Decizia penală nr. 1404/2012, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR. 1404/R/2012
Ședința publică din 11 octombrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. G., judecător
JUDECĂTORI: D. P.
M. B.
G.: M. N.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror:
D. SUCIU
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpata S. ANA împotriva încheierii penale nr.464 din 3 octombrie 2012 a T. M., cauza având ca obiect cererii de liberare provizorie sub control judiciar, inculpata fiind cercetată pentru infracțiunea de dare de mită prev.de art. 255 alin.1 Cod penal raportat la art. 7 alin.2 din Legea nr. 78/2000
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpata în stare de arest, asistată de apărătorul ales, avocat B. C. A., din cadrul Baroului M., cu delegația la dosar, precum și apărătorul desemnat din oficiu, avocat C. T. NUȚ, din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, întrebat fiind de către instanță, inculpata arată că își menține recursul declarat în cauză.
Apărătorul desemnat din oficiu depune la dosarul cauzei referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra onorariului parțial în cauză.
Î.ucât inculpata are apărător ales în cauză, se constată încetat de drept mandatul apărătorului desemnat din oficiu, prin prezentarea apărătorului ales în fața instanței de recurs.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatei solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, cu stabilirea condițiilor necesare acestei proceduri, pe care inculpata se obligă a le respecta. În cauză se apreciază de apărătorul ales al inculpatei că, sunt îndeplinite prevederile art 1602 alin.1, 2 Cod procedură penală, motivat de faptul că limita maximă a pedepsei prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care este cercetată inculpata, nu depășește 18 ani și nu există nici un pericol în sensul că, inculpata ar încerca să fugă, să săvârșească alte infracțiuni sau să zădărnicească aflarea adevărului.
Scopul prevăzut de lege în ce privește buna desfășurare a procesului penal poate fi asigurat și prin liberarea provizorie sub control judiciar. S. a se avea în vedere faptul că, inculpata nu are antecedente penale, a recunoscut comiterea faptei, are o situație materială precară deoarece nici unul din membrii familiei nu realizează venituri
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpată ca nefondat, cu consecința menținerii încheierii atacate ca fiind legală
și temeinică. Instanța a avut în vedere că, temeiul care a determinat luarea măsurii arestării preventive față de inculpată vizează existența unui pericol concret pentru ordinea publică, determinat de activitatea infracțională pe care se presupune că inculpata a desfășurat-o, activitate de natură să creeze un puternic sentiment de insecuritate în rândul opiniei publice și convingerea că autoritățile judiciare nu reacționează suficient de ferm și de prompt împotriva faptelor de acest gen.
Lăsarea în libertate a inculpatei la acest moment procesual, prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol care rezultă din gravitatea prezumatelor fapte, chiar dacă nu are antecedente penale.
Temeiurile care au determinat inițial privarea de libertate subzistă și în prezent, iar scopul măsurii preventive, constând în buna desfășurare a procesului penal nu poate fi realizat în mod adecvat prin lăsarea în libertate, fie și sub control judiciar a inculpatei.
Inculpata S. Ana având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta comisă, menționând că are soțul bolnav, având nevoie de operație. S. a se avea în vedere situația specială pe care o are.
C U R T E A,
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului, constată că Tribunalul Maramureș prin încheierea penală nr.464 din (...) a respins ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpata S. ANA, CNP 2., fiica lui P. și I., născută la data de (...) în Ocna Șugatag, jud. M., domiciliată în Ocna Șugatag, sat B., nr. 2., jud. M., arestată preventiv aflată la A. I. M..
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală a obligat inculpata la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
La data de (...) a fost înregistrată pe rolul T. M. cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpata S. Ana cercetată în dosarul penal nr. 426/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș.
În motivarea cererii s-a arătat că prin disp.art. 136 alin.2 C.pr.pen. s-a statuat că, scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar, judecarea sa în stare de libertate nu impietează în nici o formă buna desfășurare a procesului penal, împiedicarea sustragerii de la urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei, inculpata urmând să se supună tuturor obligațiilor pe care instanțe i le va impune.
Arestarea sa nu a avut nici o justificare, neexistând nici un argument de fapt sau de drept care să ducă la concluzia că prin lăsarea în libertate s-ar crea o stare de insecuritate publică. Fapta de care este acuzată inculpata nu poate constitui prin ea însăși un motiv pertinent și suficient pentru menținerea ei în stare de arest preventiv, astfel cum s-a statuat și prin jurisprudența C., gravitatea faptei urmând a fi analizată de către instanță la judecarea pe fond a cauzei.
Instanța, în raport de dispozițiile art. 1608 Cod procedură penală a constatat admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie, procedând mai departe la audierea inculpatei declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosar.
Prin încheierea penală nr. 433 din (...) a T. M., reținându-se incidența dispozițiilor art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatei S. ana pe o durată de 29 de zile începând cu data de (...) și până la data de (...), inclusiv.
În fapt, s-a reținut că față de această inculpată s-a dispus începerea urmăririi penale prin rezoluția din (...) a Parchetului de pe lângă Tribunalul
Maramureș pentru infracțiunea de dare de mită reținându-se în sarcina acesteia că, în perioada (...)-(...) a oferit și remis efectiv agentului de poliție Rad V. F. - lucrător de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de F. S. M. suma de 4.720 lei și 60 de euro pentru a face acte contrare îndatoririlor sale de serviciu în dosarul penal nr. 1862/P/2012 al Parchetului de pe lângă
Judecătoria Sighetu Marmației.
Ulterior, prin ordonanțele din (...) s-a dispus reținerea inculpatei pe o durată de 24 de ore și punerea în mișcare a acțiunii penale în cauză.
Prin rechizitoriul nr. 426/P/2012 din (...) al Parchetului de pe lângă
Tribunalul Maramureș inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii dare de mită prev.de art. 255 alin.1 Cod penal raportat la art. 7 alin.2 din Legea nr. 78/2000, cauza fiind înregistrată pe rolul T. M. la data de 2 octombrie 2012 cu primul termen de judecată fixat la data de 13 noiembrie 2012.
Potrivit art. 1602 Cod procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
Potrivit dispozițiilor art. 136 alin. 2 Cod procedură penală, scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, aceasta putând fi dispusă conform art. 1602 Cod procedură penală în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani și numai în cazul în care nu se constată existența vreunuia din cazurile prevăzute de alin.2 al articolului menționat.
Instanța a avut în vedere că temeiul care a determinat luarea măsurii arestării preventive față de inculpată vizează existența unui pericol concret pentru ordinea publică, determinat de activitatea infracțională pe care se presupune că inculpata a desfășurat-o, activitate de natură să creeze un puternic sentiment de insecuritate în rândul opiniei publice și convingerea că autoritățile judiciare nu reacționează suficient de ferm și de prompt împotriva faptelor de acest gen.
Pentru fapta pe care se presupune că inculpata S. Ana a comis-o pedeapsa prevăzută de lege este închisoare mai mare de 4 ani și lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică - pericol care rezultă din gravitatea prezumatelor fapte , chiar dacă nu are antecedente penale. Sunt astfel întrunite față de această inculpată cerințele prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală, o altă măsură preventivă nefiind suficientă raportat la pericolul pe care îl prezintă inculpata pentru ordinea publică.
In plus, instanța a reținut că infracțiunea de care este acuzată inculpata se presupune că avea drept finalitate alterarea mijloacelor de probă necesar a fi administrate în legătură cu un alt dosar penal și astfel, împiedicarea aflării adevărului în acea cauză, împrejurare care justifică temerea că lăsată în libertate, fie și sub control judiciar, aceasta ar putea continua demersurile inițiate în același scop.
De asemenea, pentru că aspectele esențiale ce vizează temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar sunt strâns legate de acelea care vizează temeinicia măsurii arestării preventive, iar aceasta din urmă a fost supusă verificării de către instanța de control judiciar la data de (...) tribunalul apreciază că în acest moment procesual cererea inculpatei S. Ana prin care solicită să fie liberată provizoriu sub control judiciar este nefondată, motiv pentru care a respins-o.
În consecință, constatând că temeiurile care au determinat inițial privarea de libertate subzistă și în prezent, iar scopul măsurii preventive, constând în buna desfășurare a procesului penal nu ar putea fi realizat în mod adecvat prin lăsarea în libertate, fie și sub control judiciar a inculpatei, instanța a respins ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de aceasta.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata S. Ana care a solicitat admiterea acestuia, casarea în întregime a hotărârii instanței de fond și rejudecând cauza, a se admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar, atât persoana inculpatei cât și faptele presupus a fi comise de către aceasta neprezentând un pericol social concret pentru ordinea publică. Raportat la infracțiunea de care este învinuită inculpata, lăsarea în libertate chiar și sub control judiciar nu ar constitui o stare de pericol pentru ordinea publică și nu ar îngreuna desfășurarea actului de justiție.
Curtea examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Din analiza prevederilor art.1602 C.pr.penaIă, rezultă că liberarea sub control judiciar se poate acorda de instanță în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani și nu există probe din care să rezulte că inculpata ar mai putea comite alte infracțiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură preventivă limitativă de drepturi instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puțin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal.
Aplicarea dispozițiilor legale care reglementează această instituție se poate justifica în cazul unor infracțiuni mai puțin grave luându-se în considerare și încrederea pe care o poate oferi inculpatul că, lăsat în libertate nu va săvârși și alte infracțiuni.
Acordarea liberării sub control judiciar nu este un drept absolut și nici formal al inculpatului, fapt ce rezultă din dispozițiile art.1601 alin.1 C., care precizează că aceasta poate fi acordată de către instanță, ceea ce implică dreptul de apreciere al judecătorului asupra cererii în raport cu probele administrate în cauză; în același sens dispozițiile art.1606 alin.2 C. fac distincție între condițiile formale prevăzute de lege referitoare la cererea de liberare sub control judiciar, iar, pe de altă parte, temeinicia acesteia. Analiza în cazul cererii de liberare sub control judiciar are în vedere îndeplinirea condițiilor formale prevăzute de disp.art.1602 și 1. C., ceea ce înseamnă că temeinicia acesteia se referă la alte aspecte, rezultate din probatoriul administrat în cauză, precum și din verificarea îndeplinirii condiției prevăzute de art.136 alin.2 C.
În acord cu jurisprudența C. se constată că instanța europeană a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea sub control judiciar sau pe cauțiune: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării, acesta să încerce să împiedice desfășurarea procesului, să comită alte infracțiuni, ori să tulbure ordinea publică (cauza SBC contra Regatului Unit-19 iunie 2001; cauza Smirnova contra R.iei - 25 iulie 2003; Stogmuler contra Austriei-10 noiembrie 1969; Wemhoff contra Germaniei -27 iunie 1968; cauza Matznetter contra Austriei-10 nov.1969 și Letellier contra Franței-26 iunie
1991).
În privința temeiniciei cererii formulate, Curtea reține că din coroborarea textului art.1602 raportat la art.1606 C. reiese caracterul facultativ al acordării liberării sub control judiciar, chiar și în ipoteza în care inculpatul nu s-ar afla în vreunul dintre cazurile de împiedicare a acordării liberării. Cu toate acestea, instanța nu ar putea uza în mod discreționar de această facultate, întrucât ar încălca în mod flagrant dispozițiile art.5 alin.5 C., art.23 alin.10 din Constituția României și art.5 paragr.3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, astfel încât, cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare sub control judiciar trebuie pornit de la una dintre premisele esențiale ale liberării, respectiv subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului. Î.-adevăr, dacă aceste temeiuri s-ar schimba ori ar înceta, instanța ar fi obligată ca, la cerere sau din oficiu, să dispună, după caz, înlocuirea sau revocarea măsurii arestării preventive, nemaipunându-se, prin ipoteză, problema liberării sub control judiciar. L., această premisă conduce la concluzia că, pentru a refuza liberarea pe considerente de netemeinicie, instanța trebuie să constate existența unor temeiuri mai puternice decât cele avute în vedere, îndeobște, la luarea măsurii arestării preventive, care să justifice convingerea că lăsarea inculpatului în libertate, sub control judiciar, nu este totuși oportună. Interpretând sistematic dispozițiile procedurale din materia măsurilor preventive, în corelație și cu exigențele Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și ale jurisprudenței Curții de la S., instanța de recurs consideră că astfel de temeiuri pot privi fie aspecte legate de buna desfășurare a procesului penal, respectiv existența unor date, altele decât cele avute în vedere de art.1602 rap. la art.1606 C. care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal ar putea fi compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptelor pentru care inculpatul este cercetat, respectiv prin modul și mijloacele de săvârșire ori prin urmări, acestea să fi produs o gravă vătămare relațiilor sociale ocrotite, traduse printr-un impact violent asupra conștiinței publicului, astfel încât liberarea inculpatului, chiar sub control judiciar, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială și de neîncredere în actul de justiție.
O mare pondere în aprecierea temeiniciei unei cereri de liberare sub control judiciar trebuie să o aibă datele care țin de circumstanțierea persoanei inculpatului. În acest sens, s-a pronunțat C. (cauza N contra Austriei din 27 iunie 1968), care a statuat că la menținerea unei persoane în detenție, instanțele de judecată nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor, ci și la alte circumstanțe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea, domiciliul, profesia, resursele sale materiale, legăturile cu familia.
În speță, inculpata S. Ana a fost arestată pe o durată de 29 de zile în baza art.1491 alin.9-11 C., temeiul de arestare fiind cel vizat de art.148 lit.f C., de la 11 septembrie 2012 -9 octombrie 2012, de către Tribunalul Maramureș. Infracțiunea pentru care este cercetată inculpata este aceea de dare de mită prev. de art. 255 Cod penal.
S-a reținut că, în perioada 31 august-3 septembrie 2012, a oferit și remis efectiv agentului de poliție Rad V. F. - lucrător de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de F. S. M.- suma de 4720 lei și 60 auro pentru a efectua acte contrare îndatoririlor sale de serviciu în dosarul penal nr.
1862/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației.
Audiată fiind, inculpata a recunoscut săvârșirea faptei imputate. Inculpata prin rechizitoriul din (...), al Parchetului de pe lângă Tribunalul
Maramureș a fost trimisă în judecată, dosarul fiind înregistrat pe rolul instanței, având primul termen de judecată fixat la data de (...).
Prin prisma celor relevate mai sus, Curtea reține că în speță există împrejurări care justifică aprecierea că cererea inculpatei este nefondată. Astfel, la acest moment procesual, instanța de recurs constată că punerea în libertate sub control judiciar a inculpatei nu este oportună, buna desfășurare a procesului penal putând fi compromisă prin faptul că instanța nu a demarat încă cercetarea judecătorească.
În acest sens, Curtea reține atât declarațiile date de către inculpată, în cursul cărora aceasta a recunoscut implicarea sa în aceste acte infracționale, cât și aspecte legate de pericolul social concret pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a acesteia, care rezultă din modul și împrejurările în care se presupune că faptele pentru care este cercetată, au fost săvârșite.
Instanța de recurs constată că raportat la natura infracțiunii presupus a fi comisă , (îndreptată impotriva corectei îndepliniri a atribuțiilor de serviciu, faptă de corupție), la împrejurarea că aceasta este în vârstă de 39 de ani, lăsarea sa în libertate, chiar și sub control judiciar ar constitui o stare de pericol pentru ordinea publică și ar induce o stare de temere și de neîncredere a cetățenilor, în general, și a celor implicați în cauză, în special, în înfăptuirea corectă a actului de justiție, iar, pe de altă parte, ar putea zădărnici aflarea adevărului prin posibilitatea de a influența depozițiile unor martori, dosarul aflându-se în faza primelor cercetări.
Prin prisma hotărârii C. „N contra Austriei din 27 iunie 1968"; instanța de recurs reține că inculpatul deși nu are antecedente penale, și posedă un domiciliu stabil, nu are un loc de muncă util, fiind în vârstă de 39 de ani, lucrând în gospodăria proprie.
În concluzie, având în vedere pericolul social concret al faptelor presupus a fi comise de inculpata S. Ana, de impactul negativ produs asupra ordinii sociale, curtea apreciază că în această fază a procesului penal, și în pofida poziției sincere avută de inculpată și a împrejurării că formal, cererea acesteia îndeplinește condițiile legale, se impune cercetarea sa, în continuare, în stare de arest.
Atâta timp cât sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art.148 lit.f
C. instanța sesizată cu cererea de liberare provizorie nu o poate acorda, întrucât lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol pentru ordinea publică. În acest caz, sunt excluse garanțiile de ordin personal, iar cele prevăzute de textul de lege respectiv art.1602 rap.la art.1606 C. nu sunt de natură a înlătura pericolul concret pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a celui arestat.
În schimb, după o anumită durată a arestării, dacă se constată o diluare a pericolului concret pentru ordinea publică și garanțiile oferite de cel arestat sunt suficiente, liberarea poate fi acordată potrivit reglementării prevăzute de C. de procedură penală, cât și cele din art.5 paragr.3 din Convenția europeană a Drepturilor Omului. Ori, în acest moment procesual, pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl reprezintă lăsarea în libertate a inculpatului, este prezent și actual, întrucât, odată cu punerea acesteia în libertate s-ar crea falsa impresie că persoane asupra cărora planează suspiciunea de a fi comis infracțiuni de corupție, ar periclita înfăptuirea actului de justiție, deoarece inculpata din speță ar putea săvârși noi fapte de natură penală, de același gen, ar putea zădărnici aflarea adevărului prin influențarea martorilor, punând la îndoială capacitatea de rispostă a organelor de urmărire penală și ale instanței de judecată, de a nu fi fermi în reprimarea unor asemenea activități ilicite.
Potrivit dispoz.art.136 alin.2 C.liberarea provizorie poate fi acordată dacă scopul măsurii arestării preventive poate fi realizat și prin admiterea unei astfel de cereri. În cauză, s-a constatat că arestarea preventivă a fost luată invocându-se ca temei disp.art.148 lit.f C., în principal luându-se în discuție aspectul că lăsarea în libertate a acesteia prezintă pericol pentru ordinea publică. Din datele existente până în prezent în dosarul cauzei, a rezultat că inculpata, anterior suspiciunii și presupunerii rezonabile că ar fi comis infracțiunea de date de mită pentru care este acuzată, a avut o comportare bună, neposedând antecedente penale. Aceste aspecte, nu sunt însă suficiente pentru a ajunge la concluzia că acordarea beneficiului liberării și sub control judiciar ar satisface scopul pentru care s-a luat măsura arestării preventive, respectiv buna desfășurare a procesului penal și protejarea valorilor specifice noțiunii de ordine publică. Dată fiind natura infracțiunii presupus a fi comisă de către inculpată, împrejurările în care aceasta ar fi fost săvârșită, a rezultat că până la acest moment în care se examinează cererea sa, nu sunt suficiente elemente cu caracter probator, potrivit cărora să se constate că liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură adecvată scopului pentru care a fost aplicată inculpatei măsura arestării preventive. În plus, în speță, în această fază a procesului penal, urmează să se administreze și alte probe, audieri de martori, precum și probe științifice. Mai mult, măsura arestării fiind luată doar la data de
11 septembrie 2012, nu este oportună pentru buna derulare a cercetării judecătorești, lăsarea în libertate a inculpatei, existând pericolul de a periclita aflarea adevărului, prin influențarea martorilor care ar urma să fie audiați de către tribunal.
Atunci când o persoană este liberată provizoriu, trebuie să nu mai prezinte pericol social pentru ordinea publică. Ori, în cazul reținerii unor indicii temeinice de săvârșire a unor presupuse fapte penale, nu se poate susține că nu s-a produs un impact turbulent în climatul social firesc al relațiilor interumane și asupra stării de siguranță, securitate, de liniște și de respect al drepturilor cetățenilor. Î.-o asemenea situație, societatea este interesată ca procesul penal să se desfășoare în condițiile în care să fie asigurată aflarea adevărului.
În raport cu aceste considerente, cererea inculpatei de liberare provizorie sub control judiciar, apare ca nefondată la acest moment procesual, urmând a fi respinsă.
Pe cale de consecință, Curtea va respinge ca nefondat în baza art.38515 pct.1 lit.b C. recursul declarat de inculpata S. Ana împotriva încheierii penale
464 din 3 octombrie 2012 a T. M..
Se va stabili în favoarea Baroului C. suma de 25 lei ce se va avansa din fondul M.ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, pentru avocat Nuț C., conform art. 189 C.p.p.
Va obliga pe recurentă să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 25 lei reprezentând onorar avocațial partial, conform art. 192 alin. 2 C.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata S. ANA, deținută în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale nr. 464 din 3 octombrie 2012 a T. M..
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 25 lei ce se va avansa din fondul M.ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat
Nuț C.
Obligă pe recurentă să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 25 lei reprezentând onorar avocațial partial.
Definitivă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 11 octombrie 2012 .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | G. |
V. G. D. P. M. B. | M. N. |
2 ex. - (...) jud.fond.R. A.
| ← Decizia penală nr. 37/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1239/2012, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
