Decizia penală nr. 1352/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R.IA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA P.Ă NR.1352/R/2012
Ședința publică din 04 octombrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. B., judecător
JUDECĂTORI: V. G.
D. P.
GREFIER: D. S.
P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror: D. S.
S-a luat spre examinare recursul declarat de P. de pe lângă J. C. N., împotriva sentinței penale nr.537 din 26 aprilie 2012 a Judecătoriei C. N., privind pe inculpatul G. A., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. 1, 2 si 3 C., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. si uz de fals in forma continuata fapta prevazuta si pedepsita de art. 291 teza I cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. totul cu aplicarea art. 33 lit. a C..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, av.M. M., în substituirea av.Bucșa N., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind inculpatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Reprezentantul P. solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune si uz de fals in forma continuata la pedeapsa închisorii într-un cuantum sporit, care să reflecte gradul de pericol social al faptei săvârșite și cu executare în regim de detenție. A. fapta comisă și modul de operare al inculpatului - participarea la falsificarea unei cărți de identitate emis în mod aparent pe numele altei persoane, folosirea acestei cărți de identitate pentru a induce în eroare partea vătămată R. B., în scopul de a obține sume de bani din contul bancar al unei persoane care nu are nicio legătură cu planul infracțional al inculpatului, urmat de obținerea unei sume mari de bani, se constată că aceasta prezintă un grad de pericol social ridicat, care nu justifică aplicarea unei pedepse într-un cuantum atât de redus.
Apărătorul inculpatului solicită respingerea recursului declarat de P. ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate. Soluția instanței de fond este în acord cu reținerea vinovăției inculpatului și aplicarea art.320/1 C.pr.pen., art.74 și 76 C. P. are în vedere urmarea periculoasă ce s-ar fi putut produce și nu urmarea ce s-a produs. Cu onorariu avocațial din FMJ.
C U R T E A
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului constată că Judecătoria Cluj-Napoca prin sentința penală nr.537 din (...), a condamnat pe inculpatul G. A. -fiul lui V. si M., nascut la data de (...) in mun. Tg. M., jud. M., domiciliat in Tg. M., str. S. C. P., nr. 4, ap. 8 jud. M., CNP 1., fara antecedente penale, pentru savarsirea infractiunilor de inselaciune in forma continuata, fapta prevazuta si pedepsita de art. 215 alin.1,2 si 3 C. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C., art. 74 si art. 76 C., art. 3201 C.pr.penala, la o pedeapsa de:
1 an inchisoare.
A condamnat pe acelasi inculpat pentru savarsirea infractiunii de uz de fals in forma continuata, fapta prevazuta si pedepsita de art. 291 teza I, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C., art. 74 si art. 76 C., art. 3201 C.pr.penala, la o pedeapsa de:
1 luna inchisoare.
Conform art. 33 lit. b C. si art. 34 C., inculpatul G. A. executa pedeapsa de 1 an inchisoare.
In baza art. 85 C. s-a anulat suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 6 luni inchisoare aplicata prin S. penala nr. 1267/(...) a J.i T. M. pentru art. 87 alin. 1 din OUG nr. 1., constata concursul cu faptele deduse judecatii, urmand ca inculpatul G. A., sa execute pedeapsa cea mai grea aaceea de:
1 an inchisoare.
In baza art. 71 C., s-a dispus privarea inculpatului de exercitarea drepturilor prevazute de art. 64 lit.a Cod penal, numai cu privire la dreptul de a fi ales, pe durata prevazuta de art.71 alin.2 C..
In baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 1 an închisoare pe durata unui termen de incercare de 3 ani, stabilit in conditiile art.82 Cod penal, termen care incepe sa curga de la data de (...).
In baza art.71 alin. 5 Cod penal, raportat la art. 64 lit. a C., s-a dispus suspendarea executarii pedepsei accesorii, pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii.
In temeiul art.359 Cod proc. penala s-a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor prev. de art.83 si art. 84 Cod penal, a caror nerespectare are ca urmare revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei.
In baza art. 88 C. s-a dedus din pedeapsa perioada retinerii de 24 de ore din data de (...).
In baza art.14, art.346 Cod pr. penala, art.998 Cod civil, obliga inculpatul G. A. la plata sumei de 15.075 lei in favoarea partii civile R. B., reprezentand despagubiri civile.
S-a dispus anularea inscrisului falsificat pe numele O. I.
In baza art.191 Cod pr. penala, a fost obligat pe inculpat sa plateasca statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin rechizitoriul P. de pe langa J. C. N. din data de (...), dosar parchet
2485/P/2010, inculpatul G. A. a fost trimis in judecata in stare de libertate, pentru savarsirea infractiunilor de inselaciune in forma continuata fapta prevazuta si pedepsita de art. 215 alin. 1, 2 si 3 C., cu aplicarea art. 41 alin.
2 C. si uz de fals in forma continuata fapta prevazuta si pedepsita de art.
291 teza I cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. totul cu aplicarea art. 33 lit. a C..
A. actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
In prima parte a anului 2009 înculpatul G. A. s-a întâlnit cu un fost coleg de clasă, martorul I. M., împrejurări in care înculpatul l-a cunoscut pe numitul M., persoana ramasa neidentificata si fata de care s-a dispus disjungerea cauzei prin rechizitoriu, care 1-a rugat sa-l pună în legătură cu o firmă de transport de marfa ceea ce înculpatul a și făcut, cei doi întâlnindu-se întâmplător și cu alte ocazii.
In cursul lunii februarie 2010, numitul M. l-a sunat pe înculpat și i-a propus să se întâlnească în mun. T. M. să participe la o ,,afacere’’ în urma căreia urma să câștige jumătate din suma obținută.
Afacerea propusă consta în aceea că înculpatul primea un act de identitate contrafăcut pentru a se prezenta la ghișeele sucursalelor „. B. în vederea ridicării unor sume de bani din conturile clienților acestei bănci.
Din declarațiile înculpatului rezultă că numitul „. 1-a asigurat că, pentru a sustrage bani din conturile unor clienți ai băncii, are sprijinul unui director de la banca „. B." din B. acesta urmând să furnizeze informați legate de persoana care deține contul respectiv, suma pe care o are în cont, datele de identitate, numărul de cont și semnătura aproximativă.
In data de (...), înculpatul însoțit de numitul „.", s-a deplasat la un studio foto, unde i-au fost făcute poze pe care înculpatul i le-a înmânat numitului „..
In dimineața zilei de (...), înculpatul a ajuns în mun. C. N., însoțit de numitul „., acesta întâlnindu-se în prealabil într-o parcare cu o persoană necunoscută. Inculpatul declară că numitul „." s-a dat jos din autoturism, iar la întoarcere i-a înmânat o carte de identitate care cuprindea datele de identificare ale numitului „. Ion", și fotografia sa, precum și un telefon mobil pentru a putea fi contactat de angajații băncii.
In acea zi numitul „. " l-a condus pe înculpat la o agenție a B. „." unde nu exista specimen de semnătură a numitului „. Ion", numitul „." comunicându-i înculpatului numărul contului și suma pe care o avea în cont O. Ion, respectiv 325.000 lei.
Inculpatul s-a prezentat la unul din ghișeele agenției, a prezentat cartea de identitate contrafăcută, a depus o cerere de retragere de numerar, primind suma de 15.000 lei și a solicitat ca în data de (...) să fie programat cu o ridicare de numerar în sumă de 170.000 lei. Inculpatul a ridicat cei
15.000 lei și a ieșit afară unde îl aștepta numitul
." căruia i-a dat toți banii ridicați primind în schimb suma de 3.000 lei. Cei doi au plecat spre T. M., după ce „. ‚’’ a plătit persoanei de la care a primit actul de identitate falsificat o sumă de bani.
In data de (...) înculpatul si „. " s-au întors în mun. C.-N. și s-au deplasat la agenția B. „." unde înculpatul folosind aceeași carte de identitate falsificată, s-a prezentat la ghișeul băncii pentru a ridica suma de 170.000.
In timp ce completa formularul de retragere a sumei înculpatul a fost legitimat de către organele de poliție, care i-au stabilit adevărata identitate.
Inculpatul a fost judecat conform art. 320 ind. 1 C.pr.penala recunoasterea sa coroborandu-se cu probele administrate in cursul urmaririi penale, respectiv:.-verbal de constatare a infracțiunii flagrante (f. 7-10); declarație învinuit G. A. (f 36-55); declarație martor O. ION, (f 33-34); declarație martor GAL D. I. (f. 16-17);declarație martor JUC AN A. (f.
11-12); declarație martor B. D. M. (f. 13-15); înscrisuri comunicate de B. „."
(f. 19-28);
Fapta înculpatului G. A., care în data de (...), folosind o carte de identitate falsificată prin contrafacere s-a prezentat la o agenție a B. „. B." din mun. C.-N. de unde a ridicat din contul numitului O. Ion suma de
15.000 lei, iar în data de (...), folosind aceeași carte de identitate falsificată, a încercat să ridice din același cont suma de 170.000 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune in formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 215 al. 1, 2 și 3 C. pen., cu aplicarea art. 41 al. 2 C. Pen. și uz de fals în formă continuată, faptă prev. de art. 291 teza I, cu aplic. art. 41 al.
2 C. Pen., totul cu aplic. art. 33 lit. a C. pen.
Partea vătămată R. B. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma
15.075 lei.
Instanta a retinut vinovatia inculpatului si tinand seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor prevazute de art. 72 C. il va condamna pe inculpatul G. A., pentru savarsirea infractiunilor de inselaciune in forma continuata, fapta prevazuta si pedepsita de art. 215 alin.1,2 si 3 C. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C., art. 74 si art. 76 C., art. 3201
C.pr.penala, la o pedeapsa de: 1 an inchisoare.
Instanta a facut aplicarea circumstantelor atenuante facultative prev. de art. 74 lit. a si c C., tinand seama de atitudinea sincera din timpul procesului si de actele medicale depuse la dosarul cauzei privind starea sa familiala.
Instanta a condamnat pe acelas inculpat pentru savarsirea infractiunii de uz de fals in forma continuata, fapta prevazuta si pedepsita de art. 291 teza I, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C., art. 74 si art. 76 C., art. 3201
C.pr.penala, la o pedeapsa de: 1 luna inchisoare.
Constatand concursul si procedan la contopirea pedepselor, conform art. 33 lit. b C. si art. 34 C., inculpatul G. A. va executa pedeapsa de 1 an inchisoare.
In baza art. 85 C. instanta a anulat suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 6 luni inchisoare aplicata prin S. penala nr. 1267/(...) a J.i T. M. pentru art. 87 alin. 1 din OUG nr. 1., constata concursul cu faptele deduse judecatii, urmand ca inculpatul G. A., sa execute pedeapsa cea mai grea aaceea de: 1 an inchisoare.
In baza art. 71 C., a dispus privarea inculpatului de exercitarea drepturilor prevazute de art. 64 lit.a Cod penal, numai cu privire la dreptul de a fi ales, pe durata prevazuta de art.71 alin.2 C..
In baza art. 81 Cod penal a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 1 an închisoare pe durata unui termen de incercare de 3 ani, stabilit in conditiile art.82 Cod penal, termen care incepe sa curga de la data de (...).
In baza art.71 alin. 5 Cod penal, raportat la art. 64 lit. a C., a dispus suspendarea executarii pedepsei accesorii, pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii.
In temeiul art.359 Cod proc. penala s-a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor prev. de art.83 si art. 84 Cod penal, a caror nerespectare are ca urmare revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei, respectiv asupra consecintelor ce rezulta din savarsirea unei noi infractiuni intentionate, inlauntrul termenului de incercare, fapta acre are ca rezultat, executarea in regim de detentie atat a pedepsei dispusa in prezenta cauza, cat si a pedepsei ce se va aplica pentru infractiunea viitoare care nu se cumuleaza ci se executa separat. De asemenea instanta atrage atentia inculpatului asupra posibilitatii revocarii suspendarii conditionata a executarii pedepsei daca in perioada termenului de incercare nu plateste obligatiile civile stabilita prin prezenta hotarare.
In baza art. 88 C. s-a dedus din pedeapsa perioada retinerii de 24 de ore din data de (...).
In baza art.14, art.346 Cod pr. penala, art.998 Cod civil, a obligat inculpatul G. A. la plata sumei de 15.075 lei in favoarea partii civile R. B., reprezentand despagubiri civile, considerand pretentiile civile ca fiind justificate.
Instanta a dispus anularea inscrisului falsificat pe numele O. I.
In baza art.191 Cod pr. penala, a obligat pe inculpat sa plateasca statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Împotriva soluției instanței de fond, a declarat recurs P. de pe lângă
Judecătoria Cluj-Napoca.
Prin motivele scrise și orale procurorii au cerut majorarea sancțiunilor aplicate de către instanța de fond pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune prev.de art.215 alin.1,2,3 C.cu art.41, 42 C.și uz de fals prev.de art.291 C.cu art.41, 42 C., acestea fiind prea blânde față de modul și condițiile de realizare a activității infracționale.
Cu privire la recursul P.
Curtea examinând recursul promovat, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Judecătoria Cluj-Napoca prin recunoașterea sinceră a inculpatului conform art. 320 ind. 1 C.p.p., a reținut judicios starea de fapt, vinovăția inculpatului, elementele constitutive ale infracțiunilor și încadrarea juridică a acestora pe baza celor susținute de procuror, în faza de urmărire penală.
Potrivit art.72 din Codul penal la stabilirea și aplicarea pedepselor se
ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.
De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.
Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.
Sub aspectul individualizării pedepsei în speță, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art.72 C., ținându- se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptelor comise agravat de circumstanțele reale ale săvârșirii lor, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului G. A., care a avut o atitudine sinceră cu privire la faptele comise, nu posedă antecedente penale, așa cum rezultă din fișa de cazier, a colaborat cu organele judiciare.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal român, art. - 52 alin.1 - , potrivit căruia "scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni";.
La individualizarea tratamentului penal, instanța de recurs trebuie să efectueze o corectă analiză și evaluare a tuturor datelor concrete ale cazului, cât și a împrejurărilor săvârșirii faptelor, în raport cu criteriile prevăzute de art.72 C.
Pentru determinarea gradului de pericol social se ține cont de două etape. Mai întâi, se apreciază dacă gradul de pericol e suficient de ridicat pentru a fi în prezența unei infracțiuni. Apoi, se valorifică acest grad ținându-se cont de o scară de valori personală a fiecărui judecător.
Orice sancțiune produce efecte diferite asupra fiecărui inculpat în parte, în funcție de caracteristicile biologice, psihologice sau sociologice ale acestuia.
Dar, firește, în lumina criteriilor prevăzute de art.72 C., gravitatea concretă a unei activități infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei și făptuitorilor.
Curtea reține că faptele săvârșite prezintă un grad de pericol social ridicat, având în vedere urmarea socialmente periculoasă care s-a produs - însușirea ilicită a sumei de 15.000 lei - prin falsificarea anterioară a unei cărți de identitate aparținând unei persoane fizice care deținea sume de bani importante într-un cont bancar deschis la R. B., prin împrejurarea că inculpatul G. A. deținea informații exacte cu privire la cuantumul banilor existenți la acea societate comercială, lipsa specimenului de semnătură la S. din C.-N. a unității bancare. Nu poate fi omis faptul că inculpatul a dat dovadă de perseverență infracțională, în anul 2010 fiind condamnat de J. T. pentru infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice.
Așa fiind, față de modul de săvârșire al faptelor din prezentul dosar, în condițiile în care inculpatul a mai fost judecat și condamnat pentru o infracțiune la OUG 1., justifică pe deplin pedepse mai severe care să contribuie la resocializarea sa viitoare pozitivă conform art. 72 și 52 C.
Nu vor fi înlăturate dispozițiile art.74 C.vizând circumstanțele atenuante și nici cele ale art.320/1 C.proc.pen., reținându-se doar că infracțiunea la legea circulației pentru care a fost condamnat în anul 2010 de J. T. este concurentă cu faptele din prezentul dosar, astfel că în speță sunt incidente prev.art.85 C.privind anularea suspendării condiționate.
În aceste condiții, se va admite ca fondat în baza art. 385 ind. 15 pct.
2 lit. d C.p.p. recursul declarat de către P. de pe lângă Judecătoria Cluj-
Napoca împotriva sentintei penale nr. 537 din 26 aprilie 2012 a Judecătoriei C.-N., pe care o va casa în latura penala si rejudecând în această limită va condamna pe inculpat
In baza art. 215 al.1,2,3 Cod penal si art. 41,42 Cod penal, art. 74,76
Codpenal si art. 320 ind.1 Cod proc.penală, pentru infracțiunea de înșelăciune la o pedeapsa de 1 an si 6 luni închisoare. De asemenea, va condamna pe același inculpat, în baza art. 291 Cod penal cu aplicarea art.
41,42 Cod penal, art. 74,76 Cod penal si art. 320/1 Cod proc.penală, pentru infractiunea de uz de fals, la o pedeapsă de 2 luni închisoare.
In baza art. 33 lit.a si art. 34 lit.b Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 1 an si 6 luni închisoare.
In baza art. 85 Cod penal va anula suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicata prin sentința penală nr.
1267/2010 a Judecătoriei T. M.. Se va constata concursul acestei infractiuni, prev.de art. 87 al.1 din OUG 1., cu prezentele infractiuni, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de1 an si 6 luni închisoare.
Se va face aplicarea art. 71 si 64 lit.a tza a-II-a Cod penal si art. 71 al.5 Codpenal.
Va face aplicarea art. 81 Cod penal, cu termen de încercare de 3 ani 6 luni.
Vor fi mentinute restul dispozitiilor sentintei.
Se va stabili onorar apărător oficiu la 200 lei ce se achită Baroului de
A. C. din FMJ către av.M. M., conform art.189 C.proc.pen.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, conform art.192 pct.3 alin.3 C.proc.pen.
PENTRU ACESTE M.IVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de către P. de pe lângă J. C. N. împotriva sentintei penale nr. 537 din 26 aprilie 2012 a Judecătoriei C. N., pe care o casează în latura penala si rejudecând în această limită:
Condamna pe inculpatul G. A., fiul lui V. și M., născ.la 5 aprilie 1967 în T. M., CNP 1.
In baza art. 215 al.1,2,3 Cod penal si art. 41,42 Cod penal, art. 74,76
Codpenal si art. 320/1 Cod proc.penală, pentru infracțiunea de înșelăciune la o pedeapsa de :
-1 an si 6 luni închisoare.
Condamna pe același inculpat, G. A.,
In baza art. 291 Cod penal cu aplicarea art. 41,42 Cod penal, art.
74,76 Cod penal si art. 320 ind.1 Cod proc.penală, pentru infractiunea de uz de fals, la o pedeapsă de :
-2 luni închisoare.
In baza art. 33 lit.a si art. 34 lit.b Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de :
-1 an si 6 luni închisoare.
In baza art. 85 Cod penal anulează suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicata prin sentința penală nr.
1267/2010 a Judecătoriei T. M.. Constata concursul acestei infractiuni, prev.de art. 87 al.1 din OUG 1., cu prezentele infractiuni, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de :
-1 an si 6 luni închisoare.
Face aplicarea art. 71 si 64 lit.a teza a-II-a Cod penal si art. 71 al.5
Cod penal.
Face aplicarea art. 81 Cod penal, cu termen de încercare de 3 ani 6 luni.
Mentine restul dispozitiilor sentintei.
Stabiește onorar apărător oficiu la 200 lei ce se achită Baroului de A.
C. din FMJ.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronuntata in ședința publică din 4 octombrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIE M. B. V. G. D. P. D. S. red.PD/CA
3 ex. - (...) jud.fond.C.
← Decizia penală nr. 230/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 128/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|