Decizia penală nr. 928/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR.928/R/2012

Ședința publică din 18 iunie 2012

Instanța compusă din: PREȘEDINTE : M. Ș., judecător JUDECĂTORI : L. M.

ANA C. GREFIER : M. B.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin procuror V. T.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către condamnatul G. F. N. împotriva sentinței penale nr.91 din 6 martie 2012, pronunțată de Tribunalul

Cluj în dosarul nr.(...), având ca obiect întreruperea executării pedepsei.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă condamnatul G. F. N., în stare de arest, asistat de către apărător desemnat din oficiu av.M. A. din cadrul

Baroului C., cu delegația la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind de către instanță condamnatul arată că își menține recursul formulat și este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu.

Instanța, din oficiu, invocă excepția tardivității promovării căii de atac, având în vedere că dovada de comunicare a sentinței penală poartă ștampila cu data de 9 martie 2012, iar condamnatul a declarat recurs în data de 10 mai

2012.

Apărătorul desemnat pentru condamnatul G. F. N., susține că hotărârea atacată a fost comunicată la data de 15 mai 2012, recursul fiind formulat în termen la data de 16 mai 2012.

Reprezentantul M.ui P., consideră excepția ca fiind întemeiată, motiv pentru care solicită admiterea acesteia, fiind vădită circumstanța legată de declararea acestei căi de atac cu nerespectarea termenului legal, raportat la comunicarea făcută de către instanță.

Condamnatul G. F. N., având ultimul cuvânt, arată că s-a creat un viciu de procedură care este obișnuință gravă din partea personalului care lucrează la biroul de evidență din penitenciare. Solicită a se verifica că a formulat recurs în termenul legal deși este specificat că ar fi ajuns la instanță mai târziu. Susține că a anunțat serviciul de evidență că declară recurs în cauză.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr. 91 din data de 6 martie 2012 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), s-a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul G. F.-N., fiul lui C. și N., născut la data de (...) în Vatra Dornei, jud. Suceava, deținut în prezent în

Penitenciarul Gherla.

S-a stabilit în favoarea Baroului C. suma de 100 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu (cuvenit av. Chiorean-Peter Vanda), care s-a avansat din F.M.J., iar condamnatul a fost obligat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu, iar 63 lei costul expertizei medico-legale.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin cererea formulată, condamnatul G. F.-N., deținut în Penitenciarul Gherla, a solicitat instanței să dispună, atât pentru motive medicale, cât și familiale (respectiv mama foarte bolnavă și cu o situație materială precară), întreruperea executării pedepsei de 20 de ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.285/2000 a T.ui București, pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav.

Având în vedere motivele invocate de condamnat în susținerea cererii sale, în cauză s-a dispus, pe de o parte, efectuarea unei anchete sociale la domiciliul condamnatului, care să releve starea sanitară și situația materială a familiei acestuia (în special a mamei condamnatului), iar pe de altă parte, efectuarea unei expertize medico-legale care să stabilească bolile de care suferă condamnatul și dacă acestea pot sau nu să fie tratate în rețeaua sanitară a A.N.P.

Astfel, în primul rând, din concluziile anchetei sociale nr. 20813 din data de 5 ianuarie 2012 întocmită de P. municipiului C. M., jud. Suceava, rezultă faptul că mama condamnatului, G. N., locuiește într-un imobil compus din 3 camere și dependințe, singurul ei venit fiind pensia în sumă de 800 lei. Conform propriilor sale susțineri, se descurcă singură și nu așteaptă ajutor din partea nimănui. Familia condamnatului (respectiv mama și frații acestuia G. L.-Mitică și G. L.-Mihai, care locuiesc în imobile apropiate casei mamei condamnatului, având și ei o situație materială modestă, cel de-al treilea frate, G. Constantin-I., fiind plecat la muncă în P.) nu este interesată în mod deosebit de condamnat, lucru confirmat și de faptul că nu cunosc unde se află încarcerat acesta (f.23).

Deși ancheta socială efectuată în cauză a relevat o situație materială relativ precară a familiei condamnatului (inclusiv a mamei acestuia), instanța de fond a apreciat că nu se impune întreruperea executării pedepsei pentru acest motiv, întrucât această situație este una de durată, care nu a început odată cu încarcerarea petentului și nici nu ar putea fi rezolvată prin punerea acestuia în libertate pe o perioadă scurtă de timp (cu atât mai mult cu cât ancheta socială nu a confirmat susținerile condamnatului legate de starea de sănătate a mamei sale). Pe de altă parte, este limpede că executarea în continuare a pedepsei de către condamnat nu ar avea nici un fel de consecințe grave pentru mama acestuia, care și-ar duce traiul mai departe la fel, în aceleași condiții modeste, cum a făcut și până acum.

În al doilea rând, din concluziile raportului de expertiză medico-legală nr.

9385/V/81/(...) întocmit de I. C.-N. rezultă faptul că petentul condamnat prezintă diagnosticul "Stare post traumatism craniocerebral. Corp străin (frontal).

Lombosciatică stg. cronică. Tulburare de personalitate";, afecțiuni care pot fi tratate prin dispensarizare în rețeaua sanitară a M.ui Justiției și prin internare în S. P. T., comisia medicală apreciază că nu se impune întreruperea executării pedepsei pentru acest motiv (f.30-31).

Față de cele menționate mai sus, în baza art.455 și urm. C.pr.pen. instanța de fond a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei, formulată de condamnatul G. F.-N., ca fiind neîntemeiată, întrucât, pe de o parte, bolile de care acesta suferă pot fi tratate în rețeaua sanitară a penitenciarelor, deci nu-l pun pe condamnat în imposibilitatea de a-și executa pedeapsa, după cum prevăd dispozițiile art.453 lit.a C.pr.pen., iar pe de altă parte, executarea în continuare a pedepsei de către condamnat nu ar avea nici un fel de consecințe grave pentru familia acestuia, după cum prevăd dispozițiile art.453 lit.c C.pr.pen.

S-au aplicat prevederile art.189 și art.192 alin.2 C.pr.pen.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs condamnatul G. F. N., fără a indica motivele de nelegalitate ori netemeinicie.

Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.385/14 Cod procedură penală, precum și a dispozițiilor legale aplicabile, curtea constată că recursul este tardiv și urmează a-l respinge ca atare pentru considerentele care urmează a fi expuse în continuare.

Astfel, potrivit prevederilor art.385/3, comb.cu art.363 Cod procedură penală termenul de recurs este de 10 zile și curge de la data comunicării copiei de pe dispozitiv pentru condamnatul deținut care a lipsit de la pronunțare.

Copia de pe dispozitivul sentinței nr.91 din data de 6 martie 2012 a T.ui C. a fost comunicată condamnatului recurent G. F. N. la data de (...), așa cum reiese din dovada de primire și procesul verbal aflat la fila 39 din dosarul tribunalului.

Condamnatul a declarat recurs la data de 1o mai 2012, când a primit motivarea sentinței T.ui C..

Dispozițiile legale aplicabile sunt clare în sensul că termenul de recurs curge de la data comunicării copiei de pe dispozitiv și nu de la data comunicării motivării.

Condamnatul recurent G. F. N. nu a invocat nici un motiv temeinic care să îl fi împiedicat să declare recursul în termenul legal.

Așa fiind, constatând că recursul formulat este tardiv, curtea va respinge în temeiul art.385/15 pct.1 lit.a Cod procedură penală recursul declarat în prezenta cauză.

În baza art.189 Cod procedură penală se va stabili suma de 100 lei ca onorariu pentru apărător din oficiu, av.M. A., sumă care se va avansa din FMJ.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală va fi obligat condamnatul să plătească suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca tardiv recursul declarat de către condamnatul G. F. N., fiul lui C. și N., născut la data de (...), deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr.91 din data de 6 martie 2012 a T.ui C..

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 100 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției (avocat M. A.).

Obligă pe condamnat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorar avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 18 iunie 2012.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

M. Ș. L. M.

ANA C.

M. B.

Red.L.M. Dact.H.C./2 ex./(...) Jud.fond: M. L..

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 928/2012, Curtea de Apel Cluj