Decizia penală nr. 134/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R.IA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA P.Ă ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA P.Ă NR.134/R/2012
Ședința publică din 26 ianuarie 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : V. G. - judecător
JUDECĂTORI: D. P.
V. C.
GREFIER : D. S.
P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. :
D. SUCIU
S-a luat spre examinare recursul declarat de P. de pe lângă J. C. N. împotriva sentinței penale nr.1199 din 24 octombrie 2011 a Judecătoriei
C. N., pronunțată în dosar nr.(...), privind pe inculpatii H. P. și B. A., trimiși în judecată pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: inculpatul H. P., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin.
1 lit. a, e Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a din Codul penal; inculpatul B. A., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, e Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul inculpatului
H. P., av.Valea R. și apărătorul inculpatului B. A., av.Ilea I., ambii avocați din Baroul Cluj, cu delegații la dosar, lipsă fiind inculpații.
P. de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Reprezentantul P.ui solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună condamnarea inculpaților la o pedeapsă cu închisoarea corespunzător stării de pericol social concret al infracțiunii săvârșite. Având în vedere modalitatea de comitere a faptei, prejudiciul cauzat și persoana inculpaților, care sunt recidiviști, rezultă că fapta comisă de aceștia prezintă un grad de pericol social ridicat. Inculpatul B. A. a fost condamnat anterior de mai multe ori pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, fiindu-i aplicate mai multe sancțiuni administrative pentru săvârșirea unor fapte similare. Pe de altă parte, inculpatul H. a fost condamnat anterior pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.174, 175 și 177, dar i-au fost aplicate și 13 sancțiuni administrative pentru săvârșirea unor fapte de furt. T. aceste elemente duc la concluzia că fapta săvârșită de inculpați prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, motiv pentru care se impune condamnarea inculpaților pentru infracțiunea comisă, la o pedeapsă cu închisoarea.
Apărătorul inculpatului H. P. solicită respingerea recursului declarat de parchet ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate. Susține că fapta inculpatului din 02 martie 2009 aduce o atingere minimă valorilor ocrotite de legea penală. Ambii inculpați au acționat într- un mod lipsit de periculozitate, deoarece din banii obținuți au cumpărat lapte și pampers pentru fiica lui. De altfel, partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză. S-a susținut că a fost condamnat anterior pentru infracțiuni contra vieții, dar acele condamnări nu pot face obiectul prezentului dosar, pentru că inculpatul și-a executat pedeapsa, iar sancțiunile administrative care i-au fost aplicate, solicită a se reține că aceasta s-a întâmplat după comiterea prezentei infracțiuni. Cu onorariu avocațial din FMJ.
Apărătorul inculpatului B. A. solicită respingerea recursului declarat de parchet ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate. Corect s-a dispus achitarea inculpatului în temeiul art.10 lit.b/1
C.pr.pen., deoarece s-a avut în vedere că fapta a fost comisă în timpul zilei, valoarea redusă a bunului sustras - 380 lei, pentru care partea vătămată nu s-a constituit parte civilă și că inculpații au folosit banii pentru a cumpăra alimente pentru familie. Inculpatul nu-și găsește loc de muncă din cauza antecedentelor penale. Solicităa s e avea în vedere că pentru inculpatul C. P. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, deși toți cei trei inculpați au participat la săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Cu privire la sancțiunile administrative, acestea i-au fost aplicate după comiterea infracțiunii din prezentul dosar, astfel că nu se poate reține că a persistat în activitatea infracțională. Cu onorariu avocațial din FMJ.
C U R T E A,
Asupra recursului penal de față
În baza lucrărilor dosarului, constată că Judecătoria Cluj-Napoca prin sentința penală nr.1199 din (...), în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a C., raportat la art. 10 lit. b indice 1 C. a achitat inculpatul H. P., fiul lui P. și
G., născut la data de (...), în C.-N., CNP 1., domiciliat în C.-N., str. D., nr.
51, ap. 8, jud. C., ffl. C. P. Rât f.n., jud. C., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e C., cu aplicarea art. 37 lit.a C.
În temeiul art. 18 ind. 1 alin. 3 C. raportat la art. 91 lit. c C. a aplicat inculpatului sancțiunea amenzii administrative în sumă de 600 lei.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a C., raportat la art. 10 lit. b indice 1 C. a achitat inculpatul B. A., fiul lui A. și R., născut la dta de 29 mai 1963 în C.-N., CNP 1., domiciliat în C.-N., str. G. Byron, nr. 15, ap. 4, jud. C., ffl. în C.-N., str. S.B., nr. 3, ap. 3 jud. C., pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 26 C., raportat la art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, e C., cu aplicarea art. 37 lit. b C.
În temeiul art. 18 ind. 1 alin. 3 C. raportat la art. 91 lit. c C. a aplicat inculpatului sancțiunea amenzii administrative în sumă de 400 lei.
În temeiul art. 14, 346 alin. 1 C. s-a constatat că partea vătămată G.
F. de I., cu sediul în C.-N., str. R., nr. 67, jud. C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În temeiul art. 118 lit. e C. s-a dispus confiscarea specială a sumei de 40 lei de la inculpatul H. P. și a sumei de 40 lei de la inculpatul B. A.
În temeiul art. 191 alin. 1, 2 C.au fost obligați inculpații la plata sumei de 330 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 189 C. onorariul apărătorilor din oficiu Feier A. și
Corcheș D. M. în sumă de 300 lei fiecare se avansează din FMJ.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 2164/P/2009 din (...) al P.ui de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpații H. P., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a și e din Codul P., cu aplicarea art. 37 lit. a din Codul P. și B. A., pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 26 raportat la art.
208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a și e din Codul P., cu aplicarea art. 37 lit. b din Codul P..
În esență, prin actul de sesizare, s-a reținut că, la data de (...), în jurul orei 11:30, după o întelegere prealabilă, inculpatul H. P. împreună cu numitul K. P. C., îmbrăcați în veste reflectorizante pentru a da aparența că sunt angajați la societatea de salubritate, au luat fiecare câte un tomberon din plastic din curtea Grădiniței F. de I. situată în C.-N., str. R. nr. 67, în timp ce inculpatul B. A. lua niște cutii, lăsând impresia că strânge gunoaiele. Tomberoanele sustrase au fost vândute unei persoane necunoscute contra sumei de 120 lei, fiecare dintre cei trei participanți primind câte 40 lei.
Situația de fapt reținută în actul de sesizare s-a întemeiat pe următoarele mijloace de probă, consemnate în dosarul de urmărire penală: declarația reprezentantului părții vătămate: V. V. (filele 4-5), declarațiile învinuitului H. P. (filele 32-34); declarațiile învinuitului B. A. (filele 37-39); declarațiile învinuitului K. P. C. (filele 42; 44); planșa foto reprezentând imaginile surpinse de camerele de supraveghere ale grădiniței (filele 8-23).
La primul termen de judecată din data de (...), înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpații H. P. și B. A. au învederat instanței că recunosc săvârșirea faptelor astfel cum au fost reținute în actul de sesizare și au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform procedurii prevăzute de art. 3201 din Codul de procedură penală.
În baza art. 3201 alin. 3 din Codul de procedură penală, instanța a procedat la audierea inculpaților (fila 32, 33) și constatând că sunt îndeplinite condițiile legale pentru aplicarea acestei proceduri simplificate a admis cererea inculpaților.
La data de (...), în jurul orei 11:30, după o înțelegere prealabilă, inculpatul H. P. împreună cu numitul K. P. C., îmbrăcați în veste reflectorizante pentru crea aparența că sunt angajați la societatea de salubritate, au luat fiecare câte un tomberon din plastic din curtea Grădiniței F. de I. situată în C.-N., str. R. nr. 67, în timp ce inculpatul B. A. lua niște cutii lăsând impresia că strânge gunoaiele. Tomberoanele sustrase au fost vândute unei persoane necunoscute contra sumei de 120 lei, fiecare dintre cei trei participanți primind câte 40 lei.
Această stare de fapt a rezultat atât din declarațiile inculpaților H. P. (filele 32-34 din dosarul de urmărire penală) și B. A. (filele 37-39 din dosarul de urmărire penală), cât și din declarațiile celuilalt participant la săvârșirea faptei, numitul K. P. C. (filele 42; 44 din dosarul de urmărire penală), care au recunoscut săvârșirea faptei. Aceste mijloace de probă se coroborează cu declarația reprezentantului părții vătămate: V. V. (filele 4-5 din dosarul de urmărire penală) și cu planșa foto reprezentând imaginile surpinse de camerele de supraveghere ale grădiniței (filele 8-23 din dosarul de urmărire penală), care îi plasează pe inculpații la locul faptei, reieșind în detaliu modalitatea de acțiune a acestora.
Inculpații au recunoscut fapta atât prin declarațiile date în cursul urmăririi penale (filele 32-34, respectiv 37-39 din dosarul de urmărire penală), cât și în fața instanței de judecată, cu ocazia audierii lor în vederea aplicării procedurii simplificate prevăzute de art. 3201 din Codul de P. P.ă (filele 32; 32).
În concluzie, din coroborarea mijloacelor de probă expuse anterior, instanța reține că inculpații au săvârșit fapta pentru care au fost trimiși în judecată.
Cu privire la încadrarea în drept a faptei săvârșite de către inculpați, instanța a reținut că aceștia au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208, art. 209 lit. a
și e din Codul P..
Infracțiunea de furt presupune luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept. Mai mult, furtul este calificat dacă a fost săvârșit în anumite împrejurări, cum ar fi: de două sau mai multe persoane împreună sau într-un loc public, aspecte care au fost avute în vedere și cu privire la fapta inculpaților.
Aparent, fapta comisă de inculpați ar îndeplini exigențele impuse de lege pentru reținerea în sarcina lor a infracțiunii de furt, existând o acțiune de sustragere în scopul însușirii pe nedrept a unor bunuri mobile, aflate în posesia legitimă a Gradiniției F. de I.
Totuși, pentru a conchide că o faptă este infracțiune legiuitorul impune instanței aprecierea faptei deduse judecății în funcție de anumite criterii stabilite de art. 181 alin. 2 din Codul P.. A., dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, o faptă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, acea faptă, chiar prevăzută de legea penală, nu constituie infracțiune.
Criteriile avute în vedere de legiuitor pentru stabilirea gradului de pericol social al unei fapte sunt modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările în care fapta a fost comisă, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și persoana și conduita făptuitorului.
Aplicând aceste criterii la prezenta cauză, instanța a reținut următoarele: fapta inculpaților aduce o atingere minimă valorilor ocrotite de legea penală și prevăzute în art. 1 din Codul P., respectiv dreptului de proprietate al părții vătămate asupra tomberoanelor sustrase. Este, în mod vădit, o faptă lipsită de importanță, având în vedere modalitatea de operare a inculpaților, astfel cum poate fi decelată din planșa foto reprezentând imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale grădiniței. În acest sens, instanța a avut în vedere că inculpații au acționat într-un mod lipsit de periculozitate, la un moment la care nu era nimeni prezent în curtea părții vătămate, în timpul zilei, fără a cauza vreo temere niciuneia din persoanele care aveau stăpânirea de fapt a bunurilor mobile. A., cu toate că a existat o înțelegere prealabilă între inculpați, nu trebuie pierdută din vedere modalitatea concretă de acțiune, precum și faptul că bunurile sustrase - două tomberoane din plastic - sunt de valoare redusă apreciată la suma de 380 lei, fără a exista constituire de parte civilă din partea reprezentanților părții vătămate.
Instanța a avut în vedere, totodată, că scopul pentru care a fost comisă fapta nu relevă gradul de pericol social impus de art. 208 din Codul P., care incriminează infracțiunea de furt. A., în cursul judecății, ambii inculpați au arătat cu ocazia audierii sau în momentul acordării ultimului cuvânt că au săvârșit actul de sustragere din cauza dificultăților financiare, având nevoie de bani pentru a asigura hrană membrilor familiei. Inculpatul B. A. a arătat că are patru copii minori în întreținere și că nu își găsește un loc de muncă deoarece are antecedente penale, iar inculpatul H. P. a menționat că a folosit suma de bani obținută din vânzarea tomberoanelor pentru a cumpăra lapte și scutece fetiței sale în vârstă de 1 an și 4 luni. Este evident că fapta inculpaților rămâne una ilicită, însă nu este de natură să demonstreze gradul de pericol social al unei infracțiuni, prin raportare la obiectul sustragerii, la modalitatea concretă de săvârșire, la scopul urmărit și la valoarea redusă a prejudiciului cauzat și nu în ultimul rând la atitudinea sinceră de care au dat dovadă inculpații pe parcursul procesului penal.
Chiar dacă din fișele de cazier judiciar (filele 15-18) reiese că cei doi inculpați sunt cunoscuți cu antecedente penale, inculpatul H. P. aflându- se în stare de liberare condiționată la data săvârșirii faptei, existența unor condamnări penale anterioare nu poate conduce, în mod automat, la concluzia că orice faptă prevăzută de legea penală săvârșită de către o astfel de persoană ar fi infracțiune.
Aprecierea impusă de legiuitor la art. 181 din Codul P., cu privire la gradul de pericol social al unei infracțiuni, se cuvine a fi făcută pentru toate faptele deduse judecății, chiar dacă ele sunt comise de persoane care au mai suferit condamnări penale. De altfel, din cuprinsul dosarului de urmărire penală nr. 2164/P/2009, mai exact din actul de sesizare al instanței, reiese că distincția cu privire la gradul de pericol social al faptei săvârșite de către inculpați a fost făcută exclusiv în considerarea faptului că sunt cunoscuți cu antecedente penale. Această concluzie se poate deduce în mod clar prin raportare la faptul că cel de-al treilea participant la sustragerea tomberoanelor, numitul K. P. C. a beneficiat de o soluție de scoatere de sub urmărire penală în temeiul art. 10 lit. b1 din Codul de P. P.ă, ". fapta săvârșită de învinuit prin modul concret, prin împrejurările comiterii și prin urmarea imediată a adus o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de legea penal, neprezentând gradul de pericol social concret al unor infracțiuni";. Este vorba despre aceeași faptă la care au participat și inculpații din prezenta cauză, dar la aplicarea dispozițiilor art.
18 indice 1 C. față de acesta s-a avut în vedere că numitul K. P. C., nu era cunoscut cu antecedente penale.
S-a precizat în cuprinsul rechizitoriului că în afara antecedentelor penale, inculpații au beneficiat anterior de clemența organului de urmărire penală pentru fapte similare, aplicându-li-se amenzi administrative, în cadrul mai multor dosare pentru comiterea unor acte de sustragere de bunuri, fără ca acest aspect să contribuie la adoptarea unei conduite corespunzătoare normelor sociale. În privința inculpatului B. A., rezultă din fișa de cazier judiciar că acestuia i-au fost aplicate trei sancțiuni administrative după momentul săvârșirii faptei care face obiectul prezentului dosar, respectiv în datele de 03 iunie 2009, 16 septembrie
2009 și 21 martie 2011. Referitor la inculpatul H. P., din fișa de cazier judiciar rezultă că majoritatea sancțiunilor administrative (cele menționate la punctele 1, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13) i-au fost aplicate după comiterea actului de sustragere dedus judecății în prezentul dosar (fila 15-16).
A., a rezultat că organele de urmărire penală care au instrumentat dosarele menționate în fișele de cazier judiciar, în privința acelorași inculpați care erau cunoscuți cu antecedente penale și la datele respective, au apreciat că pot fi aplicate dispozițiile art. 18 indice 1 C. Atâta timp cât fapta dedusă judecății în prezentul dosar este săvârșită aproximativ în aceeași perioadă infracțională, chiar anterior datei la care au fost aplicate sancțiunile administrative, nu se poate reține că inculpații au persistat în conduita infracțională după o perioadă în care au beneficiat de clemența organelor de urmărire penală și că din acest motiv se impune trimiterea lor în judecată. Organele de urmărire penală aveau posibilitatea să dispună conexarea tuturor dosarelor în care au fost cercetați inculpații, în măsura în care se aprecia că aceștia au desfășurat o activitate infracțională amplă și să dispună trimiterea lor în judecată pentru toate actele materiale de sustragere comise de aceștia în perioada respectivă.
Pentru motivele expuse anterior, instanța a apreciat că fapta săvârșită de către inculpații H. P. și B. A. nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunii de furt calificat, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 10 lit. b1 din Codul de P. P.ă raportat la art. 181 din Codul P..
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b1 din Codul de P. P.ă, instanța a dispus achitarea inculpaților H. P. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a și e din Codul P., cu aplicarea art. 37 lit. a din Codul P. și B. A., pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 26 raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a și e din Codul P., cu aplicarea art. 37 lit. b din Codul P., reținând ca fapta inculpaților nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Totodată, în temeiul art. 181 alin. 3 raportat la art. 91 lit. c din Codul P., instanța l-a obligat pe inculpatul H. P. la plata unei amenzi administrative în cuantum de 600 lei și pe inculpatul B. A. la plata unei amenzi administrative în cuantum de 400 lei.
La aplicarea sancțiunilor constând în plata unor amenzi administrative în cuantum diferit, instanța a avut în vedere contribuția fiecărui inculpat la săvârșirea faptei. A., în timp ce inculpatul H. P. a acționat în mod nemijlocit, realizând acțiunea propriu-zisă de sustragere, inculpatul B. A. doar a înlesnit această acțiune, simulând faptul că ar strânge gunoaiele din jurul tomberoanelor sustrase.
În temeiul art. 118 lit. e C. instanța a dispus confiscarea specială a sumei de 40 lei de la inculpatul H. P. și a sumei de 40 lei de la inculpatul B. A., sumele de bani fiind dobândite de cei doi inculpați prin valorificarea bunurilor sustrase din posesia părții vătămate care nu a formulat pretenții civile în cauză.
În temeiul art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. d din Codul de P. P.ă a fost obligat fiecare dintre inculpați la plata sumei de 330 lei cu titlu de cheltueili judicare către stat.
În conformitate cu art. 189 raportat la art. 191 alin. 1 din Codul de
P. P.ă, onorariile apărătorilor din oficiu Feier A. și Corcheș D. M., în sumă de câte 300 lei fiecare, vor fi avansate din fondurile M.ui Justiției.
Împotriva soluției instanței de fond, a declarat recurs P. de pe lângă
Judecătoria Cluj-Napoca care a solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea sentinței și rejudecând cauza, a se dispune condamnarea inculpaților H. P. pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit.a,e Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și B. A. pentru comiterea complicității la infracțiunea de furt calificat prev. de art. 26 Cod penal raporatat la art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit.a,e Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b C., activitatea inculpaților prezentând pericolul social al unor infracțiuni, neimpunându-se achitarea lor în temeiul art. 18 ind.1 C.
P.ii au învederat că inculpații sunt recidiviști, aspect care nu justifică clemență din partea instanțelor de judecată.
Curtea examinând recursul promovat, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Sustragerea comisă de inculpați se referă la două tomberoane de gunoi, confecționate din plastic, în valoare de aproximativ 380 lei, pentru care partea vătămată nu a prezentat acte doveditoare și nu s-a constituit parte civilă.
Este evident că în raport cu valoarea și circumstanțele sustragerii, cât și cu datele personale ale inculpaților, Judecătoria Cluj-Napoca aplicându-le art. 18 ind. 1 C. a efectuat o analiză temeinică a periculozității sociale în lumina acestui text, dând o semnificație justă existenței condițiilor recidivei postcondamnatorie și postexecutorie.
Desigur, existența recidivei reprezintă un temei de reflexie specială în privința aplicării art. 18 ind. 1 C., dar oricum, nu constituie un impediment legal și nicio situație ce ar face inutilă orice analiză în acest sens.
În speță, este vorba de persoane cu o situație socială deosebită, fără locuințe, inculpatul B. având în întreținere 4 copii minori iar coinculpatul H., un copil în vârstă de 1 ani și 4 luni, ambii având reședința în P. Rât, care au recunoscut și regretat cu sinceritate faptele, învederând că le-au comis întrucât nu au niciun mijloc de subzistență, condiții care, raportate la obiectul sustragerii și valoarea sa modică, susțin concluzia că în raport cu conținutul ei concret și cu atingerea minimă adusă unor valori sociale, faptele - fiind lipsite în mod vădit de importanță- nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni în sensul art. 18 ind. 1 C.
Datele concrete care defineau starea de recidivă postcondamnatorie și postexecutorie, nu prezentau o asemenea gravitate specifică, încât să schimbe concluzia aplicării art. 18 ind. 1 C.
P.ii au susținut în cuprinsul rechizitoriului că în afara antecedentelor penale, inculpații au beneficiat anterior de clemența organului de urmărire penală pentru fapte similare, aplicându-li-se amenzi administrative, în cadrul mai multor dosare pentru comiterea unor acte de sustragere de bunuri, fără ca acest aspect să contribuie la adoptarea unei conduite corespunzătoare normelor sociale. În privința inculpatului B. A., rezultă din fișa de cazier judiciar că acestuia i-au fost aplicate trei sancțiuni administrative după momentul săvârșirii faptei care face obiectul prezentului dosar, respectiv în datele de 03 iunie 2009, 16 septembrie 2009 și 21 martie 2011. Referitor la inculpatul H. P., din fișa de cazier judiciar rezultă că majoritatea sancțiunilor administrative (cele menționate la punctele 1, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13) i-au fost aplicate după comiterea actului de sustragere dedus judecății în prezentul dosar (fila 15-
16).
A., rezultă că organele de urmărire penală care au instrumentat dosarele menționate în fișele de cazier judiciar, în privința acelorași inculpați care erau cunoscuți cu antecedente penale și la datele respective, au apreciat că pot fi aplicate dispozițiile art. 18 indice 1 C. Atâta timp cât fapta dedusă judecății în prezentul dosar este săvârșită aproximativ în aceeași perioadă infracțională, chiar anterior datei la care au fost aplicate sancțiunile administrative, nu se poate reține că inculpații au persistat în conduita infracțională după o perioadă în care au beneficiat de clemența organelor de urmărire penală și că din acest motiv se impune trimiterea lor în judecată. P.ii aveau posibilitatea să dispună conexarea tuturor dosarelor în care au fost cercetați inculpații, în măsura în care se aprecia că aceștia au desfășurat o activitate infracțională amplă și să dispună trimiterea lor în judecată pentru toate actele materiale de sustragere comise de aceștia în perioada respectivă.
Pentru motivele ce preced, se va respinge ca nefondat în baza ar.t
385 ind.15 pct.1 lit. b C.pr.pen. recursul P.ui de pe lâNgă Judecătoria
Cluj-Napoca împtoriva sentinței penale nr. 1199 din (...) a
Judecătoriei C.-N..
Se va stabili în favoarea Baroului de A. C.- suma de câte 300 lei onorarii pentru apărătorii din oficiu, ce se vor plăti din fondul M.ui
Justiției, conform art. 189 C.pr.pen.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului conform art.
192 pct.3 alin. 3 C.pr.pen.
PENTRU ACESTE M.IVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de către P. de pe lângă J. C.
N., împotriva sentintei penale nr. 1199 din 24 octombrie 2011 a
Judecătoriei C. N..
Stabilește în favoarea Baroului de A. C.- suma de câte 300 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
Cjeltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 26 ianuarie 2012 .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER |
V. G. D. P. V. C. | D. S. |
red.PD/CA
4 ex. - (...)
jud.fond.P. A.
← Decizia penală nr. 218/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1655/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|