Decizia penală nr. 1379/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA P.Ă NR. 1379/R/2012

Ședința publică din 8 octombrie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE : ANA C., judecător

JUDECĂTORI : M. Ș.

G. : M. N.

L. M.

Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. - V. T.

S-a luat spre pronunțare recursul declarat de partea vătămată S. M. împotriva sentinței penale nr.1057 din 5 mai 2012 a J. B. M., pronunțată în dosarul nr.(...), privind pe inculpatul U. P. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prev. de art.2151 al.2 Cod penal, cu aplic.art.41 al.2

Cod penal.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 1 octombrie

2012, cursul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr. 1097 din data de (...) a J. B. M., pronunțată în dosarul nr. (...), s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul părții vătămate.

În baza art. 215 ind. 1 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 74 lit. a și c cod penal, rap. la art. 76 lit. a Cod penal, s-a dispus condamnarea inculpatului U. P., fiul lui P. și ana, născut la data de (...) în B. M., cetățean român, studii medii, divorțat, domiciliat în B. M., str. rozelor, nr. 16/7, f.f.l. B. M., str. Republicii, nr. 22/79, jud. M., fără antecedente penale, CNP: 1., la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II-a cod penal.

În temeiul art. 64 lit. c Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa funcția de director de vânzări al unei societăți comerciale pe o durată de 4 ani.

În baza art. 86 ind. 1, 86 ind. 2 Cod P., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani și încredințează supravegherea S. de P. de pe lângă Tribunalul Maramureș.

În baza art. 86 ind. 3 Cod P., pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la S. de P. de pe lângă Tribunalul Maramureș; b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență. Datele prevăzute la b, c, d se comunică S. de P.

În baza art. 86 ind. 3 alin. 3 Cod P. pe durata termenului de încercare, inculpatul are următoarea obligație: să desfășoare o activitate sau să urmeze un curs de învățământ ori de calificare;

În baza art. 71 alin. 5 Cod P. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.

S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86 ind. 4 Cod P. a căror nerespectare atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a constatat că partea vătămată SC F. M. S. prin administrator L. F. T. cu sediul în B. M., str. I., nr. 126, jud. M. a revenit asupra constituirii de parte civilă.

În baza art. 118 alin. 1 lit. e Cod penal, s-a confiscat de la inculpat suma de 78.000 EURO, echivalentul în lei la data plății, reprezentând sumele de bani însușite.

În baza art. 191 alin.1 C.pr.penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, suma de 200 de lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu către av. Olar I., fiind avansată din fondurile M.ui Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul înregistrat pe rolul J. B. M. sub nr. de dosar (...), P. de pe lângă

Judecătoria Baia Mare a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului U. P. pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prev.și ped.de art. 215 ind.1 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

În cuprinsul actului de sesizare a instanței s-a reținut că inculpatul U. P. a fost angajat la SC F. M. S. B. M. începând cu data de (...), în calitate de director vânzări, în baza contractului individual de muncă, înregistrat la I. T. de M. M., sub nr. 2. din (...) și a actelor adiționale la acest contract.

SC F. M. S. cu sediul în B. M., Bd. I. nr. 126 înregistrată la ORC M. sub nr.

(...) are ca principal obiect de activitate comercializarea și efectuarea de reparații pentru autoturismele marca Hyundai și Mitsubishi. Este administrată de numitul L. F. T.

În calitate de director de vânzări, inculpatul avea ca principale atribuții de serviciul organizarea și coordonarea activității cu consilierii de vânzări, păstra legătura cu importatorii, gestiona relațiile cu clienții, se ocupa de vânzarea și livrarea efectivă a autoturismelor.

Deși în fișa postului nu era prevăzută expres ca atribuție de serviciu încasarea banilor de la clienți pentru autoturismele vândute, în fapt inculpatul încasa bani în numerar pe care avea obligația să-i depună la casierie, urmând a fi apoi depuși în contul societății. Autoturismele trebuiau predate de către inculpat cumpărătorilor doar după ce se făcea dovada achitării integrale a prețului.

În baza atribuției pe care o exercita în fapt, în perioada noiembrie 2008 - mai 2009, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a încasat de la patru clienți suma totală de 78.300 euro (parțial în euro, parțial în Lei), reprezentând contravaloarea unor autoturisme vândute, bani pe care și i-a însușit folosit în interes personal.

Faptele inculpatului au fost comise în următoarele împrejurări:

1.În data de (...), martorul C. I., în calitate de administrator al SC A. S., s-a deplasat la sediul SC F. M. S. cu scopul de a achiziționa pentru societate un autoturism marca Mitsubishi Pajero. Toate discuțiile legate de achiziționarea autoturismului le-a purtat cu inculpatul U. P., pe care îl cunoscuse în cursul anilor 2004-2005. Prețul de achiziție pentru autoturism a fost negociat la suma de 31.249* euro, iar inculpatul a emis factura proformă nr. 2/(...).

La data de (...) martorul C. I. a achitat inculpatului în numerar suma de

20000 euro fapt menționat de inculpat pe factura proformă, fără a fi întocmită factură fiscală. În aceeași zi, inculpatul a predat martorului autoturismul marca

Mitsubishi Pajero SWB 3,2 Di-D Invite, încheindu-se protocolul de predare- primire aflat la f,39 din dosar.

În data de (...), martora T. F., asistent manager la SC A. S., a înmânat inculpatului suma de 5500 lei și 1500 euro, iar în data de (...) aceiași martoră i-a mai înmânat suma de 32035 lei.

La data de (...) SC F. M. S. a emis către SC A. S. factura fiscală nr.

3845/(...) pentru suma de 120.538,31 lei, însă inculpatul nu a întocmit documente care să ateste plata, deși contravaloarea autoturismului a fost achitată integral.

Inculpatul și-a însușit toți banii încasați de la SC A. S. și i-a folosit în interes personal.

Ulterior, fiind întrebat de numitul L. F. T. despre faptul că autoturismul a fost predat fără a fi efectuată plata, inculpatul i-a prezentat o filă CEC în alb, pe care a solicitat-o de la administratorul SC A. S., spunându-i că reprezintă o garanție a plății.

2.În cursul lunii septembrie 2008 martorul L. M., proprietarul unui autoturism marca Mitsubishi Colt s-a prezentat la SC F. M. S., intenționând să achiziționeze un autoturism maca Mitsubishi Lancer, folosind sistemul „Buy- back";.

A discutat cu inculpatul U. P., iar acest aa evaluat autoturismul marca

Mitsubishi Colt la suma de 8500 euro, spunându-i că ar mai avea de achitat pentru un autoturism marca Mitsubishi Lancer o diferență, până la suma de

19.800 euro.

În data de (...) martorul a predat inculpatului autoturismul marca

Mitsubishi Colt, documentele acestuia și cele două chei, precum și suma de

42.649,21 lei. S-a emis de către SC F. M. S. factura fiscală nr. 1503/(...) pentru această sumă, reprezentând diferența pentru un autoturism marca Mitsubishi

Lancer.

După câteva zile, martorul a fost anunțat de inculpat că a găsit cumpărător pentru autoturismul marca Mitsubishi Colt. Martorul s-a prezentat la sediul societății, a semnat actele de vânzare a autoturismului și i-a solicitat inculpatului să-i elibereze toate actele necesare pentru înmatricularea în circulație a autoturismului marca Mitsubishi Lancer, cu care circula în baza unei autorizații de circulație provizorie.

Întrucât inculpatul își însușise banii primiți de la martorul L. M., iar autoturismul marca Mitsubishi Lancer era proprietatea IFN F. L.. Nu a putut să-i înmâneze documentele autoturismului, promițându-i că va face acest lucru ulterior.

La insistențele repetate ale martorului, în luna februarie 2009, inculpatul i- a propus să mai achite o diferență de aproximativ 1500 euro și să cumpere în schimb un autoturism marca Mitsubishi Autlander, proprietatea SC F. M. S., pentru care îi poate da toate documentele necesare pentru înmatriculare.

Martorul a fost de acord și a achitat diferența solicitată, fiindu-i eliberată factura nr. 4289/(...) pentru suma de 119.3202,26 lei.

Deși a cerut să-i fie emisă chitanță pentru această sumă, care fusese efectiv achitată, inculpatul a motivat că nu poate emite chitanță pentru o sumă atât de mare, dar a menționat pe factură:";achitat cu OP/(...)";.

Martorul L. M. a intrat în posesia autoturismului marca Mitsubishi

Outlender și a procedat la înmatricularea acestuia pe numele său.

3. În cursul lunii martie 2009 martorul B. M. I. s-a deplasat la SC F. M. S. pentru a achiziționa un autoturism marca Mitsubishi Lancer. A purtat discuții atât cu martora P. A., consilier vânzări, cît și cu inculpatul U. P. care i-au spus că poate achita în numerar contravaloarea autoturismului, negociată la suma de

17.500 euro.

În data de (...) martorul a dat suma de 17.500 euro martorei P. A., care i-a înmânat-o inculpatului. A. a întocmit factura fiscală proformă nr. 2/(...), pe care a menționat:!am primit numerar suma de 17.500 euro azi (...). P. U."; și a semnat. Inculpatul și-a însușit întreaga sumă de bani primită de la martor.

În data de (...) inculpatul a predat martorului autoturismul marca

Mitsubishi Lancer 2,0 Invite, conform protocolului de predare-primire la fila 62 din dosarul de urmărire penală.

Deși martorul a solicitat să-i fie eliberată chitanță pentru suma achitată și documentele autoturismului în vederea înmatriculării în circulație, inculpatul a motivat că trebuie efectuate procedurile de scoatere a autoturismului din sistem leasing, simulând în acest sens o discuție telefonică cu societatea de leasing.

Ulterior, martorul a acționat în judecată SC F. M. S. solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va da să oblige societatea să-i predea actele necesare înmatriculării autoturismului.

Acțiunea a fost admisă prin sentința civilă nr. 4663 din (...) pronunțată de

Tribunalul Maramureș, în dosarul civil nr. (...).

4. În cursul lunii mai 2009, martora G. Eva a achiziționat de la SC F. M. S. un autoturism marca Mitsubishi Colt, negociind prețul cu inculpatul U. P. la suma de 10.301,83 euro. Martora a achitat inculpatului integral această sumă în numerar. Inculpatul a întocmit factura proforma nr. 3/(...) pe care a scris:

";achitat numerar 10.301,83 euro";. În aceeași zi a predat martorei autoturismul achiziționat.

După ce a schimbat suma în lei, a depus la casieria societății doar echivalentul a 7.000 euro, iar diferența de 3.300 euro și-a însușit-o.

În data de (...), cu ocazia unor discuții purtate de inculpat cu administratorul L. F. T., a recunoscut că și-a însușit suma de 78.300 euro din banii primiți de la martorii susmenționați. În aceeași zi a formulat un autodenunț la I. de P. al J. M..

Prin adresa nr. 250 din (...) SC F. M. S. a comunicat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 78.000 euro.

Ulterior, cu ocazia audierii, numitul L. F. T., în calitate de administrator al

SC F. M. S., a arătat că nu se constituie parte civilă față de inculpat, considerând că acesta nu se face vinovat de comiterea infracțiunii de delapidare, ci de infracțiunea de înșelăciune în dauna persoanelor care au achiziționat cele patru autoturisme.

Fiind audiat în cursul cercetării judecătorești, inculpatul a recunoscut și a regretat săvârșirea faptei.

Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat și a administrat proba testimonială, declarațiile martorilor fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

În perioada noiembrie 2008 - mai 2009, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul U. P., în calitate de director de vânzări la SC F. M. S. B. M., a încasat de la patru clienți suma totală de 78.300 euro (parțial în euro, parțial în Lei), reprezentând contravaloarea unor autoturisme vândute, bani pe care și i-a însușit folosit în interes personal

În data de (...), martorul C. I., în calitate de administrator al SC A. S., s-a deplasat la sediul SC F. M. S. cu scopul de a achiziționa pentru societate un autoturism marca Mitsubishi Pajero. Toate discuțiile legate de achiziționarea autoturismului le-a purtat cu inculpatul U. P., pe care îl cunoscuse în cursul anilor 2004-2005, iar prețul de achiziție pentru autoturism a fost negociat la suma de 31.249 euro, inculpatul emițând factura proforma nr. 2/(...) (fila 42 din dosarul de urmărire penală). Suma de 20.000 a fost achitată inculpatului în numerar la data de (...) de către martorul C. I., fapt menționat de inculpat pe factura proformă, fără a fi întocmită factură fiscală. În aceeași zi, inculpatul a predat martorului autoturismul marca Mitsubishi Pajero SWB 3,2 Di-D Invite, încheindu-se protocolul de predare-primire (fila 39 din dosarul de urmărire penală).

În data de (...), martora T. F., asistent manager la SC A. S., a înmânat inculpatului suma de 5500 lei și 1500 euro, iar în data de (...) aceiași martoră i-a mai înmânat suma de 32035 lei.

La data de (...) SC F. M. S. a emis către SC A. S. factura fiscală nr.

3845/(...) (fila 9 din dosarul de urmărire penală) pentru suma de 120.538,31 lei, însă inculpatul nu a întocmit documente care să ateste plata, deși contravaloarea autoturismului a fost achitată integral.

Inculpatul și-a însușit toți banii încasați de la SC A. S. și i-a folosit în interes personal.

Ulterior, fiind întrebat de numitul L. F. T. despre faptul că autoturismul a fost predat fără a fi efectuată plata, inculpatul i-a prezentat o filă CEC în alb, pe care a solicitat-o de la administratorul SC A. S., spunându-i că reprezintă o garanție a plății.

În cursul lunii septembrie 2008 martorul L. M., proprietarul unui autoturism marca Mitsubishi Colt s-a prezentat la SC F. M. S., intenționând să achiziționeze un autoturism maca Mitsubishi Lancer, folosind sistemul „Buy- back";.

După ce a discutat cu inculpatul U. P., acesta din urmă a evaluat autoturismul marca Mitsubishi Colt la suma de 8500 euro, spunându-i că ar mai avea de achitat pentru un autoturism marca Mitsubishi Lancer o diferență, până la suma de 19.800 euro.

În data de (...) martorul a predat inculpatului autoturismul marca

Mitsubishi Colt, documentele acestuia și cele două chei, precum și suma de

42.649,21 lei, emițându-se de către SC F. M. S. factura fiscală nr. 1503/(...) pentru această sumă, reprezentând diferența pentru un autoturism marca

Mitsubishi Lancer (fila 56 din dosarul de urmărire penală).

Inculpatul și-a însușit toți banii încasați și i-a folosit în interes personal.

La insistențele repetate ale martorului, în luna februarie 2009, inculpatul i- a propus să mai achite o diferență de aproximativ 1500 euro și să cumpere în schimb un autoturism marca Mitsubishi Outlander, proprietatea SC F. M. S., pentru care îi poate da toate documentele necesare pentru înmatriculare.

Martorul a fost de acord și a achitat diferența solicitată, fiindu-i eliberată factura nr. 4289/(...) pentru suma de 119.3202,26 lei (fila 51 din dosarul de urmărire penală).

Deși a cerut să-i fie emisă chitanță pentru această sumă, care fusese efectiv achitată, inculpatul a motivat că nu poate emite chitanță pentru o sumă atât de mare, dar a menționat pe factură:";achitat cu OP/(...)";.

Martorul L. M. a intrat în posesia autoturismului marca Mitsubishi

Outlender și a procedat la înmatricularea acestuia pe numele său.

În cursul lunii martie 2009 martorul B. M. I. s-a deplasat la SC F. M. S. pentru a achiziționa un autoturism marca Mitsubishi Lancer, unde a purtat discuții atât cu martora P. A., consilier vânzări, cât și cu inculpatul U. P. care i- au spus că poate achita în numerar contravaloarea autoturismului, negociată la suma de 17.500 euro.

În data de (...) martorul a dat suma de 17.500 euro martorei P. A., care i-a înmânat-o inculpatului, acesta a întocmind factura fiscală proformă nr. 2/(...) (fila 69 din dosarul de urmărire penală), pe care a menționat:";am primit numerar suma de 17.500 euro azi (...). P. U."; și a semnat. Inculpatul și-a însușit întreaga sumă de bani primită de la martor.

În data de (...) inculpatul a predat martorului autoturismul marca

Mitsubishi Lancer 2,0 Invite, conform protocolului de predare-primire ( fila 62 din dosarul de urmărire penală).

Deși martorul a solicitat să-i fie eliberată chitanță pentru suma achitată și documentele autoturismului în vederea înmatriculării în circulație, inculpatul a motivat că trebuie efectuate procedurile de scoatere a autoturismului din sistem leasing, simulând în acest sens o discuție telefonică cu societatea de leasing.

Martorul a acționat în judecată SC F. M. S. solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va da să oblige societatea să-i predea actele necesare înmatriculării autoturismului, acțiunea fiind admisă prin sentința civilă nr. 4663 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul civil nr. (...).

În cursul lunii mai 2009, martora G. Eva (fila 72 din dosarul de urmărire penală) a achiziționat de la SC F. M. S. un autoturism marca Mitsubishi Colt, negociind prețul cu inculpatul U. P. la suma de 10.301,83 euro. Martora a achitat inculpatului integral această sumă în numerar. Inculpatul a întocmit factura proformă nr. 3/(...) (fila 75 din dosarul de urmărire penală) pe care a scris: ";achitat numerar 10.301,83 euro";. În aceeași zi a predat martorei autoturismul achiziționat.

După ce a schimbat suma în lei, inculpatul a depus la casieria societății doar echivalentul a 7.000 euro, iar diferența de 3.300 euro și-a însușit-o.

În ședința publică din data de (...), apărătorul părții vătămate a solicitat restituirea cauzei la P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare în vederea refacerii urmăririi penale, invocând neregularități ale sesizării instanței: în rechizitoriu nu se menționează locul în care a fost întocmit, rechizitoriul a fost confirmat doar formal de către procurorul ierarhic superior.

Contrar susținerilor apărătorului părții vătămate, instanța de fond a constatat că în antetul rechizitoriului se menționează locul întocmirii (P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare, B. M., str. 1 Mai, nr. 8A) și nu există probe în ceea ce privește susținerea că prim-procurorul ar fi confirmat doar formal actul de sesizare a instanței, care a fost întocmit potrivit dispozițiilor legale, limitându-se la fapta și persoana cu privire la care a fost efectuată urmărirea penală, cuprinzând descrierea faptei, datele personale ale inculpatului, încadrarea juridică a faptei, probele pe care se fundamentează învinuirea și dispoziția de trimitere în judecată.

Partea vătămată a fost reprezentată pe tot parcursul procesului penal de un apărător ales. În data de (...), partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 78.000 EURO. În data de (...), în declarația dată în cursul urmăririi penale, reprezentantul părții vătămate a arătat că nu se constituie parte civilă în cauză întrucât apreciază că încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpat ar fi înșelăciune, nu delapidare. Partea vătămată, reprezentată de apărător ales, a păstrat aceeași poziție procesuală și în cursul cercetării judecătorești, neconstituindu-se parte civilă, deși avea această posibilitate, anterior citirii actului de sesizare.

Din declarația dată de reprezentantul părții vătămate în cursul urmăririi penale (filele 22-23), instanța reține că acesta nu i-a interzis inculpatului să încaseze sume de bani de la clienți deși nu avea atribuții de serviciu în acest sens, iar în momentul în care a aflat că SC A. S. nu ar fi achitat contravaloarea autoturismului primit, i-a cerut inculpatului să încaseze acești bani sau să recupereze autoturismul. În declarația dată de inculpat cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală (fila 119 din dosarul de urmărire penală), acesta arată că de regulă, contravaloarea autoturismelor cumpărate se achita de către clienți în conturile societății, dar existau și situații în care clienții preferau să facă plata la sediul societății, iar administratorul societății i-a permis să încaseze acești bani.

Potrivit dispozițiilor art. 215 ind. 1 cod penal, delapidarea constă în însușirea, folosirea sau traficarea, de către un funcționar, în interesul său sau pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau administrează.

Delapidarea nu poate fi astfel săvârșită decât de către o persoană care are calitatea de funcționar și care, în această calitate gestionează sau administrează bunuri.

Noțiunea de „. este explicată în art. 147 alin. 2 cod penal potrivit căruia, prin „. se înțelege persoana menționată în alineatul 1 al aceluiași articol precum și orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cea prevăzută la primul alineat.

Pentru a putea fi subiect al infracțiunii de delapidare, persoana care are calitatea de funcționar, trebuie să aibă și calitatea de gestionar sau administrator al bunurilor delapidate.

În practica judiciară s-a apreciat că și un gestionar de fapt poate fi subiect activ al infracțiunii de delapidare, prin gestionar de fapt înțelegându-se o persoană încadrată în muncă la persoana juridică persoană vătămată, și care, fără a avea ca principale atribuții de serviciu, primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri, îndeplinește în fapt aceste activități.

Inculpatul U. P. a fost angajat la SC F. M. S. B. M. începând cu data de (...), în calitate de director vânzări, în baza contractului individual de muncă, înregistrat la I. T. de M. M., sub nr. 2. din (...) și a actelor adiționale la acest contract.

Astfel cum reiese din declarația acestuia, inculpatul a mai încasat sume de bani de la clienți, reprezentantul societății având cunoștință și dându-și acordul în acest sens. Reprezentantul societății însuși, a declarat că nu i-a interzis inculpatului să încaseze sume de bani de la clienți deși nu avea atribuții de serviciu în acest sens, iar în momentul în care a aflat că SC A. S. nu ar fi achitat contravaloarea autoturismului primit, i-a cerut inculpatului să încaseze acești bani sau să recupereze autoturismul. În declarația dată în cursul urmăririi penale, inculpatul a arătat că el este cel care avea gestiunea parcului auto și nimic nu se putea întâmpla fără știrea sa (fila 91 din dosarul de urmărire penală). Tot inculpatul a arătat în declarația sa că a cheltuit toți banii încasați pentru a achita datorii mai vechi, de unde instanța a reținut că acesta a fost scopul săvârșirii faptei, rezoluția infracțională fiind luată anterior primului act de executare și s-a menținut în linii generale pe parcursul însușirii sumelor de bani de la clienți.

În drept, fapta inculpatului U. P. care, în perioada septembrie 2008-mai

2009, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de director de vânzări la SC F. M., și-a însușit sumele de bani achitate de clienți reprezentând contravaloarea autoturismelor vândute, cauzând un prejudiciu în cuantum de

78.300 EURO, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare prev. de art, 215 ind. 1 alin. 2 cod penal, cu aplicarea art. 42 alin. 1 cod penal.

La individualizarea și dozarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 cod penal, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită (de la 10 la 20 de ani), perioada mare de timp în care au fost executate actele materiale (septembrie

2008 - mai 2009), prejudiciul cauzat, dar și persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut și a regretat săvârșirea faptei, el însușii fiind cel care s-a autodenunțat.

Pentru aceste considerente, instanța a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul părții vătămate.

În baza art. 215 ind. 1 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 74 lit. a și c cod penal, rap. la art. 76 lit. a Cod penal, a fost condamnat inculpatul U. P., la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II-a cod penal, având în vedere împrejurarea că exercițiul unei funcții publice precum și al unei funcții care implică exercițiul autorității de stat sunt incompatibile cu o condamnare pentru săvârșirea unei infracțiuni.

Plecând de la scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. P. apreciind că acesta se poate realiza și fără privare de libertate instanța având în vedere că sunt întrunite condițiile din art. 81 C. P., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pentru un termen de încercare de 5 ani stabilit potrivit art. 86 ind. 2 din Codul P..

În temeiul art. 64 lit. c Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa funcția de director de vânzări al unei societăți comerciale pe o durată de 4 ani.

În baza art. 86 ind. 1, 86 ind. 2 Cod P., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani și s-a încredințat supravegherea S. de P. de pe lângă Tribunalul Maramureș.

În baza art. 86 ind. 3 Cod P., pe durata termenului de încercare, inculpatul va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la S. de P. de pe lângă Tribunalul Maramureș; b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență. Datele prevăzute la b, c, d se comunică S. de P.

În baza art. 86 ind. 3 alin. 3 Cod P. pe durata termenului de încercare, inculpatul va avea următoarea obligație: să desfășoare o activitate sau să urmeze un curs de învățământ ori de calificare.

În baza art. 71 alin. 5 Cod P. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii

și s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86 ind. 4 Cod P. a căror nerespectare atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a constatat că partea vătămată SC F. M. S. prin administrator L. F. T. a revenit asupra constituirii de parte civilă.

În baza art. 118 alin. 1 lit. e Cod penal, s-a confiscat de la inculpat suma de 78.000 EURO, echivalentul în lei la data plății, reprezentând sumele de bani însușite și nerestituite părții vătămate.

În baza art. 191 alin.1 cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, suma de

200 de lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu către av. Olar I., fiind avansată din fondurile M.ui Justiției.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs în termen legal partea vătămată S. F. M. S. B. M., solicitând în principal schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de delapidare în infracțiunea de înșelăciune și condamnarea inculpatului pentru această infracțiune sau în subsidiar pronunțarea asupra constituirii de parte civilă, raportat la neconstituirea ca parte civilă în reflexia infracțiunii de înșelăciune.

Consideră partea civilă că inculpatul U. P. nu a avut calitatea de gestionar de fapt deoarece nu a avut nicio gestiune de bunuri, cu atât mai puțin gestiunea banilor, iar unitatea nu a avut cunoștință de această gestiune de fapt.

Se arată că inculpatul a indus în eroare cele patru persoane vătămate, care nu ar mai fi dat banii dacă știau că nu vor avea documente justificative ale plății, conform legii, factura proforma și contracte în forma simplificată, că vor fi nevoiți să plătească de două ori, că li se va vinde un autoturism aparținând societății de leasing IFN F. L. SA și nu societății SC F. M. SA, aspecte care conturează încadrarea juridică în dispozițiile art.215 Cod penal.

Cu privire la latura civilă a cauzei s-a arătat că partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză în reflexia infracțiunii de delapidare despre care era informată la acel moment, iar declarațiile administratorului au avut în vedere infracțiunea de înșelăciune, la care era exclusă constituirea de parte civilă.

Astfel apreciază că trebuie avută în vedere adresa nr.250/2009 prin care partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu privire la infracțiunea de delapidare, adică infracțiunea cu care a fost sesizată instanța.

Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.385/14 Cod procedură penală, curtea constată că recursul nu este fondat și îl va respinge pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Astfel, se constată că instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, susținută de probele administrate în cauză, care au confirmat și încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de delapidare prevăzută de art.215/1 Cod penal.

Practica judiciară a statuat că și un gestionar de fapt poate fi subiect activ al infracțiunii de delapidare, prin gestionar de fapt înțelegându-se o persoană încadrată în muncă la persoana juridică persoană vătămată, și care, fără a avea ca principale atribuții de serviciu, primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri, îndeplinește în fapt aceste activități.

Inculpatul U. P. a fost angajat la SC F. M. S. B. M. începând cu data de (...), în calitate de director vânzări, în baza contractului individual de muncă, înregistrat la I. T. de M. M., sub nr. 2. din (...) și a actelor adiționale la acest contract (f.14-21 dosar u.p.).

Din declarația inculpatului a reieșit că acesta a mai încasat sume de bani de la clienți, reprezentantul societății având cunoștință și dându-și acordul în acest sens.

Reprezentantul societății, L. F. T., a declarat (f.22-24 dosar u.p.) că nu i-a interzis inculpatului să încaseze sume de bani de la clienți deși nu avea atribuții de serviciu în acest sens, iar în momentul în care a aflat că SC A. S. nu ar fi achitat contravaloarea autoturismului primit, i-a cerut inculpatului să încaseze acești bani sau să recupereze autoturismul.

În prezenta cauză sunt dovedite împrejurările că inculpatul avea primite în gestiune autoturismele și că prin vânzarea acestora, încasarea prețului și nedepunerea sumelor la casieria unității parte vătămată, s-a cauzat un prejudiciu localizat în patrimoniul părții vătămate și nu în cel al cumpărătorilor, care au intrat în posesia bunurilor pentru care au plătit prețul solicitat, inculpatul făcând mențiune pe actele eliberate acestora cu privire la încasarea sumelor de bani.

Demersurile ulterioare legate de înmatricularea autoturismelor, eventuale dificultăți întâmpinate de cumpărători în cadrul acestor demersuri, nu echivalează cu cauzarea unui prejudiciu specific infracțiunii de înșelăciune în dauna cumpărătorilor.

Prin urmare în mod corect a respins instanța de fond solicitarea părții vătămate de schimbare a încadrării juridice.

În ce privește latura civilă a cauzei se constată că prin adresa nr.250 din (...) de la fila 8 dosar u.p. partea vătămată recurentă SC F. M. S. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 78.000 de euro.

Ulterior, la data de (...) partea vătămată prin reprezentantul acesteia L. F.

T. a declarat (f.22-24 dosar u.p.) că nu se constituie parte civilă în cauză.

Este adevărat că s-a arătat de către reprezentantul părții vătămate că apreciază că faptele inculpatului nu constituie infracțiunea de delapidare, ci infracțiunea de înșelăciune și că din acest motiv nu se constituie parte civilă în cauză, însă motivul pentru care o parte vătămată se constituie sau nu parte civilă nu are relevanță, importantă fiind doar manifestarea de voință de a acesteia în sensul constituirii sau neconstituirii de parte civilă.

Potrivit art.15 Cod procedură penală partea vătămată se poate constitui parte civilă în contra inculpatului în cursul urmăririi penale și în fața instanței până la citirea actului de sesizare.

Partea vătămată a fost legal citată în fața instanței de fond, a solicitat amânarea judecării cauzei la primul termen din (...) în vederea angajării unui apărător, cerere ce a fost admisă, cauza fiind amânată pentru data de 8.09.201, termen la care partea vătămată a solicitat din nou amânarea în vederea pregătirii apărării, cerere încuviințată, cauza fiind amânată pentru data de (...) când s-a dat citire actului de sesizare a instanței.

Așadar până la data de (...) partea vătămată a avut suficient timp pentru a cunoaște conținutul dosarului, pentru a-și pregăti apărarea și pentru a se constitui parte civilă în cauză.

Pentru considerentele prezentate, constatând că hotărârea atacată este temeinică și legală, curtea urmează ca în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală să respingă ca nefondat recursul declarat de către partea vătămată S. F. M. S., cu sediul în B. M., str. I., nr. 126, împotriva sentintei penale nr. 1097 din 3 mai 2012 a J. B. M..

În baza art.189 Cod procedură penală se va stabili în favoarea Baroului C. suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M.ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat B. J.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală va fi obligată recurenta parte vătămată să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de către partea vătămată S. F. M. S., cu sediul în B. M., str. I., nr. 126, împotriva sentinței penale nr. 1097 din 3 mai 2012 a J. B. M..

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M.ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat B. J.

Obligă pe recurenta parte vătămată să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

Definitivă.

Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 8 octombrie 2012.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

G.,

ANA C. M. Ș., L. M.

M. N.

Red.L.M./D.H.

4 ex./(...) J..fond: C. R.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1379/2012, Curtea de Apel Cluj