Sentința penală nr. 6/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
SENTINȚA PENALĂ N.6/2012
Ședința publică din 20 iunie 2012
Instanța compusă din: PREȘEDINTE: A. D. L. GREFIER: M. V.-G.
P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. : A. C.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza penală privind plângerea formulată de petentul Pop A. împotriva rezoluției procurorului din 8 martie
2012, dată în dosar nr.2/P/2012 al P. de pe lângă Curtea de A. C., menținută prin rezoluția procurorului general din 02 aprilie 2012, dată în dosar nr.3111/II/2/2012.
La apelul nominal făcut în cauză se cauză se constată lipsa petentei
Pop A. și a intimaților M. A. și M. D. R.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 6 iunie 2012, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin rezoluția din 8 martie 2012 dată în dosarul nr. 2/P/2012 al P. de pe lângă Curtea de A. C. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții M. A. și M. D. R. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. și uz de fals, prev. de art. 290 C., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor, cheltuielile judiciare în sumă de 60 lei rămânând în sarcina statului.
Pentru a pronunța această rezoluție, procurorul a constatat că prin plângerea înregistrată la data de (...), persoana vătămată Pop A. a solicitat tragerea la răspundere penală a făptuitorului M. D.-R. care, folosindu-se de mai multe înscrisuri înmânate de persoana vătămată voluntar, inclusiv de un înscris semnat de aceasta în alb, împreună cu făptuitorul M. A., avocat în cadrul Baroului București au întocmit în fals (plăsmuit) "Contractul de împrumut cu garanție imobiliară datat (...)", prin care se atesta în mod nereal contractarea unui împrumut de către persoana vătămată cu numitul
Pop-V. B.-C., aceasta contestând existența operațiunii, arătând că nu cunoaște persoana împrumutătorului (f. 3-4, 6-8).
Înscrisul falsificat a fost depus în probațiune de avocat în dosarul nr. (...) al Judecătoriei Z., județul Sălaj având ca obiect acțiunea civilă pornită de împrumutătorul Pop-V. B.-C. pentru somarea la plată a persoanei vătămate, acțiunea fiind admisă prin sentința civilă nr. 135/(...) pronunțată de Judecătoria Zalău, județul Sălaj în dosarul nr. (...). Cererea în anulare a sentinței formulată de persoana vătămată a fost respinsă prin sentința civilă nr. 3170/(...), pronunțată de Judecătoria Zalău, județul Sălaj în dosarul nr.
(...) (f. 3, 6-8,17-20, 23, 39-54, 67-69).
Actele premergătoare nu au confirmat sesizarea, nerezultând probe sau indicii temeinice care să ateste caracterul falsificat al înscrisului contestat, respectiv alterarea conținutului acestuia prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii realizată printr-una dintre acțiunile specifice prin care se concretizează elementul material al infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, pe cale de consecință neputând fi reținută nici infracțiunea de uz de fals.
În fapt, s-a stabilit că atât contractul de împrumut încheiat de persoana vătămată Pop A., cu făptuitorul M. D.-R., cât și cel încheiat de persoana vătămată cu Pop-V. B.-C. au fost redactate de avocatul M. A., fiind atestate și înregistrate de acesta în "R. de înregistrare a actelor juridice atestate de avocat" (prezentat în original procurorului), la pozițiile 362 din
(...) și 439 din (...) (f. 26-29, 37-38,67-69,71-73).
Înainte de încheierea contractului nr. 439 din (...), persoana vătămată
Pop A. s-a întâlnit anterior și a discutat cu împrumutătorul Pop-V. B.-C., iar pentru că acesta a solicitat garanții pentru împrumutul acordat, persoana vătămată a obținut procura specială de la mama sa, M. J., care se obliga să garanteze "orice persoană fizică" (f. 46, 67-69).
Pentru atestarea contractului, potrivit dispozițiilor legale, avocatul a reținut o copie a cărților de identitate ale părților, procura specială prezentată de Pop A., respectiv extrasul CF nr. 11611 din (...) eliberat de O. - B. Z., depus de Pop A. și care era trecut în procură (f. 26-29, 43-51).
Este de remarcat faptul că apărarea persoanei vătămate în cursul procedurii emiterii somatiei de plată a fost aceea de a contesta caracterul cert al creanței, din moment ce aceasta a restituit o parte din împrumut, sens în care au fost și solicitările în probațiune.
Contrar susținerilor persoanei vătămate, care a arătat că l-a cunoscut pe avocat abia cu ocazia semnării contractului de împrumut cu făptuitorul
M. D.-R., la sediul societății comerciale administrate de acesta, în realitate, făptuitorul M. A. a fost avocatul ales pentru reprezentarea intereselor societății administrate de persoana vătămată Pop A. anterior, în anul 2008.
De asemenea, deși inițial persoana vătămată Pop A. a declarat că nu îl cunoaște pe împrumutătorul Pop-V. B.-C., ulterior aceasta a precizat că l-a cunoscut în anul 2010 (f. 3, 6-8, 26-29, 55-56, 59-60, 67-69).
Totodată, deși persoana vătămată Pop A. a declarat că "a semnat cu M. un contract în alb completat de mână în data de (...), în gara Z.", nu a produs înscrisul nici în prezenta cauză, nici în fața instanțelor de judecată.
Având în vedere modalitatea de redare a conținutului înscrisului (prin tehnoredactare), precum și așezarea în pagină a semnăturilor depuse olograf sub rubricile "Î." și "G. M. J.", ipoteza folosirii semnăturii acesteia de pe alt act, ori folosirea semnăturii depusă pe o coală albă necompletată, s-a considerat că nu este plauzibilă.
Încheierea contractului în alt loc decât sediul cabinetului avocațial, ca
și în cazul contractului de împrumut încheiat cu M. D.-R. nu este interzisă, avocatul făcând această mențiune în cuprinsul înscrisului, situația fiind explicabilă prin modalitatea în care părțile au purtat negocierile.
Cât privește infracțiunea de uz de fals sesizată, aceasta nu poate fi reținută în sarcina făptuitorilor, pe de o parte aceasta fiind absorbită în conținutul constitutiv al infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, de vreme ce se susține că autorii falsului sunt în același timp și cei care au folosit înscrisul falsificat, iar pe de altă parte, pentru că nu au rezultat probe care să ateste falsificarea înscrisului, dovedirea caracterului neadevărat al înscrisului folosit pentru producerea consecințelor juridice urmări te de autori prin realizarea falsului fiind o condiție esențială pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de uz de fals.
Prin rezoluția din 2 aprilie 2012 dată în dosarul nr.
311/II/2/2012 al P. de pe lângă Curtea de A. C., în baza art. 278 alin.1 din C.pr.pen., s-a dispus de către P. G. al P. de pe lângă Curtea de A. C. respingerea plângerii formulată de numita Pop A. împotriva rezoluției adoptată de procurorul de caz.
Pentru a pronunța această rezoluție, procurorul a constatat că la data de 20 decembrie 2011, numita Pop A. a depus o plângere prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a numitului M. D.-R. care, folosindu-se de mai multe înscrisuri înmânate de ea voluntar, inclusiv de un înscris semnat de aceasta în alb, împreună cu numitul M. A. - avocat în cadrul Baroului București, au plăsmuit "Contractul de împrumut cu garanție imobiliară datat (...)", prin care se atesta în mod nereal contractarea unui împrumut de către persoana vătămată cu numitul Pop-V. B.-C., aceasta contestând existența operațiunii, arătând că nu cunoaște persoana împrumutătorului (f.
3-4, 6-8î.
La data de 8 martie 2012, prin rezoluția dată în dosarul nr. 2/P/2012 al P. de pe lângă Curtea de A. C., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de avocatul M. A. și M. D.-R., ambii sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals În înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 din Codul penal (f. 77-79).
Împotriva soluției a formulat plângere numita Pop A., plângerea fiind înregistrată la P. de pe lângă Curtea de A. C. sub nr. 311/(...) din (...).
Analizând soluția de neîncepere a urmăririi penale din 8 martie 2012, dată în dosarul nr. 2/P/2012 al P. de pe lângă Curtea de A. C., raportat la actele premergătoare efectuate în cauză, procurorul ierarhic superior a constatat că soluția este legală și temeinică.
La data de (...), între Pop B. C., în calitate de împrumutător și Pop A., în calitate de împrumutată, s-a încheiat contractul prin care Pop A. primea suma de 18.000 euro de la Pop B. C., garantând restituirea împrumutului cu o proprietate imobiliară din localitatea de domiciliu, aparținând mamei sale M. J. (f. 4-5, 46).
Contractul de împrumut a fost atestat de către avocat M. A., numita
Pop A. semnând la rubrica "Î." și la rubrica "G." pentru mama sa M. J., pentru care avea procură (f. 5).
Trebuie menționat că procura specială a obținut-o Pop A. de la mama sa cu câteva zile înainte, respectiv la 1 iulie 2009, la biroul notarului Crețoi
David M. (f. 46).
Întrucât numita Pop A. nu a restituit împrumutul la termenul stabilit, numitul Pop B. C. a acționat-o în judecată pentru restituirea datoriei, instanța de judecată prin sentința civilă nr. 135 din 20 ianuarie 2011 dându-i câștig de cauză (f. 19).
U., numita Pop A. a solicitat instanței să constate că o parte din împrumut a fost restituit și că acea creanță nu este certă din moment ce a achitat o parte din datorie. Instanța, prin sentința civilă nr. 3170 din 1 noiembrie 2011, i-a respins acțiunea (f. 117-118).
După ce numita Pop A. a pierdut irevocabil procesul cu Pop B. C., a depus plângerea penală care formează obiectul prezentului dosar, invocând, nici mai mult, nici mai puțin, faptul că ea nici măcar nu a semnat acel contract cu garanție imobiliară.
S-a apreciat că este evident că petenta a semnat acel contract la ambele rubrici: "Î." și "G." (f. 5), contractul fiind atestat de către avocat M. A., fiind înregistrat în registrul actelor juridice atestate de avocat la nr. 439 (f.
49-50).
Raportat la cele arătate mai sus, plângerea penală formulată de către numita Pop A. s-a apreciat ca fiind neîntemeiată.
Împotriva rezoluției adoptată în dosarul nr. 2/P/2012 și a rezoluției nr.
311/II/2/2012 ambele pronunțate de P. de pe lângă Curtea de A. C., petenta
POP A. a formulat plângere în termen legal, adresată C. de A. C. potrivit prev. art. 278/1 C.pr.pen.
În esență, în susținerea plângerii petenta Pop A. a arătat că în rezoluția atacată s-a făcut confuzie între contractul încheiat cu M. D. care poartă semnătura sa în original și pe care nu-l contestă, cu un contract făcut cu o altă persoană.
Contractul de împrumut încheiat cu intimatul M. a fost pentru suma de 10.000 de euro plus 5.000 euro dobândă, dar toată suma a fost trecută cu titlu de împrumut. Din suma de 15.000 euro a rambursat suma de 3.000 de euro.
A invederat faptul că în fapt ea contestă contractul pe care l-ar fi încheiat cu Pop C. B. și că nu s-a prezentat la intimatul M. pentru a semna un al doilea contract de împumut.
Din aceste considerenet s-a solicitat admiterea plângerii, trimiterea cauzei la parchet pentru continuarea cercetărilor, respectiv să se efectueze o expertiză grafică pentru a se constata că nu a semnat al doilea contract, respectiv cel încheiat cu Pop B. C.
Analizând plângerea formulată, în raport de motivele invocate, pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză și prin prisma dispozițiilor legale în materie, Curtea apreciază că aceasta este nefondată.
Atât procurorul de caz cât și procurorul general au apreciat în mod temeinic pe baza actelor premergătoare efectuate că cele reclamate de către petentă nu se confirmă nici măcar la stadiul de indicii ce ar justifica începerea unei urmăriri penale pentru comiterea infracțiunii prev. de art.
290 Cod penal împotriva celor doi făptuitori.
Instanța nu va mai relua argumentația pe larg expusă în cuprinsul celor două rezoluții atacate, argumentație care este corectă și, ca atare, va fi însușită de către Curte, însă punctual raportat la motivele reiterate și invocate în plângere se impun următoarele precizări:
Așa cum s-a reținut și de către procuror și cum se reține dealtfel și în cuprinsul sentinței civile nr. 3170/(...) a Judecătoriei Z. (f.53-54 d.u.p.) în declarațile petentei sunt multe inadeverdențe, aceasta declarând inițial că nu l-a cunoscut niciodată pe intimatul M. A. (deși s-a făcut dovada împrejurării că acesta, în anul 2008, a asistat-o într-o procedură de insolvență).
Apoi petenta a negat inițial cuantumul sumelor împrumutate inclusiv de la numitul Pop B. C., apoi a contestat valabilitatea contractului iar în final a arătat că nu-l cunoaște nici pe acesta, că acel act ar fi fost "plăsmuit"; de către cei doi intimați, motiv pentru care nici nu a formulat plângere împotriva numitului Pop B. C.
Din declarațiile celorlalte personae implicate, susținute și din înscrisurile existente la dosarul cauzei, inițial petenta a încheiat un contract de împrumut cu intimatul M., fiind prezent și intimatul M. la încheierea contractului la solicitarea intimatului M. U., cel mai probabil neajungîndu-i banii (aspect confirmat și de numitul Pop B. C. (f.67-69, d.u.p.) petenta s-a mai înțeles cu M. și cu Pop să contracteze un alt împrumut. În aceste condiții creditorii au făcut și contract de garanție imobiliară. Astfel, la încheierea celui de al doilea contract petenta a luat o procură de la mama sa prin care era împuternicită să garanteze împrumutul cu imobilul proprietatea acesteia din urmă.
În faza actelor premergătoare intimatul M. A. a prezentat în fața procurorului cele două contracte la care s-a făcut vorbire în prezenta speță și care sunt înregistrate în registrul de înregistrare a actelor juridice ale avocatului la pozițiile 3. și respectiv la 4. și din verificarea acestor documente nu rezultă niciun element și niciun indiciu cu privire la caracterul contrafăcut conform art. 290 Cod penal al acestor înscrisuri.
Caracterul fals al celui de al doilea contract, respectiv al contractului nr.4. este deci doar o simplă susținere fără a fi însoțită de vreun indiciu sau un alement care să ateste caracterul contrafăcut al semnăturii aplicate pe acest contract.
Din aceste considerente Curtea în baza art. 279/1 alin. 8 lit. a
C.pr.pen. va respinge plângerea formulată de petenta POP A. împotriva rezoluției adoptată în dosarul nr. 2/P/2012 al P. de pe lângă Curtea de A. C. și a rezoluției nr. 311/II/2/2012 a procurorului general al P. de pe lângă Curtea de A. C., pe care le va menține în întregime.
Potrivit art. 192 alin. 2 C.pr.pen. se va dispune obligarea petentei la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în sumă de 400 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E:
În baza art. 279/1 alin. 8 lit. a C.pr.pen. respinge plângerea formulată de petenta POP A., domiciliată în comuna I., sat D., nr. 99, jud. Sălaj, împotriva rezoluției adoptată în dosarul nr. 2/P/2012 al P. de pe lângă Curtea de A. C. și a rezoluției nr. 311/II/2/2012 a procurorului general al P. de pe lângă Curtea de A. C., pe care le menține în întregime.
Obligă pe petentă la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în sumă de 400 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 20 iunie 2012.
PREȘEDINTE, GREFIER, A. D. L. M. V.-G.
C.odihnă semnează
PRIM-GREFIER
Red.A.D.L./(...). Dact.H.C./ 3 ex./
← Decizia penală nr. 239/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 218/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|