Decizia penală nr. 1366/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
Dosar nr. (...)
DECIZIA PENALĂ NR. 1366/R/2012
Ședința publică din data de 5 octombrie 2012
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : C. V. JUDECĂTORI : C. I.
I. - C. M.
GREFIER : T. G.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -
DIICOT - S. T. C. reprezentat prin P. : DORU DOBOCAN
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul S. C. împotriva încheierii penale nr. 125 din 28 septembrie 2012 pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui B. N., cauza având ca obiect cererea de liberare provizorie sub control judiciar.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul S. C., aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. I. A. I., cu delegație avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului S. C. solicită admiterea recursului și în consecință, a cererii, având în vedere că acesta a recunoscut comiterea infracțiunii pentru care este cercetat, nu poate influența nicio persoană ce are legătură cu cauza și nici nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică. De asemenea, având în vedere periculozitatea faptei deduse judecății consideră că inculpatul nu va mai comite alte infracțiuni, cererea fiind admisibilă, urmând ca în caz contrar, dacă va încălca obligațiile dispuse să fie rearestat.
Solicită a se avea în vedere și circumstanțele de ordin personal, respectiv situația familială a inculpatului, care are 6 copii minori în întreținere, ce au nevoie de tată pentru a le asigura cele necesare, aceștia fiind la grădiniță și la școală. Cu onorariu din FMJ.
Reprezentantul Parchetului în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b C.pr.pen. solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat în cauză, apreciind că încheierea recurată este temeinică, legală și judicios motivată. Constată că, conform dispozițiilor art. 1. alin. 1 C.pr.pen. liberarea provizorie poate fi acordată în cazul infracțiunilor pentru are legea prevede pedeapsa închisorii mai mică de
18 ani, în cauză acest criteriu fiind îndeplinit. De asemenea, consideră că din textul de lege precizat nu rezultă că liberarea sub control judiciar este un drept absolut sau formal al inculpatului, iar examinarea acestei cereri presupune o analiză a oportunități și temeiniciei, în raport de circumstanțele reale și personale ale cauzei. Deși nu sunt prevăzute aceste criterii de lege, apreciază că este necesară această analiză de oportunitate și temeiniciei, așa cum a precizat și prima instanță, ce a constatat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143 și
148 lit. f C.pr.pen.
În ceea ce privește dispozițiile art. 136 C.pr.pen. referitoare la buna desfășurare a procesului penal, apreciază că menținerea inculpatului în stare preventiv este oportună, impunându-se cercetarea în stare de arest. Mai mult, nu au intervenit elemente care să conducă la înlăturarea temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii preventive, iar în acest moment nu este oportună înlocuirea stării de arest sau lăsarea în libertate.
Inculpatul S. C., având ultimul cuvânt, solicită a se avea în vedere că are 6 copii minori în întreținere, dintre care 3 sunt școlari, iar 3 sunt preșcolari. De asemenea, are o situație familială foarte gravă, a recunoscut săvârșirea faptei și nu poate să influențeze alte persoane. Solicită cercetarea în stare de libertate, urmând ca dacă va fi condamnat să execute pedeapsa.
C U R T E A
Deliberând reține că prin sentința penală nr.125 pronunțată la data de 28 septembrie 2012 în dosarul nr.(...) al T.ui B. N. în temeiul disp. art. 160/8a alin.6
Cod procedură penală a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de petentul S. C., zis "Mitrea"; privind liberarea provizorie sub control judiciar.
A fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciar în cuantum de 10 lei în favoarea statului.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin încheierea penală nr. 43/CC/2012 pronunțată de T. B.-N. în dosar P.Nr. (...) s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu 4 iulie 2012 și până la 1 august 2012.
Inculpatul este cercetat pentru comiterea infracțiunii continuate de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, modificată prin O. nr. 6., constând în aceea că : în data de (...) în timp ce se afla în municipiul B. inculpatul S. C. a vândut ca drog, cu prețul de 200 lei, sub denumirea de „. de baie";, o cantitate de 0,9 grame de substanță de culoare albă, ambalată într-un pliculeț din plastic cu sistem de închidere zip-lock de culoare roșie, colaboratorului cu numele de cod ". V. ce activa ca agent al investigatorului sub acoperire cu numele de cod ". P. - autorizați de procuror la data de (...) pentru a efectua cumpărări autorizate de droguri de la inculpat - iar în urma analizelor de laborator a rezultat că substanța cumpărată de investigatorul sub acoperire prin intermediul colaboratorului său autorizat, constituie drogul de mare risc „mefedronă";, conform raportului de constatare tehnico-științifică nr.2345320/(...) al Laboratorului de A. și P. al D. din cadrul BCCO C.-Napoca; în data de (...) în timp ce se afla în municipiul B. inculpatul S. C. a vândut ca drog cu prețul de 200 lei, sub denumirea de „. de baie";, o cantitate de 1,5 grame de substanță de culoare crem, ambalată într-un pliculeț din plastic de culoare roșie cu sistem de închidere zip-lock, colaboratorului cu numele de cod ". A. ce activa ca agent al investigatorului sub acoperire cu numele de cod " M. I. - autorizați de procuror la data de (...) pentru a efectua cumpărări autorizate de droguri de la inculpat - iar în urma analizelor de laborator a rezultat că substanța cumpărată de investigatorul sub acoperire prin intermediul colaboratorului său autorizat, constituie drogul de mare risc „mefedronă";, conform raportului de constatare tehnico-științifică nr.2345318/0(...) al Laboratorului de A. și P. al D. din cadrul BCCO C.-Napoca; în data de 0(...) în timp ce se afla în municipiul B. inculpatul S. C. a vândut ca drog cu prețul de 200 lei, sub denumirea de „. de baie";, o cantitate de 1,6 grame de substanță de culoare albă, ambalată în 2 țiple din plastic de culoare galbenă cu sistem de închidere zip-lock, colaboratorului cu numele de cod ". M. ce activa ca agent al investigatorului sub acoperire cu numele de cod " N. A. - autorizați de procuror la data de (...) pentru a efectua cumpărări autorizate de droguri de la inculpat - iar în urma analizelor de laborator a rezultat că substanța cumpărată de investigatorul sub acoperire prin intermediul colaboratorului său autorizat, constituie drogul de mare risc
„mefedronă";, conform raportului de constatare tehnico-științifică nr.2345359/1(...) al Laboratorului de A. și P. al D. din cadrul BCCO C.-Napoca; în data de 1(...) în timp ce se afla în municipiul B. inculpatul S. C. a vândut ca drog cu prețul de 200 lei, sub denumirea de „. de baie";, o cantitate de 0,8 grame de substanță de culoare albă-crem, ambalată în 2 țiple din plastic de culoare albastră cu sistem de închidere zip-lock, colaboratorului cu numele de cod ". M. ce activa ca agent al investigatorului sub acoperire cu numele de cod " N. A. - autorizați de procuror la data de (...) pentru a efectua cumpărări autorizate de droguri de la inculpat - iar în urma analizelor de laborator a rezultat că substanța cumpărată de investigatorul sub acoperire prin intermediul colaboratorului său autorizat, constituie drogul de mare risc „mefedronă";, conform raportului de constatare tehnico-științifică nr.2345370/1(...) al
Laboratorului de A. și P. al D. din cadrul BCCO C.-Napoca; în data de (...) în timp ce se afla în zona orașului N. inculpatul S. C. a vândut ca drog cu prețul de 100 lei, sub denumirea de „. de baie";, o cantitate de 0,8 grame de substanță de culoare crem, ambalată într-un pliculeț din plastic transparent cu sistem de închidere zip-lock, colaboratorului cu numele de cod ". A. ce activa ca agent al investigatorului sub acoperire cu numele de cod ". I. - autorizați de procuror la data de (...) pentru a efectua cumpărări autorizate de droguri de la inculpat - iar în urma analizelor de laborator a rezultat că substanța cumpărată de investigatorul sub acoperire prin intermediul colaboratorului său autorizat, constituie drogul de mare risc „mefedronă";, conform raportului de constatare tehnico-științifică nr.2345379/(...) al Laboratorului de A. și P. al D. din cadrul BCCO C.-Napoca; în data de (...) în timp ce se afla în municipiul B. inculpatul S. C. a vândut ca drog cu prețul de 150 lei, sub denumirea de „. de baie";, o cantitate de 1,7 grame de substanță de culoare crem, ambalată într-un pliculeț din plastic transparent cu sistem de închidere zip-lock, colaboratorului cu numele de cod ". A. ce activa ca agent al investigatorului sub acoperire cu numele de cod ". I. - autorizați de procuror la data de (...) pentru a efectua cumpărări autorizate de droguri de la inculpat - iar în urma analizelor de laborator a rezultat că substanța cumpărată de investigatorul sub acoperire prin intermediul colaboratorului său autorizat, constituie drogul de mare risc „mefedronă";, conform raportului de constatare tehnico-științifică nr.2345380/(...) al
Laboratorului de A. și P. al D. din cadrul BCCO C.-Napoca.
Instanța care a dispus luarea măsurii arestării preventive a reținut că există indicii și probe suficiente în sensul disp. art. 143 Cod procedură penală, de natură a justifica presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, în modalitatea descrisă în ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale.
Totodată, s-a apreciat că sunt întrunite cumulativ cerințele prev. de art.
148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, întrucât în sarcina inculpatului se reține o infracțiune pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
La aprecierea stării de pericol social concret pentru ordinea publică s-a avut în vedere nu doar natura infracțiunii pentru care este cercetat inculpatul, modalitatea concretă în care există indicii că s-a desfășurat activitatea infracțională, repetativitatea actelor materiale, dar și reacția care s-ar putea genera în rândul societății prin faptul că, împotriva unor astfel de infracțiuni, organele statului nu acționează prompt și eficient, existând pericolul comiterii unor fapte similare de către alte persoane în lipsa unei reacții corespunzătoare din partea autorităților judiciare față de cei bănuiți autori ai unor astfel de infracțiuni.
Această încheiere a rămas definitivă ca urmare a respingerii recursurilor declarate de inculpați.
De menționat este faptul că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă și în prezent, fiind în continuare întrunite cerințele art. 143 și art. 148 lit f cod procedură penală astfel cum au fost reținute de instanța care a dispus luarea măsurii arestării preventive.
Până în prezent, starea de arest a inculpatului a fost menținută prin încheierea penală din 27 iulie 2012 pronunțată în dosar (...), încheierea penală nr. 60/CC/2012 pronunțată la 27 august 2012 și încheierea penală nr.
63/CC/2012 din 14 septembrie 2012, toate ale T.ui B.-N., toate menținute în calea de atac a recursurilor ce s-au declarat, de către Curtea de A. C.
Analizând prezenta cerere prin raportare la condițiile prev. de art. 1. Cod procedură penală, tribunalul a apreciat că, deși este îndeplinită cerința referitoare la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, cererea este neîntemeiată.
Astfel, potrivit art. 1. alin. 2 Cod procedură penală liberarea provizorie nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Având în vedere natura infracțiunii pentru care este cercetat inculpatul, se apreciază că există riscul ca, lăsat în libertate, acesta să continue activitatea infracțională.
Deoarece infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul prezintă o gravitate deosebită și deoarece subzistă în continuare temeiurile ce au stat la baza luării arestării preventive, instanța a apreciat că nu se justifică punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului.
Pe de altă parte, urmărirea penală nu este finalizată urmând a fi audiate și alte persoane, a fi reaudiați inculpații, a se finaliza procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice purtate de inculpați, a se obține rapoartele de constatare tehnico-științifică, etc. existând riscul ca lăsat în libertate inculpatul să încerce să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea martorilor sau să fie el însuși influențat de alte persoane.
Recunoașterea faptelor de către inculpat, împrejurarea că nu are antecedente penale, că a înțeles să colaboreze cu organele judiciare, că are o anumită situație familială, invocată în cererea introductivă de instanță, nu constituie argumente de natură a conduce automat la admiterea cererii și de cercetare a inculpatului în stare de libertate. A. aspecte pot fi avute în vedere, eventual, în cadrul operațiunii de individualizare a pedepsei.
Pentru considerentele arătate și apreciindu-se că pentru buna desfășurare a procesului penal se impune în acest moment procesual privarea de libertate a inculpatului S. C., instanța în temeiul disp. art. 160/8a alin. 6 Cod procedură penală a respins, ca neîntemeiată, cererea acestuia de liberare provizorie sub control judiciar. În conformitate cu art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 10 lei în favoarea statului.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termenul legal inculpatul S. C. solicitând admiterea recursului și în consecință, a cererii, având în vedere că acesta a recunoscut comiterea infracțiunii pentru care este cercetat, nu poate influența nicio persoană ce are legătură cu cauza și nici nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică. De asemenea, având în vedere periculozitatea faptei deduse judecății consideră că inculpatul nu va mai comite alte infracțiuni, cererea fiind admisibilă, urmând ca în caz contrar, dacă va încălca obligațiile dispuse să fie rearestat. Solicită a se avea în vedere și circumstanțele de ordin personal, respectiv situația familială a inculpatului, care are 6 copii minori în întreținere, ce au nevoie de tată pentru a le asigura cele necesare, aceștia fiind la grădiniță și la școală.
Examinând probele dosarului Curtea va constata că recursul formulat de către inculpat este nefondat pentru următoarele considerente :
Potrivit art. 160 indice 2 alin. 1 C.p.p., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă , precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani , iar alin. 2 prevede că liberarea provizorie nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Pentru ca inculpatul să aibă vocație la acordarea liberării sub control judiciar , art 160 indice 2 C.p.p prevede în alin.1 o condiție pozitivă, iar în alin. 2 o condiție negativă.
Îndeplinirea condiției pozitive prevăzute în art.160 indice 2 alin. 1 C.p.p. și lipsa cazurilor prevăzute expres în art. 160 indice 2 alin. 2 C.p.p. ,nu conferă celui arestat dreptul la liberare provizorie , ci numai vocație, instanța având posibilitatea de refuza acordarea liberării , dacă persoana inculpatului nu oferă suficiente garanții pentru buna desfășurare a procesului penal.
Adică ,îndeplinirea formală a condițiilor prevăzute de art. 160 indice 2
Cp.p și art. 160 indice 4 alin 1 și indice 5 alin. 2 și 3 C.p.p. nu conduce automat la admiterea cererii de liberare sub control judiciar, în speță, fiind lăsată la latitudinea instanței soluționarea cererii, fiind o facultate pentru aceasta și nu o obligație.
La soluționarea cererii de liberare sub control judiciar formulate nu se poate face abstracție de temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului , astfel cum s-a decis și prin recursul în interesul legii soluționat prin decizia nr. 17 /(...) a ÎCCJ, verificându-se totodată și în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate sub control judiciar a inculpatului.
Din actele dosarului rezultă că inculpatul este cercetat pentru comiterea infracțiunii continuate de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. 2 din
Legea nr. 143/2000, modificată prin O. nr. 6..
Măsura arestării față de inculpat a fost luată încă din faza de urmărire penală, în baza art 148 lit. f C.p.p. Astfel prin încheierea penală nr. 43/CC/2012 pronunțată de T. B.-N. în dosar P.Nr. (...) s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu 4 iulie 2012 și până la
1 august 2012. rămas definitivă ca urmare a respingerii recursurilor declarate de inculpați, iar până în prezent, starea de arest a inculpatului a fost menținută prin încheierea penală din 27 iulie 2012 pronunțată în dosar (...), încheierea penală nr. 60/CC/2012 pronunțată la 27 august 2012 și încheierea penală nr.
63/CC/2012 din 14 septembrie 2012, toate ale T.ui B.-N., toate menținute în calea de atac a recursurilor ce s-au declarat, de către Curtea de A. C.
Art. 148 lit. f) C.p.p. implică existența cumulativă a două condiții, și anume, că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea pedeapsa detențiunii pe viață, sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol pentru ordinea publică. iar cu ocazia luării măsurii arestării preventive și ulterior a menținerii arestării preventive s-a procedat la o analiză obiectivă a acestor condiții motiv pentru care s-a și dispus arestarea inculpatului.
Nu se poate acorda liberarea provizorie sub control judiciar atâta timp cât lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, deoarece în acest caz sunt excluse garanțiile de ordin personal.
În contextul celor expuse mai sus și în raport și de împrejurările că pe lângă gravitatea faptei, motivul invocat pentru luarea măsurii arestării preventive și ulterior a menținerii acestei măsuri a fost acela al protejării ordinii publice, pericolul concret pentru ordinea publică trebuie apreciat după intervalul de timp scurs de la momentul arestării inculpatului.
CEDO a apreciat (cazul Tomasi c/a Frantei) că se poate considera că o tulburare a ordinii publice există la început, dar trebuie să se fi risipit un anumit timp și totodată (cazul Letellier c/a Frantei) prin gravitatea deosebită și prin reacția publică la săvârșirea unor anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie cel puțin pentru o perioadă de timp însă totuși un asemenea element nu ar putea fi apreciat ca pertinent și suficient decât dacă se bazează pe fapte de natură să arate că eliberarea deținutului ar tulbura în mod real ordinea publică.
Referitor la existența anumitor circumstanțe sau împrejurări de natură să se răsfrângă asupra situației juridice a inculpatului , cum ar fi că nu are antecedente penale sau situația sa familială , acestea vor fi relevante într-un moment procesual ulterior când instanța va adopta o soluție conform art. 345
C.p.p.
Ca atare ,Curtea în baza art. 160/8a Cod procedură penală va respinge ca ca nefondat recursul declarat de către inculpatul S. C., aflat in prezent în Arestul IPJ B. N., împotriva încheierii penale nr. 125 din 28 septembrie 2012 a T.ui B. N..
În baza art. 189 C.p.p. se va stabili în favoarea Baroului C. suma de 100 lei ce se va avansa din fondul M.ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat A. I. I.
În baza art. 189 C.p.p. va obliga pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorar avocațial.
PENTRU A. MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpatul S. C., aflat in prezent în Arestul IPJ B. N., împotriva încheierii penale nr. 125 din 28 septembrie
2012 a T.ui B. N..
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 100 lei ce se va avansa din fondul M.ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat A.
I. I.
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorar avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 5 octombrie 2012 .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
V. C. C. I. I. C. M.
GREFIER
T. G.
Red.I.C.M./S.M.D.
3 ex./(...) Jud.fond.B. D.
← Decizia penală nr. 854/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 344/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|