea faptei sale, a prevăzut rezultatul și a urmărit producerea lui, conștientizând, de asemenea, că împrejurările pe care le-a relatat instanței de judecată nu corespund adevărului.

Din fișa de cazier judiciar a inculpatului reiese că acesta nu are antecedente penale, însă în cursul procesului penal a fost condamnat la o pedeapsă neprivativă de libertate de 3 luni închisoare, cuc suspendarea condiționată a executării pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 3 luni, pentru comiterea infracțiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată.

Reținând vinovăția inculpatului, instanța a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art.260 alin.1

Cod penal.

La individualizarea sancțiunii și proporționalizarea acesteia, instanța s-a raportat la dispozițiile art.72 alin.1 și art.52 Cod penal.

În conformitate cu prevederile art.72 Cod penal, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege. G. de pericol social al faptei comise a fost apreciat în baza art.181 alin.2 Cod penal, și s-a avut în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, urmarea produsă, precum și persoana și conduita inculpatului.

Raportat la aceste criterii, instanța a apreciat că fapta inculpatului prezintă un pericol social ridicat, motivat prin faptul că acesta a săvârșit o infracțiune care a pus în pericol însăși înfăptuirea justiției.

Instanța a avut în vedere și circumstanțele referitoare la persoana și conduita inculpatului. A. este născut la data de 2 ianuarie 1972, este în vârstă de

40 de ani, are studii medii, are ocupație și loc de muncă și nu are antecedente penale. De asemenea, instanța a avut în vedere faptul că pe parcursul procesului penal inculpatul nu a colaborat cu organele de cercetare penală, nerecunoscând comiterea infracțiunii.

În ceea ce privește cuantumul pedepsei închisorii, instanța a apreciat că aplicarea unei pedepse cu închisoarea orientată spre mediu, de 2 ani va fi de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 Cod penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient.

Analizând sentința penală nr.367/(...) a J. Z., definitivă față de inculpatul

T. A. O. la data de (...), prin decizia penală nr.459/R/(...) a Curții de A. C. N., instanța a constatat că inculpatul se află în prezent în executarea pedepsei neprivative de libertate de 3 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 3 luni, aplicată prin această sentință. În consecință, în baza art.85 alin.1 Cod penal, s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii de 3 luni, aplicată prin sentința penală nr.367/(...) a J. Z., s-a constatat că fapta pentru care inculpatul a fost cercetat în prezentul dosar și cele pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr.367/(...) a J. Z. sunt concurente, fiind săvârșite înainte de pronunțarea unei condamnări definitive și, în baza art.33 lit.a) raportat la art.34 alin.1 lit.b), pedepsele aplicate au fost contopite, rezultând o pedeapsă de 2 ani închisoare, care a fost sporită cu 3 luni, având în vedere existența concursului de infracțiuni și persistența infracțională a inculpatului, urmând ca în final acesta să execute o pedeapsă de 2 ani și 3 luni închisoare.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a avut în vedere considerentele menționate anterior, astfel că raportat la natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, împrejurările cauzei, persoana inculpatului, s-a apreciat că acesta este nedemn în exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza a-II-a și lit.b) Cod penal, fiind justificată îndepărtarea acestuia de la activități ce presupun încrederea publică ori exercițiul autorității.

Instanța a apreciat că inculpatul nu este nedemn în exercitarea dreptului de a alege și având în vedere faptul că infracțiunea comisă este absolut independentă de aspectele referitoare la exercitarea funcției și profesiei sau legate de exercitarea autorității părintești, instanța apreciază că nu se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza I, c), d) și e) Cod penal.

Instanța a avut în vedere decizia nr.74/2007 a Înaltei Curți de C. și Justiție dată în recurs în interesul legii, care a statuat că interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a) teza I-lit.c) nu se va face automat și va fi supusă aprecierii instanței, în funcție de criteriile prevăzute de art.71 alin.3 Cod penal.

Instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.861 alin.l

și 2 Cod Penal, respectiv: pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului este de 2 ani

și 3 luni închisoare, așadar se încadrează în limita prevăzută la alin.2, inculpatul nu are antecedente penale fiind astfel respectată și cerința de la alin.1 lit.b), iar experiența unui proces penal și riscul revocării suspendării cu consecința executării pedepsei într-un loc de detenție, sunt apreciate de instanță ca fiind suficiente pentru a-l determina pe inculpat să adopte în viitor o atitudine de respect față de normele legale și regulile de conviețuire socială, astfel încât scopul pedepsei poate fi realizat și fără executarea efectivă a acesteia.

În consecință, în baza art.861 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei ce-i va fi aplicată inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 5 ani și 3 luni, termen stabilit potrivit dispozițiilor art.862 alin.1 Cod penal.

În baza art.863 alin.1 lit.a) Cod penal, a fost desemnat S. de P. de pe lângă

Tribunalul Sălaj responsabil cu supravegherea inculpatului, iar în baza art.863 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, a obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În baza art.359 Cod procedură penală, i s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.864 Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de încercare, în cazul neîndeplinirii obligațiilor civile pană la expirarea termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege și stabilite de instanță.

În baza art.71 alin.1 Cod penal, i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

II. În drept, fapta inculpatului C. I. V., care, în calitate de martor în dosarele penale nr.1. al P.ului de pe lângă Judecătoria Zalău și (...) al J. Z., a făcut afirmații mincinoase cu privire la împrejurările esențiale asupra cărora a fost întrebat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută și pedepsită de art.260 alin.1 Cod penal.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul C. I. V. a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în accepțiunea art.19 alin.1 pct.1 lit.a) Cod penal. Astfel, din probele administrate reiese că inculpatul a avut reprezentarea faptei sale, a prevăzut rezultatul și a urmărit producerea lui, conștientizând, de asemenea, că împrejurările pe care le-a relatat instanței de judecată nu corespund adevărului.

Din fișa de cazier judiciar a inculpatului reiese că acesta nu are antecedente penale, fiind la prima confruntare cu legea penală.

Reținând vinovăția inculpatului, instanța a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art.260 alin.1

Cod penal.

La individualizarea sancțiunii și proporționalizarea acesteia, instanța s-a raportat la dispozițiile art.72 alin.1 și art.52 Cod penal.

În conformitate cu prevederile art.72 Cod penal, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege. G. de pericol social al faptei comise a fost apreciat în baza art.181 alin.2 Cod penal, urmând să se aibă în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, urmarea produsă, precum și persoana și conduita inculpatului.

Instanța a avut în vedere și circumstanțele referitoare la persoana și conduita inculpatului. A. este născut la data de 27 noiembrie 1981, este în vârstă de 30 de ani, are studii medii, are ocupație și loc de muncă și nu are antecedente penale. De asemenea, instanța a avut în vedere faptul că pe parcursul procesului penal inculpatul nu a colaborat cu organele de cercetare penală, nerecunoscând comiterea infracțiunii.

Pentru a complini rolul sancționator, educativ și preventiv al pedepsei cu închisoare aplicate inculpatului și având în vedere atât dispozițiile art.8 din C. E. a D. O., împrejurarea că infracțiunea săvârșită de inculpat este independentă de aspecte privind modul de exercitare a drepturilor și de îndeplinire a obligațiilor părintești, cât și dispozițiile art.3 din Protocolul nr.1 la C. E. a D. O., instanța a făcut aplicarea art.71 alin.1 și 3 Cod penal și a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale cu închisoarea, drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza a II-a și de art.64 alin.1 lit.b) Cod penal.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța a apreciat, în contextul probelor administrate, că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia în regim de detenție, aplicarea pedepsei fiind un avertisment suficient de puternic pentru îndreptarea comportamentului social al inculpatului, care poate fi reintegrat social și reeducat și fără izolare în regim de detenție.

Instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.81 alin.l Cod penal, respectiv: pedeapsa aplicată inculpatului este de 2 ani, inculpatul nu are antecedente penale, astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar; experiența unui proces penal și riscul revocării suspendării cu consecința executării pedepsei într-un loc de detenție, sunt apreciate de instanță ca fiind suficiente pentru a-l determina pe inculpat să adopte în viitor o atitudine de respect față de regulile de conviețuire socială, astfel încât scopul pedepsei poate fi realizat și fără executarea efectivă a acesteia.

Având în vedere aceste aspecte, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, conform art.81 Cod penal, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, termen stabilit potrivit prevederilor art.82 Cod penal.

Întrucât pedepsele accesorii sunt alăturate pedepsei principale a închisorii, constând în interzicerea exercițiului unor drepturi pe durata executării pedepsei, iar instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale, în baza art.71 alin.5 Cod Penal, instanța a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.

În baza art.359 Cod procedură penală, i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării condiționate, în ipoteza săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.

În baza art.191 alin.1 și 2 Cod procedură penală, instanța a obligat inculpații la plata sumei totale de 900 lei cheltuieli judiciare către stat, câte 450 lei fiecare, potrivit dispozitivului hotărârii, cheltuieli ocazionate de administrarea mijloacelor de probă în faza de urmărire penală și de cercetare judecătorească.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen legal, inculpații criticând hotărârea ca nefiind temeinică și legală.

În motivarea recursurilor lor, inculpații au învederat faptul că se impune restituirea cauzei la procuror, întrucât prin rechizitoriu s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru o altă faptă decât cea pentru care s-a făcut urmărirea penală. Astfel, arată că la filele nr. 8-9 din dosarul instanței de fond a văzut rezoluția de începere a urmăririi penale la data de (...), rezoluție prin care s-a început urmărire penală pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de articolul 260 alineatul 1 Cod penal, reținându-se în fapt pentru ambii inculpați că la data de 9 martie 2010 au dat declarații mincinoase în fața procurorului în dosarul P.ului de pe lângă Judecătoria Zalău nr. 1.. Se mai arată că, aceeași dată și modalitate de expunere și consumare infracțiunii se regăsește și în procesele-verbale de aducere la cunoștință a învinuirii, respectiv în declarațiile de învinuiți pe care inculpații aflați în prezența instanței le-au dat în fața procurorului. D. încheierea cercetării penale, cu ocazia întocmirii rechizitoriului se va observa că la încadrarea în drept a faptei inculpaților, acestora li se reține faptul că au făcut declarații/afirmații mincinoase la datele 09 martie 2010 , 15 septembrie 2010 - de către inculpatul T., iar de către inculpatul C. - 09 martie, (...) în fața instanței.

Un alt motiv de recurs este cel referitor la faptul că inculpații nu se fac vinovați de comiterea infracțiunilor reținute în sarcina acestora, întrucât acestora nu li se poate imputa faptul că declarațiile au fost date cu erori vădite și voite.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor și lucrărilor dosarului precum și a dispozițiilor legale în materie, curtea reține următoarele:

Mai întâi, cu privire la excepția invocată de către apărare, apreciem, raportat la dispozițiile legale în materie, art.332 C. precum și la actele și lucrările dosarului, curtea apreciază că aceasta este nefondată.

Pentru a conchide astfel, curtea a avut în vedere că inculpații au fost cercetați pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă, infracțiune ce s-a consumat, așa cum s-a reținut prin actul de începere al urmăririi penale în momentul în care aceștia au fost audiați în cursul urmăririi penale în premieră, precum și cu prilejul menținerii declarațiilor în fața instanței de judecată, fiind deci vorba de o unitate infracțională, declarațiile necorespunzătoare adevărului fiind date în cursul aceleiași cauze și cu privire la aceleași aspecte.

Față de cele de mai sus, apreciem că urmărirea penală s-a desfășurat în mod legal, cu respectarea drepturilor fundamentale ale inculpaților, care au cunoscut încă de la început învinuirea care li se aduce, având reprezentarea clară a faptelor care li se impută.

În concluzie, apreciem că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art.332 C. de restituire a cauzei la procuror, neexistând niciunul din cazurile care ar atrage nulitatea absolută a urmăririi penale.

În ceea ce privește fondul cauzei, apreciem că în urma administrării unui probatoriu pertinent și concludent, specific unor astfel de infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției, instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, conformă cu realitatea.

Astfel, se constată pe deplin dovedită vinovăția inculpaților care în calitate de martori în dosarele penale nr.1. al P.ului de pe lângă Judecătoria Zalău și (...) al J. Z., a făcut afirmații mincinoase cu privire la împrejurările esențiale asupra cărora au fost întrebați.

Sub aspectul stării de fapt se reține în concret că cei doi inculpați au fost audiați în calitate de martori în dosarul în care era cercetat fratele inculpatului

T., numitul T. C. O., susținând prin declarațiilor lor apărările acestuia din urmă.

Mai exact, inculpatul T. A.-O. a declarat în fața procurorului, la data de

(...), că în data de (...), după ce ajuns la fața locului însoțit de inculpatul C. I.-V., pe care l-a văzut pentru prima dată, luându-l în autoturism din localitatea J., unde făcea autostopul, în timp ce purta discuții cu fratele său T. C., la fața locului și-a făcut apariția un alt echipaj de poliție din care au coborât 2 agenți de poliție, iar unul avea asupra sa un etilotest pe care l-a înmânat celuilalt conducător auto implicat în accident, care a suflat, iar după ce a fost tipărit rezultatul etilotestului, agentul de poliție s-a îndreptat spre fratele său și i-a cerut să sufle în același etilotest, iar acesta l-a întrebat dacă nu are alt muștiuc pe care să-l monteze la aparat, deoarece nu poate sufla în același muștiuc, comunicându-i totodată faptul că a fost bolnav de meningită, la care agentul de poliție i-a spus că-i pare rău, însă este în afara orelor de serviciu și nu are alt muștiuc, cel din aparat fiind ultimul pe care îl are, după care a afirmat că nu a auzit ca vreunul dintre agenții de poliție prezenți să-i fi cerut fratelui său să meargă la spital sau la altă unitate medicală pentru a i se recolta probe biologice, mai mult acesta a arătat că i-a văzut pe cei doi agenți de poliție rutieră plecând, iar înainte de a pleca i-a auzit reproșându-le celor doi agenți de la P. de P. C. că i- a chemat degeaba purtându-i pe drumuri. De asemenea, a mai arătat inculpatul că fratele său nu se afla sub influența băuturilor alcoolice și că nu emana miros de alcool, ci doar se simțea rău. Comparându-se această declarație cu cea dată de inculpatul din acel dosar, T. C. I., cu doar o zi înainte, în fața aceluiași procuror, se observă clar relevate aceleași aspecte în ambele declarații. D. a fost menținută și cu ocazia audierii în fața instanței de judecată, la data de (...), excepție făcând împrejurarea legată de prezența celuilalt inculpat C. I. V., despre care de această dată inculpatul T. A. C. spune că îi era prieten, nu că atunci îl cunoscuse întrucât l-a luat la ocazie, acest aspect fiind de natură să atragă atenția asupra nesincerității inculpatului în declarațiile date. Cu referire la aceleași împrejurări este de remarcat și că din procesul-verbal de predare-primire amplasament clădire din data de (...) și ordinul de începere a lucrărilor nr.2740/(...), aflate la filele 69-70 din dosar, rezultă că acestea poartă semnătura inculpatului T. A., atât pentru societatea pe care o administrează, S.C.Electro-

Delta S., cât și pentru societatea administrată de inculpatul C. I., S.-C. S., cei doi fiind parteneri de afaceri și realizând împreună în cursul anului 2009 lucrări de construcții pentru Primăria comunei R.

Susținerile inculpaților referitoare la faptul că nu se fac vinovați de comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă, întrucât nu au fost întrebați asupra unor împrejurări esențiale pentru soluționarea cauzei, acesta fiind motivul pentru care nu au descris anumite împrejurări, s-au dovedit a fi nesincere și în mod corect înlăturare de către instanța de fond.

Potrivit normelor procedurale privind audierea martorilor, art.78 C., martorul este persoana care are cunoștință despre vreo faptă sau despre vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului iar conform art.86 C. după ce martorului i se face cunoscut obiectul cauzei și i se arată care sunt faptele și împrejurările pentru dovedirea cărora a fost propus ca martor i se cere să declare tot ce știe cu privire la acestea.

Raportat la dispozițiile acestor texte de lege, la obligațiile concrete ale martorilor, precum și la conținutul constitutiv al infracțiunii de mărturie mincinoasă, apreciem că apărările invocate nu pot fi primite, obligația principală a martorului fiind aceea de a declara tot ce știe în legătură cu faptele și împrejurările enunțate.

Apoi, în concret, după cum corect a reținut și argumentat instanța de fond, susținerile inculpaților sunt infirmate de depozițiile martorilor audiați în cauză, de probele administrate în acest sens amintim declarațiile celorlalți martori audiați în cauză și prezenți și ei la fața locului. Astfel, martorul M. V., care se afla împreună cu T. C. în autoturism în momentul producerii accidentului a declarat că în data de (...) l-a însoțit pe acesta în localitatea M., unde a stat câteva ore, timp în care acesta a fost într-un local public unde a bănuit că a consumat băuturi alcoolice, văzând în fața acestuia pe masă, mai multe pahare cu cognac, iar când s-a urcat la volan să plece spre localitatea G., T. C. „. în stare de ebrietate";, l-a văzut în timp ce se deplasa la autoturism că „. legănându-se și cu greu își păstra echilibrul, fiind într-o evidentă stare de ebrietate";, iar după producerea accidentului T. C. „s-a așezat pe un parapet montat pe marginea drumului";. De asemenea, când au sosit agenții de poliție, fiind lângă T. C., i-a auzit când i-au cerut acestuia să sufle în etilotest, dar și când a refuzat să sufle fără a justifica în vreun fel refuzul, spunând doar că „a fost la psihiatrie"; și „nu a cerut un alt muștiuc";, dar și când i-a solicitat să-i însoțească la spital pentru recoltarea probelor biologice, urmat de un refuz nejustificat. Este de remarcat că același martor a arătat următoarele: „când i-a cerut agentul de poliție lui T. C. să sufle în fiolă, era de față și T. A., pe care eu nu știam cum îl cheamă atunci, dar îl recunosc acum în sală…Când agentul de poliție i-a cerut lui T. C. să sufle în fiolă, T. A. era foarte aproape în fața noastră și a auzit ce au vorbit."; Declarațiile acestui martor sunt confirmate și de cele ale martorului C. I., care a arătat și el că T. C. „a spus că refuză pur și simplu să sufle…";, „T. C. când a refuzat să sufle în etilotest nu a spus un motiv de boală pentru care nu poate sufla"; și „…cât eu am fost de față, nu a cerut organelor de poliție să i se dea un alt muștiuc,"; dar și de cele ale martorilor S. G., B. S., M. I., M. N. D. și B. A. V., acesta din urmă, care este conducătorul celuilalt autoturism implicat în accident arătând expres că

„…personal am văzut când i s-a înmânat un muștiuc sigilat celuilalt conducător auto."; D. inculpatului referitoare la refuzul lui T. C. de a sufla în etilotest pe motivul nesigilării muștiucului este confirmată doar de către martorul M. N. D., dar, chiar dacă am accepta că această declarație ar fi sinceră și reală, ar fi un aspect fără o relevanță prea mare în cauza în care inculpatul a fost audiat ca martor, întrucât T. C. a refuzat și recoltarea probelor biologice, fără a motiva în vreun fel acest refuz, iar acest aspect este confirmat de toți ceilalți martori audiați în cauză.

Sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor aplicate apreciem că instanța de fond a ținut seama de criteriile prev. de art.72 C., dând dovadă de suficientă clemență prin orientarea cuantumului pedepselor spre minimul prevăzut de textul incriminator.

Față de cele de mai sus, constatând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, în baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b C. va respinge ca nefondate recursurile declarate.

Va stabili în favoarea Baroului C. suma de câte 150 lei ce se va avansa din fondul M.ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, av. B. R. si B. M. L..

Va obliga pe recurenți să plătească în favoarea statului suma de câte 400 lei cheltuieli judiciare, din care câte 150 lei reprezentând onorariu avocațial, parțial.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații C. I. V., domiciliat în Z., str. Dumbrava, nr. 50, bl.SCCM, sc.A, ap.70, jud. S. și T. A. O., domiciliat în Mirșoid, nr. 49 jud. S. împotriva sentinței penale nr. 181 din 25 august 2012 a J. Z..

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de câte 150 lei ce se va avansa din fondul M.ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, av. B. R. si B. M. L..

Obligă pe recurenți să plătească în favoarea statului suma de câte 400 lei cheltuieli judiciare, din care câte 150 lei reprezentând onorariu avocațial, parțial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 3 octombrie 2012 .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI M. R. A. D. L. V. C.

L. A. S.

GREFIER

Red.M.R./S.M.D.

3 ex./(...)

Jud.fond.M. C.S.

← Decizia penală nr. 9/2012, Curtea de Apel Cluj		Decizia penală nr. 1695/2012, Curtea de Apel Cluj →

Decizia penală nr. 1337/2012, Curtea de Apel Cluj

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1337/2012, Curtea de Apel Cluj